Judecata de Acum

Doi jurnaliști. O săptămână de întâmplări. Un ceas pentru a le descifra. Încercăm să înțelegem. Nu reușim întotdeauna. Dar exersăm mereu gândirea liberă. ------------------- "Judecata de Acum" este un podcast video săptămânal transmis LIVE pe Youtube, în fiecare joi seara, de la 8, si produs în parteneriat de două organizații din presa alternativă, Dela0 și Centrul de Investigații Media (CIM). Pentru dezvoltarea acestui produs putem fi sprijiniți pe Patreon - www.patreon.com/judecatadeacum

Judecata de Acum - episodul 206

O ediție specială a Judecății de Acum, în care Vlad discută cu jurnalista Diana Oncioiu despre costul social al reformelor.-----------Fiind un produs editorial al unor organizații de presă independentă - Dela0 și Centrul de Investigații Media (CIM) - Judecata de Acum se bazează pe suportul financiar al publicului. Ne puteți sprijini cu un abonament lunar prin patreon: www.patreon.com/judecatadeacum. Mulțumim!

09-20
01:49:52

Judecata de Acum - episodul 205

Am pornit ediția de săptămâna asta ultragiați de perspectiva unui nou episod de manțocăreală cu alegerile, de data asta cu cele pentru funcția de primar general al Capitalei. Pentru că, după declarațiile publice, președintele Nicușor Dan pare să considere imperativul organizării alegerilor - și, deci, al respectării legii în acest sens - mai puțin imperativ (dacă ne permiteți) decât stabilitatea coaliției de guvernare. Care, la rândul ei, tot după declarțiile publice ale liderilor ei, nu prea vrea să organizeze alegeri.Să te joci în continuare cu acest element fundamental al ideii de democrație după tot circul făcut în 2024, culminând cu anularea prezidențialelor, pare a fi o idee bună doar dacă-ți dorești radicalizarea până și a celor mai echilibrați cetățeni români.Firește, PSD, frânarii coaliției, nu-și doresc alegeri, vor să rămână interimar omul PNL - aripa Thuma, care este, practic, cineva de la PSD, dar pe galben, căci, formal, Bujduveanu este liberal.Dacă asta e reforma, poate nici n-avea rost să mergem mai departe pentru a constata mai degrabă mimarea reformelor în alte și alte zone importante ale statului. Ne-am dus, totuși, până la ANAF, care, deși a făcut obiectul unei serii de materiale de presă foarte bune în zilele din urmă, pare să se încăpățâneze să nu se schimbe deloc.Și am mai fi avut lucruri de spus, dar, din păcate, cel mai probabil, ele vor fi la fel de actuale și săptămânile viitoare.Săptămâni următoare - mai exact trei la număr - în care vă veți întâlni doar cu Vlad (și cu câte-un invitat, de bună seamă), căci Ovidiu va fi departe, în Statele Unite. Gânduri bune tuturor! Pe curând!-----------Fiind un produs editorial al unor organizații de presă independentă - Dela0 și Centrul de Investigații Media (CIM) - Judecata de Acum se bazează pe suportul financiar al publicului. Ne puteți sprijini cu un abonament lunar prin patreon: www.patreon.com/judecatadeacum. Mulțumim!

09-13
01:44:59

Judecata de Acum - episodul 204

Întorși la măsuță după o lună de relaxare, am pornit de la amara constatare că parcă niciodată distanța dintre realitatea obiectivă și butaforia instituțională nu a fost atât de mare. Să vedem un nou guvern, de data asta auto-declarat reformist, nu ca cele din trecutul recent, care să dorească aceleași negocieri politice pe organizarea alegerilor, în ciuda catastrofelor electorale de anul, în loc să respecte (dracului) legea? Scandalor!Presa? Mult mai slăbită, după vânzarea G4 Media către Budeanu. Justiția? În grevă (ilegală!), pentru un termen ce pare deloc scurt. Integritatea? În ciuda promisiunilor guvernamentale, rămâne băgată în perfuzii. Guvernarea? Balet, cu pesediștii care mai au să se supere că nu le stă părul bine useriștilor. Memoria societală? De pește de acvariu, din moment ce Iliescu, autorul moral al masacrului de după 22 decembrie 1989, primește, formal, funeralii de stat, contrazise de însăși participarea firavă la ceremonii.Așteptările? Cel mult să mergem, clătinându-ne, în același ritm de melc, încercând să ne cârpim bugetul, cu eternul obiectiv de a mai trece o iarnă. Parțial din cauza lipsei de date, care face imposibilă orice intervenție reformatoare în orice sistem, dar și din cauza coaliției contra naturii care ne conduce.Sau, la fel de corect, în ritmul președintelui NIcușor Dan.Poate ne înșelăm, poate ne așteptam la mai mult din cauza excesului de speranță post-încleștarea cu extremismul, dar vom fi aici, joi de joi, pentru a vedea cu ochii noștri ce urmează.Mulțumim!Pe curând!-----------Fiind un produs editorial al unor organizații de presă independentă - Dela0 și Centrul de Investigații Media (CIM) - Judecata de Acum se bazează pe suportul financiar al publicului. Ne puteți sprijini cu un abonament lunar prin patreon: www.patreon.com/judecatadeacum. Mulțumim!

