DiscoverRFI România: Actualitatea în ultimele ştiri - ştiri online
RFI România: Actualitatea în ultimele ştiri - ştiri online
Claim Ownership

RFI România: Actualitatea în ultimele ştiri - ştiri online

Author:

Subscribed: 185Played: 7,979
Share

Description

Ştirile din ultimele 24h. RFI.ro iti ofera ştiri interne si externe în timp real, ştiri politice, ştiri economice, mondene, sociale si din sport - jurnale.
4068 Episodes
Reverse
Cabinetul de Miniștri de la Chișinău, condus de Alexandru Munteanu, a fost învestit în acestă seară. După o ședință ce a durat mai bine de opt ore, deputații din majoritatea parlamentară a Partidului Acțiune și Solidaritate au votat pentru echipa și programul prezentat de Munteanu. Opoziția parlamentară nu a susținut noul Guvern.
Şeful Jandarmeriei Române, Alin Mastan, a afirmat în legătură cu incidentul înregistrat la evenimentul de comemorare a tragediei de la Colectiv, când organizatorul a fost amendat pentru că depăşise ora aprobată pentru manifestare, că este un moment regretabil, cu atât mai mult cu cât evenimentul avea un profund caracter emoţional şi simbolic. El a adăugat că regretă sincer acest incident şi îşi doreşte ca pe viitor astfel de momente să fie gestionate cu mai mult echilibru.
Prim-ministrul Ilie Bolojan a avut, vineri, la Palatul Victoria, o întrevedere cu ministrul de stat pentru Europa din cadrul Ministerului Federal al Afacerilor Externe din Republica Federală Germania, Gunther Krichbaum, aflat în vizită în România. În cadrul discuţiilor, oficialul german a transmis că Germania va susţine în continuare apărarea militară pe Flancul de Est, continuarea participării cu trupe militare în România şi colaborarea bilaterală în domeniul capabilităţilor militare. Premierul Bolojan a spus, la rândul lui, că Germania este principalul partener comercial al României şi această colaborare economică poate fi extinsă în perioada următoare, îndeosebi în domenii precum securitate şi apărare, având în vedere oportunităţile României de a accesa aproximativ 16,68 miliarde de euro prin Programul european Security Action for Europe (SAFE).
PSD și AUR s-au aliniat în premieră în Parlament. Partidele conduse de Sorin Grindeanu și George Simion l-au chemat la explicații pe premierul Ilie Bolojan luni la "Ora prim-ministrului”, pentru a discuta despre retragerea trupelor americane din România. E pentru prima oară când partidul lui Sorin Grindeanu se aliniază cu partidul extremist AUR împotriva premierului PNL Ilie Bolojan.
La Chișinău, candidatul desemnat la funcția de premier, Alexandru Munteanu, a mers, vineri, în Parlament, împreună cu noua sa echipă pentru a cere votul de încredere al deputaților.”Programul Guvernului Munteanu seamănă cu programul electoral al PAS-ului, este unul ambițios. Ținta anul 2028 pentru ca să încheiem procesul de integrare europeană sau să stimulăm investiții de aproape 4 mlrd de euro e un obiectiv dificil de atins în condițiile în care războiul din Ucraina continuă”, spune în interviul Moldova Zoom, comentatorul Nicolae Negru.
Preşedintele Nicuşor Dan l-a numit, vineri, pe Marius-Gabriel Lazurcă în funcţia de consilier prezidenţial pentru securitate naţională. Acesta va continua să conducă Departamentul Politică Externă, Parteneriate Strategice şi Românii de Pretutindeni din cadrul Administraţiei Prezidenţiale. Lazurcă fusese numit la începutul lunii octombrie în funcţia de consilier prezidenţial pe politică externă.
Oficiali ai administraţiei Trump au transmis aliaţilor că reducerile de efective militare din România reprezintă doar o primă etapă, urmând ca alte reduceri să aibă loc în Bulgaria, Ungaria şi Slovacia, chiar de la jumătatea lunii decembrie, anunţă Kyiv Post, publicaţia care a anunţat retragerile de trupe din România. Stars and Stripe relatează că vor fi retraşi aproximativ 3.000 de militari din România, Bulgaria, Ungaria şi Slovacia.
Letonia ar putea deveni prima țară din Uniunea Europeană care părăsește Convenția de la Istanbul. Parlamentul Letoniei a votat joi retragerea din tratatul internațional care vizează prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor, iar decizia urmează să fie aprobată de președintele țării.
În componența următoareei echipe care va pleca spre stația orbitală chineză Tiangong intră cel mai tânăr astronaut din istoria Chinei care participă la o misiune spațială, precum și patru șoareci.
Statele Unite au anulat summitul planificat la Budapesta între preşedintele Donald Trump şi preşedintele rus Vladimir Putin, după ce Rusia a rămas inflexibilă şi a transmis că nu este dispusă să negocieze şi să facă vreo concesie la condiţiile sale pentru a înceta războiul în Ucraina. Decizia a fost luată după o convorbire tensionată între miniştrii de externe ai celor două ţări, Marco Rubio şi respectiv Serghei Lavrov, scrie, vineri, Financial Times, citând persoane care au cunoştinţă despre situaţie, relatează Reuters.
