În Esență...

Radio Europa Liberă (RFE/RL) este o organizație media internațională, care se adresează publicului din Europa Centrală și de Est, Caucaz, Asia Centrală, Rusia, Orientul MIjlociu și Balcani.

De ce R. Moldova n-are „curajul” să-și facă sistem nou de pensii

Instituționalizarea Pilonului II (pensiile private) ar reduce povara de pe Bugetul Asigurărilor Sociale de Stat din care sunt plătite acum pensiile în R. Moldova, însă o asemenea „reformă curajoasă” a sistemului de pensii ar da „roade” abia în 20-30 de ani, spune Stanislav Ghilețchi, expert al IPRE.

04-17
33:12

De ce-și doresc comuniștii „agenți străini” în R. Moldova

Introducerea unei legi privind „statutul agenților străini” în R. Moldova ar putea să ducă la „stigmatizarea și delegitimarea” atât a jurnaliștilor, cât și a organizațiilor din societatea civilă, declară la Europa Liberă Cristina Durnea, juristă a Centrului pentru Jurnalism Independent (CJI).

04-10
37:04

De ce moldovenii devin mai triști pe an ce trece

Raportul global al fericirii pentru anul 2025 publicat de Organizația Națiunilor Unite, în care R. Moldova a coborât pe locul 80 din cele 147, arată, de fapt, și „o creștere concomitentă a gradului de frustrare” la moldoveni, afirmă doctorul în psihologie Mihai Șleahtițchi, ex-ministru al Educației.

04-03
36:15

Realitățile și paradoxurile pieței imobiliare din R. Moldova

Piața imobiliară din R. Moldova, țară în care rata sărăciei trece de 30%, este „monopolizată” de capitala Chișinău, unde locuințele se vând „ca pâinea caldă” la prețuri comparabile chiar și cu cele din unele mari orașe din UE. La polul opus, în sate casele se vând „foarte rar”, deși tot mai multe sunt scoase la vânzare.

03-27
36:04

Cum industria tutunului „se înțelege” cu decidenții din R. Moldova

Indiferent de culorile politice ale guvernărilor din R. Moldova, industria tutunului reușește să facă lobby și să-și promoveze interesele, prin decidenți, în politicile... antitabac, spune Ghenadie Țurcanu, expert al Centrului pentru Politici și Analize în Sănătate [Centrul PAS] de la Chișinău.

03-20
42:00

Cum vrea R. Moldova să reducă riscurile dezastrelor

După Strategia națională de reducere a riscurilor dezastrelor pentru următorii cinci ani, adoptată în R. Moldova, în premieră, experții alcătuiesc și „programe sectoriale.” Autoritățile moldovene se gândesc și la elaborarea unor „hărți ale dezastrelor naturale”, care să ajute la ridicarea eficienței în gestionarea riscurilor de dezastre.

03-13
30:40

Ce-ar putea determina PAS să renunțe la comasarea PA cu PCCOCS?

Numai „un set major” de recomandări ale Comisiei de la Veneția, ce ar schimba conceptual proiectul de comasare a Procuraturii Anticorupție cu PCCOCS, ar putea determina guvernarea PAS să renunțe la intenția sa, consideră Ilie Chirtoacă, președintele CRJM.

03-06
39:44

De ce Chișinăul eșuează în relația cu Comratul

Retorica „congresului deputaților de toate nivelurile” din Găgăuzia, de la tribuna căruia au fost transmise o serie de nemulțumiri și critici la adresa Chișinăului, este rezultatul eșecului guvernărilor în construirea unor relații de încredere cu Comratul, sugerează Ștefan Bejan, expert WatchDog.

02-20
38:18

Cum moare „veșnicia” în R. Moldova

În perioada următoare, R. Moldova ar trebui să se aștepte la „devastarea” localităților rurale sub aspect demografic, declară expertul Valeriu Sainsus, iar o nouă structură administrativ-teritorială a țării este necesară pe fondul unei depopulări în ritmuri accelerate.

02-13
31:08

Cine și cum va salva Calea Ferată din Moldova?

„Nu vom admite falimentul Î.S. Calea Ferată din Moldova” (CFM), declară la Europa Liberă Mircea Păscăluță, secretar de stat la MIDR. În contextul crizei de la CFM acum s-ar discută inclusiv în Parlament, despre o „modalitate urgentă” de subvenționare a acestei întreprinderii de stat, potrivit lui.

