Discover
Podcasturi, emisiuni radio și producții originale - RFI România

1808 Episodes
Reverse
Jurnal de știri
Introspecție, transformare și dezrădăcinare, repere pentru diferite demersuri artistice găzduite luna aceasta de spațiile Celulei de Artă. De la expoziția "Full Season", care a inclus tururi ghidate, artists talks, performance-uri, până la "Rebirth", expoziție vernisată la Gallery Studio 76, vorbim în următoarele minute despre o lună noiembrie plină artă capabilă să te provoace emoțional. Invitați în emisiunea RFI360, curatorii Anca Spiridon și Mircea Laslo. Celula de Artă prezintă „Full Season” – o expoziție ce încheie sezonul din 2025 al Galeriei Verticale, spațiul Celulei de Artă aflat în incinta Random Space, la Muzeul Naţional Tehnic “prof. ing. Dimitrie Leonida”(Str. Candiano Popescu nr. 2, în Parcul Carol I, București). Publicul va putea vizita lucrările și instalațiile artistice până pe 30 noiembrie, de miercuri până duminică, între orele 9:30 – 17:00. Pe tot parcursul lunii noiembrie, „Full Season” a fost însoțită de o serie de evenimente speciale – tururi ghidate, artists talks, performance-uri și vernisajul unei serii de lucrări ale artistei Teodora Grindei – concepute pentru a facilita întâlnirea publicului cu artiștii și practicile textile și poezia contemporană într-un context relaxat și accesibil. Programul acestora va fi anunțat în perioada următoare, transformând expoziția într-un spațiu viu, aflat în continuă schimbare. “Începutul lunii noiembrie marchează sfârșitul anului vechi și începutul celui nou în calendarul păgân, iar energia lunii noiembrie rămâne încărcată, tăcută și magică. Este o perioadă de tranziție între viață și moarte, lumină și întuneric, o invitație la a te conecta cu partea invizibilă a existenței și la vindecarea trecutului. Full Season marchează finalul unui an plin de provocări emoționale și invită la ritualuri de reflecție, introspecție și transformare, surprinzând stări și spații personale.”- Anca Spiridon. Lucrările artiștilor prezentați conturează un peisaj amplu al artei textile contemporane, explorând atât tehnici diverse dar și teme precum identitatea, memoria, introspecția, fragilitatea interioară și relația dintre corp, comunitate și lume. Alexandra Țecu construiește o instalație meditativă despre suflet și limbaj de expresie, folosind țesătura ca formă de scriere și invitând publicul într-un spațiu simbolic al inimii și al întrebărilor existențiale. Cătălin Angelescu recompune memoriile ca pe o arhivă afectivă prin colaj, tapiserie și structuri textile care conservă amintiri și modul în care a fost trăit trecutul. Oana Iordăchescu investighează straturile conștiinței printr-o instalație ce transformă procese mentale și emoționale în forme vizuale, îmbinând performativitatea și materialitatea textilă. Sabina Stan îmbină sfoara, aluminiul și elemente organice în instalații ce explorează autodescoperirea, identitatea feminină și dinamica dintre individ și comunitate, propunând o viziune poetică asupra lumii contemporane. Ioana Vîlcu analizează procesul de devenire și acceptare personală printr-o compoziție stratificată, ce juxtapune portrete serigrafiate cu aplicații textile transparente, creând o metaforă vizuală pentru construcția sinelui. Dana Cîrtog creează un spațiu intim – „Loc de pauză” – în care obiecte lucrate manual compun un loc de refugiu, meditativ și cald, dedicat încetinirii. Otilia Boeru abordează tema iluziei printr-o lucrare inspirată de filmul „Vanilla Sky”, iar instalația Epitelltale, realizată de Alexandra Hotico, Anca Spiridon și Mircea Laslo, funcționează ca un teaser curatorial ce unește arta textilă cu poezia contemporană, transformând cuvintele – vizibile și invizibile – în straturi identitare care se imprimă metaforic pe corp și în spațiu. Conceptul curatorial al Galeriei Verticale de anul acesta, de a expune lucrări și instalații de artă textilă, alăturate cu performance-uri de poezie cu poeți români contemporani, pornește de la două afirmații recurente în conversațiile din mediile culturale: că arta textilă ar fi încă Cenușăreasa artelor vizuale și că poezia a fost mult timp Cenușăreasa literaturii. Din această observație s-a născut intenția de a le aduce împreună, în vitrina Galeriei Verticale, într-o petrecere prelungită în care lumina reflectoarelor nu se oprește, ora 12:00 nu vine niciodată, iar caleașca nu se transformă în dovleac. „Full Season” încheie astfel un sezon complet dedicat recuperării vizibilității, sensibilității și forței expresive a acestor două teritorii artistice încă insuficient explorate. De asemenea, pe 19 noiembrie, începând cu ora 19:00, la Gallery Studio 76, aflat în incinta Combinatului Fondului Plastic (Șos. Băiculești nr. 29) a avut loc vernisajul expoziției Rebirth, a artistei Andreea-Eliza Petrov, care poate fi vizitată până pe 7 decembrie. Seria Rebirth urmărește o călătorie prin transformare — un continuum în care ritmurile ascunse ale existenței ies din nou la suprafață și își revendică strălucirea. În fiecare pânză, energia pulsează înapoi la viață, lumina străbate propriile umbre, iar vălul auriu al transcendenței poartă gloria renașterii. Viziunile nebuloase se condensează în formă, focurile primordiale ale forței vitale și dorinței izbucnesc de sub straturile tăcerii, iar speranțele uitate se reaprind cu incandescență. Scânteia solară a reînnoirii se unește cu tresărirea tăcută a creației însăși — un ciclu etern al destrămării și al redevenirii. Triunghiurile nu sunt simple geometrii: ele sunt simboluri alchimice, fiecare cu propria sa energie. Vârful acestora, orientat în sus, tăiat, evocă elementul Aer și etapa Albedo din alchimia medievală – purificarea și înălțarea spiritului. Lucrările devin matrice de transformare, portaluri care evocă o stare dorită a ființei — emanând-o neîncetat, asemenea rezonanței unui diapazon, și transferând-o, imperceptibil dar puternic, către privitor. Prin culoarea luminoasă, structură și gestul instinctiv care spintecă materia picturală, ele dezvăluie trecerea dinspre liniște surdă, sufocantă, spre vibrație — triumful perpetuu al luminii, al formei și al spiritului renăscut. Andreea-Eliza Petrov este o artistă vizuală tânără, absolventă a secției Pictură (licență și master) din cadrul Universității Naționale de Arte din București. Practica ei artistică s-a dezvoltat rapid în ultimii ani, fiind prezentă în numeroase expoziții naționale și internaționale, și târguri de arte. Dintre acestea, se remarcă participarea la Salonul Național de Artă Contemporană și la Muzeul de Artă Recentă (2024), prezența în Bienala Internațională Prahova și în expoziția „Obiecte Probabile”, alături de Daniel Loagăr și Bogdan Negulescu, găzduită de Muzeul Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu” în 2025, dar și participarea la MoBU Art Fair, trei ani consecutivi, 2023 - 2025, alături de Celula de Artă. La nivel internațional, lucrările sale au fost expuse în Wrocław, Polonia, în cadrul proiectului Celula Free Air (co-finanțat de AFCN), și în Chemnitz, Germania, prin proiectul Once UpON the Danube (co-finanțat de ICR), ambele în 2025. Pe lângă propria practică artistică, Andreea-Eliza este și curator în cadrul Celulei de Artă, scriitor de granturi și a fost implicată în managementul mai multor proiecte culturale naționale și internaționale. De asemenea, a participat activ la expozițiile de grup ale colectivului artistic A21+, precum cele din cadrul Muzeului Bucureștiului și Galeriile de Artă ale Academiei Române, în 2025. Totodată, la Celula de Artă din B-dul Carol nr. 53, poate fi văzută lucrarea video „Transit”, realizată de Andranik Sakahyan, ce explorează tensiunea tăcută a dezrădăcinării, acolo unde plecarea este în același timp un act de necesitate și o stare de existență rămasă nerezolvată. Nici început, nici sfârșit, „Transit” persistă în spațiul dintre cele două, acolo unde apartenența rămâne mereu la o distanță imposibil de atins. Andranik Sahakyan s-a născut în Armenia în 1991. În 2015, a absolvit programul de master al Institutului de Stat de Teatru și Cinematografie din Erevan. Între 2017 și 2019, Andranik a studiat în cadrul programului Viewfinder Erasmus Mundus Joint Masters in Cinematography (Irlanda, Ungaria și Estonia). Activ în cinematografie de peste zece ani ca director de imagine, a realizat filme prezentate în premieră și proiectate la festivaluri internaționale prestigioase, precum Clermont-Ferrand, Krakow Film Festival, DOK Leipzig, Sarajevo Film Festival, Visions du Réel, Hot Docs, Zagreb Film Festival, International Short Film Festival of Cyprus și altele. În prezent, Andranik își urmează studiile doctorale la Doctoral School of ASP Wroclaw, Polonia. Celula de Artă este un proiect cultural independent condus de artiști (artist-run) care a debutat în 2017 și are o misiune clară: lucrează cu artiști emergenți, scoate arta din „white cube” și o face accesibilă în mod direct publicului, în spații permanente sau temporare care sunt permeabile și deschise către noi contexte și conexiuni.
