Audio Digest

Podcast de știri pentru a fi la curent cu cele mai recente evenimente din Moldova și din lume

AudioDigest_Ep.34

• Vladimir Voronin susține că formațiunea pe care o conduce nu a luat o decizie dacă îl sprijină sau nu pe candidatul înaintat de colegii din Blocul Comuniștilor și Socialiștilor, Alexandr Stoianoglo. • Un câine a fost aruncat de la etajul cinci al unui bloc din Chișinău. Potrivit Poliției, totul a avut loc duminică, 21 iulie, pe Șoseaua Muncești din sectorul Botanica. • Locuitorii capitalei vor achita mai puțin pentru căldura consumată. Pe 23 iulie, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat tarife mai mici cu 15 la sută pentru energia termică livrată cetățenilor de către Termoelectrica. • Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a semnat un decret prin care se stabilește o plată suplimentară unică pentru cei care încheie un contract cu Ministerul rus al Apărării pentru serviciul militar. • În cadrul negocierilor dintre miniștrii de Externe ai Ucrainei și Chinei, Dmytro Kuleba și Wang Yi, partea ucraineană a declarat că sprijină poziția Beijingului cu privire la Taiwan și va adera la principiul „o singură China”, transmite sursa. • Președinta Maia Sandu continuă să se întâlnească cu miniștrii. Pe 24 iulie, șefa statului a anunțat despre o discuție cu ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale Andrei Spînu. • Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) a emis un Cod Galben de caniculă pentru acest weekend, dar și Cod Galben de pericol de incendiu. • Ministerul Dezvoltării Economice şi Digitalizării informează că exporturile moldoveneşti de zmeură au crescut cu 40%, de la 709 tone în 2023 la 1.000 de tone în 2024. • Uniunea Europeană a anunțat vineri deblocarea unui ajutor de 1,5 miliarde de euro în favoarea Ucrainei, corespunzător primei tranșe din profiturile generate de activele rusești înghețate ca urmare a războiului izbucnit în 2022, potrivit AFP și Reuters. • Direcția Republicii Moldova era clară încă acum 15 ani. Despre asta a asigurat fosta vicepreședinta a Parlamentului, Liliana Palihovici, în prezent preşedinta Asociaţiei Obşteşti „Institutum Virtutes Civilis”, reprezentantă Specială a Președintei în Exercițiu a OSCE privind dimensiunea de gen. • Accident tragic la Orhei. Un tânăr de 18 ani a spulberat cu motocicleta trei minori. S-a întâmplat pe 26 iulie, în jurul orei 21:59, în localitatea Lucașeuca. • Ungaria și Slovacia și-au intensificat recent presiunile asupra Ucrainei, ca urmare a suspendării parțiale de către aceasta din urmă a tranzitului de petrol rusesc prin conducta Druzhba. • Mașina unei rude a actorului și prezentatorului TV, Emilian Crețu a fost spartă în această noapte. Actorul a anunțat despre aceasta pe rețelele de socializare, manifestându-și nemulțumirea. • Informațiile britanice au dedicat o analiză atacului ucrainean asupra feribotului rusesc „Slavyanin” în portul „Caucaz”. • Brigada a 3-a specializată a Ucrainei a pornit într-un turneu prin Europa, cu scopul de a populariza atât mișcările de voluntariat, cât și cele de voluntariat. • Premierul Dorin Recean a anunțat că pe 31 iulie va propune, șefei statului Maia Sandu, candidatura noului ministru al Finanțelor.

07-29
05:36

Audio Digest_Ep.33

• Nu există nicio îndoială că racheta care a distrus principalul spital de copii din Kiev este rachetă rusească și a fost lansată intenționat pentru a lovi această țintă civilă. • Armata Națională urmează să recepționeze în această săptămână un lot de tehnică militară din partea Statelor Unite ale Americii. • Bugetul asigurărilor sociale de stat a acumulat în primele șase luni ale anului venituri de 22627,2 milioane de lei sau 52,9% din planul anual aprobat. • Bilanțul lamentabil al sistemului judiciar israelian în ceea ce privește tortura și pedepsirea colectivă a palestinienilor dovedește acest lucru. • Liderul „Partidului Nostru”, Renato Usatîi, nu intenționează să susțină candidatura lui Alexandr Stoianoglo, propusă de socialiști, la funcția de șef al statului. • Rusia și Ucraina au făcut schimb de prizonieri de război. Acest lucru a fost raportat de Ministerul rus al Apărării și de președintele ucrainean Vladimir Zelensky, transmite Meduza. • Ministerul Federal German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare va oferi Ucrainei 10 milioane de euro pentru refacerea spitalului de copii Okhmatdyt, care a fost distrus de un atac cu rachete rusești. • Franța pregătește un nou pachet de ajutor militar pentru Ucraina, despre care președinții ambelor țări au discutat recent. • Ursula von der Leyen, o susținătoare a eurointegrării Republicii Moldova, a fost realeasă, pe 18 iulie, în funcția de președinte al Comisiei Europene – organul executiv al UE. • Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei va acorda țării noastre un grant în valoare de 6 milioane de euro pentru asigurarea standardelor de eficiență energetică pentru locuințele sociale care urmează a fi construite sau renovate. • Președintele Ucrainei, Vladimir Zelensky, va participa vineri, 19 iulie, la o reuniune extraordinară a guvernului Regatului Unit. • Uniunea Europeană a condamnat rezoluția adoptată de Parlamentul israelian împotriva creării unui stat palestinian în Cisiordania, transmite sursa. • Magistrații constituționali au declarat inadmisibilă sesizarea Partidului Șansă privind limitarea activități partidului pe un termen de șase luni. • Doar prin raționalizarea consumului energetic este posibilă reducerea facturilor, iar Uniunea Europeană este foarte deschisă pentru investiții în proiecte de eficiență energetică în Republica Moldova, a declarat ministrul energiei, Victor Parlicov. • Directorul executiv IPIS, Vlad Kulminski, spune că în condițiile unei campanii fără destabilizări majore, rezultatul alegerilor prezidențiale este previzibil. • Vineri, 19 iulie, a avut loc o convorbire telefonică între fostul președinte al SUA și candidatul la această funcție în campania electorală din 2024, Donald Trump, și președintele Ucrainei, Volodimir Zelensky.

