Economia reală

La șapte luni de la instalare, guvernul Bolojan trece la al doilea pilon pe care se sprijină ajustarea bugetară. Reamintim, programul de reducere a deficitului bugetar are trei componente importante: creșterea taxelor și impozitelor, reducerea cheltuielilor bugetare, în special a celor de personal, și prioritizarea investițiilor publice. Procesul de reducere a cheltuielilor este mult întârziat, cu excepția scăderii unor sporuri salariale, mișcare făcută în vara anului trecut, și a unor reduceri realizate în sistemul de educație. A fost un reproș continuu, venit din zone diferite ale societății, referitor la lipsa deciziei guvernului de a reduce cheltuielile publice. Procesul a avut parcă tot timpul în ultimele șapte luni un mecanism de tip acțiune-reacțiune. Adică, orice intenții de reducere a cheltuielilor bugetare susținute în special de premierul Ilie Bolojan și USR au fost anihilate de obiecțiile și opoziția PSD. Cert este că în acest moment guvernul a publicat, din motive de transparență, două proiecte de legi care includ reduceri de cheltuieli în administrația centrală și locală. Proiectul de lege privind cheltuielile de personal din administrația centrală este făcut cu mare grijă. Pleacă de la o cerință clară și anume reducerea cu 10% a cheltuielilor de personal din administrația centrală fără a uita să precizeze că este vorba despre toți ordonatorii de credite fie ei primari, secundari sau terțiari. De asemenea, proiectul stipulează două termene precise și anume reorganizarea trebuie să înceapă în cel mult 30 de zile de la apariția legii și să se încheie în maximum 90 de zile. Este bine că legea stipulează clar termenul la care trebuie să se încheie procesul de reorganizare, dar important este momentul la care trebuie să înceapă, adică apariția pachetului legislativ. Trebuie spus că există o speranță care circulă în rândul angajaților bugetari și anume aceea că procesul de reorganizare s-ar putea prelungi până anul viitor când eventual un nou premier va schimba viziunea. Citeste siReforma Administrației, pusă în dezbatere publică | Nu l-aș numi un proiect de reformă. Reformele presupun schimbarea unor mecanisme (Expert) Până una-alta, însă, în ambele proiecte de legi se cere explicit o reducere a cheltuielilor cu personalul cu 10%. Ba chiar actul normativ privind administrația centrală oferă și soluțiile care se pot aplica. Adică, prima condiție este ca salariile personalului angajat să nu fie reduse. În schimb, pentru a fi atins obiectivul general de scădere a cheltuielilor salariale se pot reduce sporurile, se poate reduce numărul de posturi finanțate sau pur și simplu se poate trece la disponibilizarea unor angajați respectând prevederile Codului administrativ și pe cele ale Codului muncii. Ne-am obișnuit să spunem că legislația muncii face imposibilă concedierea angajaților la stat. Vom vedea dacă va fi cazul și dacă se vor găsi soluții. În același timp, proiectul de lege include și paragraful numit „alte modalități de reducere a cheltuielilor de personal”. Este mai greu de înțeles din afara sistemului ce s-ar putea înțelege prin „alte modalități”, dar bugetarii vor avea metodele lor, poate și cele care vizează detașările sau transferurile de personal. Mai trebuie remarcat că proiectul de lege are o prevedere foarte exactă și anume că se vor diminua cheltuielile de personal efectuate anul trecut, scăzând, însă, cheltuielile cu angajații bugetari aferente alegerilor din anul 2025. Precizarea este necesară pentru că exclude veniturile excepționale pe care mulți angajați din sectorul bugetar le încasează cu ocazia organizării alegerilor. De asemenea, sub incidența prevederilor viitoarei legi vor intra și cadrele didactice, cu excepția celor din instituțiile de învățământ preuniversitar. Este posibil ca aceasta să fie cauza demisiei fostului ministru al educației. Așadar, guvernul mai face un pas pentru a scădea cheltuielile bugetare și implicit deficitul. Rămâne doar să vedem legile adoptate și apoi rezultatele concrete ale aplicării lor.

Bancherii centrali din întreaga lume s-au coalizat în apărarea lui Jerome Powell, președintele Rezervei Federale americane. Totul a plecat de la o anchetă judiciară legată de utilizarea a 2,5 miliarde de dolari pentru renovarea sediului instituției condusă de Powell. Ancheta a fost demarată după audierea lui Powell în fața Congresului american. Trebuie spus că, pe de o parte, suma este neobișnuit de mare pentru renovarea unui sediu chiar și de bancă centrală americană, iar, pe de altă parte, acuzațiile sunt destul de vagi. Reacțiile nu au întârziat să apară. Astfel, într-un comunicat comun, Banca Centrală Europeană, Banca Angliei și alte nouă bănci centrale din lume își exprimă solidaritatea față de Rezerva Federală americană și față de președintele ei, Jerome Powell. Practic, acuzațiile penale sunt interpretate de bancherii centrali ca un atac la principiul fundamental al funcționării economiei moderne și anume independența băncii centrale. Guvernatorul Băncii Franței precizează chiar că „independența băncilor centrale este un pilon al stabilității prețurilor, financiară și economică în interesul cetățenilor pe care îi slujesc”. Este adevărat că atât în primul său mandat, cât și acum, președintele Trump a făcut presiuni asupra președintelui Rezervei Federale pentru a reduce dobânda. Trump a încercat în mai multe ocazii să influențeze deciziile guvernatorilor și implicit ale lui Jerome Powell. Până acum, Powell a rezistat presiunilor politice și deciziile pe care le-a susținut în cadrul Rezervei Federale au fost de fiecare dată bazate pe date tehnice, pe evoluțiile economiei americane și mondiale. Predecesorii lui Powell în fruntea Rezervei Federale, Alan Greenspan, Ben Bernanke și Janet Yellen, au semnat un comunicat comun în care arată că este vorba despre o acțiune de subminare a independenței băncii centrale. Este greu de înțeles nerăbdarea lui Donald Trump, dacă avem în vedere că în luna mai a.c. expiră mandatul actualului președinte al Rezervei Federale, iar Donald Trump are deja un favorit. Bineînțeles, un om fidel care să fie deschis la sugestiile președintelui american. Așadar, miza este din nou independența deciziilor luate de băncile centrale, iar solidarizarea bancherilor din toată lumea cu președintele FED este logică. Bancherii centrali țin la independența lor, chiar dacă sunt state în care aceasta se păstrează inclusiv prin folosirea unor abilități de natură politică. Recent, președintele american a mai obținut o „victorie a la Pirus”. Este vorba despre exceptarea companiilor multinaționale americane de la aplicarea impozitului minim la nivel global. Să ne aducem aminte că în anul 2021, 140 de state s-au angajat să implementeze o legislație fiscală creată sub auspiciile OCDE. Noua regula prevedea aplicarea unui impozit minim de 15% la nivel global pentru companiile multinaționale cu o cifră de afaceri totală mai mare de 750 milioane de dolari. Legislația își propunea să rezolve mult-discutata temă a optimizării fiscale prin care companiile multinaționale își puteau transfera profitul în jurisdicții cu impozite reduse. Ideea exceptării companiilor americane a apărut încă de anul trecut, dar recent s-a materializat. La întoarcerea sa la Casa Albă, Trump a scos SUA din acord și, în stilul caracteristic, a început negocierile. Trump a amenințat că dacă se va aplica impozitul minim global companiilor americane, SUA va introduce o „taxă de răzbunare”, adică un impozit de până la 20% pentru persoane fizice și companii din țări în care legislația fiscală dezavantajează firmele americane. A fost convingător, astfel că 145 de state au scutit firmele americane de impozitul minim global. Întrebarea este acum: mai are sens aplicarea impozitului minim la nivel mondial, în condițiile în care companiile americane sunt scutite de la plată?

Există în ultimii ani o preocupare serioasă pe tema reindustrializării economiei românești. Desigur, termenul este pretențios, pentru că în pofida scăderii ponderii în PIB a sectorului industrial, trebuie să vedem că totuși industria rămâne cea mai puternică ramură a economiei românești cu o pondere de 18% în PIB urmată de comerț cu 17% din PIB. Cu alte cuvinte, industria românească există și funcționează cu o pondere mult mai ridicată în economie decât în alte state europene. Desigur, în multe orașe ale țării s-a putut vedea cum fabrici vechi au fost dezafectate și în locul lor s-au construit cartiere rezidențiale sau spații comerciale moderne. Această transformare a dat senzația că există o regulă și anume aceea că se dărâmă fabrici și se construiesc mall-uri. De fapt, motivul pentru care unele fabrici din vechea economie socialistă au fost demolate este în primul rând economic și de lipsă de adaptare la o economie concurențială. Sunt mulți promotori ai unei așa-numite reindustrializări, atât politiceni, cât și profesioniști. Cu toate acestea, nimeni nu a reușit să facă un plan realist de atragere a unor investitori în domeniul industrial, ci lucrurile s-au întâmplat atunci când investitorii au considerat că au în România o bună oportunitate pentru a-și dezvolta afacerea. Investițiile în industrie au efecte pozitive pentru economie: contribuie la creșterea PIB și, în funcție de ramură, pot duce la scăderea deficitului comercial. De asemenea, în principiu, industria este un domeniu care produce valoare adăugată mare și drept consecință oferă salarii bune, peste media pe economia națională. Nu trebuie ignorate celelalte ramuri ale economiei, construcțiile sunt importante, serviciile au valoare adăugată mare, iar comerțul nu poate fi neglijat. Am plecat de la ideea că economia primește un plus dacă un investitor construiește sau extinde o fabrică. De aceea, voi trece în revistă o parte dintre fabricile construite în România în ultimii doi ani. Astfel, grupul german Knauf a finalizat construcția la Târnăveni, județul Mureș, a unei fabrici de vată minerală de sticlă. Investiția a fost de 140 milioane de euro la care se adaugă o investiție de 88 milioane de euro în derulare la o fabrică de gips în localitatea Huedin, județul Cluj. Firma germană de medicamente Stada a construit de la zero o fabrică în parcul industrial din Turda, județul Cluj, în care a investit 50 milioane de euro și a primit un ajutor de stat de aproximativ 21 milioane de euro. Produsele fabricate la Turda vor fi vândute și pe piețele europene. Producătorul italian de electrocasnice DeLonghi a investit 40 de milioane de euro în fabrica din Satu Mare, a treia din România, ceea ce face ca țara noastră să fie cel mai mare producător de aparate de cafea al grupului italian în lume. Grupul german Stihl a inaugurat anul trecut prima fabrică în România, la Oradea, cu o investiție de 125 milioane de euro, în care produce utilaje cu acumulatori. PepsiCo a inaugurat un depozit automatizat la fabrica din Popești-Leordeni, o investiție de 100 milioane de dolari care deservește 17 țări europene. În fine, să mai menționăm și investiția producătorului român de lactate, Artesana, care a anunțat că a început construcția unei noi fabrici, o investiție care va ajunge la o valoare cuprinsă între 8 și 10 milioane de euro. Fabrica va fi construită la Tecuci, în județul Galați. Evident, investițiile enumerate nu sunt singurele. Dar, pe de o parte, putem observa concentrarea companiilor în zona de vest a țării, iar, pe de altă parte, nu putem omite prezența semnificativă a investitorilor străini. Și o precizare: guvernele au avut o contribuție minoră la decizia companiilor de a investi. Meritul este într-o proporție foarte mare al acționarilor firmelor.