Planurile europene pentru rețeaua feroviară de mare viteză preconizează că ruta București – Budapesta va putea fi parcursă în aproximativ 6 ore cu trenul, mult mai rapid decât cele circa 15 ore necesare în prezent. Între timp, dacă vă surâde ideea de a explora cu trenul alte rute directe sau cu o singură schimbare, o puteți face spre orașe precum Budapesta – unde călătoria durează 15 ore, Viena, aproximativ 19–20 ore sau Belgrad și Sofia, unde ajungeți în 9–12 ore. Nu uitați să verificați orarele, trenurile de noapte și tipul de cușete disponibile, pentru a călători mai confortabil și pentru a profita de prețuri mai bune la bilete.
Jurnal de știri
Jurnal de știri
Drona rusească intrată marți în Republica Moldova și căzută pe acoperișul unei locuințe a fost pusă pe scările Ministerului de Externe, ca să fie văzută de ambasadorul rus chemat să i se înmâneze o notă de protest. Incursiunile dronelor rusești în spațiul României și al Republicii Moldova fac parte dintr-o strategie de testare a reacțiilor militare și politice, nu dintr-o escaladare, spune invitatul de astăzi la Moldova Zoom, analistul militar Virgil Bălăceanu, fost comandant al Brigăzii Multinaționale din Sud-Estul Europei. Temele ediției: - La Chișinău, comisia parlamentară pentru securitate națională, apărare și ordine publică a organizat, miercuri, audieri legate de dosarul contrabandei cu muniții de la Leușeni-Albița. Autoritățile consideră necesară dotarea cu scanere de ultimă generație a punctelor de trecere a frontierei de pe segmentul ucrainean, dar și susținerea unor inițiative legislative care ar reglementa mai clar pedepsele pentru punerea în circulație a armamentului. Valeria Vițu aduce detalii. - Drona rusească intrată ilegal în Republica Moldova a fost pusă pe scările ministerului de Externe. Asta ca să fie văzută de ambasadorul rus chemat să i se înmâneze o notă de protest. În ciuda dronei de lângă el, Oleg Ozerov a ținut un discurs în care a promovat toate teoriile conspiraționiste din social media. A venit și cu ceva nou. Ce anume? Ne spune jurnalistul Euronews România Vitalie Cojocari în ”Cronica lui Vitalie”. - Republica Moldova este dată exemplu de reziliența la dezinformare pentru alte state din regiune, în cadrul unor evenimente dedicate subiectului organizate la Bruxelles sau în alte capitale europene. Într-un context regional tensionat, Republica Moldova a demonstrat capacitate de adaptare și răspuns în fața provocărilor informaționale și de securitate. Ecaterina Tanasiiciuc a vorbit cu mai mulți experți despre noile realități din regiune. - Bugetul Uniunii Europene a fost adoptat miercuri la Strasbourg de plenul Parlamentului European, documentul include și o linie separată de finanțare pentru Republica Moldova. - Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a confirmat că Aeroportul Internațional Chișinău a preluat integral procesul de alimentare a aeronavelor cu kerosen, iar combustibilul este adus din România. - Noi oportunități vor deveni accesibile artiștilor și profesioniștilor din domeniul culturii, dar și mass mediei din Republica Moldova, odată cu aderarea țării la Programul „Europa Creativă” al Uniunii Europene. Știrile zilei: Bugetul Uniunii Europene pentru anul 2026 a fost adoptat miercuri la Strasbourg de plenul Parlamentului European. Documentul ce include alocări suplimentare pentru securitate, competitivitate și sprijin în vecinătatea estică, are o linie separată de finanțare pentru Republica Moldova, care va deschide calea către fondurile de preaderare. Eurodeputatul Siegfried Mureșan a declarat că bugetul consolidat răspunde direct provocărilor de securitate la frontierele estice ale UE și tensiunilor generate de Federația Rusă în regiune. „Am susținut un amendament prin care alocările pentru Vecinătatea Estică, inclusiv Republica Moldova, cresc cu 25 de milioane de euro. Este un sprijin vital pentru organizațiile societății civile, care joacă un rol crucial în apărarea democrației în fața presiunilor rusești”, a declarat europarlamentarul. *** Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a confirmat că Aeroportul Internațional Chișinău a preluat integral procesul de alimentare a aeronavelor cu kerosen, după ce stocurile furnizate de compania rusă Lukoil Moldova au fost utilizate până pe 22 noiembrie. În contextul sancțiunilor americane, statul a semnat cu compania rusească, care era singurul furnizor de combustibil pentru aeronave, un contract de comodat cu titlul gratuit și a preluat alimentarea avioanelor de pe Aeroport. Ministrul Junghietu a declarat că în prezent „se finalizează procesul de evaluare, iar discuțiile și negocierile privind finalizarea tranzacției pentru preluarea completă a operațiunilor continuă. Combustibilul pentru aeronave este cumpărat de la companii producătoare din România, a precizat ministrul Energiei, fără a da numele companiilor. Aeroportul Chișinău operează aproximativ 60 de zboruri tur-retur pe zi. *** Noi oportunități vor deveni accesibile artiștilor și profesioniștilor din domeniul culturii, dar și mass mediei din Republica Moldova, odată cu aderarea țării la Programul „Europa Creativă” al Uniunii Europene. Ministrul Culturii, Cristian Jardan, îndemnă instituțiile culturale să facă parteneriate cu cele din România și din alte state europene și asociate pentru a crea proiecte cu care să aplice la programul Europa Creativă. Acordul va intra în vigoare la începutul anului viitor, după finalizarea procedurilor interne de ratificare. Programul „Europa Creativă” deschide accesul către finanțări europene, sprijin tehnic și oportunități de cooperare internațională la care Republica Moldova nu a avut acces până acum. *** Traficul de droguri rămâne o problemă gravă în Republica Moldova, recunoaște ministra Afacerilor Interne, Daniela Misail-Nichitin, care spune că doar în acest an au fost deschise peste 900 de dosare penale. Ministerul de Interne și Poliția au propus modificări legislative pentru a combate consumul și traficul de droguri, care propun pedepse mai dure pentru contrabanda cu droguri, inclusiv până la 20 de ani de închisoare pentru implicarea minorilor. Modificările sunt supuse consultărilor publice.
