Economia reală

Institutul de Statistică a publicat datele referitoare la pensii și pensionari în anul 2025. Nu sunt modificări extraordinare, dar unele schimbări atrag atenția. Anul trecut, numărul mediu de pensionari a fost de 4.917.000 persoane, cu 42.000 de oameni mai puțin decât în urmă cu un an. Cuantumul pensiei medii a fost de 2.936 de lei, dar valoarea este trunchiată de faptul că în calcul intră toate categoriile de pensii, inclusiv așa-numitele pensii speciale, ceea ce este clar că denaturează media. Dacă vrem să fim mai apropiați de realitatea societății românești trebuie să vedem că pensia medie de asigurări sociale de stat a fost de 2.814 lei. Este un nivel mai apropiat de ceea ce putem vedea în viața de zi cu zi în țară. Totodată, este greu de explicat ritmul de creștere al pensiilor de anul trecut. Astfel, pensia medie a crescut cu 13% față de anul precedent, iar pensia medie de asigurări sociale a crescut cu 14,4%, față de anul 2024. Este ciudat acest ritm de creștere, pentru că anul trecut, teoretic, toate pensiile au fost înghețate. Dacă s-a blocat creșterea pensiilor, indiferent de categorie, atunci cum se explică ritmul de creștere al pensiilor? Desigur, ar fi posibil să fi crescut discret pensiile de serviciu, dar în discursul public s-a spus că toate pensiile sunt „înghețate”. Raportul dintre pensia medie (cu stagiu complet de contribuție) și salariul mediu a fost anul trecut de 63%, în creștere față de anul precedent, când era de aproximativ 54%. Deci, un progres deloc de neglijat care a avut loc doar într-un singur an. Mai este o evoluție surprinzătoare, dacă ne gândim că anul trecut a fost dificil din punctul de vedere al puterii de cumpărare. Și anume indicele pensiei medii reale, adică raportul dintre pensia medie și indicele prețurilor de consum a fost de 105,7%, ceea ce înseamnă că pensiile au crescut mai mult decât inflația cu 5%. Un alt indicator important este raportul dintre angajați și pensionari. Nu mai este un secret pentru nimeni că funcționarea, eficiența și dezvoltarea unei economii depinde de numărul de pensionari și de cel al salariaților. Anul trecut, raportul dintre pensionari și salariați a fost de 8 la 10. Pare mulțumitor, dar dacă avem în vedere deficitul fondului de pensii ne dăm seama că este nevoie de mai mulți angajați pentru același număr de pensionari. Din acest punct de vedere, București-Ilfov are un raport favorabil lucrătorilor, 10 angajați la 4 pensionari. La polul opus se află județele Vaslui, 13 pensionari la 10 salariați și Teleorman 14 pensionari la 10 salariați. Așa cum sunt diferențe județene pe tema angajați-pensionari, la fel se întâmplă și în ceea ce privește cuantumul pensiei medii. Astfel, cea mai mare pensie medie din țară este în București (3554 lei), urmat de Hunedoara (3.505 lei), Brașov (3.325) și Gorj (3.245 lei). La polul opus, se află Botoșani (2.228 lei), Vrancea (2.266 lei), Giurgiu (2.279 lei) și Vaslui (2.284 lei). Concluzia pe această temă este că pensiile urmează salariile, adică o muncă bine plătită sau cu salarii peste medie va genera și o pensie mai mare. Să mai adăugăm că 902.000 persoane încasează indemnizație socială care este de 1.281 lei. Pensia medie pentru angajații retrași din cadrul Ministerului Afacerilor Interne este de 5.507 lei, adică aproape dublu față de media pe țară, iar pensia medie a militarilor este de 4.700 de lei. Prea multe cifre pot să creeze confuzie. În concluzie, statistica ne oferă câteva surprize, adică ne arată că pensionarii au fost, totuși, apărați în fața valului inflaționist.

Ieri, Consiliul de administrație al BNR s-a întrunit pentru ședința de politică monetară. Mai concret, decizia este legată de dobânda-cheie. Așteptările erau ca banca centrală să păstreze neschimbată dobânda de politică monetară, ceea ce s-a și întâmplat. Adică, dobânda a fost păstrată la nivelul de 6,5%, deși o rată a inflației care depășește 9% ar fi fost un motiv suficient pentru crește dobânda-cheie, nu pentru a o scădea. Dar, în stabilirea dobânzii de politică monetară, BNR ia în calcul mai mulți factori din economie, cel mai important fiind ritmul creșterii economice, iar din acest punct de vedere dobânda ar fi fost ideal să scadă. Din arbitrajul dintre inflație și creștere economică, BNR a decis să păstreze neschimbată dobânda de politică monetară. Dincolo strict de hotărârea Consiliului de administrație este interesantă analiza băncii centrale referitoare la evoluția economiei. Ce ne spune BNR? Sintetic, mesajele sunt următoarele. Rata inflației s-a redus ușor de la 9,69%, în decembrie 2025, la 9,31%, în luna februarie a.c. Scăderea a fost datorată dinamicii tarifelor energiei electrice și gazelor naturale, în schimb, însă, prețurile administrate la produsele din tutun și la combustibili au crescut. Economia a fost în recesiune tehnică, pentru că în trimestrul III 2025 a scăzut cu 0,1%, față de trimestrul precedent, și cu 1,9% în trimestrul IV 2025. De asemenea, dinamica produsului intern brut a fost tot negativă. Culmea este că investițiile au crescut, ceea ce este un fapt pozitiv în sine, dar este de neînțeles motivul pentru care impactul în PIB este extrem de redus. Deficitul de balanță comercială a scăzut, iar cel de cont curent s-a redus în pofida faptului că balanța veniturilor s-a înrăutățit, ceea ce arată că balanța serviciilor a susținut contul curent. În ianuarie a.c., consumul populației a scăzut mult, volumul lucrărilor de construcții a intrat în teritoriul negativ, iar producția industrială și-a amplificat contracția. Numărul de salariați a scăzut, iar sondajele de specialitate arată un interes mai redus al managerilor de companii pentru angajarea de forță de muncă. Până acum, cu greu se poate găsi o veste bună care să vină dinspre economie. BNR face și o serie de anticipări privind evoluția economiei în perioada următoare. Astfel, banca centrală arată că inflația va crește în perioada martie-iunie a.c. mai mult decât previziunile anterioare, în special din cauza influențelor în economie ale războiului din Orientul Mijlociu. În același timp, reducerea deficitului bugetar, inițiată anul trecut, are ca efect și reducerea inflației în special prin scăderea cererii. Un alt efect va fi și reducerea deficitului de cont curent. Dar, banca centrală specifică și multele incertitudini cu care se confruntă economia românească și cea globală. Este vorba despre semnele de întrebare legate de continuarea reducerii deficitului bugetar și despre riscurile pe care le generează războiul din Orientul Mijlociu. Criza energetică, puterea de cumpărare a consumatorilor, activitatea și profiturile firmelor pot fi influențate în mod negativ de evoluțiile din Golful Persic. În final, BNR atrage din nou atenția asupra importanței atragerii de fonduri europene pentru economia locală. Ceea ce pare singurul punct fix pentru România într-o economie aflată în schimbare.

Un om de afaceri care a investit o sumă considerabilă nu are autorizația legală pentru a face aprovizionarea. Se va găsi o soluție? Depinde de implicarea autorităților locale. Întâmplarea face că ieri am citit o anchetă a publicației „Gazeta Sporturilor”. Despre ce este vorba? Un om de afaceri român a investit în restaurantul din Brașov, de pe muntele Tâmpa, și în telecabină 20 de milioane de euro. Suma pare exagerată, dar acestea sunt declarațiile investitorului făcute cu ocazia deschiderii oficiale a localului. Trecem peste acest amănunt, pentru că mai important este că după două decenii, la sfârșitul anului trecut, restaurantul de pe Tâmpa a fost redeschis. Cei care au trecut măcar o dată prin Brașov știu că restaurantul de pe Tâmpa, aflat la o altitudine de 1.000 de metri este un punct de atracție atât pentru turiști, cât și pentru localnici. Articolul din „Gazeta Sporturilor” ne spune că mașinile pentru aprovizionarea restaurantului nu au avizele necesare pentru a circula pe muntele Tâmpa. Din anchetă aflăm că drumurile pe care merg mașinile de aprovizionare fac parte din rezervația naturală Tâmpa, care începând cu anul 2000 este parte din patrimoniul natural național, iar în zonă se găsesc plante rare sau unice în România la care se adaugă o faună diversificată. În acest context, aflăm chiar din articolul „Gazetei Sporturilor” cât de complicată este birocrația pentru a obține accesul pe drumul forestier de pe Tâmpa care coincide cu drumul de aprovizionare. Așadar, documentația pentru autorizare trebuie să conțină o convenție semnată cu fondul forestier, respectiv cu Regia Pădurilor Kronstadt și biroul Arii protejate din cadrul Direcției de Mediu Brașov. Desigur, unde-i lege nu-i tocmeală, dar cum o fi ca om de afaceri să investești, să admitem, 20 milioane de euro într-un restaurant și în telecabină și să nu ai autorizație care să îți permită să faci aprovizionarea cu mașini? Ca urmare a articolului, primăria municipiului Brașov a decis să fie instalată o barieră cu sistem video de recunoaștere a numărului de înmatriculare al autovehiculului. Cu alte cuvinte, primăria încearcă în al 12-lea ceas să facă ordine, dar s-ar putea să complice și mai mult lucrurile. Aș fi trecut peste acest caz al investitorului. În fond, soarta oamenilor de afaceri este să se lupte cu birocrația, cu concurența, cu plata taxelor și impozitelor sau cu rambursarea împrumuturilor. Ceea ce m-a mirat a fost virulența publică. S-a deschis un val critic la adresa investitorului. Este uimitor că aproape toți cititorii care au comentat articolul au atacat felul în care se face aprovizionarea restaurantului. Unii au scris că drumul forestier este folosit de localnici pentru a se plimba sau pentru a face alergări. Alții, că mașinile de aprovizionare merg în mare viteză și stârnesc un nor de praf. Iar un alt cititor a scris că este o chestiune de timp până când se va produce un accident. Este uimitoare reacția unui grup de cititori care s-a exprimat în secțiunea de comentarii. Ne arată că oamenii de afaceri nu au prea mulți aliați, ba chiar sunt singuri împotriva tuturor. Parcă ne-am întors în anii 90. Investitorii trebuie să aducă banii, dar apoi pot fi abandonați de administrație, dacă un om de afaceri face profit înseamnă că nu are scrupule și este interesat doar de bani, dacă nu face profit, înseamnă că a găsit o metodă să nu plătească taxe sau impozite, dacă un om de afaceri angajează personal este criticat că dă salarii prea mici și îi exploatează pe oameni, dacă face restructurări de personal este lipsit de empatie și ignoră temele sociale, dacă un om de afaceri are succes înseamnă că în spatele lui stă cineva, de obicei niște oameni politici, dacă are dificultăți financiare este nepriceput și un terchea-berchea. Un om de afaceri care a investit, să admitem, 20 de milioane de euro, într-un restaurant și o telecabină nu ar trebui să aibă acces și la un drum de aprovizionare, cred mulți cititori care au comentat. Iar cei mai mulți cetățeni i-ar interzice de mâine să mai intre cu mașinile pe drumul de pe Tâmpa.

