gc | totul este gata...

Inspirația ne ajută să înțelegem cauzele pentru care întreg sistemul iudaic trebuia desființat: Toate componentele sistemului erau folosite spre a „orbi mintea și împietri inima,” și se ajunsese aici deoarece preoții și cărturarii nu reușeau să privească „dincolo de simbol.” Hristos era tot ceea ce trebuia văzut „dincolo de simbol,” lucru pentru care a plătit cu viața. La fel este și cu Biserica Laodicea. Se ferește ca de foc să privească dincolo de puternicele simboluri ale viziunilor încredințate ei, viziuni care sunt temelia și stâlpul central al credinței ei.

Pavel ne spune că taina evlaviei, sau secretul credinței, este „Hristos în voi.” Tot el ne-a spus că în Hristos sunt ascunse toate comorile adevăratei științe, și că acesta este un domeniu de cercetare vital pentru un popor peste care a venit sfârșitul veacurilor. Ne-a oferit Dumnezeu informații suficiente ca să putem înțelege taina Lui ascunsă în Hristos? Vorbesc profeții despre aceste bogății de înțelepciune și pricepere adunate în Al Doilea Adam? Avem vreo șansă să pătrundem misterul slavei lui Dumnezeu strălucind pe fața lui Isus Hristos? Dacă da, suntem mai aproape de Marea Zi a Ispășirii ca niciodată mai înainte.

Când a onorat un grup de oameni cu prețiosul titlu de „popor al Meu,” Dumnezeu a avut cu ei un scop și un destin clar exprimat. Așa a fost cu ultima biserică a perioadei creștine, Laodicea. Ea s-a născut în Sanctuar, având ca temelie și stâlp central declarația din Daniel 8:14. Iar destinul a fost clar formulat: O nouă omenire unită cu divinitatea prin părtășie de natură divină. Pe această platformă există sau dispare Laodicea.

Ce fel de dragoste este aceasta, despre care apostolul spune că „nu va pieri niciodată?” Care sunt evenimentele care vor aduce armonie perfectă între pământ și cer în declarația că „Dumnezeu este iubire?” Avem vreo șansă să percepem corect acest gen de iubire jertfitoare care a oferit un nou început familiei universale a lui Dumnezeu?

Cu foarte puțin timp înainte de sesiunea din 1888 Dumnezeu a avertizat că biserica Sa are urgentă nevoie de o mare redeșteptare în rândul bărbaților cu răspundere în lucrare, și că această redeșteptare are de-a face în special cu solia îngerului al treilea. Cum au tratat bărbații cu răspundere aceste informații este cât se poate de vizibil astăzi, pentru oricine are ochi de văzut.

„Este datoria mea să vă spun că ați avut toate dovezile pe care vi le putea da Dumnezeu cu privire la lucrarea specială pe care o face El în acest timp spre a trezi o biserică încropită și adormită. Cei care acceptă solia trimisă vor asculta sfatul Martorului Credincios către Biserica Laodicea, și vor cumpăra aur, care înseamnă credință și dragoste; haină albă, neprihănirea lui Hristos; și alifie pentru ochi, discernământ spiritual” (The EGW 1888 Materials, 416).

Este adevărat. Nu predicăm solia 1888. Adică așa cum a fost ea prezentată la sesiunea din 1888. Sau așa cum este ea predicată de galaxia de grupuri și persoane care se declară purtătorii ei de drapel. Nu predicăm nici solia îngerului al treilea, așa cum a fost ea fals zugrăvită de împotrivitorii de la Minneapolis. Noi predicăm solia îngerului al treilea în slava ei crescândă, adică așa cum s-a dezvoltat ea în cadrul adevărului prezent, sub lumina soarelui neprihănirii care ne-a luminat sufletele și care luminează tenebrele veacurilor care au ascuns intenția lui Dumnezeu cu sanctuarul.

Niciodată închinarea falsă nu a fost percepută și recunoscută. Abia după sute de ani urmașii lor au recunoscut că profeții națiunii lor avuseseră dreptate. Se întâmplă așa deoarece Baal totdeauna s-a prezentat ca fiind adevăratul Dumnezeu, deformând caracterul lui Dumnezeu, natura păcatului și adevăratele puncte din marea controversă.

Solia neprihănirii lui Hristos a întâmpinat dificultăți majore chiar de la apariția ei, în 1888. De atunci generații întregi de teologi și cărturari ai bisericii au făcut imposibilul spre a demonstra că nu există nimic important sau valoros în solia trimisă de Dumnezeu. Au așezat înaintea poporului tot felul de pietre de poticnire, astfel ca poporul să stea departe de soluția lui Dumnezeu pentru pandemia laodiceană.

Sanctuar, tabernacol, cort. Expresii ale Scripturii pentru o realitate care la inima și mintea omului păcătos foarte greu ajunge. Tocmai de aceea Dumnezeu a făcut efortul să ridice în mijlocul acestei omeniri un exemplu, un model, un standard. Vedem în El pe începătorul unei noi omeniri, oameni în care inima de carne se unește cu Duhul Sfânt, unire care aduce perfecțiunea rezidentă în lumea neprihănirii. Cortul este din nou îmbrăcat în neputrezire. Doar cu o astfel de demonstrație globală se poate răsturna isprava de veacuri a bisericii lui Dumnezeu: „Ați pângărit Numele Meu.” 

