Decriptaj

Ovidiu Nahoi în dialog cu filosoful Gabriel Liiceanu, pe marginea unei cărți fundamentale: Marchizul de Custine, ”Scrisori din Rusia”. ”Nici o carte, de când există tiparul, nu a descris ca aceasta felul în care a putut fi terfelită live condiția umană, zi de zi, vreme de un mileniu într-o țară care și-a ratat din secolul al XII-lea și până astăzi, sub trei variante de absolutism feroce – mongol, țarist și comunism –, intrarea în Europa; necunoscând Renașterea, neștiind mai mult de trei ani (vezi Elțîn) dintr-un mileniu ce e democrația. Nici o carte, asemenea Scrisorilor din Rusia, n-a devenit vreodată mai actuală cu fiecare zi care a trecut de la scrierea ei”, a scris Gabriel Liiceanu într-un comentariu pe platforma Contributors.

  Populismul noilor lideri ai lumii de azi se îngemănează cu interesele noilor „guru” ai tehnologiei. Aceștia sunt noii „prădători” ai lumii de azi, descriși în cartea "Noii prădători", de Giuliano da Empoli, apărută la Editura Humanitas. Ovidiu Nahoi discută cu Cristian Preda, profesor de științe politice la Universitatea din București, și Bogdan Ghiu, scriitor, traducător, realizator TV. În final, o discuție despre "Ideologii și ideologi în România contemporană", noua carte a profesorului Cristian Preda (Ed. Humanitas).

De la ”coloana a cincea germană” la ”coloana a cincea rusă”. Ce avem de învățat din ocupația germană din timpul primului război mondial? O poveste despre trădare, lașitate, denunț, dezmăț, promiscuitate, prostituție și afaceri veroase. Și o mulțime de lecții amare despre ce ne-ar aștepta în cazul unei noi ocupații. Sau în cazul unui cataclism geopolitic. O discuție cu scriitorul Stelian Tanase despre noua sa carte ”Mustățile feldmareșalului Mackensen - antiroman”, apărută la Editura Corint.

Patriotismul este confiscat și desfigurat. Confiscat, pentru că politicienii de extrema dreaptă impart societatea în ”patrioți” și ceilalți. Nu, nu le-a dat nimeni exclusivitate pe această temă. Nu i-a autorizat nimeni să ofere patalama de patriot. Desfigurat, pentru că este urlat, strident, în cele mai bizare forme.  Nu trebuie să te înfășori în Tricolor ca să fii patriot.  Steagul national nu e nici batic, nici manta de ploaie.  Nu trebuie să urli. Nu trebuie să înjuri. Nu trebuie să ameninți.  Patriotismul e discret și liniștit. E calm și cu bun-simț.  E timpul să aducem patriotismul înapoi la locul pe care-l merită. Despre patriotismul luminat vorbim în această seară, de la 19:15, la RFI România, în emisiunea Decriptaj, cu Bogdan Bucur, profesor la Departamentul de Sociologie al Facultății de Științe Politice din cadrul SNSPA, și Adrian Niculescu, istoric, fost militant al exilului românesc, profesor în cadrul SNSPA.

Rusia nu a depus armele și va reveni în dorința de a destabiliza Republica Moldova. Este concluzia interlocutorilor lui Ovidiu Nahoi: Mariana Rață, jurnalistă TV8, Andrei Curăraru, expert în politici publice, WatchDog Moldova și Vadim Pistrinciuc, director exacutiv al Institutului pentru Inițiative Strategice.

Ovidiu Nahoi în dialog cu istoricul Cosmin Popa, autorul volumului „Economie, corupție și politică în România lui Nicolae Ceaușescu”.

Doi membri ai Senatului au refuzat să se ridice în picioare la momentul de reculegere cerut de grupul AUR. Una dintre ei, senatoarea PSD Victoria Stoiciu, a venit în emisiunea „Decriptaj” alături de experta în comunicare Oana Marinescu. Discutăm despre pericolul alunecării Americii în violență politică și autoritarism, precum și despre efectele asupra României.

