Obiecții la mărturisirea făcută o singură dată

Unii ar putea spune: „Dar cum rămâne cu ceea ce a spus Isaia în capitolul 59 versetul 2, precum că păcatele noastre pun un zid de despărțire între noi și Dumnezeu, că ele ascund fața Lui de noi și că El nu ne va asculta? Nu înseamnă aceasta că ieșim din părtășia cu Dumnezeu și că trebuie să ne mărturisim păcatele pentru ca El să ne audă din nou?” Nu, nu este așa. Isaia a trăit înainte de cruce, Isus nu plătise încă pentru păcatele sale și Isaia nu era o nouă creație în Cristos. Într-adevăr, atât în timpul său cât și de-a lungul întregii perioade vechi-testamentale, păcatele oamenilor creau un zid de despărțire între ei și Dumnezeu și Dumnezeu nu îi auzea până când aceștia nu se smereau înaintea Lui și nu aduceau jertfele de animale pentru ispășire. Însă, Cristos este jertfa noastră eternă care ne-a curățat de tot păcatul o dată pentru totdeauna. Așadar, în Noul Testament, faptele noastre păcătoase nu pun un zid de despărțire între noi și Dumnezeu. Dumnezeu nu-Și mai ascunde fața de noi și El ne aude mereu indiferent de ce am greșit. 

”Dar cum rămâne cu Proverbe 28:13 unde regele Solomon spune:

Proverbe 28:13 (BTF2015) 

13 Cel ce își acoperă păcatele nu va prospera, dar oricine le mărturisește și se lasă de ele va primi milă. ?”

Aceeași explicație ca și în cazul lui Isaia e relevantă și aici. Regele Solomon avea nevoie de îndurarea lui Dumnezeu și prosperitatea lui depindea de ascultarea sa față de Lege, pentru că el umbla în întuneric. Păcatele lui nu fuseseră încă șterse. Toți oamenii din Vechiul Testament se bazau pe mila lui Dumnezeu pentru binecuvântarea și prosperitatea lor. Până când Cristos urma să vină, Dumnezeu trecea cu vederea temporar păcatele lor când aceștia respectau Legea sau aduceau jertfele de animale. Însă, în Noul Testament, noua creație a devenit prosperitate (2 Corinteni 8:9) fără nici o condiție, datorită  neprihănirii lui Cristos, iar credincioșii au fost binecuvântați cu orice fel de binecuvântare spirituală în locurile cerești (Efeseni 1:3). Credincioșii în Cristos nu mai au păcate de acoperit sau de mărturisit, pentru că ele au fost toate șterse la cruce. 

”Dar cum rămâne cu regele David care a plâns în Psalmul 32:1-5 și în Psalmul 38:18 pentru păcatele sale și le-a mărturisit? Nu ar trebui să urmăm exemplul lui”? Haideți să citim aceste pasaje. 

Psalmii 32:1–5 (BTF2015) 

1 Binecuvântat este cel a cărui fărădelege este iertată, al cărui păcat este acoperit.

2 Binecuvântat este omul căruia DOMNUL nu îi impută nelegiuirea și în al cărui duh nu este viclenie.

3 Când tăceam, oasele mele au îmbătrânit prin răcnetul meu cât era ziua de lungă.

4 Căci zi și noapte mâna Ta era grea asupra mea, seva mi s-a schimbat în seceta verii. 

5 Atunci mi-am recunoscut păcatul în fața Ta și nu mi-am ascuns nelegiuirea. Am spus: ”Voi mărturisi DOMNULUI fărădelegile mele;” și Tu ai iertat nelegiuirea păcatului meu. 

Psalmii 38:18 (BTF2015) 

18 Îmi mărturisesc vina; păcatul meu mă frământă.

Dacă ne uităm cu atenție la primele două versete din Psalmul 32, vom observa că regele David a profețit prin Duhul despre timpul în care păcatele oamenilor vor fi iertate și Domnul nu le va mai atribui nelegiuirea. S-a bucurat privind înainte la zilele pe care le trăim noi acum. Însă, în timpul său, el a trebuit să-și mărturisească păcatele Domnului pentru a primi îndurare și probabil că a mărturisit mai mult în speranța că își salva fiul de la pedeapsa cu moartea. Și chiar dacă regele David și-a mărturisit păcatele de multe ori și a cerut iertare de la Dumnezeu, mărturisirea și lacrimile sale nu au fost cele care i-au ispășit păcatul. David tot a trebuit să aducă jertfe pentru păcat pentru a-și ispăși păcatele conform Legii. 