Ghidul Michelin, cel mai important sistem de rating gastronomic din lume, va efectua un audit culinar al Sofiei, capitala Bulgariei, potrivit site-ului de știri mediapool.bg. Aceasta reprezintă prima fază din procesul de includere potențială a unor restaurante din Bulgaria în renumita selecție Michelin.În următoarele săptămâni, primăria Sofiei și departamentul său de turism, Visit Sofia, vor organiza întâlniri cu reprezentanți ai industriei și instituțiilor, cu critici culinari și alte părți interesate pentru a pregăti orașul pentru audit.Michelin afirmă că aceasta va fi o evaluare independentă și obiectivă a stării restaurantelor din Sofia. Echipa Ghidului va analiza punctele forte ale gastronomiei locale, va identifica domenii de dezvoltare și va oferi sugestii strategice pentru creșterea competitivității orașului. Experții în alimentație ai Michelin vor avea ultimul cuvânt în selecția finală. Potrivit primarului Vasil Terziev, posibilitatea efectuării unui audit este o recunoaștere a marelui potențial al Sofiei ca destinație culinară și un pas major către poziționarea orașului printre cele mai respectate destinații gastronomice din Europa.Se așteaptă ca procesul de audit să înceapă curând, iar rezultatele analizei vor fi gata până în primăvara viitoare. Biroul Guvernatorului din Istanbul interzice hrănirea câinilor vagabonzi După Ankara, Biroul Guvernatorului din Istanbul a emis o circulară care interzice „hrănirea necontrolată” a câinilor în spațiile publice, anunță Deutsche Welle în limba turcă. Circulara îndeamnă ca „hrănirea necontrolată” a câinilor vagabonzi din Istanbul să nu fie permisă în instituțiile sanitare și de învățământ, aeroporturi, lăcașuri de cult, parcuri, grădini, margini de drum și locuri de joacă.Argumentul cu care a fost motivată decizia este „prevenirea creșterii populațiilor de dăunători și rozătoare, poluarea mediului și perturbarea echilibrului ecologic, dar și reducerea riscurilor potențiale pentru sănătatea și siguranța publică...”Guvernatorul Istanbulului, Vasip Șahin, a criticat și practica hrănirii pisicilor pe străzi, spunând: „În Istanbul, pisicile nu prind șoareci. Pisicile sunt hrănite cu mâncare, iar șoarecii mănâncă împreună cu pisicile. Acest lucru trebuie eliminat. Asta nu înseamnă că ar trebui să adunăm pisicile de pe străzi. Oamenii nu ar trebui să le dea mâncare la orice pas.”Unii susținători ai drepturilor animalelor au reacționat la decizia Biroului Guvernatorului Istanbulului. Inițiativa Animal, Viață, Libertate a declarat că va continua să hrănească animalele fără stăpân și a cerut „nesupunere civilă”. Apărătorii drepturilor animalelor susțin că decizia constituie o „încălcare a dreptului la viață”.
În Champions League, Inter Milano, echipa antrenată de Cristian Chivu a pierdut ieri în prelungiri meciul de la Madrid în fața lui Atletico, iar PSV Eindhoven, cu Denis Man titular, a dat lovitura și s-a impus la Liverpool. Cât despre echipele românești care ne reprezintă în cupele europene, FCSB o înfruntă astăzi la Belgrad pe Steaua Roșie în Europa League, în timp ce Universitatea o primește la Craiova pe FC Mainz în Conference League. FCSB are o misiune extrem de grea la Belgrad acolo unde o întâlnește diseară de la ora 22.00 pe campioana Serbiei, Steaua Roșie, o echipă ce a evoluat în ultimii ani în UEFA Champions League, dar care acum nu a mai reușit calificarea în competiția premium. Trupa lui Charalambous a legat nu mai puțin de trei eșecuri la rând în Europa League, cu Bologna, Young Boys și Basel, iar singurul succes a venit în prima rundă, pe terenul lui Go Ahead Eagles. În clasament, FCSB se află doar pe locul 31, cu trei puncte, la egalitate cu Ludogoreț, Feyenoord și Salzburg. Nici în Superligă, campioana ultimelor două ediții nu o duce prea bine. În ultima etapă a făcut doar un egal pe Arena Națională, 1-1 cu Petrolul și se află pe locul 10, la 5 puncte de locurile de playoff. Steaua Roșie stă mai bine în Europa League. A izbutit în runda precedentă să furnizeze o mare surpriză învingând formația franceză Lille, asta după ce a bifat un egal cu Celtic Glasgow în prima etapă, urmat de două înfrângeri în Portugalia cu Porto și Braga, ceea ce o plasează pe locul 26 în clasament, cu patru puncte, la egalitate cu Sturm Graz și Celtic. În campionat, formația belgrădeană a clacat surprinzător în ultima etapă cu Javor, însă ocupă locul secund la 2 puncte de liderul Partizan. Ținând cont de forma ambelor echipe și de faptul că meciul de joacă pe celebrul Maracana din Belgrad, în fața unor suporteri sârbi fanatici, trupa pregătită de Milojevic este favorită, FCSB având șanse minime să bifeze măcar un egal în capitala Serbiei. Ca să glumească, fosta vedetă a Stelei Marius Lăcătuș, a spus, după ce a văzut că antrenorul de la Steaua Roșie stătea la conferința de presă cu mâinile la nivelul obrajilor, că acest lucru aduce ghinion și echipa sa ar putea pierde meciul contra FCSB-ului. La partidă va asista și o altă vedetă din anii 80-90, Miodrag Belodedici care a câștigat atât cu Steaua cât și cu Steaua Roșie Belgrad Cupa Campionilor Europeni. Ca să nu spere pe nimeni, „Belo” a spus că el ține cu Steaua din Liga a 2-a. FCSB va încerca ceea ce nu a reușit nicio echipă românească împotriva celor de la Crvena Zvezda, să câștige. În ultimii 20 de ani, echipele românești de club au obținut o singură victorie cu cele din Serbia. Universitatea Craiova la primul meci acasă fără Mirel Rădoi Cealaltă echipă care reprezintă România în cupele europene, Universitatea Craiova, vrea să continue seria pozitivă în Conference League, după ce a obținut prima victorie, 1-0, în deplasare cu Rapid Viena. Acum adversara este tot o vorbitoare de limbă germană, FC Mainz care o duce bine în Europa și mai puțin bine în Bundesliga. Formația care în trecut a fost antrenată inclusiv de celebrul Jurgen Klopp și la care a evoluat și Marius Niculae, este una dintre cele trei formații cu maximum de puncte în competiția europeană, dar în Bundesliga este pe loc de retrogradare. Mainz vine după un succes cu Fiorentina în Europa în timp ce în Germania nu a obținut nicio victorie în ultimele șapte etape. Nemții au terminat sezonul trecut din Bundesliga pe locul 6 și au obținut calificarea în Conference League. Mainz a avut 52 de puncte în 34 de etape, cu doar cinci mai puține decât Borussia Dortmund, care a prins ultima poziție de Champions League. Acum, „clubul carnaval” are doar șase puncte strânse în 11 meciuri și este penultima clasată în Germania. Craiova este pe locul 3 în Superligă, după ce vinerea trecută s-a întors de la Mioveni cu toate cele 3 puncte din partida cu revelația Fc Argeș. Este interesant de văzut cum va arăta primul meci în Conference League al portughezului Filipe Coelho, înlocuitorul lui Mirel Rădoi pe banca „studenților”. Oltenii vor să se revanșeze în fața propriilor suporteri, ei nereușind să câștige în ultimele 3 meciuri disputate pe teren propriu. Acum stadionul Ion Oblemenco se anunță sold-out, dat fiind că la meci vor asista și aproximativ 2000 de suporteri nemți. Cele două echipe se află în fața primei întâlniri din istorie. Mainz nu are amintiri prea plăcute de la singurele meciuri disputate contra unei echipe din România. În turul 3 al preliminariilor Europa League din sezonul 2011/12, Gaz Metan Mediaș trecea de germani la penalty-uri (4-3), după 2-2 la general. U Craiova a înregistrat două victorii, două egaluri și șase înfrângeri în 10 meciuri jucate de-a lungul istoriei cu formații din Bundesliga. În partida care începe diseară la ora 19.45 mulți jucători ai Craiovei vor fi urmăriți de impresari. Internaționalul Ștefan Baiaram nu are dubii, ar alege calificarea în primăvara europeană şi titlul cu Craiova în locul unui transfer la o echipă din străinătate.
