Spandugino Podcasts

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.S-ar putea spune că prima călătorie la Paris a profesorului Ion Pop a coincis cu momentul întemeierii Franței sale lăuntrice? Reprezenta, oare, acea lume interioară un fel de baricadă sau o formă de evadare prin cultură? Cât de departe putea ajunge totuși această evadare și ce anume nu mai putea ea să oculteze din epoca respectivă? Era foarte diferită acea Franță lăuntrică de ceea ce a descoperit acolo în mod concret? După ce fel de hărți reale sau imaginare s-a orientat în primii ani, pentru a putea pătrunde și mai adânc în lumea aceea? Cum aveau loc, din punct de vedere tehnic, convorbirile sale cu personalități emblematice din Parisul și Geneva acelor ani? Pe firul unor întrebări inspirate de primul volum al seriei de 𝘖𝘳𝘦 𝘧𝘳𝘢𝘯𝘤𝘦𝘻𝘦, dialogul dintre Ion Pop, scriitor, academician, critic și istoric literar, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, prilejuiește o tandră și entuziastă evocare a unui spațiu cultural care a reprezentat, între anii 1973 și 1977, o adevărată oază de libertate interioară, dezvăluind o lume a ideilor vii și fremătătoare, de o mare frumusețe intelectuală și umană, îndeosebi prin întâlnirea cu iluștri reprezentanți ai culturii franceze.

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.Care este cea mai frumoasă candelă pe care poeta Monica Pillat a văzut-o vreodată? O candelă ce arde în noapte poate fi considerată un semn al puterii sau mai degrabă al fragilității interioare? Oare de ce rătăcim uneori atât de mult în viața noastră? În ce momente nu suntem singuri, indiferent de încercările prin care trecem? Ce ar putea să ni se întâmple atunci când uităm că suntem vegheați? Este oare firesc să ne temem de necunoscut? Cum se poate vedea, de fapt, o candelă care arde în nevăzut? Ce anume este ulei – combustie – și ce e flacără sau lumină în cele două candele simbolice, poezia și rugăciunea? Care dintre acestea e mai puternică? Pe firul unor întrebări revelatoare prilejuite de recenta apariție a volumului 𝘖 𝘤𝘢𝘯𝘥𝘦𝘭ă î𝘯 𝘯𝘰𝘢𝘱𝘵𝘦, dialogul dintre scriitoarea Monica Pillat, renumită specialistă în domeniul literaturii engleze și americane, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, dezvăluie energia transfiguratoare a cuvântului poetic și forța benefică a rugăciunii, menite să netezească drumul omului spre propria-i ființă lăuntrică, îmblânzind totodată necunoscutul ce-l înconjoară, în al cărui miez licărește, nestinsă, lumina speranței.

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.De către cine au fost întocmite dosarele de la Securitate? Ce putem găsi parcurgând filele lor? Dar ce anume 𝘯𝘶 vom găsi niciodată acolo? Cui aparțin astăzi aceste dosare? Dintre toate țările fostului lagăr comunist, unde s-a făcut, după 1989, cel mai bun management al dosarelor de acest tip? Care sunt cei mai odioși turnători, din punctul de vedere al categoriilor profesionale din care aceștia fac parte? S-ar putea afirma că în spațiul public românesc există o asimetrie între blamul public față de turnător și cel față de ofițerul de la Securitate? Cât de gravă este neatenția – oarecum dirijată – a autorilor de manuale școlare (pentru disciplina Istorie) care omit sau denaturează terminologic evenimentele din perioada comunismului și din timpul Revoluției? În suita de convorbiri care se subsumează seriei de conferințe „Justiția memoriei”, dialogul dintre Germina Nagâț, cercetător științific și membru al Colegiului CNSAS, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, prilejuiește o remarcabilă analiză a contextelor care au dus la întocmirea dosarelor de urmărire informativă – o adevărată cronică involuntară pe care securiștii au făcut-o comunismului –, dar și a rolului CNSAS în efortul de a susține circulația informațiilor valoroase din propria arhivă înspre beneficiarii direcți ai acestora.

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.Cum se explică faptul că, înainte de invadarea Ucrainei de către Rusia, nu era unanim acceptată ideea că situația – tensionată încă din anul 2014 – avea să degenereze într-un adevărat război? Am putea spune că au existat mai multe niveluri de conștientizare a acestui conflict armat? Ce se vede mai bine în exterior, inclusiv în spațiul românesc: războiul așa cum este el sau bruiajul lui, adică narațiunile de acoperire a acestuia? O asemenea formă de război hibrid este ceva cu totul nou în evoluția confruntărilor militare? Se duce, oare, o luptă între vechea ordine și pulsiunile unei noi ordini mondiale? În ce fel este afectată societatea românească de ceea ce se întâmplă acolo? În suita de dialoguri care se subsumează seriei de conferințe „Justiția memoriei”, profesorul Armand Goșu, doctor în istoria Rusiei și specialist în spațiul estic, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, ne propun o reflecție densă și lucidă asupra evenimentelor declanșate de agresiunea Rusiei asupra Ucrainei, reliefând importanța cunoașterii adevărului despre acest război și a implicațiilor sale profund umane, dincolo de percepția mediatică și distorsiunile propagandistice prilejuite de extinderea lui hibridă prin intermediul rețelelor de comunicare.Conferința susținută de Armand Goșu poate fi urmărită aici: https://youtu.be/fW0lusd8luU

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.Care sunt mecanismele constituționale ce alcătuiesc profilul principal al democrației liberale? Cum s-ar putea explica faptul că aceasta este atât de fragilă în zilele noastre? Cât de importantă e ideea reprezentativă în configurarea formei politice democratice? Ce este democrația iliberală? Cum s-a ajuns aici și de ce revine această formă în zilele noastre? Am putea spune că există un 𝘡𝘦𝘪𝘵𝘨𝘦𝘪𝘴𝘵, un fel de duh al timpului care privilegiază anumite modele, în defavoarea altora? De ce anume „democrația originală” din România, de la începutul anilor ’90, e considerată tot o formă de democrație iliberală? În suita de convorbiri care se subsumează seriei de conferințe „Justiția memoriei”, dialogul dintre Cristian Preda, profesor universitar și specialist în științe sociale și politice, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, constituie o analiză lucidă și edificatoare asupra evoluției diferitelor forme democratice în relație cu statul de drept, reliefând ingredientele esențiale ale democrației liberale, dar și derivele celei iliberale, care pot antrena periculoase limitări ale unor libertăți și drepturi fundamentale ale omului.

