Revista presei internaționale

Aflate în dificultate în fața dronelor iraniene, Statele Unite se îndreaptă către Ucraina, care a învățat să contracareze aceste dispozitive la un cost mic, de la începutul invaziei rusești. În acest timp, presa internațională constată că Strâmtoarea Ormuz rămâne blocată, în pofida declarațiilor președintelui Trump. Politico observă că „răspunsul iranian, efectuat cu drone ieftine și ușor de produs, a scos în evidență o vulnerabilitate a Statelor Unite și a aliaților săi regionali”. Potrivit The New York Times, Republica Islamică a lansat peste 2.000 de astfel de drone de la începutul ofensivei israeliano-americane. Mici și ușor de ascuns, aceste drone iraniene sunt deosebit de ieftine: „între 20.000 și 50.000 de dolari”. Problema este că rachetele folosite pentru a le neutraliza „valorează câteva milioane de dolari”. În acest timp, Iranul exportă mai mult petrol ca niciodată prin Strâmtoarea Ormuz. China nu și-a pierdut apetitul pentru țițeiul iranian, pentru ea transporturile nefiind îngreunate, constată The Wall Street Journal. ”Controlul Republicii Islamice asupra acestei rute strategice de comerț cu hidrocarburi permite regimului islamic să își continue exporturile de țiței în ciuda atacurilor americane și israeliene”. O sursă consultată de ziar afirmă că ”șapte petroliere au încărcat țiței în largul coastei iraniene începând cu 28 februarie. Numai în ultimele șase zile, navele au „încărcat o medie de 2,1 milioane de barili de petrol iranian pe zi, mai mult decât cele 2 milioane de barili pe zi pe care Iranul le-a exportat în februarie”. (Sursa: Courrier International) De aceea, spune The Times, Iranul trebuie împiedicat să blocheze Strâmtoarea Ormuz. „Navele de război pot proteja petrolierele vulnerabile, dar costul ar putea fi enorm, chiar dacă s-ar putea aduna suficiente nave pentru escortă. O intensificare a bombardamentelor, în special asupra locurilor de unde Iranul încă lansează rachete și drone, ar avea sens. (...) Deocamdată, o mare parte a lumii se bazează pe petrolul și gazele din Golf. Artera prin care acestea curg trebuie să rămână deschisă.” (Sursa: Eurotopics) Citeste si„Mâna ascunsă” a lui Putin ajută probabil Iranul - ministrul apărării britanic El País privește către Cipru, aflat pe punctul de a-și pierde statutul de insulă sanctuar. ”Păstrată până acum departe de conflictele din Orientul Mijlociu, Cipru era considerată un paradis liniștit pentru mulți expatriați din Rusia, Israel și Regatul Unit. Dar de când o dronă iraniană s-a prăbușit într-o bază britanică din sudul insulei, aceștia nu se mai simt în siguranță. Situația nu este la fel de periculoasă ca în Dubai sau Qatar, spune directoarea unei firmei de consultanță cu sediul în Nicosia, capitala țării. Dar faptul că o dronă a reușit să se sustragă sistemului de apărare britanic a sporit incertitudinea. Și chiar dacă viața pare să decurgă normal în Limassol, pentru moment, rezidenții străini știu că se află la doar 200 de kilometri de Liban și 260 de kilometri de Israel”.

Presa internațională remarcă aprobarea de către România a instalării unor facilități militare americane, în contextul războiului din Iran. De asemenea, comentatorii continuă să analizeze perspectivele războiului și șansele ca acesta să se termine repede, așa cum a anunțat Donald Trump. Ziarul militar american Stars & Stripes amintește că, ”în octombrie, Pentagonul a redus nivelurile forțelor din România când misiunea unei brigăzi rotative în țară s-a încheiat. Cu toate acestea, Pentagonul are în vedere o nouă misiune de antrenament care ar putea implica trimiterea unei unități de tancuri americane pentru a se antrena cu forțele române. De când SUA și Israelul au lansat Operațiunea Epic Fury pe 28 februarie, s-a înregistrat o creștere a traficului aerian militar american la baza Ramstein din Germania și la bazele utilizate de forțele americane în Regatul Unit și Grecia”. Reuters notează că, ”în timp ce unele țări ale UE – precum Franța, Grecia și Italia – au trimis nave de război în Cipru după ce dronele de fabricație iraniană au lovit o bază britanică de pe insulă, altele permit utilizarea bazelor lor militare. Citeste siParlamentul, undă verde amplasării trupelor și echipamentelor SUA pe teritoriul României Majoritatea oficialilor de rang înalt ai UE au condamnat atacurile iraniene din regiune și au cerut încheierea conflictului și o soluție diplomatică”. ”România a investit miliarde de euro pentru modernizarea bazei, care acum poate găzdui până la 10.000 de soldați și familiile acestora”, informează la rândul său agenția bulgară Novinite”. ”Facilitatea este numită după politicianul și omul de stat român din secolul al XIX-lea, Mihail Kogălniceanu, reflectând atât moștenirea națională, cât și rolul său militar strategic”. ”O scurtă excursie?” Comentând situația din Iran, Le Figaro, subliniază că ”la un război descris de Donald Trump drept „o scurtă excursie”, Teheranul a răspuns cu un dublu refuz de a negocia. Potrivit ziarului francez, „Timp de decenii, obiectivul Republicii Islamice a fost slăbirea bazelor americane din Orientul Mijlociu. De aici și strategia actuală, cu valuri repetate de atacuri pentru a epuiza adversarul și aliații săi din Golf. Ca să nu mai vorbim de celălalt element al descurajării iraniene: închiderea Strâmtorii Ormuz”. Citeste siDonald Trump dă asigurări că, în curând, va domni ”o mare securitate” în Strâmtoarea Ormuz Donald Trump va avea dificultăți în a se elibera din acest război, crede Financial Times: „Există aproximativ 40.000 de soldați americani în regiune, precum și baze militare, active economice și aliați vulnerabili. Trump a putut începe acest război într-un moment ales de el. S-ar putea să nu fie capabil să-l încheie în aceleași condiții.” (Sursa: Eurotopics) De partea sa, The Times consideră că războiul trebuie continuat. „Oamenii pot crede că au fost mințiți în legătură cu amenințarea din Irak. Dar este idiot și nechibzuit să presupunem, prin urmare, că sunt mințiți în legătură cu amenințarea din partea Iranului. Acest război ar putea fi considerat complet nechibzuit - cu excepția cazului în care alternativa este pe deplin înțeleasă. Atunci devine absolut imperativ și esențial să fie continuat până când regimul islamic iranian nu va mai exista.” (Sursa: Eurotopics)

Scepticism în presa internațională după ce președintele Donald Trump a declarat că războiul din Iran este aproape să se termine. Președintele SUA le-a declarat luni reporterilor că războiul din Iran este „aproape încheiat”, pentru a amenința apoi că va lovi Teheranul „mult mai dur” dacă „ține lumea ostatică”. Așadar, sfârșit sau escaladare? – se întreabă comentatorii. Primele remarci păreau menite să „liniștească piețele petroliere și investitorii îngrijorați” după creșterea prețurilor petrolului, notează The New York Times. Dar apoi Donald Trump „a părut să-și schimbe cursul”, observă cotidianul american preluat de Courrier International. „Am câștigat în multe privințe, dar nu suficient”, a declarat președintele în fața unui grup de parlamentari republicani în Florida. Le Monde constată că Donald Trump ”caută o ieșire din războiul din Iran, dar face eforturi să o definească. Președintele american a lăudat succesele militare deja obținute. Dar nu a oferit nicio perspectivă clară de încheiere a conflictului, lăsând ca impresia de improvizație să persiste”. La rândul său, revista Time observă că „De la începutul conflictului, înalți oficiali au oferit o serie de explicații contradictorii pentru a justifica atacurile inițiale împotriva Iranului: uneori subliniind ambițiile nucleare ale Teheranului, alteori invocând necesitatea de a proteja trupele americane și aliații din regiune sau chiar indicând propriile planuri militare ale Israelului”. Potrivit The Wall Street Journal, unii dintre consilierii lui Trump se tem că un „conflict prelungit ar putea provoca o reacție politică adversă”, cu doar câteva luni înainte de alegerile de la jumătatea mandatului. Astfel că membrii echipei „l-au îndemnat în ultimele zile pe președintele american să elaboreze un plan pentru a pune capăt războiului”, sugerând  să „sublinieze ideea că armata și-a atins în mare măsură obiectivele”. Citeste siRafael Mariano Grossi: "După războiul din Iran va fi necesar să revenim la masa negocierilor" (interviu RFI) CNN arată ”de ce Trump nu poate explica începutul - sau sfârșitul - războiului din Iran”. ”Ceața retorică a războiului contrastează puternic cu campania aeriană metodică și neobosită a SUA și Israelului, care provoacă pagube catastrofale mașinii de război a Republicii Islamice. Acestea sunt planuri rafinate de-a lungul deceniilor. Conducerea lui Trump, în schimb, evoluează de la o oră la alta”, spun analiștii CNN, care aduc în discuție întrebările fundamentale despre finalul războiului. ”Pe scurt: A fost acesta un război despre sfârșitul regimului iranian sau doar despre amenințarea pe care o reprezintă? Indiferent de răspuns, realitatea politică actuală a Teheranului este mult departe de obiectivele lui Trump. Nimeni din exterior nu poate cunoaște adevărata stare  a țării după zile de bombardamente aeriene asupra clădirilor guvernamentale și pierderi masive de vieți omenești. Până acum, operațiunea a reușit doar să înlocuiască un lider suprem în vârstă - care era deja aproape de odihna sa veșnică și nu avea niciun plan de succesiune - cu o versiune mai tânără, cu același nume de familie”.

