Discover
să vorbim de vorbă | PODCAST
18 Episodes
Reverse
Oana a vorbit de vorbă cu două foarte faine actrițe și foarte bune prietene: Ioana Ginghină și Ani Crețu. Ioana și Ani sunt actrițe la Teatrul Ion Creangă.Am vorbit de vorbă despre teatru, normal – despre provocările de acolo, despre gestionarea meseriei de actor în paralel cu viața de acasă.Am vorbit despre programul Teatrului Ion Creangă pentru copii 0-3 ani – provocările pentru actori, beneficiile enorme pentru copii și părinți deopotrivă, și despre bucuria și dăruirea cu care se realizează aceste ateliere pentru cei foarte mici. Am vorbit de vorbă despre pasiunea pentru teatru, despre ce presupune construcția și crearea unui spectacol la teatrul pentru copii (scenografie și costume, canto, efort fizic, coregrafie etc).Bineînțeles că am vorbit de vorbă cu mamele Ioana și Ani – cum privesc parenting-ul de azi, cum sunt acasă în rolul de părinți și cum au ales să își crească și să își educe proprii copii.A fost un dialog liber, spontan, ca la o „șuetă” faină de după amiază. Ca între femei – cu de toate: despre bune și frumoase, despre mai puțin bune sau greutăți, cu râs și umor, cu seriozitate, cu împărtășirea lecțiilor de viață ale fiecăreia.| SUBSCRIBE | https://www.youtube.com/@savorbimdevorba| SITE | https://psihologpuican.ro/| ARTICOLE | https://psihologpuican.ro/articole/| CONTACT | https://psihologpuican.ro/contact/ | SOCIAL MEDIA |https://www.instagram.com/psihologpuican/https://www.tiktok.com/@savorbimdevorbahttps://www.facebook.com/psihologpuican/https://www.linkedin.com/in/psihologpuican/
În primul și primul rând am stat de vorbă cu unul dintre cei mai vechi și buni prieteni: Mihai. Într-un loc de suflet – Galeria Orizont din București.Cine este Mihai?Mihai Băncilă este un artist vizual. A absolvit UNArte din București, departamentul Ceramică – Sticlă – Metal și este un artist multidisciplinar: lucrează în sticlă, pictură, grafică și ilustrație. Mihai este membru UAP, filiala Arte Decrative iar din 2022 este curator și director de creație al unora din evenimentele acesteia: Salonului Național al Sticlei, Salonului de Arte Contemporane si altele.De ce am vorbit de vorbă în acest episod?Pentru că a realizat o expoziție excelentă despre care merită să vorbim. Expoziția ”For my people walking blindly spreading joy, losing time...” propune un experiment plastic care integrează cea mai recentă serie de lucrări a artistului Mihai Băncilă.| Mihai Băncilă | Instagram | https://www.instagram.com/mbancila/| Mihai Băncilă | Facebook | https://www.facebook.com/bancilam#savorbimdevorba #săvorbimdevorbă #podcast | SUBSCRIBE | https://www.youtube.com/@savorbimdevorba | SITE | https://psihologpuican.ro/| ARTICOLE | https://psihologpuican.ro/articole/| CONTACT | https://psihologpuican.ro/contact/
Bakeoliv – Olivia Niță, nutriționist și personal coach, a fondat platforma Bakeoliv care promovează un stil de viață echilibrat, oferind resurse precum rețete, programe de fitness și coaching pentru a ajuta oamenii să-și atingă obiectivele de fitness prin metode durabile și plăcute. Acesta își propune să simplifice viața sănătoasă, oferind toate informațiile necesare într-un singur loc, încurajând mai puțin timp în bucătărie, mese mai hrănitoare și integrând ceva sport în rutina zilnică.Olivia spune: „Am început cu “Bakeoliv” în noiembrie 2020, din dorința de a cultiva o pasiune, anume aceea pentru gătit, în special preparate mai sănătoase și ușor de făcut, într-o lume în care totul se petrece pe fast forward și nu avem prea mult timp