Economia reală

Vestea că instituția care supraveghează regulile de respectare a concurenței în România va face un studiu despre piața cărnii de porc a atras atenția. Consiliul Concurenței și-a consolidat imaginea unei instituții în care există expertiză și de multe ori reprezentanții unor companii, antreprenori sau experți au făcut apel la intervenția Consiliului pentru a regla unele distorsiuni dintr-un sector economic. Desigur, un studiu realizat pe filiera de produs a cărnii de porc nu are ce să strice, mai ales că instituția a anunțat că vrea să analizeze întregul lanț, de la fermă, la abator, la procesatori și până la retail. Sunt foarte curios, însă, dacă analiza Consiliului Concurenței va aduce mai mult decât știm în acest moment. Vom vedea. Deocamdată, câteva lucruri sunt clare. Prima constatare este că, dintre produsele alimentare, carnea de porc contribuie cel mai mult la deficitul balanței comerciale, respectiv cu aproape un miliard de euro. Sunt estimări care arată că din totalul consumului de carne de porc doar o treime mai provine din România. Recent, unul dintre acționarii unui mare procesator român, Cris Tim, declara că importă carne de porc în valoare de 100 milioane de euro anual, pentru că din țară nu poate cumpăra. Situația este logică dacă ne gândim că de la identificarea primului focar de pestă porcină africană (PPA) în România, în anul 2017, și până anul acesta, estimările arată că au fost sacrificați aproximativ 1,8 milioane de porci. Practic, cifrele ne spun că România nu a putut opri niciodată în ultimii opt ani răspândirea pestei porcine africane. Nu s-a putut reduce sau eradica acest virus din două motive: situația atipică față de alte state europene a creșterii porcinelor în România și populismul politicienilor. În România, se cresc mai mulți porci în gospodăriile individuale decât în exploatațiile industriale. Ceea ce este o tradiție și un motiv de mândrie pentru unii români, duce, în condițiile existenței pestei porcine africane, la mari riscuri de răspândire. Mai mult, sunt situații în care gospodăriile populației se transformă în adevărate mini-ferme în care sunt crescuți zeci de porci. Nerespectarea normelor de biosecuritate și sanitare, foarte sensibile în cazul pestei porcine africane, și transportul animalelor pentru vânzarea lor au fost principalele cauze pentru care virusul nu a putut fi stopat, ba, dimpotrivă, chiar s-a răspândit. În același timp, decidenții politici nu au avut curajul să ia măsuri care să împiedice extinderea focarelor de pestă porcină africană. Motivul este simplu: ar fi trebuit să le impună fie respectarea unor reguli de biosecuritate stricte, fie chiar în anumite zone să interzică creșterea porcilor. Au fost câteva încercări legislative care ar fi trebuit să reglementeze situația gospodăriilor individuale, dar niciun politician și niciun partid nu le-a dus până la capăt și astfel regulile stricte nu s-au aplicat. În aceste condiții, cu 1,8 milioane de porci sacrificați în opt ani, nu este de mirare că România importă multă carne de porc. Creșterea porcilor în gospodăriile populației este un subiect atât de sensibil electoral încât niciun ministru al agriculturii și niciun șef al ANSVSA nu au îndrăznit să ia măsuri eficiente. Este adevărat că s-au derulat mai multe programe de reproducție în sectorul suin, dar rezultatele sunt încă eclipsate de prezența virusului PPA. Spre deosebire de România, Spania, cel mai mare producător de carne de porc din Uniunea Europeană, a luat măsuri rapide și hotărâte atunci când în Catalonia a apărut virusul PPA la câțiva porci mistreți. Au fost mobilizați oameni pentru a vâna mistreții, iar efectivul acestora se va reduce la jumătate, au fost închise unele drumuri critice și instituțiile sau companiile au trecut la repararea împrejmuirilor care au rolul de a bloca apropierea porcilor mistreți de zonele locuite. Este o mobilizare pe care în România nu am văzut-o niciodată. De aceea, studiul Consiliului Concurenței nu strică, dar analizele industriei cărnii de porc ar trebui făcute de alte instituții, care apoi să ia și decizii.

TikTok de America își schimbă proprietarul. La sfârșitul săptămânii trecute, acționarul chinez al rețelei sociale a semnat un acord pentru cedarea controlului asupra companiei care activează în Statele Unite. Noii proprietari americani vor fi, printre alte companii, gigantul Oracle și fondul Silver Lake, iar tranzacția se va semna efectiv la sfârșitul lunii ianuarie 2026. De fapt, acționarii chinezi ai TikTok au fost puși în America în fața unei situații fără ieșire și fără precedent. Adică, fie vindeau firma, fie rețeaua socială ar fi fost interzisă. Chinezii de la TikTok au preferat prima variantă. Povestea a început în primăvara anului trecut, atunci când Camera Reprezentanților și apoi Senatul au adoptat o lege care cerea exact ce se întâmplă astăzi, adică TikTok ori devine o companie cu acționariat majoritar american, ori i se interzice accesul în toate magazinele de aplicații din SUA. Legea a fost votată și de democrați și de republicani, iar argumentele au fost acelea că Beijingul are posibilitatea, prin intermediul aplicației, atât să colecteze date despre populație, cât și să influențeze opinia publică americană. Temerea oficialilor americani a fost că rețeaua TikTok poate oferi date despre cei 170 milioane de utilizatori din SUA care au cont pe rețeaua socială, chiar dacă firma-mamă chineză, ByteDance, a negat că ar transmite informații despre utilizatori, de fiecare dată când a fost acuzată. Săptămâna trecută s-a semnat acordul care schimbă complet acționariatul companiei care administrează TikTok în SUA, în așa fel încât noii proprietari majoritari să respecte legislația americană referitoare la cedarea activelor străine. Astfel, compania chineză ByteDance păstrează în noua companie doar 19,9%, sub pragul strategic de 20%. Controlul efectiv al companiei, din punctul de vedere al procentajului de acțiuni deținute, se mută către un consorțiu de investitori care va avea un pachet de 45%. Din consorțiu fac parte trei agenți economici, fiecare având câte 15%, respectiv Oracle, fondul de investiții Silver Lake și fondul suveran din Abu Dhabi, Emiratele Arabe Unite, specializat în inteligență artificială, numit MGX. Restul acțiunilor rămâne în posesia investitorilor istorici în compania chineză ByteDance, printre care se află și două fonduri de investiții americane. După cum se poate vedea noua companie va avea o structură a acționariatului destul de diversă, dar Oracle depășește rolul de investitor financiar și va fi un „partener de securitate și încredere”. În această calitate, compania americană va găzdui pe serverele sale datele a 170 milioane de utilizatori americani de TikTok. De asemenea, un obiectiv important al noii companii va fi modificarea algoritmului de lucru. Pentru a risipi suspiciunile de manipulare chineză, motorul de recomandări va fi complet „reantrenat” în cadrul infrastructurii Oracle. Acest proces se va baza exclusiv pe datele colectate în SUA și va garanta izolarea completă de influențele companiei-mamă din China. Firma americană va avea o autonomie totală față de acționarul chinez. Consiliul de administrație al companiei va fi format din șapte membri, în majoritate fiind cetățeni americani, iar ByteDance își va mai păstra doar un singur loc în consiliu, fapt care arată încă o dată că firma chineză va fi marginalizată și va pierde controlul asupra noii companii din SUA. Moderarea conținutului, securitatea soft-ului, protecția datelor vor fi atributele firmei americane care va garanta că deciziile editoriale și tehnice respectă standardele și legislația SUA. Președintele american Donald Trump a oscilat față de TikTok. A fost un critic vehement în anul 2020, dar un susținător în campania din 2024. În cele din urmă, a fost găsită soluția preluării companiei în SUA. Singura consolare a ByteDance este poate aceea că reușește să rămână, chiar și acționar minoritar, pe o piață estimată la 14 miliarde de dolari.

