DiscoverMetope: cultură și istorie
Metope: cultură și istorie
Claim Ownership

Metope: cultură și istorie

Author: Theodor Paleologu

Subscribed: 258Played: 1,772
Share

Description

Mă cheamă Paleologu -Paleologos în grecește-, nu Neologu: mi-am luat numele în serios și rostul meu pe lumea asta e să vorbesc despre lucruri vechi, adică perene, fundamentale sau, cum spunea tatăl meu, “despre lucruri cu adevărat importante”, care nu se demodează mîine după ce au fost la modă astăzi.
Am ales să-i spunem acestei emisiuni “Metope”, pentru că mă gîndeam că doar 1% va ști ce înseamnă. Asta-i și ideea: să afle lumea lucruri mai puțin știute. Este, dacă vreți, echivalentul frescelor dintr-o biserică creștină: basoreliefuri care descriu cîte un episod mitologic. În fiecare săptămînă mă voi strădui astfel să vă prezint cîte o metopă, adică o poveste cu tîlc, o filă de istorie, o carte, un om, o idee.
205 Episodes
Reverse
În această ediție a emisiunii Metope, Theodor Paleologu stă de vorbă cu Radu Carp, profesor la Facultatea de Științe Politice a Universității din București, despre Edward Luttwak și celebrul său Manual al loviturii de stat, prilej pentru o discuție despre putere, mecanisme politice și fragilitatea ordinii instituționale.
Invitații ediției de astăzi sunt Andreea Apostu și Edmond Niculușcă, curatorii expoziției „Întâlniri. Sau cum se naște o lume nouă” de la Casa Mița Biciclista, un proiect dedicat poveștilor de prietenie, solidaritate și rezistență culturală.
Astăzi, la Metope, i-am invitat pe colegii mei mai tineri, Joshua Pandele și Denis Măluțan, să vorbească despre filozofia în educație: despre locul copiilor și adolescenților în întîlnirile noastre de studiu și despre felul în care curiozitatea se transmite, dacă ai răbdarea să o cultivi.Filozofia nu e doar o disciplină universitară, e o artă a conversației și, mai ales, un bun care merită transmis mai departe.
În această ediție a emisiunii Metope, Theodor Paleologu stă de vorbă cu Joshua Pandele despre noua sa carte, "Cine mai oprește Apocalipsa?", apărută la Editura Trei.
Astăzi, la Metope, Theodor Paleologu stă de vorbă cu Mihai Ghyka despre repatrierea rămășițelor domnitorului Grigore Alexandru Ghyka și despre eforturile de recuperare a acestei figuri esențiale din istoria Moldovei.
În această ediție a emisiunii Metope, Theodor Paleologu stă de vorbă cu Joshua Pandele despre Dostoievski: actualitatea sa, raportarea la Rusia și slavofilie, fascinația și excesele din opera lui, și despre felul în care acest autor continuă să provoace și astăzi.
În această ediție a emisiunii Metope, Theodor Paleologu stă de vorbă cu Valentin Negoi, autorul volumului „Istoria nespusă a romilor din România”. Cei doi discută despre locul romilor în istoria noastră și despre memoria unei suferințe prea puțin cunoscute.
În această ediție a emisiunii Metope, Theodor Paleologu stă de vorbă cu Cristian Preda, politolog și profesor la Facultatea de Științe Politice a Universității din București, despre volumul său recent, „Ideologii și ideologi în România contemporană”.
În ediția de astăzi a emisiunii Metope, Theodor Paleologu discută cu Horia-Roman Patapievici despre Sfântul Francisc de Assisi și franciscanism, pornind de la introducerea semnată de invitat la volumul „Patericul franciscan”, apărut la Editura Humanitas.
Invitatul lui Theodor Paleologu la Metope este Emanuel Conțac, filolog și coordonator al echipei de revizuire a Bibliei Cornilescu, membru al colectivului de traducere a „Bibliei după textul ebraic” (Humanitas) și autor al unor volume dedicate istoriei traducerilor biblice.
Astăzi îl am alături pe vechiul meu prieten, istoricul Petre Guran, cu care voi discuta despre studiul său recent, „Tâmplă, tâmplar, tâmplărie. O privire spre începuturile creștinismului românesc”. Ne vom apleca asupra originilor creștinismului în spațiul românesc prin dovezile materiale și etimologice care pot recalibra înțelegerea noastră istorică.
În acest episod special, stau de vorbă cu filozoful și eseistul german Wolfram Eilenberger, autorul volumului „Vremea magicienilor”. Discutăm despre Heidegger, Wittgenstein, Cassirer și Benjamin, dar și despre ce înseamnă să gândești într-o epocă de criză, despre filozofie ca formă de supraviețuire, despre stil, destin și puterea limbajului. Discuția este purtată în limba engleză.
loading
Comments