Oare sunt românii atât de prooccidentali cum arată sondajele? Câteva nuanțe necesare. Ovidiu Nahoi, în dialog cu Remus Ștefureac, director INSCOP, și Angela Grămadă, expert în spațiul ex-sovietic.

Dar care sunt principalele narative pro-ruse în R Moldova? Și cine sunt prietenii din Romania ai partidei ruse? Invitați: Ileana Racheru, cercetătoare la institutul Diplomatic Român, expertă în spațiul ex-sovietic și Lina Grâu, jurnalistă, Chișinău

O analiză a măsurilor guvernamentale, a așteptărilor societății și a pericolelor care pândesc România. Ovidiu Nahoi în dialog cu jurnalista Anca Grădinaru, consultantul politic Cristian Andrei și publicistul și filosoful Sorin Cucerai.

O continuitate în metode și scopuri. Sau cum ar fi putut arăta România dacă nu se prăbușea Uniunea Sovietică. Ovidiu Nahoi în dialog cu procurorul militar Cătălin Ranco Pițu.

Plus: presa în era dezinformării. Ovidiu Nahoi în dialog cu jurnaliștii Paula Rusu și Marco Badea.

Ovidiu Nahoi în dialog cu jurnaliștii Marian Voicu și Cătălin Gomboș. Ei sunt editorii cărții ”Asaltul Suveraniștilor. Fake news, dezinformare și propagandă în super-anul electoral 2024”, Editura Universității de Vest Timișoara. Anul 2024 ar fi trebuit să fie cel al Marii Resetări. ”Revoluția conservatoare”, menită a înlocui total guvernele liberale cu unele iliberale/autoritariste a reușit doar parțial. Dar noua ordine, bazată pe populism, fake news și teorii ale conspirației se clădește sub ochii noștri.

Rüdiger von Kraus dezvăluie în cartea sa ”Malaxa în America” destinul controversat al unuia dintre cei mai bogați oameni de afaceri din România interbelică, după venirea comunismului.

Ovidiu Nahoi în dialog cu istoricul Andrei Pogăciaș, jurnalistul și teologul Paul Palencsar şi jurnalistul Vitalie Cojocari.

Criză bugetară, război hibrid, amenințarea rusă, o Europă în tranziție. Mandatul președintelui Nicușor Dan se anunță plin de provocări. Ovidiu Nahoi în dialog cu Valentin Naumescu, profesor de științe politice la UBB Cluj-Napoca, Tana Foarfă, expert în afaceri europene, Corneliu Bjola profesor de științe politice Oxford University.

Ovidiu Nahoi în dialog cu jurnalista Elena Stancu. Din ianuarie 2019, Elena Stancu lucrează la cel mai complex și de lungă durată proiect documentar despre migranții români în Europa: Plecat.  La bordul unui van, alături de fotoreporterul Cosmin Bumbuț, ea străbate Europa în căutarea migranților români.

De data aceasta, și în România alegerile sunt geopolitice, nu doar în Republica Moldova. pe 18 mai, România își joacă viitorul. Iar aceasta va avea o influență decisivă și pentru românii de peste Prut. Ovidiu Nahoi în dialog cu Angela Grămadă expert în spațiul ex-sovietic și Petru Macovei, director Asociația Presei Independente din Republica Moldova.