Premierul Bolojan „taie” „puntea” bugetară din ianuarie 2026. Premierul transmite mesajul că anul viitor mini-vacanțele vor fi mai scurte, iar implicarea angajaților bugetari mai mare. Mulți antreprenori se simt nedreptățiți de avantajele oferite bugetarilor. Premierul Ilie Bolojan a luat o decizie simbolică, dar care îl va face și mai puțin popular în rândul angajaților bugetari. Este vorba despre păstrarea ca zi lucrătoare a datei de 5 ianuarie 2026. Pentru context, să spunem că primele două zile din noul an, sunt libere în mod legal, și vor fi în 2026 în zilele de joi și vineri. Urmează sfârșitul de săptămână, 3 și 4 ianuarie, luni, 5 ianuarie și din nou două zile libere în mod oficial, 6 și 7 ianuarie, sărbătoarea Bobotezei și cea a sfântului Ioan Botezătorul. Problema este ziua de 5 ianuarie 2026. Guvernele din ultimii ani au apelat la așa-numitele „punți” bugetare, adică au hotărât să transforme o zi lucrătoare într-una liberă și, în felul acesta, se ajungea, în funcție de situație, la aproape o săptămână de vacanță bugetară. Trebuie precizat că zilele oferite de guvern erau recuperate ulterior (desigur, este greu de spus în ce măsură se și întâmpla efectiv). De asemenea, din punctul de vedere al companiilor private, zilele libere pentru „puntea” bugetară aveau un statut incert față de cele legale, astfel că în multe companii se lucra și eventual se plătea un bonus la veniturile salariale. „Punțile” bugetare au devenit deja de notorietate și o adevărată obișnuință. Decizia era îmbrăcată din punct de vedere economic în logica deja cunoscută că vacanțele sau mini-vacanțele pot aduce un plus pentru economie, în sensul că o serie de sectoare, precum turismul, horeca și consumul primesc un impuls de creștere. Fără îndoială, 4-5 zile libere creează o serie de oportunități pentru sectorul privat, dar nu trebuie omise nici pierderile care pot interveni. În multe domenii, în afară de cele legate de petrecerea timpului liber, consumul și vânzările se reduc drastic, iar industria avea în multe situații o blocare parțială a activității. Pe de altă parte, decizia de a face „puntea” avea și o miză politică și populistă. Angajații bugetari, un bazin electoral substanțial și important pentru aproape toate partidele, primeau o facilitate alături de cele consacrate, precum bonusuri, indemnizații și celelalte. Premierul Bolojan a decis să nu mai declare 5 ianuarie 2026 ca zi nelucrătoare și deci nu a mai făcut „puntea” bugetară. O inițiativă care poate fi interpretată. Pe de o parte, angajații bugetari nu vor fi deloc mulțumiți de hotărârea guvernului. Bugetarii s-au obișnuit de ani de zile să aibă „puntea” de sărbători, astfel că acum li se va părea că premierul a luat o decizie împotriva lor. De fapt, este vorba despre normalitate. În multe state europene, întoarcerea la serviciu a angajaților bugetari sau din sectorul privat se face imediat după Sărbători. În Europa de Vest, obiceiul „punților” bugetare nu este răspândit. Zilele libere legale sunt respectate, dar ele nu intră în prelungiri. De aceea, decizia guvernului pentru ianuarie 2026 este logică. Pe de altă parte, „punțile” bugetare generau adevărate frustrări pentru antreprenori. În multe cazuri, companiile private lucrează și în zilele legale (cu plata corespunzătoare a angajaților) și, în plus, activitatea unor sectoare din economie se blochează practic în perioada „punților” bugetare. De aceea, mediul de afaceri, în majoritatea sa, susține decizia premierului Bolojan și, totodată, descurajarea apetitului angajaților bugetari pentru mini-vacanțe. Decizia guvernului are și un aspect simbolic și anume transmite mesajul că timpul mini-vacanțelor artificiale a trecut și că România are nevoie de mai multă implicare în sectorul public. În ultimă instanță, este greu de crezut că în ziua de 5 ianuarie 2026 angajații bugetari vor face mari performanțe la joburile lor, dar important este mesajul și anume că guvernul încurajează munca și nu vacanța. Dacă privim statisticile europene vom constata că România are printre cele mai multe zile de lucru la nivelul Uniunii Europene. Dar, statistica nu arată eficiența și calitatea muncii și nici dorința de pauze scurte și dese, adică de mini-vacanțe.

Există o preocupare reală legată de ceea ce se numește schimbarea modelului de creștere al economiei românești și, în termeni mai preciși, pentru definirea unui pachet de măsuri care să ducă la relansare și la creștere economică. Mai exact, în urmă cu câteva zile, economistul Cristian Popa a publicat o analiză intitulată „Motorul creșterii: de la consum la investiții”. Ieri, Confederația patronală „Concordia” a prezentat propunerea unui pachet de relansare și creștere economică. Există puncte comune analiza lui Cristian Popa și propunerile de la relansare ale organizației patronale? Bineînțeles, atunci când vorbim despre măsuri de sprijin pentru economie trebuie să avem în vedere și creșterea de valoare adăugată. Așadar, între cele două demersuri ar trebui să existe puncte de intersecție. Astfel, analiza lui Cristian Popa, membru în Consiliul de administrație al BNR, pleacă de la realitatea deficitului bugetar și a deficitului de cont curent. Economia românească a ajuns la un deficit extern de 8,2% din PIB, cel mai mare din Uniunea Europeană. Experții în economie au explicat că importurile masive finanțează prosperitatea partenerilor comerciali. Dincolo de acest dezechilibru de balanță comercială, Cristian Popa remarcă situația de pe piața internă și anume că nivelul cererii depășește cu mult oferta locală. În consecință, România nu duce lipsă de cerere, ci de capacitatea de a o acoperi cu producție internă. În aceste condiții, lucrurile par destul de simple și anume România nu are decât să crească producția autohtonă, pentru care există mult spațiu pentru vânzare, pentru a descoperi o sursă sigură de creștere economică. Cristian Popa evocă și indicatorii economici de anul trecut, adică un deficit bugetar de 9,3% din PIB și o creștere economică cu 0,9%. Restul nu este tăcere, ci sunt importuri. Schimbarea modelului economic se poate face, crede Cristian Popa, luând o pauză de la stimularea consumului (o direcție care nu este în acest moment nici realistă, nici posibilă din punct de vedere bugetar) și orientarea către investiții. Iar pentru a accelera investițiile România are deja instrumentele financiare necesare și anume fondurile europene. De exemplu, România are la dispoziție numai anul viitor fonduri europene în valoare de 5% din PIB care pot merge spre investiții. Despre bani europeni vorbește și planul de relansare al economiei prezentat de Confederația Concordia. Patronatul, în spirit pragmatic, adaugă și o serie de alte propuneri, multe dintre ele putând fi aplicate fără costuri bugetare suplimentare. Totul începe cu lucrurile știute, precum păstrarea cotei unice sau anunțarea modificărilor fiscale cu șase luni înainte de aplicare. Apoi, simplificarea administrativă, debirocratizarea și digitalizarea sunt acțiuni care ajută mediul de afaceri, dar despre care se discută de ani de zile. De exemplu, organizația patronală cere o inspecție administrativă unică, digitalizată, care să integreze controalele ITM, ANSVSA, ANPC, Mediu, într-o singură vizită la contribuabil, ceea ce ar reduce mult costurile de conformare ale companiilor. În plus, creditele fiscale și deductibilitățile pentru investițiile productive, eliminarea suprataxării sistemului bancar și în felul acesta deblocarea creditării, investițiile în sectorul IT care, spune analiza Concordia, au un efect de antrenare ridicat, în sensul că un euro investit generează 3-5 euro în PIB, sunt măsuri propuse de mediul de afaceri. După cum se poate vedea organizația patronală se concentrează pe debirocratizare și investiții. Sunt punctele comune cu analiza economistului Cristian Popa. Doar că spune Cristian Popa, capitalul trebuie să fie investit cu cap, adică să aibă un efect multiplicator semnificativ. Problema vine din administrația locală. Ieri, de exemplu, mai multe autorități locale au anunțat construcția unor stadioane. Ar trebui ca investițiile publice de la nivel local să fie prioritizate. Altfel, efectele în economie și în societate vor fi minime, banii vor fi risipiți, iar relansarea va întârzia.

