Casă pe Piatră

Viața de zi cu zi în familie vine la pachet cu un amalgam de emoții, provocări și schimbări la care nu e întodeauna ușor să faci față. Descoperă în episoadele podcastului răspunsuri la întrebări despre relația de cuplu, valori, credință, bucuria vieții de zi cu zi în familie și cum să crești în rolul de părinte. Dacă vrei să ai o familie mai puternică, acest podcast este pentru tine!

88: Dependența de tehnologie - când copilul nu se mai desprinde de ecran cu Teodora Aușan și biofizician Virgiliu Gheorghe

În acest episod special al podcastului, am plăcerea de a-l avea invitat pe Virgiliu Gheorghe, biofizician și doctor în bioetică, cunoscut pentru cărțile sale valoroase dedicate impactului tehnologiei asupra copiilor și adulților: „Efectele micului ecran asupra minții copilului”, „Pornografia, maladia secolului XXI” și „Revrăjirea lumii sau de ce nu mai vrem să ne desprindem de televizor”. Sunt extrem de recunoscătoare că povestește cu noi, părinții, despre dependența de tehnologie și ce repercusiuni are în viețile copiilor noștri.  Ce să facem când vedem cum copilului nostru îi scade atenția, motivația, concentrarea, pofta de viață și observăm că nu mai are capacitatea de a se desprinde de ecran? Ascultă acest episod pentru a afla cum să-i protejezi pe copiii tăi și să creezi un mediu sănătos în familie, dincolo de tentațiile lumii digitale. 🏠 Pentru a ne susține pe Patreon: https://www.patreon.com/casapepiatra  🏠 Pentru a ne urmări pe Instagram: https://www.instagram.com/casapepiatra  🏠 Pentru a intra în grupul de Facebook: ⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠https://www.facebook.com/groups/5250447238331014⁠⁠⁠

11-15
01:03:37

87: Cum ne susținem soțul să devină cea mai bună versiune a lui? Cu Teodora Fernea și Simona Pop Vancea

Simona Pop Vancea este o femeie, soție, mamă și om de media,  care m-a inspirat de când am început să o urmăresc.  Modestă, plină de bucurie și disponibilă pentru cei din jur este implicată în multe proiecte și are alături de ea un soț pasionat de alpinism și alte lucruri periculoase, ea este femeia care îl susține și împreună au construit o familie frumoasă, un business si o comunitate.  Mi-am dorit să o cunoașteți și voi iar tema acestui episod este cât se poate de actuală, pentru oricine își dorește să își îmbunătățească viața de cuplu.  Discutăm așadar despre cum să ne susținem soțul atât în viața de zi cu zi cât și în momentele dificile.  În episod am împărtășit atât eu cât și Simona despre evoluția noastră ca soții care își doresc să își susțină soții, despre cum descoperim de ce au nevoie ei, ce însemnă susținere pentru ei, cum procedăm atunci când credem că nu mai este comunicare între noi și ce putem să facem noi ca să avem atmosfera pe care ne-o dorim în cuplu.   Este un episod plin de vulnerabilitate și sunt sigură ca vei găsi multe sfaturi utile, iar la final Simona ne lasă cu trei idei pe care să le aplicăm în relația noastră.  Resursele menționate în episod: Cartea Darul Durerii de Philip Yancey Cartea Empowered Wife de Laura Doyle  Podcastul The Empowered Life cu Laura Doyle  Rugăciune pentru soțul meu de Rosanne Haaland  Episodul 30 al podcastului, cu Florin pop Vancea, soțul Simonei, îl găsiți aici 🏠 Pentru a ne susține pe Patreon: https://www.patreon.com/casapepiatra  🏠 Pentru a ne urmări pe Instagram: https://www.instagram.com/casapepiatra  🏠 Pentru a intra în grupul de Facebook: ⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠https://www.facebook.com/groups/5250447238331014⁠⁠

10-31
01:04:14

86: De ce nu reușești să slăbești sau să mănânci sănătos? Teodora Aușan și Annamaria Roșu