de pierdut în bucătărie. Mereu m-a fascinat ideea de a da mai departe și de a îi ajuta pe alții.”Un episod de podcast despre cum să ai (sau să îți creezi) o viață sănătoasă, despre echilibru (alimentar, fizic, psihic și, mai ales, emoțional). O discuție pentru femei (dar nu numai) despre această continuă provocare a păstra silueta sau de a scăpa de câteva kilograme în plus. Un mic ghid de a naviga tumultul zilnic într-un mod blând, accesibil, echilibrat și sănătos (pentru femei, pentru toată familia și, de ce nu, pentru prieteni).| SUBSCRIBE | https://www.youtube.com/@savorbimdevorba | SITE | https://psihologpuican.ro/| ARTICOLE | https://psihologpuican.ro/articole/| CONTACT | https://psihologpuican.ro/contact/
Raluca Hagiu - jurnalist cu aproximativ 25 de ani experiență în publicații glossy, 18 ani ca redactor șef la revista Unica; blogger care își împărtășește pasiunile (călătorii, fashion, etc.); este și instructor de yoga (ca hobby, de plăcere); studiază psihologia; a urcat și pe scena de stand-up la „The Fool” pentru o improvizație.A fost o discuție cu un om-bucurie, Raluca. Cu deschidere și chef de viață, care transmite această stare de bine dincolo de camerele de filmat. Cu o curiozitate molipsitoare, cu o abordare a vieții care dă speranțe, Raluca Hagiu este în sine o bucurie de văzut și ascultat.Un ping-pong între Oana și Raluca, în care fiecare, pe rând, devine intervievată sau cea care pune întrebări. O discuție despre viață, lucruri frumoasă, locuri și oameni, despre femeie și feminitate, despre rolul femeii azi și libertățile pe care le au femeile în aceste timpuri.#savorbimdevorba #săvorbimdevorbă #podcast #oanapuican #ralucahagiu #primadata #psihologpuican #psihoterapie #psihologie #jurnalism| SUBSCRIBE | https://www.youtube.com/@savorbimdevorba| SITE | https://psihologpuican.ro/| ARTICOLE | https://psihologpuican.ro/articole/| CONTACT | https://psihologpuican.ro/contact/
Am ieșit la o cafea. Anul trecut, înainte de sărbători. La BURLI – cafenea de specialitate. Alături de cuplul care deține cafeneaua, Valentina și Marius. O discuție degajată, cu o cafea bună, într-o atmosferă intimă, relaxată. Am vorbit de vorbă despre curajul de a o lua de la început cu un business. De ce ai nevoie? Practic și emoțional; planul pe hârtie și imboldul motivațional. Ce sacrificii presupune un astfel de început. Cum să iei decizia potrivită? Valentina și Marius ne-au împărtășit din experiența lor de a deschide o cafenea – care sunt pașii de urmat, ce ar fi bine să prevezi, cum să te pregătești, care e planul și la ce să te aștepți. Și am băut o cafea bună, firește, încheind cu seria noastră de 21 de întrebări-portret pentru ei.| BURLI | Instagram | https://www.instagram.com/burli_coffee_shop/| BURLI | Facebook | https://www.facebook.com/p/BURLI-61555888154815/| BURLI | Google Maps | Strada Icoanei 29A, București 020452| SUBSCRIBE | https://www.youtube.com/@savorbimdevorba | SITE | https://psihologpuican.ro/| ARTICOLE | https://psihologpuican.ro/articole/| CONTACT | https://psihologpuican.ro/contact/Web Design by SVO WEB DESIGN AGENCY | https://svo.ro/| SOCIAL MEDIA |https://www.instagram.com/psihologpuican/