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.De ce a ales Adrien Candiard să scrie despre speranță în remarcabila sa carte intitulată 𝘊â𝘵 𝘢 𝘮𝘢𝘪 𝘳ă𝘮𝘢𝘴 𝘥𝘪𝘯 𝘯𝘰𝘢𝘱𝘵𝘦? Ce semnifică „noaptea” și când ar trebui să ne punem și noi întrebarea profetului Isaia? Negarea actualei crize a lumii contemporane ar putea prelungi, de fapt, „noaptea” despre care vorbește teologul Adrien Candiard? De ce este atât de dificil, uneori, să vorbim despre tema speranței, îndeosebi despre cea a speranței creștine? Prin ce se deosebește aceasta de optimism și care ar fi relația sa cu celelalte virtuți teologale? Pornind de la țesutul ideatic al cărții lui Adrien Candiard, publicate în colecția de spiritualitate creștină „Interior intimo meo”, dialogul dintre Sever Voinescu, diplomat și eseist, și publicistul și scriitorul Cristian Pătrășconiu prilejuiește o pasionantă incursiune în straturile de adâncime ale noțiunii de speranță, reliefând modul în care aceasta se conjugă cu iubirea, credința și curajul ce însoțesc omul contemporan în lunga lui călătorie prin „noaptea” adâncă și îl ajută să înfrunte visul înșelător care obturează adevărata realitate.0:00 Intro0:14 Skip Intro7:05 „El face de la bun început o afirmație cu care sunt de acord, și anume că vorbim greu despre speranță pentru că suntem într-o confuzie de sens. Prima și cea mai importantă distincție pe care trebuie s-o faci ca să înțelegi despre ce vorbești este între speranță și optimism.”14:48 „Ce e interesant aici și ce ne spune asta despre speranță? Ne spune, o dată, că speranța există în mod real în momentul în care este, ca să zic așa, foarte realistă. Până la urmă, Ieremia le spune asta evreilor – «Suntem pierduți» – pentru că el are o evaluare foarte realistă a armatelor. El e profetul lui Dumnezeu, dar are o evaluare foarte realistă a armatelor.”21:37 „Toate aceste îndemnuri, într-un fel sau altul – «Nu vă fie teamă» –, și în Vechiul Testament, și în Noul Testament, se găsesc în situații foarte concrete. Nu e niciun moment în care vreun personaj filosofează despre teamă: «Teama este acea stare…» Nu există. E o situație concretă, în care oamenii se tem de ceva și vine un mesaj…”28:29 „El de aceea spune că e dificil un pic să vorbim despre speranță azi, paradoxal, într-o lume în care avem 𝘤𝘰𝘢𝘤𝘩 care ne învață să fim optimiști: «cum să fii optimist în trei pași», «[cum să fii] pozitiv în cinci ședințe la mine pe canapea». Nu. El spune că de asta e dificil să vorbim despre speranță, pentru că se îngemănează într-o asemenea măsură cu credința și cu iubirea, încât e foarte greu să discerni.”34:50 „Fiind credincios, te expui unui mare pericol, unui risc în acest vis pe care noi îl numim realitate. Și o poți păți, cum a pățit-o și Ieremia, de altfel, pentru că a fi credincios înseamnă să știi… Vezi, noi spunem «cred». Or, când crezi, știi că tot ceea ce vezi tu în 𝘳𝘦𝘢𝘭𝘪𝘵𝘢𝘵𝘦 – un vis numit 𝘳𝘦𝘢𝘭𝘪𝘵𝘢𝘵𝘦 – în realitate e pe dos.”42:23 „Speranța e foarte dificil de construit. Meritul acestei cărți este că te face să te gândești la asta și, într-un fel, conversația pe care o ai, repet, te limpezește, adică începi să-ți dai și tu seama cam ce înseamnă speranță, ce înseamnă optimism, ce înseamnă pesimism…”

