DiscoverNimic nou adică TOT la fel!
Nimic nou adică TOT la fel!
Claim Ownership

Nimic nou adică TOT la fel!

Author: Daniel Osmanovici

Subscribed: 0Played: 2
Share

Description

Scurt comentariu despre ce se întâmplă pe la noi și pe afară, nu așa de optimist pe cât aș vrea
41 Episodes
Reverse
Trump este noul președinte al Americii și al lumii. E bine sau e rău? NU cred că este cineva care poate spune cu adevărat ce va fi sau cum va fi. Meta a lansat un model de inteligenţă artificială care poate verifica munca altor modele de AI, adică îmi sună ca și cum AI are nevoie de un șef sau supervizor. Cum sună oare interviul?  Trei minute limită de timp pentru îmbrăţişări în zona de sosire a călătorilor pe un aeroport din Noua Zeelandă. Aeroportul Dunedin din Noua Zeelandă a stârnit controverse cu un nou semn, conform căruia impune o limită de trei minute pentru îmbrăţişări în zona de sosire a călătorilor pentru zboruri
Într-o lume în care știrile negative sunt la putere simt că este nevoie și de lucruri mult mai pozitive. De aici începând vă spun despre thebrightersideofnews adică un site ca un agregator cu știri bune sau, dacă nu bune, măcar interesante - medicină, știință, parenting, istorie, orice ... și ceea ce îmi place este că are un index al știrilor pozitive de pe glob. Deci cât de complecși sau complicați suntem? The Alpha Male: The Born Leader. ...  The Beta Male: The Reliable Wingman. ...  The Delta Male: The Everyman. ...  The Gamma Male: The Intellectual Explorer. ...  The Omega Male: The Lone Wolf. ...  The Sigma Male: The Maverick. Data viitoare vorbim și despre cum am scăpat Trump de taote dosarele și poate chiar de închisoare.
Despre ce vorbește toată lumea? Israel și Iran, Trump, Tik Tok și Tesla ...în rest parcă nimic nu e atât de important încât să merite menționat. Cu toate aceste merită să vă spun despre ceva ce am citit la Victor Kapra pe newsletter - Păsările nu sunt reale - este o mișcare care a pornit în 2018. Și ...o companie aeriană este destinată doar câinilor. Mă rog stăpânii îi pot însoți, dar sunt doar cu rol secundar, patrupedele fiind cei care contează. Biletul între Londra și New-York costă 8000 de dolari.
Mă uit cu uimire la conflictul dintre Hamas și Israel. Singura concluzie pe care o pot trage este că civilii nu reprezintă NIMIC atunci când unii politicieni fac doar politică și nu practică și umanitatea. Anul acesta planeta votează, ceea ce poate însemna o nouă direcție, un altfel de viitor. Ăsta e un element de luat în seamă. Doi este războiul. NU neapărat în această ordine, politica și războiul, deși atunci când politica eșuează orgoliile se reglează prin arme și victime colaterale. Trei este bună starea economică, 'cum o ducem' ...interesant, în contextul în care se vorbește de o criză economică. Dacă ne uităm la cifrele reprezentate de concedierile din marile companii, dacă ne uităm la economiile mari care stau pe loc sau se mișcă în ritmul melcului, vezi aici Germania, dacă ne uităm aici la pretențiile celor mari să rămână mari. Toate cele trei se leagă, sunt interdependente.
A trecut deja o luna de cand Israelul si Hamas sunt in conflict, iar conflictul dintre Ucraina si Rusia este deja bătrân prin comparație. Am ales sa încep cu războiul pentu că din cauza mediatizării, nu datorita ei, stim doar de doua ...când de fapt ele sunt mai multe ...vreo 32!!!
Către cine ne putem îndrepta atenția? Cui putem să cerem ajutor când state pe glob “fac ce le trec prin cap”? ONU mai îndeplinește funcțiile pentru care a fost creat? Rusia este membru cu drept de veto! Israel votează la rezoluțiile care i implică direct …
Cercetătorii olandezi au descoperit până la ce vârstă putem îmbătrâni ...115,7 ani Deci Statele Unite ale Americii au trebuit să taie ajutorul pentru Ucraina ca să poată să scoată plățile guvernamentale din impas. Ca să se compenseze pierderea, a se citit ghilimelele, au vorbit cu Uniunea europeană care va ajuta Ungaria, care Ungaria va ajuta Ucraina. Hamas a atacat fără milă și fără să știe nimeni. S-au pregătit foarte bine și e clar că ceea ce se întâmpla acolo este sub orice critică, dar e bine să ne uităm la istorie ca să înțelegem de ce se întâmpla asta și cum s-ar putea rezolva pe viitor. 
la 8 ani de Colectiv, avem din nou pacienți trimiși în străinătate pentru că noi nu avem posiblitatea să îi tratăm în țară. în sfârșit realizăm că drogurile ne ating copii, încă de la 11-12 ani după unele studii, și aceștia provoacă tragedii. PUNCT guvernanții trebuie să rezolve deficitul bugetar. războiul continuă lângă noi, rușii strâng relațiile cu nord coreeni și indienii au ajuns pe lună.
