DiscoverAprinde Becul cu Stella Jemna
Aprinde Becul cu Stella Jemna
Claim Ownership

Aprinde Becul cu Stella Jemna

Author: Stella Jemna

Subscribed: 73Played: 1,290
Share

Description

„Aprinde becul cu Stella Jemna” este un produs media creat în Republica Moldova, în care se discută despre idei inovative, viteza cu care se schimbă profesiile, antreprenoriatul și inovațiile. Moderatoarea show-ului, Stella Jemna împreună cu invitații săi vor aborda o serie de subiecte care prezintă tendințele internaționale în diferite industrii, realitățile din Moldova și sfaturi utile pentru tinerii care urmează să obțină o profesie ori vor să o schimbe.
Un episod are o durată de aproximativ 30 minute, va apărea o dată pe săptămână și este realizat în limba română.
36 Episodes
Reverse
În septembrie 2019, cu prima noastră invitata Anastasia Miron, stabilită în San Francisco am dat startul podcastului Aprinde Becul. Au urmat alți zeci de invitați: freelanceri și antreprenori din diverse domenii care au împărtășit din experiența lor profesională. Astazi facem totalurile primului sezon, DA, NE LUĂM O PAUZĂ DE CÂTEVA LUNI SA REFLECTĂM CE A FOST BINE ȘI CE SE POATE DE ÎMBUNĂTĂȚIT IN PODCAST. Între timp am decis să aflăm cum s-au simțit invitații care au fost la noi în emisiune.  Ediția de astazi este una specială întrucât pentru prima dată avem mai mult de un invitat cu care o sa discutam online. Ei sunt participanții edițiilor anterioare, pe care i-am rechemat la un dialog amical pentru a ne spune cum s-au simțit în calitate de invitați în podcastul „Aprinde Becul” si ce s-a schimbat de atunci de cind am discutat ultima data. In plus am invitato pe Cristina Zavatin, producatoarea acestei emisiune sa ne povesteasca si ea cum a fost sa aprinda becuri. Inainte de a incepe am vrut sa multumim celor care ne-au sustinut in aceasta cale - Radio Eco FM, care continua sa distribuie emisiune prin toata Moldova. Si Ambasada SUA fara de suportul carei era greu de inceput acest podcast.
A ajuns în lumea modei de lux dintr-o întâmplare fericită, fiind recomandat unui italian care căuta pe cineva care cunoștea bine italiana. Astfel, Vlad Saghin intră în această industrie în care se menține de 20 de ani. El deține trei fabrici în Republica Moldova, specializate în produse și accesorii din piele, cu un rulaj anual de peste un milion de euro. Fabricile sale cos haine pentru pentru brandul de lux Rick Owens, care este adorat și purtat de granzii planetei: milionari și staruri de la Hollywood. De câțiva ani, produsele sale pot fi cumpărate și de clienții din Moldova. Vlad își dezvoltă propriul brand, Saghini.
Espadrilele le-au adus vânzări și popularitate intr-o afacere care a început acum 26 de ani cu producerea de "caloși". În 2014, compania Oldcom a țintit bine în noul produs, care le-a adus mulți clienți noi. Mihai Dîrțu știe compania de când era mic, atunci când tatăl său îl aducea la fabrica pe care tot el o dezvolta. Acum compania numără 200 de angajați și are un rulaj anual de cca. 2,4 milioane euro. Potrivit lui Mihai Dîrțu, chiar dacă brandul pe care îl dezvoltă nu se adresează unui public cu venituri mari, pe nișa lor fiind puțini concurenți, scopul lor, însă e să ofere un  bun raport preț-calitate și să diversifice linia de producție. Pandemia de Covid-19  a catalizat un proiect mai vechi al brandului și anume comercializarea online a produselor. Despre automatizare, 3D și alte noutăți în domeniu producerii încălțămintei "Made in Moldova" aflați în acest podcast.