Etichetate „trădătoare” de televiziunea iraniană pentru că au refuzat să cânte imnul național înaintea unui meci din Cupa Asiei la feminin, jucătoarele echipei Iranului ar putea căuta refugiu în Australia, gazda turneului. Cel puțin cinci jucătoare iraniene au fost plasate sub protecția poliției statului Queensland luni, 9 martie. Presa internațională urmărește evenimentele. ”Este o alegere teribilă”, scrie The Guardian. Daniel Ghezelbash, directorul Centrului Kaldor pentru Dreptul Internațional al Refugiaților de la UNSW, a declarat că acum, odată ce meciurile echipei s-au terminat, timpul este esențial. „Oficialii iranieni care însoțesc echipa ar dori să o scoată din Australia cât mai repede posibil”, a spus el. „Și asta creează un sentiment de urgență.” ABC News reia declarația antrenoarei echipei Iranului, care și-a păstrat cu grijă comentariile pe tot parcursul turneului și și-a împărtășit gândurile după meci. „Vrem să ne întoarcem în Iran cât mai curând posibil și vreau să fiu alături de țara mea și de toți iranienii din Iran. Suntem nerăbdători să ne întoarcem cât mai curând posibil”, a spus ea, vorbind prin intermediul unui interpret. Reza Pahlavi prințul moștenitor exilat al Iranului, considerat o figură mobilizatoare, dar uneori polarizantă, pentru oponenții regimului iranian, s-a exprimat pe rețelele de socializare. Potrivit acestuia, componentele echipei sunt supuse „presiunilor semnificative și amenințării continue din partea Republicii Islamice”. Presa vorbește despre relatările potrivit cărora o școală de fete iraniană ar fi fost lovită de o rachetă de fabricație americană. Tragedia a avut loc pe 28 februarie și a dus la moartea a 165 de persoane. Potrivit Associated Press, grupul de investigații Bellingcat ar fi identificat muniția care apare în imaginile recent publicate ca fiind o rachetă de croazieră Tomahawk — pe care se știe că o deține doar SUA în acest război. Citeste siDonald Trump: "Regimul iranian a făcut o mare eroare numindu-l pe Mojtaba Khamenei ghid suprem" The Week consideră că ”atacul s-ar fi putut datora unor informații învechite, deoarece imaginile din satelit arată că baza militară din zonă a fost abandonată în urmă cu peste zece ani”. Potrivit ziarului New York Post,  Trump dă vina pe Iran pentru atacul mortal spunând că loviturile iraniene „nu au nicio acuratețe” Iar Le Monde atrage atenția asupra riscurilor folosirii inteligenței artificiale pe câmpul de luptă. Pur și simplu „Războiul este o chestiune prea sensibilă pentru a fi gestionată de IA” Ziarul amintește tensiunile dintre administrația americană și Anthropic, după refuzul companiei de a ridica anumite restricții privind utilizarea militară a sistemului Claude: fără arme autonome letale lipsite de supraveghere umană. Potrivit oficialilor companiei, ”dacă aceste sisteme devin arbitri suverani ai deciziilor care implică vieți omenești, fundamentele statului de drept ar fi amenințate. Pentru secretarul apărării, Pete Hegseth, această precauție provine dintr-un „wokism” tehnologic, dispus să sacrifice securitatea națională pe altarul principiilor morale”.

Războiul din Iran continuă și presa internațională își pune tot mai insistent întrebări cu privire la planurile administrației Trump. Au avut ei în vedere toate consecințele unei asemenea operațiuni? După cum comentează The Wall Street Journal, ”Donald Trump a îmbrățișat intervenționismul total. Venezuela, Iran, Cuba... După ce a petrecut ani de zile denunțând intervențiile militare americane în străinătate, ocupantul Casei Albe pare să-și fi făcut o specialitate din răsturnarea, încolțirea sau asasinarea liderilor străini”. The Atlantic atenționează că ”planul israeliano-american privind înarmarea unei insurgențe kurde în Iran riscă să dea greș. Mulți iranieni și observatori se tem că milițiile etnice ar putea avea obiective teritoriale și separatiste, ceea ce ar duce Iranul pe calea dezintegrării sau a războiului civil”. Un război civil iranian ”nu este în interesul Americii”, titrează Foreign Policy. ”Israelul ar putea saluta haosul produs de prăbușirea regimului. Statele Unite și aliații săi, nu. Citeste siAdunarea Experţilor a ales noul lider suprem al Iranului. Numele său nu a fost anunţat Președintele a lansat acest război îndemnând poporul iranian să răstoarne guvernul. Poate că a presupus că regimul se va prăbuși instantaneu. Dar când nu s-a întâmplat, într-o zi sau două, și-a schimbat discursul. A început să mediteze la relațiile cu potențialii lideri din cadrul regimului și să laude intervenția SUA în Venezuela ca model perfect de urmat”. ”Confruntată cu tendințele agresive ale lui Trump, Europa trebuie să se echipeze pentru a exercita influență asupra lumii”, scrie Le Monde:   ”Trebuie să luăm în serios ce spune Trump: este gata să facă înțelegeri cu fiecare mullah și chavist de pe planetă, cu condiția ca firmele americane să pună mâna pe bogățiile Iranului sau Venezuelei. Același lucru este valabil și pentru mineralele din Groenlanda, Ucraina sau Rusia. Afacerile sunt afaceri, iar Trump intenționează să folosească forța pentru a face afaceri profitabile oriunde se găsesc, cu mâna pe armă, la fel ca puterile coloniale europene din trecut”.   The Conversation avertizează că dacă războiul va închide Strâmtoarea Ormuz, cel mai important punct de blocare a petrolului din lume, ar putea urma un haos economic global. ”Zona este una cheie pentru petroliere și transportoare de gaze naturale lichefiate, astfel încât perturbările afectează direct aprovizionarea globală cu energie. În plus, o dependență mai puțin cunoscută este aceea că o treime din comerțul mondial cu îngrășăminte trece prin strâmtoare. Atât lanțurile de aprovizionare cu energie, cât și cele agricole au fost deja destabilizate de războiul din Ucraina. Creșteri suplimentare ale prețurilor ar putea avea consecințe de amploare”. Unde se va ajunge?- se întreabă La Stampa: ”Mulți așteaptă cu o convingere aproape mesianică marea revoltă populară iraniană care va răsturna în cele din urmă regimul după decenii de opresiune. Dar există scenariul de care este îngrijorată întreaga lume: o escaladare necontrolată care va atrage noi armate în luptă pentru a transforma un conflict regional în ceva mult mai amplu.” (Sursa: Eurotopics)