07-22
06:14

Audio Digest Ep.32

-În urma unui atac masiv cu rachete asupra Niprului din 8 iulie, au fost avariate o clădire cu mai multe etaje, o întreprindere și un centru de service auto. -Atacul Rusiei asupra infrastructurii civile din Ucraina, inclusiv spitalul Okhmatdit, a șocat comunitatea mondială. -Un pedagog, acuzat de exploatarea sexuală a fiicei sale de 6 ani, a fost condamnat la 17 ani de închisoare. -Vremea extremă continuă să afecteze Europa, provocând alunecări de teren în Elveția și furtuni în Italia. -Armata israeliană a lovit teroriști în Gaza. -17 ucraineni au încercat să treacă ilegal granița cu Moldova. -Deputata PAS Mariana Lucrețeanu a fost numită secretară de stat la Ministerul Afacerilor Interne. -Premierul indian Modi s-a întâlnit cu Putin la Moscova. -Scutirea personală pentru persoane fizice în Moldova a fost majorată cu 10% și va fi de 29.700 lei. -Rusia a intensificat șantajul nuclear și promovează propriile inițiative la ONU. -Poliția a identificat suspecții în cazul omorului din sectorul Râșcani, dar aceștia au venit din străinătate. -La summitul NATO de la Washington s-a discutat despre sprijinul pentru Ucraina și posibilitatea aderării acesteia la alianță. -Rusia a declarat că Ucraina intenționează să distrugă barajele hidrocentralei Kiev și lacul de acumulare Kaniv. -Premierul Ungariei, Orban, s-a întâlnit cu Donald Trump în Florida. -Rusia continuă campaniile de informare împotriva Ucrainei. -Tentativă de asasinat asupra lui Donald Trump: el a fost rănit, iar o persoană a murit. -Guvernatoarea Băncii Naționale a Moldovei s-a întâlnit cu reprezentantele băncilor centrale din Bosnia și Macedonia. -Lukașenko a declarat că tensiunile la granița cu Ucraina s-au diminuat.

07-15
05:35

AudioDigest_Ep.31

Viktor Orban a mers, marţi, la Kiev pentru a se întâlni cu Zelenski. Putin a început negocierile cu Orban menționând un ultimatum Ucrainei. În Ucraina au avut loc atacuri noi în regiunea Dnipro. Liderul Partidului Laburist, Keir Starmer, a devenit oficial noul prim-ministru al Marii Britanii. Modificări la bugetul de stat pentru 2024: se prevăd alocări majorate pentru unele domenii. Chișinău așteaptă un răspuns de la Tiraspol: după ce a venit „cu primele discuții” la subiectul integrării europene. Republica Moldova este dispusă să furnizeze energie electrică Ucrainei: în cadrul unui proiect care implică schimbul de gaze naturale pentru energie electrică. Președintele Adunării Generale a ONU se află la Chișinău: a discutat cu Recean și Popșoi. Ultima zi azi de recensământ în Republica Moldova: când vom afla primele rezultate.

07-08
03:09

AudioDigest_Ep.30

Germania, Polonia și Franța inițiază o coaliție privind armele cu rază lungă de acțiune în Europa. Pe 23 iunie, în Daghestan au avut loc o serie de atacuri teroriste. Moldova și Ucraina  începe negocierile de aderare la UE. Ion Chicu va candida la funcția de președinte al Moldovei. Armata rusă a atacat cu rachete infrastructura civilă din  regiunea Odesa,  pe 24 iunie: trei persoane au fost rănite, fiind la moment spitalizate. Uniunea Europeană a interzis difuzarea a trei instituții de presă ruse: Ministerul rus de Externe a răspuns interzicând peste 80 de instituții media din 25 de țări UE. La 25 iunie, a avut loc un schimb de prizonieri dintre Ucraina și Rusia: 90 de prizonieri de război ucraineni au fost schimbate cu 90 de soldați ruși deținuți în Ucraina. Curtea Penală Internațională a emis mandate de arestare: pentru fostul ministru al Apărării al Rusiei Șoigu și șeful Statului Major General al Rusiei, Gerasimov.