Ovidiu Nahoi în dialog cu fostul ambasador al României la Vatican și ministru de Externe, Teodor Baconschi. Toată lumea își îndreaptă ochii, în aceste zile, către Cetatea Eternă, către Vatican. Moartea Papei Francisc ridică numeroase întrebări: ce va urma? Cine va deveni noul Suveran Pontif? Ce se va întâmpla mai departe? Încercăm să găsim câteva răspunsuri, dar și să privim către semnificațiile acestor evenimente pentru România."Papa Francisc rămâne, fără îndoială, o figură marcantă, care a ocupat rolul Sfântului Apostol Petru mai mult decât se aștepta el însuși în momentul alegerii. Avea o vârstă înaintată și, cu deplină luciditate, anticipa un pontificat relativ scurt — de patru, poate cinci ani. Iată că nu a fost chiar atât de scurt.Cu toată bonomia lui, Papa Francisc era un om tenace, un luptător. Dincolo de fațada surâzătoare, era un om hotărât, uneori chiar încăpățânat. A reușit, astfel, să remodeleze parțial agenda Vaticanului, fără să uite de unde vine.A fost primul papă sud-american, și odată cu alegerea sa, Sfântul Scaun a fost scos din inerția unei logici eurocentrice. Știm bine că, de-a lungul ultimelor secole, majoritatea papilor au fost italieni, aleși din rândul cardinalilor italieni. Desigur, au existat și excepții europene — nu mai departe de Papa Ioan Paul al II-lea, venit din Polonia.Dar în cazul Papei Francisc avem o premieră istorică: un Suveran Pontif format într-o cultură non-europeană. Chiar dacă Argentina este poate cel mai „european” stat latino-american, Buenos Aires seamănă izbitor cu Parisul, iar peste 40% dintre argentinieni sunt de origine italiană — urmași ai emigranților din Italia săracă a secolului XIX.Nu vorbim, așadar, despre o descentralizare radicală a papalității într-un sens exotic. Nu am avut un Papă african sau asiatic, însă Francisc a crescut într-un context social dur, marcat de dictaturi militare și de o acută problemă a justiției sociale.Să nu uităm că s-a format în interiorul ordinului iezuit. Chiar dacă și-a ales ca nume pontifical pe Francisc din Assisi — sfântul blând care a întemeiat ordinul călugărilor misionari cerșetori — Papa Francisc a rămas, în esență, un iezuit. A acționat în spiritul Societas Iesu, ordinul fondat în plină Contrareformă de către Sfântul Ignațiu de Loyola, ca o falangă menită să apere papalitatea." Papa, România și frontierele nevăzute ale Europei"Sunt două vizite aflate la o distanță de două decenii, iar fizionomia lor complet diferită ne arată cât de mult s-a schimbat lumea — și, odată cu ea, România.La momentul organizării, cu succes, a primei vizite a Papei Ioan Paul al II-lea, care a avut loc doar la București, România nu era nici membră a Uniunii Europene, nici a NATO. Se afla într-o zonă geopolitică cenușie, la periferia Occidentului.Dar Papa Ioan Paul al II-lea nu era un papă oarecare. Era un est-european, un polonez care fusese sufletul mișcării Solidaritatea din Polonia și despre care s-a spus — alături de lideri conservatori precum Ronald Reagan și Margaret Thatcher — că a contribuit decisiv la implozia Uniunii Sovietice.Era un erou al libertății, dar și un om care, încă din copilărie, fusese apropiat de mica biserică ortodoxă din Polonia. Solidaritatea lui cu popoarele ortodoxe din spatele Cortinei de Fier era autentică, născută din experiența comună a traumelor totalitarismului bolșevic, a invaziei sovietice și a opresiunii marxist-leniniste care sufocase spiritualitatea în Europa de Est.Vizita sa venea după un secol XX în care relațiile dintre urmașul Sfântului Petru și Patriarhiile ortodoxe fuseseră aproape inexistente, rezumate la câteva întâlniri simbolice — precum cea dintre Papa Paul al VI-lea și Patriarhul Athenagoras al Constantinopolului, la Ierusalim.După Marea Schismă din 1054, niciun papă nu mai fusese invitat și primit oficial într-un stat cu majoritate ortodoxă. Așadar, vizita din 1999 a fost un moment