09-06
01:55:15

Judecata de Acum - Episodul 203 - Interviu cu proc Antonia Diaconu

Forțați de discuția societală despre beneficiile magistraților, ne-am întrerupt vacanța pentru un interviu cu Antonia Diaconu, procuror-șef al Serviciului Teritorial DIICOT Argeș.Am vorbit și despre beneficii, însă la finalul unei discuții de mai bine de două ore despre funcționarea efectivă a sistemului judiciar, mai exact despre „bubele” lui. Unele remarcate chiar de colegii dnei procuror din Asociația Mișcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor (AMASP), altele însă au apărut pur și simplu din discuție.Știați, de pildă, că un procuror trebuie să se delege pe sine pentru a face o cercetare la fața locului comiterii unei infracțiuni? Și că, în cazul în care nu o face, tot ce constată el în acest demers judiciar nu poate ajunge probă la dosar?Asta, dar și alte aberații, în lunga (dar, sperăm, și cuprinzătoarea) discuție cu dna proc Diaconu, pe care vă invităm s-o ascultați.Vă mulțumim tuturor!Pe curând!-----------Fiind un produs editorial al unor organizații de presă independentă - Dela0 și Centrul de Investigații Media (CIM) - Judecata de Acum se bazează pe suportul financiar al publicului. Ne puteți sprijini cu un abonament lunar prin patreon: www.patreon.com/judecatadeacum. Mulțumim!

08-06
02:30:53

Judecata de Acum - episodul 202

Pentru ediția de săptămâna asta a Judecății a fost obligatoriu să aducem un căcat pe care l-am pus pe masă. Sigur, nu chiar un căcat, ci o operă a unei cunoscute artiste române, Leea Razovschi, artist plastic ce a făcut, practic, „un căcat de aur”.Pentru că asta simțim, înainte de o lună de vacanță, când vedem statul român: scărba cu care te uiți la un căcat.Cum altfel poate părea o societate în care cineva care dă șpagă ani de zile pentru protecție (și pentru a scăpa de plata corectă a taxelor) ajunge vicepremier și, odată demisionând, își explică acțiunea, doct, drept „șpagă de supraviețuire”?Cum altfel ne putem la un premier care nu schițează nici un gest de frondă față de faptul că are, în Guvern, și alți oameni cu probleme penale serioase în trecut, ci se mărginește la a saluta „reabilitarea”?Cum să ne uităm la o țară în care cresc taxele, pentru că este prăpăd macro-economic, dar instituții precum Departamentul pentru Românii de Pretutindeni furajează la greu, cu bani publici, chiar zilele astea, Biserica Ortodoxă Română?Cum să vorbim despre răcnetele magistraților, care denunță, în cor, încălcarea contractului social și distrugerea justiției, când chiar ei au adus calitatea actului de justiție sub nivelul mării?În zodia asta maro ne despărțim, prieteni, pentru o lună în care ne propunem să ne tragem sufletul. Sper să aveți și voi liniște și să ne revedem în septembrie măcar mai întremați, dacă nu cu mai puține motive de scârbă.Mulțumim!Pe curând!-----------Fiind un produs editorial al unor organizații de presă independentă - Dela0 și Centrul de Investigații Media (CIM) - Judecata de Acum se bazează pe suportul financiar al publicului. Ne puteți sprijini cu un abonament lunar prin patreon: www.patreon.com/judecatadeacum. Mulțumim!

07-31
01:45:18

Judecata de Acum - episodul 201

Despre Piedone și alți piedoni am discutat la ediția de săptămâna asta a Judecății. Nu am reușit să înțelegem (mă rog, am reușit, că nu e rocket science) cum pot judeca șefii politici românești astfel încât să găsească oportun să populeze administrația cu oameni ca acest Piedone, ale cărui fapte de arme le-am trecut în revistă, spre a nu fi uitat ușor.Prilejul a fost, firește, cel mai recent dosar penal în care este cercetat de procurorii anti-corupție, un dosar care, cel puțin din datele de până acum, pare un circ aidoma celui pe care acest personaj îl face prin spațiul public de mult prea mulți ani.Am trecut apoi la alte lucruri aparent de neînțeles, cum ar fi ce anume urmează să se întâmple cu șantierul de la Piața Unirii, proaspăt scurmată pentru a se repara planșeul Unirii și, în criză financiară, cu potențial mare de oprire a lucrărilor. Nu înțelegem ce anume se va alege de marele proiect al lui Băluță, dar mai așteptăm, poate se risipește ceața.N-am putut încheia fără să ne uităm și la alte câteva „instantanee” ale României din vara lui 2025. Am găsit numai porcării și-am închis repede discuția, mai ales că Ovidiu deja era plouat tot de vestea morții lui Ozzy Osbourne.Ăștia am fost, pe săptămâna viitoare!-----------Fiind un produs editorial al unor organizații de presă independentă - Dela0 și Centrul de Investigații Media (CIM) - Judecata de Acum se bazează pe suportul financiar al publicului. Ne puteți sprijini cu un abonament lunar prin patreon: www.patreon.com/judecatadeacum. Mulțumim!