Umbra Rusiei se întinde tot mai mult asupra negocierilor menite să pună capăt primei agresiuni la scară largă din Europa de după cel de-al doilea război Mondial. Analiștii internaționali ridică tot mai multe întrebări cu privire la originile reale ale planului de pace. O stenogramă scoasă la iveală de agenția Bloomberg oferă detalii surprinzătoare despre felul în care s-a comportat Steve Witkoff, trimisul lui Donald Trump la Moscova, în interacțiunea cu reprezentantul rus Iuri Ușakov. Dialogul redat de Bloomberg arată că americanul pur și simplu îl consilia pe negociatorul rus în relația cu Trump. Americanul a spus că dacă rușii îl vor lăuda suficient pe liderul de la Casa Albă, atunci vor fi mari șanse ca poziția Moscovei să fie acceptată. Și aceasta se petrecea chiar înainte de întâlnirea cu Zelenski în care Trump ar fi urmat să anunțe că vinde Ucrainei rachetele Tomahawk, esențiale pentru apărarea țării în fața invaziei ruse. Ulterior, Witkoff – un afacerist imobiliar cu zero experiență în diplomație - a redactat controversata propunere de pace împreună cu omologii săi ruși, iar SUA au presat Ucraina să o accepte. Ca reacție la conversația dintre Witkoff și Ușakov publicată de Bloomberg, mai mulți congresmani republicani au cerut administrației Trump să schimbe negociatorul. Însă Donald Trump a continuat să-l apere pe afaceristul imobliar. În acest context, Agenția Reuters raportează că planul controversat de pace în 28 de puncte susținut de SUA s-a bazat pe un document redactat de ruși și transmis administrației Trump în octombrie. Citeste siȘi totuși, cât de aproape este pacea din Ucraina? Documentul reprezenta un așa-numit ”non-paper”, ceea ce în limbajul diplomatic înseamnă o comunicare neoficială. Aceasta conținea elemente susținute anterior de Rusia, inclusiv cedarea unor teritorii din est pe care Ucraina le controlează în acest moment. Toate aceste elemente, plus altele, cum ar fi ideea din documentul american de limitare a efectivelor și echipamentelor armatei ucrainene ca și blocarea accesului în NATO, au fost intens criticate de aliații europeni. Aceștia l-au determinat pe Donald Trump să dea înapoi, dar încă nu știm cu certitudine cât de mult și mai ales, în ce puncte. Surprinzătorul comunicat al spionajului rus Pe acest fond, un comunicat al serviciului de presă al SVR, serviciul rusesc de spionaj, a surprins pe toată lumea. Conform agenției ruse, Marea Britanie ar putea încerca să submineze planul de pace al președintelui american Donald Trump prin discreditarea acestuia. Mai precis, rușii spun că Londra a elaborat planuri de reanimare a dosarelor unui fost angajat al serviciilor secrete britanice, Christopher Steele, care ar arăta că șeful Casei Albe și membri ai familiei sale ar fi avut legături cu serviciile secrete sovietice și ruse. Partea rusă consideră aceste dosare drept false. De asemenea, rușii îi acuză pe britanici că vor continuarea războiului, din interese financiare dar își exprimă încrederea că Donald Trump își va pune la punct aliații. Acestea sunt datele, așa cum le prezintă mediile internaționale. Și fiecare poate trage concluziile sale. Ascultați rubrica ”Eurocronica”, cu Ovidiu Nahoi, în fiecare zi, de luni până vineri, de la 8.45 și în reluare duminica, de la 15.00, numai la RFI România
Parlamentul a adoptat noua Strategie Naţională de Apărare. Nicușor Dan: Cetățenii noştri ar putea ezita să apere o Românie coruptă (Europa Liberă) - ROBOR își continuă scăderea – Sistemul bancar se detensionează și reacumuleză lichiditate – Analiștii spun că BNR face o ”relaxare mascată” (CursDeGuvernare) - Care a fost prima specialitate care s-a epuizat surprinzător la recentul examen la care au participat 7.000 de medici rezidenți din România (HotNews) - Viitoarea programă de limba și literatura română pentru liceu: trei decenii întoarcere din drum (Contributors) Parlamentul a adoptat noua Strategie Naţională de Apărare. Nicușor Dan: Cetățenii noştri ar putea ezita să apere o Românie coruptă (Europa Liberă) Președintele României, Nicușor Dan, a prezentat în Parlament, miercuri după-amiază, Strategia Națională de Apărare pentru perioada 2025-2030, document adoptat anterior de Consiliul Suprem de Apărare a Țării. Rusia desfășoară un război hibrid împotriva României și împotriva multor țări europene, a declarat șeful statului. Într-o abordare inedită, corupția este clasificată la capitolul „riscuri și vulnerabilități” pentru securitatea națională. „Corupția vulnerabilizează în mod profund statul de drept și afectează eficacitatea instituțiilor și bunăstarea cetățeanului, sporind inclusiv evaziunea fiscală și criminalitatea economică, cu efecte directe asupra economiei naționale, competiției loiale și libertății economice”, arată documentul care a fost prezentat miercuri în Parlament. „Cetățenii noștri ar putea ezita să apere o Românie coruptă, dar vor fi pe deplin solidari cu o țară care le apără cu bună credință libertățile și interesele”, argumentează șeful statului. Strategia stabilește că limitarea drastică a fenomenului corupției prin coordonarea eforturilor instituțiilor, inclusiv a serviciilor de informații, reprezintă un obiectiv național de securitate. Plenul reunit al Parlamentului a adoptat documentul în aceeași zi. Au fost înregistrate 314 voturi „pentru”, 43 „împotrivă” și trei abțineri, informează Europa Liberă. Fără camere, fără microfoane, fără întrebări! Cum sunt ținuți jurnaliștii, cu forța, la distanță de Bolojan (Video) (SpotMedia) Un individ din anturajul premierului îi împingea ieri pe jurnaliştii care au încercat să se apropie de Ilie Bolojan pe holurile Parlamentului. Imaginile au fost postate de jurnalistul Marco Badea, care adaugă (pe bună dreptate) că „în nicio democrație presa nu trebuie tratată așa”. Practic, un angajat al statului îi ţine la distanţă cu forţa pe jurnaliștii care ar vrea să îi pună întrebări premierului în Parlamentul României. Omul nici măcar nu este angajat ca gardian, ci este ofițer de presă, care s-a transformat în Cerber, deși de faţă erau şi SPP-işti, iar oricum premierul nu era în niciun pericol. Guvernul a dat o reacţie destul de rapidă la evenimentul care deja se viraliza pe reţele. Una politicoasă, dar şi arogantă. Regretă excesul de zel, nu se va repeta, colegul va fi supus unei „verificări disciplinare” (?), dar „premierul Ilie Bolojan face declaraţii doar în cadru organizat”. Până acum a susţinut 13 conferinţe de presă şi a acordat cel puţin 21 de interviuri. Aşadar, de ce se plânge presa? Se plânge pentru că episodul face parte dintr-un lung şir de restricţii impuse presei, în mandatul Bolojan de la Palatul Victoria. Integral, pe SpotMedia. ROBOR își continuă scăderea – Sistemul bancar se detensionează și reacumuleză lichiditate – Analiștii spun