DiscoverCristina's Podcast
Cristina's Podcast
Claim Ownership

Cristina's Podcast

Author: Cristina Chipurici

Subscribed: 51Played: 413
Share

Description

Conversații cu change makers despre lecțiile învățate pe parcurs, greșelile făcute, costurile performanței, obiceiuri, rutină și schimbare.
15 Episodes
Reverse
Constantin Vică este lector universitar la Facultatea de Filosofie din cadrul Universității București, unde ține cursuri legate de etica noilor tehnologii și coordonează programul de masterat în Etică Aplicată – cel în cadrul căruia sunt studentă. De asemenea, este cercetător în cadrul Centrului de Cercetare în Etică Aplicată (CCEA) și a publicat pe teme legate de responsabilitatea sistemelor de Inteligență Artificială, indignarea morală online, ameliorare cognitivă, politica datelor deschise, a pirateriei, despre roboți ca asistenți și companioni, proprietate intelectuală în era digitală, și multe altele. Recent a publicat cartea Civilizație Algoritmică și Viața în Lumea Digitală. În această conversație ne vei auzi discutând despre motivele pentru care am ajuns să punem egal între etică și „a fi fraier”, cum (dacă?) poți avea impact în societate și contribui la schimbarea sistemului ca specialist în etică fără să intri în politică sau afaceri, ce skill-uri își poate dezvolta cineva la programul de Etică Aplicată și ce ar putea face mai departe cu aceste studii, ce cărți, filosofi sau gânditori ar recomanda ca introducere în filosofie, și multe alte subiecte pe care te las să le descoperi dând play la conversația noastră. Mai multe detalii @ www.cristinachipurici.ro .
Cristian Lupșa este editor fondator al DoR (Decât o Revistă), publicație independentă care spune povești adevărate pentru a-și sprijini comunitatea să înțeleagă, să empatizeze, să descopere soluții și să acționeze. După ce a absolvit un master în jurnalism în SUA, a decis să revină în țară și să promoveze aici jurnalismul narativ. Ideea revistei s-a născut în 2009 și, de atunci, a făcut de toate, de la scris și editat la distribuit reviste, vândut publicitate și proiecte speciale. În rolul de astăzi își sprijină colegii să devină cea mai bună versiune a lor și să publice cele mai bune povești pe care le pot spune. După 13 ani de spus povești, DoR se va opri la final de 2022, după lansarea numărului aniversar #50. Ne poți asculta discutând despre: 00:01:45: Ce a învățat la masterul în jurnalism din SUA și diferențele față de ce se întâmpla în România în acea perioadă. 00:09:00: Viitorul jurnalismului în era social media, când toată lumea confundă jurnalismul cu exprimarea opiniei. 00:10:10: Momentul când și-a dat seama că vrea să facă jurnalism full-time. 00:13:17: Stres: unde este echilibrul între învățare/creștere și burnout. Așteptarea să fie ușor și necunoașterea propriilor limite. 00:21:23: Contextul în care s-a născut ideea Decât o Revistă. Provocările din media de atunci. 00:28:11: Primul număr al revistei: lansarea & planul de atunci. 00:32:00: Momentul când au decis să facă asta full time, să fie dedicați revistei. Cum au făcut trecerea de la revistă la brand media. 00:37:00: Promovarea jurnalismului narativ în România. 00:39:00: Relația cu brandurile: cum a evoluat de la început până în prezent, conflicte de valori. 00:49:00: De ce este mai important pentru DoR să nu își încalce valorile decât supraviețuirea. 00:50:43: Cum sunt plătiți oamenii în presă. Provocarea de a face o afacere corect (sau a gestiona un ONG) jucând după regulile existente. 00:57:00: Tranziția de la un rol de creație la unul de management. 01:04:17: Despre leadership participativ și ce s-a schimbat odată cu pandemia. 01:12:39: Cât de mult a contat lucratul remote în ultimii ani. Creșterea individualismului. 01:16:00: Despre stabilirea unor limite și cum le pui atunci când lucrezi în colaborare. 01:22:00: Cunoaștere de sine vs dezvoltare de sine. De ce e important să te cunoști ca jurnalist. 01:24:00: Ce diferențiază un jurnalist bun de unul excelent. Pericolul certitudinilor. 01:28:00: Ce urmează după ce se încheie etapa DoR. Lansarea numărului aniversar #50 și ultimul. 01:32:00: Viitorul jurnalismului în România – food for thought. Mai multe detalii @ cristinachipurici.ro .
