Gabriel Zetea, vicepreședinte PSD, despre scandalul Ciolacu-Nordis și alegeri
Description
Gabriel Zetea este convins că Marcel Ciolacu îl poate învinge pe George Simion în turul II al alegerilor prezidențiale. Vicepreședintele PSD le cere useriștilor și peneliștilor să-l voteze pe candidatul social-democrat încă din primul tur. El îl apără pe de altă parte pe Marcel Ciolacu în scandalul Nordis: ”Este un om care a arătat suficientă modestie”.
Gabriel Zetea, despre scandalul Ciolacu-Nordis: ”Este chiar un nonsens, domnul Ciucă nu a fost niciodată supărat pe avioanele de lux plătite cu zeci de milioane din bani publici de către Klaus Iohannis, dar este supărat pe o cheltuială pe care și-a făcut-o primul-ministru din banii săi. Marcel Ciolacu a arătat, atâta vreme cât a fost prim-ministru, că folosește chibzuit și justificat banii publici, că merge cu avioane de linie, că zboară nu la first class, ci împreună cu românii în avion, stă lângă ei, lângă oricine. Deci a arătat suficientă modestie”.
Despre alegerile prezidențiale: ”O să fac publică la mine acasă, în județul Maramureș, o scrisoare către useriști și către peneliști, în care le spun, având în vedere prestanța jalnică în campania electorală a propriilor lor candidați, atât Elena Lasconi, cât și Nicolae Ciucă, să-l voteze useriștii și peneliștii pe Marcel Ciolacu încă din primul tur, pentru că oricum vor ajunge să-l voteze în turul II, dar haideți să-i dăm votul lui Marcel Ciolacu, pentru că este singurul candidat care va menține în continuare România pe drumul său european, cu siguranță”.
Despre Nicolae Ciucă: ”Vă fac o confidență: de două zile încoace, sunt sunat, fiind și președintele Consiliului Județean, discut cu primari ai PNL chestii legate de administrație, dar îmi fac confidențe oamenii și-mi spun că ne e și rușine să mai ieșim în spațiul public să facem campanie pentru Nicolae Ciucă, dacă el cu Dani Mocanu s-a apucat să-și facă campanie electorală, nu ăsta e PNL-ul, nu astea sunt valorile PNL-ului”.