că BNR face o ”relaxare mascată” (CursDeGuvernare) În ultimele 6 luni, indicele ROBOR la 3 luni a scăzut cu aproape 120 puncte de bază (1,2%), la 6,23% cel mai recent, scădere ce indică o detensionare a semnificativă a condițiilor financiare din economie. Scăderea de la 7,4%, vârful din luna mai, este pozitivă pentru activitatea de creditare din economie. Scăderea a venit pe măsură ce situația fiscal-bugetară și financiară a României s-a ameliorat, ratingul a fost păstrat de agențiile internaționale, iar surplusul de lichiditate din bănci a crescut, la 23 miliarde de lei în octombrie. Mai multe pe pagina CursDeguvernare. România are cea mai rapidă rată de creştere a veniturilor gospodăriilor din UE din ultimii 20 de ani, plus 137% (Ziarul Financiar) Din 2004 până în 2024 – 20 de ani, deci – bunăstarea gospodăriilor a crescut cu 134%, potrivit datelor Eurostat, oficiul de statistică al UE. ZF atrage atenția că ultimele date ale Eurostat, citate mai sus, sunt frumoase, dar ele trebuie privite cu rezervă şi coroborate cu altele. Datele Eurostat privind salariile publicate zilele trecute arată că salariul mediu în România a trecut de 1.000 de euro, dar tot rămâne la jumătate faţă de media UE, care trece de 2.000 de euro. Desigur, ţările bogate, cu salarii medii de 3.000-4.000 de euro, „distorsionează“ perspectiva, cum se întâmplă şi la noi. Neurochirurgie? Cardiologie? Pediatrie? Nici una dintre acestea. Care a fost prima specialitate care s-a epuizat surprinzător la recentul examen la care au participat 7.000 de medici rezidenți din România (HotNews) La recentul examen pentru rezidențiat, care se dă la finalul facultății de Medicină, prima specialitate care s-a ocupat, în ordinea mediilor, a fost dermatologia. Statistica solicitată de HotNews de la organizatori arată că pentru cele două specialități care țin de medicina de înfrumusețare – dermatovenerologia și chirurgia plastică – au optat 33 dintre primii 200 de viitori medici rezidenți. Unul din șase. Ele sunt depășite doar de cardiologie, pentru care au optat 47 de rezidenți din cei mai bine 200 de studenți notați. Specializări de care e nevoie, dar nu sunt alese de rezidenții cu note mari: chirurgie și ATI. Anul acesta, specialitățile medicale cu cele mai multe locuri scoase la concurs au fost medicină de familie – 641, medicină internă – 190, cardiologie – 189, chirurgie generală – 181, anestezie și terapie intensivă – 180, pediatrie – 152 și obstetrică-ginecologie – 148. Viitoarea programă de limba și literatura română pentru liceu: trei decenii întoarcere din drum (Contributors) Profesorul Liviu Papadima, doctor în filologie, atrage atenția asupra noii programe la Limba și literatura română propuse de Ministerul Educației pentru liceu. Actualul proiect readuce studiul literaturii în liceu cu trei decenii în urmă. Poate chiar cu mai mult. Ce am citit în actualul proiect de programă seamănă foarte tare cu ce a trebuit eu să învăț ca licean la română, la mijlocul anilor ’70 din secolul trecut, sau cu ce am fost nevoit să predau, ca profesor stagiar, la începutul anilor ’80: pe o coloană vertebrală de istorie literară, agățate elemente de teoria genurilor și de biobibliografii ale ”celebrităților” culturii noastre, scrie filologul pe pagina Contributors. Ceea ce lipsește cu desăvârșire din materia pentru clasa a IX-a, de exemplu, „este elevul însuși, cu nevoile și cu dorințele lui”.
Presa internațională comentează intens stenogramele publicate de Bloomberg. Acestea indică faptul că negociatorul american Steve Witkoff oferea părții ruse indicații despre cum să-l abordeze pe Donald Trump. Vladimir Putin își bate joc de liderul american și trage de timp, spun comentatorii. ”Steve Witkoff, mediatorul care le șoptește rușilor la ureche”, titrează Le Figaro. ”Această conversație aruncă o lumină și asupra modului în care a fost negociat acordul în 28 de puncte. Documentul a încorporat mai multe cerințe rusești dar și beneficii financiare semnificative pentru Statele Unite. Criticii lui Witkoff au văzut aceste dezvăluiri ca o validare a rezervelor lor cu privire la rolul în negocieri jucat de omul de afaceri și prietenul lui Trump, pe care îl critică pentru lipsa sa completă de experiență diplomatică, precum și pentru tendința sa de a adopta în mod regulat perspectiva rusă”. După cum transmite NBC News, ”Kremlinul susține că apelul telefonic al SUA, divulgat pe internet, este o încercare de a perturba negocierile de pace cu Ucraina. Președintele Donald Trump, al cărui trimis, Steve Witkoff, va vizita Moscova săptămâna viitoare, a declarat că nu are un termen limită pentru un acord, după ce anterior presase Kievul să aprobe planul până la Ziua Recunoștinței”. Citeste siCheia păcii rămâne la Moscova, chiar dacă Ucraina acceptă planul Conform publicației The Wall Street Journal, Casa Albă și-a oferit sprijinul trimisului american Witkoff - fără a pune la îndoială „veridicitatea presupusei transcrieri”, a remarcat cotidianul newyorkez. „Este un lucru normal”, a spus Donald Trump. „Asta face un negociator. [...] Îmi imaginez că spune același lucru Ucrainei, pentru că trebuie să existe compromisuri de ambele părți”, scrie cotidianul financiar citând declarațiile liderului de la Casa Albă. (Sursa: Courrier International) Nici de la Moscova nu vin dezmințiri. The Moscow Times notează că Iuri Ușakov, consilierul Kremlinului, „nu a contestat autenticitatea” transcrierii, exprimându-și în același timp uimirea față de capacitatea jurnaliștilor americani de a obține o astfel de înregistrare. (Sursa: Courrier International). „Trădător: Reprezentanții SUA cer demiterea emisarului, după o convorbire scursă de la Kremlin”. Iată titlul pe care îl găsim în The Guardian. ”Mai mulți reprezentanți americani au reacționat furios la o înregistrare divulgată pe internet, în care trimisul special pentru Ucraina ar fi îndrumat Moscova cu privire la modul de gestionare a discuției cu Donald Trump. Totuși, majoritatea au rămas până acum tăcuți cu privire la dezvăluirea potrivit căreia oficialii americani consiliau un adversar”. ”Putin își bate joc de Trump și trage de timp”, este concluzia analizei CNN. ” După șocul și confuzia din jurul planului în 28 de puncte care conține unele dintre cele mai maximaliste cerințe ale Rusiei și discuțiile maraton din weekend pentru revizuirea acestora, SUA și Ucraina au adoptat marți un ton la fel de precaut, dar plin de speranță. Cu alte cuvinte, mai sunt multe de făcut. Însă obținerea unui acord între SUA și Ucraina nu este cea mai dificilă parte a acestui proces. Convingerea Rusiei pare în acest stadiu aproape imposibilă, având în vedere că în ultimele zile a semnalat că va respinge categoric orice acord revizuit. Și totuși, Rusia vrea ca SUA să continue să încerce”.