Ultimul episod din 2024. Un episod deosebit pentru final de an, cu un om deosebit.Melania Medeleanu și-a găsit pasiunea, scopul și sensul în a aduce bine celorlalți. Este fostă jurnalistă, fondatoarea Asociației Zi de Bine și MagiCAMP, trainer dicție și public speaking. Este mama lui Radu. Este soție. Este un om bun care se străduiește în fiecare zi să aducă puțin mai bine în jur.În 2016, Melania Medeleanu a luat decizia de a renunța la cariera sa în televiziune. Motivul ar fi fost că vrea să se concentreze pe MagiCAMP, proiect care funcționa deja de 2 ani. Activitățile ONG-ului MagiCAMP erau dedicate reintegrării copiilor cu afecțiuni oncologice în viața socială prin tabere. Astăzi, este dedicată propriei ei asociații, Zi de Bine. Este fondator și trainer „Dicție fără cusur“ - cursuri de dicție și public speaking.| SUBSCRIBE | https://www.youtube.com/@savorbimdevorba| SITE | https://psihologpuican.ro/| ARTICOLE | https://psihologpuican.ro/articole/| CONTACT | https://psihologpuican.ro/contact/
O invitată tare faină și o întâlnire pe măsură: actrița Tily Niculae. Tily este cunoscută pentru rolul Roxana din sitcom-ul „La bloc” de la Pro TV. Tily este un om cu o energie deosebită, care te molipsește și te trage în acea energie din start.Acesta este un episod despre cum este să fi un om cu mai multe roluri în același timp: mamă, soție, actriță, studentă, prietenă, persoană publică. Este o întâlnire între două energii feminine care se completează. Este o discuție despre cum se poate să treci peste obstacolele și dificultățile care vin peste noi, uneori fără nici un avertisment.#savorbimdevorba #săvorbimdevorbă #tilyniculae #oanapuican #psihologpuican #parenting #emotii #psihoterapie #psihologie #podcast| SUBSCRIBE | https://www.youtube.com/@savorbimdevorba | SITE | https://psihologpuican.ro/| ARTICOLE | https://psihologpuican.ro/articole/| CONTACT | https://psihologpuican.ro/contact/
| LINK ATELIER 23 noiembrie 2024 | PUTEM FI FERICIȚI ÎN CUPLU | https://rb.gy/64xgyuUn nou episod în care revenim la CUPLU.Un episod în care ne-am simțit bine, vorbind de vorbă, fiind autentici în ambele roluri: de psihoterapeuți și, mai ales, de soț și soție. Suntem singurul cuplu de psihologi din România care vorbesc public despre CUPLU, atât din perspectiva profesională, cât și din cea personală. Ne-am simțit bine înregistrând acest episod.Am discutat despre nevoile emoționale din cuplu și percepția acestora. Care este diferența dintre femei și bărbați în ceea ce privește percepția și exprimarea nevoilor emoționale? Cum schimbă comunicarea dinamica în cadrul cuplului? Este comunicarea cheia unui cuplu armonios? Vorbim și despre primul mod sănătos de comunicare a nevoilor emoționale: exprimarea directă și clară. Cum funcționează comunicarea eficientă în cuplu? De ce avem nevoie? Vorbim și despre frecvența cu care ar fi bine să fie exprimate nevoile emoționale în cadrul cuplului. Percepția nevoilor, comunicarea lor, validarea, negocierea, alinierea acestora și nevoile emoționale în sine sunt elemente cruciale în orice relație de cuplu. La final, bineînțeles, vă propunem un exercițiu psihoterapeutic în cadrul rubricii „O terapie scurtă” – așteptăm feedback-ul vostru după ce veți urmări acest episod. Mulțumim.| SUBSCRIBE | https://www.youtube.com/@savorbimdevorba | SITE | https://psihologpuican.ro/| ARTICOLE | https://psihologpuican.ro/articole/| CONTACT | https://psihologpuican.ro/contact/
#savorbimdevorbaMihaela Ileana Cîțu este ghid intuitiv și consilier dezvoltare personală și spirituală. Și, Mihaela este și expert contabil. Așa am cunoscut-o pe Mihaela, acum mulți ani. Acest episod este, în primul rând, o întâlnire la o vorbă între doi prieteni. Am vorbit despre drumul Mihaelei, de mic copil, de la instincte și intuiție, la cum a ajuns azi consilier dezvoltare personală și spirituală. Ce înseamnă un „ghid intuitiv”? Cum se face trecerea de la contabilitate și cifre la spirit și suflet, în viața profesională? O poveste de viață în care se vor regăsi mulți. O poveste de viață care ilustrează căutarea de sine, evoluția și devenirea a ce ne este menit să fim cu adevărat.| SUBSCRIBE | https://www.youtube.com/@savorbimdevorba| SITE | https://psihologpuican.ro/| ARTICOLE | https://psihologpuican.ro/articole/| CONTACT | https://psihologpuican.ro/contact/
