DiscoverVULNERABIL
VULNERABIL
Claim Ownership

VULNERABIL

Author: Ramona Lazar

Subscribed: 117Played: 666
Share

Description

VULNERABIL este locul în care discut sincer și deschis cu prieteni și specialiști despre probleme, lupte și experiențe care ne schimbă viața. Plângem și râdem împreună, spunem lucrurilor pe nume, iar credința în Dumnezeu este elementul comun al poveștilor pe care le vei auzi aici.
Te vei întâlni cu întrebări inconfortabile, persoane vulnerabile, traiectorii schimbate, resurse importante și sfaturi practice și ușor de aplicat. Ai parte de un altfel de conținut, care merge dincolo de poveste și te poartă într-o călătorie de descoperire a sursei problemei, dar și a soluției viabile - Dumnezeu.
83 Episodes
Reverse
Revin, după câteva luni de pauză, cu Sezonul 4 al podcastului VULNERABIL. 🌿Invitata de astăzi este Eva Postolache — mamă, soție, pasionată de Cuvântul lui Dumnezeu și de studierea Scripturii, cu mai multe studii și devoționale publicate, printre care Lent și Promisiuni.Am ales să încep acest nou sezon cu hrană duhovnicească, pentru că simt tot mai adânc cât de mare este nevoia noastră de a ne întoarce la Scriptură. O avem atât de la îndemână… și totuși, pentru mulți, pare atât de departe. De ce să nu ne trezim din amorțeală și să profităm de vremurile bune pe care le trăim?Acest episod este un imbold— un moment zero menit să reaprindă dorința de a crește, de a aprofunda ceea ce citim și de a tânji după întâlnirea vie cu Cuvântul lui Dumnezeu. 🌿📖Sper ca acest sezon să vă atingă inimile, să vă mângâie, dar mai ales să vă îndemne la acțiune, creștere, smerenie și la o relație autentică cu Hristos. Să nu fim doar creștini cu numele, ci cu fapta și cu vorba.Dacă VULNERABIL te-a ajutat în viața ta de credință — sau pur și simplu te-a atins într-un mod personal — mă poți susține:🤍 printr-un share, like sau uncomentariu📺 abonându-te la canalul de YouTube⭐️ lăsând un review pe Spotify sau Apple Podcasts☕️ sau printr-o donație aici: REVOLUT - @ramonalazar1RO37BTRL00601201B14434XX (RON)RO12BTRLEURCRT00B1443401 (EUR)https://buymeacoffee.com/vulnerabilPe EVA o găsești aici:Instagram - https://www.instagram.com/evaemapost/?hl=enWebsite - https://ishatoday.ro Resurse recomandate în podcast:Studii de la editura -https://www.poartabucuriei.ro/collections/studii_bibliceBible Project – https://www.youtube.com/channel/UCVfwlh9XpX2Y_tQfjeln9QABEMA podcast - https://open.spotify.com/show/0g3Io9OkiFPEyvEPwXqaiqMama urs, Apologetică de Hillary Morgan Ferrer - https://www.gramma.ro/editura-gramma/mama-urs-apologetica-nu-i-lasa-sa-creada-minciunile-culturii-din-jur.html Apologetica în jurulmesei  de Vlad Crîznic - https://www.stephanus.ro/apologetica-in-jurul-mesei/?gad_source=1&gad_campaignid=22221051348&gclid=Cj0KCQjw6bfHBhDNARIsAIGsqLivaN5bxuibiYWdB0Xh7SMST5xcS0wRlhU3t-rNkNINhNGbiptqwkkaAivBEALw_wcB________Urmărește-mă și pe rețelele sociale:Instagram – ⁠⁠⁠⁠⁠https://www.instagram.com/ramylazar/⁠⁠⁠⁠Facebook – ⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠ ⁠ ⁠ ⁠⁠https://www.facebook.com/ramy.scurtu⁠⁠⁠⁠Website – ⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠https://ramonalazar.ro⁠⁠
Am ajuns la episodul 11 din seria ANATOMIA DOLIULUI. Există povești care ne opresc din mers. Care ne obligă să privim suferința în față, nu ca pe o teorie, ci ca pe o realitate care schimbă vieți pentru totdeauna. În acest episod îți fac cunoștință cu Ina Candale — mamă, soție, femeie care a înfruntat pierderi greu de imaginat.Ina și-a pierdut brusc soțul, iar după câțiva ani și copilul lor cu nevoi speciale, un băiețel de doar 6 ani. Durerea ei a fost adâncă, dar nu fără răspuns. În mijlocul celei mai negre văi, Dumnezeu a lucrat restaurare, aducând speranță acolo unde părea că nu mai e nimic de reclădit. Astăzi, Ina este recăsătorită și mamă a două fetițe — o mărturie vie că, deși cicatricile rămân, ele pot deveni locuri prin care se vede harul.Vom vorbi despre pierdere și dor, despre credință când totul se prăbușește, despre cum arată vindecarea în timp și despre Dumnezeul care nu promite ocolirea suferinței, dar Se face prezent în ea.Dacă ți-au plăcut episoadele din acest sezon, nu uita că poți dona echivalentul unei cafele pe ⁠https://buymeacoffee.com/vulnerabil⁠, ca să contribui la creșterea acestui proiect.⁠__________Dacă dorești să susții #VULNERABIL o poți face aici:REVOLUT - @ramonalazar1RO37BTRL00601201B14434XX (RON)RO12BTRLEURCRT00B1443401 (EUR)https://buymeacoffee.com/vulnerabilNu uita să dai FOLLOW dacă asculți pe Spotify, un RATING și un REVIEW dacă asculți ⁠pe Apple Podcasts și SUBSCRIBE dacă asculți pe Youtube. Prin asta contribui la fiecare episod al acestui podcast și mă ajuți să ducem poveștile acestea mai departe.Urmărește-mă și pe rețelele sociale:Instagram – ⁠⁠⁠⁠⁠https://www.instagram.com/ramylazar/⁠⁠⁠⁠Facebook – ⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠ ⁠ ⁠ ⁠⁠https://www.facebook.com/ramy.scurtu⁠⁠⁠⁠Website – ⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠https://ramonalazar.ro⁠⁠