Creșterea impozitelor locale își propune să atingă două obiective în același timp. Pe de o parte, să crească veniturile localităților. Pe de altă parte, să reducă sumele alocate de la buget către administrațiile locale. Ceva lipsește și anume restructurarea primăriilor și județelor. Nu e simplu, ca politician, să crești impozitele, așa după cum nu e plăcut, ca și contribuabil, să plătești impozite mai mari. Dar, sunt momente în care acest lucru nu poate fi evitat. Mulți români știau că impozitele locale pe locuință, pe teren și pe automobil cresc de la începutul acestui an. Surprizele neplăcute au venit din procentajul de creștere (în multe cazuri este vorba despre o dublare a sumelor plătite față de anul trecut) și de la erorile de calcul care au apărut la unele primării. Discuția legată de oportunitatea creșterii impozitelor locale este fără sfârșit. Trebuie spuse, însă, trei lucruri: în primul rând, România avea impozite locale reduse. Nu doar în valoare nominală, ci și, pe cale de consecință, ca procentaj din PIB. În al doilea rând, Guvernul a decis o creștere a impozitului pe locuință luând în calcul un element obiectiv și anume valoarea de piață a proprietății. Mulți cetățeni sunt interesați de evoluția pieței imobiliare, se informează pe această temă, deci înțeleg că în ultimii 10-15 ani valoarea locuinței pe care o dețin a crescut și drept urmare este normal să crească și nivelul impozitului pe care îl plătesc. În al treilea rând, creșterea impozitelor și taxelor locale a fost abruptă, iar contribuabilii ar fi așteptat o variantă în care sarcina fiscală să fie mai puțin apăsătoare. În general, bugetele administrațiilor locale sunt rar analizate în spațiul public. Concret, principala sursă de venituri pentru bugetele locale este impozitul pe salarii și venituri, urmată de TVA. Impozitele și taxele pe proprietate au însemnat în primele 11 luni ale anului trecut doar aproximativ 9 miliarde de lei, în întreaga țară, adică mai puțin de 10% din veniturile curente. Administrația încasează impozitul pe salarii și venituri plătit de angajații și cetățenii din localitatea respectivă. De aceea, ar fi fost esențial ca primarii, inclusiv cei din mediul rural, să fi încercat să aducă pe teritoriul lor cât mai multe locuri de muncă. În multe cazuri, nu au reușit. Trebuie spus că există un algoritm legal de distribuire a sumelor încasate din impozitul pe salarii și pe venit, astfel: 63% din bani merg direct către bugetele locale (comune, orașe sau municipii), 15% sunt alocați către bugetul județului, iar 6% pentru așa-numita echilibrare a bugetelor locale care înseamnă de fapt o repartizare a unor sume de bani către primăriile care au deficit bugetar. De asemenea, o cotă parte din încasările din TVA, stabilită, prin legea bugetului de stat, este redirecționată către bugetele locale. Cu alte cuvinte, impozitele și taxele locale sunt o sursă bugetară redusă. Chiar și în condițiile creșterii încasărilor cu o treime ca urmare a creșterii impozitelor și taxelor locale, veniturile bugetare la acest capitol rămân mult sub jumătate din veniturile care provin din impozitul pe salarii și pe venit. Există deja o dezbatere pe tema modului în care vor fi folosiți banii care vor fi colectați suplimentar. Unii primari, în frunte cu Lia-Olguța Vasilescu, acuză guvernul că nu va permite administrațiilor locale să folosească sumele colectate în plus. În acest moment, legislația este clară: impozitele și taxele locale sunt sursă financiară pentru bugetele localităților. Guvernul vrea să scadă transferurile de la bugetul de stat către bugetele locale cu sumele încasate în plus de la cetățeni. În contextul în care Executivul face eforturi să reducă deficitul, o diminuare a alocărilor bugetare către administrațiile locale este logică. Desigur, ar fi fost ideal ca mărirea taxelor și impozitelor locale să aibă loc după reducerea numărului de angajați din primării. De altfel, în cinci ani, cheltuielile de personal au crescut cu 70%. Este adevărat că premierul Bolojan a inițiat încă din toamna anului trecut o restructurare a administrației locale, dar PSD a blocat-o la nivel politic, chiar dacă cheltuielile totale din bugetele locale au crescut, în cinci ani, cu 60%. În concluzie, guvernul a făcut ce este mai simplu, a crescut taxele și impozitele, și a amânat ce este mai greu și anume restructurarea administrației locale.

Pentru că este ultima zi din acest an și, bineînțeles, și ultima ediție din 2025, am ales o temă aparent mai lejeră, care are, însă, și o miză economică sau chiar la nivelul întregii societăți. Un subiect care a dat naștere deja unor controverse aprinse. Este vorba despre clipul publicitar realizat și difuzat cu ocazia Sărbătorilor de iarnă de Intermarché, unul dintre cei mai mari retaileri francezi și europeni. Producția video a strâns în 10 zile mai mult de un miliard de vizualizări devenind, așadar, un clip cu răspândire mondială.   Sursa video: youtube.com / Intermarché Despre ce este vorba? Filmulețul de două minute și jumătate începe la o masă în familie de sărbători la care un băiețel primește cadou un lup din pluș. Pare a nu fi fost o idee prea bună, pentru că băiatul refuză cadoul, iar mama sa le explică invitaților că băiețelului îi este frică de lupi. Un oaspete vrea să îl liniștească pe copil și îi povestește că lupii trăiesc în pădure și nu are niciun motiv să se teamă de jucăria de pluș. De aici, clipul se mută în pădure. Un lup, altfel, simpatic desenat, se plimbă prin luminișuri, dar inspiră teamă și nimeni nu îl iubește. De înțeles, dacă vedem că prin pădure dă nas în nas cu căprioare, cerbi, iepurași sau veverițe, care, evident, dau bir cu fugiții atunci când îl văd. Până când un arici își face curaj și îi spune de ce este detestat de animale și anume pentru că le atacă sau le mănâncă. Animăluțul îi dă și o soluție lupului și anume să își schimbe meniul, adică să mănânce morcovi, ciuperci, în general, fructe și legume. Culmea este că lupul îi urmează sfatul, adică devine aproape vegetarian. Spunem aproape, pentru că la un moment dat lupul prinde la copcă un pește, ceea ce va da naștere unei controverse aprinse, nu în pădure, ci în societatea franceză. În fine, lupul prepară o mâncare vegetariană pe care o aduce la masa de sărbători din pădure, acolo unde animalele îl privesc inițial cu teamă, după care îl primesc la masa lor. Și astfel, lupul stă alături de veverițe, cerbi sau arici, teama dispare și reușește să se integreze în grup. Morala clipului publicitar este simplă și anume, spune Intermarché, „avem toți un motiv bun pentru a mânca mai bine”, iar imaginile de final îl arată pe băiețelul de la începutul filmului adormit pe o canapea și ținând strâns la piept lupul din pluș. Reacții surprinzătoare Dincolo de viralizarea campaniei și de numărul imens de accesări de la nivel internațional, producția realizată de un studio francez de creație publicitară a stârnit o mulțime de controverse. Astfel, o organizație neguvernamentală franceză acuză campania că folosește în mod incorect termenul de vegetarian. Argumentul în acest sens este chiar peștele pe care lupul îl prinde la copcă și pe care apoi îl gătește. ONG-ul arată că persoanele vegetariene nu mănâncă nici măcar carne de pește. Mai mult, organizația acuză Intermarché că încurajează consumul de pește pentru că retailerul deține o importantă flotă și practică un pescuit nesustenabil. De altfel, înainte de Sărbătoarea Crăciunului, organizația neguvernamentală a depus o plângere la Comisia de etică a Autorității pentru standarde publicitare din Franța. În plus, fiecare consumator a înțeles reclama în felul lui. Vegetarienii au fost încântați, pentru că au văzut că simpaticul lup promovează trecerea la un meniu alimentar fără carne. Sau, mă rog, cu carne de pește. Cei care consumă carne au fost enervați de clipul publicitar considerând că promovează vegetarianismul sau chiar etichetându-l ca fiind „stângist” sau reprezentând așa-numita cultură „woke”. Au apărut și fake-uri realizate cu ajutorul inteligenței artificiale în care lupul în loc să taie morcovi, taie capul unei veverițe sau în care lupul spune că o va mânca rapid pe Bambi, știți căprioara superbă din desene animate. Este greu de spus dacă Intermarché se aștepta la valul de reacții pe care l-a adus clipul publicitar. Poate că da, poate că nu, dar toate acestea ne arată încă o dată societatea în care trăim. Oricum ar fi economia și societatea, Constantin Rudnițchi, realizatorul rubricii „Economia reală” vă urează „La mulți ani” și vă dă întâlnire în 2026.