După ani de studii peste hotare în Elveția și Marea Britanie, Tatiana Mîndrilă revine în Moldova și își dezvolta propria afacere -  o școala IT pentru copii și adolescenții. Acolo copii învață programare, design și elemente de bază din domeniul IT. Potrivit Tatianei, succesul și recuperarea rapidă a investiției sale se datorează strategiei alese și anume să se lanseze inainte de a avea totul pus la punct. Pandemia a fost un nou test de rezistență, iar de această dat a însemnat ca toți elevii școlii să treacă din offline în online. În opinia Tatianei, decizia lor de a trece în două săptămâni la o nouă modalitate de predare a fost una justă, care le-a permis să nu piardă din veniturile companiei. Ba chiar mai mult, pe timp de pandemie proiectul Tatianei s-a extins în Rusia și asta grație unui grup de suport MasterMind pe care ea și l-a format acum un an. Antreprenoarea consideră că acest grup are o putere fantastică, care contribuie în mod uluitor la îndeplinirea proiectelor și propriilor obiective.
După ce a muncit mai mulți ani în producția de spoturi publicitare de animație pentru piața din Moldova, Lidia Scarlat a decis să-și vândă cunoștințele și clienților străini. Așa se face, că de la finele anului 2017 Lidia este freelancer și lucrează în domeniul artelor creative pentru companii și clienți din Statele Unite dar și Moldova. Nu este ușor și e nevoie de timp ca să câștigi încrederea clientului, însă diferența de fus orar, spune ea, este un avantaj enorm când vine vorba de lucru cu americanii. Aceasta îi permite să răspundă la solicitările clienților în timp util și prompt.  Până acum ea a reușit să lucreze în mai multe proiecte mari a căror valoare depășesc șase zerouri. Lidia este convisă că freelancerii moldoveni pot fi competitivi pe piața internațională, iar pentru aceasta e nevoie de dorință și o engleză bună. Menționat în interviu: Cartea recomandată: PRICING CREATIVITY BY BLAIR ENNS Formatii sugerate: FINK, ALT-J, COLDPLAY De vazut filmul 100 DE MOVILE aici WWW.DOCUART.RO Seriale recomandate: SHOMELAND, RUSSIAN DOLL Site-ul cu filme: WWW.MUBI.COM
Privilegiile și avantajele Californiei sunt net superioare oricărei alte regiuni în lume, în materie de gândire, mentori și minți creative care dezvoltă zeci și sute de proiecte IT, asa crede Mihai Stipanov, tânărul antreprenor care acum câțiva ani a câștigat Green Cardul și a început să traiască între două țări, Moldova și SUA. Ajuns în Silicon Valley, Mihai a intrat într-un accelerator, unde a pivotat un proiect, a aflat despre existența Founder Institute - unul dintre cele mai mari acceleratoare de start-up-uri din lume, pe care a reușit să-l aducă și în Moldova. În paralel, în Moldova și-a încercat norocul în mai multe business-uri, unul din care "a impușcat"- o platforma pentru freelanceri traducători. Acum Mihai este în board-ul acestei companii, s-a mutat pe coastă de est a SUA și recunoaște că ritmul new-yorkez este la fel de solicitant ca și cel din Sillicon Valley, în plus într-un oraș internațional poți dezvolta proiecte mari  și cu viziune globală, indiferent de pandemie.
Dincolo de mediul academic, datele statistice și cercetarea pot fi extrem de utile în găsirea soluțiilor pentru problemele curente. Totuși, în Moldova cercetarea rămâne a fi un domeniu extrem de închis și neatractiv pentru tineri. Elena Zamșa, CEO DAS Solution, companie IT în care ea a investit proprii bani alaturi de un alt co-fondator, consideră că între mediul academic și cel de afaceri există o ruptură considerabilă, inclusiv intre politică și informația care vine de la cercetători. Cercetarea nefiind un domeniu prioritar pentru stat, salarizarea proastă și lipsa unor unelte pentru promovarea rezultatelor creează un vid greu de depășit. Elena este de părere că e nevoie de un hub de conexiune, între știință, business și alte industrii pentru a începe o colaborare reală. Până a se întâmpla aceasta, Elena și-a direcționat atenția spre domeniul privat, in care există provocări de a dezvolta servicii de calitate, dar și produse IT pentru durabilitate.