Fiscul a anunțat că a verificat 100 de persoane care au obținut pe platformele pentru adulți venituri de aproximativ 64 milioane de lei fără să le declare. Banii au fost câștigați în perioada 2023-2024. De asemenea, ANAF face analize de risc pentru 384 de creatori de conținut video care au încasat în doi ani 280 milioane de lei. Recent, ANAF a făcut controale în zone care stau de obicei în umbra economiei. Este vorba despre cântăreți de manele sau firme de evenimente. Interesant este că mass-media a scris că unii artiști au apelat la metode extrem de profesioniste prin care au încercat să își optimizeze plata impozitelor și taxelor. Acțiunile ANAF au două caracteristici importante: pe de o parte, fiscul tatonează teritorii ale noii economii, pe de altă parte, controalele merg spre zone cu potențial de evaziune ridicat. În primul rând, în anumite sectoare, noua economie seamănă foarte puțin cu cea din secolul trecut. Trecerea în online a deschis drumul către o serie de afaceri care nu existau în urmă cu două decenii, de exemplu. Platformele pentru adulți, cazarea turiștilor în apartamente și nu la hotelurile clasice, companiile de mobilitate urbană care au înlocuit taxiurile tradiționale sunt business-uri noi, care au un specific aparte, inclusiv în ceea ce privește posibilitatea de a fenta plata taxelor sau impozitelor. În România, fiscul a părut că nu s-a adaptat la specificul noii economii și fie aceste zone au fost pur și simplu ignorate de controalele fiscale, fie verificările s-au făcut, dar într-o discreție perfectă și fără rezultate vizibile. În noua economie, persoanele fizice pot deveni și ele actori economici ceea ce complică, într-adevăr, procesul de control fiscal. În al doilea rând, fiscul testează noi teritorii care au un risc ridicat de evaziune. De fapt, marea problemă din ultimii ani pentru ANAF a fost aceea că, din motive diverse, a ignorat practic multe zone de evaziune. Fiscul a fost foarte timid cu domenii în care activează de regulă persoane fizice. De la micii vânzători, la meseriașii care prestează servicii și nu dau factură sau bon fiscal și de la cei care închiriază apartamente în regim hotelier până la așa-zișii mici producători de garaj. În România, fiscul controlează mai ales companiile care depun declarațiile fiscale. Tot noul sistem, cu declarații online, este construit pe principiul: să analizăm și să controlăm firmele pe baza datelor conținute în declarațiile fiscale. Este incomplet și insuficient pentru agenția fiscală. Orice companie care depune declarațiile legale este o firmă care are șanse mari de fi corectă. Desigur, că un control fiscal la o firmă va găsi ceva, orice. Este un obicei vechi de decenii despre care antreprenorii cu experiență povestesc acum cu destulă relaxare, dar atunci era un important factor de stress. Este simplu să te concentrezi pe firmele care depun bilanțul contabil și balanța de verificare, pentru că acestea își demonstrează măcar buna credință. Este mult mai dificil să explorezi teritorii noi, precum persoane fizice care au venituri, dar nu plătesc taxele, impozitele sau contribuțiile aferente. De altfel, controlul persoanelor fizice este diferit ca legislație și ca mijloace folosite de cel al firmelor. Este mai complicat să găsești zonele de evaziune, unde declarațiile fiscale nici nu există, decât să te cantonezi într-un proces previzibil precum cel al companiilor care încearcă să respecte, în principiu, regulile contabile și fiscale. Prin controalele făcute în zone de evaziune, ANAF sparge gheața și testează noi teritorii. În felul acesta poate să scadă și celebrul gap de TVA. Desigur, vor apărea atacuri la ANAF și acuzații că în loc să se ocupe de marea evaziune și de economia la negru, fiscul îi hărțuiește pe micii producători, punându-i să plătească taxe și impozite. Numai că mica evaziune adunată poate deveni mare.
Corupția, evaziunea fiscală, calitatea educației și abandonul școlar dar si declinul demografic sunt teme cuprinse in Strategia nationala de aparare, prezentata de Nicusor Dan in Parlament. Seful statului a menționat si războiul hibrid pe care Rusia îl desfășoară împotriva României și multor state europene. Audieri în comisia pentru securitate națională a Parlamentului moldovean în scandalului camionului cu muniție descoperit în vama Leușeni-Albița Au fost invitati seful Serviciului de Informatii si Securitate, seful inspectoratuui general de politie si cel al serviciului vamal. Munitia a fost introdusa pe teritoriul tarii vecine din Ucraina, cu ajutorul unui caraus. Trei persoane au fost retinute de autoritatile de la Chisinau iar soferul se afla in custodia autoritatilor romane. CCR a respins proiectul privind plata pensiilor private, actul normativ care trebuia să reglementeze modul în care sunt încasați banii din Pilonul II și III la retragerea din activitate Motivul respingerii vizează discriminarea pe care legea, în forma actuală, o face între persoanele cu afecțiuni grave. CCR a declarat neconstituțional articolul care prevedea că doar persoanele care suferă de afecţiuni oncologice pot primi într-o singură tranșă banii din pensia privată. Ce urmeaza ne-a explicat profesorul de economie Cristian Paun. Un nou sondaj în Germania confirmă popularitatea AfD Aproape fiecare al doilea cetăţean ar fi dispus să voteze cu partidul de extrema dreapta. Berlinul e singurul land federal în care AfD nu se află în fruntea sondajelor. Va reamintesc, in urma cu cateva luni, principala agenție de spionaj din Germania califica formatiunea ca fiind o amenintare la adresa democratiei.