Ministerul Finanțelor a publicat datele privind situația bugetului de stat pe primele 11 luni ale anului. Execuția bugetară era așteptată pentru a răspunde la două teme importante și anume: în ce măsură se văd rezultatele deciziilor luate de guvern în această vară și, implicit, dacă există progrese în ceea ce privește reducerea deficitului bugetar. Răspunsul este „da” la ambele întrebări. Să detaliem. Măsura care a făcut vâlvă a fost creșterea TVA, atât a cotei standard, cât și a cotelor reduse începând cu luna august a.c.. Astfel, în primele 11 luni ale anului veniturile încasate la buget din TVA au crescut cu 11% față de aceeași perioadă a anului trecut, în condițiile în care restituirile de TVA au crescut și ele cu 7%. Se poate face și o evoluție comparativă a încasărilor din TVA în lunile august-noiembrie a.c., față de aceeași perioadă a anului trecut, care ne arată că încasările din TVA au crescut la aproximativ 50 miliarde de lei, de la 42,4 miliarde lei în anul 2024. Cu alte cuvinte, cifrele ne arată că încasările din TVA au crescut, dar trebuie să fim bine înțeleși, acest lucru nu înseamnă, însă, că s-a redus și gap-ul de TVA sau în mod automat economia a performat în mod deosebit. O dinamică mai logică Mai sunt două tendințe care aduc argumentele unei îmbunătățiri a situației bugetare. În primul rând, veniturile totale au crescut cu 13%, iar cheltuielile cu aproximativ 10%. Este un raport de creștere normal pentru o economie care vrea să reducă deficitul și totodată este o dinamică mai logică, după ce ani la rând situația a fost invers, adică cheltuielile au crescut mai repede decât veniturile bugetare. În al doilea rând, există o reducere a deficitului bugetar. În comparație cu anul precedent, deficitul bugetar în primele 11 luni a ajuns la 6,4%, față de 7,15% din PIB. Vorbim și despre o scădere în termeni nominali, în sensul că deficitul s-a redus de la 125 la 121 miliarde de lei. Un semn de întrebare este dacă deficitul va atinge la sfârșitul anului nivelul așteptat de 8,4% din PIB. Pare destul de greu, chiar și pentru România marilor deficite, să reușească într-o singură lună, decembrie a.c., să facă un deficit de 2% din PIB. De exemplu, în noiembrie față de octombrie a.c., deficitul a crescut cu 0.68% din PIB, iar păstrarea aceluiași ritm și în decembrie a.c. ar fi o veste bună. Desigur, ar fi o situație de bun augur ca 2025 să se încheie cu un deficit mai mic decât cel așteptat, în special pentru bugetul de anul viitor Investițiile continuă să crească Mai sunt câteva capitole care oferă un indiciu față de evoluția situației bugetare. Este vorba despre cheltuielile de personal, cele cu dobânzile, cu investițiile și cheltuielile de asistență socială. Veniturile sub o formă sau alta au o dinamică pozitivă. Cheltuielile de personal trebuie analizate prin prisma înghețării salariilor bugetare și reducerii unor sporuri începând cu luna iulie a.c. Astfel, cheltuielile la acest capitol în perioada iulie-noiembrie a.c. față de anul precedent au scăzut cu 1,7 miliarde lei, de la 70,4 la 68,7 miliarde lei. Așadar, se văd primele rezultate. Cheltuielile cu dobânzile au explodat, plus 38%, dar creșterea nu este imputabilă actualului guvern, ci plățile se fac în contul unor împrumuturi mai vechi care au ajuns anul acesta la scadență. Cheltuielile cu investițiile continuă să crească, mai mult cu 16% față de anul precedent, dar, în continuare, sunt mai mulți bani alocați din bugetul național decât din fondurile europene. În orice caz, procentajul alocărilor pentru investiții este de aproximativ 5,7% din PIB, mai mult decât media europeană, iar o viitoare ordine de priorități va aduce eficiență și un impact mai mare asupra creșterii economice. În fine, cheltuielile cu asistența socială au crescut cu 11,7%, dar avansul vine de la recalcularea pensiilor de anul trecut și de la includerea în acest capitol a compensării facturilor la energie. Așadar, bugetul transmite semnale de ajustare, dar mai este mult până departe.

Anul 2026 vine cu o serie de așteptări previzibile pentru economia românească. Prima dintre ele este că va continua consolidarea fiscală. Reducerea deficitului bugetar este departe de a fi aproape de final. Astfel, ținta deficitului bugetar în 2026 va fi între 6,2% și 6,5% din PIB. Experții sunt de acord că reducerea nu va fi simplu de făcut, pentru că scăderea deficitului cu 2% din PIB va fi o performanță dificil de realizat. Pentru acest lucru stau mărturie multe dintre încercările României, dar și ale altor state membre de reducere a deficitului bugetar. Pentru a atinge ținta de deficit asumată, guvernul are câteva mișcări pregătite încă de anul acesta. Cele mai importante sunt menținerea salariilor bugetare și a pensiilor la nivelul din 2025. Va fi al doilea an cu pensii și salarii din fonduri publice „înghețate”, o decizie care poate părea severă, dar care este doar necesară în contextul unei sensibilități ridicate a finanțelor publice românești. A doua măsură care ajută consolidarea fiscală este creșterea unor taxe sau impozite care va intra în vigoare din prima zi a anului viitor și la care se adaugă păstrarea cotelor de TVA crescute în vara acestui an. Avantajul bugetului este că TVA mai mare se va aplica pe parcursul întregului an 2026. Nemulțumirile pe tema „cine plătește factura consolidării fiscale?” rămân valabile și anul viitor, în sensul că mediul de afaceri va cere o restructurare mai adâncă a administrației, în vreme ce etatiștii vor continua să creadă că este nevoie de o impozitare mai pronunțată a capitalului. Punctele fixe pe care le vedem pentru anul 2026 sunt reducerea la 0,5% a impozitului minim pe cifra de afaceri, eliminarea taxei pe stâlp, păstrarea impozitului suplimentar pentru companiile din sectoarele de petrol și gaze și creșterea salariului minim la 4.325 lei începând cu iulie 2026. Reducerea cheltuielilor publice De asemenea, există o înțelegere politică referitoare la reducerea cheltuielilor publice cu partidele, cu parlamentarii și cu administrația locală și centrală. Cuantumul de reducere este modest, doar 10%, dar, totuși, este mai mult decât nimic. Anul viitor, vor fi câteva ținte importante, prima dintre ele fiind utilizarea banilor europeni alocați prin PNRR, program care se și încheie în 2026. În acest sens, politicienii s-au angajat că se vor finaliza toate investițiile începute cu fonduri PNRR pentru ca România să nu fie obligată să ramburseze Comisiei Europene unele sume neutilizate. Vom vedea dacă acest obiectiv se va realiza în proporție de sută la sută. În plus, România va continua eforturile de aderare la OCDE, capitol la care se află pe un drum bun. Inflația are în continuare destule incertitudini doar dacă privim la cifrele anticipate: 3,7% prognozează BNR și 6,7% sunt așteptările Fondului Monetar Internațional. Cu siguranță, marea necunoscută este liberalizarea pieței de gaze naturale și efectele ei asupra economiei. În general, însă, prețurile mari de anul acesta vor lucra în favoarea ratei inflației din 2026 prin așa-numitul efect de bază, adică datorită faptului că nu vor mai fi creșteri de prețuri sau tarife accentuate. Creșterea economică va încetini, toate rapoartele băncilor sau instituțiilor financiare internaționale anticipând cifre reduse de creștere care oscilează între 0,5% și 1,5%. În acest context, este clar că anul 2026 va consacra ceea ce se întâmplă la sfârșitul anului acesta și anume o reducere a creșterii ritmului consumului. Datoria publică va depăși în mod cert anul viitor nivelul de 60% din PIB și va continua să crească atât timp cât România va avea deficit bugetar. În concluzie, antreprenorii, șefii de companii, cetățenii trebuie să aibă așteptări realiste de la economia anului 2026. Speranțele nerealiste nu fac decât să aducă deziluzii.