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.Cum scrie Natalia Manoilescu-Dinu despre Sfântul Duh, în raport cu reflecția teologică de tip ortodox? Care este semnificația unor termeni de referință – precum „Paraclet”, „pneumatologie”, „Cincizecime” sau „duhovnicesc” –, ce apar pe parcursul volumului 𝘚𝘧â𝘯𝘵𝘶𝘭 𝘋𝘶𝘩 î𝘯 𝘴𝘱𝘪𝘳𝘪𝘵𝘶𝘢𝘭𝘪𝘵𝘢𝘵𝘦𝘢 𝘰𝘳𝘵𝘰𝘥𝘰𝘹ă? Când se rostește rugăciunea dedicată Duhului Sfânt? Ce anume presupune pregătirea omului pentru întâlnirea cu acesta în Sfânta Liturghie sau prin taina Euharistiei? În ce fel îl putem 𝘢𝘥𝘶𝘤𝘦 în noi: printr-un mod analitic de cunoaștere sau printr-un alt tip de experiență? Cum și împreună cu cine lucrează Duhul Sfânt în istorie? Pe firul unor întrebări inspirate de remarcabila sinteză a Nataliei Manoilescu-Dinu, 𝘚𝘧â𝘯𝘵𝘶𝘭 𝘋𝘶𝘩 î𝘯 𝘴𝘱𝘪𝘳𝘪𝘵𝘶𝘢𝘭𝘪𝘵𝘢𝘵𝘦𝘢 𝘰𝘳𝘵𝘰𝘥𝘰𝘹ă, dialogul dintre Părintele Marius Ciobotă, specialist în teoria comunicării și stilistică religioasă, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, devine o profundă meditație „la umbra Duhului”, în jurul unei experiențe spirituale cu totul aparte, adeseori imprevizibile, care deschide ușa inimii, sporind starea de așteptare, pentru a dărui omenirii harul energiilor divine necreate.Cartea 𝘚𝘧â𝘯𝘵𝘶𝘭 𝘋𝘶𝘩 î𝘯 𝘴𝘱𝘪𝘳𝘪𝘵𝘶𝘢𝘭𝘪𝘵𝘢𝘵𝘦𝘢 𝘰𝘳𝘵𝘰𝘥𝘰𝘹ă este disponibilă aici: https://edituraspandugino.ro/acasa/221-sfantul-duh-in-spiritualitatea-ortodoxa-.html

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. Cum se naște demnitatea unei țări și ce anume contribuie la menținerea acestei atitudini? Care sunt factorii ce ar putea duce la pierderea ei? De ce anume depinde chestiunea demnității: de teorie sau de asumare? În ce condiții istorice s-ar putea forja demnitatea unei națiuni? De ce este important să ne amintim mereu de acei oameni cu destine aparte, care au rezistat în fața marilor încercări ale istoriei recente? S-ar putea afirma că elogiul demnității este și unul al simplității? La ce se referă expresia „patrimoniu de verticalitate” și cum poate fi aceasta învățată de către tinerele generații? A devenit oare demodat astăzi, în epoca post-adevărului, să mai vorbim despre demnitate? În suita de convorbiri care se subsumează seriei de conferințe „Justiția memoriei”, dialogul dintre Ioan Stanomir, scriitor, profesor universitar și gânditor politic, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, prilejuiește o evocare lucidă și stăruitoare a unor personalități care, într-un secol al totalitarismelor și al ideologiilor criminale, au devenit adevărate simboluri ale demnității și verticalității umane, prin curaj, decență și devoțiune față de tradiții.

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.De ce este important efortul României de ancorare în Occident, atât în cultura organizațională a Uniunii Europene, cât și în spațiul alianței euroatlantice? Care este partea nevăzută a acestui dublu scut și cum se raportează el la lumea creștină? Se poate spune că, înainte de 1989, în anii regimului dictatorial, și tradiția devenise, la rândul ei, un scut redutabil? Cum putem face ca tradiția să rămână vie, fără a cădea în capcana ideologiilor și a rumorilor antimoderne? La ce se referă „inteligența libertății” și cum o putem învăța, pentru a o transmite mai departe? Este posibil ca libertatea să se manifeste uneori ca un principiu deformator? Continuând incursiunea în arhitectura volumului 𝘚𝘪𝘤𝘶𝘵 𝘪𝘯 𝘤𝘢𝘦𝘭𝘰 𝘦𝘵 𝘪𝘯 𝘵𝘦𝘳𝘳𝘢. 𝘚𝘵𝘶𝘥𝘪𝘪 𝘥𝘦 𝘢𝘯𝘵𝘳𝘰𝘱𝘰𝘭𝘰𝘨𝘪𝘦 𝘢 𝘳𝘦𝘭𝘪𝘨𝘪𝘦𝘪, cea de-a doua parte a dialogului dintre Teodor Baconschi, eseist, diplomat și istoric al religiilor, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, ne dezvăluie preocupările culturale și personale din miezul cărora s-au conturat articolele și eseurile din secțiunea „Fascinația tradiției”, precum și subtilele conexiuni dintre libertate și tradiție, care ne îndeamnă să o examinăm pe cea din urmă cu respect și onestitate, în lumina unei filosofii conservatoare.