Coaliția politică a găsit compromisul în ecuația salariul minim, impozitul minim pe cifra de afaceri, bani de la buget pentru partide și parlamentari. De asemenea, la nivel politic, s-au convenit și reducerile de cheltuieli din administrație. În ansamblu, deciziile sunt luate cu jumătăți de măsură în încercarea de a nu supăra prea mult pe nimeni. Ieri, coaliția de guvernare a decis la nivel politic o serie de măsuri cu impact economic și bugetar pe care le va lua în zilele următoare. Înainte de toate, să spunem ce ar fi trebuit să facă guvernul din ceea ce am văzut până acum. Astfel, salariul minim ar fi trebuit să rămână anul viitor la nivelul de astăzi. Această decizie avea un susținător clar, în persoana premierului, iar logica menținerii salariului minim pleca de la creșterea poverii fiscale pentru companii, în special pentru IMM-uri. De altfel, patronatul care reprezintă companiile mici și mijlocii a cerut fără ezitări ca salariul minim să nu crească. Desigur, au fost și oponenți la ideea înghețării salariului minim, cel mai vehement fiind PSD cu un argument de natură politică. Totuși, menținerea salariului minim avea și o bază obiectivă, un element important fiind acela că în ultimii ani salariul minim a avut o creștere agresivă, mai mare decât rata inflației. Un alt subiect era impozitul minim pe cifra de afaceri (IMCA). Analize realizate de experți în economie arătau că IMCA crește artificial fiscalitatea companiilor ducând rata profitului, în unele cazuri, la niveluri aberante de 80%-90% și reducând în felul acesta sumele și apetitul firmelor pentru investiții. Nu în ultimul rând, mediul de afaceri, dar și publicul așteptau o reducere a cheltuielilor publice ale clasei politice. Pentru că dacă firmele suportă povara reducerii deficitului, dacă puterea de cumpărare a scăzut, atunci era nevoie ca și politicienii să își asume o scădere a sumelor primite de la bugetul de stat. De asemenea, mai trebuia clarificată situația administrației, respectiv care sunt măsurile despre care se discută de câteva luni de zile și care ar trebui să reducă nivelul cheltuielilor bugetare cu sectorul administrativ. Ieri, în decizia coaliției politice de la guvernare am avut încă o dovadă a faptului că politica este numită arta compromisului. La București, nu a fost chiar o lucrare de artă, dar compromisul a fost evident. Coaliția a luat deciziile care să împace și capra și varza, adică și elanul reformator al PNL-USR și obstrucționarea continuă a reducerilor de cheltuieli bugetare practicată de PSD. Concret, primul compromis este că salariul minim va crește de la 4.050 la 4.325 de lei, dar nu de la 1 ianuarie 2026, ci de la 1 iulie 2026. În același timp, creșterea salariului minim a fost folosită ca „monedă de schimb” pentru reducerea la jumătate a cuantumului impozitului minim pe cifra de afaceri și apoi ca eliminare a acestuia din anul 2027. Există vreo legătură între salariul minim și impozitul minim? Da. Pe de o parte, aduni mai mulți bani la buget de la cei mai mici și reduci povara fiscală pentru cei mari. Cu precizarea că, pentru economie, degrevarea companiilor de la plata unei părți din impozitul minim pe cifra de afaceri este o decizie care vine să încurajeze investițiile. Pe de altă parte, din punct de vedere bugetar, creșterea salariului minim se echilibrează cu scăderea IMCA. Pentru că, în ultimă instanță, creșterea salariului minim va aduce mai mulți bani la bugetul de stat. Coaliția a decis reducerea cu 10% a subvențiilor încasate de partidele politice și a sumelor forfetare primite de senatori și deputați. Procentajul este foarte mic și neconvingător. Ar fi fost de așteptat ca politicienii de la guvernare să facă o mișcare mai hotărâtă și să scadă alocațiile bugetare către partide și parlamentari cu 25%-30%. În fine, tot cu 10% se vor reduce cheltuielile administrației centrale, fără însă a afecta salariul de bază al funcționarilor (probabil prin tăierea sporurilor sau prin reduceri la capitolul bunuri și servicii). De asemenea, 20% din posturile ocupate din administrația locală vor dispărea. Puțin, dar acesta este astăzi rezultatul compromisului.