Cu toții suntem deținători de date cu caracter personal: numărul din 13 cifre din buletin (IDNP), numărul de telefon, adresa unde locuim, adresa IP, date biometrice sau ampretele digitale. Toate aceste date ne vizează direct și nouă ne stă în drept să permitem accesul doar persoanelor autorizate ca să ne acceseze datele. De zece ani, Olga Demian și-a făcut profesie din protejarea datelor cu caracter personal, iar în ultimii ani, ea semnalează interesul tot mai mare a companiilor din Moldova privind acest subiect. Companiile mari din toată lumea aplică de mai demult politici de confidențialitate, iar Uniunea Europeană a creat Regulamentul General Privind Protecţia Datelor (GDPR) pentru a reglementa modul în care datele cetățenilor săi sunt protejate de companii. De ce este important să ne protejăm datele,inclusiv medicale în contextul pandemiei și ce înseamnă dreptul de a fi uitat de Google aflați din podcast.
Carantina aduce și lucruri bune. Proprietară a două reviste, Rodica Ciorănică profită de carantină pentru a lucra din plin la noi proiecte și concepte care se vor regăsi în edițiile următoare. De asemenea, în premieră, cititorii vor putea să cumpere online revistele de pe site. Rodica Ciorănică susține că astfel, cititorii vor primi livrarea acasă, cu un cadou din partea redacției, iar în felul acesta vor fi economisiți banii care înainte le reveneau distribuitorilor de reviste. În paralel, jurnalista se gândește la propriul proiect de Youtube, în care vor fi intervievate personalități din R.Moldova.
Vânzările din luna februarie 2020 au fost cele mai slabe din ultimii patru ani, susține Ion Curmei, directorul Panda Tur, agenție de turism din R.Moldova, cu reprezentanțe în cinci țări. După ce vânzările au scăzut dramatic, iar în luna martie nu se mai făceau deloc, compania condusă de Ion s-a reprofilat și toți angajații, peste 80 la număr au început să lucreze la un market place, un magazin online - allmag.md, care vinde acum fructe, legume, textile, măști sau dezinfectanți. Pe site sunt înregistrați peste 50 de furnizori locali, iar numărul continuă să crească. Cum a avut loc această resetare și diversificare în timp record, aflați din podcast.
Trecut prin două falimente și datorii de peste 100 de mii de euro, antreprenorul media Pavel Zingan rezonează în aceste zile mai mult ca niciodată cu efectele crizei economice. Punctul său forte este sinceritatea, a invata asta "hard way", inclusiv prin eșec. Acum el dezvoltă propriul canal media- pavelzingan.md, drept platformă pentru zeci de antreprenori din țară, care povestesc cum fac față pandemiei. Și dacă companiile mari vor supraviețui pentru ca au bani pe conturi, celor mici le rămâne să fie inventive și să genereze într-un timp record de scurt soluții pentru supraviețuire. Aflați din interviul cu Pavel Zingan cum se descurcă antreprenorii din Moldova pe timp de criză și cum reușește el să aibă succes în această perioadă.
Gustul pentru domeniul fintech l-a descoperit după ce a lucrat în mai multe start-up-uri din această industrie în Marea Britanie. În opinia Doinei Chiseliță, pe timp de criză au șanse sa reziste acele companii care vor avea bani suficienți de la investitori și cele care vor reuși să-și adapteze produsele pentru a ramane relevante pe piața în schimbare. Tot din podcast mai aflați care este indexul global de adopție al tehnologiilor fintech, și cum se vor reinventa acestea pentru a face față noului context economic.