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.Cum arată laboratorul de idei al lui Mihai Zamfir? În ce fel a evoluat stilistica românească între anii 1948-1960 și care a fost rolul ei fundamental în acea perioadă de teroare ideologică? La ce anume se referă stilistica diacronică? Ce fel de intuiții l-au determinat pe Mihai Zamfir să se apropie de acest mod de a gândi literatura? De ce a fost marginalizat, pentru un timp, scriitorul Alexandru Macedonski? Cum se explică metamorfozele estetice ale operei sale? Poemul în proză este o specie greu de realizat artistic sau e mai degrabă un registru minor, cu acumulări firave? Care sunt marile vârfuri ale tradiției poemului românesc în proză? Înfiripat în jurul primului volum din seria de 𝘚𝘵𝘶𝘥𝘪𝘪 𝘭𝘪𝘵𝘦𝘳𝘢𝘳𝘦, dedicat literaturii române, dialogul dintre Mihai Zamfir, scriitor, specialist în istorie literară și literatură comparată, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, constituie o elegantă pledoarie pentru analiza stilistică a formelor artistice apărute de-a lungul secolelor, dar și pentru întoarcerea la esența operei literare, prilej al unor adevărate revelații estetice cu privire la surprinzătoarea evoluție a modelului macedonskian ori la mărcile distinctive ale poemului românesc în proză în raport cu proza narativă.0:00 Mihai Zamfir | STUDII LITERARE I. LITERATURĂ ROMÂNĂ9:23 „Ideea aceasta de stilistică diacronică, adică ceea ce fac eu – istoria literaturii prin stilistică –, e o idee care a apărut demult. A apărut în jurul Primului Război Mondial, în așa-numita Școală formalistă rusă.”16:38 „Miezul, sâmburele unei opere literare este stilul, adică modul cu totul particular în care un anumit scriitor a utilizat limba comună, a utilizat un anumit idiom natural, modul în care a utilizat el limba lui. Iar dacă a fost un mare scriitor, a provocat și o «dramă» (între ghilimele) foarte gravă și imposibil de rezolvat…”25:13 „Macedonski, într-adevăr, cât a trăit, a fost și persecutat, și marginalizat. Dar posteritatea lui avea să fie mai interesantă decât viața, pentru că a descoperit, pe de o parte, câțiva autori formidabili. L-a descoperit pe Ștefan Petică, l-a descoperit pe Arghezi, i-a descoperit pe cei din jur, Iuliu Cezar Săvescu și ceilalți…”31:18 „Când l-am analizat pe Macedonski în această carte, nu i-am spus nici romantic, nici postromantic, nici clasicizant. Am spus că e, de fapt, un poet neolatinizant; ceea ce a cultivat el în poezia românească a fost filonul neolatin. Sigur că el coincidea, în mare parte, cu romantismul, pentru că neolatinii primi au fost pașoptiștii…”41:12 „[Poemul în proză] e o formă constituită, apărută în vremea simbolistă – până atunci n-a fost – și, câtă vreme simbolismul a fost încă viu, cât și-a lăsat ecourile în timp în literatură, a mai continuat până către jumătatea secolului al XX-lea. Dar atât.”

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.Care este semnificația expresiei „Sicut in caelo et in terra”? Cât de întemeiate sunt prejudecățile potrivit cărora între ideea de râs și cea de creștinism nu ar exista, de fapt, un raport liniar? Ce anume l-a determinat pe Teodor Baconschi să cerceteze la nivel academic antropologia deriziunii în patristica răsăriteană? Există diferențe majore între râsul consemnat în Vechiul Testament și cel din Noul Testament? Ce rol au avut marile tipuri hagiografice din lumea bizantină – sfinții-mimi și „nebunii pentru Hristos” – în procesul de sacralizare a teatrului și a divertismentului? Explorând arhitectura volumului 𝘚𝘪𝘤𝘶𝘵 𝘪𝘯 𝘤𝘢𝘦𝘭𝘰 𝘦𝘵 𝘪𝘯 𝘵𝘦𝘳𝘳𝘢. 𝘚𝘵𝘶𝘥𝘪𝘪 𝘥𝘦 𝘢𝘯𝘵𝘳𝘰𝘱𝘰𝘭𝘰𝘨𝘪𝘦 𝘢 𝘳𝘦𝘭𝘪𝘨𝘪𝘦𝘪, prima parte a dialogului dintre Teodor Baconschi, eseist, diplomat și istoric al religiilor, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, prilejuiește o erudită incursiune în epoca marilor Părinți ai Bisericii, perioadă în care misterul se infuzează în lume pe căi paradoxale – transfigurarea contrariilor și integrarea principiilor opuse –, iar dimensiunea profund umană a râsului este salvată prin intermediul experienței sacrului.0:14 Teodor Baconschi | SICUT IN CAELO ET IN TERRA - Partea I8:19 „Trauma creată de această invadare a Constantinopolului, urmată și de destituirea puterii legitime a bazileilor grecofoni, urmată de transferarea unor vestigii și relicve creștine de maximă importanță simbolică de la Constantinopol la Roma și în diverse dioceze italiene – asta a fost o rană care nu s-a mai închis.”15:32 „Dacă vreți, era un demers instinctiv de demitologizare, de deconstrucție. Dar ce deconstruiam? Un stereotip. Eu am înțeles, deși l-am citit pe Gibbon mai târziu, că Occidentul iluminist demonizase disprețuitor civilizația bizantină, în inerția secularizată a unor polemici teologice străvechi și a unor traume, așa cum au fost anii 1054 și 1204 – cu cea de-A Patra [Cruciadă].”24:34 „Două tipuri hagiografice se disting în această tactică a Bisericii de a sfinți lumea păgână a teatrului. Sunt, pe de o parte, sfinții-mimi, un caz care a avut repercusiuni și ecouri până în literatura secolului al XX-lea. A interesat foarte mult…”31:49 „Dar, studiind în oglindă sau în circularitatea lor semnificativă aceste două figuri hagiografice, am putut să demonstrez și că râsul, deriziunea n-au fost total exilate din societatea bizantină, că amuzamentul era la fel de uman ca oriunde, că nevoia de divertisment a fost, până la un punct, sacralizată prin aceste cazuri paradoxale.”38:23 „În momentul în care te ocupi suficient de insistent și detaliat de această problematică a deriziunii, a râsului, de felul în care e modelată sociocultural prin norme, prin cutume, uneori prin legi, îți dai seama că natura umană este constantă dincolo de veșmintele ei civilizaționale…”45:14 „Cert este că, așa cum am demonstrat în teza mea, există foarte multe forme de divertisment, de relaxare, de amuzament, individual sau colectiv, iar aceasta și pe fondul tradițiilor satirice pe care le moșteneau din satira greco-romană. Dar e adevărat că asta apare mai puțin, de pildă, în artele plastice.”