07-24
01:43:29

Judecata de Acum - episodul 200

Am ajuns la ediția 200 a discuției nostre săptămânale, și, cum vorbeam la debutul discuției de săptămâna asta, tot despre prostii vorbim.De data asta, despre o prostie a președintelui Nicușor Dan, care a părut a căuta nuanțe într-o zonă în care nu prea mai e nevoie de ele, ci de acțiune, cu atât mai mult cu cât este una cu potențial de risc mortal pentru democrația românească. Este vorba despre normarea, inclusiv penală, a actului de a proslăvi în spațiul public, ideologii precum cea legionară, fascismul românesc, precum și emiterea de idei antisemite xenofobe și toate din zona lor. Pe scurt, legea împotriva extremismului, care a fost cât pe ce să ne întoarcă în grotă.Am găsit, atât noi, cât și - esențial - Curtea Constituțională a României, în unanimitatea ei, că această căutare a președintelui Dan este fără sens. Avem și argumente, cu date și fapte, dar și cu percepții, căci e imposibil să faci din istorie matematică.Am trecut apoi printr-un nou calup care pare că ne bântuie și care ar putea fi botezat ceva de genul „Ce vrăji a mai făcut Justiția românească în ultima săptămână?”. Răspunsul: multe. Și n-am putu să încheiem fără a discuta puțin și despre cea mai recent descoprită tentativă de țap-țarap a statului român: niște „băieți” din CNAIR (compania de autostrăzi a României) au încercat să „mânărească” niște licitații pe bani din PNRR, iar europenii s-au prins și ne-au tăiat banii.Au mai rămas, ca de fiecare dată, și multe alte subiecte de judecat, dar noi vom fi aici și săptămâna viitoare să ne uităm și să(-i) judecăm.Pe curând!-----------Fiind un produs editorial al unor organizații de presă independentă - Dela0 și Centrul de Investigații Media (CIM) - Judecata de Acum se bazează pe suportul financiar al publicului. Ne puteți sprijini cu un abonament lunar prin patreon: www.patreon.com/judecatadeacum. Mulțumim!

07-19
01:48:13

Judecata de Acum - episodul 199

Săptămâna și un nou minim istoric la care ajunge să coboare justiția română. Și din nou cu o situație absolut inexplicabilă legată de controversatul dosar vizându-l pe omul de afaceri Mihai Bizu, apărat în trecut de actualul ministru al Justiției. Pe scurt, omul se poate considera scăpat de o sumă de fapte grave la capătul cărora a fost foarte aproape de a-și omorî soția, a fost condamnat cu executare și, două zile mai târziu, eliberat. Cum? Ascultați și vă cruciți.Cu rezultate dinspre justiție din ce în ce mai scandaloase, o speranță vine dinspre vicepreședintele CSM, care fix asta a admis: calitatea catastrofală a justiției române.Dincolo de justiție, avem primul pachet de măsuri anti-deficit, măsuri care ne lovesc pe noi, nu pe „ei”. Îl așteptăm pe cel pentru „ei”, respectiv pentru tot ce înseamnă „establishmentul” din statul român, cei care se umflă din banii publici, cu rezultate modeste. Semnalele sunt, însă, îngrijorătoare.Nu am tras cortina până când nu am discutat și despre planurile guvernului Bolojan pentru nesimțita și otrăvitoarea subvenție de la stat pentru partide. Și, în loc de ursar, am consemnat o declarație bizară a proaspătului purtător de cuvânt al Cabinetului Bolojan.Om vedea ce-o mai veni dinspre Palatul Victoria până săptămâna viitoare.Mulțumim! Pe joi!-----------Fiind un produs editorial al unor organizații de presă independentă - Dela0 și Centrul de Investigații Media (CIM) - Judecata de Acum se bazează pe suportul financiar al publicului. Ne puteți sprijini cu un abonament lunar prin patreon: www.patreon.com/judecatadeacum. Mulțumim!