La sfârșitul săptămânii trecute, Standard and Poor's (S&P Global) a publicat analiza pe care și-a bazat decizia privind ratingul de țară pentru România. Tehnic vorbind, ratingul de țară este BBB-/A-3 cu perspectivă negativă. Adică, nu s-a schimbat nimic, România rămâne doar cu o treaptă mai sus de categoria „nerecomandat investițiilor”, așa-numitul junk. Analiza S&P Global începe cu constatarea că actuala coaliție politică formată din patru partide continuă să ia măsuri de consolidare a deficitelor bugetare mari prin creșteri de impozite și taxe și înghețarea salariilor bugetare și a pensiilor. Desigur, repetarea cu fiecare ocazie a procesului de reducere a deficitului bugetar poate fi deranjantă pentru unii politicieni români și pentru o parte a publicului, dar este relevantă pentru analiza agențiilor de rating. Dacă în România se pune un preț tot mai mic pe consolidarea bugetară, investitorii în datoria publică a statului nu gândesc în acest fel. Așadar, este nevoie să continue consolidarea bugetară. Există și o prognoză pentru următorul an referitoare la câțiva indicatori economici. S&P Global se așteaptă ca anul acesta deficitul bugetar să scadă la 6,5%, iar anul viitor să ajungă la 5,5% din PIB. Economia va crește anul acesta cu doar 0,25%, iar în perioada 2027-2029 va atinge o creștere medie cu 2,5%. Scenariul de bază al agenției de rating, adică scenariul cu cele mai mari șanse să se întâmple, arată că România va gestiona efectele economice ale conflictului din Orientul Mijlociu și le va ține sub control, mai ales că are un grad redus de dependență de importurile de energie din regiune. Este greu de spus dacă vorbim despre un mesaj încurajator sau despre o evaluare optimistă, pentru că, să nu uităm, România este dependentă de prețul mondial al țițeiului și de cel european al gazului natural. Există, însă, și un scenariu în care ar putea avea loc retrogradarea ratingului de țară care arată în felul următor: „se pot reduce ratingurile în următorii doi ani, dacă traiectoria de consolidare fiscală a României deviază semnificativ de la așteptările noastre”. Se poate întâmpla dacă măsurile de consolidare ale guvernului sunt insuficiente sau dacă o creștere economică redusă le împiedică eficacitatea. De asemenea, agenția ia în considerare o retrogradare de rating dacă presiunile externe produc o perturbare severă a pieței energetice care ar deraia așteptările inflaționiste slăbind în același timp semnificativ creșterea economică, poziția balanței de plăți și rezultatele fiscale. E clar? Domnul Sorin Grindeanu și membrii PSD care participă la conferințele regionale ar trebui să citească de câteva ori analiza S&P. Scenariul negativ nu este deloc imposibil să se întâmple, pentru că depinde, pe plan intern, de continuarea reducerii deficitului bugetar și, pe plan extern, de evoluțiile din Orientul Mijlociu și respectiv de reacția piețelor. Cum guvernul român nu poate controla situația din economia globală, mai rămâne să fie atent la ce se întâmplă în țară. Din ceea ce vedem acum, la nivel politic, există riscul ca procesul de reducere a deficitului bugetar să fie oprit sau chiar inversat. Așa arată în acest moment declarațiile politice și chiar unele gesturi cu caracter politic. De aceea, ar fi util pentru România ca membrii PSD să privească demersurile politice pe care le vor face în următoarea perioadă citind analiza S&P Global, adică să vadă lucrurile și prin ochii investitorilor care cumpără titluri de stat sau obligațiuni românești. În rest, raportul agenției de rating, include scenariul pozitiv și prognoze de indicatori, precum inflația sau balanța de plăți. Esențial, însă, este ca România să nu se complice economic pe plan intern într-un context internațional cu atât de multe incertitudini.

România pierde în primă instanță procesul vaccinurilor și ar putea plăti o sumă foarte mare, 660 milioane de euro. Vinovații sunt greu de identificat, în acest moment, în schimb, este o discuție complicată despre legalitate și oportunitate. Decizia unui tribunal de la Bruxelles care obligă România și Polonia să plătească împreună aproximativ două miliarde de euro, din care României îi revin 660 milioane de euro, în contul contractului pentru vaccinuri COVID-19 a stârnit în țară o mulțime de comentarii. Procesul este pierdut în primă instanță, dar România mai are dreptul de contesta decizia, adică să apeleze la recurs. Nu știm dacă sunt șanse ca decizia să fie schimbată, dar deocamdată guvernul României caută soluții bugetare pentru a respecta hotărârea instanței de la Bruxelles, adică să găsească suma de 3,4 miliarde de lei care să fie indisponibilizată într-un cont bancar. Mecanismul de contractare. Este dificil ca după cinci-șase ani să mai rețină cineva toate amănuntele contractelor încheiate în anii 2020-2021. În sinteză, ceea ce vedem astăzi este că au fost semnate trei contracte. În discuție se află al treilea contract care a inclus livrarea a 29 de milioane de doze de vaccin, în condițiile în care România mai avea aproximativ 10 milioane de doze nefolosite. Desigur, din postura de astăzi se poate comenta că al treilea contract a inclus o cantitate prea mare de vaccinuri, dar dacă ne amintim situația de la începutul anului 2021 s-ar putea să vedem altfel acea înțelegere parafată. De fapt, al treilea contract a fost doar semnat, dar nu s-a realizat efectiv, pentru că răspândirea virusului s-a redus, iar rata vaccinării a scăzut semnificativ. Mai trebui spus că în luna mai 2021, România ar fi avut posibilitatea să scadă cantitatea de vaccinuri achiziționate, dar inexplicabil nu a făcut demersurile birocratice necesare. Vinovații. Achiziția vaccinurilor a devenit de câțiva ani o temă politică. De aceea, este foarte dificil să identifici vinovații, pentru că, în funcție de partid, fiecare arată cu degetul către adversarii politici. Cert este că mai mulți miniștrii ai sănătății, premierii sau vicepremierii din acea perioadă, 2021-2023, sunt acuzați verbal de concurenții politici. Din acest punct de vedere, investigațiile Parchetului sunt fie întârziate, fie blocate. Pe de altă parte, s-ar putea ca peste câțiva ani să avem revelația să constatăm că toate contractele au fost legale. Ceea ce nu suprinde deloc, pentru că, deocamdată, discuțiile se învârt în jurul numărului de vaccinuri comandate și nu se spune nimic de acte sau semnături aflate în afara legii. Legalitate și oportunitate. Așadar, marea problemă a contractelor de vaccinuri este cea a oportunității, nu cea a legalității. Cel puțin deocamdată, nu apar argumente serioase că încheierea contractelor s-ar fi făcut fără respectarea legii. Este, în schimb, o discuție despre oportunitate. Adică, sigur, că se poate pune întrebarea: dacă sunt în stoc 10 milioane de doze, de ce a mai fost nevoie să fie comandate încă 29 milioane? Care este motivul pentru care decidenții români nu au răspuns cererii companiei Pfizer de a reduce cantitatea contractată? În felul acesta s-a ratat oportunitatea de a reduce numărul de doze din contract și implicit suma plătită. Dar, gândirea de acest tip este legată tot de oportunitate și nu de legalitate. Deocamdată, nu s-a găsit nicio dovadă care să arate că semnarea contractelor a inclus clauze nelegale sau că a fost cazul primirii unor foloase necuvenite. Desigur, oportunitatea se poate discuta. Cu experiența de astăzi este ușor să se afirme că nu ar mai fi trebuit să se contracteze 29 milioane de doze de vaccin, dar să ne aducem aminte că al treilea contract trebuia să se deruleze în perioada 2021-2023. Ce urmează? În acest moment, sunt mai multe idei care arată cum s-ar putea reduce povara financiară a contractului: plăți în rate sau România să primească o serie de medicamente în contul plăților pe care le va face. Fiecare propunere de acest fel poate fi bună. Numai că mult mai util ar fi ca România să se concentreze pe recurs. Adică, să salveze ce se mai poate salva.