06-30
02:44

AudioDigest_Ep.29

14 țări și o organizație nu au semnat declarația de la finalul Summit-ului pentru pace în Ucraina. Italia susține aderarea Moldovei la UE. Documentul semnat în timpul vizitei lui Sergio Mattarella. Rusia a semnat un acord de parteneriat strategic cu RPDC. Putin a anunțat o alianță militară. Decretul privind inițierea negocierilor de aderare la UE, semnat de Maia Sandu. Banca Mondială va acorda $40 mln: pentru refugiații ucraineni și familiile defavorizate din Moldova. Comisia Europeană a propus un buget UE pentru 2025: cu 15,2 miliarde de euro pentru Ucraina. Guvernul a aprobat proiectul de amendamente la Legea bugetului de stat: pentru anul 2024. Israelul introduce un sistem de cerere pre-intrare: acest lucru duce la desființarea regimului fără vize. În Harkov, salvatorii au stins un incendiu la locul impactului unei bombe rusești: Zelensky a arătat consecințele atacului asupra Harkovului.

06-23
02:13

AudioDigest_Ep.28

• Serviciul de spionaj al armatei ucrainene (GUR) a anunțat duminică că armata rusă a suferit o pierdere semnificativă: un avion de luptă Su-57, cel mai avansat model al forțelor aeriene ruse, a fost lovit pe pista unui aerodrom militar din Rusia, situat la aproximativ 600 de kilometri de linia frontului. • În lumina evenimentelor recente, Rusia își folosește din nou mașina de propagandă pentru a crește tensiunile globale. De data aceasta, autoritățile ruse au prezentat o hartă a țărilor pe care președintele Vladimir Putin le-ar putea înarma pentru a lovi „inamicii”. • „Apă-Canal Chișinău” cere majorarea tarifului pentru serviciul de alimentare cu apă și canalizare de la 16,15 la 22,22 de lei per metru cub. Compania a depus o solicitare în acest sens la Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE). • La summitul celor Nouă de la București (B9), care reunește nouă țări din aripa de est a NATO, de la Riga nu a fost posibil să se convină asupra unei declarații comune și să se ajungă la un consens asupra succesorului lui Jens Stoltenberg în funcția de șef al Alianței. • Reprezentanții Hamas au anunțat că au dat un răspuns „pozitiv” la propunerea președintelui american Joe Biden de încetare a focului în Fâșia Gaza, scrie Reuters. • În perioada 11-12 iunie, la Berlin a avut loc Conferința privind restaurarea Ucrainei URC2024. Acesta este un eveniment important pentru țara noastră, care a reunit peste 2 mii de politicieni, diplomați, reprezentanți ai afacerilor, municipalităților și societății civile din diferite țări. • În ședința din 12 iunie, Guvernul Republicii Moldova a aprobat semnarea a trei contracte de împrumut în valoare de peste 120 de milioane de dolari. Ministerul Infrastructurii a raportat că banii vor fi cheltuiți pentru repararea drumurilor și căilor ferate, transmite sursa. • Premierul maghiar Viktor Orban a fost revoltat de decizia Curții de Justiție a UE privind abaterea Budapestei oficiale de la procedurile UE de acordare a azilului și expulzare imigranților ilegali. • Președinta Maia Sandu va pleca pe 14 iunie în Elveția, unde va participa la Summit-ul pentru pace în Ucraina, anunță administrația prezidențială. În marja evenimentului, șefa statului va avea inclusiv întâlniri cu mai mulți șefi de stat și de guvern din țările UE pentru a aprofunda dialogul politic și legăturile economice, precum și pentru a avansa procesul de aderare la Uniunea Europeană, transmite sursa. • SUA au impus noi sancțiuni împotriva Federației Ruse ca răspuns la agresiunea militară a acesteia împotriva Ucrainei. Data nu a fost aleasă întâmplător. S-a întâmplat de Ziua Rusiei. Măsurile de sancționare au vizat peste 300 de persoane fizice și juridice atât din Rusia, cât și din străinătate. • Așa prețuri pentru imobile nu au fost în Chișinău aproape 16 ani. Cei care au bani pentru un apartament oarecare, trebuie să dea, în medie, 1.434 de euro per metru pătrat de spațiu locativ, spune expertul economic Veaceslav Ioniță în comentariu său săptămânal. • 27 de activiști ai blocului neoficial „Victorie” au fost duși la poliție după protestul organizat de deputații asociați cu Ilan Șor în fața Parlamentului. Oamenii au fost aduși să condamne gestul guvernării de a interzice grupului Șor să participe la cinci ședințe legislative. • Fostul ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu, a venit cu un mesaj după ce a fost anunțată începerea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. • Acțiunile producătorilor auto japonezi au scăzut semnificativ de când Ministerul Transporturilor din Japonia a descoperit în urmă cu o săptămână folosirea unor date false pentru a certifica anumite modele, luni, transmite CNBC. • Curajul Ucrainei, sacrificiul poporului și al armatei asigură securitatea locuitorilor Moldovei. Prin urmare, vom continua să rămânem neclintiți în angajamentul nostru de a ajuta Ucraina, – ministrul moldovean de externe Mihai Popșoi.

