DiscoverRomânia în Direct - Europa FM
România în Direct - Europa FM
Claim Ownership

România în Direct - Europa FM

Author: Cătălin Striblea

Subscribed: 6,444Played: 156,359
Share

Description

România se adună pe frecvenţele Europa FM pentru cea mai ascultată emisiune din ţară în care românii se fac auziţi.
292 Episodes
Reverse
Președintele Nicușor Dan va ține în această seară o conferință de presă în care va vorbi despre evenimentele politice ale ultimelor luni. Președintele a spus că în această săptămână va prezenta și raportul privind anularea alegerilor din 2024. Nicușor Dan a fost acuzat în ultimele luni că și-a trădat publicul și că este prea apropiat de PSD, dar mai ales că a fost de acord cu căderea guvernului Bolojan. Cristian Tudor Popescu este cap la cap cu Cătălin Striblea la România în Direct. Ce l-ați întreba pe Nicușor Dan? Câtă putere are acum Nicușor Dan?
Câteva sute de actori și regizori din România cer ministrei Culturii, Ioana Ciocan, să soluționeze de urgență criza de la Teatrul Național din București. Este vorba despre angajarea cu contract temporar a regizorului Felix Alexa, acuzat de mai multe studente ale sale de abuz și hărțuire. Majoritatea faptelor s-au petrecut cu ani în urmă și au fost scoase la iveală de o anchetă a publicației Rise. Felix Alexa nu a fost condamnat penal în urma acestor sesizări și neagă abuzurile spunând că este vorba de relații de iubire. Cazul a dus la dezbateri și demisii în Teatrul Național a cărei direcțiune îl sprijină pe regizor. Ce ar trebui să facă Ministerul Culturii și TNB într-un astfel de caz? Trebuie oprite angajările unor astfel de persoane? V-ați întâlnit cu astfel de situații la locul vostru de muncă? Sunt ajutate și ascultate femeile în astfel de situații?
În toiul cumpărăturilor de Black Friday, un dezvoltator imobiliar a redus prețul unui apartament de la 208.000 la 198.000 mii de Euro. Acțiunea de marketing vine într-un moment în care piața imobiliară stagnează. Numărul apartamentelor vândute a scăzut față de aceeași perioadă a anului trecut. În Parlament se află mai multe inițiative pentru reducerea prețului caselor, pentru încurajarea clienților și chiar pentru chirii reduse. Iar în România, numărul tinerilor care locuiesc cu părinții este cel mai ridicat din Europa. Cât de greu sau ușor vă este să cumpărați o casă? Cât de mare este prețul caselor la voi în oraș? De ce sunt prețurile atât de mari? Ne mai permitem o locuință?
Lidera celui mai mare partid de opoziție din Germania, Afd, Alice Weidel a declarat că „Tot mai mulți migranți din România ne jefuiesc sistemul social\". Ea a spus asta distribuind o anchetă a unei publicații locale despre mărirea sumelor alocate pentru ajutoare sociale. Ancheta arată un sistem de fraudare a așa-numitului sistem de lucrător european, care a dus la cheltuieli de 20 de ori mai mari în ultimii 10 ani, în total 3 milioane de Euro într-un singur oraș, Magdeburg. Jurnaliștii au prezentat cazul unor familii de români care comit abuzurile. Are dreptate extrema dreaptă germană să acuze \"jaful\" făcut de migranții români? Dacă trăiți în străinătate cunoașteți astfel de situații? Mai poate rezista statul social european în fața migranților?
Alegerile parlamentare parțiale americane au fost câștigate de Partidul Democrat, care va avea majoritate și în Camera Reprezentanților, dar și în Senat. Democrații au câștigat locuri parlamentare în state unde nu mai avuseseră reprezentanți de aproape 100 de ani. Într-o primă reacție, președintele Trump a spus că va conlucra cu democrații, dar a împărțit și numeroase vinovății. Printre cei numiți, proprii candidați, dar și canalul de știri Fox News. Pe sine președintele american s-a numit cel mai popular președinte din istorie. Ce reprezintă aceste alegeri pentru lumea occidentală? Este sfârșitul lui Trump sau al MAGA? Ce trebuie să facă acum Nicușor Dan?
loading
Comments