Astăzi abordăm un subiect care poate aduce multe provocări, mai ales în viața unei femei: mâncatul emoțional și lupta cu slăbitul. Știu cât de frustrant poate fi să te simți prinsă în gânduri care te țin pe loc, iar acest episod este dedicat tuturor femeilor, mamelor care simt că au pierdut controlul în fața alimentației. 🎧 În acest episod special, discut cu prietena mea dragă, Annamaria Roșu, lifecoach creștin și gazda podcastului Versiunea Ta Cea Mai Bună, despre cum putem face pace cu mâncarea odată pentru totdeauna și învățând să ne alegem emoțiile și gândurile potrivite. Atât eu, cât și Ana, am împărtășit experiențele noastre în lupta cu alimentația. Poveștile noastre sunt atât de diferite, chiar opuse, de aceea sper că te vei regăsi și tu în una din ele și vei găsi inspirație pentru a începe cu elan propriul drum. 🌱💭 🔗 Ascultă episodul complet și nu rata exercițiul practic de la final! 💬 Aștept cu drag gândurile și poveștile voastre în comentarii. Împreună putem face față provocărilor noastre zilnice! Resurse utile menționate în episod: Podcastul Versiunea ta cea mai bună Self Coaching Model de Brooke Castillo - video explicativ "Fast Like a Girl" scrisă de Dr. Mindy Pelz The Glucose Goddess pe instagram - Jessie Inchauspé 🏠 Pentru a ne susține pe Patreon: https://www.patreon.com/casapepiatra  🏠 Pentru a ne urmări pe Instagram: https://www.instagram.com/casapepiatra  🏠 Pentru a intra în grupul de Facebook: ⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠https://www.facebook.com/groups/5250447238331014⁠⁠

10-10
01:08:21

85: Când celălalt este totul, apar reproșurile și deznădejdea: despre familie, cununie și sacru cu Pr. Ciprian Negreanu

Părintele Ciprian Negreanu este preot la bisericuța din complexul studențesc Hașdeu și duhovnicul ASCOR Cluj, Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români. Este un adevărat magnet pentru studenți, tineri și familii din Cluj, pentru că vorbește cu claritate, deschidere și "pe limba oamenilor" ✝️ despre tainele credinței. ✨ În acest episod, Părintele Ciprian împărtășește povestea sa personală, de la întâlnirea cu Dumnezeu într-un moment de adâncă deznădejde, la misiunea sa de a fi ghid spiritual pentru tineri 🕊️ Descoperă ce înseamnă cu adevărat căsătoria și cum ritualul cununiei ne oferă har și simboluri profunde să rămânem împreună pentru totdeauna! Părintele vorbește despre idealurile căsătoriei și oferă o perspectivă plină de înțelepciune și iubire. 💍💞 🔥 Ascultă acest episod plin de sfaturi prețioase și lasă-te inspirat să iubești mai profund în relația ta de cuplu! 💖 Cărți menționate: - „Iubirea și Occidentul” și este scrisă de Denis de Rougemont - „Epifania” și este scrisă de Daniel Turcea - „Iubire și înțelepciune fără sfârșit” de Daniel Turcea 🏠 Pentru a ne susține pe Patreon: https://www.patreon.com/casapepiatra  🏠 Pentru a ne urmări pe Instagram: https://www.instagram.com/casapepiatra  🏠 Pentru a intra în grupul de Facebook: ⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠https://www.facebook.com/groups/5250447238331014⁠⁠

09-10
01:10:17

84: Codul Reginei - cum ne respectăm soțul într-un mod care ne onorează pe amândoi?

În episodul de azi povestesc despre unul din cele mai importante aspecte din devenirea mea ca femeie și soție. Și anume ce înseamnă să scoți ce e mai bun de la un bărbat (sau ce e mai rău)...prezentând 5 idei din cartea "Codul Reginei" de Alison Armstrong. Alison Armstrong, autoare și creatoare a cursurilor „Understanding Men” și „Understanding Women” pe scară largă, pune întrebarea: „Dar dacă nimeni nu se comportă urât, inclusiv tu?” Ea explorează motivele bune din spatele comportamentului bărbaților și femeilor, cum ar fi diferențele fundamentale în modul în care gândim, acționăm și comunicăm. Ea oferă soluții simple, bazate pe parteneriat, pentru a ne îmbunătăți comunicarea și intimitatea, onorându-ne pe noi înșine și pe ceilalți. Cartea "Codul Reginei" prezintă dorințele fundamentale atât ale bărbaților, cât și ale femeilor pentru a ne înțelege mai bine pe noi înșine și unii pe alții. Am extras 5 idei din carte care au fost un punct de cotitură pentru mine și care mi-au îmbunătățit foarte mult relația cu soțul meu și le-am dezbătut în episod: Femeile îi compară pe bărbați cu femeia perfectă.✨ Dacă există mereu un motiv pentru care se comportă așa❓ Prin natura lor, bărbații sunt providers (furnizori) 💼 Bărbații joacă pe puncte și contează mult aprecierea soțiilor lor pentru ceea ce fac 🏆 Bărbații vor să ajute, dar nu să salveze o femeie 🙋‍♂️ Cartea The Queen's Code: https://www.amazon.com/Queens-Code-Alison-Armstrong/dp/B00ECFLKS0 🏠 Pentru a ne susține pe Patreon: https://www.patreon.com/casapepiatra  🏠 Pentru a ne urmări pe Instagram: https://www.instagram.com/casapepiatra  🏠 Pentru a intra în grupul de Facebook: ⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠https://www.facebook.com/groups/5250447238331014⁠⁠