07-12
01:47:45

Judecata de Acum - episodul 198

A început nebunia! „Să se taie, dar nu noi suntem vinovați, deci să nu se taie de la noi!”, spun sindicate din diferite zone ale „sistemului” bugetar.Asta am judecat azi: face Guvernul corect tăierile astea? Le putea face altfel? Are ce-i trebuie - date, adică! - pentru a face cum trebuie?Și, de-aici, am mers din nou într-o discuție despre cât de stricată este, de fapt, România. Și despre cum, din nou și din nou, ajungem să plătim, la paușal, incapacitatea noastră de a fi cetățeni.Dincolo de asta, pare că nici Guvernul nu e foarte hotărât să umble unde e de umblat. Altminteri de unde vin ezitările premierului de a-i numi direct pe cei pe care altfel îi constată de o nesimțire mare în de-acum celebrul caz al casei RA-APPS închiriată printr-un intermediar privat deștept tot statului (adică Eximbank)?Ce-am mai înțeles? Că, la capătul tuturor acestor turbulențe, vom găsi, implacabil, Justiția. Care, așa cum constatam la ediția anterioară, pare să fi scăpat definitiv de sub controlul celorlalte puteri ale statului, rămânând să joace un joc doar pentru ea și privilegiile ei, cumva împotriva restului României.Ce urmează? Nu știm, dar vom fi aici și vom judeca.Vă mulțumim pentru că ne urmăriți!Pe joia viitoare!-----------Fiind un produs editorial al unor organizații de presă independentă - Dela0 și Centrul de Investigații Media (CIM) - Judecata de Acum se bazează pe suportul financiar al publicului. Ne puteți sprijini cu un abonament lunar prin patreon: www.patreon.com/judecatadeacum. Mulțumim!

07-03
01:39:41

Judecata de Acum - episodul 197

După o lună de negocieri politice pe viitoarea echipă a Guvernului și pe viitoarele măsuri de redresare macro-economică, pe coșul de la Palatul Cotroceni - sau Victoria - a ieșit, în sfârșit, fum. Pentru mulți alb, pentru noi mai degrabă maro.Dincolo de speranțele puse în persoana premierului Bolojan, o parte importantă din cabinet este cel puțin discutabilă.Am discutat și noi despre oamenii-problemă împinși de noua coaliție de guvernare la masa Guvernului, dar și prin tot felul de alte funcții. Am început cu ministrul Justiției, despre ale cărui fapte de arme din vremea când era avocat noi considerăm că nu-l recomandă nicidecum pentru portofoliul din guvernul asumat reformist.Am cotinuat cu alți și alți inși de genul „inexplicabil”: Cătălin Predoiu, Florin Barbu, Rogobete sau „Elon” Anastasiu.Dincolo de echipa guvernamentală, însă, lucrurile par să stea și mai rău: Lia Savonea conduce puterea judecătorească, iar puterea judecătorească pare să n-aibă nimic împotrivă, iar la CCR ajunge, cel mai probabil, un fel aparte de slugoi perpetuu al liderilor PSD, Mihai Busuioc, cu votul USR.Deșertăciune, ați spune, și noi nu ne-am opune absolut deloc, ba chiar ne-am alătura corului.Una peste alta, nu știu voi, dar noi am conchis că ne-am cam pierdut răbdarea, precum și că momentul victoriei reformistului pro-european Nicușor Dan în turul II, cu tot cu momentum-ul creat de el, s-a cam dus.Ce-o veni? Nu știm, dar vă promitem că rămânem aici să constatăm și să judecăm. Săptămâna viitoare, însă, nu joi, cum v-am obișnuit, ci marți. Mulțumim! Pe curând!-----------Fiind un produs editorial al unor organizații de presă independentă - Dela0 și Centrul de Investigații Media (CIM) - Judecata de Acum se bazează pe suportul financiar al publicului. Ne puteți sprijini cu un abonament lunar prin patreon: www.patreon.com/judecatadeacum. Mulțumim!