Vestea că instituția care supraveghează regulile de respectare a concurenței în România va face un studiu despre piața cărnii de porc a atras atenția. Consiliul Concurenței și-a consolidat imaginea unei instituții în care există expertiză și de multe ori reprezentanții unor companii, antreprenori sau experți au făcut apel la intervenția Consiliului pentru a regla unele distorsiuni dintr-un sector economic. Desigur, un studiu realizat pe filiera de produs a cărnii de porc nu are ce să strice, mai ales că instituția a anunțat că vrea să analizeze întregul lanț, de la fermă, la abator, la procesatori și până la retail. Sunt foarte curios, însă, dacă analiza Consiliului Concurenței va aduce mai mult decât știm în acest moment. Vom vedea. Deocamdată, câteva lucruri sunt clare. Prima constatare este că, dintre produsele alimentare, carnea de porc contribuie cel mai mult la deficitul balanței comerciale, respectiv cu aproape un miliard de euro. Sunt estimări care arată că din totalul consumului de carne de porc doar o treime mai provine din România. Recent, unul dintre acționarii unui mare procesator român, Cris Tim, declara că importă carne de porc în valoare de 100 milioane de euro anual, pentru că din țară nu poate cumpăra. Situația este logică dacă ne gândim că de la identificarea primului focar de pestă porcină africană (PPA) în România, în anul 2017, și până anul acesta, estimările arată că au fost sacrificați aproximativ 1,8 milioane de porci. Practic, cifrele ne spun că România nu a putut opri niciodată în ultimii opt ani răspândirea pestei porcine africane. Nu s-a putut reduce sau eradica acest virus din două motive: situația atipică față de alte state europene a creșterii porcinelor în România și populismul politicienilor. În România, se cresc mai mulți porci în gospodăriile individuale decât în exploatațiile industriale. Ceea ce este o tradiție și un motiv de mândrie pentru unii români, duce, în condițiile existenței pestei porcine africane, la mari riscuri de răspândire. Mai mult, sunt situații în care gospodăriile populației se transformă în adevărate mini-ferme în care sunt crescuți zeci de porci. Nerespectarea normelor de biosecuritate și sanitare, foarte sensibile în cazul pestei porcine africane, și transportul animalelor pentru vânzarea lor au fost principalele cauze pentru care virusul nu a putut fi stopat, ba, dimpotrivă, chiar s-a răspândit. În același timp, decidenții politici nu au avut curajul să ia măsuri care să împiedice extinderea focarelor de pestă porcină africană. Motivul este simplu: ar fi trebuit să le impună fie respectarea unor reguli de biosecuritate stricte, fie chiar în anumite zone să interzică creșterea porcilor. Au fost câteva încercări legislative care ar fi trebuit să reglementeze situația gospodăriilor individuale, dar niciun politician și niciun partid nu le-a dus până la capăt și astfel regulile stricte nu s-au aplicat. În aceste condiții, cu 1,8 milioane de porci sacrificați în opt ani, nu este de mirare că România importă multă carne de porc. Creșterea porcilor în gospodăriile populației este un subiect atât de sensibil electoral încât niciun ministru al agriculturii și niciun șef al ANSVSA nu au îndrăznit să ia măsuri eficiente. Este adevărat că s-au derulat mai multe programe de reproducție în sectorul suin, dar rezultatele sunt încă eclipsate de prezența virusului PPA. Spre deosebire de România, Spania, cel mai mare producător de carne de porc din Uniunea Europeană, a luat măsuri rapide și hotărâte atunci când în Catalonia a apărut virusul PPA la câțiva porci mistreți. Au fost mobilizați oameni pentru a vâna mistreții, iar efectivul acestora se va reduce la jumătate, au fost închise unele drumuri critice și instituțiile sau companiile au trecut la repararea împrejmuirilor care au rolul de a bloca apropierea porcilor mistreți de zonele locuite. Este o mobilizare pe care în România nu am văzut-o niciodată. De aceea, studiul Consiliului Concurenței nu strică, dar analizele industriei cărnii de porc ar trebui făcute de alte instituții, care apoi să ia și decizii.

TikTok de America își schimbă proprietarul. La sfârșitul săptămânii trecute, acționarul chinez al rețelei sociale a semnat un acord pentru cedarea controlului asupra companiei care activează în Statele Unite. Noii proprietari americani vor fi, printre alte companii, gigantul Oracle și fondul Silver Lake, iar tranzacția se va semna efectiv la sfârșitul lunii ianuarie 2026. De fapt, acționarii chinezi ai TikTok au fost puși în America în fața unei situații fără ieșire și fără precedent. Adică, fie vindeau firma, fie rețeaua socială ar fi fost interzisă. Chinezii de la TikTok au preferat prima variantă. Povestea a început în primăvara anului trecut, atunci când Camera Reprezentanților și apoi Senatul au adoptat o lege care cerea exact ce se întâmplă astăzi, adică TikTok ori devine o companie cu acționariat majoritar american, ori i se interzice accesul în toate magazinele de aplicații din SUA. Legea a fost votată și de democrați și de republicani, iar argumentele au fost acelea că Beijingul are posibilitatea, prin intermediul aplicației, atât să colecteze date despre populație, cât și să influențeze opinia publică americană. Temerea oficialilor americani a fost că rețeaua TikTok poate oferi date despre cei 170 milioane de utilizatori din SUA care au cont pe rețeaua socială, chiar dacă firma-mamă chineză, ByteDance, a negat că ar transmite informații despre utilizatori, de fiecare dată când a fost acuzată. Săptămâna trecută s-a semnat acordul care schimbă complet acționariatul companiei care administrează TikTok în SUA, în așa fel încât noii proprietari majoritari să respecte legislația americană referitoare la cedarea activelor străine. Astfel, compania chineză ByteDance păstrează în noua companie doar 19,9%, sub pragul strategic de 20%. Controlul efectiv al companiei, din punctul de vedere al procentajului de acțiuni deținute, se mută către un consorțiu de investitori care va avea un pachet de 45%. Din consorțiu fac parte trei agenți economici, fiecare având câte 15%, respectiv Oracle, fondul de investiții Silver Lake și fondul suveran din Abu Dhabi, Emiratele Arabe Unite, specializat în inteligență artificială, numit MGX. Restul acțiunilor rămâne în posesia investitorilor istorici în compania chineză ByteDance, printre care se află și două fonduri de investiții americane. După cum se poate vedea noua companie va avea o structură a acționariatului destul de diversă, dar Oracle depășește rolul de investitor financiar și va fi un „partener de securitate și încredere”. În această calitate, compania americană va găzdui pe serverele sale datele a 170 milioane de utilizatori americani de TikTok. De asemenea, un obiectiv important al noii companii va fi modificarea algoritmului de lucru. Pentru a risipi suspiciunile de manipulare chineză, motorul de recomandări va fi complet „reantrenat” în cadrul infrastructurii Oracle. Acest proces se va baza exclusiv pe datele colectate în SUA și va garanta izolarea completă de influențele companiei-mamă din China. Firma americană va avea o autonomie totală față de acționarul chinez. Consiliul de administrație al companiei va fi format din șapte membri, în majoritate fiind cetățeni americani, iar ByteDance își va mai păstra doar un singur loc în consiliu, fapt care arată încă o dată că firma chineză va fi marginalizată și va pierde controlul asupra noii companii din SUA. Moderarea conținutului, securitatea soft-ului, protecția datelor vor fi atributele firmei americane care va garanta că deciziile editoriale și tehnice respectă standardele și legislația SUA. Președintele american Donald Trump a oscilat față de TikTok. A fost un critic vehement în anul 2020, dar un susținător în campania din 2024. În cele din urmă, a fost găsită soluția preluării companiei în SUA. Singura consolare a ByteDance este poate aceea că reușește să rămână, chiar și acționar minoritar, pe o piață estimată la 14 miliarde de dolari.

Premierul Bolojan „taie” „puntea” bugetară din ianuarie 2026. Premierul transmite mesajul că anul viitor mini-vacanțele vor fi mai scurte, iar implicarea angajaților bugetari mai mare. Mulți antreprenori se simt nedreptățiți de avantajele oferite bugetarilor. Premierul Ilie Bolojan a luat o decizie simbolică, dar care îl va face și mai puțin popular în rândul angajaților bugetari. Este vorba despre păstrarea ca zi lucrătoare a datei de 5 ianuarie 2026. Pentru context, să spunem că primele două zile din noul an, sunt libere în mod legal, și vor fi în 2026 în zilele de joi și vineri. Urmează sfârșitul de săptămână, 3 și 4 ianuarie, luni, 5 ianuarie și din nou două zile libere în mod oficial, 6 și 7 ianuarie, sărbătoarea Bobotezei și cea a sfântului Ioan Botezătorul. Problema este ziua de 5 ianuarie 2026. Guvernele din ultimii ani au apelat la așa-numitele „punți” bugetare, adică au hotărât să transforme o zi lucrătoare într-una liberă și, în felul acesta, se ajungea, în funcție de situație, la aproape o săptămână de vacanță bugetară. Trebuie precizat că zilele oferite de guvern erau recuperate ulterior (desigur, este greu de spus în ce măsură se și întâmpla efectiv). De asemenea, din punctul de vedere al companiilor private, zilele libere pentru „puntea” bugetară aveau un statut incert față de cele legale, astfel că în multe companii se lucra și eventual se plătea un bonus la veniturile salariale. „Punțile” bugetare au devenit deja de notorietate și o adevărată obișnuință. Decizia era îmbrăcată din punct de vedere economic în logica deja cunoscută că vacanțele sau mini-vacanțele pot aduce un plus pentru economie, în sensul că o serie de sectoare, precum turismul, horeca și consumul primesc un impuls de creștere. Fără îndoială, 4-5 zile libere creează o serie de oportunități pentru sectorul privat, dar nu trebuie omise nici pierderile care pot interveni. În multe domenii, în afară de cele legate de petrecerea timpului liber, consumul și vânzările se reduc drastic, iar industria avea în multe situații o blocare parțială a activității. Pe de altă parte, decizia de a face „puntea” avea și o miză politică și populistă. Angajații bugetari, un bazin electoral substanțial și important pentru aproape toate partidele, primeau o facilitate alături de cele consacrate, precum bonusuri, indemnizații și celelalte. Premierul Bolojan a decis să nu mai declare 5 ianuarie 2026 ca zi nelucrătoare și deci nu a mai făcut „puntea” bugetară. O inițiativă care poate fi interpretată. Pe de o parte, angajații bugetari nu vor fi deloc mulțumiți de hotărârea guvernului. Bugetarii s-au obișnuit de ani de zile să aibă „puntea” de sărbători, astfel că acum li se va părea că premierul a luat o decizie împotriva lor. De fapt, este vorba despre normalitate. În multe state europene, întoarcerea la serviciu a angajaților bugetari sau din sectorul privat se face imediat după Sărbători. În Europa de Vest, obiceiul „punților” bugetare nu este răspândit. Zilele libere legale sunt respectate, dar ele nu intră în prelungiri. De aceea, decizia guvernului pentru ianuarie 2026 este logică. Pe de altă parte, „punțile” bugetare generau adevărate frustrări pentru antreprenori. În multe cazuri, companiile private lucrează și în zilele legale (cu plata corespunzătoare a angajaților) și, în plus, activitatea unor sectoare din economie se blochează practic în perioada „punților” bugetare. De aceea, mediul de afaceri, în majoritatea sa, susține decizia premierului Bolojan și, totodată, descurajarea apetitului angajaților bugetari pentru mini-vacanțe. Decizia guvernului are și un aspect simbolic și anume transmite mesajul că timpul mini-vacanțelor artificiale a trecut și că România are nevoie de mai multă implicare în sectorul public. În ultimă instanță, este greu de crezut că în ziua de 5 ianuarie 2026 angajații bugetari vor face mari performanțe la joburile lor, dar important este mesajul și anume că guvernul încurajează munca și nu vacanța. Dacă privim statisticile europene vom constata că România are printre cele mai multe zile de lucru la nivelul Uniunii Europene. Dar, statistica nu arată eficiența și calitatea muncii și nici dorința de pauze scurte și dese, adică de mini-vacanțe.