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. Cât de importantă este, pentru fiecare dintre noi, întâlnirea cu acei oameni cu totul aparte, buni și delicați? În ce fel ne poate schimba viața un astfel de moment? De ce anume a simțit Preasfințitul Părinte Timotei Aioanei nevoia de a scrie despre asemenea oameni în volumul intitulat „Anamneze. Slujitori ai Bisericii în evocări și portrete”? Cum era arhimandritul Bartolomeu Anania în anii în care l-a cunoscut? Dar părinții Paisie, Cleopa și Sofian Boghiu? Emană, oare, acești oameni și un tip de putere a fragilității, a bunătății filocalice? Se poate spune că timpul curge altfel atunci când ne aflăm în preajma lor? Cum am putea să păstrăm în sufletele noastre mireasma aparte a acestui timp? Înfiripat pe marginea unui florilegiu de portrete, dialogul dintre Preasfințitul Părinte Timotei Aioanei, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, prilejuiește o emoționantă rememorare a unor personalități exemplare pentru spiritualitatea creștină românească – oameni cu virtuți aparte și cu vocație filocalică, preocupați deopotrivă de rosturile vieții duhovnicești și de împlinirea cuvintelor Evangheliei.0:15 Preasfințitul Părinte Timotei Aioanei | 𝘈𝘯𝘢𝘮𝘯𝘦𝘻𝘦10:34 „În ceea ce-l privește pe Bartolomeu Anania, l-am întâlnit în mod indirect, cu câțiva ani înainte de a-l întâlni și personal. În perioada regimului trecut, cu câțiva ani înainte de momentul decembrie 1989, cărțile unui slujitor al Bisericii se găseau foarte greu. Se tipăreau în condițiile cunoscute – cenzură, aprobări și așa mai departe...”18:25 „Episcopul Macarie, din Suedia, care i-a fost ucenic, mi-a vorbit odată, când drumul meu trecea prin Cluj, de o posibilă întâlnire cu mitropolitul. Era către partea de final a vieții – nu chiar în ultimii ani, dar totuși mitropolitul era încărcat de ani, de griji, cu un program pe măsură. Și Părintele Macarie mi-a spus: «Mitropolitul te va primi, dar vei putea rămâne cu el doar câteva minute...»”26:37 „În ultimii ani ai vieții, Părintele Paisie a stat la pat – a fost suferind, a trăit mult, a fost mai mult decât nonagenar – și arhimandritul Bartolomeu l-a vizitat de câteva ori și chiar mărturisea că s-a plecat înaintea lui și i-a sărutat mâna...”36:24 „Părintele Cleopa, când a fost stareț la Sihăstria – la puțin timp după ce a ajuns el acolo, în fruntea comunității, un incendiu a mistuit corpurile de chilii și paraclisul de iarnă. Călugării nu mai aveau unde sta, nu aveau unde-și pregăti hrana și Părintele Cleopa, în zilele următoare a călătorit în mai multe sate, localități mai apropiate mănăstirii...”44:08 „Pe de altă parte, e întâlnirea cu oamenii aceștia filocalici, cu oamenii duhovnicești, părinții Paisie și Cleopa de la Sihăstria, dar și cu alții, de la Neamț, de la Secu, cu stareța de la Agapia, cu starețul de la Horaița, Zenovie, de care viitorul mitropolit a fost foarte apropiat. Toți acești oameni, ca și locurile, au însemnat foarte mult, în primul rând pentru mitropolitul Bartolomeu Anania...”53:35 „În centru, dincolo de cei pe care i-ați amintit, vreau să cred că sunt cuvintele Evangheliei, pe care aceștia le-au căutat și le-au împlinit. E frumos să le știi, e mai frumos să le împlinești. Aici este marea frumusețe a unei cărți. Eu cred că, din toate acestea, ei și noi va trebui să învățăm cuvintele Evangheliei. Ele sunt cu adevărat importante.”

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.Cum era lumea de dinaintea Nașterii Domnului? S-ar putea spune că era o lume completă sau mai degrabă una incompletă? Care ar fi argumentele potrivit cărora volumul „Biografia lui Iisus. După Evanghelii” de Gianfranco Ravasi este cu totul diferit față de alte lucrări similare? Există, oare, o perspectivă bivalentă în raport cu Nașterea lui Hristos, reflectând atât o dimensiune concretă, palpabilă, cât și una teologică, simbolică? Ce personaje colective ocupă un loc central în tabloul de ansamblu al acestui eveniment? De ce anume Evanghelia lui Matei și cea a lui Luca sunt cunoscute și sub denumirea de „Evangheliile copilăriei”? Pe firul unor întrebări inspirate de volumul cardinalului Gianfranco Ravasi, dialogul dintre Bogdan Tătaru-Cazaban, istoric al religiilor și doctrinelor filosofice, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, devine o minuțioasă incursiune în istoria intelectuală a receptării textelor evanghelice, reliefând ideea că Nașterea Mântuitorului constituie începutul unei genealogii spirituale, dar și intrarea lumii într-o nouă ordine a creației.0:00 Bogdan Tătaru-Cazaban | Gianfranco Ravasi - Biografia lui Iisus8:25 „Ceea ce Gianfranco Ravasi reușește să facă este să construiască aceste punți dinspre ceea ce, culturalmente vorbind, ne este nouă mai apropiat spre ceea ce în lumea noastră a devenit mai îndepărtat, și anume Cuvântul Scripturii.”16:06 „După Nașterea la Betleem a lui Hristos, lumea intră într-o cu totul altă ordine, pentru că în această lume căzută, în această lume înrobită, în această lume care nu știu cât conștientiza – mai ales cea care trebuia să conștientizeze ceea ce aștepta –, vine răspunsul absolut al iubirii divine. Și acest răspuns este Dumnezeu însuși...”24:35 „Pentru că există un eveniment în istorie: este concretețea absolută la care poate să ajungă Dumnezeu făcându-se trup – Cuvântul lui Dumnezeu care se face trup, cum spune Evanghelia după Ioan, și se sălășluiește între oameni. O altă traducere ar fi: «își așază cortul în mijlocul nostru».”32:07 „Dacă noi comparăm «Evangheliile copilăriei» de la Matei și Luca, vedem că acolo ni se spune despre cum s-a născut, unde s-a născut Hristos, despre personajele din jurul lui și despre copilăria lui – foarte puțin. Evangheliile acestea sunt mai degrabă (și Gianfranco Ravasi subliniază) tablouri teologice sau icoane...”40:47 „Dar ceea ce aș vrea să spun, încheind discuția aceasta despre cele două personaje colective care însoțesc Nașterea, este faptul că împreună constituie tabloul complet al evenimentului întrupării, pentru că păstorii sunt reprezentanții poporului ales, în timp ce magii vin din afară, sunt reprezentanții simbolici ai celor din afară, ai «neamurilor»...”48:28 „Ea este cea care primește vestea, ea este fructul cel mai pur, mai curat al umanității. Dumnezeu vrea să se întrupeze și atunci așteaptă răspunsul. Răspunsul pe care îl oferă umanitatea – poporul ales, bineînțeles – este făptura Fecioarei Maria.”Cartea „Biografia lui Iisus” este disponibilă aici:https://edituraspandugino.ro/acasa/222-biografia-lui-iisus-dupa-evanghelii.html