06-28
01:38:50

Judecata de Acum - episodul 196

La o lună de când Nicușor Dan a devenit de facto președintele ei, România pare a-și continua deriva periculoasă în care a fost aruncată în anul și jumătate de calvar electoral. N-avem guvern, n-avem instituții, n-avem reforme, n-avem perspective. Sau, mai degrabă, avem o perspectivă: demantelarea justiției ca sistem de aplicare al politicii penale a statului. Ăsta pare a fi singurul lucru care ni se întâmplă. Și ni se întâmplă fix sub ochii noștri, fără măcar a fi pus în discuția societății de noul președinte, ocupat cu găsirea numitorului comun pe care să se sprijine apoi un cabinet de coaliție.Evacuarea polițiștilor judiciariști ai Direcției Generale Anticorupție a Ministerului de Interne din dosarele penale cu tot cu probele pe care aceștia le-au adunat - sub delegarea procurorului, firește, deci perfect legal până zilele trecute - aruncă sub tren un număr înspăimântător de mare de dosare penale cu fapte și oameni grei sau mai puțin grei, acționând nu ca o amnistie, ci ca un veritabil moment zero.Puneți asta în contextul secretizării declarațiilor de avere și vedeți că doar în luna de la alegeri statul a pierdut două instrumente esențiale în lupta cu infracționalitatea în general și cu corupția în special.Adăugați lângă și modul ilegal prin care un personaj sulfuros precum Lia Savonea se pregătește să se înscăuneze șef de facto al puterii judecătorești, prin râvnita poziție de șef al instanței supreme.Și mai adăugați și faptul că, în plin scandal societal despre violența împotriva femeilor, o instanță pune în discuție dacă o femeie bătută crunt de partener și ținută cu forța cu capul sub apă, într-o cadă, poate sau nu să respire sub apă - poate poate, nu? - și-apoi conchide că, nefiind probată imposibilitatea respirației sub apă la om, nu e cazul de încadrat agresorul la tentativă de omor. Într-un dosar în care avocat al agresorului a fost, până de curând, actualul ministru al Justiției, care, de ce nu?, ar putea fi și viitorul.Nu știu voi, dar noi nu vrem să gustăm din ceva preparat după această rețetă.Găsim legitim să ne așteptăm ca până săptămâna viitoare să-i vedem dând cu bila de demolări în ce-a mai rămas din justiție. Chiar și așa, noi promitem că vom fi aici, să judecăm și să constatăm ce ne-o mai putea salva de la disoluție.Mulțumim! Pe joia viitoare! -----------Fiind un produs editorial al unor organizații de presă independentă - Dela0 și Centrul de Investigații Media (CIM) - Judecata de Acum se bazează pe suportul financiar al publicului. Ne puteți sprijini cu un abonament lunar prin patreon: www.patreon.com/judecatadeacum. Mulțumim!

06-21
01:42:53

Judecata de Acum - episodul 195

Bătaia de joc pe care a comis-o Curtea Constituțională în motivarea deciziei de secretizare a declarațiilor de avere și interese ale demnitarilor români ne-a ocupat mai bine de jumătate din ediția din această săptămână. Au fost multe mistificări și multe neadevături în cele nici 30 de pagini ale hotărârii care întoarce România cu vreo 20 de ani în urmă în ceea ce privește transparența și, în final, lupta împotriva corupției. Teribile vremuri trăim...În ce-a mai rămas din discuția de astăzi ne-am ocupat și de un alt masacru judiciar: am constatat că avem o nouă cale extraordinară de atac în dosarul lui Mario Iorgulescu. Ceva ce practicienii dreptului din România nu-și amintesc să fi existat, dar uite că există. Această aparent inexplicabilă inovație judiciară, încă nemotivată, are consecința de a-i mai tăia lui Iorgulescu din pedeapsa cu închisoarea: acum a rămas doar de opt ani, din care, cum bine știm, n-a făcut niciun minut. De la cele profund nesfinte din Justiție am ajuns rapid la cele nesfinte din Biserică și am luat la puricat ceva ce ne stătea pe creier de când cu condamnarea episcopului Cornel Onilă: lipsa de reacție a sfințiilor lor în fața evidentelor orori comise de unul de-ai lor și constatate prin hotărâre definivă. Am conchis că arată rău-rău muțenia BOR, mai cu seamă când e pusă în antiteză cu graba cu care au înfierat marșul PRIDE. Și, în fine, am ajuns la un numitor comun în privința efortului politicienulor de a reporni, practic, țara: nu mai avem răbdare. Săptămâna viitoare așteptăm un guvern și niște măsuri sau vom considera lupta pierdută încă dinainte de a începe.Cu această speranță am mai închis o ediție și vă invităm să ne urmăriți și săptămâna viitoare, ca să vedem cum ne va arăta viitorul. Tot joi, de la 20.00, cum ne e obiceiul.Mulțumim! Pe curând!-----------Fiind un produs editorial al unor organizații de presă independentă - Dela0 și Centrul de Investigații Media (CIM) - Judecata de Acum se bazează pe suportul financiar al publicului. Ne puteți sprijini cu un abonament lunar prin patreon: www.patreon.com/judecatadeacum. Mulțumim!

06-14
02:18:20

Judecata de Acum - episodul 194

Săptămâna asta am avut pe masă un subiect vechi, dar nou: serviciile secrete profund necontrolate democratic, despre care am to-ooot vorbit la masa Judecății, și o nouă idee, exprimată de președintele Nicușor Dan expeditiv, fără nuanțe, de a le introduce într-o nouă luptă judiciară, de data asta cu evaziunea fiscală.Am avut poziții de la un punct încolo cvasi-divergente, semn că am încercat, dacă nu chiar și reușit, să punem pe masă multe argumente.În lipsa unor măsuri punctuale sau numiri de persoane în funcții-cheie în ceea ce se așteaptă a fi „era Nicușor Dan”, am fost cumva obligați să comentăm și noi declarațiile date de președinte de-a lungul săptămânii din urmă. Și, pe final, am mai pus o piesă în complicatul puzzle în care ne-a aruncat decizia CCR de săptămâna trecută, cea care ne aruncă, din punct de vedere al transparenței averii demnitarilor, în urmă cu mai bine de 20 de ani, când speram la aderarea la Uniunea Europeană. Ascultați și vă minunați!Cu speranța că până săptămâna viitoare vom vedea și niște politici publice, și poate și un guvern, vă dăm întâlnire, ca de obicei, joi seara.Mulțumim! Pe curând!-----------Fiind un produs editorial al unor organizații de presă independentă - Dela0 și Centrul de Investigații Media (CIM) - Judecata de Acum se bazează pe suportul financiar al publicului. Ne puteți sprijini cu un abonament lunar prin patreon: www.patreon.com/judecatadeacum. Mulțumim!