06-16
06:09

Audio Digest_Еp.27

- Pe 31 mai 2024, în timpul summitului Ucraina – Europa de Nord de la Stockholm, Ucraina a încheiat încă trei acorduri de securitate cu Suedia, Islanda și Norvegia. - Un nou focar de rujeolă în Capitală. Cinci copii dintr-o familie din Chișinău au fost diagnosticați cu această boală, unul dintre ei fiind în stare gravă. - Aproximativ 60 de avioane de vânătoare și alte aeronave de luptă vor participa, începând de luni, la exercițiile forțelor aeriene tactice ale NATO la o bază aeriană din Germania, relatează dpa, preluat de Agerpres, conform sursei. - Şeful diplomaţiei americane, Antony Blinken, a discutat telefonic duminică cu ministrul israelian al apărării, Yoav Gallant, despre “propunerea de a se ajunge la o încetare totală a focului” în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor deţinuţi de Hamas, a indicat Departamentul de Stat, potrivit AFP, transmite sursa. - La 1 iunie, forțele armate ruse au lansat un atac masiv cu rachete. Țintele au fost instalații de infrastructură critică, cea mai mare parte a rachetelor fiind îndreptate împotriva centralelor hidroelectrice ucrainene. - Furtunile au provocat pagube semnificative în România, afectând mai multe regiuni ale țării. Grindina, vijeliile și ploile torențiale au inundat case și au provocat daune materiale considerabile. Potrivit Constantatv, pompierii au intervenit în peste 1700 de situaţii de urgenţă, în ultimele 24 de ore, la nivel naţional, conform sursei. - Forțele de Apărare ale Israelului (FDI) au anunțat că reprezentanții săi au informat familiile a patru ostatici reținuți în Gaza „că aceștia nu mai sunt în viață”, scrie CNN, conform sursei. - Înaintea Summitului Global pentru Pace din Elveția, Rusia a lansat un nou atac informațional asupra Ucrainei. - Fostul șef al Statului Major al Republicii Moldova, Igor Gorgan, care și-a părăsit postul în 2021, a fost de ani de zile informator pentru informațiile militare rusești și continuă încă această activitate, transmite sursa. - La Universitatea de Stat din Moldova (USM) ar urma să fie transferați circa 600 de studenți străini care învață la o universitate din Harkov, Ucraina. - Statele Unite sunt gata să ofere Ucrainei un împrumut în valoare de 50 de miliarde de dolari, care va fi rambursat folosind profiturile din activele înghețate ale Rusiei, dacă Uniunea Europeană extinde sancțiunile împotriva Rusiei pe termen nelimitat, transmite sursa. - În perioada 15-16 iunie va avea loc un eveniment semnificativ în orașul elvețian Bürgenstock – Summit-ul internațional pentru pace. Acest eveniment a atras deja atenția comunității mondiale, deoarece reprezentanții a 107 țări și organizații internaționale, inclusiv ONU, și-au confirmat participarea la el. - Vitalii Ignatiev, responsabil de relațiile externe ale regiunii transnistrene, a evaluat negativ intenția Chișinăului de a acorda statutul de monopol fiscal întreprinderii de stat Metalferos. - Regiunea italiană considerată zona fierbinte a locuințelor ieftine scoate mai multe case la vânzare. - Ministerul rus al Apărării a raportat că, în dimineața zilei de 8 iunie, forțele de apărare aeriană au doborât o dronă ucraineană deasupra teritoriului Osetiei de Nord, transmite Meduza. - Autoritățile ucrainene au informat omologii din Republica Moldova că o dronă Shahed, tip care este folosit de armata rusă pentru a ataca Ucraina, ar fi survolat spațiul aerian al țării noastre. - Renato Usatîi a transferat câte 10.000 de euro pentru studiile celor trei copii ai ofițerului Igor Ciofu, decedat acum un an la Aeroportul din Chișinău. Președintele Partidului Nostru s-a întâlnit cu familia lui Igor Ciofu și i-a anunțat personal despre acest fapt.