Am ajuns la episodul 10 din această serie specială ANATOMIA DOLIULUI și stau de vorbă cu Aniela De Vegvar. Aniela este soție, mamă, asistent social și psihoterapeut — iar din descrierea ei vei afla exact cum a ajuns să facă toate acestea.Când i-am propus Anielei să facem acest episod, m-am gândit să vorbim despre cum putem noi să devenim un sprijin real pentru cei din jurul nostru, în mod practic. În final, acest episod atinge profund tema empatiei: ce este ea, cum o putem înțelege mai bine și cum o putem crește atât în noi, cât și în copiii noștri.Pe finalul discuției, veți avea parte de o mini-ședință de terapie, pentru că încerc — alături de Aniela — să înțeleg ce se întâmplă în mintea mea după acest sezon în care am stat cu durerea multora. Uneori, am simțit-o copleșitoare, și, deși am vrut mereu să arăt empatie, blândețe și dragoste față de invitații mei, am avut senzația că nu am reușit suficient. Probabil că e vorba și de sindromul impostorului... doar că ar fi nevoie de mai multe ședințe de terapie ca să ajungem la rădăcini.Sunt curioasă să-mi spuneți dacă această vulnerabilitate, fără perdea și ascunzișuri, vă este de folos și dacă ați învățat ceva nou și despre voi înșivă.Dacă ți-au plăcut episoadele din acest sezon, nu uita că poți dona echivalentul unei cafele pe https://buymeacoffee.com/vulnerabil, ca să contribui la creșterea acestui proiect.____________Pe ANIELA o găsești aici:Facebook - https://www.facebook.com/aniela.dumaInstagram - https://www.instagram.com/devegvar/__________Dacă dorești să susții #VULNERABIL o poți face aici:REVOLUT - @ramonalazar1RO37BTRL00601201B14434XX (RON)RO12BTRLEURCRT00B1443401 (EUR)https://buymeacoffee.com/vulnerabilNu uita să dai FOLLOW dacă asculți pe Spotify, un RATING și un REVIEW dacă asculți ⁠pe Apple Podcasts și SUBSCRIBE dacă asculți pe Youtube. Prin asta contribui la fiecare episod al acestui podcast și mă ajuți să ducem poveștile acestea mai departe.Urmărește-mă și pe rețelele sociale:Instagram – ⁠⁠⁠⁠https://www.instagram.com/ramylazar/⁠⁠⁠Facebook – ⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠ ⁠ ⁠ ⁠https://www.facebook.com/ramy.scurtu⁠⁠⁠Website – ⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠https://ramonalazar.ro⁠
Am ajuns la episodul 9 din seria specială ANATOMIA DOLIULUI. Invitata mea de astăzi este Diana Hristescu. Diana este soție, mamă și asistentă medicală de profesie. Episodul de azi este unul care ne pune față în față cu realitatea pe care multe mame ascunse de ochii noștri o trăiesc. Mame care își petrec multe zile închise într-un salon de spital, cu inima veșnic în rugaciuni și sufletul împărțit pentru că poate au alți copii care le așteaptă acasă. Despre asta e si povestea Dianei, chiar dacă e destul de dificil să transmită în cuvinte tot greul și durerea pe care le-a resimțit în acele clipe, dacă ești atent și sensibil le vei percepe în vocea ei. E un episod care frânge, dar care îți arată că viața poate să continue și după moartea unui copil pe care l-ai primit ca pe un dar, pentru că îl ai pe Dumnezeu alaturi și El te ține drept și demn. ____________Pe DIANA o găsești aici:Facebook - https://www.facebook.com/profile.php?id=100007534443151Instagram - https://www.instagram.com/diana.hristescu/__________Dacă dorești să susții #VULNERABIL o poți face aici:REVOLUT - @ramonalazar1RO37BTRL00601201B14434XX (RON)RO12BTRLEURCRT00B1443401 (EUR)https://buymeacoffee.com/vulnerabilNu uita să dai FOLLOW dacă asculți pe Spotify, un RATING și un REVIEW dacă asculți ⁠pe Apple Podcasts și SUBSCRIBE dacă asculți pe Youtube. Prin asta contribui la fiecare episod al acestui podcast și mă ajuți să ducem poveștile acestea mai departe.Urmărește-mă și pe rețelele sociale:Instagram – ⁠⁠⁠⁠https://www.instagram.com/ramylazar/⁠⁠⁠Facebook – ⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠ ⁠ ⁠ ⁠https://www.facebook.com/ramy.scurtu⁠⁠⁠Website – ⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠https://ramonalazar.ro⁠
Al optulea episod din seria ANATOMIA DOLIULUI vine cu o discuție benfică pentru oricine pe care am purtat-o cu Șefania Botez. Ștefania este specializată în psihoterapiesistemică de cuplu și familie, este președinta asociației consilierilor creștini din România, are o vastă experiență în profesia sa, dar toate cunoștințele ei sunt ancorate în Scriptura. Episodul de azi are o abordare mai tehnică. O discuție desprecum metabolizează pierderea corpul și creierul nostru. Tocmai de aceea te încurajez să îl asculți, chiar dacă nu ai ascultat niciun alt episod din această serie, pentru că se potrivește pe multe etape din viață, nu doar pe perioada de doliu. Sper ca episodul de azi să îți fie de folos în a recunoaște că durerea altuia poate să existe, chiar dacă ți se pare că nu sevede sau nu arată așa cum ți-ai imaginat tu că ar trebui să arate. Și sper să pleci la drum măcar cu o frază potrivită pe care să o spui cuiva care pierde brusc sau într-un mod anticipat pe cineva. Și dacă ai găsit ceva de ajutor înaceastă serie te încurajez să îți arăți aprecierea printr-o donație. __________ Pe ȘTEFANIA o găsești aici:Facebook - ⁠ https://www.facebook.com/stefaniabotezpsihoterapeut__________Dacă dorești să susții #VULNERABIL o poți face aici:REVOLUT - @ramonalazar1RO37BTRL00601201B14434XX (RON)RO12BTRLEURCRT00B1443401 (EUR)https://buymeacoffee.com/vulnerabilNu uita să dai FOLLOW dacă asculți pe Spotify, un RATING și un REVIEW dacă asculți ⁠pe Apple Podcasts și SUBSCRIBE dacă asculți pe Youtube. Prin asta contribui la fiecare episod al acestui podcast și mă ajuți să ducem poveștile acestea mai departe.Urmărește-mă și pe rețelele sociale:Instagram – ⁠⁠⁠⁠https://www.instagram.com/ramylazar/⁠⁠⁠Facebook – ⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠ ⁠ ⁠ ⁠https://www.facebook.com/ramy.scurtu⁠⁠⁠Website – ⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠https://ramonalazar.ro⁠