Există o preocupare reală legată de ceea ce se numește schimbarea modelului de creștere al economiei românești și, în termeni mai preciși, pentru definirea unui pachet de măsuri care să ducă la relansare și la creștere economică. Mai exact, în urmă cu câteva zile, economistul Cristian Popa a publicat o analiză intitulată „Motorul creșterii: de la consum la investiții”. Ieri, Confederația patronală „Concordia” a prezentat propunerea unui pachet de relansare și creștere economică. Există puncte comune analiza lui Cristian Popa și propunerile de la relansare ale organizației patronale? Bineînțeles, atunci când vorbim despre măsuri de sprijin pentru economie trebuie să avem în vedere și creșterea de valoare adăugată. Așadar, între cele două demersuri ar trebui să existe puncte de intersecție. Astfel, analiza lui Cristian Popa, membru în Consiliul de administrație al BNR, pleacă de la realitatea deficitului bugetar și a deficitului de cont curent. Economia românească a ajuns la un deficit extern de 8,2% din PIB, cel mai mare din Uniunea Europeană. Experții în economie au explicat că importurile masive finanțează prosperitatea partenerilor comerciali. Dincolo de acest dezechilibru de balanță comercială, Cristian Popa remarcă situația de pe piața internă și anume că nivelul cererii depășește cu mult oferta locală. În consecință, România nu duce lipsă de cerere, ci de capacitatea de a o acoperi cu producție internă. În aceste condiții, lucrurile par destul de simple și anume România nu are decât să crească producția autohtonă, pentru care există mult spațiu pentru vânzare, pentru a descoperi o sursă sigură de creștere economică. Cristian Popa evocă și indicatorii economici de anul trecut, adică un deficit bugetar de 9,3% din PIB și o creștere economică cu 0,9%. Restul nu este tăcere, ci sunt importuri. Schimbarea modelului economic se poate face, crede Cristian Popa, luând o pauză de la stimularea consumului (o direcție care nu este în acest moment nici realistă, nici posibilă din punct de vedere bugetar) și orientarea către investiții. Iar pentru a accelera investițiile România are deja instrumentele financiare necesare și anume fondurile europene. De exemplu, România are la dispoziție numai anul viitor fonduri europene în valoare de 5% din PIB care pot merge spre investiții. Despre bani europeni vorbește și planul de relansare al economiei prezentat de Confederația Concordia. Patronatul, în spirit pragmatic, adaugă și o serie de alte propuneri, multe dintre ele putând fi aplicate fără costuri bugetare suplimentare. Totul începe cu lucrurile știute, precum păstrarea cotei unice sau anunțarea modificărilor fiscale cu șase luni înainte de aplicare. Apoi, simplificarea administrativă, debirocratizarea și digitalizarea sunt acțiuni care ajută mediul de afaceri, dar despre care se discută de ani de zile. De exemplu, organizația patronală cere o inspecție administrativă unică, digitalizată, care să integreze controalele ITM, ANSVSA, ANPC, Mediu, într-o singură vizită la contribuabil, ceea ce ar reduce mult costurile de conformare ale companiilor. În plus, creditele fiscale și deductibilitățile pentru investițiile productive, eliminarea suprataxării sistemului bancar și în felul acesta deblocarea creditării, investițiile în sectorul IT care, spune analiza Concordia, au un efect de antrenare ridicat, în sensul că un euro investit generează 3-5 euro în PIB, sunt măsuri propuse de mediul de afaceri. După cum se poate vedea organizația patronală se concentrează pe debirocratizare și investiții. Sunt punctele comune cu analiza economistului Cristian Popa. Doar că spune Cristian Popa, capitalul trebuie să fie investit cu cap, adică să aibă un efect multiplicator semnificativ. Problema vine din administrația locală. Ieri, de exemplu, mai multe autorități locale au anunțat construcția unor stadioane. Ar trebui ca investițiile publice de la nivel local să fie prioritizate. Altfel, efectele în economie și în societate vor fi minime, banii vor fi risipiți, iar relansarea va întârzia.

Coaliția politică a găsit compromisul în ecuația salariul minim, impozitul minim pe cifra de afaceri, bani de la buget pentru partide și parlamentari. De asemenea, la nivel politic, s-au convenit și reducerile de cheltuieli din administrație. În ansamblu, deciziile sunt luate cu jumătăți de măsură în încercarea de a nu supăra prea mult pe nimeni. Ieri, coaliția de guvernare a decis la nivel politic o serie de măsuri cu impact economic și bugetar pe care le va lua în zilele următoare. Înainte de toate, să spunem ce ar fi trebuit să facă guvernul din ceea ce am văzut până acum. Astfel, salariul minim ar fi trebuit să rămână anul viitor la nivelul de astăzi. Această decizie avea un susținător clar, în persoana premierului, iar logica menținerii salariului minim pleca de la creșterea poverii fiscale pentru companii, în special pentru IMM-uri. De altfel, patronatul care reprezintă companiile mici și mijlocii a cerut fără ezitări ca salariul minim să nu crească. Desigur, au fost și oponenți la ideea înghețării salariului minim, cel mai vehement fiind PSD cu un argument de natură politică. Totuși, menținerea salariului minim avea și o bază obiectivă, un element important fiind acela că în ultimii ani salariul minim a avut o creștere agresivă, mai mare decât rata inflației. Un alt subiect era impozitul minim pe cifra de afaceri (IMCA). Analize realizate de experți în economie arătau că IMCA crește artificial fiscalitatea companiilor ducând rata profitului, în unele cazuri, la niveluri aberante de 80%-90% și reducând în felul acesta sumele și apetitul firmelor pentru investiții. Nu în ultimul rând, mediul de afaceri, dar și publicul așteptau o reducere a cheltuielilor publice ale clasei politice. Pentru că dacă firmele suportă povara reducerii deficitului, dacă puterea de cumpărare a scăzut, atunci era nevoie ca și politicienii să își asume o scădere a sumelor primite de la bugetul de stat. De asemenea, mai trebuia clarificată situația administrației, respectiv care sunt măsurile despre care se discută de câteva luni de zile și care ar trebui să reducă nivelul cheltuielilor bugetare cu sectorul administrativ. Ieri, în decizia coaliției politice de la guvernare am avut încă o dovadă a faptului că politica este numită arta compromisului. La București, nu a fost chiar o lucrare de artă, dar compromisul a fost evident. Coaliția a luat deciziile care să împace și capra și varza, adică și elanul reformator al PNL-USR și obstrucționarea continuă a reducerilor de cheltuieli bugetare practicată de PSD. Concret, primul compromis este că salariul minim va crește de la 4.050 la 4.325 de lei, dar nu de la 1 ianuarie 2026, ci de la 1 iulie 2026. În același timp, creșterea salariului minim a fost folosită ca „monedă de schimb” pentru reducerea la jumătate a cuantumului impozitului minim pe cifra de afaceri și apoi ca eliminare a acestuia din anul 2027. Există vreo legătură între salariul minim și impozitul minim? Da. Pe de o parte, aduni mai mulți bani la buget de la cei mai mici și reduci povara fiscală pentru cei mari. Cu precizarea că, pentru economie, degrevarea companiilor de la plata unei părți din impozitul minim pe cifra de afaceri este o decizie care vine să încurajeze investițiile. Pe de altă parte, din punct de vedere bugetar, creșterea salariului minim se echilibrează cu scăderea IMCA. Pentru că, în ultimă instanță, creșterea salariului minim va aduce mai mulți bani la bugetul de stat. Coaliția a decis reducerea cu 10% a subvențiilor încasate de partidele politice și a sumelor forfetare primite de senatori și deputați. Procentajul este foarte mic și neconvingător. Ar fi fost de așteptat ca politicienii de la guvernare să facă o mișcare mai hotărâtă și să scadă alocațiile bugetare către partide și parlamentari cu 25%-30%. În fine, tot cu 10% se vor reduce cheltuielile administrației centrale, fără însă a afecta salariul de bază al funcționarilor (probabil prin tăierea sporurilor sau prin reduceri la capitolul bunuri și servicii). De asemenea, 20% din posturile ocupate din administrația locală vor dispărea. Puțin, dar acesta este astăzi rezultatul compromisului.