În cele din urmă, „ce facem cu rugăciunea ‘Tatăl nostru’ din Luca 11:2-4 sau Matei 6:9-13, unde Isus ne spune să cerem Tatălui iertarea pentru păcatele noastre? Nu ne spune El să ne mărturisim păcatele lui Dumnezeu”? Să citim pasajul din Luca unde apare rugăciunea ”Tatăl nostru”:

Luca 11: 2–4 (BTF2015)

2 Și le-a spus: Când vă rugați, spuneți: Tatăl nostru care ești în cer, Sfințit fie numele Tău. Vie împărăția Ta. Facă-se voia Ta, precum în cer și pe pământ.

3 Pâinea noastră de zi cu zi dă-ne-o nouă zilnic.

4 Și ne iartă păcatele noastre, fiindcă și noi iertăm fiecăruia îndatorat nouă. Și nu ne duce în ispită, ci scapă-ne de rău.

Dacă privim cu atenție la rugăciunea ”Tatăl nostru” în lumina Evangheliei, vom putea repede să observăm că rugăciunea ”Tatăl nostru” este o rugăciune a Vechiului Testament și nu una nou-testamentală. În primul rând, trebuie să realizăm că ucenicii care l-au rugat pe Isus să-i învețe cum să se roage erau evrei obișnuiți cu Legea și Tora. În al doilea rând, Isus nu murise încă pe cruce pentru a stabili un model de rugăciune conform erei noii creații și El nu putea dezvălui încă planul pe care Dumnezeu Îl avea prin cruce, altfel diavolul nu L-ar fi răstignit niciodată. În acel moment în timp, Isus se afla încă în perioada Vechiului Testament. Trecerea de la Vechiul Legământ la Noul Legământ nu fusese încă făcută. De exemplu, El a spus în versetul 2 să ne rugăm ca Împărăția lui Dumnezeu să vină pe pământ. Aceasta era tânjirea și rugăciunea tuturor profeților din Vechiul Testament, ca Împărăția lui Dumnezeu să vină. Acest lucru trebuia să se întâmple când va veni Mesia. La acel moment în timp, acest tip de rugăciune avea sens deoarece Împărăția nu venise încă. Însă, vedem mai târziu în Romani 14:17 , precum și în alte locuri, că Isus a adus Împărăția pe pământ, mai ales după cruce, deși nu încă în manifestarea sa deplin vizibilă:

Marcu 1:14-15 (BTF2015)

14 Și după ce Ioan a fost pus în închisoare, Isus a venit în Galileea predicând evanghelia împărăției lui Dumnezeu,

15 Și, spunând: ”Timpul este împlinit și împărăția lui Dumnezeu este aproape: pocăiți-vă și credeți evanghelia.”

Luca 17:20 –21 (BTF2015)

20 Și fiind întrebat de farisei, când are să vină împărăția lui Dumnezeu, le-a răspuns și a zis: ”Împărăția lui Dumnezeu nu vine la vedere;

21 Nici nu vor spune: Iat-o aici! Sau: Iat-o acolo! Căci, iată, împărăția lui Dumnezeu este înăuntrul vostru.”

Romani 14:17 (BTF2015)

17 Fiindcă împărăția lui Dumnezeu nu este mâncare și băutură, ci dreptate și pace și bucurie în Duhul Sfânt.

Apoi în Luca 11:3, Isus le-a spus ucenicilor Săi să ceară Tatălui pâinea zilnică. Însă, vedem mai târziu în Efeseni 1:3 și 2 Petru 1:3 că Dumnezeu i-a binecuvântat deja pe credincioși cu toate binecuvântările spirituale în locurile cerești și cu tot ce ține de viață și evlavie. La sfârșitul rugăciunii, Isus îi instruiește pe ucenici să ceară Tatălui să-i elibereze de cel rău. Acest lucru avea sens înainte de cruce, pentru că toți oamenii se af...