Presa internațională analizează noua doctrină a „descurajării avansate”, formulată de președintele Emmanuel Macron. Comentatorii văd o cotitură în securitatea continentului european, pentru anii următori. ”Europa își intensifică jocul nuclear”, titrează Newsweek. Potrivit revistei, ”criticile dure ale Casei Albe la adresa aliaților europeni și a Canadei au forțat restul NATO să reevalueze câtă încredere se mai poate avea în SUA și așa-numita sa umbrelă nucleară pentru a-și apăra interesele”. În aceeași notă, US News & World Report, notează că ”apropierea lui Trump de Rusia în războiul din Ucraina și postura sa mai dură față de aliații tradiționali au zdruncinat guvernele europene”. Potrivit The Economist, ”în mod tradițional, Franța  s-a ghidat după ceea ce a numit „suficiență strictă”: ideea că țara are nevoie de atâtea focoase focoase pentru a provoca daune de nesuportat unui potențial adversar. Dar acum el vrea ca orice adversar să știe că un atac asupra Franței ar declanșa un răspuns „din care nu și-ar mai reveni”. De acum înainte, pentru a-i ține pe adversari în întuneric, Franța nu va dezvălui câte focoase deține”. Citeste siRomânia, invitată sub „umbrela nucleară” a Franței | Singuri suntem în "calea vântului", doar uniți suntem puternici ca europeni (Expert) World Politics Review vede ”o schimbare importantă care ar putea remodela descurajarea nucleară pe continentul european în anii următori. Și este important de menționat că discursul liderului Franței a fost urmat imediat de o declarație comună din partea sa și a cancelarului german Friedrich Merz, confirmând că propunerile lui Macron vor fi urmate de acțiuni concrete”. Există însă și semne de întrebare pentru partenerii europeni, cum ar fi stabilitatea politică, observă Financial Times: ”Pentru unii europeni, acest lucru limitează credibilitatea descurajării franceze. La fel perspectiva ca Macron să fie succedat de un președinte de extremă dreapta mai prietenos cu Rusia și opus extinderii prețioasei umbrele nucleare a Franței. Chiar și un arsenal modest extins (oricum Franța nu își poate permite mai mult) ar putea înlocui cu greu vasta forță nucleară a Americii. Dar, din păcate, europenii nu se mai pot baza pe SUA pentru a-i proteja cu orice preț”. Citeste siNoua doctrină nucleară franceză: cine o salută și cine nu (prea) Süddeutsche Zeitung crede că Germania ar trebui să facă parte din proiect, cu toate semnele de întrebare:   ”Macron are fundamental dreptate când afirmă că desfășurarea de aeronave nucleare franceze în Germania, Danemarca sau Polonia poate spori securitatea europeană - fie și numai pentru că viața Kremlinului ar fi mai complicată. Pe de altă parte, limitele promisiunii franceze pot fi exprimate mai clar ca niciodată în acești termeni: ar risca un președinte francez Parisul pentru a apăra Berlinul sau Tallinnul? Republica Federală trebuie să accepte propunerea franceză fără a se retrage din NATO sau din relația cu Statele Unite. Nimeni nu știe cine va ocupa Palatul Élysée după Macron”.  

Și-a asumat Donald Trump un risc prea mare atacând Iranul? Are Vladimir Putin motive să se teamă după ce a văzut ce li s-a întâmplat liderilor din Venezuela și Iran? Plus: ce i-a nemulțumit pe europeni după vizita cancelarului Merz la Casa Albă. Presa internațională continuă să analizeze implicațiile războiului din Iran. În operațiunea din Iran, președintele american și-a asumat un risc uriaș, consideră The Economist. ”Deși a reușit să anunțe eliminarea ayatollahului Khamenei foarte repede, evenimentele ulterioare ar putea scăpa de sub control. Regimul iranian ar putea, de exemplu, să atace o bază sau o navă și să ucidă un număr mare de soldați americani. Teheranul ar putea să ridice prețul petrolului peste 100 de dolari pe baril. Dacă Iranul se prăbușește, atunci se cufundă în haos și într-un război civil care s-ar putea extinde și în țările vecine. În acest caz, nimeni nu știe în mâinile cui ar putea cădea rezervele sale de uraniu îmbogățit”, spune The Economist. Citeste siÎn Iran, un Khamenei ar putea să ia locul lui Ali Khamenei ”Maduro capturat, Khamenei ucis - ar trebui Putin să fie îngrijorat?” Este întrebarea pe care o găsim în publicația rusă în exil Meduza. ”Putin nu a uitat nici soarta lui Muammar Gaddafi: purtarea de discuții la nivel înalt nu oferă nicio protecție împotriva unei inversări a strategiei occidentale și a eliminării sale”. Turcia – țară membră NATO care are o graniță comună cu Iranul - a fost implicată pentru prima dată direct în conflict, odată cu lansarea  și distrugerea rachetei iraniene, transmite Deutsche Welle. Turcia este îngrijorată că Washingtonul și Tel Avivul ar putea sprijini facțiuni armate ale minorității kurde iraniene în lupta împotriva regimului de la Teheran. Ziarul turc Cumhuriyet observă că luni și marți, atacurile aeriene israeliene și americane au vizat în mod specific baze iraniene situate de-a lungul frontierei cu Irak, în regiunile kurde ale țării. Vizita cancelarului Merz la Casa Albă Apar și comentariile în urma vizitei cancelarului Friedrich Merz la Casa Albă, în timpul căreia Donald Trump a amenințat Spania cu represalii. ”Spania îl acuză pe Merz de lipsă de solidaritate după vizita la Casa Albă”, titrează Der Spiegel. ”În prezența lui Friedrich Merz, președintele SUA, Donald Trump, a atacat Spania și a acuzat-o de lipsă de sprijin. Cancelarul nu i-a venit în ajutor partenerului său din UE – și acum se confruntă cu critici dure pentru aceasta”. După cum comentează ziarul italian La Repubblica, ”vizibil jenat de tirada rostită de gazda sa, cancelarul german Merz a fost de acord cu el pentru a-l potoli și a repetat acuzația că Madridul nu investește suficient în apărare. Este puțin probabil ca Madridul să fi apreciat această lovitură pe la spate. Dacă această dinamică s-ar repeta și fiecare membru al blocului s-ar adăposti în detrimentul vecinilor săi, zilele Bruxelles-ului ar fi numărate.” (Sursa. Eurotopics) Spania nu ar trebui să rupă rândurile în Europa, susține El País: „Guvernul spaniol trebuie să se străduiască să obțină o poziție comună în Europa. Germania, Regatul Unit și Franța și-au demonstrat unitatea. ... Cel mai bun răspuns european este un răspuns unificat, nu 27 de răspunsuri separate.” (Sursa. Eurotopics).

Presa internațională analizează consecințele războiului împotriva Iranului, din perspectivă strategică și economică – de la prețul petrolului, la efectele asupra Rusiei și Chinei. ”Bombardând petro-monarhiile din Golf, ayatollahii au adăugat o imbecilitate strategică ideologiei lor obscurantiste”, consideră Le Figaro. Ziarul se întreabă de ce a început Iranul să bombardeze petro-monarhiile din Golf, care făcuseră tot posibilul să-l convingă pe Trump să nu intre în război. Și dacă nu ar fi fost mai inteligent să nu atace niciun stat sunnit, să-și concentreze toate atacurile împotriva Israelului și să încerce să-i incite pe predicatorii musulmani împotriva „diavolilor” sioniști. Dar ce se poate întâmpla cu prețul petrolului? Financial Times vede două scenarii:  Cum 20% din vânzările globale de petrol trec prin Strâmtoarea Ormuz, închiderea  pe termen mai lung ar provoca „un șoc monumental asupra prețurilor globale”. Citeste siTeheranul ameninţă Europa să nu se implice în războiul din Iran. "Porţile iadului se vor deschide" Prețul barilului ar putea depăși pragul de 100 de dolari, prevăd specialiștii. Piața gazelor naturale ar fi, de asemenea, afectată, intensificând și mai mult presiunile inflaționiste asupra economiilor majore, în special în Europa. Al doilea scenariu, cel mai probabil, este și cel mai puțin grav: strâmtoarea nu este complet închisă. În acest scenariu, prețul pe baril ajunge la cel puțin 80 de dolari. Un lucru este sigur: o creștere cu 10 dolari a prețului barilului „nu va schimba fundamental jocul” pentru inflație și creștere. Citeste siConflictul din Orientul Mijlociu: Franţa trimite portavionul „Charles-de-Gaulle” în Mediterană The New York Times analizează consecințele globale ale intervenției în Iran. ”Teheranul este, alături de Moscova și Beijing, un pilon al axei autocrațiilor care amenință lumea democratică în ansamblu. Acei membri ai stângii americane care îl critică pe Trump pentru că nu se opune vehement lui Vladimir Putin ar trebui cel puțin să ia în considerare faptul că Teheranul a furnizat Rusiei drone și tehnologii. Și acei conservatori americani care îl critică pe Trump pentru devierea resurselor militare din Pacific către războiul din Iran ar trebui, de asemenea, să remarce că Iranul furnizează în secret Chinei o mare parte din petrolul său. Dacă Teheranul nu va mai face parte din această axă, adversarii noștri rămași vor fi mai slabi”. Obișnuiesc Statele Unite să asasineze șefi de state? CNN constată că, odată cu uciderea lui Ali Khamenei este pentru prima dată în istoria modernă când SUA recurge la această metodă - în acest caz, colaborând cu Israelul Saddam Hussein a fost spânzurat după un proces desfășurat de autoritățile din Irak, după ce SUA au invadat țara și i-au răsturnat guvernul. Moammar Gaddafi din Libia a fost ucis după ce a fost capturat de forțele revoluționare, ajutate de o campanie multinațională de bombardamente. După al Doilea Război Mondial, aliații i-au judecat pe liderii naziști la Nürnberg. SUA a fost complice la răsturnarea și uciderea dictatorului vietnamez Ngo Dinh Diem, care anterior fusese susținut de Washington. CIA a fost implicată direct și în secret în înlăturarea de la putere din 1973 a liderului chilian Salvador Allende, care apoi s-a sinucis...