Ieri, au fost publicate statisticile referitoare la pensii și pensionarii din România. Nu sunt neapărat modificări semnificative față de ultimul an, dar dacă economia nu traversează o perioadă de criză accentuată situația nu se deteriorează și nici nu progresează atât de rapid. Tendințele sunt vizibile pe o perioadă mai lungă de timp. Este important să vedem și cifrele la zi, pentru că ele ne oferă indicii referitoare la sistemul public de pensii. Astfel, în trimestrul al treilea al anului 2025, numărul pensionarilor a fost de 4.921.000 de persoane, cu 28.000 mai puține decât în urmă cu un an. La sfârșitul lunii septembrie a.c., pensia medie lunară a crescut față de anul precedent cu 14%, ceea ce pare destul de ciudat într-un an în care pensiile sunt înghețate, dar creșterea se explică prin faptul că în 2024, în ultimul trimestru, s-a făcut o mărire a unor pensii prin așa-numitul proces de recalculare, ceea ce face ca nivelul creșterii să fie vizibil în trimestrul III 2025 față de trimestrul III 2024. Pensia medie era la sfârșitul lunii septembrie a.c. de 2.941 lei, dar în calcul intră și pensiile militarilor și ale angajaților retrași ai serviciilor de informații, avocații și personalul de cult. Media este crescută de pensiile mai mari încasate de cei retrași din armată și din serviciile speciale față de pensionarii din sistemul public de asigurări sociale de stat. Acest calcul ne arată că există în continuare categorii de persoane care au pensii reduse, în jurul valorii de 2.000 de lei. Faptul că înghețarea pensiilor a funcționat ne este demonstrat de creșterea nesemnificativă din trimestrul III 2025, plus 0,3%, față de trimestrul precedent. Este adevărat că anul acesta a fost unul în care pensionarii nu au mai obținut creșteri de pensii, dar el vine după o perioadă, în special 2024, profitabilă. Cifrele statistice ne oferă o structură a sistemului public de pensii, de fapt, a pensionarilor. Plecăm de la numărul total de pensionari, respectiv aproximativ 5 milioane de persoane. Dintre acestea, 4 milioane de pensionari ating limita de vârstă impusă de lege, respectiv 65 de ani pentru bărbați și 63 de ani pentru femei. Ceea ce înseamnă că există un milion de persoane care au ieșit la pensie înainte de vârsta standard. Motivele sunt diferite, fie au beneficiat de legi speciale, fie a fost vorba despre cazuri de boală sau de invaliditate, dar cert este că 20% dintre pensionari s-au retras înainte de împlinirea vârstei standard. Mergem mai departe și vedem câți dintre pensionarii care respectă limita de vârstă îndeplinesc și al doilea criteriu al legii și anume stagiul complet de cotizare. Datele statistice ne arată că 3,1 milioane de pensionari reușesc să atingă prevederile legale atât din punctul de vedere al vârstei standard, cât și din cel al stagiului complet de contribuție. Trebuie remarcat că din cei 5 milioane de pensionari, doar 3,1 milioane îndeplinesc strict criteriile standard ale legii. Este un factor important în contextul în care presiunile asupra sistemului public de pensii sunt tot mai mari și ele se referă la evoluția demografică, valul de pensionari care va veni în următorii ani, raportul dintre angajați și pensionari care poate deveni tot mai critic și implicit creșterea cheltuielilor cu pensiile și cu sistemul de sănătate. În acest moment, raportul pensionari-salariați este de 8 la 10, dar sunt diferențe semnificative între județe. În București, raportul pensionari-salariați este de 4 la 10, în Vaslui sunt 13 pensionari la 10 salariați, iar în Teleorman, raportul este de 14 la 10. Sunt cifre care ne arată diferența de dezvoltare regională, pentru că problema nu este la numărul pensionarilor dintr-un județ sau dintr-o regiune (pe care este greu să îl mai controlezi de la un punct încolo), ci la numărul de salariați pe care administrația centrală sau locală îl pot încuraja să crească prin atragerea investitorilor. De asemenea, există diferențe mari și în ceea ce privește pensia medie: în București este de 3.560 lei, iar în Botoșani de numai 2.229 de lei. În concluzie, sistemul public de pensii suferă atât de subfinanțare, cât și de diferențe semnificative în funcție de regiune sau de județ.

Începând cu prima zi a anului viitor, zona euro va fi formată din 21 de state, din cele 27 ale Uniunii Europene. De la 1 ianuarie 2026 se alătură Bulgaria. Ce a calificat Bulgaria, una dintre cele mai mici și sărace economii europene, să intre în zona euro? Primul atu al Bulgariei a fost o stabilitate macroeconomică de invidiat. Evoluția la nivel macro a Bulgariei a fost în ultimii 20 de ani liniară în sensul bun al cuvântului, adică și-a păstrat toți indicatorii la standardele europene. Desigur, între cifrele macroeconomice și economia reală a existat o diferență vizibilă, în sensul că la mulți indicatori economici și sociali Bulgaria împarte cu România ultimele locuri la nivelul Uniunii Europene. Bulgaria a intrat în zona euro pentru că a avut politicieni care și-au asumat pe termen mediu și lung acest obiectiv. Culmea este că zona politică a perseverat cu acest plan de țară în pofida unor momente în care populația afișa, în majoritate, o opinie contrară aderării la zona euro. De exemplu, un Eurobarometru publicat recent arăta că 51% dintre bulgari erau împotriva intrării în zona euro și doar 43% se declarau favorabili. Avem în Bulgaria un exemplu despre cum politicienii pot lua decizii corecte, împotriva opiniei majoritare a populației. În acest caz, clasa politică a reușit să facă bine țării „cu forța”. De exemplu, comisarul european Valdis Dombrovskis povestea că în anul 2014, atunci când Letonia, țara sa, a intrat în zona euro, populația nu era nicidecum entuziasmată, în timp ce astăzi, 83% dintre cetățeni au o opinie favorabilă referitoare la moneda euro. Mai este o explicație a reușitei Bulgariei. Economia țării vecine a traversat în anii 1996-1997 o criză profundă, la fel ca România, care a dus inflația la peste 300%. Decizia autorităților de atunci a fost ca începând cu anul 1999 Bulgaria să introducă instituția Consiliului Monetar care a legat leva de marca germană și apoi de moneda euro printr-o rată fixă. Acest mecanism a ajutat la stabilitatea macroeconomică, dar a fost și o oglindă, uneori brutal de sinceră, a veniturilor salariale reduse câștigate de bulgari. Intrarea Bulgariei în zona euro va fi cât se poate de lină pentru europeni. Indicatorii economiei bulgare sunt perfect compatibili cu zona euro, în sensul că rata inflației va încheia anul acesta cu un nivel de 2,5%, după ce a existat, o dată cu războiul din Ucraina, un puseu de creștere în anul 2022, 13%, și 2023, 9%. Dar, inflația a reușit să coboare destul de repede pentru a ajunge anul acesta la 2,5%, o cifră apropiată de media zonei euro. Deficitul bugetar a revenit în câțiva ani la standardul european de 3% din PIB, după ce în anii pandemiei urcase la 4% din PIB. De asemenea, datoria publică este la un nivel extrem de scăzut, 24% din PIB, în comparație cu media zonei euro, care este de aproximativ 87% din PIB. Ca de obicei atunci când vorbim despre o țară care trece la euro marea temere este legată de creșterea nejustificată a prețurilor. Bulgaria are un mare avantaj și anume că are de 25 de ani moneda locală legată de valute. Deci, consumatorii bulgari sunt obișnuiți să convertească leva în moneda europeană. În plus, guvernul a anunțat o campanie de informare și una care să amendeze eventualele creșteri nejustificate de prețuri. În pofida stabilității macroeconomice, Bulgaria nu a avut, în ultimii ani, liniște politică, respectiv a trecut prin șapte rânduri de alegeri în ultimii patru ani. Săptămâna trecută, sub presiunea străzii, guvernul de coaliție a demisionat. Motivul nemulțumirii populare a fost bugetul de stat trimis în Parlament care conținea o serie de măsuri nepopulare, precum creșterea unor taxe și a contribuției de asigurări sociale. Să fie o ultimă încercare disperată de a bloca accesul în zona euro al Bulgariei? Cert este că țara vecină riscă să intre în zona euro fără să aibă un guvern. Se mai întâmplă și așa.

Specialiștii în fiscalitate au așteptat cu nerăbdare să vadă rezultatele pentru România ale raportului Comisiei Europene referitor la gap-ul de TVA, capitol la care România este de mulți ani pe primul loc în Uniunea Europeană sperând într-o îmbunătățire a procentajului. Gap-ul de TVA, se știe deja, reprezintă diferența dintre cât ar trebui să încaseze bugetul de stat din TVA și cât încasează efectiv. Rezultatul studiului european este dezamăgitor pentru România care nu doar că rămâne pe primul loc, ci chiar înregistrează o creștere în anul 2023 față de 2022, de la 26,7% la 30%. Nivelul redus din anul 2022 este, însă, pus pe seama schimbării metodologiei de calcul. În termeni nominali, neîncasarea TVA înseamnă aproximativ nouă miliarde de euro, care, însă, să fim realiști, sunt doar teoretici. Degeaba se fac calcule referitoare la cât de multe ar putea realiza România cu nouă miliarde de euro, pentru că realitatea ne arată că suma nu este decât o simplă variantă ipotetică. Tema gap-ului de TVA se inflamează periodic, atunci când experți sau oameni politici încearcă să explice de unde vine diferența de încasare la buget. Au fost opinii care au susținut că este vorba despre cote prea mici de TVA (fapt puțin probabil), o altă cauză este evaziunea fiscală și, în fine, recent șeful fiscului a adus în discuție autoconsumul sau mai exact metodologia de calcul a TVA potențial de încasat. Raportul Comisiei Europene trece în revistă factorii care influențează nivelul de încasare a TVA. Creșterea PIB induce o creștere a gradului de conformare, dar în anii 2022-2023 s-a înregistrat o decelerare a economiei europene ceea ce ar fi putut duce la un efect invers, de creștere a gap-ului de TVA. Scăderea consumului de alimente și băuturi nealcoolice poate arăta o orientare spre o piață nefiscalizată și deci o creștere a gradului de neîncasare. Totodată, este importantă ponderea serviciilor în PIB și în special a serviciilor susceptibile de neconformitate. De exemplu, o activitate turistică în creștere poate ridica riscul de neconformitate. De asemenea, creșterea numărului de falimente duce la riscul de neplată a TVA. În fine, creșterea nivelului de plăți digitale reduce riscul de neconformitate. După cum se poate vedea, sunt factori care acționează diferit de la stat la stat și care sunt activi și în economia locală. La nivel european, Malta (24%) și Polonia (16%) sunt, după România, statele cu cele mai mari rate ale gap-ului de TVA. Cele mai performante sunt Austria (1%), Finlanda (3%) și Cipru (3,3%). Interesant este că studiul Comisiei Europene include și statele candidate, iar în aceste cazuri cifrele sunt mici, cu excepția Albaniei care are un gap de 24,6%. O veste rea nu vine niciodată singură și un alt raport european, referitor la impozitul pe profit, plasează România pe același loc 1 de la gap-ul de TVA și la neîncasarea impozitului pe profit. În 2019, anul analizat în raport, România a încasat cu 35% mai puțin decât suma care trebuia să ajungă la buget. Raportul menționează că în cazul României diferența neîncasată la buget este din cauza evaziunii fiscale, în schimb pentru alte state cauza principală este optimizarea fiscală făcută de companii. Datele europene ne arată că este ceva în neregulă cu economia românească și cu sistemul de administrare fiscală. Adevărul însă este clar ca lumina zilei: cele nouă miliarde de euro, lipsă la buget din TVA, rămân în economia reală la marii evazioniști și la micii oportuniști. De acești bani beneficiază companii fantomă, care apar și dispar peste noapte, IMM-uri, mici meseriași, persoane fizice autorizate sau neautorizate. Acesta este modul în care funcționează economia românească și care lasă în buzunarele companiilor sau ale cetățenilor nouă miliarde de euro. De aceea, nimeni nu vrea de fapt să schimbe sistemul și să reducă gap-ul de TVA.