Săptămâna s-a încheiat foarte agitat. Am avut parte de primul episod de iarnă autentică în România, bucureștenii au văzut zăpada. Tot bucureștenii au văzut la știri discuții despre câinii fără stăpân, despre moartea unei femei din cauza unor câini în timp ce făcea sport, despre pensii speciale, despre tancurile ce vor ajunge la ucrainieni. Lista e lungă.
Când credeam că sunt pregătit pentru un nou episod al acestui podcast, am căzut secerat de o gripă de tip A.  Așa am devenit subiect al unuia dintre subiectele despre care urma să vă vorbesc. Din toată această situație m-a ales cu o nouă perspectivă asupra lucrurilor...
2022 a fost un an plin și de cele mai multe ori rău. oare am învățat ceva din lecțiile anului care s-a terminat sau le vom repeta și vom "greși" și în 2023. am făctu o sumă a lucrurilor care mi-a atras mie atenția atât pe plan intern cât și pe plan extern. O să vedeți că nu am pomenit nimic de războiul din ucraina pentru că merită un episod special care să treacă din 2022 în 2023. să avem un an mai deștept decât precedentul
Fiți puteți atenți …înainte de pandemie ne plângeam că prețurile la diverse produse sau servicii cresc fără vreun motiv serios. Acum avem și termen de comparație și chiar nu era vreun motiv serios sau fundamentat. Apoi a venit pandemia și am experimentat doi ani care ne-au dus în online, cu livrări la ușă, tot felul de mecanisme de ajutorare la nivel național sau internațional pentru depășire a momentului. În tot acest timp în Africa a fost rău, prin Afganistan, Siria, Irak, Coreea de Nord a fost rău …dar cumva suntem așa obișnuiți cu treburile astea încât numai avem atâta empatie sau preocupare pentru subiect. Apoi a venit Putin și a scuturat planeta bine de tot. Ei bine acum am văzut ce înseamnă război la ușa noastră în Europa, scumpiri, lipsuri.
Nimic nu este ce pare. Stau si ma uit la tot ce se întâmpla pe plan economic sau politic si concluzia este mai mult decât evidentă. Bine v-am găsit din nou …si cum spuneam ne uitam la politica noastră care e Senzațională și m-aș uita și la declarația unui ditamai generalul din armata SUA care a spus că romania e bună pentru o bază NATO permanentă, că războiul va mai dura și că poate avea oricând valențe internaționale …INTERNAȚIONALE!!! Nu vă las să digerați bine ce înseamnă valențe internaționale pentru că vă întreb despre cum ați simțit discursul lui Zelenski din Parlamentul României? Până îmi răspundeți vă spun că eu nu am auzit nimic din ce a spus la început, apoi nu am înțeles traducerea și undeva pe la jumătate când deja îmi pierdusem interesul am înțeles despre ce e vorba. Nu știu cine a organizat, deși bănuiesc că partea românească a fost dar …nu a ieșit bine deloc mai ales că partea ucrainiană care e în război a reușit să funcționeze fără reproș. Nu fac comparații …ca să nu pun presiune …dar cineva, undeva cred că trebuia să ofere o explicație, o scuză …ceva.
Vă propun să trecem peste puțină politică internă, ceva facturi, un recensământ, un sondaj, gaz și ruble și să vă spun că știu despre finalul războiului și nu nu am să comentez palma lui Will Smith de la ceremonia Oscarurilor. Mă uitam într-o seară la un documentar numit Misterele Universului, pe BBC earth și Brian Cox era mega încântat de faptul că mergea să vadă cum revine în atmosferă o capsulă Soiuz, plină ochi cu astronauți. Subiectul era gravitația, omul era în Kazakstan, călătorea cu un camion al armatei ruse și astronauții erau ruși. Acum programul spațial și implicarea rușilor a dispărut. Astronauții ruși s-au îmbrăcat în galben și au anunțat că nu sunt de acord cu războiul, iar propaganda a spus că e o minciună și că e vorba de un cu totul alt mesaj pe care voiau să îl transmită aceștia. Uite așa mi-am adus aminte de informație și dezinformare. Fix apoi am ascultat și un podcast deștept de la FT Weekend pe subiect - https://open.spotify.com/episode/0cmEN9JqKoKSNPTlD6qXTi?si=81ddbce57ef247f5).
Salut …oportunitate sau lipsa de inspirație? Criza care se preconizează, prețurile umflate, plafonarea prețurilor la energie si gaze …oare nu ar trebui ca în perioada asta să fie un balet politic în care forțele dornice de cifre să facă totul pentru a duce România și populația țării către un confort economic. Știm că arde și știm că predicțiile legate de război și durata lui, de inflația la nivelul țării sau chiar a lumii e în creștere, știm că lanțurile de aprovizionare sunt date peste cap și accesul la resurse va fi foarte diferit multă vreme de aici încolo la nivel planetar …și atunci ..ce fac politicienii noștri? Oare e timpul pentru o politică naționalistă sau cu accente naționaliste, o politică de protecție ...de tipul prin noi înșine sau căutăm măsuri de protecție a populației și facem inginerii finaciare care să cadă pe viitoare guvernări?