08-10
40:15

83: Bucuria de a adopta, infertilitate și drumul ca mamă adoptivă cu Violeta Altmann

Violeta Altmann e o femeie extraordinară, de o forță și vulnerabilitate incredibile. Am descoperit-o online datorită blogului unde ține un jurnal de adopție, apoi am văzut interviuri pe social media și cartea care a scris-o pentru fetele ei și am știut că ea e persoana PERFECTĂ să împărtășească la podcast povestea de a deveni mamă adoptivă. M-am bucurat mult că a acceptat invitația mea pentru că chiar cred că are o poveste unică, inspirațională care merită să fie ascultată de orice părinte care cochetează cu ideea adopției dar i se pare prea grea, de părinții care au adoptat și au nevoie de încurajare sau de oricine vrea să fie un părinte mai bun. Violeta a povestit despre lupta cu infertilitatea din primii 7 ani de căsătorie, cum s-a mutat în Cluj din Statele Unite împreună cu soțul ei ca să devină părinți adoptivi, ce a însemnat pentru ea să adopte, și cum le ajută zi de zi pe fetele ei să își găsească identitatea, să-și cunoască și să-și accepte trecutul, etnia, și să-și găsească încrederea în ele ca și fiice adoptive. Am adăugat în descriere resursele menționate în episod, așa că poți accesa linkurile acolo dacă dorești. Iar dacă nu ai ascultat încă primul episod din seria despre adopție, caută episodul 81 pentru a auzi și mărturia de partea cealaltă/opusă mărturiei de azi, cea de fiică adoptivă. Găsești și acest link în descriere. Resurse utile: Blogul Violetei: ⁠https://violetaaltmann.com/⁠ Cărți recomandate: “Adoptat pe viață” – Russell Moore: ⁠https://romaniafaraorfani.ro/produs/adoptat-pe-viata-russell-moore/⁠  Familia adoptivă, leac pentru suflete vătămate – Jayne Schooler, Betsy Keefer Smalley, Timothy J. Callahan: ⁠https://romaniafaraorfani.ro/produs/familia-adoptiva-leac-pentru-suflete-vatamate-jayne-schooler-betsy-keefer-smalley-timothy-j-callahan/⁠  Devenind o familie – Lark Eshleman, Ph.D: ⁠https://romaniafaraorfani.ro/produs/devenind-o-familie-lark-eshleman-ph-d/⁠  Conectarea cu copilul – Karyn Purvis, David Cross, Wendy Lyons Sunshine: ⁠https://romaniafaraorfani.ro/produs/conectarea-cu-copilul-karyn-purvis-david-cross-wendy-lyons-sunshine/⁠  Părintele conectat – Dr. Karyn Purvis, Lisa Qualls: ⁠https://romaniafaraorfani.ro/produs/parintele-conectat-dr-karyn-purvis-lisa-qualls/⁠  A doua mamă - Jodi Tackson Tucker: ⁠https://romaniafaraorfani.ro/produs/a-doua-mama-jodi-tackson-tucker/⁠  Episodul 81: Ce a însemnat să fiu fiică adoptivă? Cu Stefana Hruban ⁠https://casapepiatra.ro/81-povesti-reale-despre-adoptie-ce-a-insemnat-sa-fiu-fiica-adoptiva-cu-stefana-hruban-2/⁠ 🏠 Pentru a ne susține pe Patreon: https://www.patreon.com/casapepiatra  🏠 Pentru a ne urmări pe Instagram: https://www.instagram.com/casapepiatra  🏠 Pentru a intra în grupul de Facebook: ⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠https://www.facebook.com/groups/5250447238331014⁠⁠