În episodul de azi, al șaptelea din seriaANATOMIA DOLIULUI, stau de vorbă cu Tessa Șimon. Tessa este soție, mamă și povestea ei cumplită te va face să îți pui multe întrebări despre tine și credința ta. Tessa a trăit ceea ce mulți ar numi un coșmar: și-a pierdut mama, tatăl, unchiul și sora cea mai mică – toți odată. Doar că ea nu s-a trezit din acest vis urât niciodată. Din contră, a fost nevoită să se uiteîn ochii morții și să continue să trăiască.Tessa a crescut în Michigan, SUA, iar de câțiva ani trăiește în România alături de soțul ei, Ovi, și de cei trei copii ai lor. În acest episod Tessavorbește în limba engleză și pentru ca ascultătorilor să le fie mai ușor să oînțeleagă, prietena Tessei, Ada Tarcău îi dublează vocea în limba română. Amb mai publicat un episode în care poți asculta vocea Tessei, exact așa cum vorbește ea, în engleză, dacă înțelegi această limbă. În acest episod, Tessa ne împărtășește cum arată durerea când nu mai încape în cuvinte, cum se poateridica cineva dintr-o viață sfărâmată și cum e să trăiești zi de zi cu întrebări fără răspuns. Această conversație nu fost ușoară pentru mine, dar nu a fost ușoară pentru Tessa. Totuși, e una dintre cele mai copleșitoare și pline de speranță povești de la VULNERABIL. Pentru că, dincolo de traumă, Tessa poartă în ea o lumină care nu vine din ea însăși, ci dintr-o sursă mai mare decât orice durere: nădejdea în Hristos.__________ Pe TESSA o găsești aici:Facebook - ⁠  https://www.facebook.com/tessa.klint⁠Instagram - ⁠ https://www.instagram.com/tessa.simon/⁠__________Dacă dorești să susții ⁠#VULNERABIL⁠ o poți face aici:Ramona LazarRO37BTRL00601201B14434XX (RON)RO12BTRLEURCRT00B1443401 (EUR)⁠https://buymeacoffee.com/vulnerabil⁠Nu uita să dai FOLLOW dacă asculți pe Spotify, un RATING și un REVIEW dacă asculți ⁠pe Apple Podcasts și SUBSCRIBE dacă asculți pe Youtube. Prin asta contribui la fiecare episod al acestui podcast și mă ajuți să ducem poveștile acestea mai departe.Urmărește-mă și pe rețelele sociale:Instagram – ⁠⁠⁠⁠⁠  / ramylazar  ⁠⁠⁠⁠Facebook – ⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠ ⁠ ⁠ ⁠⁠  / ramy.scurtu  ⁠⁠⁠⁠Website – ⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠https://ramonalazar.ro
În episodul de azi, al șaptelea din seriaANATOMIA DOLIULUI, stau de vorbă cu Tessa Șimon. Tessa este soție, mamă și povestea ei cumplită te va face să îți pui multe întrebări despre tine și credința ta. Tessa a trăit ceea ce mulți ar numi un coșmar: și-a pierdut mama, tatăl, unchiul și sora cea mai mică – toți odată. Doar că ea nu s-a trezit din acest vis urât niciodată. Din contră, a fost nevoită să se uiteîn ochii morții și să continue să trăiască.Tessa a crescut în Michigan, SUA, iar de câțiva ani trăiește în România alături de soțul ei, Ovi, și de cei trei copii ai lor. În acest episod Tessa vorbește în limba engleză. Dacă nu cunoști limba engleză, am mai publicat un episod în care Ada Tarcău îi dublează vocea în limba română.În acest episod, Tessa ne împărtășește cum arată durerea când nu mai încape în cuvinte, cum se poateridica cineva dintr-o viață sfărâmată și cum e să trăiești zi de zi cu întrebări fără răspuns. Această conversație nu fost ușoară pentru mine, dar nu a fost ușoară pentru Tessa. Totuși, e una dintre cele mai copleșitoare și pline de speranță povești de la VULNERABIL. Pentru că, dincolo de traumă, Tessa poartă în ea o lumină care nu vine din ea însăși, ci dintr-o sursă mai mare decât orice durere: nădejdea în Hristos.__________ Pe TESSA o găsești aici:Facebook -   https://www.facebook.com/tessa.klintInstagram -  https://www.instagram.com/tessa.simon/__________Dacă dorești să susții #VULNERABIL o poți face aici:Ramona LazarRO37BTRL00601201B14434XX (RON)RO12BTRLEURCRT00B1443401 (EUR)https://buymeacoffee.com/vulnerabilNu uita să dai FOLLOW dacă asculți pe Spotify, un RATING și un REVIEW dacă asculți ⁠pe Apple Podcasts și SUBSCRIBE dacă asculți pe Youtube. Prin asta contribui la fiecare episod al acestui podcast și mă ajuți să ducem poveștile acestea mai departe.Urmărește-mă și pe rețelele sociale:Instagram – ⁠⁠⁠⁠  / ramylazar  ⁠⁠⁠Facebook – ⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠ ⁠ ⁠ ⁠  / ramy.scurtu  ⁠⁠⁠Website – ⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠https://ramonalazar.ro