06-09
06:10

Audio Digest_Ep.26

- Armata Ucrainei a raportat o intensificare semnificativă a activității trupelor rusești în direcția Kupiansk, în regiunea Harkov, unde forțele Moscovei sunt în ofensivă de câteva săptămâni, transmite sursa. - Ambasadorul României în Republica Moldova, Cristian-Leon Țurcanu a fost prezent în cadrul evenimentul de semnare a Pactului pentru Europa, unde s-au adunat 13 partide politice, la Muzeul Național de Istorie. Ambasadorul și-a exprimat admirația și susținerea efortului Republicii Moldova pentru a fi mai aproape de UE, transmite sursa. - Având în vedere războiul actual al Rusiei împotriva Ucrainei și situația instabilă de pe front, Polonia, Estonia, Letonia și Lituania iau în considerare posibilitatea de a-și introduce trupele în Ucraina în cazul unor succese semnificative ale armatei ruse. - Belgia va furniza treizeci de avioane de luptă F-16 până în 2028 pentru a sprijini Kievul în războiul său cu Rusia, a anunțat ministrul de Externe Hadja Lahbib, citat de agenția AFP, conform sursei. - Armata israeliană a bombardat noaptea trecută o zonă din Rafah, oraş situat în sudul Fâşiei Gaza. Cel puţin 45 de palestinieni au murit iar câteva zeci de persoane au fost rănite. Israelul susţine că loviturile aeriene au ucis un responsabil Hamas. - Parlamentul Republicii Moldova va adopta, pe 30 mai, o declarație cu privire la condamnarea politicii de genocid a Federației Ruse față de Ucraina, realizată prin strămutarea forțată și deportarea copiilor ucraineni pe teritoriile temporar ocupate de Federația Rusă și pe teritoriul Federației Ruse, transmite sursa. - Republica Moldova va beneficia de un împrumut în valoare de 40 de milioane de euro pentru modernizarea sectorului forestier. A vrut să se simtă în India ca în SUA, așa că și-a pus pe casă o replică a celebrei Statui a Libertății din New York. - La 30 mai, Parlamentul Moldovei a adoptat o declarație importantă prin care condamnă politicile de genocid ale Rusiei față de Ucraina, în special transferul forțat și deportarea copiilor ucraineni din teritoriile ocupate. Această decizie a fost următorul pas către sprijinirea Ucrainei în lupta sa împotriva agresiunii ruse. - Fujikura pleacă din Republica Moldova. - Guvernul Lituaniei a aprobat propunerea Ministerului Justiției de a denunța tratatul internațional cu Federația Rusă privind asistența juridică și raporturile juridice în cauze civile, familiale și penale. - O investigație recentă efectuată de The Insider și Re:Baltica a dezvăluit adevărul șocant despre activitățile deputatului european Tatyana Zhdanok. - Noțiunea de „trădare de patrie” va fi reglementată mai clar în legislație, asta după ce la sfârșitul lunii mai a fost votat un amendament în acest sens. - Ucraina încearcă o nouă strategie în războiul care pare că devine tot mai dificil în condițiile în care invadatorii au inițiativa și încearcă să ocupe noi teritorii în estul țării.

06-02
06:13

Audio Digest_Ep.25

Președintele Iranului și ministrul de Externe au murit într-un accident aviatic. Parlamentul Moldovei a decis să organizeze referendumul care va avea loc pe 20 octombrie 2024. În Ucraina au loc lupte grele la Harkov. Procuror de la Haga cere arestarea lui Netanyahu: Este acuzat că a comis crime de război. Aeroportul Chișinău nu mai poate fi privatizat: instituțiile publice au la dispoziție o lună pentru a ajusta actele. Secretarul general al NATO: a cerut aliaților să permită Ucrainei să folosească arme occidentale pentru a ataca teritoriul Rusiei. Lupte grele la Harkov: Inamicul a lovit direct hipermarketul de construcții Epicenter, unde erau câteva sute de oameni.

05-26
02:43

Audia Digest_Ep.24

Putin l-a demis pe Șoigu din funcția de ministru al Apărării și l-a transferat în Consiliul de Securitate. Legea privind „agenții străini” din Georgia, adoptată în lectură finală. Președintele Georgiei a respins legea. Premierul Fico a fost împușcat la Handlova. Parlamentul Moldovei a ales data referendumului, care va stabili dacă țara va adera sau nu la Uniunea Europeană. •Ofensiva asupra Harcovului este în desfășuare: mai multe obiecte și zone civile avariate. •Vizită lui Putin în China: printre temele au fost aprofundarea relațiilor dintre Rusia și China, căutarea de soluții pentru problemele cu care se confruntă ambele țări. •Participare la summitul de pace pentru Ucraina: Elveţia a primit până în prezent peste 50 de confirmări. •Popșoi a participat la sesiune a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei: a vorbit despre „lupta împotriva propagandei ruse care vizează semănatul discordiei și subminarea încrederii”.

05-19
03:37

Audio Digest_Ep.23

Ceremonie de „inaugurare” a lui Putin a avut loc la Kremlin. Președintele Republicii Moldova Maia Sandu i-a acordat un interviu lui Iurie Dudi. SUA au oprit furnizarea a peste trei mii de bombe către Israel din cauza temerilor că vor fi aruncate asupra lui Rafah. Mai multe atacuri cu drone au fost efectuate in regiunea Belgorod și în orașele ucrainene săptămîna aceasta. AstraZeneca își retrage vaccinul Covid-19 la nivel mondial. Ministerul rus al Apărării a anunțat un exercițiu cu arme nucleare tactice. Noul pachet de sancțiuni UE va include interzicerea finanțării rusești a partidelor politice europene, organizațiilor neguvernamentale și mass-media. Republica Moldova va împrumuta $40 mln de la BancaModială Proteste în Tbilisi și Erevan.