„Inelul Timpului” este o realizare a Asociației Cu Alte Cuvinte, în parteneriat cu Roma Education Fund Romania, instrument educațional care își propune să aducă în școlile din România istoria și contribuțiile culturale și științifice ale romilor, într-un mod accesibil copiilor. Responsabil pentru conținutul istoric al jocului, Valentin Negoi, istoric și profesor, de curând a lansat cartea ,,Istoria nespusă a romilor din România“, invitatul zilei în emisiunea RFI360. 85% dintre profesori spun că au nevoie de materiale educaționale despre istoria romilor, gata de-a fi utilizate pentru elevi, arată un focus-grup online realizat de Asociația Cu Alte Cuvinte. Asta în contextul în care majoritatea manualelor școlare tratează superficial istoria romilor, mai arată asociația. În lipsa unor resurse pedagogice adaptate diverselor vârste ale școlarilor, jocul de societate (boardgame-ul) „Inelul Timpului“ alături de alte resurse educaționale pe aceeași temă vin ca răspuns la nevoia urgentă de informații și materiale didactice dedicate istoriei romilor și dezvoltării educației multiculturale în România. Asociația Cu Alte Cuvinte a organizat un focus-grup online la care au participat aproximativ 100 de profesori de pe întreg teritoriul României. Răspunsurile acestora au arătat că: - 77% dintre respondenți consideră că istoria și cultura romilor nu este abordată suficient în curicula școlară din prezent; - 85% consideră că sunt necesare materiale educaționale despre istoria romilor, gata de-a fi utilizate pentru elevi. O analiză din 2018 arată că cel puțin unu din opt profesori susține direct segregarea școlară pe criteriul etnic, fiind în favoarea plasării elevilor romi în clase separate. La întrebarea privitoare la ce tipuri de vecini NU și-ar dori profesorii respondenți să aibă, 42.7% au declarat că nu și-ar dori vecini romi. „Ca profesor și cercetător, am contribuit la crearea acestui joc care transformă trecutul într-o experiență interactivă, plină de descoperiri și curiozitate. Jocul Inelul timpului este o invitație la joacă, învățare și respect pentru diversitate. Poți învăța despre bogăția istoriei romilor printr-un mod cu totul diferit”, a declarat Valentin Negoi, istoric specializat în istoria romilor. În manualele școlare, istoria romilor a fost mult timp ignorată sau tratată superficial. Evenimente majore precum robia, Holocaustul, pogromurile și deportările din timpul celui de-al Doilea Război Mondial fie nu apar deloc, fie sunt menționate în treacăt, fără context. Mai mult, Centrul de Resurse Juridice (CRJ) arată că nu doar lipsa informațiilor reprezintă o problemă, ci și felul discriminatoriu în care romii sunt reprezentați. „Istoria romilor, cea mai mare minoritate din Europa, este mult mai bogată, diversă și interesantă decât apare astăzi în manualele școlare. Copiii, dar și adulții, au nevoie să o cunoască, iar resursele pe care le-am creat în acest proiect o aduc într-un mod accesibil pentru toate vârstele”, a declarat Minodora Cerin, coordonatoare proiect. Primul boardgame despre istoria romilor lansat în România este dedicat tuturor cu vârsta de 10+ ani. Jucătorii parcurg momente esențiale din istoria romilor, precum sclavia și Holocaustul, deportările din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial și aspecte culturale care definesc comunitatea. Jocul dezvăluie contribuțiile neștiute ale romilor la societatea românească prin poveștile unor personalități marcante. Florica Constantinescu, prima studentă romă din România, devine un simbol al accesului la educație. Ioana Rudăreasa rămâne un reper al luptei pentru libertate, fiind una dintre femeile rome care și-a câștigat libertatea prin justiție. Anton Pann, compozitorul imnului României, arată cum moștenirea culturală romă se împletește cu identitatea națională. De asemenea, jocul include figuri internaționale precum Charlie Chaplin, Rita Hayworth sau președintele Braziliei, Juscelino Kubitschek, amintind că influența culturală a romilor se regăsește mult dincolo de granițele României. Mecanica jocului „Inelul Timpului” a fost creată de designerul de jocuri cu experiență internațională, Florin Purluca și ilustrat de Anca Smărăndache. Jocul va fi distribuit în format fizic către 800 de cadre didactice și bibliotecari. Totodată, jocul este disponibil online și poate fi descărcat gratuit de la adresa: https://www.cualtecuvinte.com/despre-joc-inelul-timpului-istoria-romilor. Pe lângă jocul de societate, kitul educațional distribuit către profesori include: „Inelul cu Cap de Cal” - Prima carte ilustrată despre istoria romilor pentru copii, publicată în România. Volumul propune o călătorie pentru cei mici de la originile romilor (secolele XII-XIII), sclavia romilor pe teritoriul României (500 de ani), Holocaust, perioada comunistă până în prezent. Volumul este un mix între ficțiune (aventura a doi copii) cu documente istorice autentice. Un ghid pedagogic digital, 10 texte fundamentale cu repere istorice, 16 lecții de investigație pentru copii și 5 activități interactive prin care elevii descoperă personalități rome. Aceste materiale vor ajunge la peste 800 de profesori din România, care au participat și la formări online susținute de istoricul Valentin Negoi despre următoarele teme: Migrația romilor și sclavia în Țările Române; Holocaustul împotriva romilor și perioada comunistă; Metode de predare a istoriei romilor copiilor.
Jurnal de știri
Candidatul PNL la Primăria Capitalei, Ciprian Ciucu, spune într-un interviu la RFI că și-ar dori o dezbatere cu principalul său contracandidat, Daniel Băluță (PSD). Liberalul așteaptă ”scuze sincere” de la Cătălin Drulă și declară că Anca Alexandrescu este o profitoare a sistemului. Ciprian Ciucu, despre alegerile pentru Primăria Capitalei: ”Mi se pare o campanie cu foarte mult zgomot de fond, cu multe teme care nu țin de Primăria Capitalei, mi se pare o campanie în care candidații încearcă să țină un ton decent, în timp ce se atacă pe ascuns”. Despre Daniel Băluță: ”Am descoperit că fosta rețea de împrăștiat mizerii și manipulări a AUR a fost cumpărată de către domnul Băluță. În acest moment, produc pe social media în special foarte multe materiale, sute de materiale, pe zeci sau sute de canale, exact aceeași rețetă pe care o aplica AUR în trecut și a aplicat-o și acel Călin Georgescu în trecut este aplicată acum și principala lor țintă sunt eu, după care este Cătălin Drulă”. Despre Cătălin Drulă: ”Nu exclud o dezbatere cu Cătălin Drulă, Ana Ciceală, Vlad Gheorghe, dar în urma acelor acuzații care nu se susțin și în urma modului în care mi s-a adresat, pentru că noi ne cunoaștem, aștept niște scuze sincere, pentru că nu-l mai recunosc pe Cătălin (...), dar recunosc consultanții domnului Ciolacu, pentru că echipa de consultanți a domnului Ciolacu este în echipa de consultanți a domnului Cătălin Drulă, în acest moment”. Despre Anca Alexandrescu: ”Anca Alexandrescu este un caz paradoxal în care sistemul, ea este sistemul, este dintre profitorii sistemului de-a lungul timpului, sistemul PSD, adică a fost în echipa lui Dragnea, Dăncilă și așa mai departe și atunci avem acest caz paradoxal în care sistemul și-a creat propriul antisistem, ăsta este adevărul”.