Săptămâna trecută., Guvernul a aprobat o hotărâre pentru identificarea operatorilor economici de interes strategic. Observația importantă este că Executivul a luat în calcul criterii destul de vagi pentru includerea unei companii în categoria de strategică. Este vorba despre contribuția semnificativă la exporturile României, importanța în lanțurile de aprovizionare, poziția în lanțurile valorice strategice, deținerea de capacități industriale critice, precum și impactul asupra ocupării forței de muncă. După cum se poate vedea, criteriile sunt generoase și probabil că pe baza lor multe companii ar putea fi considerate strategice. Ar fi utilă o definire mai precisă a domeniilor strategice. De fapt, decizia guvernului încearcă să rezolve o problemă și anume ca salariații unor companii aflate în dificultate financiară sau în insolvență să primească salariile restante din Fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale. De altfel, în ultima zi a lunii martie a.c., guvernul a inclus tot într-o hotărâre o listă cu companiile considerate strategice. Este vorba despre două firme Liberty din Galați, Romaero și Damen, adică Șantierele Navale din Mangalia. Toate aceste companii au ceva în comun: sunt în dificultate financiară (insolvență sau concordat preventiv), angajații sunt neplătiți de câteva luni și protestează. Hotărârea Guvernului vine să rezolve problema salariilor restante. Astfel, cele două companii Liberty din Galați vor primi 168 milioane de lei de la Fondul de Garantare a creanțelor salariale pentru un număr de aproximativ 3.000 de salariați. Șantierele Navale din Mangalia și Romaero vor primi 90 milioane de lei pentru 1.000 de angajați și respectiv 526 de salariați. Trebuie subliniat că Damen și Romaero au mai beneficiat de o tranșă de plată de la Fondul de garantare. Din punct de vedere social, este de înțeles că guvernul a găsit o soluție pentru plata salariilor restante. Numai că doar tema socială nu poate fi suprapusă cu interesul strategic. Practic, guvernul rezolvă o problemă pe care nu a creat-o în proporție de sută la sută, pentru că unele firme sunt în totalitate cu capital privat, altele mai au o cotă parte de capital de stat. De exemplu, pentru salariile neplătite de la Liberty Galați este vinovată compania indiană. Ceea ce nu au plătit acționarii achită acum Fondul de garantare a creanțelor salariale, adică din banii publici, pentru că sumele din acest fond se acumulează din contribuția de 0,25% din salariul brut, plătită de fiecare companie din fondul total de salarii. Cu alte cuvinte, sumele din Fondul de garantare se strâng de la fiecare angajat din România. Principiul este corect, cel al solidarității, dar dacă doar unele companii beneficiază de banii din fond și toți ceilalți plătesc nu se mai numește solidaritate, ci altfel. Legea spune că de Fondul de garantare a creanțelor salariale pot beneficia, pentru o perioadă de trei luni, angajații firmelor care au intrat în insolvență. De obicei, plățile erau refuzate sub diverse motive, astfel că nu știm câte firme și câți salariați au fost plătiți din fond. Guvernul a făcut lista câtorva societăți de interes strategic pentru a găsi o soluție la tensiunile sociale din cele patru firme, adică pentru a putea plăti salariile restante. Dar, aceasta este doar o parte a problemei. Cea mai dificilă parte abia urmează. Adică, Executivul trebuie să ia în serios tema domeniilor considerate strategice și va trebui să caute o soluție pentru ca firmele să poată funcționa în continuare. Pentru Liberty Galați (fostul Sidex) s-a încercat să se găsească un investitor, dar, deocamdată, nu s-a reușit. La Damen Mangalia, procesul de insolvență este în impas, astfel că în ambele cazuri, la care se mai poate adăuga și Azomureș, statul ar putea fi în situația de a prelua companiile. Problema este că dacă domeniul strategic nu este bine definit, orice firmă care are dificultăți financiare va vrea ca statul să plătească salariile angajaților sau chiar să preia afacerea.

Care au fost, în ultimii ani, deciziile celor trei state ex-socialiste, Polonia, Ungaria și România, în ceea ce privește rezerva de aur? Două dintre ele au cumpărat, unul a preferat să rămână la același nivel. Ungaria a depășit România în materie de rezerve de aur, Polonia a cumpărat masiv, iar România păstrează de două decenii neschimbată cantitatea de aur pe care o deține. În anul 2024, Ungaria a făcut un pas înainte crescând rezerva de aur de la 94,5 la 110 tone, ceea ce, simbolic sau nu, depășește pentru prima oară în istoria modernă cantitatea de aur deținută de România. De altfel, prin aceste achiziții Ungaria a devenit țara cu cele mai mari rezerve de aur pe cap de locuitor din regiune, respectiv 0,37 uncii per capita. România păstrează constantă cantitatea de aur pe care o are în rezervă și anume rămâne cu 103,6 tone, încă din anii 2000. Într-o perioadă în care băncile centrale de la nivel mondial au făcut achiziții serioase de aur, România a preferat să aibă un comportament conservator. Desigur, în ultimul an, atunci când prețul aurului a crescut spectaculos, decizia de a cumpăra a fost costisitoare, dar, băncile centrale și statele s-au uitat mai puțin la costuri și mai mult la siguranța financiară pe care o transmite consolidarea rezervei de aur. Ungaria și România seamănă din câteva puncte de vedere. Ambele state au o parte din aur depozitat la Londra. România are la Banca Angliei aproximativ 60% din rezervă (60 de tone), iar Ungaria are 15,5 tone din cele 110 în seifurile de la Londra. De altfel, în România, în urmă cu șapte ani, câțiva politicieni populiști au deschis tema repatrierii aurului de la Londra. Argumentele erau foarte vagi, politicienii respectivi au ieșit destul de repede din scenă și subiectul s-a închis. Între Ungaria și România a mai existat un punct asemănător. Ambele state au fost obligate de conjunctura războaielor mondiale să își trimită rezerva de aur în străinătate. Astfel, în timpul celui de-al doilea război mondial, Ungaria și-a evacuat rezervele de aur în Austria. Metalul prețios a rămas în custodia SUA și a revenit în Ungaria în august 1946. România a cunoscut o adevărată tragedie. În anii 1916-1917, România a transferat tezaurul său, inclusiv o parte din rezerva de aur, la Moscova. Schimbarea de regim din Rusia, venirea la putere a bolșevicilor, a făcut ca URSS să nu mai returneze tezaurul. În pofida documentelor care există (guvernatorul Isărescu a declarat că dosarul tezaurului a fost transmis de la un guvernator al BNR la altul) și în pofida demersurilor făcute, România nu a putut recupera până acum tezaurul de la Moscova. BNR arată că rezerva de aur monetar a României este singurul caz în care cu acte în regulă și cu toate garanțiile depozitarului acesta nu și-a respectat obligațiile asumate. În total, România are la Moscova 91,5 tone de aur fin. De exemplu, în timpul celui de-al doilea război mondial, 2,7 milioane de tone de aur aparținând Poloniei au fost depozitate la BNR doar pe baza unei chitanțe de primire. Banca Națională a României a avut grijă de aurul polonez, l-a păstrat, l-a evacuat la Tismana împreună cu aurul românesc atunci când armata roșie a intrat în țară și, în anul 1947, l-a restituit Poloniei. În ultimii ani, Banca Națională a Poloniei a fost un cumpărător activ de aur. Statistica arată că anul trecut, banca centrală poloneză a cumpărat 100 de tone de aur ajungând la o rezervă de 550 de tone, mai mare chiar decât cea a Băncii Centrale Europene. Polonia nu vrea să se oprească aici, iar planul este să mai achiziționeze încă 150 de tone. Este un proiect scump, dacă ne gândim că prețul de cumpărare ar putea ajunge la peste 20 miliarde de dolari. Activele de rezervă ale Poloniei sunt de aproximativ 270 miliarde de dolari, în timp ce România are rezerve internaționale de 80 miliarde de euro. În concluzie, în ceea ce privește rezerva de aur a României, istoria ne-a lovit crunt, iar prezentul ne obligă la stagnare.

Doi economiști pledează la București pentru o integrare accentuată a statelor europene. Actuala criză obligă statele europene să găsească soluții. Cu cât mai repede, cu atât mai bine. Ieri, la București, am asistat la prima zi a dezbaterilor organizate de revista britanică „The Economist”. A fost un prilej pentru a asculta economiști și o serie de idei legate de momentul pe care îl traversează economia globală. Yannis Stournaras, guvernatorul Băncii Greciei, a făcut o comparație între crizele din anii 2020 și apoi 2022 și actuala criză generată de războiul din Orientul Mijlociu. Suntem în fața unui nou pericol inflaționist. Guvernatorul Băncii Greciei a spus că deja așteptările privind rata inflației în zona euro au crescut la 3,1%, de la nivelul de 2%, înregistrat în februarie a.c. Incertitudinea este foarte mare, iar bancherii centrali sunt reținuți în a spune că vorbim despre o inflație tranzitorie, așa cum declarau în anul 2021. De data aceasta, nimeni nu știe când se va termina războiul din Orientul Mijlociu și, de asemenea, cât timp se vor prelungi efectele în economie. În criza sanitară, în anul 2020, statele europene au susținut economia, iar inflația a ajuns chiar în teritoriu negativ. Nu pentru mult timp. Peste doi ani, în august 2022, inflația în zona euro era de peste 10%, dar, între timp începuse războiul din Ucraina și implicit o criză plecată de la energie. Statele, politicienii și cetățenii nu au uitat astăzi explozia creșterii prețurilor din urmă cu aproape patru ani. Interesant este că, ieri, în cadrul conferinței, guvernatorul Băncii Greciei a ținut să spună de două ori că în actuala situație este posibil ca salariile să nu mai poată crește așa cum s-a întâmplat în crizele precedente. De ce s-ar întâmpla acest lucru, adică o înghețare a salariilor? Yannis Stournaras nu precizează, dar se subînțelege că, de data aceasta, inflația se suprapune cu dificultățile economice prin care trec companiile și de aceea este puțin probabil să existe creșteri de salarii în sectorul privat, iar în cel public raționalizarea cheltuielilor bugetare ar putea duce la păstrarea salariilor la același nivel. De altfel, România a și adoptat modelul acesta, în sensul că se află în al doilea an consecutiv în care salariile bugetare și pensiile nu au fost crescute. Economistul grec crede că este foarte posibil ca banca centrală să nu mai fie, de data aceasta, pilonul pieței. Răspunsul european în fața acestei situații ar trebui să fie o economie mai integrată. Fragmentarea Uniunii Europene trebuie redusă, iar obiectivele comune, precum apărarea sau mediul sunt tot mai coagulate. De altfel, emiterea de obligațiuni comune europene pentru finanțarea unor programe precum Next Generation EU sau SAFE arată un grad de integrare europeană ridicat. Trebuie menționat că, de exemplu, în criza din anii 2008-2009 statele din zona euro nu au reușit să se pună de acord pentru emiterea de obligațiuni comune. Guvernatorul Băncii Greciei a încheiat discursul de ieri dând un citat care spune „marele pericol este ca în vremuri tulburi să acționăm folosind o logică perimată”. Trimiterea este clară la criza de astăzi, dar Yannis Stournaras nu precizează mai clar care pot fi mijloacele folosite pentru a combate noul puseu inflaționist. Tot ieri, a susținut o alocuțiune și Enrico Letta, autorul unui raport referitor la piața unică. Acesta a fost de la început foarte tranșant spunând: „problema principală a competitivității europene se bazează pe un punct fundamental. Nu este complicat să numim problema, ci este dificil să depășim obstacolul. Problema principală este reprezentată de faptul că Uniunea Europeană se bazează pe 27 de state și deci pe cooperare între statele membre. Fragmentarea piețelor financiare, de energie și conectivitatea reprezintă cauza slăbiciunii noastre”, concluzionează Letta. Care completează, pentru a fi mai convingător, că statele europene sunt de două feluri: mici și cele care nu își dau seama că sunt mici. Soluția este clară o mai accentuată integrare europeană.

