Discover
Economia reală
Economia reală
Author: RFI România
Subscribed: 26Played: 112Subscribe
Share
© France Médias Monde
Description
Rubrica abordează teme, de la cele mai complexe, precum deficitul bugetar și efectele asupra vieții economice și sociale, evoluția pieței muncii, finanțarea sistemelor publice, până la subiecte punctuale, precum evoluția prețurilor, a salariilor, productivitatea muncii, nivelul dobâzilor, etc.
620 Episodes
Reverse
Sunt sigur că nu vă spun nimic aceste nume: Laura Ion, Köllő Réka, Sárig Attila, Emilia și Jakab Bodor, familia Rétyi. Ei sunt câștigătorii a opt medalii, dintre care una de aur, la un adevărat campionat mondial pentru producătorii de brânzeturi, World Cheese Awards, care s-a desfășurat anul acesta la Córdoba, în Spania. Am avut ambiția și norocul să vorbesc săptămâna aceasta, în mai multe emisiuni la postul Agro TV, cu fiecare dintre câștigători. Cazurile lor sunt destul de diferite, dar au și câteva puncte comune. De exemplu, în dialogul pe care l-am avut cu toți medaliații am simțit că vorbesc cu oameni fericiți. Fiecare dintre ei, chiar dacă unii nu au fost la prima medalie câștigată la această competiție, erau mândri de performanța pe care au obținut-o. Medalia câștigată a fost încă o confirmare că munca lor și a colaboratorilor este apreciată la cel mai înalt nivel. Un alt loc comun pentru medaliați este că au învățat tehnologia de fabricație de la specialiști străini. Elvețieni, spanioli, maghiari, italieni sau francezi au fost mentori pentru producătorii români. Nu este nimic anormal să înveți de la profesioniști, mai ales că orice profesor are nevoie de un elev care să îl depășească, model care în cazul producătorilor români a funcționat de minune. Mai este o linie de unire între câștigători și anume pasiunea pentru domeniul lactatelor. Punctele comune se opresc aici și încep diferențele mai mici sau mai mari. De exemplu, Sárig Attila a lucrat ca alpinist utilitar și a decis în urmă cu câțiva ani să se întoarcă în comuna natală Ghimeș-Făget din județul Bacău. El produce mai multe feluri de brânză, de altfel a câștigat două medalii în Spania, dar are resurse limitate, respectiv doar opt văcuțe. Sárig Attila mi-a povestit că a avut unele probleme și a fost nevoit să mai vândă din animalele pe care le avea. Cu toate acestea, producătorul din Bacău face brânzeturi de calitate pe care le vinde către restaurantele din zonă și într-un mic magazin din comună. Nici Asociația „Dezvoltare Comunitară Rurală” din Gheorgheni, județul Harghita, nu are multe capete de animale, doar 18 vaci de lapte plus o suprafață de 38 de hectare cultivată. De altfel, asociația care a primit două medalii funcționează ca o fermă educațională, turistică având o producție redusă, dar de calitate. Produsele medaliate trebuie vândute, iar din acest punct de vedere lucrurile stau destul de diferit. Brânzeturile câștigătoare se vând și într-un mic magazin sătesc, și în restaurante locale, și online, și în mici lanțuri de băcănii, și, destul de rar, în câteva mari rețele de retail. Nu este un reproș adus supermarketurilor. Regulile retailului modern sunt clare și ele țin cont de cantitatea care poate fi livrată și de spațiul de vânzare limitat. Cu toate acestea, orice rețea comercială își poate face un titlu de glorie aducând la raft produse premiate la nivel mondial. La Córdoba, în Spania, au fost înscrise 5.330 de brânzeturi din 45 de țări, ceea ce arată anvergura competiției. Să fim, totuși, realiști și să nu supralicităm victoriile. Trebuie să spunem că au fost premiate 818 brânzeturi, din care 37 cu Super Gold, 115 cu aur, 284 cu argint și 382 cu bronz. Cele mai multe medalii le-au obținut Italia, Elveția, Țările de Jos, Austria și Franța. România a avut și ea opt medalii, ceea ce înseamnă puțin în comparație cu producătorii importanți, dar principalul merit este că a reușit să intre în clasament. Am vorbit cu producătorii locali. Nu sunt nici eroi, nici vedete. Dimpotrivă, la nivelul țării oamenii și produsele premiate sunt foarte puțini cunoscuți. Producătorii fac însă lucruri excepționale în condiții de aproape anonimat. Înainte de a scrie acest text am stat în dubiu dacă să abordez tema brânzeturilor sau listarea companiei Anthropic pe Nasdaq, o ofertă publică inițială excepțională despre care vorbește toată presa internațională. Succesul poate veni și la Bursă și la un campionat mondial al brânzeturilor. Nu putem nici contrapune, nici asemăna brânza de Horezu, medaliată cu aur, cu Claude, aplicația de inteligență artificială. Dar, un lucru este sigur: lumea are nevoie și de brânză maturată, și de inteligență artificială.