Oana și Oana vorbesc de vorbă.Un dialog deschis, sincer, autentic. O discuție plină de sinceritate despre experiențele de viață ale Oanei Radu (dar și cele ale Oanei Puican), despre relația toxică din care a reușit să iasă, despre ce a trăit și despre cum a ajutat-o psihoterapia.| Oana Radu Youtube | https://www.youtube.com/channel/UC0w_XYZzy-32a7K-ECRoByw | Oana Radu Instagram | https://www.instagram.com/eusuntoanaradu/?hl=ro| Oana Radu Facebook | https://www.facebook.com/eusuntoanaradu| SUBSCRIBE | https://www.youtube.com/@savorbimdevorba| SITE | https://psihologpuican.ro/| ARTICOLE | https://psihologpuican.ro/articole/| CONTACT | https://psihologpuican.ro/contact/
#savorbimdevorba #săvorbimdevorbă #psihologpuican #ionandreipuican #oanapuican #psihoterapie #cuplu #terapiedecuplu #relatii #psihologie #dezvoltarepersonala #podcast Ne întâlnim din nou să vorbim despre cuplu, din nou, și despre puterea terapiei de cuplu. De data aceasta deschidem un subiect aproape inepuizabil: diferențele dintre femei și bărbați privite din perspectiva cuplului. Suntem singurul cuplu de psihoterapeuți din România care vorbesc despre cuplu, despre ce înseamnă a fi un cuplu, în doi, o familie (în trei, alături de fiica noastră) și ce înseamnă acest drum al parteneriatului de cuplu „el și ea”: o construcție continuă, o dinamică vie și care poate fi sănătoasă, echilibrată și benefică pentru cuplu în sine și pentru fiecare partener în parte. Vorbim de o parte din aceste diferențe, despre cum se observă ele, cum se manifestă și cum se acceptă în final, pentru ca dinamica unui cuplu să fie una pozitivă, constructivă, iar cuplul să aibă o viață funcțională și sănătoasă, pozitivă. Diferențele de comunicare – emoțională vs. practică, modul diferit de soluționare a problemelor, cum femeile vorbesc și se descarcă vs. cum bărbații se închid în bârlogul lor, diferențele de exteriorizare a emoțiilor, vulnerabilitate vs. închidere și altele.
#savorbimdevorba #săvorbimdevorbă #psihologpuican #ionandreipuican #oanapuican #psihoterapie #mariavigheciu #psihologie #dezvoltarepersonala #podcast După o pauză în care am lipsit de aici, de la podcast, revenim cu un episod (filmat în ianuarie 2024) în care dialogul este la feminin: Oana Puican și Maria Vigheciu. Maria este mamă, content creator, influencer, model și, mai presus de toate, un om extraordinar – sensibil, sincer, autentic și asumat. Cum se poate conține deopotrivă frumusețea exterioară, fizică, dar, mai ales, cea interioară, sufletească? Oana și Maria vorbesc de vorbă despre rolurile cu care jonglează (sau a jonglat) Maria – de la mamă (sau mamă singură, din trecut) la influencer sau de la fiică la femeie și altele. Oana și Maria vorbesc despre vulnerabilitate, la femei, dar, mai ales, la bărbați; vulnerabilitate descoperită, înțeleasă și acceptată în terapie. Vorbesc despre fricile care nasc comportamente greșite. Despre a înțelege cine ești cu adevărat și a te accepta. Un episod despre a fi femeie în ziua de azi, în toate posibilele rolurile pe care o femeie e nevoită să le joace, să jongleze cu ele, în poziții de fragilitate și feminitate sau poziții de forță și putere deopotrivă.