Întrebarea revine tot mai insistent în comentariile presei internaționale. Unii analiști își pun problema dacă simpla eliminare a unor lideri iranieni va duce la prăbușirea regimului. Alte publicații privesc spre consecințele asupra comerțului global. Le Monde vorbește despre ”războiul ales de Donald Trump ” – un ”atac masiv care nu a răspuns la nicio urgență”. Potrivit ziarului, ”președintele SUA și prim-ministrul israelian își propun să înlăture regimul iranian. Dar căderea acestuia ar putea inaugura o perioadă de mare instabilitate în țară”. Ziarul german Berliner Morgenpost  consideră că președintele Trump ”nu înțelege coeziunea regimului opresiv al Republicii Islamice. Gărzile Revoluționare puternic înarmate, cea mai importantă parte a elitei puterii, nu pot fi îngenuncheate de o remaniere forțată a personalului”. Alte publicații examinează situația din monarhiile petroliere din Golf, văzute până acum drept refugii sigure pentru cei bogați și porți aeriene pentru întreaga lume. Potrivit Bloomberg,  Dubai a fost construit ca „o poartă globală fiabilă, omnidirecțională, disponibilă 24 de ore din 24, o mașinărie bine unsă prin care trec constant oameni, avioane și mărfuri”. Dar „barajul de rachete și drone din Iran [...] a modificat radical această dinamică. Dintr-o dată, Dubai a devenit o insulă de unde nu există scăpare”. Iar Fortune pune în discuție modelul economic al zonei:  „M-am mutat în Qatar ca să scap de taxe, acum mă ascund de rachete”, spune un investitor, mai în glumă, mai în serios. Un expert citat de revistă consideră că  „ceea ce se întâmplă în Emiratele Arabe Unite ar putea fi catastrofal, cu excepția cazului în care cu toții pun presiune pe Trump să învingă Iranul rapid și decisiv sau să se retragă imediat.” Citeste siRăzboiul lui Trump din Iran și consecințele asupra Ucrainei Expertul subliniază fragilitatea structurală: „Având în vedere că 88% din populație este formată din expatriați și cu sectoarele turismului, finanțelor, aviației și transportului maritim expuse, acest lucru ar putea declanșa unde de șoc la nivel global”, cu un ecosistem ”dependent de libera circulație a capitalurilor și a persoanelor”. (Sursa: Coutrrier International). Dar care sunt consecințele pentru Europa? El País vede cum ”Trump și Netanyahu se confruntă cu dificultăți interne majore și cu alegeri cheie în acest an. (...) Asistăm la un nou episod  al recurgerii fără scrupule la legea celui mai puternic și la afirmarea nerușinată a intereselor naționale sau personale.” (Sursa: Eurotopics). Iar pentru Corriere della Sera, urmarea războiului este că ”suveranitatea națională devine astăzi o farsă dacă nu este protejată de o forță militară adecvată. Aceasta este o inversare a însăși rațiunii de a fi a proiectului european. Dacă odinioară ne bazam pe «puterea soft» a comerțului și culturii, realitatea acestei noi ere ne învață că «puterea hard» este ceea ce contează cu adevărat: voința de a exercita puterea, superioritatea militară, inovația tehnologică. Trei atuuri pe care nu le posedăm. Trebuie să acționăm rapid.” (Sursa: Eurotopics)

Atacarea Iranului și măsurile de răspuns ale regimului de la Teheran țin primele pagini ale presei internaționale. Comentatorii analizează consecințele eliminării ayatollahului Khamenei. Dar și felul în care nucleul dur al susținătorilor lui Trump se raportează la acest război...  „Autoproclamatul președinte al păcii, a ales în cele din urmă să devină un președinte al războiului”, citim în The New York Times, ”Criticii domnului Trump au readus rapid în discuție declarațiile sale anterioare pentru a-l acuza că și-a abandonat propriile promisiuni, difuzând videoclipuri de la mitingurile sale de campanie și citate pe rețelele de socializare în care îi acuza pe Barack Obama, George W. Bush și Kamala Harris drept susținători ai războiului. Citeste siSUA și Israel intensifică atacurile în Orientul Mijlociu The New York Post laudă decizia președintelui Donald Trump și consideră că ”moartea ayatollahului Khamenei face lumea, dintr-odată, un loc mai bun”. ”Când a devenit clar că autoritățile și acoliții lor masacrau mii de protestatari neînarmați, Trump a lansat un alt avertisment – ​​și o promisiune”. O promisiune respectată, conchide ziarul. BBC observă că, până acum, ”Trump și administrația văd în mod clar operațiunea din Iran ca pe un succes absolut. Însă pierderile americane - sau perspectiva unui conflict haotic și prelungit - vor complica probabil această percepție. Unii din baza MAGA a lui Trump și-au exprimat deja îndoielile, mai ales având în vedere că a făcut campanie cu promisiunea de a evita exact acest scenariu”. Ce se poate întâmpla în continuare? Potrivit ziarului libanez L’Orient-Le Jour, ”Parteneriatul americano-israelian are interesul să lovească rapid și decisiv pentru a răsturna regimul, înainte ca acest război să devină prea costisitor pentru opinia publică americană, pentru țările aliate din Golf și pentru economia globală, în cazul în care prețurile petrolului cresc brusc. Citeste siDupă eliminarea lui Ali Khamenei, Iranul este în necunoscut Regimul iranian, la rândul său, are interesul să facă războiul cât mai costisitor posibil înainte ca însăși supraviețuirea sa să fie amenințată. Cu cât mai mulți morți americani și represalii din partea Iranului și a aliaților săi din regiune, cu atât Donald Trump va fi forțat să dea înapoi. Cu toate că acest lucru l-ar putea încuraja și pe președintele american să meargă și mai departe”. ”Nefericirea se poate transforma rapid în furie” CNN vede în eliminarea ayatollahului Khamenei  un ”eveniment politic seismic” în istoria Iranului. Dar aceasta ”ridică una dintre cele mai critice întrebări după atacul lui Trump: înlăturarea liderilor de top va declanșa, oare, un torent de reforme instituționale sau ar adânci represiunea și ar sfâșia țara?” Iar Newsweek îl vede pe Donald Trump confruntat cu „furia epică” din partea MAGA, din cauza Iranului. ”Comparația cu Irakul este radioactivă în cadrul MAGA, deoarece vizează trei lucruri pe care Trump a jurat că nu le va face: lansarea unui conflict fără un scop clar, promovarea lui cu justificări exagerate și lăsarea lui să se transforme într-o mlaștină. Din acest motiv, MAGA va judeca probabil Iranul prin trei măsuri concrete. În primul rând: se va termina rapid? Al doilea: este în interesul Americii? În al treilea rând: Mai este Trump... Trump? În iunie 2025, Trump a recunoscut că unii dintre susținătorii săi ”sunt puțin nefericiți”. Nefericirea se poate transforma rapid în furie și acuzații de trădare”.