Ministrul finanțelor Alexandru Nazare a publicat o serie de date detaliate cu privire la datoria publică și la necesarul de finanțare pentru acest an. Dincolo de cifre, analiza ministrului finanțelor scoate în evidență câteva adevăruri simple pe care însă de multe ori le omitem prea ușor. Atrage atenția proporția care există anul acesta între sumele împrumutate pentru deficitul bugetar și cele pentru datoria ajunsă la scadență. Alexandru Nazare arată că 53% din sumele împrumutate anul acesta trebuie folosite pentru a rambursa împrumuturi făcute anii trecuți și care au ajuns acum la scadență, iar 47% din sume acoperă deficitul bugetar anual. Să spunem și cifrele: necesarul de finanțare este de 279 miliarde de lei, din care 130 miliarde de lei sunt pentru a echilibra bugetul cu deficitul din acest an, iar 149 miliarde de lei sunt împrumutați pentru a plăti datoria ajunsă la scadență. Trebuie să remarcăm că este de-a dreptul îngrijorător că volumul împrumuturilor actuale necesare pentru plata unor credite sau emisiuni de obligațiuni ajunse la scadență este mai mare decât nivelul deficitului bugetar. Este îngrijorător pentru că acest raport ne arată un mecanism care a început să se manifeste și anume împrumuturile vechi care ajung la scadență sunt deja atât de mari încât le depășesc pe cele curente. România a intrat într-un perpetuum mobile, adică s-a împrumutat ieri pentru a putea susține cheltuielile curente, se împrumută azi pentru a acoperi deficitul bugetar și va fi obligată să se împrumute mâine pentru a plăti datoriile vechi. Tot acest „bulgăre de zăpadă” care se amplifică nu face decât ca în următorii ani să crească datoria publică. Practic, din acest mecanism nu se poate ieși decât într-un singur fel și anume reducând deficitul bugetar. Cu împrumuturile vechi nu se mai poate face nimic, ele au fost încasate, folosite și trebuie plătite în condițiile stabilite de angajamentele comerciale. Reducerea deficitului bugetar scade nevoia de finanțare curentă, dar nu poate influența dobânzile și scadențele care trebuie plătite în contul împrumuturilor vechi. De aceea, oricât de mult s-ar reduce deficitul bugetar, chiar și în situația greu de crezut că România ar ajunge la excedent bugetar, nevoia de finanțare va rămâne, iar creșterea datoriei publice se va întâmpla. Desigur, există și o situație în care se poate șterge de către creditori o parte din datoria veche. Dar este mai bine să nu ne dorim acest lucru, pentru că ar însemna că economia românească se află într-o situație atât de proastă încât trebuie să apeleze la o tăiere a datoriei. Exemplul Greciei este relevant în acest sens. De asemenea, o problemă complicată este și aceea că împrumuturile de azi se fac la dobânzi mai mari decât cele contractate în urmă cu câțiva ani de zile. Costuri mai mari înseamnă o povară crescută pentru plata acestor credite luate de statul român. O situație specială apare în datele prezentate de ministrul finanțelor. Știm cifrele datoriei pe termen scurt, raportul BNR arată că datoria externă pe termen scurt este 22% din totalul datoriei. Pare un procentaj echilibrat. Dar datele prezentate de Alexandru Nazare ne arată că aproape jumătate din cele 139 miliarde de lei împrumutate anul acesta pentru datoriile vechi ajunse la scadență provine din creditele din anii 2024 și 2025. Adică, din împrumuturi realizate nu pe termen scurt, ci foarte scurt. Pentru că un stat care ajunge să se împrumute cu o scadență la un an sau doi arată că este într-o „teribilă foame de bani”. Acest lucru ne spune totul. De fapt, ne spune că statul va avea nevoie în continuare de împrumuturi și deci datoria publică va crește.