Ce a căutat Robert Fico la București? Premierul Slovaciei a spus-o foarte clar: „dacă România intenționează să exporte gaz natural în afara teritoriului său, adică să nu îl folosească doar pentru consum intern, Slovacia oferă utilizarea infrastructurii existente și va fi interesată de acest gaz pe baze comerciale”. Scurt și la obiect. Să reamintim că Slovacia și Ungaria sunt statele membre care încă importă cantități semnificative de gaze din Rusia și beneficiază de o perioadă de tranziție mai mare decât celelalte țări europene, doar că această facilitate expiră anul viitor. Exact când va intra în exploatare perimetrul Neptun Deep din Marea Neagră. Mai multe state europene sunt interesate să cumpere gaze extrase din Marea Neagră. Ucraina s-a oferit să depoziteze pe teritoriul său gaze din România, Ungaria încearcă de câțiva ani să încheie un acord comercial cu România (încă este neclar dacă a fost semnat sau nu), Slovacia și-a manifestat interesul, Austria, prin vocea OMV, consideră că România are o obligație morală, prin prisma investiției realizate, să încheie un acord comercial privind gazele din Marea Neagră, cu Germania există deja un acord semnat între OMV Petrom și o mare companie, Uniper, și, de asemenea, s-a încheiat un contract de achiziție pe termen lung între Energocom, cel mai important trader cu capital de stat din Republica Moldova, și OMV Petrom. Așadar, s-a dat startul într-o adevărată competiție pentru cumpărarea de gaze naturale extrase din perimetrul Neptun Deep. România devine dintr-odată interesantă la nivel european. În acest moment, România este cel mai mare producător de gaze naturale din Uniunea Europeană (UE), după ce Țările de Jos au închis în anul 2023 cea mai mare exploatare din UE, iar intrarea în producție a perimetrului Neptun Deep va consolida această poziție de lider. Pe de altă parte, politicieni și specialiști spun că astăzi, cu atât mai mult, gazul nu mai este doar energie, ci geopolitică, un factor de negociere strategică și de asigurare a securității pe mai multe paliere. Acest lucru îl poate înțelege și un elev de liceu. Întrebarea este: ce face România pentru a-și valorifica acest atu? Deocamdată, vedem doar întâlniri la nivel politic (utile, fără îndoială) și câteva acorduri comerciale. Dumitru Chisăliță, președintele asociației „Energia Inteligentă” propune lansarea unui proiect de țară prin care România să devină un pol de securitate europeană prin energie. Ideea este corectă, dar nu este clar în ce măsură România are capacitatea politică și administrativă să construiască un astfel de proiect, să găsească obiectivele clare și mijloacele pentru a le atinge. Nu trebuie să ne îmbătăm cu apă rece. Perimetrul Neptun Deep este important, dar nu esențial pentru Uniunea Europeană. Estimările arată că exploatările de gaze din Marea Neagră vor însemna cel mult 3% din cererea de la nivel european. Ceea ce nu este de neglijat, în contextul renunțării la aprovizionarea din Federația Rusă, dar nici indispensabil. Așa după cum estima recent un expert, gazul din Marea Neagră poate stabiliza aprovizionarea în Europa de sud-est. Să fim realiști. România nu va putea folosi gazul din Marea Neagră exclusiv pentru consumul intern. Sunt fapte clare, în acest sens: de cel puțin un deceniu nu s-a găsit nicio soluție pentru combinatele de îngrășăminte chimice lăsate în paragină juridică, preluarea Azomureș de către Romgaz se blochează în prețul tranzacției, nu există programe pentru dezvoltarea industriei chimice și nici astăzi nu este clar când se va finaliza centrala de la Iernut, județul Mureș, care va produce energie electrică folosind ca materie primă gazele naturale. De asemenea, se poate observa că OMV Petrom este mult mai activă în încheierea de înțelegeri comerciale decât Romgaz, care deține și ea 50% din exploatarea perimetrului offshore. Statul român este discret în materie de strategii de dezvoltare energetică. O fi bine, o fi rău? Nu știm. Ceea ce știm este că înțelegerile comerciale ar trebui să fie subordonate unei strategii care să armonizeze interesul național cu cel european.

Consolidarea acționariatului este un proces esențial pentru companii care întărește forța economică a firmelor. Numai că procesul de consolidare a fost blocat de dezinteresul micilor acționari față de proprietatea lor. Legea a fost schimbată, dar există o inițiativă care își propune să întoarcă legislația la vechea formă și implicit la vechiul blocaj. Povestea începe în urmă cu trei decenii. Atunci, România a derulat un așa-numit program de privatizare în masă. Să facem doar o scurtă istorie. Prin programul de privatizare în masă statul român a dorit să atingă două obiective: pe de o parte, să ofere cetățenilor români sub formă de acțiuni o parte din capitalul întreprinderilor de stat, pe de altă parte, să creeze instrumentele pentru a dezvolta piața de capital în România. În ce măsură au fost atinse cele două obiective este de discutat, dar indiferent de acest lucru, astăzi, putem vedea consecințele economice ale privatizării în masă. Una dintre ele este că există foarte mulți mici acționari (poate câteva sute de mii, poate chiar un milion de persoane) care mai au doar câteva acțiuni, care valorează câteva zeci de lei. Mai mult, prin mecanismele de alocare de acțiuni sau prin majorări de capital, unii dintre acționari pot dobândi și ceea ce se numesc fracții de acțiuni, adică nu doar un număr întreg de acțiuni, ci și părți dintr-un titlu de valoare. Trebuie spus că mulți dintre micii acționari au avut în ultimii ani o atitudine pasivă, în sensul că, de exemplu, mulți dintre ei nu și-au încasat dividendele cuvenite. Este adevărat că sumele primite erau mici, pe măsura deținerilor pe care le au în companii. Acest lucru, adică atitudinea pasivă, este de înțeles în măsura în care participațiile la companii erau de valoare redusă, iar dividendele la fel. Micii acționari mai aduc o problemă pentru companiile la care sunt proprietari. Este vorba despre fracțiile de acțiuni pe care aceștia le pot deține ca urmare a aplicării algoritmului specific de consolidare. Adică, este vorba despre proprietatea cu virgulă. Companiile aflate în această situație, care au mulți acționari cu titluri puține și cu fracții de acțiuni, vor să treacă la o consolidare a valorii nominale. Un demers de care este nevoie. Consolidarea valorii nominale aduce o coagulare a acționariatului și, în același timp, o consolidare a acționarilor cu adevărat interesați de dezvoltarea companiei. Prin consolidare, micii acționari sunt puși în fața a două decizii: fie cumpără acțiuni și rămân proprietari, fie își vând participațiile. Numai că până în urmă cu câteva luni, consolidarea valorii nominale a acțiunilor era practic imposibil de făcut. Motivul? Pasivitatea micilor acționari, care uită pur și simplu să își încaseze banii plătiți de companie în contul fracțiilor deținute. Sumele sunt mici, câteva zeci de lei, și de aceea micii acționari nu știau sau nu erau interesați să își ia banii. Din această cauză, procesul de consolidare a valorii nominale și implicit a acționariatului unei companii se bloca. În luna decembrie 2025, s-a găsit o soluție legală și anume sumele datorate de companie către micii acționari din răscumpărarea fracțiilor de acțiuni să devină prescriptibile. Adică, dacă nu sunt încasate pe parcursul a trei ani, sumele respective să fie prescrise și în felul acesta procesul de consolidare să poată continua. Era o soluție introdusă în lege care debloca situația companiilor care doresc să facă o consolidare a valorii nominale, iar prescripția, așa după cum arată juriști de prestigiu, are rolul de a înlătura incertitudinea din raporturile dintre deținătorii de acțiuni și cei care au fracții de acțiuni. Prescripția este un instrument juridic legal și justificat în cazul unor mici acționari complet dezinteresați de dreptul lor de proprietate. De altfel, promovarea acestui principiu în legislație avea darul să anuleze protecția exagerată acordată unor mici acționari, total lipsiți de interes pentru compania la care au participații. Doar că senatorii s-au speriat de prescripție și la mai puțin de trei luni de la schimbarea legii au inițiat o nouă modificare. Adică, Senatul vrea să revină la varianta inițială a legii, respectiv fără prescripție. Este o eroare și nu rămâne decât ca deputații să fie mai curajoși, mai logici și mai pro-business. Adică, să anuleze modificarea făcută de Senat, să lase legea în forma actuală, să accepte că o prescripție după trei ani este un termen absolut corect și să permită companiilor să își consolideze acționariatul și o dată cu el forța economică.