07-10
01:10:19

82: Planificarea verii perfecte: cum să te organizezi cu copiii acasă

În episodul de azi m-am gândit să împărtășesc cu voi despre cum ne organizăm timpul pe perioada vacanței de vară când copiii sunt acasă și noi lucrăm.  Am citit de curând că a fi părinte este  80% conectare și 20% ghidare. Și m-a pus pe gânduri. Noi avem tendința să facem exact invers. Voi povesti despre cele 4 arii pe care punem noi accent, cum reușim să lucrăm cu copii în casă toată ziua și cum facem ca vacanța copiilor să fie un timp frumos pentru toată lumea.   In podcast am menționat cartea Virtuți și valori creștine de la editura SBIR și cartea în limba engleză Bad Therapy: Why the Kids Aren't Growing Up de Abigail Shrier.  Dacă ți-a plăcut acest episod dă- l mai departe unei prietene.  Dacă îți place și te-ar interesa să fac și alte episoade în acest format și pe acest fel de subiecte, trimite-mi un mesaj pe grupul de Facebook sau personal.  🏠 Pentru a ne susține pe Patreon: https://www.patreon.com/casapepiatra  🏠 Pentru a ne urmări pe Instagram: https://www.instagram.com/casapepiatra  🏠 Pentru a intra în grupul de Facebook: ⁠⁠⁠⁠https://www.facebook.com/groups/5250447238331014⁠⁠

06-19
25:53

81: Povești reale despre adopție: Ce a însemnat să fiu fiică adoptivă? cu Ștefana Hruban

Tema adopției este foarte dragă inimii mele, de aceea o abordez în două părți. Azi este despre experiența de a fi adoptat, iar în episodul din iulie o să fie despre experiența de a adopta. Invitata mea de azi, Ștefana Hruban, e o prietenă dragă și plină de viață, care ne-a împărtășit la podcast povestea ei de adopție, când a aflat că a fost înfiată și ce lupte și binecuvântări a trăit de-a lungul acestei experiențe. Am povestit și despre faptul minunat și deloc întâmplător, că Ștefana, acum mamă de 5 copii, e implicată în lupta pentru viață, fiind coordonatorul campaniei 40 de zile pentru viață de la Gherla.  Pentru mine, ea e o eroină salvată prin adopție care acum la rândul ei salvează bebeluși și mame de la trauma avortului. Sunt foarte recunoscătoare că Ștefana și-a deschis inima cu noi. Discuția de azi sper să fie o încurajare pentru cei care se gândesc la adopție sau au adoptat, sau pur și simplu o doză de inspirație pentru fiecare din noi, pentru că indiferent dacă suntem conștienți sau nu, cu toții am fost afectați de adopție din punct de vedere spiritual, deoarece toți suntem adoptați ca fii și fiice ale lui Dumnezeu. 🏠 Pentru a ne susține pe Patreon: https://www.patreon.com/casapepiatra  🏠 Pentru a ne urmări pe Instagram: https://www.instagram.com/casapepiatra  🏠 Pentru a intra în grupul de Facebook: ⁠⁠⁠⁠⁠⁠https://www.facebook.com/groups/5250447238331014⁠⁠

06-10
01:02:00

80: De la abandon și droguri la o viață plină de speranță cu Georgiana Onea

Episodul de azi este foarte special. Georgiana la doar 24 de ani, ne dă niște lecții de viață pentru care îi sunt foarte recunoscătoare. Am discutat despre drumul ei deloc ușor prin casa de copii până la regăsirea propriei persoane după experiența cu anturajele nepotrivite și cu drogurile. Te invit să asculți povestea ei și să ne lași un comentariu cu impresiile tale după ce asculți interviul. 🏠 Pentru a ne susține pe Patreon: https://www.patreon.com/casapepiatra  🏠 Pentru a ne urmări pe Instagram: https://www.instagram.com/casapepiatra  🏠 Pentru a intra în grupul de Facebook: ⁠⁠⁠⁠https://www.facebook.com/groups/5250447238331014⁠⁠

