Discover
RFI România: Actualitatea în ultimele ştiri - ştiri online

4070 Episodes
Reverse
Probabilul viitor prim-ministru al Cehiei, populistul Andrej Babiš, a semnat luni un acord de coaliţie cu partidul de extremă dreapta Libertate şi Democraţie Directă (SPD) şi cu partidul de dreapta „Motoriştii pentru ei înşişi”, relatează POLITICo, potrivit news.ro.
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni, despre venirea lui Ilie Bolojan în plen, amânată de şeful Executivului, din cauza programului, că în acest moment, colegii lui de la cabinet iau legătura cu cabinetul primului ministru, să facă o potrivire de calendar, el adăugând că în mod clar, va veni.
De la 1 ianuarie, pentru a funcționa și pentru a se înarma, Ucraina are nevoie absolută de 140 miliarde de euro, dar UE nu mai are acum posibilitatea să-i dea acești bani. Pentru moment, activele rusești înghețate la Bruxelles nu pot fi deblocate în folosul Ucrainei și nici de un nou împrumut făcut de UE nu mai poate fi vorba. Ce altă opțiune ar fi posibilă?
După mai multe amânări și un cost estimat la peste un miliard de dolari, Marele Muzeu Egiptean dedicat civilizației faraonice, care cuprinde treizeci de dinastii și 5.000 de ani de istorie, a fost inaugurat cu mare fast sâmbăta trecută, în prezența oficialităților egiptene și a circa 80 de delegații oficiale din străinătate.
Trotinetele electrice trebuie reglementate mai bine în legislație, spune la RFI președintele asociației Go4Fun România, Mihai Deneș, invitat la emisiunea Planeta Verde. Reacția sa vine după ce Parlamentul a decis că trotinetele și bicicletele electrice vor avea nevoie de poliță RCA obligatorie. Noua regulă vizează vehiculele care depășesc 25 de kilometri pe oră sau care cântăresc peste 25 de kilograme.
La un an după victoria lui Donald Trump la alegerile prezidențiale, Virginia și New Jersey își vor alege marți următorul guvernator, în cadrul unor scrutine considerate teste pentru al doilea mandat al președintelui republican, dar și pentru Partidul Democrat, care încă își caută direcția.
Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni, după semnarea acordului de cooperare între Rheinmetall şi Victoria SA, că România începe să se profileze ca un jucător cu potenţial în industria de apărare din sud-estul Europei, iar viitoarea fabrică de pulberi de la Victoria înseamnă o investiţie de o jumătate de miliard de euro, aproximativ 700 de locuri de muncă noi, dar mai ales avantajul de a produce pulberi în România. Şeful Executivului a mai anunţat că Guvernul este foarte aproape de a stabili proiectele care vor fi dezvoltate şi finanţate prin programul SAFE al Uniunii Europene.
După ce a primit vineri votul de învestitură în Parlament, iar sâmbătă a depus jurământul în fața președintei Maia Sandu, noii miniștri ai Guvernului Munteanu sunt prezentați luni echipelor din ministere. Analizăm noua echipă și prioritățile executivului care și-a intrat în atribuții la Chișinău cu președinta Asociației Experți pentru Securitate și Afaceri Globale, Angela Grămada, expertă a proiectului Moldova Zoom, pe care o avem astăzi invitată în studiou.
Zeci de hectare de pădure din zona Mănăstirii Cetățuia din Iași vor deveni o oază de liniște și recreere pentru ieșeni. Un acord în acest sens a fost semnat între Municipiul Iași, Arhiepiscopia Iașilor, Mănăstirea Cetățuia, Asociația Silvică Iași și Ocolul Silvic Cetățuia. Sunt 49 de hectare, iar Asociația Urban Via are deja un masterplan pentru alei turistice, trasee de alergare sau piste pentru bicicliști.
”Eco Provocarea” este cel mai important concurs de mediu din România dedicat elevilor, organizat de asociația ”Viitor Plus”. Acesta implică plantări și colectarea unor milioane de kilograme de deșeuri.
Miza alegerilor de pe 7 decembrie din Capitală este continuitatea, spune la RFI vicepreședinta USR Clotilde Armand. Ea subliniază că deputatul Cătălin Drulă este singurul care poate duce mai departe moștenirea lui Nicușor Dan.