Pandemia de Covid-19 a resetat unele industrii, iar serviciile de curierat cunosc o adevărată ascensiune. Vasile Gălușcă, directorul unei companii de curierat din Moldova susține că în această perioadă volumul de comenzi a crescut cu aproape 100%. În 7 ani de când a pornit afacerea, Vasile a investit în softuri, unități de transport, dar și într-o  aplicație mobilă, pentru clienții să vadă unde și la ce etapă de livrare este coletul pe care îl așteaptă. Vasile Gălușcă consideră că în următorii ani va crește viteza de livrare, moldovenii din centrele raionale vor continuă să facă comenzi online, iar tot mai multe multe industrii vor vedea în serviciile de curierat un bun instrument pentru distribuția de mărfuri.
Pandemia de acum va schimba tot ce înseamnă călătorii și formatul existent în domeniu. Pentru că este multă incertitudine am discutat cu Doina Cebotari despre trenduri în turism de pînă acum, de ce Moldova încă nu este o destinație căutat de călători, cum Google și Airbnb schimbă Expedia și o face să inoveze și ce înseamnă pentru un specialist parcursul de la o instituție publică la una privată.  Doina este plecată de 20 de ani din țară și are o experiență vastă în companii percum Banca Mondială, McKinsey și mai nou este Manager Superior la Expedia Group în Geneva, Elveția.
Cum este să incepi de la saltele și să ajungi să crești o companie de mobilă la venituri de milioane de euro pe lună. Ce își doresc angajații și când sunt satisfăcuți de jobul pe care îl au? Corneliu Său, directorul fabricii de mobilă Tandem din Chișinău, este convins că banii sunt pe locul cinci când vine vorba de motivarea angajaților. El, împreună cu echipa sa, și-au făcut un obicei de a pleca din țară pentru câteva zile, ca să traseze noi obiective pentru companie, asa cum le vede fiecare manager a unui departament în parte. Dincolo, de afaceri Corneliu este un explorator și călător împătimit de senzații tari, iar cea mai nouă destinație bifată este o expediție în Antartica, acolo unde a făcut baie în apă la zero grade și a  băut whiskey cu gheață din Antarctica. Alte impresii și sfaturi de business aflați din interviu.
Dumitru Albot și-a propus să ofere soluții practice pentru două probleme care îl deranjează în Moldova. Este vorba despre mâncare și educație. După ce și-a terminat studiile în Germania și mai multe experimente în FabLab, Dumitru a decis să inoveze agricultura din Moldova, prin agritech. El lucrează acum la un  sistem care arată ca un dulap de 1,5 m în lățime și 2-2,5 m în înălțime, care operează după metoda hidroponică și în care vor fi cultivate plante cu un ciclu scurt de generare. Așadar, salatele crescute de Dumitru nu vor avea nevoie de hectare de pământ sau ploaie, întrucât ele vor fi cultivate în apă cu mix de nutrienți, iar cu ajutorul aplicației de pe telefon, el va alege planta și sistemul va creea condițiiele climatice necesare pentru creșterea produsului. Prin cel de-al doilea start-up, Dumitru oferă liceenilor o alternativă cursurilor individuale de pregătire pentru Bac, printr-o platformă interactivă, care le va testa cunoștințele și îi va pregăti în câteva săptămâni pentru examene la disciplinile Engleză, Istorie și Geografie.