Ieri, am asistat la un paradox. „Cea mai bună economie” dintre statele OCDE a fost în grevă generală. Pare ciudat, nu-i așa? Este posibil în Portugalia. Ieri, a fost grevă generală, prima după anul 2013, atunci când țara traversa o criză a datoriei suverane și aplica un plan de austeritate în contul unui ajutor financiar internațional. Astăzi, situația este radical diferită. Economia crește, iar finanțele publice au indicatori sănătoși. În condițiile unei evoluții performante a economiei, guvernul a decis schimbarea Codului Muncii sub deviza „Flexibilitate pentru dezvoltare”. Sunt propuse 100 de modificări ale legislației dintre care cele mai importante sunt simplificarea procedurilor de concediere, posibilitatea prelungirii contractelor pe durată determinată, flexibilitate acordată companiilor în organizarea programului de lucru și extinderea serviciilor minime care trebuie asigurate în caz de grevă. Sindicatele au explodat. Liderii acuză că măsurile sunt un atac asupra muncii și că vor încuraja concedierile. În schimb, guvernul are argumente solide. Actualul Cod al Muncii este considerat rigid și cantonat într-un model al secolului trecut. Obiectivul declarat al guvernului de dreapta condus de Luis Montenegro este să crească productivitatea companiilor și competitivitatea, în general. Iar pentru a atinge aceste ținte este nevoie de o flexibilizare a relațiilor de muncă sau o legislație favorabilă angajatorului și mai severă cu angajatul. Aceasta este schimbarea pe care o promovează guvernul portughez. Economia portugheză crește anul acesta cu 2%, mai mult decât media europeană, după ce anul trecut a avut un avans al PIB tot cu 2%. În plus, Portugalia a ajuns la al treilea an consecutiv în care înregistrează excedent bugetar, 1,3%, în 2023, 0,5%, anul trecut și 0,3% din PIB, anul acesta. Evoluțiile macroeconomice au contribuit la desemnarea Portugaliei de către publicația britanică „The Economist” drept cea mai bună economie din OCDE. Criteriile luate în calcul au fost rata inflației, ritmul creșterii PIB, rata șomajului și performanța bursieră. Trebuie să ne aducem aminte că în urmă cu 15 ani, mass-media numea un grup PIIGS al statelor care aveau o gestiune defectuoasă a finanțelor publice. Grupul PIIGS era format din Portugalia, Italia, Irlanda, Grecia și Spania. Astăzi, PIIGS este istorie. Toate statele și-au pus ordine în finanțe, au, totuși, o rată înaltă a datoriei publice, dar progresele sunt evidente. Pentru a ajunge aici, Portugalia a trebuit să „traverseze deșertul”, adică să primească un ajutor financiar de la Banca Centrală Europeană, Comisia Europeană și FMI, iar în schimb guvernele au crescut TVA și impozite, au redus salariile personalului bugetar și pensii, au înghețat angajările în sectorul public și au privatizat unele companii de stat. A fost calea spre redresare a economiei, costul social nu a fost de neglijat, dar rezultatele sunt evidente. La final, morala portugheză pentru România. În primul rând, avem un exemplu de politică economică anticiclică. Adică, într-un moment în care economia performează, un guvern alege să ia o măsură nepopulară, dar importantă pentru a asigura „combustibil” de creștere în continuare și anume flexibilizarea Codului Muncii. Cifrele bugetare ar permite guvernului să facă ceea ce orice politician își dorește și anume să crească salariile și cheltuielile bugetare. Și totuși, guvernul portughez vrea să schimbe legislația muncii pentru a permite companiilor să angajeze, să investească și să se dezvolte. În loc să crească salarii și pensii, guvernul portughez preferă să ia măsuri nepopulare, dar care contribuie la viitoarea creștere economică. În al doilea rând, cazul Portugaliei arată cât de mult se poate schimba o economie într-un deceniu. Cum se poate transforma dintr-un „bolnav” al Europei într-un performer. Este nevoie de politicieni responsabili și pricepuți. Mai rămâne doar ca România să îi găsească.

Guvernul a anunțat parafarea unor înțelegeri cu companiile energetice care exploatează sau explorează zăcăminte de petrol și gaze naturale atât onshore (în teritoriu), cât și offshore (maritim). Este vorba despre OMV Petrom și Romgaz. Chiar dacă mulți ar fi tentați să privească la procentajul și valoarea redevenței, adevărul este că afacerea încheiată de statul român este mult mai complexă. În primul rând, trebuie spus că licențele de exploatare contractate de OMV la privatizarea Petrom în urmă cu 15 ani, au fost acordate, în continuare, tot pe o perioadă de 15 ani. Bineînțeles, este o decizie logică din multe puncte de vedere, dar nu putem uita că ani de zile s-au vehiculat idei precum anularea privatizării Petrom, naționalizarea companiei sau renegocierea contractului de privatizare. Aceste idei au fost vehiculate nu doar de către o zonă a publicului, ci și de unii politicieni. În acest moment, prezența companiei OMV Petrom în economia românească este total diferită de cea din urmă cu 15 ani. În afară de exploatarea unor zăcăminte de gaze naturale și petrol, de rafinăria aflată în proprietate și de o rețea extinsă de distribuție, OMV Petrom are astăzi în exploatare o centrală de producere a energiei electrice, pe care compania a construit-o de la zero, și este implicată, împreună cu Romgaz, în explorarea și viitoarea exploatare a unor perimetre din Marea Neagră. Lipsește din ceea ce era Petrom în anul 2005, rafinăria Arpechim, dar este evident că investitorul austriac a dezvoltat compania pe care a cumpărat-o. În al doilea rând, tema care acaparează atenția de mai bine de un deceniu este redevența. De-a lungul timpului, au fost tot felul de idei care cereau creșterea redevenței până la sută la sută din producția companiei. Ar fi vrut unii ca firma să își asume toate costurile și statul să primească toate beneficiile. Guvernul a anunțat că a negociat o creștere a redevențelor cu 40%. Pare spectaculos, dar nu este esențial. Adevărul este că sumele încasate anul trecut din redevențe nu sunt foarte mari, 765 milioane de lei. Dar, redevența nu este decât o parte a sistemului de impozitare. O companie precum Petrom nu achită doar redevența. Firma plătește un impozit asupra veniturilor suplimentare obținute ca urmare a dereglementării prețurilor din sectorul de gaze naturale, plus impozitul asupra veniturilor suplimentare din producția offshore, plus contribuția datorată de titularii de licențe în domeniul energiei electrice și a gazelor naturale, plus impozitul minim pe cifra de afaceri. La care se adaugă impozitele, taxele și contribuțiile clasice, pe muncă sau pe profit plus TVA, care este colectată de la consumatori și plătită la buget. Afacerea încheiată de statul român cu OMV mai are câteva elemente. De exemplu, compania retrage acțiunea înaintată la Curtea Internațională de Arbitraj de la Paris pe tema legii offshore, o înțelegere bună pentru stat nu doar pentru că elimină riscul de a plăti despăgubiri, ci și pentru că transmite un semn de încredere către investitorii din economia românească. În plus, OMV Petrom a renunțat la dreptul de a solicita compensații financiare pentru poluarea istorică de la momentul privatizării. Cu alte cuvinte, compania își asumă cheltuielile de depoluare ale vechilor perimetre, obligații pe care până acum le avea statul, iar sumele necesare nu sunt deloc mici, pentru că pot ajunge până la 600 milioane de euro. Nu în ultimul rând, Romgaz și OMV Petrom au primit o prelungire de doi ani a licenței de explorare pentru perimetrul Neptun Deep, ceea ce este logic, pentru că firmele sunt implicate în zona Mării Negre. În concluzie, privind în ansamblu, statul a făcut o afacere bună cu OMV Petrom. Cine va spune altceva este posibil fie să nu înțeleagă. fie să nu vrea să înțeleagă.