05-12
03:52

AudioDigest_Ep.22

- După încercarea nereușită de subminare a guvernului armean și în contextul rezultatului necunoscut al actualelor proteste antirusești din Georgia, serviciile de securitate rusești au devenit extrem de active în direcția Moldovei. - La data de 22 aprilie s-a împlinit doi ani de la înființarea Grupului de contact pentru apărare din Ucraina, cunoscut sub numele simplu de “Ramstein”. - Ar fi pus pe roate o „afacere” cu terenuri neprivatizate și nefolosite din Chișinău. CNA efectuează 35 de percheziții la 30 de persoane vizate într-un dosar de corupere pasivă și luare de mită.  - A dispărut fără urmă. O tânără de 23 de ani din localitatea Malcoci a plecat acum două zile de acasă și nu s-a mai întors. Rudele și poliția solicită ajutor în depistarea acesteia, scrie sursa. - Pe 29 aprilie, armata rusă a lansat un atac cu rachete balistice asupra orașului pașnic Odesa, ucigând cinci persoane și un câine și rănind peste 30. - În urma atacului rus de la Odesa din seara zilei de 30 aprilie, trei persoane au fost ucise și alte trei au fost rănite. Acest lucru a fost anunțat pe 1 mai de Oleg Kiper, șeful OVA. - O investigație comună a unui număr mare de instituții media, precum Meduza, Important Stories, Expressen, Frontstory, Paper Trail Media, Der Spiegel, ZDF, Der Standard, Tamedia și VSquare, a relevat faptul că Crucea Roșie Rusă (RRC) a susținut acțiuni de ocupație în Ucraina. - Cel puțin 14 persoane au fost rănite în urma atacurilor cu rachete în seara zilei de 1 mai, a declarat Oleg Kiper, șeful administrației regiunii Odesa. - Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a declarat joi, în timpul unei întâlniri cu supravieţuitorii Holocaustului, că evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra. - Ministrul de externe ucrainean, Dmitri Kuleba, consideră că nu are rost să invităm Rusia la Summitul global pentru pace, care va avea loc în Elveția, din moment ce nu se poate garanta că va acționa cu bună-credință, scrie sursa. - În urmă cu 10 ani, la 2 mai 2014, Odesa a cunoscut un eveniment important. Cu toate acestea, ciocnirile dintre „anti-Maidan” pro-rusesc controlat de Kremlin, care urmărea instituirea unui guvern local pro-rus în Odesa, și activiștii ucraineni au dus la moartea a 48 de persoane, în principal în urma unui incendiu în Casa Sindicatelor de pe Polul Kulikovo. - Armata Națională va participa, în perioada 9-16 mai curent, la exercițiul ,,Swift Response-2024„, condus de Comandamentul Statelor Unite ale Americii în Europa și Africa. Exercițiul se va desfășura pe teritoriul Republicii Moldova, scrie sursa. - În Republica Moldova au fost lansate două zboruri pe ruta Chișinău-Riga. Acestea vor fi operate de AirBaltic și vor avea loc săptămânal, în zilele de marți și sâmbătă, oferind pasagerilor două clase de servicii – Economy și Business Class. - La 29 aprilie 2024, armata rusă a comis încă o crimă împotriva populației civile din Ucraina, lovind Odessa cu o rachetă balistică Iskander-M cu focos cu dispersie. Ca urmare a acestui bombardament barbar, șase persoane au fost ucise și peste 30 au fost rănite. - Accident cu sfârșit tragic în raionul Sângerei. Un tânăr de 24 de ani a murit în circumstanțe dramatice, după ce a pierdut controlul motocicletei pe care o conducea. - Mai multe companii din Republica Moldova doresc să se listeze la Bursa de Valori Bucureşti, din România. - Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat vineri seară că pe frontul din Ucraina este „o situație delicată, dar că nu trebuie să ajungem la concluzia că frontul se va prăbuși” și nici că va urma Al Treilea Război Mondial. El a mai explicat, totodată, că ne îndreptăm către un război prelungit. - Bașcanul UTA Găgăuzia, Evghenia Guțul, propulsată în funcție de partidul declarat neconstituțional Șor și cu statut de învinuită pentru acceptarea finanțării din partea unui grup criminal organizat, a acționat-o în judecată de președinta Maia Sandu.