Ieri, au fost publicate statisticile referitoare la pensii și pensionarii din România. Nu sunt neapărat modificări semnificative față de ultimul an, dar dacă economia nu traversează o perioadă de criză accentuată situația nu se deteriorează și nici nu progresează atât de rapid. Tendințele sunt vizibile pe o perioadă mai lungă de timp. Este important să vedem și cifrele la zi, pentru că ele ne oferă indicii referitoare la sistemul public de pensii. Astfel, în trimestrul al treilea al anului 2025, numărul pensionarilor a fost de 4.921.000 de persoane, cu 28.000 mai puține decât în urmă cu un an. La sfârșitul lunii septembrie a.c., pensia medie lunară a crescut față de anul precedent cu 14%, ceea ce pare destul de ciudat într-un an în care pensiile sunt înghețate, dar creșterea se explică prin faptul că în 2024, în ultimul trimestru, s-a făcut o mărire a unor pensii prin așa-numitul proces de recalculare, ceea ce face ca nivelul creșterii să fie vizibil în trimestrul III 2025 față de trimestrul III 2024. Pensia medie era la sfârșitul lunii septembrie a.c. de 2.941 lei, dar în calcul intră și pensiile militarilor și ale angajaților retrași ai serviciilor de informații, avocații și personalul de cult. Media este crescută de pensiile mai mari încasate de cei retrași din armată și din serviciile speciale față de pensionarii din sistemul public de asigurări sociale de stat. Acest calcul ne arată că există în continuare categorii de persoane care au pensii reduse, în jurul valorii de 2.000 de lei. Faptul că înghețarea pensiilor a funcționat ne este demonstrat de creșterea nesemnificativă din trimestrul III 2025, plus 0,3%, față de trimestrul precedent. Este adevărat că anul acesta a fost unul în care pensionarii nu au mai obținut creșteri de pensii, dar el vine după o perioadă, în special 2024, profitabilă. Cifrele statistice ne oferă o structură a sistemului public de pensii, de fapt, a pensionarilor. Plecăm de la numărul total de pensionari, respectiv aproximativ 5 milioane de persoane. Dintre acestea, 4 milioane de pensionari ating limita de vârstă impusă de lege, respectiv 65 de ani pentru bărbați și 63 de ani pentru femei. Ceea ce înseamnă că există un milion de persoane care au ieșit la pensie înainte de vârsta standard. Motivele sunt diferite, fie au beneficiat de legi speciale, fie a fost vorba despre cazuri de boală sau de invaliditate, dar cert este că 20% dintre pensionari s-au retras înainte de împlinirea vârstei standard. Mergem mai departe și vedem câți dintre pensionarii care respectă limita de vârstă îndeplinesc și al doilea criteriu al legii și anume stagiul complet de cotizare. Datele statistice ne arată că 3,1 milioane de pensionari reușesc să atingă prevederile legale atât din punctul de vedere al vârstei standard, cât și din cel al stagiului complet de contribuție. Trebuie remarcat că din cei 5 milioane de pensionari, doar 3,1 milioane îndeplinesc strict criteriile standard ale legii. Este un factor important în contextul în care presiunile asupra sistemului public de pensii sunt tot mai mari și ele se referă la evoluția demografică, valul de pensionari care va veni în următorii ani, raportul dintre angajați și pensionari care poate deveni tot mai critic și implicit creșterea cheltuielilor cu pensiile și cu sistemul de sănătate. În acest moment, raportul pensionari-salariați este de 8 la 10, dar sunt diferențe semnificative între județe. În București, raportul pensionari-salariați este de 4 la 10, în Vaslui sunt 13 pensionari la 10 salariați, iar în Teleorman, raportul este de 14 la 10. Sunt cifre care ne arată diferența de dezvoltare regională, pentru că problema nu este la numărul pensionarilor dintr-un județ sau dintr-o regiune (pe care este greu să îl mai controlezi de la un punct încolo), ci la numărul de salariați pe care administrația centrală sau locală îl pot încuraja să crească prin atragerea investitorilor. De asemenea, există diferențe mari și în ceea ce privește pensia medie: în București este de 3.560 lei, iar în Botoșani de numai 2.229 de lei. În concluzie, sistemul public de pensii suferă atât de subfinanțare, cât și de diferențe semnificative în funcție de regiune sau de județ.

Începând cu prima zi a anului viitor, zona euro va fi formată din 21 de state, din cele 27 ale Uniunii Europene. De la 1 ianuarie 2026 se alătură Bulgaria. Ce a calificat Bulgaria, una dintre cele mai mici și sărace economii europene, să intre în zona euro? Primul atu al Bulgariei a fost o stabilitate macroeconomică de invidiat. Evoluția la nivel macro a Bulgariei a fost în ultimii 20 de ani liniară în sensul bun al cuvântului, adică și-a păstrat toți indicatorii la standardele europene. Desigur, între cifrele macroeconomice și economia reală a existat o diferență vizibilă, în sensul că la mulți indicatori economici și sociali Bulgaria împarte cu România ultimele locuri la nivelul Uniunii Europene. Bulgaria a intrat în zona euro pentru că a avut politicieni care și-au asumat pe termen mediu și lung acest obiectiv. Culmea este că zona politică a perseverat cu acest plan de țară în pofida unor momente în care populația afișa, în majoritate, o opinie contrară aderării la zona euro. De exemplu, un Eurobarometru publicat recent arăta că 51% dintre bulgari erau împotriva intrării în zona euro și doar 43% se declarau favorabili. Avem în Bulgaria un exemplu despre cum politicienii pot lua decizii corecte, împotriva opiniei majoritare a populației. În acest caz, clasa politică a reușit să facă bine țării „cu forța”. De exemplu, comisarul european Valdis Dombrovskis povestea că în anul 2014, atunci când Letonia, țara sa, a intrat în zona euro, populația nu era nicidecum entuziasmată, în timp ce astăzi, 83% dintre cetățeni au o opinie favorabilă referitoare la moneda euro. Mai este o explicație a reușitei Bulgariei. Economia țării vecine a traversat în anii 1996-1997 o criză profundă, la fel ca România, care a dus inflația la peste 300%. Decizia autorităților de atunci a fost ca începând cu anul 1999 Bulgaria să introducă instituția Consiliului Monetar care a legat leva de marca germană și apoi de moneda euro printr-o rată fixă. Acest mecanism a ajutat la stabilitatea macroeconomică, dar a fost și o oglindă, uneori brutal de sinceră, a veniturilor salariale reduse câștigate de bulgari. Intrarea Bulgariei în zona euro va fi cât se poate de lină pentru europeni. Indicatorii economiei bulgare sunt perfect compatibili cu zona euro, în sensul că rata inflației va încheia anul acesta cu un nivel de 2,5%, după ce a existat, o dată cu războiul din Ucraina, un puseu de creștere în anul 2022, 13%, și 2023, 9%. Dar, inflația a reușit să coboare destul de repede pentru a ajunge anul acesta la 2,5%, o cifră apropiată de media zonei euro. Deficitul bugetar a revenit în câțiva ani la standardul european de 3% din PIB, după ce în anii pandemiei urcase la 4% din PIB. De asemenea, datoria publică este la un nivel extrem de scăzut, 24% din PIB, în comparație cu media zonei euro, care este de aproximativ 87% din PIB. Ca de obicei atunci când vorbim despre o țară care trece la euro marea temere este legată de creșterea nejustificată a prețurilor. Bulgaria are un mare avantaj și anume că are de 25 de ani moneda locală legată de valute. Deci, consumatorii bulgari sunt obișnuiți să convertească leva în moneda europeană. În plus, guvernul a anunțat o campanie de informare și una care să amendeze eventualele creșteri nejustificate de prețuri. În pofida stabilității macroeconomice, Bulgaria nu a avut, în ultimii ani, liniște politică, respectiv a trecut prin șapte rânduri de alegeri în ultimii patru ani. Săptămâna trecută, sub presiunea străzii, guvernul de coaliție a demisionat. Motivul nemulțumirii populare a fost bugetul de stat trimis în Parlament care conținea o serie de măsuri nepopulare, precum creșterea unor taxe și a contribuției de asigurări sociale. Să fie o ultimă încercare disperată de a bloca accesul în zona euro al Bulgariei? Cert este că țara vecină riscă să intre în zona euro fără să aibă un guvern. Se mai întâmplă și așa.

