În Transnistria, 16.000 de alegători și-au exprimat votul la 20 octombrie, cu peste 1.000 mai mulți față de alegerile prezidențiale din 2020. În mod surprinzător, peste 31% au susținut opțiunea pro-europeană, în timp ce peste 25% au votat pentru Maia Sandu. Cifrele sunt cu mult superioare celor înregistrate în autonomia găgăuză, de exemplu, deși presiunea politică exercitată de regimul autoproclamat de la Tiraspol asupra cetățenilor este incomparabil mai mare.

Cum de a fost posibil?

Trebuie spus că alegătorii din Transnistria nu pot vota în această regiune, unde autoritățile nu permit organizarea secțiilor de votare. Pentru acești alegători se organizează secții în dreapta Nistrului și astfel, cine vrea să voteze trebuie să facă o călătorie mai lungă sau mai scurtă, în ziua alegerilor.

Regimul de la Tiraspol profită de aceasta și organizează la rândul lui excursii electorale, cu alegători plătiți, care trec Nistrul anume pentru a-i susține pe candidații pro-ruși.

Ion Manole este directorul organizației Promo-Lex, care susține drepturile cetățenilor din stânga Nistrului. El explică felul în care funcționează represiunea în Transnistria și deplânge slăbiciunea organizațiilor internaționale, de care profită Rusia. Ion Manole explică și rezultatele înregistrate la 20 octombrie în secțiile de votare alocate cetățenilor din stânga Nistrului:

I.M.: Trebuie să înțelegem că la alegerile respective a participat un număr foarte mic de alegători din stânga Nistrului, deci doar 13 mii, dacă nu greșesc. Respectiv 13-14 mii. Este un număr foarte mic comparativ cu numărul populației din stânga Nistrului și a cetățenilor și a alegătorilor de acolo. În mare parte aceștia 14-15 mii de oameni alegători sunt pro reintegrare, să zicem așa, în marea lor majoritate. În realitate, dacă ar fi fost deschise secții de votare acolo, mai ales în condițiile în care nu există condiții de implicare și participare a alegătorilor de acolo, evident că rezultatul ar fi fost mult, mult diferit decât cei.

Rep: Și cum se raportează puterea autoinstalată de acolo la acești oameni care votează? Îți asumi un risc mergând să votezi?

I.M.: Acum nu mai este un risc, mai ales după 2016 și 2020, când au fost lăsați locuitorii din stânga Nistrului să fie transportați și nu se știe cine a plătit acele numeroase autobuze. La fel, nu se cunoaște cine le-a oferit acei 20 de dolari fiecărui votant sau doritor să participe la acele alegeri. Evident că după aceste situații care au avut loc atunci, în 2016 și 2020, pentru cei din Tiraspol este mult mai greu acum să blocheze accesul. Dar cei din Tiraspol, administrația de acolo, au numeroase și suficiente pârghii pentru a controla societatea și locuitorii de acolo, între alegeri.

Ei au legi care persecută oamenii cu poziție civică clară, prin care ei pot foarte ușor să le deschidă un dosar penal. Și avem astfel de cazuri, inclusiv oameni care au stat ani buni de închisoare. Deci, pentru simplul fapt că în momentul războiului, în momentul pornirii războiului din februarie 2022, au îndrăznit să arboreze la balcon drapelul Ucrainei. Imediat ce apare o persoană cu o viziune diferită, această persoană este luată pe sus de autoritățile sau de organele de acolo și persoana trece printr-o procedură foarte neplăcută. Așa fac toate regimurile nedemocratice, luptă cu oamenii care au alte viziuni, luptă cu oamenii care își doresc drepturi, libertăți. Dar aici a mai existat și o altă latură a problemei: pentru astfel de oameni nu există nicio garanție, niciun mecanism prin care ei ar putea fi salvați sau ajutați. Organizațiile luptă cu instrumentele care le au la îndemână. Acestea sunt cereri, petiții, da, care există atunci.

Rep: Dar instanțele internaționale nu-i pot ajuta pe acești oameni?

I.M.: Aici este o altă problemă. Este vorba de impunitate, care este tolerată, din păcate, la nivel internațional, pentru că o hotărâre a unei instanțe de judecată trebuie să redea drepturile victimei, dar, pe de altă parte, trebuie să asigure o încredere în actul de justiție și în respectarea legilor și procedurilor internaționale. Și aici, probabil cineva are un foarte mare interes, din momentul în care noi, în cauze transnistrene, avem deja circa peste 40 de hotărâri ale Curții, care nu se execută. Păi, noi nu facem altceva decât să încurajăm impunitatea, să scădem complet încrederea oamenilor de acolo în dreptul internațional, în organizațiile internaționale, în actele și în normele și procedurile internaționale!  În cele peste 40 de hotărâri avem peste 2.000 de victime. Deci, aceste două mii de persoane, care sunt în marea lor majoritate din stânga Nistrului, așteaptă să încaseze de la Federația Rusă circa 6 milioane de euro. Rusia refuză să implementeze hotărârile Curții Europene. Să vă mai zic ceva: atunci când vine o persoană cu anumite probleme, și care se adresează la avocați, în momentul în care i se propune victimei să meargă la Curtea Europeană să depună o plângere, ea se întreabă și ne întreabă de mai multe ori ce rost mai are să ne adresăm acestor instituții, să mai folosim aceste mecanisme dacă acestea nu sunt eficiente? Și Rusia este foarte interesată ca normele internaționale, mecanismele internaționale să nu funcționeze.

Ascultați rubrica ”Eurocronica”, cu Ovidiu Nahoi, în fiecare zi, de luni până vineri, de la 8.45 și în reluare duminica, de la 15.00, numai la RFI România