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.De la cine a învățat scriitoarea Monica Pillat, în anii copilăriei, primele colinde? De când a început să scrie propriile colinde și cum contribuie acest act al creației literare la primenirea sufletului în perioada premergătoare marii sărbători a Nașterii Domnului? Este, oare, colinda un tip aparte de rugăciune sau mai degrabă un exercițiu spiritual? Ce sunt „darurile de veghe” și în ce fel pot ele să creeze acea starea de spirit propice pentru receptarea miracolului întrupării? Starea de veghe ar putea fi și o formă de fericire? Cum se explică faptul că o colindă este atât de fragilă, dar, în același timp, nespus de puternică? Prilejuit de o tandră incursiune în lumea cărții „Colinde și daruri de veghe”, dialogul dintre scriitoarea Monica Pillat, renumită specialistă în domeniul literaturii engleze și americane, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, ne transpune într-un spațiu de taină și de nesfârșită candoare, unde fervoarea așteptării și fiorul melodic al colindelor transfigurează realitatea din jur, aducându-le celor care stau de veghe mirabila veste a Nașterii Mântuitorului Iisus Hristos.0:15 Monica Pillat - Colinde și daruri de veghe8:26 „Am început să scriu de oarecare timp. Nu aș putea să spun de câți ani, dar probabil că am simțit și eu nevoia să devin colindător și să duc, în felul meu propriu, vestea bună, salvatoare, a Nașterii Domnului. Prin aceste colinde, eu am încercat și să ajung prin scris lângă micul Prunc, dar și să-mi pregătesc sufletul...”16:05 „Sufletul trebuie să devină ca o casă curată și luminoasă, pentru intrarea acestei minuni. Într-un fel, fiecare din noi poate deveni o iesle în care să se nască Domnul. Ieslea nu e asociată întotdeauna cu o curățenie. Ieslea este asociată cu locul cel mai sărac, cel mai umil, cel mai izolat față de o comunitate omenească...”25:16 „Totuși, colindul este în primul rând vestire: vestirea minunii că nu vom fi lăsați singuri, prin Nașterea Domnului. Dar eu cred că este și un exercițiu spiritual, mai mult decât o rugăciune. Și aici, mă gândesc la «Exercițiile spirituale» ale Sfântului Ignațiu de Loyola, care ne propune spre meditație o citire adâncă și detaliată a fragmentului din Noul Testament cu Nașterea Domnului...”33:46 „Bunica mea tocmai se întorsese din domiciliu forțat în 1955 – un domiciliu forțat de cinci ani – și mama a rugat-o, pentru că noi nu aveam nici iconițe de pus în brad, să ne picteze Nașterea Domnului. Și ea a făcut-o pe o bucată de hârtie de desen, în acuarelă, și noi, an de an, am pus-o în vârful pomului. Pentru noi, această acuarelă era icoana Crăciunului nostru...”

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.De ce nu trebuie să ne fie frică de Virginia Woolf? Ce fel de comoară se află în volumul de eseuri „Aventura lecturii”, invitându-ne să-i descoperim taina? Cum a fost posibil să apară o asemenea minte strălucită precum cea a Virginiei Woolf? În miezul cărei tradiții culturale s-a născut marea operă a scriitoarei britanice? Cât anume din această operă a intrat în conștiința modernității, modelând percepția cititorilor într-un mod benefic? În ce fel devine aventura lecturii un adevărat exercițiu de libertate a gândirii? Cum ar trebui să citim o carte? Ce înseamnă „vraja culturii” și de ce e bine să ne lăsăm subjugați de ea? Pe firul unor întrebări esențiale prilejuite de recenta apariție a volumului „Aventura lecturii. Eseuri alese”, dialogul dintre scriitoarea Monica Pillat, renumită specialistă în domeniul literaturii engleze și americane, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, explorează cu subtilitate viziunea introspectivă a Virginiei Woolf, ce propune regăsirea frumuseții lăuntrice a omului, printr-o experiență transfiguratoare în miezul căreia se distilează o nouă relație dintre cititor și operă, dar și o inefabilă fervoare de a cuprinde totul într-o singură clipă aflată sub semnul eternității.0:13 Monica Pillat | AVENTURA LECTURII. ESEURI ALESE9:43 „Ea, de exemplu, ne invită în bibliotecă așa cum ne-ar invita într-o bucătărie în care au fost pregătite cele mai grozave feluri și ne îndeamnă să gustăm: să gustăm dintr-o piesă de teatru, după aceea să trecem la ficțiuni. După ce am gustat din ficțiuni, să vedem ce gust are poezia...”18:02 „Virginia Woolf a aparținut unei generații celebre, pentru că nu numai Proust i-a fost contemporan, ci și T.S. Eliot, William Butler Yeats, James Joyce, William Faulkner, o generație de aur din perioada interbelică. Virginia Woolf a stat alături de acești străluciți contemporani ai ei, încadrându-se perfect în gândirea modernistă...”28:13 „Ea ne povestește o asemenea zi, în eseul «Hoinărind pe străzi – o aventură londoneză», în care pleacă, într-o seară de iarnă, să-și cumpere un creion în oraș. Ei bine, această ieșire a ei din casă, care poate fi considerată destul de banală, devine o experiență palpitantă, pentru că ea caută să cuprindă totul...”37:35 „Putem vorbi despre începutul unei epoci de fragmentaritate, de spargere a întregului care poate da iluzia unui ansamblu. Să nu uităm deci că este o epocă între războaie, o epocă în care valorile sunt puse sub semnul întrebării, dar nu este încă atât de gravă.”44:33 „Falena este un fluture cenușiu care devine activ la asfințitul soarelui. De fapt, în termeni mai cunoscuți, este o molie. Ea devine un simbol pentru Virginia Woolf... Trebuie să spun că fluturele, în manuscrisele iluminate – în ornamentația manuscriselor iluminate –, este simbolul cititorului care adună polenul din textele sfinte.”

