Zest

Zest

Author: Sabina Varga

Subscribed: 107Played: 909
Share

Description

Zest este un podcast despre plăcerea și uimirea de a scrie. Invitați sunt scriitori, jurnaliști, copywriteri, bloggeri și oricine scrie cu poftă și nu s-ar putea opri din asta nici dacă ar vrea. Gazdă: Sabina Varga / Identitate vizuală: Silviana Toader
65 Episodes
Reverse
Dan Coman a debutat în 2003 cu volumul de poezie "Anul cârtiței galbene" (Timpul), pentru care a primit Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” pentru debut și Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din România. A publicat de atunci mai multe volume de poezie și proză, printre care "Aceste lucruri care nu se vor schimba niciodată" (Polirom, 2019). Ne-am intalnit la FILIT, festivalul internațional de literatură și traducere de la Iași, unde Dan Coman spune că vine și când nu este invitat. Prietenii lui sunt scriitori, și nu vede cum ar putea fi altfel, iar scrisul este o plăcere și o formă de a se echilibra. Support the show (https://www.patreon.com/zestpodcast)
Alex Tocilescu este scriitor, copywriter, iubitor de pisici portocalii și, ocazional, muzician. A debutat cu volumul de povestiri Eu et al. (Polirom, 2005), a lucrat ca jurnalist la România Liberă și apoi a devenit copywriter într-o agenție de publicitate, job pe care îl are și azi. A mai publicat câteva volume de proză de-a lungul anilor și a scris o piesă de teatru pe care v-o recomand: Bun de export. Ne-am întâlnit la FILIT, festivalul internațional de literatură și traducere care a avut loc în octombrie la Iași. L-am întrebat ce este un scriitor și de unde vine umorul. Mi-a spus, printre altele, de ce nu crede că ar trebui să predea creative writing și care este atitudinea pe care o are față de scris și de tot, în general. Support the show (https://www.patreon.com/zestpodcast)
Ioana Nicolaie spune că a știut dintotdeauna că va scrie și a avut norocul să nu i se pună piedici în copilărie. S-a născut în Sângeorz-Băi, într-o familie numeroasă, iar cărțile ei Pelinul negru (Humanitas, 2017), Cartea Reghinei (Humanitas, 2019) și Tot înainte (Humanitas, 2021) redau într-o anumită măsură acel univers. Scrie și literatură pentru copii, este profesoară și se implică în promovarea scrisului și cititului în rândul tinerilor. Am vorbit despre toate acestea, dar am început cu locul în care ne aflam: festivalul internațional de literatură și traducere de la Iași, FILIT, care a avut loc în perioada 20-24 octombrie 2021. Support the show (https://www.patreon.com/zestpodcast)
Cristian Lupșa a fondat unul dintre cele mai îndrăgite proiecte de jurnalism independent de la noi: Decât o Revistă. Trebuia să fie doar una, dar, doisprezece ani mai târziu, există reviste trimestriale, materiale publicate online tot anul, o comunitate loială de abonați și, înainte de pandemie, evenimente de la care plecai mereu puțin mai bun. Ca editor, își ajută colegii să publice povești spuse cu grijă, dar dă și cu mopul sau cu orice e nevoie să asigure supraviețuirea organizației. Nu are timp de scris, deși sunt puține persoane care vorbesc mai frumos și coerent despre procesul creativ. Support the show (https://www.patreon.com/zestpodcast)
Iulia Gorzo este traducătoare de literatură și film de peste 16 ani. A tradus autori cunoscuți, printre care John Updike, William Faulkner, Jonathan Franzen, Paul Auster sau Truman Capote. Tratează toate traducerile la fel din respect, dar și pentru că i-a fost mai ușor la început să nu simtă pe umeri "greutatea" autorilor cunoscuți. Crede în libertatea care vine din disciplină și etica muncii și are fluturi în stomac de fiecare dată când începe o traducere nouă. Dacă vrei să citești cărțile traduse de Iulia, le găsești la Raftul Traducătorului.Support the show (https://www.patreon.com/zestpodcast)
