Sus, pe cer, sunt multe stele

Noaptea, îți apar de-ndată

Și, pitită printre ele

E-o planetă minunată

Pluto-i zice, și-i pitică

Unii spun că-i un mister

Că ar fi chiar mult mai mică

Decât Luna de pe cer

Oamenii au tot pozat-o

Ce-i pe ea voiau să știe

Dar apoi au ignorat-o

Și au spus că e pustie

”E doar piatră, vânt și gheață

Și e frig, vaai, ger curat”

Așa că-ntr-o dimineață

Nu i-a mai interesat

Anii au trecut, iar Pluto

Se-nvârtea în continuare

Nu-i păsa că n-au mai vrut-o

Și-au lăsat-o în uitare

Pluto chiar era isteață

Nu-i păsa de nătăfleți

Căci sub scoarța ei de gheață

Trăiau niște omuleți

Despre ei este povestea

Ce ți-o spun azi fără grabă

Și sper să se ducă vestea

Că sunt omuleți de treabă

Când, pe Pluto, în trecut

Era piatră, vânt și gheață

Omuletii i-au făcut

Inimă la suprafață

Și acum nu mai are stare

Se-nvârtește mandra foc

Are-o inimă, dar maaare

Cât tot Pluto la un loc

Și acolo, chiar în față

Lângă inima faimoasă

Jos sub pietre și sub gheață

E-o casă și înc-o casă

Orășelul despre care

Îți voi povesti mai jos

Nu e mic, nu e nici mare

Dar e foc, foc de frumos

Casele sunt colorate

Seamănă cu niște mingi

Sunt așa frumos pictate

De-ți vine să le atingi

Ce se vede jos, pe stradă

Parcă-i o minge cu blană

Merge zici că-i la paradă

După oricare persoană

Stai, acum, un omuleț

S-a oprit și-l mângâie

Iar el, ca un nătăfleț

Stă și se tot tânguie

Toarce, latră și schincește

Tace când e luat în brațe

Omulețul când pornește

Dă cu gura să-l agațe

”- Vreau și eu să merg cu tine”

Îi sopteste parcă parcă moțul

Și-l privește-n ochi. Pe bune!

Dă din gene ușor, hoțul

Dar, hai să vedem povestea

Spusă chiar de el, frumos

Și, de vrei, poți să duci vestea

Despre Timok cel haios