Ungaria blochează finanțarea europeană de 90 de miliarde de euro pentru Ucraina și, împreună cu Slovacia, blochează cel de-al 20-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei. În același timp, Budapesta a desfășurat armata în jurul centralelor energetice. Presa internațională comentează situația tensionată, cu puțin timp înainte de alegerile din 12 aprilie. Comentând acuzațiile lui Viktor Orban, potrivit cărora Ucraina ar urmări să atace sistemul energetic al Ungariei, BBC consideră că ”nu există nicio indicație că Ucraina ar plănui vreun fel de atac, iar forțele sale armate sunt deja puternic tensionate, dată fiind invazia rusească. Orban a încercat de mult timp să prezinte Kievul ca încercând să atragă Ungaria în război și a încercat în repetate rânduri să blocheze ajutorul financiar acordat Ucrainei”. The Hill îl descrie pe Orba  drept un pion al lui Putin. ”Orbán –– în mod ridicol –– încearcă să-i convingă pe alegătorii maghiari că Ucraina pregătește atacuri cinetice împotriva „sistemului energetic al Ungariei”. Alegătorii maghiari ar trebui să fie precauți cu privire la un posibil atac sub steag fals. Ucraina nu este în război cu Ungaria, chiar dacă aceasta din urmă a fost într-un război soft împotriva Ucrainei”. UE nu trebuie să se lase șantajată de Orbán, subliniază Corriere della Sera: „Vetoul împotriva împrumutului european vine exclusiv din partea prim-ministrului ungar, care în prezent face campanie pentru realegere și este în urma contracandidatului său din PPE, Péter Magyar. Dar, peste o lună, Ucraina se va confrunta cu falimentul național. Nu mai este timp”, avertizează ziarul italian. În timp ce Die Welt este de părere că „având în vedere situația globală actuală, și Orbán ar trebui să susțină o UE puternică, mai ales că țara sa depinde în mare măsură de fondurile UE. Lumea este mai divizată ca niciodată în blocuri de putere și este mai puțin posibil ca niciodată să joci în mai multe echipe. Orbán și Fico ar trebui să înțeleagă acest lucru.” (Sursa. Eurotopics) De partea sa, ziarul ungar Magyar Nemzet relatează că, potrivit premierului Orban, ”planul era să obțină rezultate bune la alegerile pentru Parlamentul European din 2024 și să înființeze alianța Patrioților, lucru care s-a și realizat. Între timp, a avut loc schimbarea americană la care spera. A existat o schimbare în Slovacia; Babis a câștigat în Republica Cehă. În Polonia, schimbarea s-a produs la nivel prezidențial, în timp ce guvernul se confruntă cu dificultăți. Italienii sunt alături, consideră el. Acum așteaptă un progres în Franța. Alegerile anticipate ar putea fi convocate oricând, dar în 2027 candidatul grupului Patrioți pentru Europa ar putea avea și el o șansă mare la alegerile franceze. Atunci ar putea apărea o situație în care negocierile privind reorganizarea Uniunii Europene ar putea începe”.

Presa internațională comentează discursul despre Starea Națiunii ținut de președintele Donald Trump în fața Congresului. Jurnaliștii se întreabă în ce măsură acest discurs poate opri scăderea de popularitate a președintelui, relevată de sondaje.   În discursul său, Trump a încercat „să recâștige controlul asupra a două probleme în care a pierdut recent teren: economia și imigrația”, notează The New York Times. ”Donald Trump sfidează justiția și ignoră haosul”, titrează revista franceză Le Point. ”În fața unui Congres divizat, președintele a petrecut aproape două ore lăudându-și succesele economice și diplomatice. Cu toate acestea, rezultatele la mijlocul mandatului nu reușesc să convingă”. În nota caracteristică Daily Beast  consideră că ”Discursul lui Trump despre Starea Națiunii a fost prost. Iar starea reală a uniunii noastre este mai proastă. Membrii republicani ai Congresului, zombificați, au bătut din palme ca niște foci de circ și au strigat la comandă, în timp ce democrații, cu puține excepții, au rămas mai mult sau mai puțin inerți. Deși contrastul i-a făcut pe Trump și legiunile sale MAGA să simtă că mesajul lor penetrează, realitatea a fost că discursul a avut probabil prea puțină importanță”. Laude pentru Donald Trump în New York Post: ”Discursul lui Trump a fost un succes, arătând exact cât de nebuni sunt democrații. A fost războinicul fericit pe care ni-l doream să fie, cu un mesaj puternic și clar. El a scos la iveală cu abilitate nebunia pozițiilor democraților privind imigrația ilegală, criminalitatea și problemele transgen - semnalând în repetate rânduri obsesia lor pentru „drepturi” specifice în detrimentul bunului simț”. The Hill vorbește despre ”Discursul delirant al lui Trump” . Potrivit publicației care urmărește dezbaterile Congresului, ”discursul a invocat numeroase victorii, chiar dacă a trebuit să le inventeze. Trump și-a repetat afirmația frecventă că inflația „scade vertiginos”, chiar dacă prețurile de consum sunt încă în creștere. Și-a asumat meritul pentru „cea mai mare scădere a criminalității din istoria înregistrată”, chiar dacă cea mai mare parte a acestei scăderi a avut loc între 2023 și 2024, în timpul mandatului președintelui Joe Biden. El a susținut că ratele ipotecare sunt la „cel mai scăzut punct din ultimii patru ani”, în ciuda faptului că ratele pe 30 de ani sunt cu 2 puncte procentuale mai mari decât în aceeași perioadă a președinției lui Biden. Cu președinția sa în pericol, nicio minciună nu părea prea mare sau prea disperată pentru Trump”. BBC relatează la rândul său că Donald Trump a ținut marți seară un discurs combativ. Cu ochii pe alegerile cruciale de la mijlocul mandatului, a adresat națiunii un discurs de marketing, un strigăt patriotic de mobilizare susținătorilor săi loiali și batjocuri la adresa adversarilor săi politici”. El Pais vorbește despre ”tensiunea care predomină în politica americană și care într-un fel, a condamnat ceremonia de marți, unul dintre ritualurile preferate ale Washingtonului, la irelevanță: cu siguranță, nimeni nu a schimbat tabăra după ce l-a ascultat pe Trump timp de aproape două ore”.

Președintele american Donald Trump își intensifică presiunea asupra Iranului. El a avertizat că se vor întâmpla „lucruri rele” dacă Iranul nu va accepta condițiile puse de Washington. De partea sa, Iranul spune că vrea să negocieze dar este gata și de o confruntare. Comentatorii discută despre consecințele unui atac american, în Orient dar și în Statele Unite.   L’Express vorbește despre îngrijorările de la Pentagon cu privire la o potențială confruntare cu Iranul. ”În timp ce Statele Unite își adună trupele în jurul Iranului, șeful Statului Major Interarme, Dan Caine, și-a exprimat rezervele cu privire la un potențial atac, subliniind riscurile pentru soldații americani și un stoc insuficient de muniție”.   The Independent relatează că  Trump a ripostat pe platforma sa de socializare împotriva a ceea ce a numit „știri false” lansate de Caine. Potrivit ziarului, ”Trump ia în considerare un atac asupra Iranului de săptămâni întregi, ceea ce ar putea răspândi haos și conflict în regiune. Iranul reprezintă o amenințare puțin perceptibilă pentru SUA, iar un atac neprovocat ar încălca probabil dreptul internațional. Iranul și-a exprimat speranța că negocierile pot da roade, dar a respins ceea ce numește o serie de cereri maximaliste ale SUA cu privire la îmbogățirea nucleară, rachetele balistice și sprijinul pentru intermediari regionali. Analiștii au remarcat că multe dintre cerințele Washingtonului adresate Teheranului se aliniază cu prioritățile israeliene”.   The Washington Post atenționează că ”deși Statele Unite au baze în regiune, în special în Qatar, Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite, aceste țări refuză să permită lansarea unei ofensive împotriva Teheranului de pe teritoriul lor de teama represaliilor. Prin urmare, o astfel de operațiune ar prezenta riscuri nu doar pentru personalul militar desfășurat la fața locului”. Le Monde își pune întrebări cu privire la amenințările americane și adevăratul lor scop. ”Donald Trump vorbește despre un război ale cărui obiective rămân nedefinite deocamdată. Încearcă președintele SUA să-și consolideze poziția pentru negocieri ulterioare sau să distrugă un program nuclear despre care susținea în iunie că a fost anihilat? Să fie, oare, ținta programul de rachete balistice dezvoltat de Teheran, o amenințare reală pentru toți vecinii Republicii Islamice? Are el în vedere o schimbare de regim la Teheran, un rezultat care cu greu ar putea fi obținut prin bombardamente, oricât de masive ar fi fost acestea? Oscilările sale din timpul revoltei din ultimele săptămâni, inclusiv promisiunea unui ajutor care nu s-a materializat niciodată, au arătat că poate fi indiferent față de soarta poporului iranian. Donald Trump este amator de gesturi mărețe, campanii scurte urmate de un comunicat de victorie. Nu există nicio garanție că situația Iranului se pretează acestei abordări”.   USA Today analizează consecințele interne ale deciziilor lui Donald Trump. ”Criticat de MAGA pentru întâlnirile sale frecvente cu lideri străini la Casa Albă și pentru concentrarea generală pe războaie și încheierea de acorduri de pace, președintele și-a intensificat călătoriile interne înainte de alegerile de la jumătatea mandatului Imaginea unui Trump care va ataca Iranul pentru a doua oară, exact când urmează să facă un turneu prin țară, nu ar fi una ideală”.