În episodul de azi, stau de vorbă cu Adina-Luiza Idor — psihoterapeut experiential și sistemic, terapeut ocupațional, soție, mamă a trei fetițe și o femeie care a înțeles că mângâierea, empatia și ascultarea pot fi punți spre inimile zdrobite. Adina ne ajută să înțelegem cum percep copiii moartea în funcție de vârstă, ce reacții emoționale sau comportamentale pot apărea și, mai ales, cum putem deveni noi, adultii, o prezență care oferă siguranță și încredere.Fie că ești părinte, educator, slujitor sau prieten al unei familii îndoliate, cred că vei găsi aici o perspectivă nu doar informată, ci și adânc ancorată în speranța care vine din Dumnezeu — Cel care, cum spune Scriptura, „tămăduiește pe cei cu inima zdrobită și le leagă rănile”.Rămâi aproape. Uneori, cel mai de folos lucru pe care îl putem oferi e o întrebare bine pusă, o lacrimă împărtășită, o prezență care spune: „Sunt aici, chiar dacă nu știu ce să spun.”__________ Pe ADINA o găsești aici:Facebook - https://www.facebook.com/adinaluiza.idorInstagram - https://www.instagram.com/psiholog_adina_idor/ __________Dacă dorești să susții #VULNERABIL o poți face aici:Ramona LazarRO37BTRL00601201B14434XX (RON)RO12BTRLEURCRT00B1443401 (EUR)https://buymeacoffee.com/vulnerabilNu uita să dai FOLLOW dacă asculți pe Spotify, un RATING și un REVIEW dacă asculți ⁠pe Apple Podcasts și SUBSCRIBE dacă asculți pe Youtube. Prin asta contribui la fiecare episod al acestui podcast și mă ajuți să ducem poveștile acestea mai departe.Urmărește-mă și pe rețelele sociale:Instagram – ⁠⁠⁠⁠https://www.instagram.com/ramylazar/⁠⁠⁠Facebook – ⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠ ⁠ ⁠ ⁠https://www.facebook.com/ramy.scurtu⁠⁠⁠Website – ⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠https://ramonalazar.ro⁠⁠⁠
Cel de-al cincilea episod din sezonul intitulat ANATOMIA DOLIULUI vine cu o poveste tare specială. Stau de vorbă cu Mihaela Drăgoi, mama lui Natty Drăgoi — un tânăr de 23 de ani, lider de închinare la Biserica Lumina din Oradea, care și-a pierdut viața într-un tragic accident de mașină în mai 2022. Originar din Suceava, Natty era cunoscut pentru energia sa molipsitoare, dedicarea în slujire și implicarea în proiecte sociale, inclusiv ajutorarea refugiaților ucraineni. Era student la Universitatea Emanuel din Oradea.Mihaela ne împărtășește durerea sfâșietoare a pierderii fiului său, explorând cum absența lui Natty a lăsat un gol imens în viața ei și a comunității, dar mai ales cum Dumnezeu mângâie și susține în asemenea momente de cumpănă sufletească.În memoria lui Natty, Mihaela a fondat Asociația „E DAR-ul lui Natty”, o organizație umanitară, filantropică, religioasă și educațională, care desfășoară activități de echipare, educare și dezvoltare atât a copiilor, cât și a celor ce se implică în viața lor, dascăli și părinți. Un episod despre iubire, pierdere și speranță, care oferă o perspectivă sinceră asupra procesului de doliu și a modului în care credința poate fi un sprijin în cele mai întunecate momente.Pe domnul Mihaela o găsești aici - ⁠⁠⁠ https://www.facebook.com/dragoi.mimi_____________________________Dacă vrei să fii partenerul meu în crearea episoadelor viitoare o poți face printr-o donație AICI –⁠⁠ ⁠https://buymeacoffee.com/vulnerabil⁠⁠⁠Nu uita să dai FOLLOW dacă asculți pe Spotify, un RATING și un REVIEW dacă asculți ⁠pe Apple Podcasts și SUBSCRIBE dacă asculți pe Youtube. Prin asta contribui la fiecare episod al acestui podcast și mă ajuți să ducem poveștile acestea mai departe.Urmărește-mă și pe rețelele sociale:Instagram – ⁠⁠⁠https://www.instagram.com/ramylazar/⁠⁠Facebook – ⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠ ⁠  ⁠https://www.facebook.com/ramy.scurtu⁠⁠Website – ⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠https://ramonalazar.ro⁠⁠⁠
Această conversație a fost înregistrată într-o săptămână în care suferința nu a fost doar un subiect de discuție, ci o realitate trăită pentru mine. Am simțit pe propria piele ce înseamnă suferința și poziția demnă în fața ei, iar acest episod vine dintr-un loc de fragilitate și căutare. Printre cutii pe jumătate împachetate, copii bolnavi și inimă grea, am făcut spațiu ca Dumnezeu să îmi vorbească. Invitatul meu este Emil Bartoș, conferențiar universitar la Facultatea de Teologie Baptistă din cadrul Universității din București. Cu o carieră vastă în teologie dogmatică, istorică și practică, pastor a mai multor biserici, am simțit că domnul Emil Bartoș este persoana potrivită pentru un astfel de episod și nu m-am înșelat. În acest episod, am explorat întrebări profunde: Este Dumnezeu autorul suferinței? Avem voie să îi adresăm întrebări lui Dumnezeu? Ce înseamnă să jelim într-un mod autentic și biblic? Cum experimentează un teolog multiple pierderi care se succedă în decursul a câțiva ani?Deși nu am fost în cea mai bună formă de-a lungul acestei discuții, cred că tocmai în această imperfecțiune se află o lecție: Dumnezeu ne învață nu doar să ascultăm despre suferința altora, ci să învățăm să o simțim și să o trăim cu ei. Ascultă acest episod dacă ai nevoie de o perspectivă teologică asupra suferinței și doliului, dar și de o încurajare sinceră în mijlocul încercărilor.Pe domnul Emil Bartoș îl găsești aici - ⁠⁠ https://www.facebook.com/emil.bartos.739_____________________________Dacă vrei să fii partenerul meu în crearea episoadelor viitoare o poți face printr-o donație AICI –⁠⁠ https://buymeacoffee.com/vulnerabil⁠⁠Nu uita să dai FOLLOW dacă asculți pe Spotify, un RATING și un REVIEW dacă asculți ⁠pe Apple Podcasts și SUBSCRIBE dacă asculți pe Youtube. Prin asta contribui la fiecare episod al acestui podcast și mă ajuți să ducem poveștile acestea mai departe.Urmărește-mă și pe rețelele sociale:Instagram – ⁠⁠https://www.instagram.com/ramylazar/⁠Facebook – ⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠ ⁠  https://www.facebook.com/ramy.scurtu⁠Website – ⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠https://ramonalazar.ro⁠⁠
