Românii au construit la ei acasă, împreună, trei reactoare nucleare
Description
În luna septembrie a.c., România a mai adăugat 10.000 de prosumatori ajungând la 267.000. Acestea sunt datele prezentate de un oficial al Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), la care se adaugă și capacitatea instalată de producție a prosumatorilor, respectiv 3.128 MW, ceea ce înseamnă echivalentul a trei reactoare nucleare.
Cifrele arată că panourile fotovoltaice „au prins” la cetățenii români. Instalarea de surse regenerabile în gospodării a devenit un „sport național” care arată două lucruri. Pe de o parte, populația a înțeles avantajele indiscutabile ale producerii de energie în propria gospodărie. Pentru mulți români instalarea panourilor fotovoltaice a fost o reală investiție, adică au strâns bani pentru a ajunge să nu mai depindă energetic de furnizori.
A fost o mică lecție de educație economică. Dacă în materie de economisire, puțini români reușesc să aibă active financiare (o arată cifrele și studiile), în ceea ce privește instalarea de echipamente energetice aproape 270.000 de familii au dat dovadă de educație economică. Pentru că montarea de instalații fotovoltaice este în sine o investiție: familia avansează o sumă de bani pe care o va recupera în timp, din scăderea facturii la energia electrică.
Pe de altă parte, dezvoltarea prosumatorilor arată că statul trebuie doar să indice drumul de urmat. Dacă obiectivul este corect, dacă populația va vedea că este avantajată, atunci se va ralia și va dezvolta proiectul, indiferent de susținerea statului.
Este cazul și programelor de instalare de panouri fotovoltaice. Programul „Casa Verde” a impulsionat, fără îndoială, gospodăriile să devină prosumatori. Dar, a fost mai mult decât atât, în sensul că nu doar subvențiile de la stat i-au determinat pe consumatori să devină mici producători de energie, ci a devenit un fenomen de masă. Sunt familii care și-au instalat panouri fotovoltaice independent de subvenții, pe banii lor.
Când spunem că este un fenomen de masă nu exagerăm, pentru că numărul de prosumatori se referă în special la mediul rural și la micile orașe, acolo unde s-au putut instala ușor echipamentele. De exemplu, cvartalurile de blocuri din marile orașe ale țării nu intră în calcul, pentru că, deocamdată, nu s-au găsit soluții pentru a-și produce chiar și parțial energia pe care o consumă.
În pofida avantajelor pe care le aduc, prosumatorii nu au fost bine primiți de oficiali și experți. Expansiunea prosumatorilor a venit la pachet cu o încărcare în anumite perioade ale zilei a sistemului energetic național. Pentru unii, prosumatorii au devenit o povară uitându-se prea repede că, în esență, reușesc să fie împreună un producător important la nivel național. S-a încercat chiar prin politici publice să se tempereze elanul prosumatorilor omițându-se că un rol important ar trebui să îl aibă investițiile în rețelele electrice pe care ar trebui să le facă Transelectrica și furnizorii.
Suntem în faza în care subvențiile vin la pachet nu doar cu echipamentele de producere a energiei electrice, ci și cu capacități de stocare. Foarte bine! Stocarea este o soluție bună atât pentru gospodării, cât și pentru sistemul energetic național. Deocamdată, însă, pașii pentru stocare sunt mai lenți decât cei pentru instalarea echipamentelor, doar puțin peste 10% din prosumatori au și capacități de stocare.
Probabil că numărul gospodăriilor care vor cumpăra baterii de stocare va crește destul de repede, cu sau fără programe naționale. Cetățenii au înțeles avantajele independenței energetice și vor găsi mijloacele financiare pentru a mai face un lucru necesar și anume să cumpere capacități de stocare. Dacă românii au reușit să construiască împreună trei reactoare nucleare, vor găsi sursele pentru a avea și baterii cu care să stocheze curentul pe care îl produc.