Împlinirea a patru ani de la declanșarea invaziei rusești împotriva Ucrainei reprezintă un subiect predilect în presa internațională. Comentatorii semnalează câștigurile minime ale Rusiei, dar știu că Vladimir Putin nu are de gând să se oprească. „După aproape patru ani de război împotriva Ucrainei, Vladimir Putin încă nu a obținut victoria la care spera”, își începe editorialul ziarul Le Monde. „Rezistența ucraineană și mobilizarea occidentală au zădărnicit planurile FSB, care îi promiseseră președintelui o victorie rapidă și ușoară. Deconectat de realitate și izolat după un sfert de secol la putere, liderul de la Kremlin se trezește prins într-un război de uzură, care provoacă ravagii pentru câștiguri teritoriale limitate. Putin spera să profite de revenirea lui Donald Trump la Casa Albă pentru a pecetlui rapid un «acord de pace», cu complicitatea Washingtonului. El rămâne prins în logica sa belicosă, mânat de o căutare existențială a victoriei pentru a-și justifica viziunea istorică și ambițiile militare. O nouă ofensivă pe un alt front european ar fi o evadare irațională, dar nu mai irațională decât tragica sa decizie de a invada Ucraina acum patru ani.” USA Today observă la rândul său că  „liderul rus i-a convins pe Trump și pe negociatorii americani, inclusiv pe trimisul prezidențial Steve Witkoff, că dorește să încheie un acord – chiar dacă Moscova lansează rachete și drone asupra orașelor ucrainene. Războiul pe care Trump a jurat în repetate rânduri că îl poate încheia într-o singură zi are acum patru ani”. Pentru First Post, „războiul dintre Rusia și Ucraina a arătat o oglindă a Occidentului, expunând fracturi în credința îndelungată în descurajare, coeziune transatlantică și legitimitatea internaționalismului liberal. De asemenea, a grăbit calea către o ordine mai multipolară în care Sudul Global - și India în special - caută o voce distinctă”. La rândul său, revista Forbes constată că Rusia și Ucraina nu sunt deloc mai aproape de pace, după patru ani de război la scară largă. Timp de peste un an, președintele american Donald Trump și administrația sa au condus negocierile pentru a pune capăt războiului. Aceste eforturi, însă, nu au dus la încetarea războiului. Potrivit analizei publicației ucrainene Kyiv Post, strategia Rusiei nu s-a schimbat: „Ucraina trebuie zdrobită prin uzură în timp ce se agită sabia armelor nucleare. Rusia pariază pe faptul că democrațiile nu au curajul pentru sacrificii prelungite, cu riscul unui război nuclear. Până acum, având în vedere că administrația lui Donald Trump declară „nu este războiul nostru”, pariul lui Putin a dat roade. Publicația spaniolă La Vanguardia, citată de Eurotopics, notează că, din perspectiva europenilor, „Putin nu trebuie lăsat să câștige, deoarece acest lucru ar deschide calea pentru o nouă agresiune rusească. Cea mai mare teamă din capitalele Europei este că presiunea asupra lui Zelenski ar putea produce un fals sfârșit al războiului, după care Putin s-ar putea reînarma și ar putea ataca din nou.”

Se împlinesc marți patru ani de la declanșarea invaziei pe scară largă a Rusiei împotriva Ucrainei. Patru ani de rezistență eroică a ucrainenilor. Patru ani în care Rusia nu și-a atins obiectivele, notează presa internațională. ”După 4 ani de război purtat de Rusia în Ucraina, pacea este încă greu de întrevăzut, în ciuda eforturilor SUA”, transmite ABC News. ”Când invazia la scară largă a Ucrainei de către Rusia a depășit 1.418 zile luna trecută, de fapt a depășit oficial o etapă istorică - același interval de timp necesar Moscovei pentru a învinge Germania nazistă în al Doilea Război Mondial”. CNN amintește cum Vladimir Putin, omul forte al Kremlinului, își dezvoltase deja înainte de 2022 o tendință spre utilizarea forței.   ”Războaiele lui Putin în Cecenia, Georgia și Siria, precum și acțiunile militare din Crimeea și estul Ucrainei, i-au adus succesul la un cost relativ mic. Dar invadarea celei de-a doua țări ca mărime din Europa, după Rusia însăși, era o perspectivă potențial catastrofală care, cu siguranță, ar fi trebuit să-l pună pe gânduri pe un strateg rece precum Putin. Se pare că nu”.   The New York Times  consideră că acum, Ucraina a depășit un punct fără întoarcere. ”Kievul este obosit. În cea mai mare parte a celor patru ani, capitala a insistat să își mențină sau să își restabilească viața urbană vibrantă obișnuită. Teatrele au funcționat, la fel ca și galeriile de artă și muzeele (deși colecțiile permanente au fost depozitate în locații sigure); universitățile și școlile secundare au continuat instruirea cu prezență fizică; bicicletele și trotinetele electrice au fost bine întreținute; metroul a continuat să funcționeze; iar calea ferată a deservit orașul ca un ceasornic. Calea ferată, în special, a devenit un simbol al invincibilității sau, literalmente, al caracterului indestructibil”. RTE, televiziunea publică irlandeză, nu uită că invazia a creat o criză umanitară masivă, forțând milioane de ucraineni, în mare parte femei și copii, să fugă spre vest pentru a se adăposti. Încercarea Rusiei de a înlătura rapid guvernul ucrainean a eșuat, dar scopul său rămâne același - de a crea un stat ucrainean slăbit, unul pe care Moscova să îl poată controla și pe care să îl împiedice să se integreze mai strâns cu Occidentul. Această iarnă a fost cea mai grea din războiul de până acum pentru ucraineni, infrastructura energetică a țării fiind afectată de atacurile cu drone și rachete rusești. Penele de curent și încălzire rezultate au însemnat că milioane de ucraineni au fost nevoiți să îndure temperaturi de îngheț în casele lor. Iar Deutsche Welle  este de părere că ”unul dintre cei mai importanți factori care întăresc rezistența oamenilor este conștientizarea faptului că războiul Rusiei este unul existențial. Pentru ucraineni, războiul nu este doar despre dreptate, ci despre simpla supraviețuire”.