05-05
04:59

AudioDigest_Ep.21

• În 2023, cheltuielile militare mondiale, în creștere pentru al nouălea an consecutiv, au avansat cu încă 6,8%, ajungând la un total de 2.443 de miliarde de dolari. • Reuniunile de înființare a blocului politic de opoziție Pobeda din Moldova, care au avut loc la 21 aprilie la Moscova, au provocat o mare indignare și discuții atât în Moldova, cât și printre vecinii săi, inclusiv în Ucraina. • Parlamentul European se reunește în perioada 22-25 aprilie într-o nouă sesiune plenară la Strasbourg. Eurodeputații vor discuta atacurile israeliene asupra Fâșiei Gaza, vor face un bilanț al presupusei ingerințe a Rusiei în Parlamentul European, dar și va evalua rezultatul alegerilor prezidențiale din Rusia, scrie sursa. • Agenția ucraineană anticorupție l-a informat pe ministrul agriculturii Mikola Solski că este suspect într-o anchetă privind achiziția ilegală de terenuri deținute de stat în valoare de aproximativ 7 milioane de dolari. • Și-ar fi a abuzat sexual nepoata de doar 5 ani. Bărbatul de 65 de ani din Hîncești, învinuit că ar fi violat copila în propria casă, a fost trimis pe banca acuzaților. Agresiunea rusă împotriva Ucrainei a arătat de mai multe ori adevărata față a Kremlinului – crudă și lipsită de principii. În ultimele luni, mass-media occidentală s-a temut din ce în ce mai mult de amenințarea unui atac rusesc asupra Harkovului. • Declarația bașcanului Găgăuziei, Evgenia Guțul, că autonomia ar putea declara independența dacă Moldova va decide să se unească cu România nu intră în sfera legii antiseparatismului. • Pe 24 aprilie, guvernul ucrainean a interzis misiunilor diplomatice ale țării din străinătate să elibereze pașapoarte cetățenilor ucraineni sau pașapoarte străine bărbaților cu vârsta cuprinsă între 18 și 60 de ani. • Delegația de la Chișinău, comentând propunerea Tiraspolului de a înființa un al doilea post de menținere a păcii la hidrocentrala de la Dubăsari de pe malul drept al Nistrului, a numit această inițiativă „o altă manevră de injectare a informațiilor menită să deturneze atenția” de la problemele legate de Securitate, transmite NM. • Prim-ministrul britanic Rishi Sunak a anunțat un pachet de sprijin pentru apărare de 500 de milioane de lire sterline pentru nevoile militare ale Ucrainei, care continuă să lupte împotriva agresiunii criminale ruse. • Ministerul Muncii și Protecției Sociale a emis clarificări cu privire la programul de lucru pe 10 mai ca răspuns la o serie de solicitări primite de la angajatori și angajați. Anul acesta data de 10 mai nu va fi declarată sărbătoare. • MoldovaGaz a depus, pe 26 aprilie, o adresare la Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) privind revizuirea tariful pentru gazele naturale. • Guvernul suedez va trimite un mic contingent de trupe forței multinaționale a NATO din Letonia, ca parte a contribuției țării la alianța transatlantică. • Măsurile de politici eficiente în implementarea acquis-ului Comunității Energetice în calea de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, dar și asistența tehnică necesară pentru transpunerea legislației fiscale din domeniul energetic, au fost subiectele discutate astăzi, în cadrul unui Atelier de lucru, organizat de către Secretariatul Comunității Energetice, în cadrul componentei Guvernanță a Proiectului EU4Energy, Faza II. • Agențiile de informații americane au stabilit că Putin „probabil nu a ordonat” ca Navalnîi să fie ucis în colonia penitenciară arctică, au declarat persoane familiare cu acest subiect pentru Wall Street Journal, o constatare care adâncește misterul privind circumstanțele morții sale. • Interpretul Jah Khalib nu va cânta la Chișinău în luna august. Organizatorii festivalului de muzică Summer Fest, unde urma să evolueze cântărețul kazah, au anunțat că performanța lui Jah Khalib a fost anulată „în legătură cu evenimentele și știrile recente”.

04-28
05:18

AudioDigest_Ep.20

Mașinile de serviciu din parcul Inspectoratului General al Poliției, care au fost procurate din bani europeni, americani și japonezi, urmau să fie echipate cu anvelope rusești. Asta după ce compania „Eximotor” a fost desemnată câștigătoare în cadrul unei licitații, pentru livrarea a peste 730 de pneuri procurate din Rusia către IGP. Ulterior, instituția s-a răzgândit și a anulat rezultatele licitației, iar ofertele participanților urmează să fie examinate repetat. Autoritățile iraniene anunță că au doborât mai multe drone și au negat informațiile despre un atac israelian cu rachete asupra țării. Anterior, presa iraniană a raportat explozii în zona orașului Isfahan din centrul Iranului, scrie BBC, transmite sursa. Peste 50 de drone au atacat opt regiuni ale Federației Ruse, în noaptea de 20 aprilie. Una dintre drone a lovit o casă rezidențială din regiunea Belgorod, care a luat foc după atac. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a condamnat duminică atacul cu drone și rachete al Iranului asupra Israelului și a declarat că țara sa are nevoie de ajutorul aliaților săi pentru a respinge amenințările din aer, la fel ca Israelul, scrie sursa. Recentul anunț al premierului belgian Alexandre De Croo privind o anchetă asupra unei posibile interferențe rusești în alegerile pan-europene a generat îngrijorări serioase cu privire la o posibilă încercare a Kremlinului de a perturba procesul electoral. Potrivit lui De Croo, serviciile de informații belgiene au confirmat existența unei rețele care urmărește să submineze sprijinul partenerilor europeni pentru Ucraina prin intermediul viitoarelor alegeri. Și-a lăsat fiica vitregă însărcinată. Un bărbat, a fost condamnat la 12 ani de închisoare, după ce în mod repetat a violat tânăra de 20 de ani, în timp ce mama acesteia era peste hotare. La întoarcere, femeia a aflat că fata este însărcinată și a sesizat poliția, scrie sursa. Președintele Vladimir Zelenski a spus că Ucraina condamnă atacul Iranului împotriva Israelului. Liderul de la Kiev a menționat că țara știe „foarte bine oroarea unor atacuri similare”. Potrivit lui Zelenski, trebuie depuse toate eforturile pentru a preveni o escaladare în Orientul Mijlociu. Generalul de rang înalt al Israelului a declarat că țara va răspunde la atacul cu rachete și drone al Iranului, dar rămâne neclar ce formă va lua acest răspuns și dacă acesta va fi atât de puternic încât ar putea transforma o „spirală de violență” din ce în ce mai mare într-un război regional la scară largă, scrie sursa. Ministerul Afacerilor Externe a reactivat celula de criză în contextul situației de securitate din Orientul Mijlociu. Potrivit autorităților, securitatea și stabilitatea în zonă pot fi afectate pe un termen nedeterminat, scrie sursa. În cadrul ultimei reuniuni a Consiliului de Securitate al ONU, reprezentanții Uniunii Europene, ai Statelor Unite și ai Ucrainei și-au exprimat profunda indignare față de evenimentele care au loc la centrala nucleară Zaporizhzhya ocupată de Rusia. Aceștia au declarat împreună că Rusia poartă întreaga responsabilitate pentru aceste incidente, care reprezintă o amenințare la adresa securității nucleare din regiune. O persoană a decedat, iar alte trei au fost rănite grav, după ce o mașină s-a izbit de o stație de autobuz din orașul Tighina. Potrivit presei din regiune, automobilul, condus de o tânără de 20 de ani a intrat cu viteză în oamenii care așteptau în stație, după care a mai lovit un bărbat, scrie sursa. După ce a eliminat monopolul „Gazprom”-ului pe piața națională de gaze, Republica Moldova este pe cale să obțină o alternativă avantajoasă și curentului electric de la „Moldavskaia GRES, deținută de Inter RAO, Rusia.