Ca și apostolul Pavel, noi suntem astăzi prinși într-o monumentală răsturnare de situație, când galaxia de izvodiri ale minții va fi confruntată cu slava lui Dumnezeu ascunsă în neprihănirea lui Hristos; când ordonanțele Pomului Cunoștinței vor fi spulberate de magistrala platformă a Pomului Vieții; când Sămânța femeii va zdrobi capul șarpelui prin noua omenire unită cu divinitatea prin părtășie de natură divină.

Solia 1888 a fost definită în diferite feluri, dar toate definițiile folosite se armonizează perfect și subliniază magnific scopul etern al lui Dumnezeu exprimat prin Ezechiel. Toate zugrăvesc un aspect al experienței acelui popor al vremii sfârșitului care va învăța o cântare nouă.

Că Dumnezeu a trimis în 1888 o foarte prețioasă solie, este, în general, acceptat. Puțini au reușit să înțeleagă că, deși solia poate veni, asta nu înseamnă că o și avem. Și exact așa s-a întâmplat la Minneapolis. Lumina despre neprihănirea lui Hristos a venit, frații din poziții de răspundere au refuzat-o, și așa se face că nu o avem. Dacă o aveam, imediat pământul ar fi fost luminat de slava lui Dumenzeu. Cuvintele îngerului sunt clare: „Vor avea o altă ocazie...”

Pavel ne spune că taina evlaviei, sau secretul credinței, este „Hristos în voi.” Tot el ne-a spus că în Hristos sunt ascunse toate comorile adevăratei științe, și că acesta este un domeniu de cercetare vital pentru un popor peste care a venit sfârșitul veacurilor. Ne-a oferit Dumnezeu informații suficiente ca să putem înțelege taina Lui ascunsă în Hristos? Vorbesc profeții despre aceste bogății se înțelepciune și pricepere adunate în Al Doilea Adam? Avem vreo șansă să pătrundem misterul slavei lui Dumnezeu strălucind pe fața lui Isus Hristos? Dacă da, suntem mai aproape de Marea Zi a Ispășirii ca niciodată mai înainte.

Cum s-a transmis pandemia laodiceană de la o generație la alta fără ca nimeni să nu găsească medicamentul vindecător? De ce nu este acesta subiectul central al cercetării acestui popor, mai ales în virtutea faptului că alternativa este „am să te vărs din gura Mea?” Noi credem că motivul principal este moștenirea denominațională care ne bântuie, fără ca cineva să se întrebe cum a ajuns o mișcare ridicată de Dumnezeu să lumineze pământul, în impasul laodicean?

Istoria păstrează la loc de cinste numeroși martori care au pledat deschis pentru Emanuel ca fiind fratele nostru mai mare, al doilea Adam, ridicat din mijlocul nostru, os din oasele noastre, un copil al familiei omenești. Mărturia lor nu poate fi spulberată oricât efort ar face partizanii infernului și toți savanții lor. Iar Dumnezeu va susține poziția martorilor Săi făcând un lucru și mai spectaculos: Va repeta performanța cu un numeros grup al fraților lui Hristos din ultima generație, sub ochii fascinați ai întregului univers.

În momentul închiderii harului, soarta fiecărui pământean a fost decisă irevocabil. La scurt timp, are loc învierea sfinților din toate timpurile și plecarea la cer. La ce folosește munca lor - „sfinții vor judeca lumea” - dacă soarta lumii este deja stabilită și nu se mai poate schimba nimic?

În fiecare perioadă a existenței ei, biserica lui Hristos a fost ferm convinsă că se află în grația lui Dumnezeu, iar micile probleme cu care se confruntă provin de la câțiva supărați cu gura mare, eterna specie de lunatici prezentă în fiecare societate. Rareori s-a perceput crunta realitate că marile cataclisme care au lovit poporul au fost declanșate de „bărbații din inima lucrării,” așa cum s-a întâmplat la Minneapolis.

Solia 1888 a fost vehement negată în ultimul secol în poporul care trebuia să beneficieze de ea cel mai mult. La fel de vehement a fost negată credința că Biserica Laodicea din Apocalipsa 3 ar fi Biserica Adventistă. Și din această atitudine provine credința că nu există nicio legătură între solia 1888 și Martorul Credincios. Astăzi vom analiza aceste lucruri în lumina informațiilor inspirate și din declarațiile oamenilor de frunte ai acestui popor.

Marea controversă se apropie de finalul ei, iar ultima criză va fi punctul de contact între neprihănire și nelegiuire, între Pomul Cunoștinței și Pomul Vieții. Omenirea va fi aruncată în vortexul celei mai feroce amăgiri, fiind făcută să creadă că slujește interesele lui Dumnezeu, când de fapt ei susțin interesele unei mostruozități care arată ca un miel dar vorbește ca un balaur. În această zonă de conflict, există vreo șansă să deosebim adevărul de eroare?