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.De ce nu e bine să evităm reflecțiile pe marginea teologiei politice? În ce măsură ar putea creștinismul să găsească o nouă formulă de reașezare în lume, care să nu-l subordoneze puterilor seculare? Simțim oare, mai cu seamă în Europa, că ne-am înstrăinat de tradiție și că ne aflăm într-o stare de defensivă? Este posibilă o revigorare a creștinismului prin regăsirea izvoarelor sale? Cum ar putea deveni religia o soluție în actuala criză a creștinătății? Ce înseamnă modelul apostolic al credinței? În suita de dialoguri care se subsumează seriei de conferințe „Justiția memoriei”, dialogul dintre Teodor Baconschi, eseist, diplomat și istoric al religiilor, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, devine o pasionantă pledoarie pentru recuperarea surselor apostolice ale creștinismului, dar și pentru asimilarea, în conștiința noastră istorică, a noului ideal creștin-democrat, edificat în jurul unei Biserici independente de orice determinări politice și ideologice.0:15 Reziliența prin cultură. Justiția Memoriei. Teodor Baconschi | Sfârșitul Creștinătății7:30 „În același timp, vedem că există o criză a creștinătății, o criză a creștinismului politic, care a început încă de la revoluția copernicană, care a continuat cu Renașterea și Umanismul neo-păgân, care s-a perpetuat în nihilismul modern, în pozitivism, istoricism – toate aceste ipostaze ale gândirii de după 1500...”13:40 „Chantal Delsol, pe partea ei occidentală, ca filosof catolic francez, mamă de familie, mare profesor universitar, prolific autor de cărți de filosofie a culturii și despre identitatea catolicismului contemporan, ne poate ajuta. Ea vine «din viitor», a văzut în Franța ceea ce începe să se întâmple și în România...”21:13 „Chiar și așa, este o crispare în coasta Europei, o presiune migraționistă, e dezastrul din Siria, e dezastrul economic al Libanului, este acum reaprinderea acestui conflict Israel-Hamas în Fâșia Gaza. Toate astea nu ne bucură și nu ne dau asigurarea că putem gândi la o reașezare a creștinismului în liniște și pace...”28:10 „Democrația este succedaneul creștinătății, în linii mari, și cu ea trebuie să conviețuim, mărturisindu-ne credința, punând-o în operă, făcând fapte bune, solidarizându-ne cu semenii noștri, încercând dialogul interreligios și respectând drepturile omului cu adevărat.”34:41 „Dar creștinismul e în multe fețe pe alte continente. Sunt tot felul de paradoxuri. Cei mai conservatori cardinali din Curia Papală sunt de origine africană. Latino-americanii sunt mai protestantizați și marxizanți. Creștinismul asiatic este pe nedrept ignorat și jumătate din populația Coreei de Sud e botezată.”

