Sâmbătă, 9 noiembrie, se împlinesc 35 de ani de la căderea Zidului Berlinului, moment care a marcat, simbolic, prăbușirea sistemului comunist și sfârșitul războiului rece cu victoria lumii libere. Momentul are astăzi noi semnificații, în contextul transformărilor politice și culturale pe care lumea le traversează.

Ca unul ai cărui primi ani de tinerețe au fost marcați de trecerea uluitoare de la totalitarism la libertate, acel moment al prăbușirii Zidului rămâne un reper indestructibil.

Am aflat atunci de la radio Europa Liberă și, într-o Românie întunecată și înghețată de frig și de frică, a început să pâlpâie speranța.

De Revelionul 89-90, când  deja eram liberi, televiziunea noastră ni l-a arătat și pe David Hasselhoff, în celebrul său recital de la Poarta Brandenburg.

Zidul Berlinului a fost decenii de-a rândul simbolul divizării lumii, cortina de fier care-i despărțea pe oamenii liberi de cei oprimați.

Doi președinți americani au lansat de aici emoționante mesaje ale libertății.

În iunie 1963, la doi ani de la ridicarea de către sovietici a zidului de beton, JF Kennedy își exprima solidaritatea cu berlinezii din orașul brutal divizat.

Într-un același iunie, dar în 1987, Ronald Reagan îi cerea public liderului sovietic Mihail Gorbaciov să dărâme zidul. Nu a venit Gorbaciov cu pickamerul, dar a avut o contribuție esențială, pentru că nu a intervenit pentru a zdrobi mișcările pentru libertate, așa cum URSS făcuse în 1956 și 1968.

Azi, Kremlinul trimite tancuri, rachete și drone pentru a înfrânge dorința de libertate a unei națiuni. Iar unde nu poate ajunge cu armata, trimite minciuni și generează frică, prin armate de troli, agenți plătiți și idioți utili.

Căderea Zidului Berlinului din 1989 a marcat începutul unei lumi a deschiderii și a libertăților, cu America drept far al democrației și drepturilor omului. O lume în care dreptul internațional a căutat să primeze în fața forței brute. Și aceasta, cu garanția și supravegherea Americii. O lume a bunurilor și ideilor circulând liber. Am numit acest fenomen ”globalizare”. Nu a fost perfectă, dar a scos din sărăcie și oprimare miliarde de oameni.

Astăzi, democrația și drepturile omului se restrâng. Tiraniile se extind. Populismul câștigă teren. Cuvântul ”globalizare” a devenit unul de ocară.

Sistemul internațional se deteriorează. Ucraina, care de la revoluția maidanului încoace a dat o pildă fantastică de eroism, așteaptă azi cu sufletul la gură arbitrajul dintre Donald Trump și Vladimir Putin.

Acesta din urmă a cerut deja foarte mult, în ultimatumul adresat lumii libere în decembrie 2021: retragerea NATO pe aliniamentele din 1997 și, în consecință, revenirea întregii Europe Centrale și de Est în sfera de influență a Moscovei. Aceasta e baza de negociere, în accepțiunea lui Putin.

Falși propăvăduitori ai păcii, inspirați de Kremlin dar drapați azi în culorile Americii lui Trump, cer oprirea sprijinului pentru Ucraina, ceea ce ar însemna capitularea, venirea Moscovei la granițele noastre și o amenințare iminentă a războiului. Și nu e exclus ca, într-un asemenea scenariu tocmai ei să ne ceară și nouă să îngenunchem în fața valorilor pravoslavnice.

Aici suntem astăzi, când orizontul deschis acum 35 de ani, la prăbușirea Zidului Berlinului, se îngustează văzând cu ochii.

Au fost vremuri când președinți ai Americii țineau în viață speranțele cetățenilor apăsați de regimuri tiranice. Oare ce le-ar spune, azi, Donald Trump?

Ascultați rubrica ”Eurocronica”, cu Ovidiu Nahoi, în fiecare zi, de luni până vineri, de la 8.45 și în reluare duminica, de la 15.00, numai la RFI România