Specialiștii în fiscalitate au așteptat cu nerăbdare să vadă rezultatele pentru România ale raportului Comisiei Europene referitor la gap-ul de TVA, capitol la care România este de mulți ani pe primul loc în Uniunea Europeană sperând într-o îmbunătățire a procentajului. Gap-ul de TVA, se știe deja, reprezintă diferența dintre cât ar trebui să încaseze bugetul de stat din TVA și cât încasează efectiv. Rezultatul studiului european este dezamăgitor pentru România care nu doar că rămâne pe primul loc, ci chiar înregistrează o creștere în anul 2023 față de 2022, de la 26,7% la 30%. Nivelul redus din anul 2022 este, însă, pus pe seama schimbării metodologiei de calcul. În termeni nominali, neîncasarea TVA înseamnă aproximativ nouă miliarde de euro, care, însă, să fim realiști, sunt doar teoretici. Degeaba se fac calcule referitoare la cât de multe ar putea realiza România cu nouă miliarde de euro, pentru că realitatea ne arată că suma nu este decât o simplă variantă ipotetică. Tema gap-ului de TVA se inflamează periodic, atunci când experți sau oameni politici încearcă să explice de unde vine diferența de încasare la buget. Au fost opinii care au susținut că este vorba despre cote prea mici de TVA (fapt puțin probabil), o altă cauză este evaziunea fiscală și, în fine, recent șeful fiscului a adus în discuție autoconsumul sau mai exact metodologia de calcul a TVA potențial de încasat. Raportul Comisiei Europene trece în revistă factorii care influențează nivelul de încasare a TVA. Creșterea PIB induce o creștere a gradului de conformare, dar în anii 2022-2023 s-a înregistrat o decelerare a economiei europene ceea ce ar fi putut duce la un efect invers, de creștere a gap-ului de TVA. Scăderea consumului de alimente și băuturi nealcoolice poate arăta o orientare spre o piață nefiscalizată și deci o creștere a gradului de neîncasare. Totodată, este importantă ponderea serviciilor în PIB și în special a serviciilor susceptibile de neconformitate. De exemplu, o activitate turistică în creștere poate ridica riscul de neconformitate. De asemenea, creșterea numărului de falimente duce la riscul de neplată a TVA. În fine, creșterea nivelului de plăți digitale reduce riscul de neconformitate. După cum se poate vedea, sunt factori care acționează diferit de la stat la stat și care sunt activi și în economia locală. La nivel european, Malta (24%) și Polonia (16%) sunt, după România, statele cu cele mai mari rate ale gap-ului de TVA. Cele mai performante sunt Austria (1%), Finlanda (3%) și Cipru (3,3%). Interesant este că studiul Comisiei Europene include și statele candidate, iar în aceste cazuri cifrele sunt mici, cu excepția Albaniei care are un gap de 24,6%. O veste rea nu vine niciodată singură și un alt raport european, referitor la impozitul pe profit, plasează România pe același loc 1 de la gap-ul de TVA și la neîncasarea impozitului pe profit. În 2019, anul analizat în raport, România a încasat cu 35% mai puțin decât suma care trebuia să ajungă la buget. Raportul menționează că în cazul României diferența neîncasată la buget este din cauza evaziunii fiscale, în schimb pentru alte state cauza principală este optimizarea fiscală făcută de companii. Datele europene ne arată că este ceva în neregulă cu economia românească și cu sistemul de administrare fiscală. Adevărul însă este clar ca lumina zilei: cele nouă miliarde de euro, lipsă la buget din TVA, rămân în economia reală la marii evazioniști și la micii oportuniști. De acești bani beneficiază companii fantomă, care apar și dispar peste noapte, IMM-uri, mici meseriași, persoane fizice autorizate sau neautorizate. Acesta este modul în care funcționează economia românească și care lasă în buzunarele companiilor sau ale cetățenilor nouă miliarde de euro. De aceea, nimeni nu vrea de fapt să schimbe sistemul și să reducă gap-ul de TVA.

Ieri, am asistat la un paradox. „Cea mai bună economie” dintre statele OCDE a fost în grevă generală. Pare ciudat, nu-i așa? Este posibil în Portugalia. Ieri, a fost grevă generală, prima după anul 2013, atunci când țara traversa o criză a datoriei suverane și aplica un plan de austeritate în contul unui ajutor financiar internațional. Astăzi, situația este radical diferită. Economia crește, iar finanțele publice au indicatori sănătoși. În condițiile unei evoluții performante a economiei, guvernul a decis schimbarea Codului Muncii sub deviza „Flexibilitate pentru dezvoltare”. Sunt propuse 100 de modificări ale legislației dintre care cele mai importante sunt simplificarea procedurilor de concediere, posibilitatea prelungirii contractelor pe durată determinată, flexibilitate acordată companiilor în organizarea programului de lucru și extinderea serviciilor minime care trebuie asigurate în caz de grevă. Sindicatele au explodat. Liderii acuză că măsurile sunt un atac asupra muncii și că vor încuraja concedierile. În schimb, guvernul are argumente solide. Actualul Cod al Muncii este considerat rigid și cantonat într-un model al secolului trecut. Obiectivul declarat al guvernului de dreapta condus de Luis Montenegro este să crească productivitatea companiilor și competitivitatea, în general. Iar pentru a atinge aceste ținte este nevoie de o flexibilizare a relațiilor de muncă sau o legislație favorabilă angajatorului și mai severă cu angajatul. Aceasta este schimbarea pe care o promovează guvernul portughez. Economia portugheză crește anul acesta cu 2%, mai mult decât media europeană, după ce anul trecut a avut un avans al PIB tot cu 2%. În plus, Portugalia a ajuns la al treilea an consecutiv în care înregistrează excedent bugetar, 1,3%, în 2023, 0,5%, anul trecut și 0,3% din PIB, anul acesta. Evoluțiile macroeconomice au contribuit la desemnarea Portugaliei de către publicația britanică „The Economist” drept cea mai bună economie din OCDE. Criteriile luate în calcul au fost rata inflației, ritmul creșterii PIB, rata șomajului și performanța bursieră. Trebuie să ne aducem aminte că în urmă cu 15 ani, mass-media numea un grup PIIGS al statelor care aveau o gestiune defectuoasă a finanțelor publice. Grupul PIIGS era format din Portugalia, Italia, Irlanda, Grecia și Spania. Astăzi, PIIGS este istorie. Toate statele și-au pus ordine în finanțe, au, totuși, o rată înaltă a datoriei publice, dar progresele sunt evidente. Pentru a ajunge aici, Portugalia a trebuit să „traverseze deșertul”, adică să primească un ajutor financiar de la Banca Centrală Europeană, Comisia Europeană și FMI, iar în schimb guvernele au crescut TVA și impozite, au redus salariile personalului bugetar și pensii, au înghețat angajările în sectorul public și au privatizat unele companii de stat. A fost calea spre redresare a economiei, costul social nu a fost de neglijat, dar rezultatele sunt evidente. La final, morala portugheză pentru România. În primul rând, avem un exemplu de politică economică anticiclică. Adică, într-un moment în care economia performează, un guvern alege să ia o măsură nepopulară, dar importantă pentru a asigura „combustibil” de creștere în continuare și anume flexibilizarea Codului Muncii. Cifrele bugetare ar permite guvernului să facă ceea ce orice politician își dorește și anume să crească salariile și cheltuielile bugetare. Și totuși, guvernul portughez vrea să schimbe legislația muncii pentru a permite companiilor să angajeze, să investească și să se dezvolte. În loc să crească salarii și pensii, guvernul portughez preferă să ia măsuri nepopulare, dar care contribuie la viitoarea creștere economică. În al doilea rând, cazul Portugaliei arată cât de mult se poate schimba o economie într-un deceniu. Cum se poate transforma dintr-un „bolnav” al Europei într-un performer. Este nevoie de politicieni responsabili și pricepuți. Mai rămâne doar ca România să îi găsească.