Una dintre cele mai emoționante expoziții ale anului: „Întâlniri. Sau cum se naște o lume nouă", găzduită de stabilimentul creativ “La Mița Biciclista” l-a avut ca vizitator și pe David Popovici. Campionul olimpic a descoperit poveștile și spațiile intime ale unor prietenii și iubiri care au rezistat dictaturii comuniste și a reflectat asupra propriilor întâlniri decisive din viața sa de sportiv. Tudor Furdui a vizitat expoziția și relatează:
Sunt în acest moment controverse aprinse pe tema majorării salariului minim. S-au pronunțat atât reprezentanți ai mediului de afaceri, cât și lideri sindicali sau politicieni. De exemplu, organizația patronală a IMM-urilor a transmis clar că este împotriva creșterii salariului minim în anul 2026. Invers, sindicatele fac presiuni pentru creșterea salariului minim. Și politicienii au opinii diferite.
Ce legătură există între filmul The Brutalist şi o fabrică de tricotaje din Piatra Neamţ? Ori între "made in Romania" şi actorul Adrien Brody care a jucat în acest film şi Daniel Blumberg, cel care a compus coloana sonoră pentru The Brutalist, muzică recompensată cu Oscarul pe 2025 pentru cea mai bună muzică de film, Golden Globe şi BAFTA 2025. Filmul a primit mai bine de 110 premii din 310 nominalizări şi a fost cotat drept unul din primele 10 cele mai bune filme din 2024, de American Film Institute. Am vorbit deja prea mult de film dar de lăudat este o doamnă care a pus pe picioare, din nimic, o fabrică de tricotaje care, în 2025 produce exclusiv pentru mari case de modă din lume. Cristina Teacă a stat de vorbă cu fondatoarea acestei fabrici de tricotaje. Se numeşte Lucia Mătase, un nume predestinat după cum i-a spus, la un moment dat unul dintre profesorii ei.
Eticheta "made in Romania" poate fi găsită cu uşurinţă pe îmbrăcămintea vândută de mărci celebre din Franţa, dar nu numai din Hexagon. În schimb, în cazul unei mobile vândute de o casă celebră din Paris, nimeni nu va şti că a fost fabricată în România, într-un atelier din Satu Mare, spre exemplu. Ambasada României la Paris a organizat zilele acestea o întâlnire între femei de afaceri din România, venite special aici pentru a se întâlni cu alte românce care trăiesc în Franţa şi care au ales să investească aici.
Patriarhia Română susține că versurile piesei „Avem o țară” au fost atribuite în mod eronat poetului propagandist legionar Radu Gyr. Reacția vine după ce presa a prezentat mai multe puncte de vedere, printre care și a directorului Institutului "Elie Wiesel". Acesta a cerut reacția autorităților după ce corul Patriarhiei, Tronos Junior, a interpretat această melodie.
În total 7 persoane au fost reţinute dar trei au fost eliberate, fără să fie puse sub acuzare, în acest stadiu al anchetei. Cel puţin o persoană este, în continuare, căutată de poliţie. Cel mai vizitat muzeu de pe planetă a fost vizat de un jaf, duminică, pe 19 octombrie când au fost furate bijuteriile Coroanei franceze, o comoară inestimabilă pentru francezi dar care a fost evaluată de muzeu, la 88 de milioane de euro. Între timp, guvernul de la Paris anunţă mai multe măsuri pentru a se evita un nou eşec de securitate, după cum s-a exprimat ministra Culturii, Rachida Dati.
"Retragerea unor trupe ale SUA din Europa, inclusiv din România, are o anumită simbolistică, dar nu afectează securitatea din regiune.", a declarat, duminică, președintele Nicușor Dan. Potrivit acestuia, şeful NATO, Mark Rutte, va sosi la Bucureşti săptămâna viitoare.
Deputatul Cătălin Drulă este lansat oficial, duminică, de USR, în cursa pentru Primăria Capitalei. El candidează sub sloganul ”Împreună pe drumul onest”. Drulă se află, potrivit ultimelor sondaje, pe locul trei şi se luptă cu candidatul PSD, Daniel Băluţă şi cel al PNL, Ciprian Ciucu. La eveniment participă preşedintele României, Nicuşor Dan.
Primăria Bucureşti va deschide, luni, 3 noiembrie, platforma pentru înscrierile în proiectul ”FIV3 – O şansă pentru cuplurile infertile”, prin intermediul căruia se acordă un ajutor de 15.000 de lei pentru 150 de cupluri sau femei singure. Proiectul ”FIV3 – O şansă pentru cuplurile infertile” se va derula până la finalul lui decembrie 2026.





Salut! Vreau să împărtășesc experiența mea la Verde Casino. Am descoperit că Verde Casino https://verde-casino.ro/ oferă o gamă variată de jocuri care sunt atât captivante, cât și distractive. Atmosfera de acolo este una de neuitat, iar personalul este extrem de prietenos. Recomand cu căldură să vizitați Verde Casino!
interesant