06-07
02:21:12

Judecata de Acum - episodul 193

Nici nu s-a uscat bine cerneala de pe decretul de numire al președintelui Nicușor Dan și am și consemnat o nemernicie cât țara de mare: o decizie a Curții Constituționale ascunde averile demnitarilor, politicienilor și magistraților. O decizie contrară însăși ideilor de transparență, integritate sau democrație, o invitație la corupție. Și, de bună seamă, o decizie care anulează tot câștigul societății românești după evitarea la limită a prăbușirii în autocrație.Am vorbit mai bine de o oră despre asta, amintindu-ne ce înseamnă „draga de ANI” a Monicăi Macovei azi (o ruină), ce (mai) înseamnă Europa și constatând, de fapt, că nici nu ne-am oprit bine din sărbătorit victoria candidatului pro-occidental că am și început un nou război: cu pungașii autohtoni care nu sunt dispuși să-și piardă privilegiile aproape oligarhice.Partidele nu sunt nici ele deloc pregătite pentru efortul de reașezare macro-economică a României, judecând după halul în care s-au prezentat la discuțiile de la Cotroceni. Sinecurile par un fel de viciu pentru clasa politică românească.Am mai atins și alte două subiecte pe care le-am găsit importante, după care am încheiat cu un soi de omagiu pentru două dintre colegele noastre din Moldova care au reușit, anul trecut, să-și țină țara pe linia de plutire cu jurnalism de investigație făcut perfect.Ăștia am fost, vă așteptăm și joia viitoare, sperăm cu vești mai bune!-----------Fiind un produs editorial al unor organizații de presă independentă - Dela0 și Centrul de Investigații Media (CIM) - Judecata de Acum se bazează pe suportul financiar al publicului. Ne puteți sprijini cu un abonament lunar prin patreon: www.patreon.com/judecatadeacum. Mulțumim!

05-31
02:33:20

Judecata de Acum - episodul 192

La prima ediție cu Nicușor Dan președinte al României am răsuflat ușurați că am scăpat de fascism și am încercat să ne uităm puțin la ce vine, fără însă a pierde din vedere unde am fost.Ce-am făcut noi, românii, duminică, evitând in extremis abisul fascist, e doar o primă mișcare de ieșire din prăpastie. Statul arată în continuare înspăimântător de rău, instituțiile lui parcă nu mai există. Iar toate astea înseamnă că președintele Nicușor Dan, alături de guvernul pe care toată lumea îl așteaptă, dar și de parlamentul pe care-l vedem deja (un dezastru!), trebuie - trebuie! - să înceapă o reformă cvasi-totală din care să se vadă rapid normalitate.Un aspect important al acestui efort trebuie făcut pentru presă. Actuala ei funcționare este incompatibilă cu democrația. Banii cu siglă de partid pe ei au stricat atât de tare funcționarea presei așa cum o știm încât două redacții, aflate în minoritatea normală a meseriei, au ajuns să-și arunce vorbe de ocară.Bref, va fi greu. Dar când nu a fost?Puține lucruri sunt certe acum, dar unul dintre ele este că, dacă suntem sănătoși, vom rămâne aici să contabilizăm mișcările ce urmează.Pe joia viitoare!-----------Fiind un produs editorial al unor organizații de presă independentă - Dela0 și Centrul de Investigații Media (CIM) - Judecata de Acum se bazează pe suportul financiar al publicului. Ne puteți sprijini cu un abonament lunar prin patreon: www.patreon.com/judecatadeacum. Mulțumim!

05-24
02:25:09

Judecata de Acum - episodul 191

La ultima ediție înainte de votul crucial al românilor pentru alegerea noului președinte, am constatat România, instituțional și moral, în cel mai jos punct în care-a fost de la Revoluția din 1989 încoace.Statul stă și-așteaptă, iar când face ceva arată ca o găină fără cap. Spasmele statului sunt motive suplimentare de indignare pentru toți românii, însă doar o jumătate de Românie caută o soluție rațională pentru repararea defecțiunilor majore pe care ni le-a lăsat tuturor clica PSD-PNL. Candidatul acestei jumătăți de Românie se zbate să convingă, formal, prin răspunsuri la întrebări, câți cetățeni poate, astfel încât țara să nu cadă în prăpastia lângă care dansează hipnotizată.În timpul ăsta, cealaltă jumătate, îmbătată de gloria rezultatului obținut de omul lor în primul tur, ar împinge-o încă dinainte de vot în hău.Vom rezista? Vom mai fi, după seara de duminică, o țară - chiar și-așa, praf, dar o țară! - în Uniunea Europeană, cu oameni cu drepturi, reguli și viitor?Poate pentru prima oară ne punem serios această întrebare.Nu știm să-i răspundem. Ce promitem este că vom fi aici, la masa Judecății, în seara de luni, live, de la ora 20.00, pentru a discuta la cald despre cine suntem, ce-am ales și unde mergem.Vă mulțumim frumos tuturor!-----------Fiind un produs editorial al unor organizații de presă independentă - Dela0 și Centrul de Investigații Media (CIM) - Judecata de Acum se bazează pe suportul financiar al publicului. Ne puteți sprijini cu un abonament lunar prin patreon: www.patreon.com/judecatadeacum. Mulțumim!