Guvernul a anunțat parafarea unor înțelegeri cu companiile energetice care exploatează sau explorează zăcăminte de petrol și gaze naturale atât onshore (în teritoriu), cât și offshore (maritim). Este vorba despre OMV Petrom și Romgaz. Chiar dacă mulți ar fi tentați să privească la procentajul și valoarea redevenței, adevărul este că afacerea încheiată de statul român este mult mai complexă. În primul rând, trebuie spus că licențele de exploatare contractate de OMV la privatizarea Petrom în urmă cu 15 ani, au fost acordate, în continuare, tot pe o perioadă de 15 ani. Bineînțeles, este o decizie logică din multe puncte de vedere, dar nu putem uita că ani de zile s-au vehiculat idei precum anularea privatizării Petrom, naționalizarea companiei sau renegocierea contractului de privatizare. Aceste idei au fost vehiculate nu doar de către o zonă a publicului, ci și de unii politicieni. În acest moment, prezența companiei OMV Petrom în economia românească este total diferită de cea din urmă cu 15 ani. În afară de exploatarea unor zăcăminte de gaze naturale și petrol, de rafinăria aflată în proprietate și de o rețea extinsă de distribuție, OMV Petrom are astăzi în exploatare o centrală de producere a energiei electrice, pe care compania a construit-o de la zero, și este implicată, împreună cu Romgaz, în explorarea și viitoarea exploatare a unor perimetre din Marea Neagră. Lipsește din ceea ce era Petrom în anul 2005, rafinăria Arpechim, dar este evident că investitorul austriac a dezvoltat compania pe care a cumpărat-o. În al doilea rând, tema care acaparează atenția de mai bine de un deceniu este redevența. De-a lungul timpului, au fost tot felul de idei care cereau creșterea redevenței până la sută la sută din producția companiei. Ar fi vrut unii ca firma să își asume toate costurile și statul să primească toate beneficiile. Guvernul a anunțat că a negociat o creștere a redevențelor cu 40%. Pare spectaculos, dar nu este esențial. Adevărul este că sumele încasate anul trecut din redevențe nu sunt foarte mari, 765 milioane de lei. Dar, redevența nu este decât o parte a sistemului de impozitare. O companie precum Petrom nu achită doar redevența. Firma plătește un impozit asupra veniturilor suplimentare obținute ca urmare a dereglementării prețurilor din sectorul de gaze naturale, plus impozitul asupra veniturilor suplimentare din producția offshore, plus contribuția datorată de titularii de licențe în domeniul energiei electrice și a gazelor naturale, plus impozitul minim pe cifra de afaceri. La care se adaugă impozitele, taxele și contribuțiile clasice, pe muncă sau pe profit plus TVA, care este colectată de la consumatori și plătită la buget. Afacerea încheiată de statul român cu OMV mai are câteva elemente. De exemplu, compania retrage acțiunea înaintată la Curtea Internațională de Arbitraj de la Paris pe tema legii offshore, o înțelegere bună pentru stat nu doar pentru că elimină riscul de a plăti despăgubiri, ci și pentru că transmite un semn de încredere către investitorii din economia românească. În plus, OMV Petrom a renunțat la dreptul de a solicita compensații financiare pentru poluarea istorică de la momentul privatizării. Cu alte cuvinte, compania își asumă cheltuielile de depoluare ale vechilor perimetre, obligații pe care până acum le avea statul, iar sumele necesare nu sunt deloc mici, pentru că pot ajunge până la 600 milioane de euro. Nu în ultimul rând, Romgaz și OMV Petrom au primit o prelungire de doi ani a licenței de explorare pentru perimetrul Neptun Deep, ceea ce este logic, pentru că firmele sunt implicate în zona Mării Negre. În concluzie, privind în ansamblu, statul a făcut o afacere bună cu OMV Petrom. Cine va spune altceva este posibil fie să nu înțeleagă. fie să nu vrea să înțeleagă.

Impozitele nu au fost niciodată atât de mari în statele OCDE. Aceasta este concluzia fără echivoc a studiului publicat de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE). În medie, raportul impozite în produsul intern brut (PIB) a ajuns în anul 2024 la 34,1% față de 33,7%, anul precedent. În anul 1965, rata impozitelor în PIB era de numai 25%. Analiza este realizată pentru cele 38 de țări membre ale OCDE și se referă la impozitele persoanelor fizice. Cea mai mare rată a impozitelor în PIB este în Danemarca, 45%, urmată de Franța cu 43,5%, în timp ce Germania se află la un nivel de 38%. Cea mai scăzută rată a impozitelor din PIB este în Mexic, de 18,3%. Raportul OCDE arată că anul trecut au crescut impozitele în 22 de state din cele 36 de țări membre ale organizației, în 13 state a scăzut rata impozitării, iar într-o singură țară au rămas neschimbate. Cea mai mare creștere s-a înregistrat, în 2024, în Letonia, acolo unde veniturile bugetare din impozite în PIB au crescut cu 2,4% față de anul precedent din cauza creșterii impozitului pe venit, a contribuțiilor sociale și impozitului pe profit. În Slovenia, contribuțiile sociale au crescut, ceea ce a plasat țara pe locul al doilea în materie de creștere a nivelului impozitelor din PIB. În Columbia, Coreea de Sud și Norvegia s-a înregistrat o scădere a ratei impozitelor în PIB. Cel puțin în Columbia reducerea s-a datorat scăderii veniturilor din impozitul pe profit. În anii 2023-2024, contribuțiile sociale și impozitul pe venitul persoanelor fizice au avut creșteri în majoritatea statelor OCDE. În general, guvernele au majorat rata impozitului pe venit pentru a finanța creșterea cheltuielilor publice. Un motiv important pentru care guvernele apelează la creșterea fiscalității este îmbătrânirea populației ceea ce pune presiune asupra cheltuielilor cu pensiile și asistența medicală. În 2023, anul pentru care studiul OCDE are date complete, contribuțiile de asigurări sociale au avut cea mai mare pondere din veniturile fiscale, cu precizarea că analiza organizației include contribuțiile la capitolul venituri fiscale. După contribuțiile sociale cu o pondere de 25%, impozitul pe venit are o pondere în veniturile fiscale de 23%, impozitul pe profit este la 12%, iar TVA-ul ajunge la 20% din totalul veniturilor. Statele au structuri fiscale diferite. Unele state încasează cele mai multe venituri din impozitul pe venit. Este cazul Danemarcei care încasează la buget din impozitul pe venit 57% din totalul impozitelor colectate. Pentru alte țări, contribuțiile sociale sunt principala sursă de venit a bugetului de stat. Este cazul Franței, Germaniei sau Spaniei. De asemenea, sunt state în care taxele și impozitele pe bunuri și servicii generează cele mai mari venituri bugetare. O analiză pe termen lung arată că impozitul pe veniturile persoanelor fizice a fost un factor principal de creștere a veniturilor bugetare în statele OCDE, alături de contribuțiile de asigurări sociale. În perioada 2011-2023, impozitul pe venit a crescut cu 1,6%. Cu toate acestea, impozitele pe veniturile din capital și cele din activități independente au crescut ca pondere. Spre comparație, în România, cea mai importantă sursă de venituri bugetare este contribuția de asigurări, urmată de TVA și apoi de impozitul pe venit pentru persoane fizice. În concluzie, analiza OCDE este clară: în ultimii ani, s-a înregistrat o creștere a impozitării. Studiul nu vorbește despre creșterea colectării în termeni românești, ci face o legătură directă între creșterea veniturilor bugetare și creșterea ratei de impozitare. Ceea ce ne arată că multe state iau decizia de a crește impozitele, taxele sau contribuțiile din dorința de a face față cheltuielilor bugetare mai mari. Cea mai simplă metodă de a crește veniturile bugetare, creșterea impozitării, este folosită după cum se poate vedea și de statele OCDE.