Mara Chelcioiu a publicat patru cărți într-un timp scurt. Spune că, deși nu e ușor, s-a încăpățânat să publice și continuă să scrie în fiecare zi pe chelcioaica.ro, fie că are inspirație, fie că nu. După ce s-a confruntat cu lipsa răspunsurilor, a descoperit un alt fel de a face lucrurile la HeyDay Books, o editură care are ca scop să construiască o comunitate de scriitori debutanți. Recent, Mara a început o colaborare cu ei ca editor și își dorește să-i ajute și pe alții să publice sau măcar să primească un feedback și să-și poată duce ideea mai departe.Ascultă episodul și află mai multe despre cum e să fii un scriitor la început de drum și ce poți face pentru ca scrisul tău să ajungă la mai mulți oameni.Support the show (https://www.patreon.com/zestpodcast)
Horea Sibișteanu scrie de mic și a debutat în liceu, cu un volum de proză scurtă. Cu toate că a scris mereu într-o formă sau alta, a ales o facultate cu profil real și azi este inginer constructor. Spune că preferă să fie așa și să păstreze scrisul ca terapie și evadare. A publicat în mai multe reviste și în volumul colectiv "Scrisori din Cipangu. Povestiri japoneze de autori români" (Editura Trei, 2016). În 2019, a publicat "Fetiș" la Editura Nemira, în colecția n'autor, și urmează un alt volum, despre care mi-a povestit în episod. Mi-a spus și despre sindromul impostorului, creative writing și cutremure.Găsești fragmente video din discuție pe youtube.com/sabinavarga.Support the show (https://www.patreon.com/zestpodcast)
Anca Zaharia scrie și citește de mică, a studiat Litere, a lucrat în presă, publicitate, la librărie și ca traducător, a publicat mai multe volume de proză și poezie și nu se teme să se reinventeze, când simte că o meserie nu i se mai potrivește. Anul acesta a publicat "Eu n-am trăit războiul" la Casa de pariuri literare, o carte care a luat naștere în pandemie, ca manual propriu de utilizare.Support the show (https://www.patreon.com/zestpodcast)
Marian Coman este prozator, editor, jurnalist și scenarist de benzi desenate. A publicat mai multe volume, printre care, cel mai recent, "Omulețul din perete și alte povestiri fantastice", și a câștigat mai multe premii dedicate literaturii SF&F. Astăzi este redactor-șef al Armada, colecția de literatură SF, Fantasy și Thriller a editurii Nemira. Resurse recomandate: Mario Vargas Llosa, Scrisori către un tânăr romancierStephen King, Misterul regelui. Despre scrisJoseph Campbell, Eroul cu o mie de chipuriJonathan Gottschall, Animalul povestitor. Cum ne fac poveștile oameniSupport the show (https://www.patreon.com/zestpodcast)
Ramona Boldizsar scrie de când se știe, dar pandemia i-a dat starea necesară să nu mai fie un scriitor de sertar. După multe dubii și frici depășite, a publicat recent volumul de poezii Nimic nu e în neregulă cu mine la Casa de pariuri literare. Vrea ca scrisul să fie meseria ei și îndeamnă pe oricine dorește să scrie să facă asta constant. Nu are logică să vrei să scrii, dar să nu o faci, spune ea. Și ar fi păcat să-ți vină ideea aia grozavă într-o zi și să nu ai practica necesară s-o pui pe foaie. Support the show (https://www.patreon.com/zestpodcast)
Sergiu Floroaia este comedian de peste 15 ani. Pe lângă stand-up comedy, a fost Head Writer al Showului de seară de la Comedy Central, realizatorul matinalului de la Kiss FM, a scris la Sector 7 și alte proiecte cunoscute, dar și pentru reviste ca FHM și Playboy. Este și co-host al Ceva Mărunt Podcast. De curând, a pus bazele Comedy Lab, o agenție de comedy writing, singura de acest fel de la noi. Support the show (https://www.patreon.com/zestpodcast)