Radu Mărcușu este CEO-ul Upswing, agenție de SEO și content marketing. În acest episod de podcast vorbim despre cultură organizațională și intrăm în detalii legat de cum arată ea la Upswing. Câteva dintre lucrurile despre care am povestit: 00:01:43 Începuturile lui Radu la Upswing 00:09:15 Cum află dacă cineva are skill set-ul potrivit și cum măsoară asta 00:10:32 Cât de mult contează beginner’s mind în procesul de angajare 00:15:52 De ce au decis să fie o companie remote first și importanța conștiinciozității 00:31:50 Transparența în salarizare este liberatoare 00:36:14 Cum se face comunicarea asincron 00:43:42 De ce să-ți plătești oamenii în top 10% și nu top 1% 00:48:12 Despre leadership principles la Upswing 00:52:10 Cum identificăm un candidat „hungry” 01:03:15 De ce au avut nevoie să facă startup-ul intern Contero 01:18:54 Importanța planificării și alinierii în viața personală, dincolo de job 01:33:52 Despre oportunitățile de carieră la Upswing Mai multe detalii @ cristinachipurici.ro .
În noul episod de podcast stau de vorbă cu Radu Octavian, autorul cărților Șapte Porți și Liceul 13 – două cărți de ficțiune (dark fantasy, respectiv horror cu temă bullying-ul) pentru young adults, publicate la Storycraft Publishing. Radu este story listener pe timp de zi – când lucrează ca UX designer – și storyteller pe timp de noapte, când scrie. Discutăm despre procesul de scris, talent vs antrenament, de ce a ales să exploreze tema bullying-ului printr-o carte de ficțiune, cu ce cărți a crescut el, pasiunea pentru anime-uri și manga, și multe altele. Mai multe detalii @ www.cristinachipurici.ro
În noul episod de podcast o am invitată pe Adina Filculescu, antreprenoare – ea conduce enRose, o companie de design floral și planning de evenimente (inclusiv nunți), pe care a pornit-o în plină criză financiară. Adina are background economic, cu un master în Administrarea Afacerilor și doctorat în antreprenoriatul feminin la nivel european si contributiile pe care le are asupra societatii romanesti. enRose funcționează prin magazinul online, dar și din cele două spații în București, de unde echipa își desfășoară activitatea iar Adina obișnuiește să mai țină workshopuri de design floral. Pe lângă liniile de business legate de flori, evenimente și workshopuri, se ocupă și de amenajări grădini – peisagistică. În acest episod de podcast o să ne auzi povestind despre: 00:02:39:25 Ce voia să se facă în copilărie 00:07:00:22 Cum a deschis enRose în plină criză financiară, dintr-un garaj 00:11:58:07 Piața de flori în 2008-2009 00:14:47:20 Creștere organică vs ads & word of mouth 00:18:33:09 Provocările de la început 00:21:15:22 De ce să te apuci și să nu aștepți să mai înveți 00:25:58:11 O zi obișnuită din viața ei 00:31:19:24 Fluctuațiile de peste an din piața de flori & peisagistică 00:35:32:15 Proiecte interesante construite 00:38:53:03 Impedimente ca femeie-antreprenoare 00:41:31:27 Ce face în timpul liber 00:45:39:21 Ce a învățat din perioadele dificile 00:49:09:08 Campaniile de reduceri – ce se întâmplă când abuzezi 00:50:29:08 Ce a adus bun pandemia 00:53:13:15 Despre plante & stress management 00:56:43:07 Expansiune în perioadă de incertitudine 01:02:49:16 Mituri din zona de antreprenoriat 01:08:41:29 Ce a eficientizat în perioada de pandemie 01:09:44:01 Angajări – mărirea echipei Transcript & alte detalii @  https://www.cristinachipurici.ro/2022/07/01/adina-filculescu-cristina-cristina-podcast/
Bogdan Lucaciu este Chief Technical Officer la Adore Me, unul din cele mai mari branduri de lenjerie din lume, axat pe online și care vinde direct către consumatori. Discutăm despre etică și producție în fashion, trenduri accelerate de pandemie, provocările echipelor distribuite, și multe altele legate de management și cultură organizațională. În a doua jumătate a înregistrării intrăm în profunzime pe subiecte legate de obiceiuri și disciplină, motivele pentru care Bogdan a început să lucreze cu un coach în 2015, într-o perioadă dificilă din viața lui, și de ce anul trecut a decis să facă formarea de Change Strategist.
Radu Restivan este inițiatorul mai multor proiecte care încurajează și susțin românii să se apuce de sport. Este fondatorul comunității 321sport, conduce agenția de marketing sportiv The Sports Architects și recent a produs și lansat documentarul La Cota 10,000. Am discutat despre comunitatea 321sport, care sunt motivele pentru care oamenii se apucă (și se țin) de alergare, cum arată în prezent ecosistemul sportiv local, ce provocări există și ce soluții ar implementa el pentru a încuraja sportul – atât la nivel începător, cât și profesionist.