Inovațiile pot revoluționa până și sistemele de port-bebeul. O demonstrează Geta Rasciuc, prin cel mai nou sling Baby Moon cu senzori pentru purtatul bebelușilor la piept. Această inovație permite monitorizarea pulsului și temperaturii copilului, dar și a altor date cu afișarea lor pe smartphone.  Ideea ei s-a copt în timp, pe când născuse primul copil, acum are patru copii și de patru ani locuiește în Olanda. A ajuns acolo printr-un accelerator și a rămas pentru a fi mai aproape de expertiza inginerilor și specialiștilor din Europa.  Acum la ideea Getei pun umărul echipe de oameni în Moldova și în Olanda. Investiția pentru următoarele 18 luni se ridică la 6 milioane de euro, finanțare pe care Geta o negociază cu din diverși finanțatori. Slingul cu senzori dezvoltat de Geta Rasciuc este o inovație la nivel mondial destinată atât publicului larg cât și spitalelor. Ba chiar mai mult, Organizația Națiunilor Unite și-a arătat interesul pentru acest produs care este direct legat de Obiectivele de Dezvoltare Durabilă ale Națiunilor si anume de reducerea mortalității infantile. Intenția este de a duce port-bebeul, nu doar în Europa, dar și spitalele din țările africane, unde se înregistrează o rată ridicată de mortalitate neonatală și nașteri premature.
Ce părere ați avea despre o aplicație care să vă notifice atunci când cheltuiți prea mult pentru cafea sau bere? Acest tip de informații sunt în aria de interes a fintech-urilor, care oferă soluții practice la necesități curente. SaltEdge este cu siguranță cel mai de succes fintech moldovenesc, care lucrează cu 5000 de bănci din peste 70 de țări. Este printre primele fintech-uri de acest gen din lume care facilitează schimbul de date financiare. Sunt pe piața mai bine de 7 ani, iar sediul lor principal este la Chișinău. La Salt Edge, Vasile face parte din echipa de vânzări, unde alături de alți colegi vinde servicii financiare, în baza sistemului API, adică tehnologii prin care are loc schimbul de date. Cum e să lucrezi într-un fintech moldovenesc care este prezent pe toate continentele lumii și are reprezentanțe la Milano, Londra, București  și Totonto aflați din interviul ce urmează.
Din 2013, Elena Andronache este pe Upwork.md, o platformă care reunea pe atunci peste o mie de fotografi freelanceri din toată lumea. Astăzi numărul lor a crescut la cifra zecilor de mii.  Ratingul, comentariile, experiența și mai multe contracte cu companii mari duse la bun sfârșit, i-au permis Elenei să intre într-o comunitate selectă de specialiști a acestei platforme, care îi aduc la rîndul său, clienți și proiecte mai mari. Și pentru că se conduce de filozofia, fă ce îți place și fă ce piața cere. Elena a lansat proiectul Ella Fine Art pentru a educa publicul pentru fotografii care captează stări, iar în paralel face fotografii de produs și corporative pentru clienți mari, ca Amazon și Shopify.  Despre secretele fotografiei, specificații tehnice, afacere și arată povestește fata care a învins cancerul, Elena Andronache.
Cum poți să creezi locuri noi de muncă și astfel să stopezi migrația din satele moldovenești? Tatiana și Thierry au găsit soluția prin lansarea unei linii de producții de cașcavaluri franțuzești sub umbrela unei asociații. Beciurile moldovești, laptele gras de la vacile din Horodiște și cunoștințele de bucătar al lui Thierry au făcut ca această afacere socială să prindă viață. Visul acestui cuplu este insă și mai mare, să termine pensiunea agroturistică din Horodiște,Rezina care de câțiva ani o construiesc cu ajutorul voluntarilor fin Franța și Belgia. Mai au nevoie de 100 de mii de euro ca micuții defavorizați să aibă un loc unde sa-și petreacă vacanțele, iar cuplul să dea de lucru oamenilor din sat. Antreprenoriatul social este un model de business mai puțin cunoscut la noi, iar ideea întreprinderilor sociale e că pot fi o soluție pentru a rezolva o problemă socială, de exemplu, crearea unor locuri noi de muncă, prin generarea unor venituri pentru anumite categorii defavorizate a populației sau prin valorificarea unor resurse locale.
loading
Comments 
Download from Google Play
Download from App Store