Manipulează Donald Trump piețele? Este întrebarea care a apărut ieri după analizele publicate de „Financial Times” și agenția de știri „Bloomberg”. Mai exact, luni, 23 martie a.c., cu un sfert de oră înainte ca președintele american să anunțe o veste bună referitoare la războiul din Orientul Mijlociu, pe piața de mărfuri s-au înregistrat mii de contracte, un volum mult mai mare decât cel obișnuit. Rezultatul declarației președintelui american a fost o scădere accentuată a prețului țițeiului, exact ceea ce anticipau tranzacțiile încheiate cu 15 minute înainte. Conform publicației „Financial Times”, pe bursele de mărfuri, luni 23 martie a.c., timp de două minute, între orele 6:49 și 6:50 (ora Washingtonului), s-au realizat tranzacții de 580 milioane de dolari, adică aproximativ 6.000 de contracte, ceea ce a însemnat, cantitativ, că au fost tranzacționate șase milioane de barili de țiței Brent și WTI. Agenția „Bloomberg” a precizat că în ultimele cinci sesiuni de tranzacționare volumul a fost de 700.000 de barili, adică de aproape nouă ori mai puțin decât în cele două minute de luni, 23 martie a.c. După 15 minute de la aceste tranzacții, Donald Trump a publicat o postare pe rețeaua sa socială în care se menționa că au avut loc discuții cu Iranul care vor duce la dezamorsarea crizei, iar piața a răspuns rapid, prețul barilului de țiței a scăzut imediat cu 14%, iar prețul acțiunilor unor companii americane și europene a făcut un salt. Economistul Paul Krugman, laureat al premiului Nobel, a declarat mass-media că există o explicație evidentă și anume o persoană apropiată de Donald Trump îi cunoștea intențiile și a exploatat aceste informații pentru a obține profituri substanțiale și rapide. Dar, oare, este vorba despre cineva apropiat de Donald Trump sau în cauză se află chiar președintele? Krugman precizează că nu este pentru prima dată când se întâmplă o situație de acest gen. Economistul reamintește mișcările suspecte înregistrate pe platforma de predicții Polymarket înainte de operațiunea SUA din Venezuela și de atacul asupra Iranului. Un trader a explicat pentru AFP că dincolo de volumul mare al tranzacțiilor este izbitor momentul în care acestea au avut loc. Când o poziție de piață se schimbă cu câteva minute înainte de un anunț care mișcă bursele înseamnă că există cineva care are informații confidențiale. Piața petrolului este un mediu foarte închis. Nu este vorba doar despre traderi care tranzacționează cantități viitoare, futures, ci despre un ecosistem format din companii petroliere, armatori și guverne, toți operând pe canale informaționale interconectate. Analistul de piață nu exclude ca mișcările să fi fost făcute de o companie petrolieră importantă. Cert este că la câteva ore după anunțul făcut de Donald Trump și după ce tranzacțiile au avut loc, președintele Parlamentului iranian a negat orice negocieri cu Statele Unite. Ne-am obișnuit ca autoritatea americană privind securitatea piețelor financiare, SEC, să fie foarte atentă cu manipularea pieței și cu eventuala folosire a unor informații privilegiate. Doar că despre situația de luni, 23 martie a.c., nu știm dacă autoritatea americană va declanșa o investigație care va merge până la capăt. Chiar la sfârșitul săptămânii trecute a mai apărut un caz de acest fel în care în centrul atenției este Elon Musk. Astfel, un juriu federal din San Francisco a decis că Elon Musk a înșelat acționarii Twitter în timpul procesului de achiziție a rețelei sociale. Avocații omului de afaceri au anunțat că vor face apel. Mai exact, două tweet-uri publicate de șeful Tesla în luna mai 2022 conțineau declarații false care au dus la scăderea prețului acțiunilor rețelei sociale. Daunele pricinuite acționarilor ar fi de 2,6 miliarde de dolari, conform avocaților reclamanților, dar suma nu este recunoscută și nici stabilită de tribunalul din San Francisco. Atât în cazul Donald Trump, cât și în cel al lui Elon Musk este greu de crezut că a fost doar întâmplarea. Mai degrabă a funcționat manipularea, dar totul rămâne de dovedit.

Guvernul are un plan pentru protecția companiilor și populației în fața crizei energetice. Constrângerile bugetare sunt clare, iar măsurile anunțate vor utile doar pe jumătate. Mai mult decât nimic. Ieri, ministrul energiei a vorbit despre măsurile pe care guvernul le va adopta pentru a proteja economia și populația pe durata crizei țițeiului. S-au spus multe în ultimele zile pe tema acestui subiect: fie că este foarte târziu și că alte state au aplicat deja o serie de măsuri, fie au fost propuse măsuri precum reducerea taxelor sau accizei ori plafonarea prețurilor carburanților. Nu putem fi siguri că variantele ministrului Bogdan Ivan vor fi și cele agreate de guvern, dar suntem obligați să lucrăm cu „materialul clientului”, mai exact cu declarațiile ministrului energiei. Trebuie spus mai întâi de toate că nicio soluție nu este perfectă, pentru că fiecare variantă are avantaje și dezavantaje. Propunerile de soluții sunt atât de diferite, pentru că ele reflectă interesele actorilor economici implicați. Putem compara situația în care se află guvernul cu cea a unui jongler care trebuie să țină trei mingi în aer fără să scape niciuna pe jos. O minge este interesul Executivului de a lua decizii de protejare a economiei și populației. Cei care își doresc cu ardoare o reducere a taxelor sau accizelor fac abstracție de situația bugetului. România este în continuare sub procedura de deficit excesiv și trebuie să reducă deficitul. În anul 2024, anul de vârf al deficitului, risipa a fost majoră. Dacă atunci, deficitul nu ar fi fost depășit atât de grosolan, acum, când România are nevoie de bani ar fi putut să folosească fonduri bugetare pentru a diminua efectele crizei energetice. A doua minge este cea a companiilor din domeniul energetic. Este nevoie de adoptarea unui set de măsuri, dar acesta nu ar trebui să arunce companiile din domeniu energetic în pierdere. Percepția publică este că firmele sunt bogate și trebuie „penalizate”, dar nimeni nu ar avea de câștigat dacă firmele din domeniu ar ajunge să înregistreze pierderi semnificative în următoarele luni. A treia minge este cea a consumatorului care își dorește, desigur, prețuri cât mai mici ale carburanților, dar, care trebuie să înțeleagă contextul complicat și limitările pe care le au măsurile de protejare a economiei și populației. Așadar, va putea guvernul să jongleze cu cele trei mingi fără să scape vreuna pe jos? Deocamdată, propunerile prezentate sunt cu jumătăți de măsură. Adică, este prevăzută o plafonare a adaosului comercial, ceea ce pare a avea ca sursă de inspirație produsele alimentare. Să reamintim că de câțiva ani se aplică o plafonare a adaosului comercial la unele produse alimentare de bază, dar nu se poate spune că rezultatele au fost vizibile. În cazul carburanților, plafonarea adaosului va fi și mai complicat de aplicat, pentru că se impune regula ca adaosul să nu depășească 50% din media de anul trecut. Deci, trebuie făcute calcule și eventual controale pentru a vedea dacă firmele aplică în mod corect schema de plafonare impusă de guvern. Eliminarea obligativității ca benzina sau motorina să aibă în componență minimum 8% combustibili de proveniență bio este utilă. Logica renunțării la această impunere este de a ușura producătorii și de a scădea costurile de fabricație. De asemenea, mai există un anunț important și anume că dacă încasările bugetare vor fi mai mari din motive legate de creșterile de prețuri ale carburanților, banii încasați în plus vor fi alocați pentru compensarea consumatorilor. Foarte bună ideea, dar este neclară, în sensul că guvernul va trebui să elaboreze norme precise care să arate funcționarea schemei de compensare. Deocamdată, nu este decât o declarație de bune intenții. La fel cum se întâmplă și cu asigurările ministrului energiei referitoare la specularea creșterilor de prețuri. Nici în acest caz nu este clar cum se va defini și eventual amenda specula. Sunt, după cum se poate vedea, destule complicații în planul guvernului, iar rezultatele sunt și ele incerte.

Într-o mulțime de informații economice importante, despre prețul țițeiului, tariful gazului natural sau despre inflația care amenință economia europeană, o știre atrage atenția. Este un articol care, pe de o parte, dă un răspuns la întrebarea: „ce se va întâmpla cu locurile de muncă?” și, pe de altă parte, oferă o imagine asupra felului în care va arăta economia următorilor ani. Așadar, profit.ro a publicat o analiză realizată cu ocazia prezentării la Paris de către Renault a planului strategic al grupului. Astfel, președintele director general al grupului Renault a anunțat că în următorii ani vor fi „angajați” 350 de roboți umanoizi Calvin-40 în fabricile companiei. Șeful Renault a dat și o serie de detalii legate de zonele de producție în care vor lucra roboții, dar și fabricile în care aceștia vor fi introduși în prima etapă. În primul rând, roboții vor fi folosiți în zonele cu muncă dificilă, dar și cu operațiuni repetitive. Reprezentantul Renault, citat de profit.ro, a oferit și câteva exemple. Roboții vor fi implementați în procese de producție care presupun ridicarea și transportul de piese cu greutate mare, cum sunt anvelopele sau pe liniile de fabricație pe care se asamblează caroseriile. De exemplu, roboții industriali pot transporta greutăți de 40 de kilograme pe distanțe mari. În al doilea rând, roboții vor prelua activitățile repetitive. Sunt încă multe locuri în fabrici în care salariații duc o piesă „din punctul A în punctul B”, după cum spune chiar reprezentantul constructorului francez. Desigur, declarațiile oficiale nu fac legătura în mod direct între introducerea roboților și reducerea locurilor de muncă. Dar, lucrurile sunt evidente. Creșterea gradului de automatizare merge mână în mână cu restructurarea salariaților. În cel mai bun caz, poate avea loc o schimbare de pondere, respectiv o reducere a numărului de posturi de execuție fără calificare înaltă și o creștere a numărului de angajați specializați în domeniul cercetării-dezvoltării, marketingului sau noilor tehnologii. Este, însă, clar că reducerile nu vor fi egale cu angajările, ci balanța se va înclina în favoarea unor reduceri de costuri. De altfel, fabrica de la Mioveni a aplicat, inclusiv anul acesta, o metodă „soft” de reducere a numărului de locuri de muncă. Este vorba despre un program de plecări voluntare, prin intermediul căruia au fost disponibilizați aproximativ 900 de salariați primind în schimb între 5.000 și 40.000 de euro, în funcție de criteriile stabilite de companie. Care sunt uzinele în care vor fi introduși roboții? Reprezentantul constructorului auto francez a explicat că primele fabrici în care vor lucra roboții vor fi cele deja automatizate, respectiv uzinele din Europa de Vest și din Coreea de Sud. În pasul următor, vor fi incluse în program și fabricile din România, Turcia și Maroc. Renault nu este singurul producător auto care va introduce roboți umanoizi pe fluxurile de producție. Astfel de investiții au anunțat și BMW, Mercedes, Hyundai sau Tesla. Președintele director general al grupului Renault a explicat în cadrul evenimentului de la Paris și obiectivele operațiunii de implementare în fabrici a 350 de roboți umanoizi. Grupul francez va reduce la jumătate timpii de întrerupere din uzine, va scădea cu 25% consumul de energie și va obține o diminuare a costurilor de producție cu 20%. Toate aceste creșteri de eficiență se vor face nu doar prin utilizarea roboților, ci și prin folosirea inteligenței artificiale. Planul strategic al grupului Renault ne dă un răspuns și la întrebarea pe care o auzim destul de des și anume: care va fi viitorul uzinei Dacia din Pitești? Din dorința de a crește productivitatea și competitivitatea, fabrica de la Mioveni va continua să fie tot mai tehnologizată. Deci, uzinele Dacia nu se vor închide, ci se vor moderniza.