05-20
49:18

79: Cum să fii alături de copilul tău adolescent? cu Gabriela Alexandru

Discuția cu Gabriela a fost absolut fascinantă pentru mine. Cred că e unul din episoadele mele favorite de la podcast! Am aflat așa de multe lucruri noi, și am rămas cu multe situații concrete ce mi-au dat mult de gândit legat de perioada de adolescență și cum mă pot pregăti ca părinte. Gabriela Alexandru este profesor de fizică la un liceu din București și asistent social, e pasionată de lucrul cu adolescenții, a ținut și un discurs minunat și la TedX Alba Iulia pe tema: Nu există elevi buni și elevi slabi. Pe lângă activitatea la catedră este implicată în proiecte la nivel național care își propun să înlesnească în special traseul sufletului uman prin apele tulburi ale adolescenței și al vieții de familie în general. Ce am apreciat la Gabriela, e că a înțeles preocuparea părinților creștini care urmăresc podcastul, de a-și ghida adolescenții și în credință și a povestit despre asta, despre cum intervenim noi ca părinți când nu mai vor să meargă la biserică, atunci când se compromit prin comportamente nepotrivite, o mulțime de exemple din propria ei experiență de mamă sau a celor cu care a interacționat. Merită să îți planifici un drum mai lung cu mașina, o alergare sau o plimbare ca să asculți această femeie și doamnă minunată, care a împărtășit atât de multe din înțelepciunea ei aici la podcast. Resurse menționate pe parcursul episodului: Filmul: "Patch Adams, un doctor trăsnit" Cartea "Eu te-am făcut, eu te omor: ghidul bunelor maniere pentru părinţi" de Michiela Poenaru Cartea "Primăvară înnegurată: pentru o înţelegere a adolescenţei" de Pr. Vasilios Thermos 🏠 Pentru a ne susține pe Patreon: https://www.patreon.com/casapepiatra  🏠 Pentru a ne urmări pe Instagram: https://www.instagram.com/casapepiatra  🏠 Pentru a intra în grupul de Facebook: ⁠⁠⁠⁠https://www.facebook.com/groups/5250447238331014⁠⁠

05-10
01:41:52

78: Maternitatea într-o societate alterată de mișcarea feministă cu Cameron Fradd (episod în limba engleză)

Episodul de azi este mai mult decât special. Invitata mea este Cameron Fradd de la Among the lilies, Mi se pare incredibil și acum, că o femeie așa specială, pe care o urmăresc de mulți ani și de la care am învățat foarte mult, este aici și am avut șansa să facem acest interviu. Am crezut că va fi o discuție scurtă de 10-15 minute, pentru că eram pe fugă și copiii noștri ne așteptau, dar se pare că toate se așează după voia Lui, și am avut o discuție plină de sfaturi înțelepte, deloc pe fugă și am atins subiecte pe care nici nu le plănuisem. Așadar, vă invit să ascultați acest interviu special în care discutăm despre ce înseamnă pentru Cameron maternitatea, cum balansează creșterea celor 4 copii, școala acasă și rolul de soție cu pasiunea ei pentru a face podcasturi și a ajuta pe cei din jur. Am mai discutat și despre feminitatea noastră și cum ne afectează mișcarea feministă felul în care ne vedem noi rolul în casă și în societate. Acestea dar și multe alte sfaturi despre a fi femeie și mamă veți regăsi în discuția noastră. Aici regăsiți episodul în care Carrie Gress vorbește pe larg despre mișcarea feministă https://amongthelilies.libsyn.com/rethinking-feminism Poți să vezi podcastul cu video pe canalul nostru de YouTube, aici: https://www.youtube.com/watch?v=kuVnHYysWws Dacă ți-a plăcut această discuție te rog să o dai mai departe, iar daca îți place conținutul pe care îl producem, te rugăm să iei în considerare a ne susține pe Patreon aici: https://www.patreon.com/casapepiatra.

04-20
47:49

77: Cum trăim credința în familie, nu doar duminica și de sărbători?

În acest episod am povestit despre ce înseamnă să trăim real credința în familie nu doar duminica și de sărbători? Am abordat aceste 5 dimensiuni experimentate în propriul meu drum de credință, care sper că te vor inspira și pe tine azi: Progresul spiritual personal: Constanța și regulile Joaca și timpul împreună O relație de cuplu puternică Nicio familie nu e o insulă Dacă ți-a plăcut acest gen de episod fără invitat, scrie-mi cum te-a impactat sau cum te-a ajutat. 🏠 Pentru a ne susține pe Patreon: https://www.patreon.com/casapepiatra  🏠 Pentru a ne urmări pe Instagram: https://www.instagram.com/casapepiatra  🏠 Pentru a intra în grupul de Facebook: ⁠⁠⁠https://www.facebook.com/groups/5250447238331014⁠⁠