Impozitele nu au fost niciodată atât de mari în statele OCDE. Aceasta este concluzia fără echivoc a studiului publicat de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE). În medie, raportul impozite în produsul intern brut (PIB) a ajuns în anul 2024 la 34,1% față de 33,7%, anul precedent. În anul 1965, rata impozitelor în PIB era de numai 25%. Analiza este realizată pentru cele 38 de țări membre ale OCDE și se referă la impozitele persoanelor fizice. Cea mai mare rată a impozitelor în PIB este în Danemarca, 45%, urmată de Franța cu 43,5%, în timp ce Germania se află la un nivel de 38%. Cea mai scăzută rată a impozitelor din PIB este în Mexic, de 18,3%. Raportul OCDE arată că anul trecut au crescut impozitele în 22 de state din cele 36 de țări membre ale organizației, în 13 state a scăzut rata impozitării, iar într-o singură țară au rămas neschimbate. Cea mai mare creștere s-a înregistrat, în 2024, în Letonia, acolo unde veniturile bugetare din impozite în PIB au crescut cu 2,4% față de anul precedent din cauza creșterii impozitului pe venit, a contribuțiilor sociale și impozitului pe profit. În Slovenia, contribuțiile sociale au crescut, ceea ce a plasat țara pe locul al doilea în materie de creștere a nivelului impozitelor din PIB. În Columbia, Coreea de Sud și Norvegia s-a înregistrat o scădere a ratei impozitelor în PIB. Cel puțin în Columbia reducerea s-a datorat scăderii veniturilor din impozitul pe profit. În anii 2023-2024, contribuțiile sociale și impozitul pe venitul persoanelor fizice au avut creșteri în majoritatea statelor OCDE. În general, guvernele au majorat rata impozitului pe venit pentru a finanța creșterea cheltuielilor publice. Un motiv important pentru care guvernele apelează la creșterea fiscalității este îmbătrânirea populației ceea ce pune presiune asupra cheltuielilor cu pensiile și asistența medicală. În 2023, anul pentru care studiul OCDE are date complete, contribuțiile de asigurări sociale au avut cea mai mare pondere din veniturile fiscale, cu precizarea că analiza organizației include contribuțiile la capitolul venituri fiscale. După contribuțiile sociale cu o pondere de 25%, impozitul pe venit are o pondere în veniturile fiscale de 23%, impozitul pe profit este la 12%, iar TVA-ul ajunge la 20% din totalul veniturilor. Statele au structuri fiscale diferite. Unele state încasează cele mai multe venituri din impozitul pe venit. Este cazul Danemarcei care încasează la buget din impozitul pe venit 57% din totalul impozitelor colectate. Pentru alte țări, contribuțiile sociale sunt principala sursă de venit a bugetului de stat. Este cazul Franței, Germaniei sau Spaniei. De asemenea, sunt state în care taxele și impozitele pe bunuri și servicii generează cele mai mari venituri bugetare. O analiză pe termen lung arată că impozitul pe veniturile persoanelor fizice a fost un factor principal de creștere a veniturilor bugetare în statele OCDE, alături de contribuțiile de asigurări sociale. În perioada 2011-2023, impozitul pe venit a crescut cu 1,6%. Cu toate acestea, impozitele pe veniturile din capital și cele din activități independente au crescut ca pondere. Spre comparație, în România, cea mai importantă sursă de venituri bugetare este contribuția de asigurări, urmată de TVA și apoi de impozitul pe venit pentru persoane fizice. În concluzie, analiza OCDE este clară: în ultimii ani, s-a înregistrat o creștere a impozitării. Studiul nu vorbește despre creșterea colectării în termeni românești, ci face o legătură directă între creșterea veniturilor bugetare și creșterea ratei de impozitare. Ceea ce ne arată că multe state iau decizia de a crește impozitele, taxele sau contribuțiile din dorința de a face față cheltuielilor bugetare mai mari. Cea mai simplă metodă de a crește veniturile bugetare, creșterea impozitării, este folosită după cum se poate vedea și de statele OCDE.

Consumul transmite semnale de scădere. Este un moment important, pentru că în ultimii ani consumul a fost principalul motor de creștere al economiei românești. Dacă lucrurile se vor schimba și scăderea consumului se va confirma în următorul an, de exemplu, atunci economia ar trebui să își găsească alte resurse de creștere. Deocamdată, este prea devreme să spunem că structura economiei s-a schimbat și consumul și-a pierdut tracțiunea. Dar, este clar că avem o schimbare de comportament a consumatorilor. Mai întâi cifrele.  În termeni statistici, consumul este denumit volumul cifrei de afaceri din comerțul cu amănuntul. Indicatorul se calculează cu două formule: ca serie brută și ca serie ajustată. Ajustarea se face în raport de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate. Ambii indicatori sunt relevanți, primul, ca serie brută, pentru că oferă dinamica valorii efective, al doilea, ca serie ajustată, pentru că arată datele comparabile. Dincolo de temele metodologice, cifrele de consum ne arată scăderi pe toată linia. În octombrie a.c. față de septembrie a.c., consumul a scăzut cu 1,1%, ca serie ajustată, iar ca serie brută scăderea a fost cu 0,6%. De asemenea, scăderea consumului este valabilă și pentru comparația dintre octombrie 2025 și octombrie 2024, respectiv ca serie brută scăderea este cu 4,6%, iar ca serie ajustată cu 4%. Cifrele sunt importante pentru că ele arată o scădere a consumului pe toată linia. Cu o excepție care, însă, trebuie semnalată și anume comparația între primele 10 luni ale acestui an cu aceeași perioadă a anului precedent. În acest caz, consumul este într-o ușoară creștere: cu 1,5% ca serie ajustată și cu 1% ca serie brută. Această evoluție arată că pentru o perioadă mai lungă de timp, primele 10 luni ale anului, consumul crește. Desigur, nu în dinamica din ultimii ani, atunci când ritmul de creștere ajungea lejer la 7%-8%, dar totuși se păstrează creșterea. Scăderile punctuale din luna octombrie a.c. transmit bineînțeles un semnal important, dar deocamdată nu putem vorbi despre o modificare fundamentală în economia românească. Un an cu scumpiri și venituri înghețate Putem înțelege motivele pentru care în octombrie 2025 consumul înregistrează un recul. Este un an în care salariile bugetare și pensiile au rămas la nivelul de la sfârșitul anului trecut. În schimb, rata inflației a urcat până aproape de 10% și vine după alți câțiva ani de creștere. Cu alte cuvinte, un an cu creșteri de prețuri și cu salarii la stat și pensii înghețate. La care adăugăm creșterea TVA, a accizelor și creșterea așteptată începând cu anul viitor a taxelor locale și a unor impozite generale. Dacă luăm în calcul și elementul încredere în economie, atunci vom avea un tablou aproape complet. În aceste condiții, reducerea consumului este normală. Să facem precizarea că aici vorbim despre efectele din economie și asupra consumatorilor. În ceea ce privește eforturile de ajustare bugetară (creșteri de taxe sau impozite și înghețarea unor venituri salariale) ele sunt legitime în condițiile în care guvernul face eforturi de reducere a deficitului bugetar. Practic, scăderea consumului s-a întâmplat pentru toate categoriile de produse: mai mult la alimente, băuturi și tutun, în medie la carburanți și mai puțin la mărfurile nealimentare. După mai bine de un deceniu în care consumul a contribuit la creșterea economică într-o proporție exagerată și cu efecte precum creșterea deficitului de cont curent, lucrurile se schimbă. Întrebarea este: poate găsi economia românească un alt motor de creștere în cazul în care consumul se gripează? Dacă privim datele produsului intern brut, există o creștere a contribuției investițiilor la firava creștere de PIB, ceea ce poate suplini parțial scăderea consumului. În plus, reducerea consumului ar putea să aibă ca efect și o scădere a deficitului comercial. Așadar, economia se reașează. Ca de obicei, apar riscuri și oportunități.

America va avea un nou program financiar inclus în legea „mare și frumoasă” promovată de președintele Trump și votată de Congresul american în vara acestui an. Planul constă în plata către copii a unei sume de 1.000 de dolari. Sunt câteva reguli. Copiii cu cetățenie americană născuți în perioada 2025-2028 vor primi într-un cont special la Trezorerie suma alocată de stat. Banii nu vor putea fi cheltuiți până la vârsta de 18 de ani, atunci când vor fi transferați într-un cont al unei societăți de valori mobiliare sau al unei bănci. În principiu, banii strânși în contul de la Trezorerie ar trebui investiți în acțiuni, dar există și variante conform cărora investițiile se vor putea face și în fonduri mutuale sau în așa-numitele ETF-uri. În „contul Trump” se pot strânge mai mulți bani decât mia de dolari acordată de stat. Astfel, părinții, rudele sau chiar companiile pot depune în cont o contribuție de cel mult 5.000 de dolari anual până cu un an înainte de împlinirea vârstei de 18 ani. Limita putea fi mai mare, dat fiind că suma nu beneficiază de deductibilitate fiscală. „Conturile Trump” vor fi alimentate începând cu 4 iulie 2026 (Ziua Independenței în SUA). În completarea programului, familia Dell, în care Michael Dell este fondatorul și CEO al companiei Dell Technologies, a anunțat o donație de 6,25 miliarde de dolari. Sumele plătite vor avea alte principii decât cele ale programului guvernamental, în sensul că ele pot fi achitate către copii cu vârste de până la 18 ani și se vor concentra pe gospodării care au câștiguri anuale mai mici de 150.000 de dolari. Banii donați de familia Dell vor fi o plată nerambursabilă de 250 de dolari pentru 25 milioane de copii. Michael Dell a explicat că programul său vrea să fie mai mult decât un sprijin financiar, să reprezinte un mod de a face educație economică pentru copii, o metodă prin care aceștia să înțeleagă, de exemplu, ce este dobânda compusă. De altfel, Dell a povestit că a fost învățat de la vârste fragede să economisească și în felul acesta a văzut cum „se înmulțesc”. banii. Sunt câteva lucruri care nu îmi plac la programul lui Trump. În primul rând, caracterul său pronunțat populist. A oferi 1.000 de dolari nu are nimic de-a face cu educația economică și foarte puțin cu economisirea. Nimic și nimeni nu garantează că alături de cei 1.000 de dolari de la stat se vor mai strânge și alții de la părinți sau rude. Gestul este mai mult politicianist decât educațional. În al doilea rând, programul nu face decât să arunce „bani din elicopter”. Nu încurajează economisirea prin impunerea unei sume care să fie adăugată anual de părinți și care eventual să fie dedusă din impozitele plătite de persoanele fizice. De fapt, programul păcătuiește pentru că în loc să ofere „o undiță” dă „câteva kilograme de pește”. În plus, programul nu face diferențe între familii, în funcție de veniturile obținute. În al treilea rând, SUA a făcut anul acesta o serie de eforturi pentru reducerea deficitului bugetar, inclusiv prin măsuri de disponibilizări în rândul angajaților bugetari. Chiar dacă se va găsi scuza că este un program adresat copiilor, alocarea unor sume substanțiale intră în contradicție cu obiectivul de scădere a deficitului. În special, pentru un program care va avea, peste mai bine de un deceniu, o eficiență incertă pentru economie. Și europenii sunt tentați de astfel de programe, dar sumele puse în joc sunt mai mici, iar variantele de folosire a banilor sunt mai diverse decât în SUA. Astfel, cancelarul german Friedrich Merz a vorbit despre un proiect prin care se vor plăti 10 euro lunar pentru copii cu vârste cuprinse între 6 și 18 ani pentru a fi economisiți pe termen lung, pentru pensie. În Franța, un grup de deputați a propus un proiect de lege prin care se oferă de către stat fiecărui copil născut 1.000 de euro, un capital pentru viitoarea pensie. În concluzie, copiii trebuie educați din punct de vedere economic. Dar, „banii aruncați din elicopter” nu sunt cea mai bună soluție.