Noi negocieri de pace au avut loc la Geneva, în această săptămână între delegațiile Rusiei și Ucrainei. Presa internațională comentează impasul în care au ajuns discuțiile. Și caută explicații. ”Negocierile de pace cu Ucraina s-au întrerupt la Geneva, în timp ce, nemulțumit, Zelenski acuzâ Rusia de tergiversare”, rezumă ziarul canadian The Globe&Mail. Frankfurter Allgemeine Zeitung  consideră că   ”pentru Rusia, aceste negocieri nu sunt despre pace, ci despre crearea unei rupturi între Ucraina și SUA. Pentru Ucraina este vital să împiedice Moscova să atingă acest obiectiv. Un armistițiu va fi posibil doar dacă presiunea constantă exacerbează problemele interne din Rusia într-o asemenea măsură încât Vladimir Putin să considere o pauză a luptelor ca fiind avantajoasă din punct de vedere tactic.”   (Sursa. Eurotopics) Potrivit Kyiv Post, ”Putin face presiuni asupra NATO pentru a-și asigura promisiunea că organizația nu se va extinde spre est. Moscova dorește să anuleze decizia de la Summitul de la București din 2008, potrivit căreia Ucraina și Georgia s-ar putea alătura în cele din urmă alianței. Citeste siVolodimir Zelenski: Negocierile trilaterale de la Geneva sunt 'dificile' Putin a acuzat în repetate rânduri Occidentul că „trădează” Rusia prin încălcarea promisiunilor de a nu extinde NATO spre est. În același timp, secretarul general al NATO, Mark Rutte, a declarat anul trecut că Rusia nu poate avea niciun cuvânt de spus în privința aderării Ucrainei la alianță”. ”Inițiativele de pace ale SUA se reduc practic la acorduri comerciale”... ... este de părere ziarul austriac Der Standard. „În loc să trimită diplomați experimentați de la Departamentul de Stat, Trump i-a trimis mereu la negocierile de pace pe avocatul și dezvoltatorul imobiliar Steve Witkoff și pe propriul său ginere Jared Kushner. Sprijinul SUA pentru pretențiile Rusiei dincolo de linia frontului actual poate fi explicat doar dacă scopul final este cooperarea economică profitabilă dintre Rusia și SUA – sau mai degrabă clanul Trump”. Iar în Franța, săptămânalul L’Express observă cum, din Belgia până în Polonia, ”ambasadorii lui Donald Trump în Europa joacă cartea provocării. Ei au generat fricțiuni fără precedent cu aliații europeni din cauza unor remarci considerate jignitoare sau a unor interferențe publice. De exemplu, ambasadorul american a criticat Bruxelles-ul după ce trei persoane au fost urmărite penal pentru efectuarea circumciziilor fără medic, faptă ilegală în Belgia. Citeste siUcraina: Pozițiile "diferă", încă, după discuțiile de la Geneva, potrivit lui Volodimir Zelenski Atacurile l-au vizat și pe ministrul Sănătății, Frank Vandenbroucke, acuzat că a fost „foarte nepoliticos”  și că a refuzat să-i strângă mâna ambasadorului și să se lase fotografiat cu el. Cu câteva zile mai devreme, în Polonia, un alt diplomat american a stârnit controverse. Ambasadorul la Varșovia a anunțat că rupe toate relațiile cu președintele Camerei Deputaților din Polonia, după ce acesta a declarat într-o conferință de presă că Donald Trump nu merită Premiul Nobel pentru Pace. Nici Franța nu a fost scutită. Încă din august 2025, Quai d'Orsay l-a convocat pe ambasadorul american, Charles Kushner, după ce acesta a acuzat Parisul de inacțiune în fața creșterii antisemitismului. La fel ca în Belgia și Polonia, autoritățile franceze au considerat aceste intervenții publice fără precedent și insultătoare”.

Prima reuniune a Consiliului pentru Pace, un organism nou creat de președintele Donald Trump, este programată pentru joi, 19 februarie. Destinată inițial să gestioneze reconstrucția Fâșiei Gaza, organizația își propune, prin statutul ei, atribuții mult mai largi. Comentatorii observă că state importante nu s-au alăturat inițiativei, în timp ce Comisia Europeană va trimite o delegație, dar fără a se alătura Consiliului. După cum observă cotidianul francez Les Echos , ”în această etapă, Consiliului pentru Pace i s-au alăturat mai multe puteri regionale din Orientul Mijlociu — în special Turcia, Egipt, Arabia Saudită, Qatar și Israel — dar și țări emergente precum Indonezia. Însă aliații istorici ai Statelor Unite din Europa au refuzat să participe, privind cu suspiciune crearea acestui organism care urmărește să rivalizeze cu ONU”. Europenii sunt divizați în privința Consiliului pentru Pace al lui Donald Trump, constată la rândul său Le Monde: ”Din partea europeană, doar Ungaria și Bulgaria au fost de acord să participe, dar mai multe țări, precum și Comisia Europeană, au decis totuși să trimită observatori”. ”Europa se apropie în liniște de Consiliul pentru Pace al lui Trump”, titrează ziarul belgian L’Echo:  ”UE o va trimite pe comisarul european Dubravka Šuica, în ciuda neliniștii unor capitale europene față de acest organism”. O versiune cu plată a ONU Iar France Info amintește că ”organismul condus de Donald Trump a fost conceput pentru a pune capăt războiului din Fâșia Gaza, dar statutul său îi atribuie un obiectiv mult mai larg: rezolvarea conflictelor armate la nivel mondial. Membrii permanenți ai Consiliului pentru Pace trebuie să plătească un miliard de dolari pentru a se alătura, ceea ce a stârnit critici conform cărora consiliul ar putea deveni o versiune „cu plată” a Consiliului de Securitate al ONU”. Potrivit Newsweek, ”aproximativ 60 de țări au fost invitate la anunțul consiliului, însă numai un număr limitat s-au alăturat oficial, participarea provenind în mare parte din statele din regiunea Orientului Mijlociu. Franța, Regatul Unit, Norvegia, Slovenia și Suedia au declarat că nu vor participa, invocând îngrijorări cu privire la domeniul de aplicare al consiliului și relația sa cu Națiunile Unite”. Citeste siObiectivele foarte neclare ale Consiliului de Pace creat de Donald Trump Și Vaticanul a respins invitația lui Trump de a se alătura Consiliului Păcii. În acest context, The Independent precizează că ”Papa Leon a criticat în repetate rânduri politicile domnului Trump de când a devenit primul pontif american. În octombrie anul trecut, el a pus la îndoială dacă politicile de imigrație intransigente ale președintelui erau în concordanță cu valorile „pro-viață” ale Bisericii Catolice” Iar ziarul italian La Stampa se întreabă dacă ”o mână de țări pot să aibă succes acolo unde organizații universale precum ONU și OSCE au eșuat? Această rezervă politică și strategică este o consecință a rupturii transatlantice care s-a deschis în primul an al administrației Trump și a fost confirmată la Conferința de Securitate de la München. Președintele american nu vrea Europa la masa negocierilor privind Ucraina și Iranul. (...) Geopolitica lui Trump îi ține pe aliații «istorici» departe de Consiliul Păcii – chiar și Londra, ceea ce nu s-a mai întâmplat niciodată.”