02-06
42:47

Este sau nu Moldova o republică a generalilor?

S-a exagerat mult în spațiul public pe tema generalilor din R. Moldova, spune Radu Burduja, ex-secretar general de stat al Ministerului Apărării, fost reprezentant militar la NATO și UE, în prezent expert în domeniul securității. Altceva e că unii au devenit generali fiind „ajutați” politic.

01-30
34:57

Cum îi reușește R. Moldova să-și sporească energia din soare și vânt

Mecanismele de suport pentru dezvoltarea sectorului energiei verzi, pus în aplicare acum trei ani, explică saltul R. Moldova în producerea energiei electrice din surse regenerabile [soare, vânt, apă], afirmă la Europa Liberă, Ion Muntean, directorul Centrului Național pentru Energie Durabilă (CNED).

01-23
31:15

Grigore Novac: „Există o datorie unică” [la gaze] a celor două maluri ale Nistrului

Deputatul socialist Grigore Novac declară la Europa Liberă că datoriile celor două maluri ale Nistrului față de Gazprom trebuie percepute ca una singură. „La intrarea [în țară] există un contor. Nu există datoria lor și a noastră, există o datorie unică, de fapt”, spune deputatul socialist.

01-16
34:47

Prognoze pentru 2025 cu Anatol Țăranu: un Parlament „pestriț” și un posibil Guvern cu „politici deficitar-europene”

Comentatorul politic Anatol Țăranu crede că, după alegerile parlamentare din acest an, Legislativul ar putea avea o configurație politică „pestriță”, astfel încât R. Moldova riscă să se aleagă cu un „Guvern-simulacru”, care va menține o retorică pro-europeană, dar va promova politici anti-europene.

01-09
32:20

Retrospectiva principalelor evenimente social-politice ale anului 2024 cu Anatol Țăranu

Tradițional, comentatorul politic, Anatol Țăranu, ex-ambasador al R. Moldova la Moscova, este invitatul podcastului „În esență...” la sfârșit de an. Dl Țăranu a comentat principalele evenimente politice și social-economice din anul 2024, selectate de Europa Liberă.

12-26
38:40

Când Femida moldoveană își va reveni după demisiile magistraților?

Actualul sistem judecătoresc din R. Moldova, marcat în ultima perioadă de plecări masive ale magistraților, „sigur nu-i în criză” și „sigur nu-i în colaps”. Este vorba mai curând de „renașterea” sistemului, consideră Sergiu Caraman, președintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

12-19
42:52

Cum R. Moldova vrea să-și facă curățenie cu o „mătură” nouă

Primele trei Regiuni (nr.5, 8 și 1) de gestionare a deșeurilor în R. Moldova vor deveni funcționale, respectiv, la sfârșitul anilor 2027, 2028 și 2029, spune în podcastul Europei Libere „În esență...” Grigore Stratulat, secretar de stat la Ministerul Mediului.

12-12
34:34

Drumul sinuos de la o Curte Anticorupție până la Colegii specializate

Cel mai probabil, Colegiile de judecători anticorupție – în prima și a doua instanță – își vor începe activitatea, în formulă nouă, începând cu toamna anului 2025, estimează Livia Mitrofan, președintele interimar al Judecătoriei Chișinău, în podcastul Europei Libere „În esență...”

12-05
34:36

De la o „creștere anemică” de 2% la „dublarea” economiei moldovene?

Vicepremierul pentru Economie, Dumitru Alaiba, se arătă optimist că, în următorii zece ani, economia moldoveană se va „dubla” – o așteptare de pe urma implementării Planului european de creștere economică cu un pachet de sprijin de 1,8 miliarde de euro pentru R. Moldova în următorii trei ani.

11-28
33:22

Cum legile moldovene „criminalizează” erorile doctorilor și nu-i prea apără pe pacienți

Actualele legi moldovene din sănătate încurajează „criminalizarea” erorilor medicale și nu-i protejează „practic nicicum” pe pacienți. Iar autoritățile de la Chișinău s-au tot opus, de-a lungul anilor, adoptării unei legi pentru prevenirea malpraxisului medical, spune experta Rodica Rusu Gramma.

11-21
35:42

Recommend Channels