Mirela Retegan scrie despre ce simte și trăiește. A creat nenumărate rime, cântece și povești pentru copii, interpretate în diferite forme de Gașca Zurli, un fenomen în rândul celor mici. Poveștile și jocurile Zurli au adunat zeci de mii de copii și părinți la spectacole în țară și străinătate și milioane de fani online. Dar Mirela a scris și cărți pentru cei mari. Sunt colecții de articole, cum le numește ea, despre experiențe de viață, cum ar fi familia monoparentală sau relația dintre părinte și adolescent. Speră să-i ajute și pe alții în situații similare și să-și îndeplinească misiunea: să le facă viața mai frumoasă copiilor, ajutându-i pe părinți să-i înțeleagă. Support the show (https://www.patreon.com/zestpodcast)
Iulia Dromereschi este traducător, jurnalist cultural și președintele Asociației Informale a Vocilor pentru Incluziune. Spune că a traduce o carte este aproape la fel de greu cu a o scrie și nu crede în ideea traducătorului invizibil. A pus bazele mai multor cluburi de carte și inițiative dedicate cititului, precum și a unui hub media care încurajează jurnalismul comunitar. Sunt sau nu traducătorii scriitori? Să-ți faci sau nu o schiță de interviu? Ce te faci când cel cu care vorbești răspunde monosilabic? (pro tip: vorbești despre pisici) Cum funcționează un hub media pe timp de pandemie? Și cum fondezi mai multe cluburi de lectură de succes? Play! ▶️Support the show (https://www.patreon.com/zestpodcast)
Iunieta Sandu e specializată în PR și creare de conținut și e fondatoarea uneia dintre cele mai mari comunități de freelanceri din România, NO.MAD Talks. Organizează evenimente, târguri și oferă sfaturi oricui dorește să pornească pe cont propriu - așa cum a făcut și ea acum 4 ani. Are și un podcast, Eroare 404, unde vorbește despre greșeli în freelancing. Într-un episod, spune că ar putea vorbi doar despre scris. Așa că am invitat-o să ne spună cum e să fii freelance writer și cum a descoperit că îi place să scrie.Support the show (https://www.patreon.com/zestpodcast)
Vorbind cu Marius Daniel Popescu, ai impresia că poți pune și tu mâna pe un bon de cumpărături și-l poți transforma în poezie. Tehnica lui este aparent simplă: observă totul și face literatură din nimic. Vorbește cu pasiune despre scris, despre revista literară pe care o publică, Le Persil, și despre meseria de zi cu zi de șofer de autobuz. Născut la Craiova, Marius Daniel Popescu a emigrat în Elveția acum treizeci de ani. A publicat mai multe cărți de poezie și proză în franceză și a primit premii prestigioase, printre care Premiul Robert Walser pentru Simfonia lupului și Premiul Federal pentru Literatură pentru Culorile rândunicii. Support the show (https://www.patreon.com/zestpodcast)
Nicoleta Rădăcină este reporter Decât o Revistă și editorul newsletterului Concentrat, cartea de vizită a publicației. Nicoleta a fost atrasă de scris din școală. A avut un blog în adolescență și a tatonat cu publicitatea înainte să-și dea seama că vrea să facă lucruri cu mai mult impact. După o bursă Superscrieri, a intrat în redacția DoR și a scris, printre altele, despre cum e să trăiești cu Huntington, o boală genetică rară. Reportajul "Pentru tine, ceva veșnic" a fost premiat la Superscrieri în 2019. Acum, toată energia ei merge în Concentrat, un newsletter care s-a născut odată cu pandemia și care ajunge zilnic la peste zece mii de abonați. Support the show (https://www.patreon.com/zestpodcast)