Consumul transmite semnale de scădere. Este un moment important, pentru că în ultimii ani consumul a fost principalul motor de creștere al economiei românești. Dacă lucrurile se vor schimba și scăderea consumului se va confirma în următorul an, de exemplu, atunci economia ar trebui să își găsească alte resurse de creștere. Deocamdată, este prea devreme să spunem că structura economiei s-a schimbat și consumul și-a pierdut tracțiunea. Dar, este clar că avem o schimbare de comportament a consumatorilor. Mai întâi cifrele.  În termeni statistici, consumul este denumit volumul cifrei de afaceri din comerțul cu amănuntul. Indicatorul se calculează cu două formule: ca serie brută și ca serie ajustată. Ajustarea se face în raport de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate. Ambii indicatori sunt relevanți, primul, ca serie brută, pentru că oferă dinamica valorii efective, al doilea, ca serie ajustată, pentru că arată datele comparabile. Dincolo de temele metodologice, cifrele de consum ne arată scăderi pe toată linia. În octombrie a.c. față de septembrie a.c., consumul a scăzut cu 1,1%, ca serie ajustată, iar ca serie brută scăderea a fost cu 0,6%. De asemenea, scăderea consumului este valabilă și pentru comparația dintre octombrie 2025 și octombrie 2024, respectiv ca serie brută scăderea este cu 4,6%, iar ca serie ajustată cu 4%. Cifrele sunt importante pentru că ele arată o scădere a consumului pe toată linia. Cu o excepție care, însă, trebuie semnalată și anume comparația între primele 10 luni ale acestui an cu aceeași perioadă a anului precedent. În acest caz, consumul este într-o ușoară creștere: cu 1,5% ca serie ajustată și cu 1% ca serie brută. Această evoluție arată că pentru o perioadă mai lungă de timp, primele 10 luni ale anului, consumul crește. Desigur, nu în dinamica din ultimii ani, atunci când ritmul de creștere ajungea lejer la 7%-8%, dar totuși se păstrează creșterea. Scăderile punctuale din luna octombrie a.c. transmit bineînțeles un semnal important, dar deocamdată nu putem vorbi despre o modificare fundamentală în economia românească. Un an cu scumpiri și venituri înghețate Putem înțelege motivele pentru care în octombrie 2025 consumul înregistrează un recul. Este un an în care salariile bugetare și pensiile au rămas la nivelul de la sfârșitul anului trecut. În schimb, rata inflației a urcat până aproape de 10% și vine după alți câțiva ani de creștere. Cu alte cuvinte, un an cu creșteri de prețuri și cu salarii la stat și pensii înghețate. La care adăugăm creșterea TVA, a accizelor și creșterea așteptată începând cu anul viitor a taxelor locale și a unor impozite generale. Dacă luăm în calcul și elementul încredere în economie, atunci vom avea un tablou aproape complet. În aceste condiții, reducerea consumului este normală. Să facem precizarea că aici vorbim despre efectele din economie și asupra consumatorilor. În ceea ce privește eforturile de ajustare bugetară (creșteri de taxe sau impozite și înghețarea unor venituri salariale) ele sunt legitime în condițiile în care guvernul face eforturi de reducere a deficitului bugetar. Practic, scăderea consumului s-a întâmplat pentru toate categoriile de produse: mai mult la alimente, băuturi și tutun, în medie la carburanți și mai puțin la mărfurile nealimentare. După mai bine de un deceniu în care consumul a contribuit la creșterea economică într-o proporție exagerată și cu efecte precum creșterea deficitului de cont curent, lucrurile se schimbă. Întrebarea este: poate găsi economia românească un alt motor de creștere în cazul în care consumul se gripează? Dacă privim datele produsului intern brut, există o creștere a contribuției investițiilor la firava creștere de PIB, ceea ce poate suplini parțial scăderea consumului. În plus, reducerea consumului ar putea să aibă ca efect și o scădere a deficitului comercial. Așadar, economia se reașează. Ca de obicei, apar riscuri și oportunități.

America va avea un nou program financiar inclus în legea „mare și frumoasă” promovată de președintele Trump și votată de Congresul american în vara acestui an. Planul constă în plata către copii a unei sume de 1.000 de dolari. Sunt câteva reguli. Copiii cu cetățenie americană născuți în perioada 2025-2028 vor primi într-un cont special la Trezorerie suma alocată de stat. Banii nu vor putea fi cheltuiți până la vârsta de 18 de ani, atunci când vor fi transferați într-un cont al unei societăți de valori mobiliare sau al unei bănci. În principiu, banii strânși în contul de la Trezorerie ar trebui investiți în acțiuni, dar există și variante conform cărora investițiile se vor putea face și în fonduri mutuale sau în așa-numitele ETF-uri. În „contul Trump” se pot strânge mai mulți bani decât mia de dolari acordată de stat. Astfel, părinții, rudele sau chiar companiile pot depune în cont o contribuție de cel mult 5.000 de dolari anual până cu un an înainte de împlinirea vârstei de 18 ani. Limita putea fi mai mare, dat fiind că suma nu beneficiază de deductibilitate fiscală. „Conturile Trump” vor fi alimentate începând cu 4 iulie 2026 (Ziua Independenței în SUA). În completarea programului, familia Dell, în care Michael Dell este fondatorul și CEO al companiei Dell Technologies, a anunțat o donație de 6,25 miliarde de dolari. Sumele plătite vor avea alte principii decât cele ale programului guvernamental, în sensul că ele pot fi achitate către copii cu vârste de până la 18 ani și se vor concentra pe gospodării care au câștiguri anuale mai mici de 150.000 de dolari. Banii donați de familia Dell vor fi o plată nerambursabilă de 250 de dolari pentru 25 milioane de copii. Michael Dell a explicat că programul său vrea să fie mai mult decât un sprijin financiar, să reprezinte un mod de a face educație economică pentru copii, o metodă prin care aceștia să înțeleagă, de exemplu, ce este dobânda compusă. De altfel, Dell a povestit că a fost învățat de la vârste fragede să economisească și în felul acesta a văzut cum „se înmulțesc”. banii. Sunt câteva lucruri care nu îmi plac la programul lui Trump. În primul rând, caracterul său pronunțat populist. A oferi 1.000 de dolari nu are nimic de-a face cu educația economică și foarte puțin cu economisirea. Nimic și nimeni nu garantează că alături de cei 1.000 de dolari de la stat se vor mai strânge și alții de la părinți sau rude. Gestul este mai mult politicianist decât educațional. În al doilea rând, programul nu face decât să arunce „bani din elicopter”. Nu încurajează economisirea prin impunerea unei sume care să fie adăugată anual de părinți și care eventual să fie dedusă din impozitele plătite de persoanele fizice. De fapt, programul păcătuiește pentru că în loc să ofere „o undiță” dă „câteva kilograme de pește”. În plus, programul nu face diferențe între familii, în funcție de veniturile obținute. În al treilea rând, SUA a făcut anul acesta o serie de eforturi pentru reducerea deficitului bugetar, inclusiv prin măsuri de disponibilizări în rândul angajaților bugetari. Chiar dacă se va găsi scuza că este un program adresat copiilor, alocarea unor sume substanțiale intră în contradicție cu obiectivul de scădere a deficitului. În special, pentru un program care va avea, peste mai bine de un deceniu, o eficiență incertă pentru economie. Și europenii sunt tentați de astfel de programe, dar sumele puse în joc sunt mai mici, iar variantele de folosire a banilor sunt mai diverse decât în SUA. Astfel, cancelarul german Friedrich Merz a vorbit despre un proiect prin care se vor plăti 10 euro lunar pentru copii cu vârste cuprinse între 6 și 18 ani pentru a fi economisiți pe termen lung, pentru pensie. În Franța, un grup de deputați a propus un proiect de lege prin care se oferă de către stat fiecărui copil născut 1.000 de euro, un capital pentru viitoarea pensie. În concluzie, copiii trebuie educați din punct de vedere economic. Dar, „banii aruncați din elicopter” nu sunt cea mai bună soluție.