CFR Marfă a intrat oficial în faliment. Este un prilej pentru a ne întreba cât de mari au fost pierderile companiei în ultimii 20 de ani, cine a profitat de obligațiile de plată neachitate și cine sunt firmele care au pierdut? Întrebări corecte, răspunsuri dificile. Tribunalul București a dispus intrarea CFR Marfă în procedura simplificată de faliment. Este cât se poate de logic, dar, evident, prea târziu. Se spune că falimentul este bun pentru a curăța economia de companiile neperformante și pentru a le da posibilitatea celor corecte și profitabile să evolueze normal. Doar că falimentul CFR Marfă nu folosește la nimic. Nici pentru recuperarea unei părți a datoriilor pe care le au creditorii, nici pentru asanarea mediului economic, nici pentru piața în sine de transport de marfă. Falimentul CFR Marfă a fost declarat prea târziu. Deocamdată, s-au făcut publice obligațiile fiscale restante de aproximativ 1,2 miliarde de lei către bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale și către Fondul Național de Asigurări Sociale de Sănătate. La acestea se adaugă sume nedefinite către furnizori de energie electrică, către o firmă de pază, către parteneri din piață și către o companie furnizoare de apă. Cel puțin acest lucru ne arată tabelul creditorilor care cu siguranță include doar cele mai mari datorii neachitate. ANAF începuse un proces de vânzare a activelor și a scos la licitație, pe o platformă specifică, 6.000 de bunuri ale companiei constând în locomotive, vagoane sau clădiri. Acum, procesul început de fisc va fi oprit, vânzarea activelor companiei fiind preluată de lichidatorul judiciar. Nu pare a fi o mare pagubă, pentru că ANAF a reușit până acum să vândă active în valoare de numai 30 milioane de lei. Puțini bani dacă ne gândim la datoriile companiei. Dar în companie au mai rămas de vânzare doar active puțin valoroase. Este foarte posibil ca marea majoritate a vagoanelor și locomotivelor din CFR Marfă să fie acum într-o puternică stare de degradare. De altfel, o parte din activele CFR Marfă a fost mai întâi vândută către concurenți, apoi o altă parte a fost cedată companiei care a înlocuit CFR Marfă pe piață, firma Carpatica Feroviar. De fapt, noua companie, capitalizată cu bani de la stat, a preluat o parte importantă din patrimoniul CFR Marfă, respectiv cea mai valoroasă și mai funcțională. Falimentul CFR Marfă vine după ce o parte din activele companiei, material rulant și oameni, s-au mutat deja la noua companie de stat numită Carpatica Feroviar. Vechea companie, CFR Marfă, a rămas o “cochilie” aproape goală care mai deține vagoane și locomotive, multe dintre ele ruginite, și înțelegem greu vandabile dacă ne gândim la suma recuperată de fisc (modestă) atunci când a scos la vânzare activele. Falimentul CFR Marfă nu a curățat piața, pentru că o bună parte din business a fost preluat de o companie inventată special pentru a înlocui firma falimentară. Într-un orizont de timp de câțiva ani s-ar putea ca noua firmă să se întoarcă la situația financiară precară a CFR Marfă, adică la datorii foarte mari. Ceea ce va însemna că falimentul nu a folosit la nimic, ba dimpotrivă a condus la o risipă de bani de la stat. CFR Marfă a fost considerată mult timp companie strategică, pentru că, în cazul unui conflict militar, firma poate transporta tehnică militară sau chiar soldați. Dar argumentul importanței strategice nu este suficient pentru a scuza rezultatele financiare dezastruoase. Bineînțeles, nu doar compania de stat este singura vinovată pentru faliment. Managementul a fost extrem de slab și o dovadă în acest sens este aceea că firma a pierdut în mod constant, pe de o parte, cotă de piață în favoarea altor companii. Pe de altă parte, viteza redusă dezvoltată de CFR Marfă a fost cauzată și de lipsa investițiilor în infrastructura de cale ferată. La acest capitol vinovații sunt alții. Cert este că falimentul companiei de stat nu aduce nimic în materie de investiții. De fapt, falimentul CFR Marfă nu folosește la nimic.