Dacă aceste episode îți sunt de folos mă poți susține aici - https://buymeacoffee.com/vulnerabil sau dacă dorești să devii membru și să mă susții printr-o contribuție lunară aici - https://buymeacoffee.com/vulnerabil/membershipEpisodul de azi, al treilea din Anatomia doliului, ne ajută să pătrundem în culisele unei profesii în care viața și moartea se întâlnesc în fiecare zi.Alături de invitatul meu, Valentin Stroe, medic chirurg cardiovascular, explorăm durerea dublă a celui care salvează vieți, care pierde uneori pacienți în viața profesională, dar care a pierdut crunt și rapid în viața personală. Să fii chirurg înseamnă să fii mereu pe muchia dintre speranță și tragedie. Înseamnă să porți pe umeri nu doar responsabilitatea actului medical, ci și povara veștilor carefrâng inimi — acel moment sfâșietor în care trebuie să le spui celor care așteaptă că persoana iubită nu a mai supraviețuit. E un dans fragil între  putere și neputință, între control șiacceptarea limitelor umane, dar mai ales a acceptarii suveranitatii planului lui Dumnezeu. Acest episod deschide un spațiu vulnerabil în care vorbim despre durere, curaj și vindecare – dincolode bisturiu, iar Valentin are un mod aparte de a descrie totul, asa ca te las saasculti. Pe Valentin îl găsești aici - ⁠  https://www.facebook.com/valentin.stroe.39_____________________________Dacă vrei să fii partenerul meu în crearea episoadelor viitoare o poți face printr-o donație AICI –⁠⁠ https://buymeacoffee.com/vulnerabil⁠Nu uita să dai FOLLOW dacă asculți pe Spotify, un RATING și un REVIEW dacă asculți ⁠pe Apple Podcasts și SUBSCRIBE dacă asculți pe Youtube. Prin asta contribui la fiecare episod al acestui podcast și mă ajuți să ducem poveștile acestea mai departe.Urmărește-mă și pe rețelele sociale:Instagram – ⁠https://www.instagram.com/ramylazar/Facebook – ⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠   https://www.facebook.com/ramy.scurtuWebsite – ⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠https://ramonalazar.ro⁠
Dacă aceste episode îți sunt de folos mă poți susține aici - https://buymeacoffee.com/vulnerabil sau dacă dorești să devii membru și să mă susții printr-o contribuție lunară aici - https://buymeacoffee.com/vulnerabil/membershipEpisodul de azi, al doilea din Anatomia doliului, ne duce pas la pas cu durerea Alinei Ilioi Mureșan. Pe Alina o știu din tinerețile mele și am privit-o de multe ori de la distanță, dar a fost minunant să stăm de vorbă. Altfel simți și te conectezi cu un om când e în proximitatea ta, dar mai ales când discuți despre lucruri atât de profunde. Povestea Alinei este despre pierdere, durere, dar și bucurie, acceptare și o nouă șansă. Așa că, sper din toată inima, ca dincolo de lacrimile pe care poate le vei avea, această poveste să te mângâie, să îți arate că există speranță după pierdere și să-ți dea curaj să fii aproape de cei care trec prin durere.Pe Alina o găsești aici - https://www.facebook.com/alinailioiInstagram - ⁠ https://www.instagram.com/alinailioimuresan/?hl=enCâteva din cărțile Alinei - https://bookzone.ro/cautare?term=alina%20ilioi_____________________________Dacă vrei să fii partenerul meu în crearea episoadelor viitoare o poți face printr-o donație AICI –⁠⁠ ⁠⁠⁠⁠https://www.buymeacoffee.com/vulnerab...Nu uita să dai FOLLOW dacă asculți pe Spotify, un RATING și un REVIEW dacă asculți ⁠pe Apple Podcasts și SUBSCRIBE dacă asculți pe Youtube. Prin asta contribui la fiecare episod al acestui podcast și mă ajuți să ducem poveștile acestea mai departe.Urmărește-mă și pe rețelele sociale:Instagram – https://www.instagram.com/ramylazar/Facebook – ⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠ https://www.facebook.com/ramy.scurtuWebsite – ⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠https://ramonalazar.ro
Începând de astazi, 7 aprilie, deschid o conversație despre unul dintre cele mai grele și transformatoare procese prin care trecem: doliul. Fiecare își poartă suferința diferit, fiecare lacrimă are povestea ei, iar fiecare inimă frântă bate în ritmul unic al pierderii. Și totuși, în mijlocul întunericului, Dumnezeu este acolo. Uneori Îl simțim aproape, alteori pare că tace. Dar chiar și atunci, El lucrează. Așa că, te aștept în fiecare dimineață de luni ca să învățăm împreună cu fiecare invitat cum se trece cu demnitate prin durere și pierdere. BOGDAN PREJBAN este consilier creștin (pastoral) și psihoterapeut, cu o vastă experiență în sprijinirea persoanelor care trec prin perioade dificile. Este coordonator al lucrării de consiliere în Biserica Baptistă Betel din Cluj-Napoca.Una dintre contribuțiile sale semnificative este ghidul intitulat „Nu te voi uita niciodată: Șapte pași pentru cicatrizarea rănilor cauzate de pierderea persoanei dragi”. Acest ghid oferă:​Încurajare: Conceput ca un asistent personal sub formă de cuvinte, ajută la procesarea durerii despărțirii.