Un minut de reculegere a fost ținut marți după-amiază la Adunarea Națională de la Paris, în urma morții de joia trecută, la Lyon, a tânărului activist radical de dreapta Quentin Deranque. În vârstă de 23 de ani el a fost ucis la Lyon, de un grup de oameni mascați, în marja unei conferințe susținute de un membru al Parlamentului European din formațiunea radicală de stânga Franța Nesupusă. Tot marți, autoritățile au anunțat identificarea a cinci suspecți, având legături cu stânga extremă. Presa franceză și cea din afara țării analizează situația. În Spania, El País notează că, dincolo de violența atacului, reacțiile politice sunt atât de virulente deoarece „acest incident coincide cu înregistrarea partidului Franța Nesupusă la Ministerul de Interne ca organizație «de extremă stânga», o decizie puternic contestată de partid. În acest context, cu o lună înainte de alegerile municipale din Franța, problema capătă și o dimensiune electorală.” „De luni de zile, climatul politic francez se confruntă cu o radicalizare a conflictului dintre extreme, care își are originea în situația din Gaza”, adaugă Corriere della Sera. După cum observă Politico, probabilul candidat la președinția franceză, Jean-Luc Mélenchon se află în mijlocul criticilor. ”Ministrul francez de Interne, Laurent Nuñez, a declarat luni că membrii unui grup antifascist local, numit Tânăra Gardă, având legături cu Franța Nesupusă, par să fi fost implicați în incident. Tânăra Gardă a fost co-fondată la Lyon în 2018 de Raphaël Arnault, în prezent deputat pentru Franța Nesupusă, pentru a combate prezența pe scară largă a grupurilor de extremă dreapta în oraș. Ministerul de Interne a ordonat desființarea grupului în iunie, susținând că incită la acte de violență. Însă Tânăra Gardă a contestat această hotărâre în instanță, cu sprijinul Franței Nesupuse și al organizațiilor pentru drepturile civile. În Franța, Le Monde notează în editorialul său că episodul întunecă și mai mult peisajul politic francez și întărește nevoia unei renașteri democratice cu paisprezece luni înainte de alegerile prezidențiale . Cei care l-au ucis nu au comis doar o crimă; recurgând la metodele fasciștilor împotriva cărora pretind că luptă, au pângărit cauza progresistă și umanistă și le-au oferit un martir adversarilor lor. Actul lor scandalos, comis în numele idealurilor de stânga, nu trebuie să ascundă faptul că extrema dreaptă include susținători fățiși ai violenței, semnul ei distinctiv, și dușmani implacabili ai democrației și ai Republicii”. Și pentru ziarul francez Libération, ”a ataca un om căzut la pământ nu este antifascism, ci fascism”. Dacă ancheta în curs de desfășurare de la Lyon confirmă că activiștii antifasciști au fost într-adevăr responsabili pentru moartea lui Quentin, întreaga mișcare va trebui să se reevalueze. În fața fascismului totalitar și brutal, singurul răspuns adevărat poate fi doar democratic”. Iar un articol de opinie din Le Figaro atrage atenția asupra riscului unui punct de cotitură. ”Moartea lui Quentin, sub loviturile unor activiști de extremă stânga, face parte dintr-un sistem ideologic în care violența politică este relativizată și chiar justificată de unii în numele luptei împotriva unui adversar prezentat ca fiind absolut”.

Ce se va întâmpla în Europa după Conferința de securitate de la München? Comentatorii de pe ambele maluri ale Atlanticului încearcă să găsească răspunsul. Un lucru e clar: schimbarea nu mai poate fi oprită. Euronews vorbește despre „vântul schimbării” , amintind de hitul formației Scorpions din 1990. După 1989, expresia simboliza ”promisiunea unei ordini mondiale unite și liberale”. Astăzi, ”la sfârșitul celei de-a 62-a Conferințe de Securitate de la München, vântul s-a schimbat. Ne lovește direct - și nu mai vine doar din Est. Vine chiar din interiorul Occidentului și zguduie fundațiile structurii noastre de securitate mai mult ca niciodată. Cea mai mare schimbare geopolitică din trecut a fost prăbușirea blocului estic. Cea mai mare schimbare de astăzi este transformarea Occidentului în interiorul său. Citeste siRubio la München: cuvintele frumoase nu ascund realitatea Vântul s-a schimbat - și vine din direcții pe care le-am crezut mult timp sigure. Europa are la dispoziție resurse enorme: putere economică, capital intelectual și experiență diplomatică. Cu toate acestea, acest potențial nu trebuie utilizat doar retoric, ci și în mod real”. De partea sa, Le Monde invocă necesitatea unității europene. ”Observarea unei înstrăinări durabile între Statele Unite și Uniunea Europeană, care a reieșit din discursul lui Marco Rubio rostit sâmbătă în Germania, îi obligă pe europeni să nu mai apară ca divizați. Când administrația americană prezintă o imagine apocaliptică a Uniunii Europene ca pe un cimitir al ambițiilor, identităților și libertăților, UE poate riposta cu acuzații de negare a schimbărilor climatice, respingere a științei, derivă plutocratică și tendințe autoritare. „Civilizația occidentală” pe care Moscova o denigrează, nu mai are aceeași definiție de ambele părți ale Atlanticului, iar europenii nu au absolut niciun motiv să o abandoneze pe a lor”. ”Căsătorie de conveniență” Publicația poloneză Polityka, citată de Eurotopics, vede deja conturarea unui nou curs: ”Atitudinea prietenoasă a reprezentantului de la Washington a fost binevenită, dar fără mari iluzii. Cursul pentru consolidarea capacităților de apărare ale Europei a fost stabilit de mult timp și este acum larg acceptat, deși este implementat cu viteze diferite de către diferiți actori” Dincolo de Ocean, The Wall Street Journal consideră că SUA și Europa ”nu mai sunt suflete pereche și intră într-o căsătorie de conveniență”. Potrivit ziarului, ”provocarea majoră în materie de securitate, văzută dinspre capitalele europene, este reprezentată de războiul Rusiei de subjugare a Ucrainei și de posibilele planuri ale Moscovei asupra statelor baltice și a altor părți ale Uniunii Europene. Președintele Trump, în schimb, a vorbit în repetate rânduri despre Rusia ca despre o sursă de afaceri importante și o posibilă protecție împotriva Chinei. Presiunea exercitată de Trump asupra Ucrainei pentru a accepta un acord de pace în termenii Rusiei și a ceda teritorii necucerite din regiunea Donețk, a fost o sursă de tensiune transatlantică timp de luni de zile. Întrucât Trump îl prezintă pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski drept un obstacol în calea păcii, problema ar putea declanșa o altă criză în relațiile transatlantice în următoarele săptămâni, se tem mulți lideri europeni”.

Aplauze după discursul secretarului de stat Marco Rubio la Conferința de securitate de la München. Dar a contribuit aceasta la o reparare a relației transatlantice, grav avariate de Donald Trump? Nu tocmai, sunt de părere comentatorii. Rubio și liderii europeni sunt de acord asupra unui lucru: vechea ordine mondială „nu mai există”, transmite CNN: ”Forumul a avut loc la doar câteva săptămâni după o altă întâlnire tensionată a liderilor mondiali de la Davos, Elveția, în care Trump a ținut un discurs critic față de liderii europeni pentru politica lor de migrație și s-a plâns că SUA au fost exploatate de aliații europeni”. The New York Times observă că, „spre deosebire de vicepreședintele american J.D. Vance, care anul trecut i-a acuzat pe europeni că cenzurează partidele de extremă dreapta în detrimentul libertății de exprimare, domnul Rubio a acționat diplomatic, subliniind secolele de istorie comună dintre țara sa și Europa, de la colonizarea Americii până la lupta împotriva comunismului în timpul Războiului Rece.” Citeste siRaportul Conferinței de la München din acest an are o notă îndrăzneață, pentru că portretizează SUA în rolul de demolator al ordinii internaționale (Analist) ”După distrugere, repararea. Între cei doi candidați la funcția de succesor al lui Donald Trump, Vance și Rubio, votul european a fost exprimat”, consideră Le Figaro. ”Rămân însă întrebări. Prima îi privește pe americani: În ce măsură poate fi adoptată de Casa Albă și aprobată de un președinte american care susține că „Europa s-a terminat” retorica liniștitoare a lui Marco Rubio, care contrastează puternic cu unilateralismul brutal al lui Donald Trump? A doua îi privește pe europeni. Este viziunea asupra lumii a lui Marco Rubio, care prezintă un continent subordonat de bunăvoie Statelor Unite, compatibilă cu cea a Europei de astăzi?  Vor reuși europenii să țină pasul cu Statele Unite în materie de apărare? Dar mai presus de toate, vor dori aceeași politică de imigrație? Răspunsul va veni la München, în 2027. Și în capitalele europene care vor organiza în curând alegeri”. Revista germană Der Spiegel nu se arată prea convinsă de prestația lui Marco Rubio, pe care îl descrie drept ”omul pus să care molozul”. ”Pare abordabil, dar asta nu schimbă nimic: Marco Rubio a reprezintat politica externă a lui Donald Trump la Conferința de Securitate de la München”. „Este însă dificil de stabilit dacă aplauzele au reflectat o aprobare autentică sau doar o ușurare față de un discurs care a fost mai puțin agresiv decât se aștepta”, notează cotidianul spaniol El Mundo. ”Discursul lui Marco Rubio a avut un ton conciliant, dar a fost în esență trumpian”, este de părere Süddeutsche Zeitung. Cuvintele frumoase nu au reușit să ascundă realitatea. „Iar realitatea este aceasta: Europa și America lui Donald Trump trăiesc în două lumi extrem de diferite când vine vorba de politică. (...) Acest lucru este valabil mai ales având în vedere că președintele american amenință în mod regulat că va ocupa un teritoriu danez autonom: Groenlanda”.