Cezar Paul-Bădescu a studiat la Facultatea de Litere a Universității din București, unde și-a exersat scrisul alături de alți scriitori contemporani cunoscuți. A fost redactor la revista Dilema din 1996 până în 2008, unde a coordonat și un dosar controversat dedicat lui Mihai Eminescu. Din 2007, a fost şeful departamentului Cultură al ziarului Adevărul și redactorul-şef al suplimentului Adevărul literar şi artistic, până în 2011. A publicat mai mult volume, printre care "Tinereţile lui Daniel Abagiu" (Polirom, 2004, reedidare 2012) şi "Luminiţa, mon amour" (Polirom, 2006), roman care a inspirat filmul Ana, mon amour, pentru care a fost co-scenarist. În cel mai recent roman, "Frica de umbra mea" (Polirom, 2019), Cezar Paul-Bădescu explorează frica de moarte. Scrisul îl ajută să-și rezolve problemele, spune el, și le dă și cititorilor ocazia să descopere lucruri despre ei înșiși. Support the show (https://www.patreon.com/zestpodcast)
Eli Bădică este sufletul din spatele colecției n’autor a Editurii Nemira, dedicată scriitorilor români contemporani. Este editor, redactor, promotor al autorilor și avocat al literaturii române. Citește sute de manuscrise, construiește relații cu scriitorii și vrea să-i reunească într-o comunitate. Nu e ușor, dar spune că are una dintre cele mai frumoase meserii, deși nu s-a gândit niciodată că va avea rolul ăsta. A studiat Literatură Universală și Comparată la Facultatea de Litere a Universității din București și Antropologie la SNSPA și a colaborat cu mai multe publicații de-a lungul timpului, printre care Suplimentul de cultură, Revista Arte și Meserii, DLITE, Dilema veche și Observator cultural.Au fost menționate:Kristen Roupenian, Știi bine ce vreiElena Ferrante, Viața mincinoasă a adulțilorStendhal, Roșu și negruDaniel Defoe, Robinson CrusoePetre IspirescuAllen Carr, În sfârșit nefumătorInterviu Viorel IlișoiMuzică episod: Anno Domini Beats, Like That; Cymatix, AsteroidSupport the show (https://www.patreon.com/zestpodcast)
Ioana Burtea scrie de mică și nu ar putea altfel pentru că "i s-ar usca sufletul". A studiat jurnalism și a lucrat la Mediafax câțiva ani, înainte să-și termine studiile în Marea Britanie. După ce s-a întors în România în circumstanțe complicate, a început să colaboreze cu Decât o Revistă - și spune că nu ar vrea să scrie pentru nici o altă publicație de la noi. Din 2015, face parte și din echipa de comunicare a The Power of Storytelling. Ioana a scris despre justiție, inclusiv un portret al Laurei Codruța Kövesi, despre pandemie, Republica Moldova, dar și despre subiecte personale și sensibile precum pierdere, sănătate mintală și, cel mai recent, abuz sexual.Mi-a povestit cum e să dai totul și să ai burnout după burnout, cum a învățat să gestioneze presiunea și reacțiile celorlalți și cum face scrisul parte din procesul de vindecare.Support the show (https://www.patreon.com/zestpodcast)
Viorel Ilișoi a debutat în presă aproape întâmplător, în primele zile de după Revoluție, la un ziar din Botoșani. Au urmat mai multe colaborări, printre care cea cu revista Timpul din Iași, înainte să se mute la București și să lucreze în redacțiile Național, Cotidianul și Jurnalul Național, până în 2014. Azi are propria platformă care îi găzduiește textele și propria editură, unde a publicat mai multe volume. Cel mai recent, Strălucitor, unde a adunat doar câteva dintre multele povești savuroase din anii în petrecuți pe teren, documentând reportajele care l-au consacrat. Mi-a povestit cum e să trăiești din scris, evitând editurile și lanțurile de librării, ce impact are scrisul în viața oamenilor, de ce nu există cărți bune și cărți proaste și care e cel mai frumos lucru pe care-l poți face. Play! 🔆Support the show (https://www.patreon.com/zestpodcast)
loading
Comments (1)

maria iacob

a venit la momentul potrivit podcasul cu Dl Gyorgy. parca raspundea la intrebarile din intwrior

Jun 20th
Reply
Download from Google Play
Download from App Store