Dronele care au pătruns ieri în spațiul aerian al Republicii Moldova și României relevă probleme grave de securitate și întrebări despre sinceritatea intențiilor Rusiei de a ajunge la o pace durabilă în regiune. Invitatul emisiunii este expertul Institutului pentru Politici și Reforma Europene, Mihai Mogîldea, cu care am discutat despre presiunile exercitate de Rusia asupra statelor din regiune și modul în care Republica Moldova ajunge tot mai des în centrul unor provocări hibride. Incidentele cu intrarea dronelor în spațiul aerian se vor mai repeta, avertizează expertul, acestea fac parte dintr-un scenariu bine gândit de Moscova de a vulnerabiliza țările pe care le vizează. Un interviu realizat de Ecaterina Tanasiiciuc. Iată temele ediției: - Ministerul de Externe de la Chișinău condamnă incidentele cu dronă și îl convoacă pentru explicații pe ambasadorul agreat al Rusiei, Oleg Ozerov. Valeria Vițu aduce detalii. - Politicienii pro-ruși din Republica Moldova și mai multe canale propagandistice de Telegram au încercat să minimizeze incidentul, ironizând pe seama lui. Mesajul pare să fi ajuns la localnicii din satul Cuhureștii de Jos mai repede decât avertismentele autorităților. Locuitorii din sat fac glume pe seama incidentului, iar corespondenții noștri care au mers în localitate nu au găsit săteni care să fi luat pericolul în serios. Un reportaj din satul Cuhureștii de Jos din nordul Republicii Moldova, unde a căzut drona rusească, semnat Denis Chircoca și Cătălin Volconovici. - Așadar, în Republica Moldova și în România din nou au intrat ilegal drone rusești. Din fericire, fără încărcătură cu explozibil. Despre cum reacționează autoritățile de la Chișinău în cazul unei drone rusești care intră ilegal în spațiul aerian al statului ne vorbește jurnalistul Euronews România, Vitalie Cojocari în ”Cronica lui Vitalie”. - 17 percheziţii, inclusiv la instituţii publice, au avut loc în România într-un dosar vizând acte de identitate cu domiciliul fictiv pentru persoane din Rusia, Ucraina, R. Moldova şi alte state din fosta URSS. Maria Ilie discută subiectul cu Nicolae Țîbrigan, cercetător și președinte al think thank-ului New Data Academy. - Guvernul de la Chișinău analizează împreună cu Bursa Română de Mărfuri extinderea platformelor bursiere și modernizarea pieței - Ministerul de Interne și Poliția propun pedepse mai dure pentru contrabanda cu droguri, inclusiv până la 20 de ani de închisoare pentru implicarea minorilor. Știrile zilei: Pentru a se proteja de incursiunile militare ale Rusiei, Republica Moldova ar trebui să devină parte a structurilor de apărare a Uniunii Europene, declară la Strasbourg, unde săptămâna aceasta are loc sesiunea Parlamentului European, europarlamentarul francez Bernard Guetta, membru al Comitetului pentru afaceri externe. „Trebuie lansate negocieri de aderare cu o componentă foarte profundă și serioasă privind negocierea pe apărare. Îmi doresc, și majoritatea, imensa majoritate a colegilor mei din acest Parlament, aș spune chiar că imensa majoritate din Consiliul European doresc, de asemenea, ca Moldova și Ucraina și, dacă este posibil, alte câteva țări candidate, să ni se alăture în construirea apărării comune europene”, spune europarlamentarul francez Bernard Guetta. Potrivit lui, acesta ar trebui să fie primul pas al procesului de aderare. „Pentru că aceasta este cea mai urgentă necesitate și ne vom strânge rândurile în jurul acestei necesități în lupta noastră politică”, a declarat presei la Strasbourg europarlamentarul francez Bernard Guetta, membru al Comitetului pentru afaceri externe al Parlamentului European. *** Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, avertizează asupra riscurilor ce vizează Republica Moldova și România, pe fundalul atacurilor amplificate ale Rusiei asupra Ucrainei. Într-o postare pe rețelele de socializare, președinta Comisiei Europene subliniază că „încălcarea spațiului aerian al R. Moldova și României reprezintă un nou semnal alarmant privind extinderea riscurilor de securitate generate de agresiunea Rusiei”. „Este încă o reamintire că securitatea Ucrainei este securitatea Europei”, a afirmat șefa Executivului european, insistând că interesele Ucrainei și ale Uniunii Europene sunt „inseparabile”. *** Guvernul de la Chișinău analizează împreună cu Bursa Română de Mărfuri extinderea platformelor bursiere și modernizarea pieței, în cadrul unei vizite la Chișinău a președintelui BRM, Gabriel Purice. Filiala din Republica Moldova a Bursei Române de Mărfuri, BRM EST, a fost desemnată operator al pieței angro de gaze pentru o perioadă de 10 ani. În trei ani de la lansare, BRM EST a înregistrat tranzacții de peste 650 de milioane de euro pentru gaze naturale, combustibili, metale și materiale de construcții, iar contribuția la bugetul de stat, prin taxe, TVA și impozite, este estimată la circa 52 de milioane de euro. În cadrul unei întâlniri cu prim-ministrul Alexandru Munteanu, părțile au analizat posibilitatea extinderii activităților BRM și către alte domenii economice, ceea ce ar putea facilita utilizarea unor platforme standardizate de licitații și în afara sectorului energetic. *** Șase orașe din R. Moldova au primit utilaje pentru intervenții rapide în situații de urgență din partea UE. Locuitorii din Drochia, Iargara, Sîngerei, Criuleni, Strășeni și Cantemir vor fi mai bine protejați în fața calamităților, după ce întreprinderile municipale au recepționat seturi moderne de utilaje pentru a interveni mai prompt în situații de urgență, în valoare totală de aproape 2 milioane de lei moldoveneti. Seturile conțin remorci basculabile, tocătoare de lemne și pompe de apă, majoritatea fiind fabricate în Moldova. Noile utilaje vor ajuta echipele locale responsabile de serviciile locativ-comunale să acționeze rapid în caz de furtuni, ninsori abundente, inundații, acumulări de apă, căderi de arbori sau deteriorare a infrastructurii. Până la sfârșitul acestui an, alte șase întreprinderi municipale vor beneficia de tractoare de capacitate medie, necesare pentru intervenții prompte în timpul intemperiilor din sezonul rece. *** Ministerul de Interne și Poliția propun pedepse mai dure pentru contrabanda cu droguri, inclusiv până la 20 de ani de închisoare pentru implicarea minorilor. Legislația va prevedea sancțiuni mult mai severe pentru și contrabanda cu droguri și armament, inclusiv pentru cazurile grave sau în cadrul grupărilor criminale, transmite Moldpres. Toate modificările sunt supuse consultărilor publice și vor fi prezentate pe paginile web oficiale ale Ministerului Afacerilor Interne și Poliției Naționale. Vor fi introduse și forme agravante, de exemplu atunci când fapta este comisă cu violență, în instituții de învățământ, în apropierea școlilor sau de mai multe persoane împreună. Legea va restrânge situațiile în care o persoană poate evita răspunderea penală pentru fapte legate de droguri. Totodată, sancțiunile vor fi mai severe pentru semănatul, cultivarea sau distribuirea substanțelor interzise, inclusiv etnobotanicele și noile substanțe psihoactive. *** Parlamentul European a dat undă verde primului program privind industria europeană de apărare, prin adoptarea, marți, a unui regulament pentru consolidarea industriei de apărare a UE, promovarea de achiziții publice comune la nivel european, creșterea producției și a sprijinului pentru Ucraina. Regulamentul, convenit deja informal cu Consiliul UE, instituiу primul program european privind industria de apărare (EDIP), inițiativă care are drept obiectiv consolidarea bazei industriale și tehnologice de apărare a Europei și creșterea capacităților europene în acest domeniu. Din bugetul de 1,5 miliarde de euro prevăzut pentru acest program, 300 de milioane de euro vor fi alocate Instrumentului de sprijin pentru Ucraina. Va fi creat și un Fond pentru accelerarea transformării lanțurilor de aprovizionare în domeniul apărării (instrumentul FAST), care va adăuga cel puțin 150 de milioane de euro din contribuții financiare suplimentare, informează PE într-un comunicat. Regulamentul adoptat marți de PE trebuie să fie aprobat oficial de țările blocului comunitar, înainte de a fi publicat în Jurnalul Oficial al UE.
Conform unui comunicat al Greenpeace România, o nouă ordonanţă aprobată de Guvern permite ca cetăţenii, primăriile, ONG‑urile şi întreprinderile mici să producă, gestioneze şi consume energie din surse regenerabile în cadrul comunităţilor locale. Primii pași concreţi pe care îi puteți face pentru a profita de această oportunitate sunt: informarea la nivel local despre înființarea unei comunităţi de energie, identificarea unui grup de oameni interesaţi şi urmărirea apelurilor de finanţare dedicate. De exemplu, puteți urmări Programul de Tranziţie Justă pentru a fi la curent cu apelurile de finanțare și lansa un proiect de panouri solare, baterii sau alte soluţii verzi.