​Instrumente terapeutice: Include exerciții cu rol terapeutic pentru acceptarea și însușirea adevărurilor obiective și biblice necesare în procesul de doliu. Printre acestea se numără:Scrisoare de rămas bun​Harta relației​Necrolog​Plan de acțiune​ACHIZIȚIONEAZĂ GHIDUL DE AICI - https://www.regenerat.ro/carti/Facebook - https://www.facebook.com/bogdan.prejban.7_____________________________Dacă vrei să fii partenerul meu în crearea episoadelor viitoare o poți face printr-o donație AICI –⁠⁠ ⁠⁠⁠https://www.buymeacoffee.com/vulnerabil⁠Nu uita să dai FOLLOW dacă asculți pe Spotify, un RATING și un REVIEW dacă asculți ⁠pe Apple Podcasts și SUBSCRIBE dacă asculți pe Youtube. Prin asta contribui la fiecare episod al acestui podcast și mă ajuți să ducem poveștile acestea mai departe.Urmărește-mă și pe rețelele sociale:Instagram – ⁠https://www.instagram.com/ramylazar/⁠Facebook – ⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠https://www.facebook.com/ramy.scurtu⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠Website – ⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠https://ramonalazar.ro⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠
În mod oficial, prima serie de episoade care tratează în mod amplu o singură temă din mai multe perspective de la VULNERABIL - Anatomia Doliului - se incheie aici. Este o serie profundă, foarte dureroasă, dar și extrem de necesară. Așa că, închei seria în forță așa cum și încep lucrurile, cu un episod greu, despre o realitate foarte dureroasă, care a și-a scos capul tot mai tare de sub preș în ultima perioadă și începe să ne înspăimânte pe tot mai mulți. În episodul 12 vorbim despre abuz, in special despre abuzul domestic, abuzul emoțional, abuzul sexual. Am explorat împreună cu invitata mea – IOANA ISTRATOAIE, medic psihiatru, psihoterapeut rogersian si traumaterapeut cu supraspecializare in perioada pre- si perinatala - cum începe o relație toxică, cum se manifestă un narcisist, ce înseamnă controlul subtil și cum poate fi manipulată chiar și credința pentru a reduce la tăcere o victimă.Un episod greu, cu multe detalii si experiențe reale împărtășite de Ioana, motiv pentru care vă rog să ascultați aceste episod departe de copii sau cu căștile.Poate ți se pare că nu are sens acest episod în anatomia doliului, dar orice victimă a unui abuz experimentează la un moment dat pierderea, fie conștient sau nu, a ceva ce a avut și i s-a luat forțat, fără consimțământ. 💔 Dacă ai fost victimă a unui abuz, acest episod te poate ajuta să identifici lucrurile pe care le-ai trăit, să înțelegi că nu a fost vina ta, să recunoști tiparele, să cauți ajutor.🤲 Dacă ai pe cineva drag prins într-o relație abuzivă, te poate ajuta să înțelegi de ce nu pleacă, ce trăiește, cum poți fi sprijin și nu presiune.🕯️ Dacă ești parte dintr-o comunitate creștină, acest episod te provoacă să îți pui întrebări incomode: despre loialitate, despre tăcere, despre responsabilitate, despre păcat și ascunderea adevărului pentru păstrarea reputației. În contextul sumbru al creșterii cazurilor de feminicid în România, acest episod nu este doar o încheiere a unui sezon de podcast, ci un strigăt. Un apel la protejarea vieții – de la concepție până la maturitate. Un apel la responsabilitate – în comunități, în biserici, în familii.Mulțumesc că ați ascultat aceste 12 episoade. Mulțumesc că ați simțit alături de toți invitații durerea și că l-ați lăsat pe Dumnezeu să vă înmoaie inima prin poveștile lor. Mulțumesc că ați rămas fideli ascultării VULNERABIL cu toate pauzele survenite. Urmează încă o pauză, nu știu cât de lungă sau de scurtă, așa ca m-aș bucura să spuneți o rugăciune pentru mine, pentru o viziune proaspătă pentru acest proiect, pentru resursele necesare continuării lui și de ce nu, să susții această lucrare printr-o donație la https://buymeacoffee.com/vulnerabil⁠.__________Pe Ioana o găsești aici - INSTAGRAM: https://www.instagram.com/dr_istratoaie_ioana__________Dacă dorești să susții #VULNERABIL o poți face aici:REVOLUT - @ramonalazar1RO37BTRL00601201B14434XX (RON)RO12BTRLEURCRT00B1443401 (EUR)https://buymeacoffee.com/vulnerabilNu uita să dai FOLLOW dacă asculți pe Spotify, un RATING și un REVIEW dacă asculți ⁠pe Apple Podcasts și SUBSCRIBE dacă asculți pe Youtube. Prin asta contribui la fiecare episod al acestui podcast și mă ajuți să ducem poveștile acestea mai departe.Urmărește-mă și pe rețelele sociale:Instagram – ⁠⁠⁠⁠⁠https://www.instagram.com/ramylazar/⁠⁠⁠⁠Facebook – ⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠ ⁠ ⁠ ⁠⁠https://www.facebook.com/ramy.scurtu⁠⁠⁠⁠Website – ⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠https://ramonalazar.ro⁠⁠