05-17
01:59:49

Judecata de Acum - episodul 190

Am avut săptămâna asta o ediție amânată cu câteva zeci de ore pentru simplul motiv că slotul nostru obișnuit a fost ocupat de prima dezbatere a celor doi candidați rămași în cursa pentru președinția României.Ne-am adunat vineri dimineață și, fix la ora prânzului, am pornit înregistrarea unei discuții care s-a concentrat chiar pe această primă confruntare între cei doi candidați, dar mai aproape de adevăr am fi dacă am numi-o confruntare între două lumi care ni se propun. Am analizat mai cu seamă greșelile făcute de candidatul care ne propune democrație, orientare pro-Vet și drepturi, am încercat să subliniem vulerabilitățile celui care ne propune izolare, beznă și autocrație pe model Putin-Orban și am vorbit despre cadrul general al confruntării, precum și despre posibilele ei consecințe. Concluzia a fost că se joacă.Am arătat apoi și cum, preluând chiar una dintre temele pe care le-au atins cei doi aspiranți la funcția de președinte: transferul de voturi de la PSD la Simion în primul tur al alegerilor care-au sfârșit anulate în noiambrie 2024.Colegii de la Dela0.ro au mers pe urma unei declarații date recent de primarul Buzăului, Constantin Toma, care afirma în clar că PSD, la îndemnul lui Ciolacu, i-a transferat voturi lui Simion, pentru ca acesta să-i fie fostului premier contracandidat în turul II. Și au găsit multe situații în care acest lucru pare să se fi întâmplat cu adevărat, judecând după rezultate.După care l-am sunat chiar noi, ca experiment, pe însuși Toma, care a admis infamia transferului de voturi - căci, într-o democrație, noi așa știm că este un transfer de voturi, o infamie -, ba chiar a și dat detalii suplimentare. Pe care vă invităm să le ascultați și să vă cruciți.N-am putut încheia ediția fără o discuție despre deznodământul judiciar istoric al investigației „Să fie lumină”, condamnarea unui „nemuritor” BOR.Și, firește, fără un nou apel la rațiune pentru zilele ce vor veni. Până săptămâna viitoare, deschideți ochii și cântăriți corect!Pe curând!-----------Fiind un produs editorial al unor organizații de presă independentă - Dela0 și Centrul de Investigații Media (CIM) - Judecata de Acum se bazează pe suportul financiar al publicului. Ne puteți sprijini cu un abonament lunar prin patreon: www.patreon.com/judecatadeacum. Mulțumim!

05-10
02:17:45

Judecata de Acum - episodul 189: ediție specială post-turul I al prezidențialelor

Ediție specială de astăzi a fost o discuție „la cald” după turul I al alegerilor prezidențiale refăcute după anularea lor din decembrie anul trecut. Am ajuns la concluzia că principalul rezultat al acestui tur este că poporul român a identificat corect responsabilii pentru nemulțumirile, amărăciunile și frustrările societale: cele două mari partide românești PSD și PNL. Și, evident, le-au trimis acasă.Asta e partea bună. Partea proastă ar putea dacă, după acest diagnostic și după această „intervenție” - ambele corecte -, poporul merge mai departe cu bisturiul în loc să aleagă un proces corect de recuperare. Pentru că bisturiul ar putea ucide pacientul.Mai multe joi, la ediția „normală” a podcastului nostru săptămânal.Cele bune!-----------Fiind un produs editorial al unor organizații de presă independentă - Dela0 și Centrul de Investigații Media (CIM) - Judecata de Acum se bazează pe suportul financiar al publicului. Ne puteți sprijini cu un abonament lunar prin patreon: www.patreon.com/judecatadeacum. Mulțumim!