A fost săptămâna băncilor centrale. Întâmplarea a făcut ca în aceeași săptămână patru bănci centrale importante reprezentând trei mari economii și o zonă economică de anvergură să aibă programate ședințe de politică monetară. Este clar că deciziile privind dobânzile cheie sunt în acest moment importante și oferă, alături de analizele care le însoțesc, repere față de evoluția economiei. Ieri, Banca Centrală Europeană (BCE) a decis menținerea dobânzilor la aceleași niveluri, respectiv rata dobânzii la facilitatea de depozit, rata dobânzii de refinanațare și rata dobânzii la facilitatea de creditare rămân nemodificate, respectiv 2%, 2,15% și 2,40%. BCE vede că marea problemă a acestui an este războiul din Orientul Mijlociu, care a crescut gradul de incertitudine și generează riscuri în sensul creșterii inflației și încetinirii creșterii economice. Banca Centrală Europeană scrie în raportul de ieri că implicațiile pe termen lung vor depinde de intensitatea și durata conflictului, cât și de modul în care prețurile produselor energetice vor afecta prețurile de consum și economia. În zona euro, inflația a ajuns în jurul valorii de 2%, dar presiunile care vin dinspre Orientul Mijlociu sunt vizibile. Tot ieri, Banca Angliei a luat decizia să păstreze dobânda de politică monetară la 3,75%, în condițiile unei inflații de 3%. Comunicatul Băncii Angliei vorbește încă de la început despre situația tensionată din Orientul Mijlociu. Organizați cum îi știm, englezii comunică situația economiei pe parcursul a 33 de paragrafe. Ce este de reținut? Că prețurile energiei și alimentelor sunt importante în formarea așteptărilor inflaționiste ale gospodăriilor. De altfel, se spune în raportul Băncii Angliei, că întreprinderile și gospodăriile sunt sensibile la șocurile inflaționiste, mai ales că recent au mai trecut printr-o situație de acest gen. Analiza remarcă și faptul că este posibil să existe un comportament care să nu facă nimic altceva decât să inducă inflație. Să remarcăm, totuși, că în acest moment dobânda de politică monetară este mai mare decât inflația ceea ce face ca dobânzile în general să fie real pozitive, ceea ce nu se întâmplă în toate statele. Aceasta este situația în România, unde inflația navighează în jurul ratei de 10%, în timp ce dobânda-cheie, stabilită de banca centrală, este de 6,5%. Banca centrală a Japoniei a păstrat rata dobânzii la 0,75% și este ușor de remarcat nivelul scăzut, dar acesta este reflexul unei economii mai deosebite, în sensul că inflația este la un nivel scăzut de numai 1,5%. La mijlocul acestei săptămâni, Comitetul Federal pentru Operațiuni de Piață Deschisă din cadrul Rezervei Federale americane a anunțat menținerea dobânzilor în intervalul 3,50%-3,75% anunțând că implicațiile conflictului din Orientul Mijlociu asupra economiei americane sunt incerte. Înainte de declanșarea conflictului din Iran, Rezerva Federală anunțase că până la sfârșitul acestui an va mai opera cel puțin o reducere a dobânzii. Acum, însă, este dificil de făcut o prognoză privind deciziile în viitor ale băncii centrale americane. În schimb, prognoza privind inflația s-a modificat, în sensul că a crescut la 2,7% de la 2,4%. Vestea bună pare a fi cifra de creștere economică, 2.4%, mai mult față de estimarea din decembrie 2025 care era de 2,3%. După cum se poate vedea toate cele patru mari bănci centrale din patru mari economii: SUA, zona euro, Japonia și Marea Britanie au păstrat neschimbate ratele dobânzilor. Ceea ce înseamnă că toate aceste bănci centrale au dat un semnal de prudență, respectiv așteaptă să vadă unde se duce inflația. Dacă va crește, este posibil să crească și dobânzile, așa cum s-a întâmplat în Australia. Dacă inflația va depăși momentul de incertitudine de azi, atunci și băncile centrale își vor continua scăderea dobânzilor. Dar, evoluția inflației depinde de războiul din Orientul Mijlociu, mai exact de durata și intensitatea acestuia.

Comisia Europeană a prezentat ieri noul regim legal pentru companiile europene, un program denumit EU Inc. Acesta este punctul de plecare de la care se va crea ceea ce se numește al 28-lea regim juridic al Uniunii Europene. Obiectivele declarate ale acestui program sunt, pe de o parte, reducerea fragmentării juridice care frânează creșterea start-up-urilor și mișcarea fluxurilor de capital pe piața unică europeană și, pe de altă parte, simplificarea expansiunii transfrontaliere a companiilor. Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a explicat situația actuală: „antreprenorii europeni care doresc să se extindă la nivelul Uniunii se confruntă cu 27 de sisteme juridice și cu peste 60 de forme de societăți naționale. Prin noul program orice antreprenor va putea înființa o companie în termen de 48 de ore, oriunde în Uniunea Europeană și în întregime online. Obiectivul este clar: o Europă, o piață, până în 2028”. Programul va da posibilitatea înființării unei societăți cu răspundere limitată a cărei validitate juridică va acoperi întreaga Uniune Europeană. Noul regim juridic nu va înlocui reglementările naționale, ci va fi o variantă complementară. Adoptarea noului statut european va permite înființarea unei companii în 48 de ore, fără limită de capital sau mai precis chiar și cu un capital social de un euro, în plus, vor fi eliminate taxele notariale și complexitatea structurilor naționale. Fragmentarea actuală generează costuri substanțiale. Pentru a opera la nivel european, o companie trebuie să înființeze numeroase filiale, pentru că statele membre au reglementări specifice. Proiectul EU Inc depășește acest obstacol prin faptul că firmele înființate pe baza acestui program vor avea recunoaștere automată în toate cele 27 de state membre. De asemenea, aceste companii vor putea angaja și vor putea semna contracte comerciale oriunde în Uniunea Europeană. Procesul de înființare al companiilor este complet digital, termenul limită este de două zile, iar, în plus, barierele de intrare sunt mai puține, respectiv un capital social minim de un euro. Mecanismul introduce și instrumente standardizate pentru fluxurile de capital. Programul numit EU-Fast simplifică posibilitatea finanțării companiilor de tip start-up și vine cu o standardizare la nivel european pentru fondurile de capital de risc. Mai exact, modelul contractual de finanțare va fi identic la Paris, la Berlin, la Varșovia sau la București. În prezent, acordarea de acțiuni angajaților din mai multe state membre este un coșmar fiscal. Statutul de societate comercială europeană va permite integrarea angajaților sub un model unic, prin programul EU-Esop, inclusiv în ceea ce privește oferirea de acțiuni. Așteptările sunt mari. De exemplu, inițiativa celui de-al 28-lea regim juridic își propune să facă mai simplu accesul companiilor europene la capitalul global și, bineînțeles, la cel local. Uniunea Europeană speră să transforme dinamica investițiilor și să elimine obstacolele asociate cu extinderea geografică a afacerilor. De fapt, Europa vrea să vorbească pe o singură voce juridică. Mecanismul își propune să reducă decalajul care desparte companiile europene de cele americane în materie de dezvoltare a start-up-urilor și de acces la finanțare. Sunt câteva condiții tehnice necesare pentru implementarea acestui program, cum ar fi de exemplu interoperabilitatea registrelor naționale ale comerțului. De asemenea, este de așteptat ca noul regim să fie bine primit de antreprenori. Practic, în următoarele luni, Parlamentul European și Consiliul European vor trebui să aprobe detaliile tehnice ale programelor care construiesc al 28-lea regim juridic de la nivelul Uniunii Europene, iar înregistrarea efectivă a companiilor este așteptată să aibă loc înainte de sfârșitul acestui an. Trebuie spus că regimurile fiscale rămân naționale, dar experții de la Bruxelles lucrează la o legislație comună, absolut necesară, privind insolvența. În concluzie, piața unică va avea un vehicul economic pentru extinderea afacerilor la nivel european.