Pe 28 octombrie, Serviciul de Informații Externe al Rusiei (SVR) a publicat un comunicat prin care îl acuză pe președintele francez Emmanuel Macron că ar pregăti o intervenție militară în Ucraina, folosind trupe din Legiunea Străină. Textul serviciilor externe ruse abundă în detalii despre desfășurarea acestora și aluzii istorice menite să dea credibilitate narațiunii. Nu este, însă, un caz izolat.
Femicidul trebuie sancționat cu pedeapsa pentru omor calificat, declară la RFI deputata PNL Alina Gorghiu, președinta Comisiei speciale a Parlamentului ”România fără violenţă domestică”. Ea aduce în discuție două proiecte de legi: unul care elimină taxa pentru divorț și pentru partaj, altul prin care orice antreprenor care angajează o femeie victimă a violenței domestice sau a traficului de persoane primește de la stat o subvenție lunară de 2.250 de lei.
La Chișinău astăzi este învestit noul Guvern condus de economistul Alexandru Munteanu. Se întâmplă la exact o săptămână de la desemnarea candidatului. Noua echipă și programul de guvernare este analizat de invitatul de astăzi la Moldova Zoom, analistul politic de la Chișinău, Nicolae Negru. „Programul guvernului Munteanu seamănă cu programul electoral al Partidului Acțiune și Solidaritate, este unul ambițios. Ținta, anul 2028, pentru ca să încheiem procesul de integrare europeană, să ne facem temele sau să stimulăm investiții de aproape 4 miliarde euro – o sarcină foarte ambițioasă în condițiile în care războiul din Ucraina continuă”, spune Nicolae Negru, în interviul realizat de Valeria Vițu.
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a semnat decretul privind numirea fostului ministru de Externe, Nicu Popescu, în funcția de emisar special pentru afaceri europene și parteneriate strategice. Fostul șef al Externelor de la Chișinău a renunțat la mandatul de deputat. El a fost  pe locul patru pe lista PAS la alegerile parlamentare din 28 septembrie.
Marian Rădună unul dintre organizatorii marșului organizat aseară în amintirea tragediei din clubul Colectiv, a fost amendat de Jandarmeria Română cu 3.000 de lei pentru „depășirea orei de comemorare”
Unde a trăit George Enescu în Paris ori unde s-a stins din viaţă la Paris renumitul compozitor român, cum publicul francez s-a îndrăgostit de accentul Elvirei Popescu ori unde au studiat, la Paris, Brătianu şi Bălcescu, pentru toate acestea există o aplicaţie ce oferă foarte multe răspunsuri: CelebRo.
Peste o mie de persoane au participat joi seară la un marş în Bucureşti, pentru a comemora 10 ani de la tragicul incendiu din Clubul Colectiv, în urma căruia 65 de tineri și-au pierdut viața. Oamenii s-au strâns la Universitate de unde au plecat, în liniște, către locul fostului club Colectiv, din sectorul 4.
Regele Charles al Marii Britanii și Irlandei de Nord i-a retras toate titlurile fratelui său mai mic, prințul Andrew, și i-a pus în vedere să elibereze locuința regală de care beneficiază. Andrew este acuzat într-o carte recent apărută că a avut relații sexuale cu o minoră care s-a sinucis ca adultă.
În Franţa, ministrul Justiţiei, Gérald Darmanin l-a vizitat la închisoare pe fostul preşedinte Nicolas Sarkozy. Întâlnirea a durat aproximativ 45’ şi a avut loc în prezenţa directorului închisorii. Ministrul Justiţiei a discutat şi cu gardienii din penitenciarul La Santé despre securitatea fostului șef al statului.
Întâlnirea dintre preşedintele american Donald Trump şi omologul său chinez, Xi Jinping, ultima etapă a turneului asiatic al liderului de la Casa Albă, a fost una "extraordinară". Este aprecierea lui Donald Trump după ce a discutat aproape două ore cu Xi Jinping. Statele Unite sunt de acord să reducă la 47% taxele vamale pentru produsele din China în schimbul aprovizionării cu metale rare şi achiziţia de soia americană. Mai mult, cei doi lideri au programat o nouă întâlnire, de această dată în China, anul viitor. Ar putea aceste înţelegeri să detensioneze relaţiile dintre Statele Unite şi China, două puteri economice mondiale, rivale din multe puncte de vedere.
loading
Comments (2)

Sapha paai

Salut! Vreau să împărtășesc experiența mea la Verde Casino. Am descoperit că Verde Casino https://verde-casino.ro/ oferă o gamă variată de jocuri care sunt atât captivante, cât și distractive. Atmosfera de acolo este una de neuitat, iar personalul este extrem de prietenos. Recomand cu căldură să vizitați Verde Casino!

Oct 14th
Reply

ionut - valentin simion

interesant

Oct 26th
Reply