04-10
31:58

76: Despre curajul de a face lucruri dificile cu Vlad Luca -Edictum Dei

Episodul de azi este despre curaj! Curajul de a face lucruri dificile și de a ieși din zona de confort, curajul de a-ți trăi credința în public și de a te face vulnerabil.  Invitatul meu este Vlad Luca, unul din pilonii Edictum Dei.  Am rămas foarte plăcut surprinsă de discuția noastră și mă bucur enorm să o împărtășesc cu voi.  Ne-a adus împreună organizarea conferinței “Părinți pentru generația internetului” cu Matt Fradd,  care va avea loc la Cluj-Napoca în data de 2 Aprilie de la ora 19, la Auditorium Maximum.  Conferința este gratuită, pe bază de înscriere. Mai jos găsiți detalii despre înscriere. Din acest episod vei afla:  Cum a luat ființa Edictum Dei?   Ce înseamnă pentru Vlad ca bărbat să își afirme credința și valorile în spațiul public? Cum ne raportăm noi la obstacolele care inevitabil apar în calea noastră Ce ne dorim de la conferința care urmează și de ce credem că este un subiect necesar și de mare ajutor pentru noi ca și părinți?  Acestea, dar și multe altele le vei găsi în podcast.  Îmi doresc ca această discuție să vă inspire, în a avea curajul să vă trăiți credința și valorile și în afara casei.  Mai multe detalii despre conferință găsiți pe șițe-ul nostru: www.sustinemfamilia.ro 📍Completează formularul să-ți rezervi locul la conferința “Părinți pentru generația internetului”: https://bit.ly/4bWXZh5 🔗Poți susține conferința cu o mică donație aici: https://gogetfunding.com/matt-fradd-romania/ 🏠 Pentru a ne susține pe Patreon: https://www.patreon.com/casapepiatra  🏠 Pentru a ne urmări pe Instagram: https://www.instagram.com/casapepiatra  🏠 Pentru a intra în grupul de Facebook: ⁠⁠⁠https://www.facebook.com/groups/5250447238331014⁠⁠

03-19
41:23

75: Matt Fradd în România și conferința “Părinți pentru generația internetului” cu Matt Fradd

🥁🥁🥁 Este o onoare absolută să îl am alături de mine în acest episod pe Matt Fradd! 🔥 Am povestit despre conferința gratuită din Cluj-Napoca 🇷🇴 unde va fi speaker pe 2 aprilie 2024. Matt Fradd este apologet și scriitor creștin, cunoscut pentru canalul său de YouTube  @PintsWithAquinas  unde abordează cu sinceritate subiecte precum creștinismul, criza societății moderne, lupta împotriva pornografiei și valorile pro-viață. Am discutat în acest episod despre povestea lui Matt, ce ne așteaptă la conferința din Cluj și de ce protejarea copiilor de pericolele pornografiei este un subiect vital pentru toți părinții de azi! 💬 ▶️ Urmărește interviul subtitrat aici: https://youtu.be/c1GVH7DCYWI 📍Completează formularul să-ți rezervi locul la conferința “Părinți pentru generația internetului”: https://bit.ly/4bWXZh5 🔗Poți susține conferința cu o mică donație aici: https://gogetfunding.com/matt-fradd-romania/

03-10
19:56

74: Cum prioritizăm timpul pentru cuplu? cu Alina Grigore

Episodul de azi este timpul petrecut în doi după ce avem copii.  Timpul capătă o altă dimensiune după ce avem copii. Iar conversațiile adulte sunt sport extrem.  Scott Hahn a scris recent într-o postare de internet că iubirea nu este un sentiment ci o alegere, și a rămas în mine acest fragment. Este atât de adevărat. Iar eu aș mai adăuga, că această alegere devine tot mai dificilă, cu cât numărul copiilor în familie crește.  Am povestit cu prietena mea Alina despre acest obicei, de a alege să petrecem timp cu soțul, pe care amândouă îl avem și pe care îl apreciem mult văzând roadele ce le aduce în dinamica cuplurilor noastre.  Din discuția noastră vei afla: Cum am început fiecare acest obicei? Ce facem când sunt tensiuni în cuplu și este ziua de petrecut timp împreună?  Cum ne organizăm să ieșim când copiii sunt mici?  Cum reușim să fim consecvenți chiar dacă perioadele vieții sunt diferite?  Acestea dar și multe, multe altele le veți descoperi ascultând episodul acesta.  În introducerea acestui episod am menționat asociația SUSținem familia, pe care vă invit să o urmăriți aici și aici.  Iar pentru a susține vizita lui Matt Fradd în România puteți dona aici 🏠Pentru a ne susține pe Patreon: https://www.patreon.com/casapepiatra  🏠Pentru a ne urmări pe Instagram: https://www.instagram.com/casapepiatra  🏠Pentru a intra în grupul de Facebook: https://www.facebook.com/groups/5250447238331014

02-19
01:01:44

73: Un an de misiune în Argentina, o experiență care îmbogățește viața cu Pr. Jean și Călin Rus