Un raport OCDE arată, pe de o parte, decalajele care separă România de statele dezvoltate, iar, pe de altă parte, oferă recomandări pentru îmbunătățirea performanțelor economiei locale. Analiza arată câte schimbări sunt de făcut în economia și societatea românească. De obicei, rapoartele instituțiilor de specialitate referitoare la România sunt extrem de amănunțite, dar concentrate pe anumite domenii. De exemplu, analizele agențiilor de rating se referă la indicatorii macroeconomici și financiari. Există o excepție și anume raportul prezentat la începutul acestei săptămâni de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE). Organizația surprinde în analiza sa întreaga societate românească, de la indicatorii macroeconomici, la cei sociali și de la analiza sistemului de sănătate, până la indicatorii demografici. Fără a omite regimul fiscal. Este o analiză exhaustivă a economiei și societății românești realizată cu ajutorul indicatorilor consacrați, dar și prin comparații sugestive cu statele OCDE. Doar raportul de țară al Comisiei Europene își propune să fie la fel de cuprinzător. Ca o observație generală, trebuie spus că raportul OCDE este un „duș rece” pentru economia și societatea românească. Nu prin dorința de a critica situația în care se află România, ci, dimpotrivă, prin analiza obiectivă care arată prin cifre și comparații, nu prin comentarii, zonele în care România este fie rămasă în urmă față de media statelor OCDE, fie lipsită de performanță. Mesajele cheie ale OCDE pleacă de la expansiunea fiscală (creșterea deficitului bugetar) care creează riscul unei traiectorii nesustenabile a datoriei publice. Soluțiile pentru corectarea dezechilibrelor fiscale sunt eficientizarea cheltuielilor și extinderea bazei de impozitare. De asemenea, se spune foarte clar că deciziile privind politica monetară nu trebuie să scadă dobânda-cheie până când inflația nu va ajunge la ținta BNR. Există și constatarea că tinerii, femeile și persoanele în vârstă cu calificare scăzută sunt prezenți în număr redus pe piața oficială a muncii. Soluțiile pentru creșterea ocupării sunt o educație mai bună, îngrijirea copiilor la prețuri accesibile, politici incluzive privind forța de muncă și performanțe mai bune ale sistemului de sănătate. În plus, recomandarea este ca România să încurajeze dezvoltarea inovării și să adopte tehnologiile digitale. Dincolo de mesajele generale, analiza OCDE se extinde în multe domenii. Și de cele mai multe ori, ele nu avantajează România. Totuși, convergența veniturilor cu țările OCDE a fost accentuată. Dar, o problemă este nivelul NEET, adică tinerii cu vârste cuprinse între 15 și 29 de ani care nu sunt incluși în nicio formă de învățământ și nici nu lucrează. La acest capitol, România este mult peste media OCDE fiind pe primele locuri alături de Turcia și Columbia. România a făcut progrese semnificative în integrarea în economia globală, datorită, în primul rând, investitorilor străini care au venit în țară. Rata inflației rămâne ridicată, iar creșterile de salarii au început să se tempereze în comparație cu nivelul ridicat din anul 2024. Salariile în termeni reali au crescut mai rapid decât productivitatea și chiar dacă rămân la un nivel redus față de majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene, ritmul de creștere a fost accentuat. De exemplu, în anul 2024, salariile în sectorul public au crescut cu 18,5%, iar salariul minim cu 30%. Raportul OCDE arată că veniturile bugetare au stagnat, iar cheltuielile au crescut. Analiza compară cheltuielile bugetului României, ca procentaj din PIB, față de media OCDE. Astfel, România cheltuiește mai mult decât media OCDE pentru transport și ordine publică, mai puțin pentru educație, sănătate și protecție socială și practic egal pentru apărare. De exemplu, salariile din sectorul public reprezintă o pondere relativ mare din totalul cheltuielilor guvernamentale, respectiv 25,7% față de media OCDE de 20%. Ceea ce arată că există un potențial de reducere a cheltuielilor cu salariile din sectorul public. Desigur, analiza OCDE dedică un capitol sistemului fiscal (care trebuie reconfigurat), dar și sistemului de sănătate sau politicii privind forța de muncă. Prin analizele sale, OCDE pune o oglindă în fața economiei și societății românesti. Se uită cineva cu atenție?

Președintele României și premierul caută soluții pentru rezolvarea crizelor. Pe de o parte, criza energetică actuală, pe de altă parte, deficitul comercial. Consultările pe aceste teme cu reprezentanții unor companii nu pot fi decât binevenite. În ultimele zile, premierul și președintele țării au avut întâlniri cu reprezentanții câtorva companii mari din România din domenii total diferite. De exemplu, cu o săptămână în urmă, premierul Ilie Bolojan a avut o întrevedere confidențială cu președintele-director general al grupului german Schwarz. Compania Schwarz deține în România și în lume două rețele comerciale importante. Cele două branduri sunt pe primele locuri în ceea ce privește cei mai mari importatori în România. De asemenea, conform Ziarului Financiar, grupul Schwarz are și 23 de fabrici de procesare a alimentelor. O situație extrem de rară pentru o firmă de retail, în sensul că toate celelalte rețele comerciale se limitează la activitatea de distribuție și comercializare, nu și la producție. Schwarz este o excepție: a dezvoltat în Germania unități de producție pe care le folosește pentru fabricarea produselor marcă proprie care sunt distribuite în magazinele din întreaga Europă. Nu știm ce s-a discutat la întâlnirea pe care premierul a avut-o cu CEO-ul grupului Schwarz, pentru că temele au rămas confidențiale, dar pe surse, „Ziarul Financiar” a aflat că premierul Bolojan a adus în discuție posibilitatea ca grupul german să construiască în România o fabrică sau mai multe. Ideea este bună. Cu câțiva ani în urmă, președintele Camerei de Comerț și Industrie a României avea o idee pentru a reduce deficitul balanței comerciale. Propunerea era ca oficiali ai statului român să discute cu principalii importatori în România pentru a încerca să îi convingă să deschidă o fabrică în țară. Nu știm dacă premierul Bolojan și-a adus aminte de propunerea șefului Camerei de Comerț sau a fost o inițiativă a prim-ministrului, cert este că ideea unei întâlniri a fost bună. Într-un moment în care Comisia Europeană caută soluții legislative pentru o așa-numită întărire a poziției fermierilor pe lanțul de aprovizionare cu produse agro-alimentare, într-un moment în care, de asemenea, ministrul agriculturii s-a dus la întâlnirea Agrifish cu câteva propuneri absurde, precum plafonarea mărcilor proprii în magazinele de retail modern. Chiar dacă sunt vizibile presiunile pentru schimbarea legislației, Ilie Bolojan a ținut să se întâlnească cu un important manager al grupului german. Vom vedea dacă întâlnirea premierului cu CEO-ul companiei va avea rezultate sau nu, dar ideea premierului a fost binevenită. Și președintele țării, Nicușor Dan, a avut ieri discuții cu reprezentanții OMV și ai companiei românești Petrom. Desigur, agenda publică a întâlnirii a inclus temele așteptate, cum sunt exploatarea gazelor naturale din Marea Neagră sau securitatea aprovizionării, dar contextul conflictului din Orientul Mijlociu este cu totul special. Indiferent de speculațiile care se pot face pe tema unor astfel de întâlniri, ele sunt corecte, pentru că într-o criză precum cea energetică pe care o traversăm în acest moment soluțiile trebuie să vină printr-un parteneriat public-privat. Administrația și companiile din domeniu au în mod egal o responsabilitate pentru a asigura, pe de o parte, ritmicitatea aprovizionării și, pe de altă parte, prețuri rezonabile. De aceea, dialogul dintre decidenții de la vârful statului român și reprezentanții companiilor este absolut necesar. Este foarte probabil ca în unele zone ale societății să existe o reacție negativă față de întâlnirile președintelui și ale premierului cu reprezentanții unor companii. Dar, indiferent de opiniile contrare faptul că politicienii de la vârful statului se consultă în situații de criză cu mediul de afaceri este un pas înainte. Primul pas pentru găsirea unor soluții bune.

La aproape două săptămâni de la începerea conflictului din Orientul Mijlociu apar efectele în economie, analizele și estimările privind evoluția viitoare. În mod vizibil, piețele au avut o dinamică negativă. O analiză publicată de agenția financiară S&P Global sintetizează evoluția mărfurilor energetice și ale produselor agroalimentare. Prețul țițeiului Brent a crescut în perioada 24 februarie-9 martie a.c. cu 41%, tariful gazului natural lichefiat destinat statelor asiatice a crescut cu 132%, iar prețul polițelor de asigurare împotriva riscurilor de transport a urcat de opt ori. Prețul aluminiului a crescut cu 20%, iar cel al fertilizanților cu aproape 40%, ceea ce arată că efectul asupra sectorului agricol ar putea fi semnificativ. Este adevărat că prețurile materiilor prime agricole, grâu sau porumb, au crescut ceea ce, însă, pune din nou presiune asupra inflației produselor alimentare. Totodată, analiza S&P Global arată că de la declanșarea conflictului până la sfârșitul săptămânii trecute traficul navelor prin strâmtoarea Ormuz a tins spre zero. În același timp, analiza atrage atenția că statele din Golful Persic sunt dependente la rândul lor de importuri, în special, de grâu, ulei sau zahăr. Blocarea strâmtorii obligă importatorii să folosească porturile din Marea Roșie, o variantă mai costisitoare și destul de nesigură. Analiza este relevantă pentru că riscurile inflaționiste pun presiune acum asupra economiei mondiale. De altfel, specialiștii au început să privească atent asupra economiei americane. Părerile sunt împărțite: optimiștii văd o economie americană rezilientă, pesimiștii observă deja primele semne ale încetinirii creșterii și ale inflației. Toți specialiștii sunt, însă, de acord că efectele războiului asupra economiei americane și mondiale vor fi dependente de durata conflictului. Deocamdată, în luna februarie a.c., economia americană a pierdut 92.000 de locuri de muncă, iar creșterea economică anualizată a fost, în ultimul trimestru al anului trecut, de numai 0,7%, la jumătate față de nivelul prognozat. În funcție de durata conflictului, economiștii anticipează probleme mari și pentru economia americană, adică o reducere a creșterii economice și inflație. Sondajele arată că riscul de recesiune și-a dublat probabilitatea, până la 30%, iar prognozele nu exclud un preț al țițeiului care să atingă 150 de dolari barilul. De altfel, ca întreaga economie globală și cea americană este amenințată de inflație. Dacă firmele americane producătoare de țiței și gaze naturale pot fi mulțumite cu noile cotații, consumatorii sunt afectați direct de prețul benzinei la pompă. De exemplu, economiștii americani au calculat că o creștere cu 10 dolari a prețului barilului de țiței are ca efect o creștere cu 25 de cenți a galonului de carburant. Încrederea consumatorilor este la un nivel redus, iar costul vieții îi face pe americani să apeleze la credite. De aceea, poziția Rezervei Federale este din nou în atenție. Banca centrală a SUA va avea marți și miercuri ședința de politică monetară. Acum, mai mult ca în ultimele luni, guvernatorii Rezervei Federale sunt în dubiu: să scadă sau nu nivelul dobânzii, care se află în acest moment în intervalul cuprins între 3,50% și 3,75%? Din nou, banca centrală americană caută echilibrul între decizia care să ducă la scăderea inflației fără să afecteze creșterea economiei și crearea de noi locuri de muncă. În interiorul Rezervei Federale sunt două curente de opinie, cel al așa-numiților „șoimi” care sunt prudenți în luarea deciziilor și „porumbeii”, susținători ai măsurilor de creștere a economiei și de încurajare a înființării de noi locuri de muncă și deci promotori ai scăderii dobânzilor. Președintele Trump știm cum vede politica monetară, respectiv își dorește o cât mai rapidă scădere a dobânzii. Numai că în acest climat complicat și în fața pericolului de creștere a inflației, decizia Rezervei Federale americane ar putea fi o amânare a reducerii dobânzii cheie.