Aici se încheie un mare capitol din istoria scurtă a podcastului VULNERABIL. Un sezon cu peste 40 de episoade în care am cunoscut atâtea povești și am învățat atâtea lucruri care mi-au ascuțit gândirea, mi-au înmuiat inima și mi-au crescut credința. Un episod înregistrat într-un moment de mare oboseală, dar cu mare mulțumire și bucurie în suflet pentru tot ce am reușit să fac până acum împreună cu toți oamenii care au pus umărul la lucrarea aceasta și de modul incredibil în care a lucrat Dumnezeu prin fiecare episod. Vă mulțumesc tuturor că ați ascultat, că mi-ați scris, că m-ați încurajat, că ați acceptat invitația de a sta de vorbă, că v-ați rugat, că ați fost parte din acest proiect. Continuați să vă rugați și sper să ne reauzim cât mai repede. Până atunci vă spun pe curând și o să-mi fie tare dor de voi! _____Dacă vrei să fii partenerul meu în crearea episoadelor viitoare o poți face printr-o donație AICI –⁠⁠ ⁠⁠⁠https://www.buymeacoffee.com/vulnerabil⁠Nu uita să dai FOLLOW dacă asculți pe Spotify, un RATING și un REVIEW dacă asculți ⁠pe Apple Podcasts și SUBSCRIBE dacă asculți pe Youtube. Prin asta contribui la fiecare episod al acestui podcast și mă ajuți să ducem poveștile acestea mai departe. Urmărește-mă și pe rețelele sociale:Instagram – ⁠https://www.instagram.com/ramylazar/⁠Facebook – ⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠https://www.facebook.com/ramy.scurtu⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠Website – ⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠https://ramonalazar.ro⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠
Vreau să te anunț că acesta este ultimul episod așa zis oficial din sezonul 2 al podcastului VULNERABIL. A fost un sezon lung și greu, dar frumos și împlinitor. Tocmai de aceea, săptămâna viitoare ne reauzim cu un episod în care vreau să vă povestesc mai multe despre sezonul 2, despre reușite și lecții, dar și despre viitorul acestui podcast și pe când să așteptați al treilea sezon Vulnerabil. Așa că, dacă aveți întrebări la care ați vrea să vă răspund, lăsați-le în comentarii sau într-un mesaj pe instagram. Acum, să revenim la episodul de azi, episodul 67, în care continui discuția cu Lavi Lupean despre așteptarea partenerului de viață. Sunt multe aspecte care le frământă pe fete când vine vorba de relații și potențiali soți, așa că în această discuție atingem puncte legate de aspectul fizic, de dorințele pe care trebuie să le ținem în frâu până la momentul căsătoriei și cum putem ajuta o persoană care trece prin această perioadă de așteptare. Cu siguranță acest episod îți va fi de folos, de aceea te încurajez să-l împărtășești cu prietenele tale și nu numai. _____ Dacă vrei să fii partenerul meu în crearea episoadelor viitoare o poți face printr-o donație AICI –⁠⁠ ⁠⁠⁠https://www.buymeacoffee.com/vulnerabil⁠ Nu uita să dai FOLLOW dacă asculți pe Spotify, un RATING și un REVIEW dacă asculți ⁠pe Apple Podcasts și SUBSCRIBE dacă asculți pe Youtube. Prin asta contribui la fiecare episod al acestui podcast și mă ajuți să ducem poveștile acestea mai departe. Urmărește-mă și pe rețelele sociale: Instagram – ⁠https://www.instagram.com/ramylazar/⁠ Facebook – ⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠https://www.facebook.com/ramy.scurtu⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠ Website – ⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠https://ramonalazar.ro⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠
Lavinia Lupean este soție, mamă și are o poveste impresionantă pe care o poți asculta în episodul 7 aici - https://www.youtube.com/watch?v=N9GGzdcIW2Q. În episodul de astăzi alături de Lavi răspundem la câteva dintre întrebările voastre legate de așteptarea partenerului de viață, de perioada de așa zisă singurătate, de cum ne pregătim și ce trebuie să facem ca să devenim viitoare partenere și parteneri cât mai buni. Aceasta este prima parte a discuției pe care ați inițiat-o voi, ascultătorii și ascultătoarele noastre, iar săptămâna viitoare revenim cu un alt set de întrebări provocatoare. Până atunci, sper să îți fie de folos discuția aceasta și să o împărtășești cu persoanele care se află în etapa așteptării. _____ Dacă vrei să fii partenerul meu în crearea episoadelor viitoare o poți face printr-o donație AICI –⁠⁠ ⁠⁠⁠https://www.buymeacoffee.com/vulnerabil⁠ Nu uita să dai FOLLOW dacă asculți pe Spotify, un RATING și un REVIEW dacă asculți ⁠pe Apple Podcasts și SUBSCRIBE dacă asculți pe Youtube. Prin asta contribui la fiecare episod al acestui podcast și mă ajuți să ducem poveștile acestea mai departe. Urmărește-mă și pe rețelele sociale: Instagram – ⁠https://www.instagram.com/ramylazar/⁠ Facebook – ⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠https://www.facebook.com/ramy.scurtu⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠ Website – ⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠https://ramonalazar.ro⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠
Cristina Custură este soție, mamă, psiholog și psihoterapeut. De mai bine de 7 ani, Cristina și-a pus cariera pe pauză și s-a angajat cu totul în slujba ei de mamă, dedicându-și timpul pentru creșterea și educarea copiilor. În episodul prezent, cu numărul 65 stau de vorba cu Cristina, care este soție, mamă, psiholog și psihoterapeut despre disciplinarea fizică a copiilor. Dacă nu ai ascultat prima parte a conversației îți recomand să începi de acolo, pentru a privi discuția ca pe un întreg și a înțelege premisele de la care am pornit în discuția aceasta. Îl găsești pe Youtube sub același nume. În discuția de azi vorbim despre ce spun studiile științifice vizavi de efectele pe care le poate avea lovirea sistematică a unui copil, despre legalitate, dacă este permisă sau nu lovirea unui copil conform