istoric.România avea atunci nevoie de o legitimare occidentală. Samuel Huntington și alții afirmau că lumea occidentală, democratică și liberală se oprește acolo unde începe lumea ortodoxă. Dintr-o perspectivă geopolitică, Vladimir Putin pare astăzi să confirme această linie de separație.Pe de altă parte, Papa Ioan Paul al II-lea era sincer dornic să reconstruiască punțile între cele două Biserici despărțite, să revină la ceea ce le unește, să reactiveze memoria acelui prim mileniu creștin — când Biserica, în aria sa euro-mediteraneană, era încă unită și nestrăbătută de Marea Schismă.În schimb, vizita Papei Francisc, desfășurată două decenii mai târziu, a avut loc într-o Românie profund transformată. Cu toate problemele sale, țara era deja un membru cu vechime al Uniunii Europene și al NATO, o țară cu un statut complet diferit față de anii ’90.Această vizită a fost mai discretă, mai puțin încărcată simbolic, dar poate și mai matură. Inclusiv autoritățile și Sinodul Bisericii Ortodoxe Române au acceptat, de această dată, ca Papa Francisc să meargă direct la credincioșii săi, acolo unde se află ei — nu să fie aduși toți la București." Ovidiu Nahoi: Domnule Baconschi, în această lume atât de complicată, în care religia este adesea instrumentalizată politic, mai pot liderii religioși să modeleze lumea? Chiar dumneavoastră ați spus că, în ciuda reformelor Bisericii din ultimele decenii, nu s-a reușit oprirea procesului de secularizare. Mai pot liderii religioși să aibă un impact real?"Pot — în măsura în care sunt onești și loiali învățăturii evanghelice. În cazul liderilor creștini, aceștia sunt mai degrabă păstori spirituali, părinți, nu lideri în sens politic. Problema este că, vorbind despre „lideri religioși”, îi confundăm prea ușor cu liderii politici.Este adevărat că revoluția digitală a spulberat ierarhiile, a erodat elitele tradiționale și a împuternicit individul într-atât, încât foarte mulți oameni nu mai simt nevoia de intermediari — nici între ei și Dumnezeu, nici între ei și stat.Suntem, așadar, într-o criză profundă de autoritate și într-o criză a ierarhiilor — nu doar a celei bisericești, ci și a celor statale și politice. Pe de o parte, oamenii au tot mai multă nevoie de autoorganizare și, pe de altă parte, au și capacitatea de a o face. Trăim, astfel, într-o societate policentrică, în care rețelele orizontale au înlocuit verticalele puterii.Ca să-l citez pe Vladimir Putin, „verticala puterii” s-a cam diluat — ba chiar tinde să se prăbușească. De aici vine și sentimentul de haos, de lipsă de ordine în societate. Dar asta este, în fond, consecința alegerilor noastre, a felului în care folosim social media și toate aceste forme de acces direct, individualist — uneori egoist — la cunoaștere, informație, discurs.Nu putem avea totul. Dacă am intrat într-o societate remodelată de tehnologie, trebuie să acceptăm că și rolurile tradiționale trebuie redefinite. Inclusiv ierarhii noștri mai tineri din Biserica Ortodoxă încep să înțeleagă acest lucru.Își dau seama că postura de „părinte izolat într-o bulă aurită” nu mai funcționează. Oamenii își întorc spatele dacă nu văd în păstorii lor niște prieteni înțelepți, purtători ai harului, dar și oameni lucizi, implicați real în sprijinirea celor săraci și vulnerabili, capabili să intre în dialog și cu elita mirenească, și cu toate partidele politice.De aceea cred că și generația următoare de lideri religioși — fie că vorbim de Vatican, București, Varșovia sau Chicago — se va purta diferit. Va trebui să o facă, pentru a continua transmiterea mesajului lui Iisus Hristos în lumea de mâine."

Ovidiu Nahoi în dialog cu jurnalistul Vitalie Cojocari, realizator de programe la Euronews. Cum influențează alegerile din România situația din Republica Moldova? Ce ar însemna instalarea unui guvern pro-rus la Chișinău după alegerile din toamnă? Două societăți privite în oglindă.