04-21
06:09

Audio Digest_Ep.19

Pe 8 aprilie, în Moldova a început Recensământul populației. UE a alocat 41 de milioane de euro pentru dezvoltarea forțelor armate ale Moldovei. Mitropolia Moldovei va aduce și în acest an Focul Haric de la Ierusalim la Chișinău. Prim-ministrul Dorin Recean a reprezentat Moldova la Summitul Inițiativei celor Trei Mări. Iranul a atacat Israelul cu peste 200 de drone și rachete. UE a alocat 41 de milioane de euro pentru dezvoltarea forțelor armate ale Moldovei: fondurile vor fi utilizate pentru furnizarea de echipamente militare neletale pentru armată. Dorin Recean a reprezentat Moldova la Summitul Inițiativei celor Trei Mări: Moldova este hotărâtă să contribuie la reconstrucția Ucrainei. Atacuri masive în Ucraina: Patru persoane, printre care și o fetiță de 10 ani au murit pe 11 aprilie la Odesa, în urma unui atacului Rusiei. Atacuri masive asupra Israelului: Pe 12 aprilie, 50 de rachete au fost lansate din Liban în toată țara. Iar pe 13 aprilie, Iranul a atacat Israelul cu 200 de drone și rachete.

04-14
05:38

Audio Digest Ep.17

Bombardamente către Ucraina și Rusia în continuare.  Zelenski  a anunțat mai multe demisii din funcții. Au fost arestați pe cei acuzați de comiterea unui atac terorist în Crocus. România și Bulgaria au aderat parțial la zona Schengen. Bombardamente către Ucraina și Rusia în continuare: Rostov, Odesa, Belgorod, centrala hidroelectrică Novodnistrovsk au fost atacate cu drone săptămâna aceasta. Încă un partid în Republica Moldova: a fost înregistrat Partidul Reîntregirii Naționale „Acasă”. Președintele acestuia este Valentin Dolganiuc. Bombardamentele în Rafah se intensifică în ciuda armistițiului: Netanyahu anulează o vizită în SUA. Israelul anunță că a mai ucis un lider important al teroriștilor Hamas. Acordul de liber schimb cu EFTA: a fost ratificat joi, 28 martie, de către deputați. Documentul permite producătorilor moldoveni să exporte bunuri, fără a plăti tarife vamale, în cele patru țări membre ale EFTA. Datoria externă brută a Republicii Moldova: Datoria a crescut cu 9% comparativ cu anul trecut.

04-02
05:20

Audio Digest Ep.16

Vladimir Putin a câștigat alegerile prezidențiale cu 87,8% din voturi. În Transnistria au fost deschise ilegal secții de votare, în ciuda interdicției de la Chișinău. Anumiți politicieni din Moldova l-au felicitat pe Putin pentru victoria sa în alegeri. •Diplomat rus de la Chișinău, declarat „persona non grata”, după ce Moscova a organizat alegeri în Transnistria: Ambasadorul Federației Ruse, Oleg Vasnețov, a fost convocat la MAE. •Inamicul continuă să atace orașele ucrainene:  Ca urmare a atacului rusesc asupra barajului hidroelectric Dniprovskaya, racheta a lovit un troleibuz care se deplasa peste baraj. •Un incident a avut loc în sala de concerte Crocus: Numărul victimelor atacului terorist a ajuns la 152 de persoane. •Igor Dodon revine în funcția de președinte al PSRM: Dodon, a fost ales, la congresul extraordinar al PSRM în funcția de președinte. •Noul terminal al Aeroportului Iaşi va fi inaugurat: Acesta este de peste zece ori mai mare decât cel vechi, are 3 niveluri dar și 14 porţi de îmbarcare.

03-24
05:37

Audio Digest Ep. 15

Podcast de știri pentru a fi la curent cu cele mai recente evenimente din Moldova și din lume

03-21
05:56

Audio Digest Ep.14

Podcast de știri pentru a fi la curent cu cele mai recente evenimente din Moldova și din lume

03-11
05:57

Recommend Channels