Un candidat la președinție prezent recent în studioul nostru a afirmat că următorul proiect de țară al României ar fi unirea cu Republica Moldova. Nu ar fi singurul. La diferite intervale, numeroși lideri politici români avansează o astfel de idee, în diferite contexte. Cum ar fi acum, cu emoția generată de apropierea turului doi al alegerilor prezidențiale și după un referendum european trecut la limită. Să nu mai amintim că avem și un partid parlamentar care a inclus conceptul unirii în denumirea sa.

Dar ce avem, dincolo de idee?

Avem argumentul că integrarea europeană, dorită de o majoritate – fie și subțire – a cetățenilor Republicii Moldova, s-ar putea realiza mult mai repede prin unire.

Avem însă și numeroase incertitudini, la care oamenii politici din România se feresc să răspundă și față de care dovedesc – să fim sinceri – lipsa oricărui plan realist.

De exemplu, aceste cuie ale lui Pepelea lăsate în urmă de imperiul sovietic. Cum ar fi autonomia găgăuză, prevăzută în Constituția Republicii Moldova. 

Ce plan avem în privința ei? O desființăm, asigurându-ne de ostilitatea unei comunități de peste 100.000 de oameni, puternic susținuți de Rusia? Sau o acceptăm, deschizând astfel calea și pentru alte autonomii, într-o Românie cu o organizare internă cu totul diferită de cea de azi? Politicienii noștri nu răspund la această întrebare.

Cum rezolvăm apoi problema Transnistriei?

Îi convingem pe cei de la Chișinău să o abandoneze? Și cine să o preia, o Ucraină aflată în război cu Rusia?

Sau, poate, avem un plan pentru a internaliza problema transnistreană? Atunci, politicienii ar trebui să ne spună în ce constă. Inclusiv cu răspunsul la întrebarea cum închidem răni adânci ale istoriei, legate de responsabilitățile românești în cadrul Holocaustului.

În termeni mai largi, se pune întrebarea cum vom gestiona problema unei populații nu neapărat rusofone, cât mai ales cu puternice sentimente pro-ruse și anti-occidentale. Să nu confundăm aceasta cu situația maghiarilor din România.

Din primele zile care au urmat revoluției din decembrie 1989, comunitatea maghiară s-a angajat în jocul politic din România, este parte a sistemului nostru democratic. Nimic nu garantează că pro-rușii de peste Prut vor face același lucru. Politicienii noștri ar trebui să ne prezinte un plan și nu vedem că s-ar grăbi.

Și, în sfârșit, elefantul din încăpere:

De fapt, potrivit tuturor sondajelor, doar o minoritate a cetățenilor Republicii Moldova dorește unirea. Nu este un motiv să ne descurajăm, dar ar trebui să avem un plan genial pentru a le câștiga inimile și conștiințele. Să facem România atât de simpatizată și de dorită până într-acolo încât basarabenii să vrea să renunțe la propriile structuri de stat și să primească prefecți de la București.

Sau, poate, le vom oferi o largă autonomie? Politicienii noștri ar trebui să ne dea soluția.

Până atunci, să-i lăsăm pe frații noștri să-și aleagă în liniște președintele și să sperăm că vor menține calea europeană. Și până vom avea un plan, un plan național și nu simple sloganuri de partid, să mai lăsăm lozincile. Nu fac bine nimănui.

Ascultați rubrica ”Eurocronica”, cu Ovidiu Nahoi, în fiecare zi, de luni până vineri, de la 8.45 și în reluare duminica, de la 15.00, numai la RFI România