Părintele Jean Despruniée, foarte iubit de tineri, e un preot greco-catolic care se dedică foarte mult tinerilor din Cluj ca cercetaș, preot paroh, dar în special ca responsabil al asociației Puncte Inima, o asociație catolică ce trimite voluntari pentru a fi o prezență de consolare pentru cei care suferă și cei care sunt singuri în țări ca India, Filipine, Senegal, Argentina, Peru, Chile, Japonia dar multe altele. Alături în discuția noastră a fost și Călin Rus, inginer și asistent universitar la Universitatea Tehnică din Cluj. Călin s-a întors doar de câteva luni din misiunea sa din Argentina, unde a fost prin Asociația Puncte Inima, și a împărtășit cum i-a transformat viața și inima experiența alături de cei singuri și marginalizați. Deși am avut câteva probleme tehnice cu microfoanele, pentru mine discuția a fost atât de interesantă și emoționantă, cu o dinamică faină deoarece Călin a povestit experiența recentă din misiune, iar Părintele Jean a completat cu experiența sa din prima misiune din Argentina, dar și experiențele voluntarilor pe care i-a însoțit să-și ia zborul din Cluj. Îmi doresc cu acest episod să rezonăm și cu noi cei de acasă, să ne oprim în această oră alături de ei, să reflectăm la viața noastră și prezența pe care suntem chemați să o avem față de cei din jurul nostru, pentru că și noi cei căsătoriți suntem în misiune și suntem chemați să ne dăruim în fiecare zi! Resurse menționate pe parcursul episodului: Asociația Puncte Inimă: https://www.puncteinimaromania.org/ Scrisori trimise de voluntari: https://www.puncteinimaromania.org/blog 🏠 Pentru a ne susține pe Patreon: https://www.patreon.com/casapepiatra  🏠 Pentru a ne urmări pe Instagram: https://www.instagram.com/casapepiatra  🏠 Pentru a intra în grupul de Facebook: ⁠⁠⁠https://www.facebook.com/groups/5250447238331014⁠⁠

02-10
01:09:44

72: Cum vorbim cu respect în cuplu? cu pshihoterapeut Cristina Sechelea

Acest episod îți va schimba perspectiva despre control și intimitate.  Invitata mea, psihoterapeut Cristina Sechelea nu este pentru prima dată la podcastul nostru, unul din cele mai ascultate episoade este episodul 31 în care vorbeste despre cele 5 etape ale vieții de cuplu, un episod extrem de valoros pe care îl găsiți aici https://casapepiatra.ro/category/episodes/page/4/  În acest episod discutăm despre cum să vorbim cu respect în cuplu. Este un subiect vast însă Cristina, cu experiența ei, reușește să sintetizeze foarte bine această temă, astfel încât la final sunt convinsă că veți rămâne cu multe idei valoroase de aplicat în viața voastră.  Am atins următoarele idei:  de ce avem instinctul de a-l controla pe cel de lângă noi și ce este controlul?  ce înseamnă să ne respectăm partenerul? ce rol joacă respectul în aprofundarea intimității în căsnicie?  cum ne ajută respectul în a ne rezolva diferențele dintre noi?  cum comunicăm autentic și respectuos cu partenerul nostru?  Această discuție pe mine m-a lăsat cu multe momente de AHA și sunt sigură că fiecare găsim cel puțin o idee care să ne ajute să devenim o versiune mai bună a noastră.  Autorii menționați în interviu sunt: soții Popcak, Mathew Kelly și John Gottman.  Dacă ți-a plăcut acest podcast și ți se pare valoros, te rog să îl dai mai departe.    🏠Pentru a ne susține pe Patreon: https://www.patreon.com/casapepiatra  🏠Pentru a ne urmări pe Instagram: https://www.instagram.com/casapepiatra  🏠Pentru a intra în grupul de Facebook: https://www.facebook.com/groups/5250447238331014