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.De ce au loc dezinformările? Cât de importantă este, în prezent, terapia prin adevăr? Poate fi considerată dezinformarea drept o „operațiune specială”? Ce conțineau cele 62 de caiete care alcătuiau jurnalul inginerului Gheorghe Ursu și de ce acestea erau considerate periculoase de către fosta Securitate? Ce se știe sigur despre mijloacele de anchetă la care a fost supus, în toamna anului 1985, tatăl lui Andrei Ursu? Din ce motiv se refuză, astăzi, adevărul cu privire la ceea ce s-a întâmplat în perioada dictaturii ceaușiste, dar și după decembrie 1989? În suita de dialoguri care se subsumează seriei de conferințe „Justiția memoriei”, Andrei Ursu, membru fondator al Fundației „Gheorghe Ursu”, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, rememorează faptele care au dus la sfârșitul tragic al disidentului Gheorghe Ursu, nuanțând totodată mizele dezinformării postrevoluționare, precum și imperativul contracarării lor printr-o cunoaștere temeinică a istoriei și a celor care s-au revoltat împotriva dictaturii și a represiunii violente la care au fost supuși.0:14 Justiția Memoriei. Andrei Ursu | „D” DEZINFORMAREA8:44 „Dezinformarea este absolut o operațiune specială, din cauză că este programatică, este știință pur și simplu, e studiată, are resorturi psihologice, se bazează pe așteptările populației, pe idiosincraziile populației...”17:47 „[Gheorghe Ursu] era un om cu coloană vertebrală, de o integritate cum rar am mai întâlnit, un om foarte onest, cinstit. Unii l-au considerat, poate, puțin naiv, dar eu, efectiv, nu consider că asta e naivitate – principialitatea asta în care el nu era dispus să dea înapoi și nu mai suporta mizeria morală în care trăiam cu toții.”28:22 „Cea mai mare parte a celor 62 de caiete au fost distruse, cu proces-verbal, de torționarii tatălui meu, Pârvulescu și Hodiș, în 1987, la doi ani după ce l-au ucis în detenție. Au vrut să-i ucidă și memoria; au distrus cea mai mare parte din jurnal, cu excepția a 811 file…”38:43 „Dar scrisoarea aceea a fost regăsită de Liviu Tofan de la Europa Liberă, care a publicat-o în această carte de memorialistică, de arhivă a Europei Libere – în care apare scrisoarea numărul doi a tatălui meu, despre cutremur, despre modul cum au fost administrați banii sinistraților (ajutoarele din afară pentru România), care au fost preluați în totalitate de Ceaușescu…”53:17 „Cum au spus mulți alți martori, metodele staliniste – și medievale cumva – de tortură au fost perpetuate sub Ceaușescu, în anii ’70-’80, și iată că tatăl meu a fost supus unor astfel de torturi inimaginabile, care au dus la moartea lui și care au fost premeditate. El a fost ucis cu premeditare.”1:02:51 „Deci era un caz notoriu care trebuia acoperit. Or, partea română a transmis americanilor: «Gheorghe Ursu este un traficant notoriu, nu a fost niciodată anchetat de către Securitate și nu e un caz politic». Asta au transmis ca informații către congresmeni, senatori și Departamentul de Stat american.”1:13:11 „Au reușit să acrediteze, până la urmă, această rușine asupra poporului nostru: că ne-ar fi fost frică și că nu am făcut nimic, așa cum au făcut polonezii, ungurii, cehii. Am avut mult mai mulți disidenți; avem date numerice, în privința asta, din rapoartele Securității din anii ’80. În fiecare trimestru, ei mai găseau peste 100 de autori de înscrisuri dușmănoase.”

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.Cât de mult a însemnat pentru Andrei Pleșu privilegiul de a fi cunoscut numeroși oameni din lumea veche? Cum a supraviețuit această societate în lumea nouă care începuse să se contureze în jurul anilor ’50-’60 ai secolului trecut? În ce fel am putea să asigurăm continuitatea între lumea veche și lumea nouă? Ce i-ar spune Andrei Pleșu unui tânăr din lumea de astăzi, atât de complicată și de opacă în multe privințe, despre căutarea și asumarea modelelor? Spre ce fel de modele ar trebui să ne îndreptăm atenția? Ce anume s-a schimbat în mod fundamental, astfel încât, în prezent, s-a produs o adevărată mutație în societate? Cum ne mai putem păstra discernământul atunci când simțim că timpul curge parcă mai repede decât în trecut? În suita de dialoguri care se subsumează seriei de conferințe „Justiția memoriei”, filosoful și eseistul Andrei Pleșu și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, ne propun, pe firul unor exerciții de memorie, o subtilă analiză a raportului dintre lumea veche și lumea nouă, reliefând rolul unei tradiții ce presupune căutarea și asumarea unor autentice modele, dar și transfigurarea lor în spiritul modernității.

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.De ce „Cartea neagră a comunismului”, coordonată de Stéphane Courtois, vorbește și despre viitor, nu numai despre trecut? Este Vladimir Putin, în mod fundamental, un „homo sovieticus”? În ce constă moștenirea criminală a regimului sovietic? Cum a apărut, în vestul Europei, un soi de orbire și de vizibilă complicitate la tot ceea ce provine din Rusia? Cât de adânc este infiltrată Rusia în Occident, cu narațiunile sale periculoase și chiar toxice? Când ceva atât de rău, chiar nefast, vine înspre noi, care e atitudinea potrivită? Ce fel de realitate și ce fel de mit evocă expresia „Russky Mir”? În suita de dialoguri care se subsumează seriei de conferințe „Justiția memoriei”, reputatul istoric francez Stéphane Courtois și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, reconstituie cu minuțiozitate traseul personal al lui Vladimir Putin, rolul KGB-ului în procesul de instaurare a terorii în Uniunea Sovietică, precum și numeroasele forme ale continuității sale în Rusia de azi: violența, cruzimea, propaganda, violarea dreptului internațional și combaterea regimurilor democratice.

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.Cum s-a născut liberalismul ca doctrină politică? Care sunt crizele ce reușesc să îngenuncheze democrația? Despre ce tip de liberalism vorbim atunci când spunem că acesta este în pericol? De ce un discurs despre „rule of law” nu mai este astăzi unul central? Ce s-a schimbat între timp? Mai ocupă virtuțile cardinale un loc primordial în lumea contemporană? Sunt oare curentele progresiste mai puțin periculoase decât populismele care vin dinspre extremele conservatorismului? Moderația este un semn al minților virtuoase sau al celor curajoase? Cum se explică faptul că, în prezent, nici liberalismul, nici moderația nu mai sunt idei foarte populare, în comparație cu alte tipuri de discurs? Pornind de la volumul „Elogiul moderației”, dar și de la principiile unei societăți libere, dialogul dintre Aurelian Crăiuțu, profesor universitar și cercetător al istoriei gândirii politice, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, prilejuiește o riguroasă analiză a liberalismului, privit în relație cu democrația și cu o suită de valori și virtuți constante, precum libertatea, pluralismul politic, demnitatea și moderația, care-i asigură premisele unei înnoiri continue.