Salut am așteptat să văd care este rezultatul celei de-a 4-a rundă de negocieri între Ucraina și Rusia cu Turcia pe post de mediator. Va mai dura până când vor ajunge la o înțelegere adevărată. Lavrov a avut un discurs amplu pentru că a știut că va fi difuzat peste tot prin lume. Pe de altă parte este interesantă afirmația lui Kasparov, unul dintre cei mai mari șahiști din lume și evident strateg, care vede un mega blat între Rusia și SUA cu miza Ucraina … Și acum să vă vorbesc despre ce voiam să vă vorbesc …care vine fix ca o mănușă după ce am  spus mai adineauri. …vă propun să vorbim despre informație și despre cum este folosită informația acum, despre responsabilitate, despre naționalism, despre economie globală dar și chestii care ne scapă de când a început războiul sau despre scenariile care vorbesc despre încheierea războiului. - https://ziare.com/razboi-ucraina/garry-kasparov-acuza-sua-ca-vor-o-intelegere-cu-putin-1729606
Titlul episodului nu este o simplă înșiruire de state …sunt actorii principali în povestea urâtă a anului 2022. Partea bună a războiului ăsta nenorocit ar fi faptul că reapare diversitatea. Statele vor fi nevoite să diversifice sursele de producere a energiei, să reducă dependența de unul sau altul. Dacă vrem o lume mai verde …acesta este un moment bun de acțiune. Germania a zis că oricum până prin 2035 vrea să termine cu to ce înseamnă cărbune sau energie nucleară. Iar ONU tocmai a publicat un raport despre schimbările climatice care fac ca războiul din Ucraina să pară o bătaie în curtea școlii.
Mai este cineva care nu știe despre faptul că subiectul cel mai des la știri este Ucraina? O să spuneți că nu vă interesează, că este acolo la ei și este greu să vă contrazic, DAR vă propun să vedeți cum leg facturile de la energie și gaze, prețul benzinei, scumpirea pâinii sau a mașinilor de acest subiect ...chiar și de bitcoin! Când am început să pregătesc acest episod …Putin tocmai anunțase că recunoaște independența celor două regiuni separatiste, iar Biden anunța primul set de sancțiuni. La nicio noapte distanță tabloul era total diferit …personalul din ambasada rusă era deja evacuat și documentele arse, exploziile se auzeau dincolo de cele două regiuni separatiste …corespondenții de la CNN și BBC se speriau de exploziile pe care le auzeau în timp ce erau în live în capitala Kiev.  Cu alte cuvinte începuse războiul în Ucraina.  Surpriză pentru multă lume …deși liderii lumii anunțaseră că se va întâmpla ...analiștii refuzau să creadă că acest lucru chiar se va întâmpla.  Să ne înțelegem …este despre Putin, nu este despre Rusia.
Bine v-am găsit și bine am revenit cu o săptămână întârziere pentru că și eu am ajuns să fac parte din statistică ...am avut covid.  Nu știu cum am reușit, de unde am luat ...dar știu că a fost vorba despre o formă ușoară, îmi place să cred că datorită vaccinului și cel mai probabil am avut varianta omicron, pentru că a fost fix ca o răceală, acea răceală pe care eu o fac o dată pe an.  Bun și acum că știți de ce am absentat e cazul să vă spun ce mi-a atras atenția în vacanța forțată. Lista e mai lungă decât de obicei ...este vorba despre Ucraina, SuperBowl, Olimpiada de Iarnă, inflația în țara noastră și în lume, donațiile lui Elon Musk și botul care îi urmărește avionul.  Nu neg că și povestea legată de discuțiile legate de energia electrică, bucățile de autostradă sau podul peste Dunăre de la Brăila sau vremea de neînțeles și mașinile plug in hybrid sunt chestiuni despre care am citit în perioada asta. 👉 https://www.axios.com/russian-ukraine-crisis-global-economy-markets-fcd00455-fa9a-48f5-8e09-d9c6b93e71ad.html
Sunt câteva chestiuni care sar în ochii cititorului. Pentru Europeni problema restricțiilor legate de Covid, impunerea unora și ridicarea altora, Ucraina și Rusia reprezintă subiecte fierbinți. Dincolo de ocean deciziile legate de inflație a FED-lui american, testele cu vaccinul anti-covid pentru copii cu vârste între 6 luni și 5 ani, declarațiile unui podcaster pe spotify despre COVID sau vremea reprezintă ...știri, iar în Asia ...influența Chinei prin mijloace economice.  România este la mijloc. Noi suntem influențați de politica americanilor sub eticheta NATO, avem Covid de nu îl putem duce și școli care simțim că ar trebui închise, dar nu le închidem, sondaje politice care sunt halucinante prin rezultate și pe ici pe colo discuții despre vreme, incendii sau accidente.
loading
Comments