După mulți ani, bugetul de stat a fost alcătuit în mod realist. Numai că anul acesta realizarea bugetului depinde de situația din economia mondială. Mai precis depinde de prețurile materiilor prime energetice. Înainte de a citi nota Consiliului Fiscal referitoare la proiectul bugetului de stat pe anul 2026, am revăzut opiniile instituției cu privire la proiectele celor două rectificări bugetare din toamna anului trecut. Am vrut să verific acuratețea analizei Consiliului Fiscal și, într-adevăr, dacă privim anticiparea deficitului bugetar avem confirmarea că a fost corectă. Adică, instituția fiscală a mizat pe un nivel al deficitului bugetar, în anul 2025, de 8,4% din PIB, ceea ce s-a și întâmplat. Am plecat de la rectificările bugetare de anul trecut pentru a vedea premisele bugetului pe anul acesta. Și, într-adevăr, anul trecut, pentru prima dată după o lungă perioadă, Consiliul Fiscal considera că veniturile și cheltuielile bugetare nu sunt supraevaluate și respectiv subevaluate. Din acest punct de vedere, vestea bună se păstrează pentru proiectul de buget pe anul acesta. Am scăpat de supraevaluarea veniturilor și subevaluarea cheltuielilor, o metodă devenită clasică prin care fostele guverne își asigurau pe hârtie un deficit bugetar țintit, dar o dată cu execuția bugetului devenea clar că va exista o deviere semnificativă de la deficitul aprobat. Se întâmplă o mică „minune” și anume că observațiile Consiliului Fiscal nu mai includ supra sau sub evaluarea. Dar, anul acesta, riscurile ca datele bugetare să fie complet deturnate de realitate vin de pe plan internațional. Mai precis, tensiunile politice și incertitudinile din economia mondială ar putea da complet peste cap echilibrele bugetare pe care le-a creat proiectul. De altfel, documentul Consiliului Fiscal precizează în mai multe rânduri că plauzibilitatea veniturilor și cheltuielilor este strâns legată de evoluția conflictului din Orientul Mijlociu, care ar putea determina un impact negativ asupra creșterii economice. Proiectul de buget este construit cu un deficit de 6,2% din PIB, nivel considerat realist de Consiliul Fiscal, dar, din nou, doar în condițiile în care nu se vor face resimțite efecte severe ale războiului din Orientul Mijlociu. În rest, Consiliul Fiscal se întoarce la măsuri care au fost discutate de nenumărate ori în ultimii ani fără, însă, fără rezultate. Este vorba despre gap-ul de TVA și o colectare mai bună a taxelor și impozitelor. Sunt subiecte de la care așteptările au fost mari, dar realizările au fost nesemnificative. Raportul Consiliului Fiscal arată că există o serie de obiective divergente unele față de celelalte, cum ar fi creșterea cheltuielilor de apărare, consolidarea fiscală (adică, reducerea deficitului bugetar) și o creștere realistă a veniturilor bugetare. O temă care poate fi controversată este cea a investițiilor publice. După ce s-a alocat pentru investiții 6,7% din PIB, în anul 2024, și 7,2% din PIB, anul trecut, proiectul de buget de anul acesta prevede cheltuieli de capital în valoare de 8% din PIB. Raportul Consiliului Fiscal arată că în pofida unor investiții mari creșterea economică a rămas redusă, cu cel mult 1%. Alocarea unui procentaj atât de mare din PIB pentru investiții în acest an este discutabilă. Pe de o parte, este un an important pentru absorbția de fonduri europene, ceea ce necesită un nivel de cofinanțare semnificativ. Pe de altă parte, într-un moment în care este nevoie să continue reducerea deficitului bugetar ar fi o soluție bună să existe o prioritizare a investițiilor în așa fel încât să poată fi atinse două obiective în același timp și anume reducerea deficitului bugetar și realizarea unor investiții cu efect de antrenare în economie și care să genereze creștere economică. În concluzie, Consiliul Fiscal consideră că bugetul de stat este construit pe baze realiste și indicatorii pot fi atinși. Cu o singură condiție și anume ca efectele conflictului din Orientul Mijlociu să nu fie atât de mari încât să dea peste cap toate datele bugetare.

În prima lună a acestui an, consumul a scăzut drastic. Nivelul scăderii a fost cu 9,1%, față de ianuarie 2025, și cu 25,3% față de luna decembrie anul trecut. Cifrele par neverosimile. Cel puțin dacă raportăm ianuarie 2026 la decembrie 2025 vedem o adevărată prăbușire, nu doar o scădere. Evident, există în această cădere o explicație la prima mână. Adică, știm că, în mod tradițional, în România, în luna decembrie, consumul crește peste media anuală, pentru că Sărbătorile de iarnă aduc acea exuberanță irațională despre care se vorbește în manualele de economie. Doar că după decembrie, vine inevitabil luna ianuarie și comercianții, de exemplu, știu că nivelul consumului scade mult, pentru că, pe de o parte, toată lumea trăiește din stocurile acumulate cu o lună în urmă și, pe de altă parte, multă lume se trezește, după cheltuielile de Sărbători, cu mai puțini bani în conturi și în buzunare. Fără îndoială, modelul s-a aplicat și anul acesta. Adică, a scăzut consumul în ianuarie a.c. față de decembrie 2025, doar că nivelul reducerii este cu adevărat șocant (25%). Cu atât mai mult cu cât perioade din an comparabile, ianuarie 2026 față de ianuarie 2025, indică o reducere a consumului cu 9%. Știm ce s-a întâmplat. Nu doar efectul sărbătorilor a acționat, ci și măsurile luate de guvern în a doua jumătate a anului trecut. Anul 2025 s-a încheiat cu o rată a inflației ridicată, aproape de 10%, inflație statistică, și mai mult decât 10 procente, inflație resimțită de consumator, în funcție de coșul de produse. Anul trecut, guvernul a decis creșterea unor taxe și impozite sensibile pentru consumatori, precum TVA-ul sau accizele. Mai mult, încă din decembrie 2025 s-a anunțat creșterea taxelor și impozitelor locale, fapt care s-a și întâmplat la o amplitudine mai mare decât așteptările. În acest climat de creștere a fiscalității este clar că populația a fost mult mai atentă la consumul propriu. În fine, anul trecut, veniturile salariale și pensiile au fost înghețate, situație care se prelungește și în 2026. Să spunem clar: toate deciziile luate anul trecut au avut darul să echilibreze parțial finanțele publice, să mai reducă deficitul bugetar, fapt subliniat ca pozitiv de agențiile de rating, de exemplu. Exista riscul ca în cazul în care guvernul nu ar fi luat nicio măsură care să reducă deficitul, agențiile de rating să fi aruncat România în categoria „nerecomandat pentru investiții”. Deci, din punctul de vedere al bugetului, măsurile decise de guvern au fost de-a dreptul salvatoare. Din punctul de vedere al economiei, măsurile au dus la o contracție demonstrată atât de recesiunea tehnică de la sfârșitul anului trecut, cât și de prăbușirea consumului de la începutul acestui an. Întrebarea este: cifrele din ianuarie a.c. ne arată o tendință care s-a instalat în economia românească și se va manifesta pe o perioadă lungă de timp sau este doar o mișcare trecătoare? Dacă avem în vedere indicatorii macroeconomici de la începutul anului, incertitudinile care vin din economia mondială, dar și mecanismul psihologic din rândul consumatorilor români sunt șanse mari ca anul acesta nivelul consumului să își continue scăderea. Cu alte cuvinte, economia românească pierde un motor de creștere esențial, cu siguranță important, și anume consumul. Doar că acest lucru se întâmplă destul de brusc și cu un nivel prea ridicat. Cădem din lac în puț, trecem de la o economie cu o creștere propulsată de consum la o economie în care consumatorii își gestionează mult mai atent banii. Desigur, cifrele din ianuarie 2026 erau anunțate de evoluția de anul trecut când consumul a înregistrat practic o stagnare. Dar, prăbușirea de la începutul anului este un semnal de alarmă pentru toată lumea. Pentru companii care vor trebui să gândească o strategie de preț care să se adapteze la noile condiții, pentru guvern, care ar putea să își vadă dat peste cap calculul bugetar și pentru gospodării care vor fi nevoite să învețe să își administreze banii cu prudență. Intrăm, așadar, într-o economie nouă în care va trebui să ne descurcăm.