05-06
01:36:29

Judecata de Acum - episodul 188

În ultima ediție a Judecății dinaintea primului tur al alegerilor prezidențiale am discutat pe larg despre prima dezbatere între o parte dintre candidații cu șanse în cursa pentru Cotroceni. O parte, pentru că au fost doar trei dintre cei cinci cu șanse fie și doar teoretice pentru a ajunge în turul II.Cu George Simion și Victor Ponta absenți, scena acestei prime dezbateri a fost dominată de ubicuitatea Elenei Lasconi, de șmecheriile retorice ale lui Crin Antonescu și de stângăciile lui Nicușor Dan.Ofertă mai degrabă slabă, deci și dezbaterea teribil de goală de conținut.Ciudat să nu i se adreseze nicio întrebare lui Crin Antonescu despre apartamentul cumpărat de la primul șef al SRI după ce s-a dat peste cap și s-a făcut o securitate democratică, nu găsiți? Mai ales că subiectul achizției acestui apartament l-a adus pe Crin Antonescu în fața procurorilor DNA, așa cum aveam să ne amintim astăzi noi, dar nu și contracandidații lui.Ciudat, de asemenea, să nu i se adreseze nicio întrebare despre Dan Voiculescu, trambulina care l-a adus pe Crin Antonescu la cârma PNL. Am lăsat în urmă dezbaterea, dar n-am plecat de la candidați și de la campanie. Am mai vorbit puțin - de data asta serios, nu ca săptămâna trecută, când am râs mult - despre celebra decizie de săptămâna trecută a judecătorului cu turul doi înapoi în suflet, și-am mai consemnat o mostră de campanie electorală ilegală marca AUR, de data asta cu preoții din București, un pomelnic cu vedete izolaționiste și o sută de lei.Concluzia noastră? Doamne-ferește de ce-o ieși duminică.Luni, cum am tot anunțat, vom fi aici să discutăm despre ce ne spun urnele.Mulțumim pentru sprijin și pentru că ne urmăriți!-----------Fiind un produs editorial al unor organizații de presă independentă - Dela0 și Centrul de Investigații Media (CIM) - Judecata de Acum se bazează pe suportul financiar al publicului. Ne puteți sprijini cu un abonament lunar prin patreon: www.patreon.com/judecatadeacum. Mulțumim!

05-02
01:56:01

Judecata de Acum - episodul 187

Cea mai recentă ediție a producției noastre s-a concentrat pe trei dintre candidații cu șanse la prezidențialele de care ne mai desparte doar o săptămână. I-am luat la mână - vorba Poetului Minor Andrei Crăciun, nu-l știți dumneavoastră... - pe Crin Antonescu, George Simion și Nicușor Dan, dar mai ales faptele lor, mai recente sau nu.Am dat la o parte cu forța, mai exact cu mâna instanței, ceața pe care, intenționat, CNSAS a împrăștiat-o peste trecutul lui Crin Antonescu. Am demonstrat fără echivoc reaua credință a Colegiului instituției, dominat, practic, de oamenii coaliției de guvernare care au ales să-și slujească, din demnitățile publice ocupate, nu instituția, ci candidatul la președinție. Am demontat, practic, mascarada secretizării circumstanțelor în care tânărul Crin Antonescu a ajuns să dea o declarație la Securitate, știți povestea deja. Mai avem un pas: să înțelegem de ce. Pas pe care-l vom face, sperăm, nu mai târziu de ediția viitoare.Am constatat apoi un deal pe mulți bani publici românești pe care izolaționiștii de la partidul AUR nu știm dacă l-au încheiat, cum ne-a spus presa foarte slabă de la noi, dar în mod cert l-au negociat cu niște lobby-iști americani. În schimbul a nu mai puțin de un milion și jumătate de dolari, bani din subvenția primită de AUR de la statul român, liderii partidului ar fi urmat să discute chestiuni vitale pentru România la un nivel superior al administrației Trump, dar și să apară prin media ultraconservatoare. Noroc cu transparența SUA, că altfel nu știam nici despre aceste noi jocuri de-a suveranismul de tip nou.Și, pe final, am ajuns din nou pe poziții oarecum adverse, de data asta pe „cazul” Nicușor Dan. Practic, am ajuns împreună la concluzia că primarul aspirant la președinție are probleme grave în a comunica aparent orice, dar aici cumva ne-am despărțit: Vlad a ales să rămână la fapte, iar Ovidiu a ieșit din haina jurnalistului pentru a opina că, în context, evidentele deficiențe ale lui Nicușor Dan îl păstrează, totuși, drept unica opțiune acceptabilă în tristul peisaj electoral. Și cam asta a fost și ediția de săptămâna asta, mai avem una marți - nu joi, da? - și-apoi mergem cu toții să ne alegem președintele. Nu vă plângeți de calitatea ofertei, democrația trebuie apărată în fiecare zi, nu doar o dată la patru ani. Vă mulțumim pentru că ne urmăriți și pentru că ne susțineți!Pe marți!----------------------------------------------------------------Fiind un produs editorial al unor organizații de presă independentă - Dela0 și Centrul de Investigații Media (CIM) - Judecata de Acum se bazează pe suportul financiar al publicului. Ne puteți sprijini cu un abonament lunar prin patreon: www.patreon.com/judecatadeacum. Mulțumim!

04-26
01:43:22

Recommend Channels