legii, când o formă de lovire este considerată violență și când violența devine abuz sau dacă aceasta este abuz încă de la început. Discutăm și despre alternativele care pot fi folosite în detrimentul disciplinării fizice. Cum pot să fie educați copiii fără a-i lovi și care este rolul nostru ca părinte în tot acest proces al educării. Dă mai departe și altor părinți care au nevoie de încurajare. _____ Dacă vrei să fii partenerul meu în crearea episoadelor viitoare o poți face printr-o donație AICI –⁠⁠ ⁠⁠https://www.buymeacoffee.com/vulnerabil Nu uita să dai FOLLOW dacă asculți pe Spotify, un RATING și un REVIEW dacă asculți ⁠pe Apple Podcasts și SUBSCRIBE dacă asculți pe Youtube. Prin asta contribui la fiecare episod al acestui podcast și mă ajuți să ducem poveștile acestea mai departe. Urmărește-mă și pe rețelele sociale: Instagram – https://www.instagram.com/ramylazar/ Facebook – ⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠https://www.facebook.com/ramy.scurtu⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠ Website – ⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠https://ramonalazar.ro⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠
Cristina Custura este soție, mamă, psiholog și psihoterapeut. De mai bine de 7 ani, Cristina și-a pus cariera pe pauză și s-a angajat cu totul în slujba ei de mamă, dedicându-și timpul pentru creșterea și educarea copiilor. Cristina are o mare pasiune pentru research, dar și o abilitate aparte de a analiza lucrurile critic și de a le explica ulterior pe înțelesul tuturor. Datorită acestui motiv, mi-am dorit să povestesc cu ea despre un subiect controversat nu doar în lumea creștină, dar care s-a perpetuat din generație în generație fără prea multe întrebări și puneri sub lupă – disciplinarea fizică a copiilor, mai pe scurt, lovirea copiilor sau așa cunoscuta bătaie. Așa că, vom povesti despre asta în următoarele două episoade. În acest interviu Cristina explică ce înseamnă disciplinarea, care este rolul unui părinte în disciplinare, ce spune Biblia despre disciplinarea fizică și cum ar trebui să ne educăm copiii în lumina scripturii. Sper ca acest episod să te încurajeze la o analiză a propriei abordări în educarea copiilor tăi, la o dorință de a cerceta în mod individual fiecare alegere făcută în trecută legată de disciplinare și chiar la o schimbare de paradigmă. Dă mai departe acest episod ca să ajungă la cât mai mulți părinți care se simt confuzi când vine vorba de disciplinare. _____ Dacă vrei să fii partenerul meu în crearea episoadelor viitoare o poți face printr-o donație AICI –⁠⁠ ⁠⁠https://www.buymeacoffee.com/vulnerabil Nu uita să dai FOLLOW dacă asculți pe Spotify, un RATING și un REVIEW dacă asculți ⁠pe Apple Podcasts și SUBSCRIBE dacă asculți pe Youtube. Prin asta contribui la fiecare episod al acestui podcast și mă ajuți să ducem poveștile acestea mai departe. Urmărește-mă și pe rețelele sociale: Instagram – https://www.instagram.com/ramylazar/ Facebook – ⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠https://www.facebook.com/ramy.scurtu⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠ Website – ⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠https://ramonalazar.ro⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠
Dacă ce asculți la #VULNERABIL ți-a fost de folos, poți susține printr-o cafea acest podcast - https://www.buymeacoffee.com/vulnerabil Gigi Cosman este soț, tată, pastor și o persoană la care apreciez mult verticalitatea, echilibrul și credința puternică în ce spune și ce face Dumnezeu. I-am propus tema fiilor risipitori, a copiilor care aleg pentru o vreme mai scurtă sau mai lungă să se îndepărteze de credință și de ce presupune practicarea acesteia, pentru că știu că acest lucru produce o mare durere în inimile părinților. Fratele Gigi a trecut printr-o experiență similară, astfel că nu vorbește doar teoretic, ci dintr-o experiență trăită, simțită și depășită. Episodul acesta este o licărire de speranță, dar și o mustrare blândă. Este un semnal de alarmă, dar și o confirmare că nu părinții sunt cei care dau rezultatele muncii depuse. E o conștientizare a greșelilor, dar și o încurajare că numai alături de Hristos acestea pot fi rezolvate. Sper ca acest episod să vă redea curajul de a vă ține strâns de promisiunile Domnului și de credința că la El toate lucrurile sunt posibile. Multă putere, părinți luptători! _____ Dacă vrei să fii partenerul meu în crearea episoadelor viitoare o poți face printr-o donație AICI –⁠⁠ ⁠⁠https://www.buymeacoffee.com/vulnerabil Nu uita să dai FOLLOW dacă asculți pe Spotify, un RATING și un REVIEW dacă asculți ⁠pe Apple Podcasts și SUBSCRIBE dacă asculți pe Youtube. Prin asta contribui la fiecare episod al acestui podcast și mă ajuți să ducem poveștile acestea mai departe. Urmărește-mă și pe rețelele sociale: Instagram – https://www.instagram.com/ramylazar/ Facebook – ⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠https://www.facebook.com/ramy.scurtu⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠ Website – ⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠https://ramonalazar.ro⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠
loading
Comments