01-19
59:38

71: Disciplina de a face sport acasă după apariția copiilor cu Adriana Mihale

Dacă te simți blocată între dorința de a face ceva și imposibilitatea (de când ești mamă) de a relua activitățile sportive pe care le făceai mai demult, sper ca episodul de azi să fie o sursă de inspirație și să găsești idei noi pe care le poți implementa. 👶🍼  Cum arată disciplina de a face sport acasă după apariția copiilor 🏋️‍♂️🏆 Am povestit azi cu Adriana Mihale, prietena mea dragă și mamă a 3 copii (toți cu vârste sub opt ani), care găsit un mod de a transforma activitatea fizică într-o parte esențială a rutinei zilnice!  Adriana mă inspiră zilnic în primul rând pentru că ați putea spune că e o mamă obișnuită: are responsabilitățile vieții de familie, a casei, un job în IT și cu toate acestea, încă după prima naștere și-a creat o disciplină de a face sport acasă și admir demult determinarea și ambiția ei. De 2 ani suntem și în călătoria de a face sport de acasă împreună 🤩 🤝 💪 (deși locuim în orașe diferite, dar mai multe detalii în episod).  Așa că am convins-o să vină la podcast să povestim cele mai importante aspecte care ne-au ajutat să implementăm o rutină de sport de acasă, chiar și cu copii mici. Sper să găsești valoare în experiențele noastre, nu de experți în sport ci mame doritoare de o viață sănătoasă. Dă play la episod 👇să faci încă un pas spre o viață activă și echilibrată! Resurse menționate pe parcursul episodului: - Cartea "Nu mă poți răni", scrisă de David Goggins - Les Mills: https://my.lesmillsondemand.com-> website cu workout-uri online - Programul T25: https://www.beachbodyondemand.com/programs/focus-t25/start-here - Programul Insanity: https://www.beachbodyondemand.com/programs/insanity/start-here 🏠 Pentru a ne susține pe Patreon: https://www.patreon.com/casapepiatra  🏠 Pentru a ne urmări pe Instagram: https://www.instagram.com/casapepiatra  🏠 Pentru a intra în grupul de Facebook: ⁠⁠https://www.facebook.com/groups/5250447238331014⁠⁠

01-10
01:27:33

70: Cum ne împlinește viața munca voluntară în Biserică? cu Codruța Fernea

Voluntariatul este un subiect foarte prezent în zilele noastre, în toate domeniile.  Mi-am dorit o discuție despre munca voluntară în Biserică și am găsit și persoana potrivită.  Codruța Fernea este președinte la Acțiunea Catolică din Romania, membru AGRU Cluj și are o vastă implicare în diferite organizații.  Am discutat cu Codruța despre experiența ei, despre ce înseamna să te implici în diferitele organizații din Biserică, dar și despre cum se îmbină acest lucru cu viața personală, socială și profesională. În scurta noastră discuție vom încerca să explicăm: Ce este de fapt voluntariatul in cadrul Bisericii?  Ce ne spune Biserica despre implicarea laicilor in viața ei?  Cine se poate implica în diferitele mișcări din Biserică Care este misiunea noastră, a fiecăruia în parte, în Biserica noastră? Cum să ne descoperim această misiune?  Dacă ți-a plăcut această discuție, dă mai departe episodul, să se bucure cât mai multe persoane de aceste informații.  🏠 Pentru a ne susține pe Patreon: https://www.patreon.com/casapepiatra 🏠 Pentru a ne urmări pe Instagram: https://www.instagram.com/casapepiatra 🏠 Pentru a intra în grupul de Facebook: https://www.facebook.com/groups/5250447238331014

12-20
35:30

69: Discuții deschise în familie - cum abordăm subiecte dificile cu copiii? cu Agnia Potoroacă

Episodul de azi este despre cum să avem discuții deschise în familia noastră, pe teme dificile: de unde apar bebelușii? de ce unele poze nu trebuie privite? de ce să nu încurcăm iubirile? Mai ales când e vorba de copii mai mici, subiectele ce țin și de sexualitate ne pun pe noi părinții în dificultate: vrem să clădim în copiii noștri valori bune care să-i ajute să ia decizii potrivite, dar nu avem mereu cuvintele potrivite la îndemână sau suntem luați pe nepregătite. Am înțeles pe pielea mea cât de important e ca noi părinții să ne înarmăm cu resurse și idei ca NOI să aducem în discuție temele dificile în casa noastră, să inițiem dialogul ca în felul acesta să le arătăm copiilor noștri că suntem acolo să-i îndrumăm în orice situație, că avem un limbaj comun și vor găsi în noi deschiderea și acceptarea atunci când vor avea întrebări. Cum am putea mai bine să inițiem discuții decât citind împreună cu copilul nostru niște povești potrivite? Agnia Potoroacă, invitata mea de azi, scrie o serie de cărți numite "Discuții deschise în familie" din care a publicat 3 cărți pe care le îndrăgesc atât eu, cât și copiii mei. Sunt foarte recunoscătoare că Agnia a acceptat să împărtășească la podcast povestea ei și ce a însemnat să scrie aceste cărți. E o femeie extraordinară pe care o admir pentru felul în care își trăiește credința. Mă inspiră ca și mamă și soție, și cred că toți avem multe de învățat de la ea. Dacă vrei să afli mai multe despre Agnia, poți asculta și episodul 67, unde ea și soțul ei, Mădălin, au povestit despre viața de homeschooling și educația creștină. Cărțile scrise de Agnia Potoroacă se pot comanda folosind acest formular: https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSfcVGSftMklg_FubOSMpTzN_MG3KyoIGaSDvm36EJ41Zwa_6A/viewform?pli=1

12-10
48:22

Recommend Channels