Ieri, BNR a prezentat raportul asupra inflației pentru trimestrul al treilea al acestui an. Analiza se deschide cu factorii care au dus la scăderea inflației și în egală măsură cei care au determinat creșterea prețurilor de consum. Astfel, impulsurile de creștere au venit din cauza tensionării piețelor internaționale de energie, din cauza unei perioade de caniculă care a dus la creșterea tarifelor energiei electrice și din cauza deprecierii monedei naționale. Au fost și factori care au contribuit la reducerea ratei inflației, printre care efectele de bază ale liberalizării pieței energiei electrice și ale majorării impozitelor indirecte în trimestrul al treilea al anului trecut, un deficit de cerere pronunțat care vine de la scăderea nivelului de trai, evoluția stabilă a costurilor cu forța de muncă, în pofida creșterii salariului minim și un an agricol favorabil. Analiza BNR arată că majoritatea componentelor indicelui prețurilor de consum au contribuit la dezinflație, cu o singură, dar notabilă excepție și anume combustibilii. Creșterea prețului combustibililor a contat mai mult decât scăderile de la alte capitole de mărfuri și a dus la creșterea ratei inflației. Apoi, intensificarea conflictului din Orientul Mijlociu și decizia Rusiei de a restricționa exporturile de carburanți au dus la creșterea cotației prețurilor țițeiului și tensionarea pieței de produse rafinate. De altfel, creșterea prețului gazului natural a exercitat presiuni asupra costurilor de producție, în schimb consumatorii casnici sunt apărați de schema de sprijin care va funcționa cel puțin până la începutul anului viitor. BNR constată că se acumulează o creștere a prețurilor din cauza materiilor prime energetice vizibilă la prețurile producției industriale și chiar la cotațiile agroalimentare. Salariile sau mai precis creșterile modeste ale câștigurilor salariale au contribuit la procesul dezinflaționist. Poate sună cinic, dar ritmul de creștere al salariilor mai redus decât inflația a ajutat la reducerea ratei inflației. Piața muncii a fost echilibrată, în sensul că nu au existat mișcări bruște negative. Dar, în trimestrul al doilea al acestui an, consumul a scăzut pe fondul reducerii puterii de cumpărare și scăderii creditării. De asemenea, nivelul de încredere al consumatorilor s-a redus în ultima perioadă. Investițiile publice și private au crescut, în special pe fondul apropierii termenului de încheiere a programului PNRR, dar sectorul investițiilor private este încă la valori modeste. Deficitul de cont curent este în continuare la un nivel ridicat, iar creșterea competitivității prin preț poate duce la o creștere a exporturilor. De asemenea, managerii companiilor anticipează o creștere ușoară a inflației până la sfârșitul anului (de altfel, BNR a modificat în sus prognoza privind inflația la sfârșitul anului la 7,4%), iar analiștii bancari se așteaptă ca inflația să rămână în următorii ani în intervalul prognozat de banca centrală. În fine, studiul se încheie cu elemente de prognoză macroeconomică. Prețul țițeiului a crescut și a scăzut și depinde în continuare de evoluția conflictului din Orientul Mijlociu, perspectivele privind creșterea economică la nivelul UE devin mai optimiste, ceea ce va avantaja și România care are un procentaj ridicat de schimburi comerciale cu state ale Uniunii Europene și deci are nevoie de o întărire a acestui domeniu. În concluzie, economia nu iese de sub zodia inflației, care depinde în continuare de prețurile energetice la nivel mondial, iar creșterea economică va fi de nivel redus.