#savorbimdevorba #săvorbimdevorbă #psihologpuican #ionandreipuican #oanapuican #psihoterapie #psihologie #dezvoltarepersonala #cuplu #cupluri #cuplulperfect #cupluriminunate #cuplurifericite #terapiedecuplu #podcast În acest al 2-lea episod din 2024 am ales să fim din nou împreună aici, în fața voastră, Oana și cu mine. Suntem singurul cuplu de psihoterapeuți pentru cupluri.Oana și Ion – cuplu în viață, acasă, și în profesie, la cabinetul psihologic, de asemenea și aici în podcast sau la workshop-uri, pentru grupuri de terapie și în cadrul atelierelor pe care le organizăm pentru cupluri și nu numai.Și vorbim. Vorbim de vorbă, bineînțeles, despre cupluri – despre ce presupune un cuplu funcțional și sănătos, despre cum se construiește acest „împreună” zi de zi. Am vorbit și despre ce facem noi – în cadrul cabinetului, în lucrul cu oamenii și alături de cupluri.
#savorbimdevorba #săvorbimdevorbă #psihologpuican #ionandreipuican #oanapuican #psihoterapie #psihologie #dezvoltarepersonala #podcast #rezolutii2024 #newyear De la 1 ianuarie 2024 PSIHOLOGPUICAN PODCAST se numește SĂ VORBIM DE VORBĂ. Un episod în care apărem pentru prima dată amândoi: Oana & Ion Andrei Puican – singurul cuplu de psihoterapeuți care vorbesc despre cuplu, despre psihoterapie și despre acest frumos proces de evoluție personală (cu toate greutățile sale). Oana și Ion sunt psihologi și psihoterapeuți, soț și soție, părinți, prieteni, parteneri în profesie și în viață. Un episod la început de an 2024: despre rezoluțiile noului an, despre planuri și cum să ni le îndeplinim, cum să atragem ceea ce ne dorim cu adevărat în viață. Cum se stabilesc intențiile și rezoluție? La ce ar trebui să ne raportăm? Ce contează? De unde să pornim sau către ce se ne îndreptăm, atunci când ne stabilim obiectivele pentru 2024?| SUBSCRIBE | https://www.youtube.com/@savorbimdevorba/ | SITE | https://psihologpuican.ro/| ARTICOLE | https://psihologpuican.ro/articole/| CONTACT | https://psihologpuican.ro/contact/ | SOCIAL MEDIA |https://www.tiktok.com/@psiholog.puicanhttps://www.instagram.com/psihologpuican/https://www.facebook.com/psihologpuican/https://www.linkedin.com/in/psihologpuican/ | PODCAST |Apple Podcasts | https://apple.co/3QvVav7Spotify | https://spoti.fi/3RZyPajRSS Podcasts | https://rss.com/podcasts/psihologpuican/SoundCloud | https://soundcloud.com/psiholog-puican | PODCASTUL LUI PUICAN la RRI | https://bit.ly/48YBSW8 | MUZICA | https://pixabay.com/| IMAGINEA & CAMERA | Iulian Danciu
În această a 2-a parte, ne continuăm dialogul despre „A DĂRUI”, alături de Bianca Mereuță – fondator Editura SIGNATURA, fondator comunitatea CeLeCitimCopiilor. Bineînțeles, vorbim de vorbă despre cărți, alte cărți, dar și despre ce se întâmplă cu comunitatea CeLeCitimCopiilor acum și care va fi viitorul acesteia. Vorbim despre educație, în 2023. Vorbim despre poezie sau despre limbajul imaginii. Vorbim despre cuvânt și puterea acestuia. Atingem și subiecte din sfera psihologiei și a parenting-ului, despre consecințele educației disfuncționale sau despre problemele sistemului educațional. Vorbim și despre soluții și cum se adaptează educația. Vorbim despre adevăratele valori promovate de Bianca Mereuță prin tot ceea ce face.Am vorbit de vorbă pe cât de ludic pe alocuri, pe atât de adânc uneori.https://youtu.be/Spo4kGEKpOc