Cristina's Podcast este un pretext pentru a sta de vorbă cu change makers ale căror povești mă inspiră. În acest episod îl "disec" pe Ergo, cofondatorul brandului românesc de streetwear PORC și jumătatea mea mai bună. Thx: - Ergo: instagram.com/prinz_ergo sau logbook.ro - Silent Strike (intro/outro): instagram.com/ssilentstrike - mvd_mvn (artwork): instagram.com/mvd_mvn - Ceva Mărunt (studio): instagram.com/cevamarunt Mai multe info @ www.cristinachipurici.ro
This conversation was recorded in 2019, when bestselling author Ryan Holiday was invited as a speaker at GPeC Summit, Romania's largest ecommerce event. You'll hear us talk about stoicism, how to find a mentor, what happens when our identity and work get too attached, why to read more old books and history, his writing and note-taking process, and more. Follow Ryan Holiday @ ryanholiday.net, dailystoic.com, dailydad.com. Recorded in 2019. Notes: cristinachipurici.ro
Cristina's podcast este un pretext pentru a discuta despre performanță, disciplină și obiceiuri bune. Invitatul acestui episod este Daniel Zărnescu, autor, antreprenor, marketer, fondator al editurii Story Craft Publishing. Thanks: - Daniel Zărnescu: danielzarnescu.ro - Ergo (edit): logbook.ro - Silent Strike (intro): instagram.com/ssilentstrike - mvd_mvn (artwork): instagram.com/mvd_mvn - Miruna (notes): instagram.com/mirunaxyz - Ceva Mărunt (studio): instagram.com/cevamarunt Episodul a fost înregistrat în octombrie 2020. Extra info @ www.cristinachipurici.ro
Acest podcast este un pretext pentru Cristina Chipurici (aka Pyuric) să ia interviuri oamenilor care i-au influențat viața, în speranța că aceste conversații vor fi de ajutor și altcuiva. În episodul #5 stă de vorbă cu Robert Hajnal, alergător montan, ultramaratonist și coach. Thanks: - Robert Hajnal: roberthajnal.ro - Ergo: instagram.com/prinz_ergo - Silent Strike: instagram.com/ssilentstrike - mvd_mvn: instagram.com/mvd_mvn/ - Ceva Mărunt: instagram.com/cevamarunt Episod înregistrat pe 16 februarie 2020. Notes @ cristinachipurici.ro
Acest podcast este un pretext pentru Cristina Chipurici (aka Pyuric) să ia interviuri oamenilor care i-au influențat viața, în speranța că aceste conversații vor fi de ajutor și altcuiva. În episodul #4 stă de vorbă cu Carmen Albișteanu, nutrition coach, trail runner, digital marketer (CRO strategist) și blogger. Thanks: - Carmen Albișteanu: https://carmenalbisteanu.ro/ - Ergo: https://instagram.com/prinz_ergo - Silent Strike: https://instagram.com/ssilentstrike - mvd_mvn: https://www.instagram.com/mvd_mvn/ - Ceva Mărunt: https://instagram.com/cevamarunt Episodul a fost înregistrat pe 2 februarie 2020. Notes & resources: https://cristinachipurici.ro
Acest podcast este un pretext pentru Cristina Chipurici (aka Pyuric) să ia interviuri oamenilor care i-au influențat viața, în speranța că aceste conversații vor fi de ajutor și altcuiva. În episodul #3 stă de vorbă cu Andrei Roșca, change strategist, coach, antreprenor. Thanks: - Andrei Roșca: andreirosca.ro - Ergo: instagram.com/prinz_ergo - Silent Strike: instagram.com/ssilentstrike - mvd_mvn: instagram.com/mvd_mvn/ - Ceva Mărunt: instagram.com/cevamarunt Înregistrat în februarie 2020. Notes: cristinachipurici.ro
Acest podcast este un pretext pentru Cristina Chipurici (aka Pyuric) să ia interviuri oamenilor care i-au influențat viața, în speranța că aceste conversații vor fi de ajutor și altcuiva. În episodul #2 stă de vorbă cu Sergiu Floroaia, stand-up comedian, writer, cofondator Comics Club, podcaster @ Ceva Mărunt. Thanks: - Sergiu Floroaia): instagram.com/sergiufloroaia/ - Ergo: instagram.com/prinz_ergo - Silent Strike: instagram.com/ssilentstrike - mvd_mvn: instagram.com/mvd_mvn/ - Ceva Mărunt: instagram.com/cevamarunt Înregitrat în noiembrie 2019. Notes @ www.cristinachipurici.ro
Acest podcast este un pretext pentru Cristina Chipurici (aka Pyuric) să ia interviuri oamenilor care-i influențează viața, în speranța că aceste conversații vor fi de ajutor și altcuiva. Doar că de data asta ea este cea intervievată. Thanks: - Deliric: https://instagram.com/deliric - Ergo (editare): https://instagram.com/prinz_ergo - Silent Strike (intro/outro): https://instagram.com/ssilentstrike - mvd_mvn (artwork): https://www.instagram.com/mvd_mvn/ - Ceva Mărunt (studio): https://instagram.com/cevamarunt Learn more: cristinachipurici.ro 
Comments 
loading
Download from Google Play
Download from App Store