Datele statistice au adus în sfârșit o veste bună. Este vorba despre revenirea la creștere economică: în trimestrul al treilea, în termeni anuali, produsul intern brut a crescut cu 0,1%. Bineînțeles, avansul este simbolic, dar oferă noi așteptări și noi speranțe că anul acesta se va încheia cu o creștere ușoară, nu cu recesiune. A atras atenția cifra de creștere din trimestrul al treilea față de trimestrul precedent, respectiv cu 2,1%. Trebuie făcută și precizarea că se referă la metodologia numită „serie ajustată sezonier”, care oferă relevanța comparabilității. De asemenea, o altă metodă de calcul este cea a „seriei brute”. Dincolo de aspectele tehnice, au apărut interpretări de natură politică și chiar semne de îndoială față de ritmul creșterii. Fără a avea însă datele referitoare la contribuția adusă la creșterea economică (nu au fost publicate în acest moment) putem anticipa unele influențe. Astfel, sectorul construcțiilor a mers cu „motoarele în plin”, închiderea PNRR a fost acompaniată de o creștere a investițiilor, iar sectorul agricol a calculat primele rezultate ale producției. Desigur, vom avea mai multe confirmări atunci când vor apărea primele date oficiale. Un exemplu este că informațiile privind execuția bugetară arată că investițiile publice au ajuns în primele nouă luni ale anului la aproximativ 107 miliarde de lei, cu 25 miliarde de lei mai mult decât în anul precedent. Tot în zona evoluțiilor pozitive face parte și scăderea deficitului bugetar. După trei trimestre ale acestui an, deficitul bugetar este de 3,81% din PIB, față de 5,31% din PIB, în aceeași perioadă a anului trecut. În termeni nominali, deficitul a scăzut de la 102 miliarde, în anul 2025, la 78 miliarde de lei, în 2026. Asupra acestor cifre nu există vreo îndoială. Contestarea din zona politică se referă la metodologia europeană numită ESA. Este vorba despre nivelul deficitului bugetar care ia în calcul restanțele la plată pe care le are statul către mediul privat sau către diverși angajați din sectorul public. La acest capitol, există deja adevărate legende create de politicieni. Se aruncă zeci de miliarde de lei, referitor la obligațiile de plată bugetare, fără însă să se aducă vreo dovadă oficială în acest sens. Este clar că există o datorie de câteva miliarde de lei în contul concediilor medicale, un stoc care există în mod constant, după cum afirmă chiar ministrul finanțelor. De aici până la vehicularea unor sume de 30-40 miliarde de lei este o diferență „ca de la cer la pământ”. Este adevărat că datele bugetare se referă doar la metoda cash și nu includ plățile amânate de stat, dar miniștrii pot afla extrem de simplu care este cuantumul datoriilor pe care le are instituția pe care o conduc. De exemplu, la începutul anului 2025 după ce tocmai preluase mandatul de ministru al dezvoltării, Cseke Attila a anunțat că plățile neefectuate către constructori erau de 6,3 miliarde de lei. În această logică, o parte din miniștri actualului guvern, cum ar fi cel al dezvoltării, al muncii, al transporturilor sau al administrației și internelor plus șeful Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, ar putea să clarifice situația datoriilor neachitate. Ar fi un exercițiu util care ar putea să oprească speculațiile pe această temă. În același timp, guvernul Bolojan este acuzat că a crescut cheltuielile publice, în loc să le scadă. Este adevărat că există o creștere cu aproximativ 30 miliarde de lei, în primele nouă luni ale anului, dar care provine din creșterea cheltuielilor cu dobânzile (plus 10 miliarde de lei) și de la alocări mai mari pentru proiecte de investiții cu fonduri europene. Nu trebuie să exagerăm evoluțiile pozitive. Dar nici să le ignorăm, pentru că sunt baza pe care economia poate crește în anii următori.