#dezvoltarepersonala #psihologie #podcast#psihoterapie#psihologie#dezvoltarepersonala#podcast#psihologpuican#ionandreipuican#savorbimdevorba Bianca Mereuță - omul, prietena, editorul de carte, fondatorul SIGNATURA și Comunitatea CeLeCitimCopiilor a venit la București și am reușit să ne regăsim la o vorbă. Despre carte și cărți, despre editură și Asociația VERSUS, despre oamenii frumoși din comunitatea creată cu ceva timp în urmă. Iar, dacă e să sumarizăm toate într-un singur cuvânt, acesta este „A DĂRUI”. Efectul dăruirii în fiece zi, în fiecare clipă, ca un bumerang care ni se întoarce înzecit, înmiit.https://www.youtube.com/watch?v=dW6R_hd77qA
#psihoterapie #psihologie #dezvoltarepersonala #podcast #psihologpuican #ionandreipuican #savorbimdevorba „Să vorbim de vorbă” în al doilea episod de podcast. Subiectul de azi: TRAUMA ASCUNSĂ. O continuare a primului episod, a cărții de vizită prin care îmi doresc să mă cunoașteți, să ne cunoaștem mai bine. Orice început de relație (chiar și una virtuală, digitală) necesită o apropiere, o dezvăluire, o vulnerabilizare care aduce cu sine încredere, sinceritate și autenticitate. Un episod despre trauma de abandon, despre urmările acesteia și despre cum se poate integra, accepta și vindeca acest tip de traumă. Un episod foarte personal, o destăinuire, o mărturisire.| SUBSCRIBE | https://www.youtube.com/@psihologpuican/ | SITE | https://psihologpuican.ro/| ARTICOLE | https://psihologpuican.ro/articole/| CONTACT | https://psihologpuican.ro/contact/ | PODCAST |Apple Podcasts | https://apple.co/3QvVav7Spotify | https://spoti.fi/3RZyPajRSS Podcasts | https://rss.com/podcasts/psihologpuican/SoundCloud | https://soundcloud.com/psiholog-puican | PODCASTUL LUI PUICAN la RRI | https://bit.ly/48YBSW8 | SOCIAL MEDIA |https://www.instagram.com/psihologpuican/https://www.facebook.com/psihologpuican/https://www.linkedin.com/in/psihologpuican/
#psihologpuican #dezvoltarepersonala #psihoterapie #psihologie #ionandreipuican #savorbimdevorba #podcast Un podcast despre oameni, pentru oameni. Episodul pilot, INTRO, Ca o carte de vizită. În care trec în revistă pe scurt parcursul meu, de la artă la regie de film, de la teatru la cuvânt, mai apoi la psihoterapia personală și, într-un final, la psihologie și psihoterapie. Un drum personal care nu avea cum să ajungă în alt punct decât cel de azi: alături de oameni, cu bucurie, cu respect, curiozitate și iubire. Sper să fim alături de acum înainte pe drumul acestui podcast, în a cunoaște oameni frumoși, pentru dezvoltarea noastră, pentru evoluție și pentru a fi mai buni.| SUBSCRIBE | https://www.youtube.com/@psihologpuican/ | SITE | https://psihologpuican.ro/| ARTICOLE | https://psihologpuican.ro/articole/| CONTACT | https://psihologpuican.ro/contact/| PODCASTUL LUI PUICAN la RRI | https://bit.ly/48YBSW8 | SOCIAL MEDIA |Instagram | https://www.instagram.com/psihologpuican/Facebook | https://www.facebook.com/psihologpuican/LinkedIn | https://www.linkedin.com/in/psihologpuican/ | MUZICA | https://pixabay.com/| IMAGINEA & CAMERA | Iulian Danciu





