Italia are un plan. Să devină o forță europeană în industria semiconductorilor. Pentru acest lucru, Italia atrage investitori străini și îi susține pe cei autohtoni. De cel puțin un deceniu, specialiști și politicieni români vorbesc despre schimbarea modelului de creștere al economiei românești, în sensul măririi ponderii industriilor cu valoare adăugată ridicată. Deocamdată, totul a rămas la nivelul vorbelor. Concret, nu există nici o strategie și nici un plan de acțiune care să conducă la o schimbare. Din acest punct de vedere, există câteva experiențe notabile în Europa, printre care și cea a Italiei. Astfel, în timpul crizei de aprovizionare cu semiconductori declanșată în anul 2020, Italia a înțeles caracterul strategic al acestor produse. Guvernul Draghi a inițiat o analiză a sectorului de semiconductori și prima constatare a fost prezența în economia Italiei a unor companii europene și din afara Europei. Prin legislație sau prin strategie au fost încurajate investițiile strategice în domeniul semiconductorilor, drept urmare, au fost derulate două proiecte majore, în Catania și Agrate. Legislația privind investițiile strategice a încurajat compania europeană, Aixtron, să construiască o fabrică în regiunea Piemont și o companie din Singapore a primit acordul Comisiei Europene pentru a face o investiție în orașul Novara. Guvernul Meloni a păstrat direcția strategică a investițiilor în domeniul semiconductorilor încurajând investitorii străini și consolidându-i pe cei autohtoni. Italia a ajuns să facă alocări bugetare pentru inițiativele în sectorul de tehnologie la nivelul Germaniei, arată un raport al Institutului Montaigne. De asemenea, Ministerul Industriei a reînnoit angajamentul de a susține acest sector. Analizele specialiștilor au arătat dependența unor industrii italiene de producția și aprovizionarea cu semiconductori. Este vorba despre industria auto, cea aerospațială, sectorul de producție de echipamente industriale și de automatizare. De exemplu, proiectele din Catania și Agrate s-au concentrat pe cipurile folosite în sectorul auto. Unele dintre companiile italiene integrate au început să își regândească lanțurile de aprovizionare. De exemplu, o firmă importantă, precum Leonardo, are în plan să producă semiconductori. Dar, experții constată totuși că lucrurile se mișcă destul de lent. De fapt, Italia se înscrie într-o tendință europeană de dezvoltare a sectorului de semiconductori. De exemplu, este un proiect important în Germania, la Dresda, iar Italia pare că vrea să joace un rol semnificativ alături de Germania în viitoarea dezvoltare a sectorului european de cip-uri. În această idee, prezența ESMC, o asociere a unor companii europene cu firma taiwaneză TSMC, este un pas important pentru sectorul italian. Peninsula găzduiește o serie de centre de dezvoltare nu doar pentru companii italiene, ci și străine. Astfel, un centru din orașul Pavia include 10 firme: două italiene, două europene și șase din afara Uniunii Europene. Aceste centre sunt ca o poliță de asigurare, în sensul că indiferent dacă sunt investitori autohtoni sau străini pot oferi aprovizionarea industriilor cu semiconductori. La final, analiza institutului francez trage un semnal de alarmă. În acest moment, în Europa proiectele de investiții se derulează prea lent. Este nevoie să se traverseze birocrația europeană și să fie respectate toate regulile. Aceste proceduri consumă timp, ceea ce reduce din competitivitatea investiției. De aceea, viteza cu care se realizează proiectele de investiții ar trebui să fie mult mai mare. De asemenea, Italia a creat și un Institut de Tehnologie care se ocupă de cercetare în robotică. În concluzie, Italia devine un model european în materie de tehnologie, alături de Germania.

Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD) a publicat recent analiza tradițională referitoare la sistemele de pensii din statele membre. Pentru că România nu este deocamdată țară membră a OECD, studiul nu face nicio referire la țara noastră, ceea ce nu înseamnă că sistemul de pensii autohton nu are problemele lui care merită analizate separat. Dosarul OECD se concentrează pe schimbările adoptate de statele membre în ultimii doi ani. Studiul pleacă de la datele privind îmbătrânirea populației. În următorii 25 de ani, în statele OECD, se estimează că pentru fiecare 100 de persoane cu vârste cuprinse între 20 și 64 de ani numărul de locuitori cu vârsta de peste 65 de ani va crește de la 33 în anul 2025, la 52 în anul 2050. Creșterea numerică a persoanelor vârstnice va fi accentuată în Coreea de Sud, unde indicele de îmbătrânire demografică (raportul dintre persoanele în vârstă și cele tinere) va ajunge la 50%, la care se vor adăuga Spania, Grecia, Italia, Polonia sau Slovacia, care vor înregistra o pondere a populației de peste 65 de ani în total populație de 25%. O cifră care trebuie să fie un semnal de alarmă. De asemenea, sunt state în care, în următoarele patru decenii, populația în vârstă aptă de muncă (20-64 de ani) va scădea cu 30%. Raportul OECD arată că țările aflate în această situație vor fi Spania, Estonia, Grecia, Slovacia sau Japonia. Datele privind rata fertilității s-au schimbat în sensul că s-a trecut de la optimism la cifre care arată că scăderea va fi clară. Mai multe state au făcut deja modificări ale legislației privind pensiile. De exemplu, Slovenia și Cehia au crescut, de la sfârșitul anului 2023, vârsta de pensionare de la 65 la 67 de ani. În Slovenia, chiar și pentru cei care au 40 de ani de contribuții vârsta ieșirii la pensie va crește de la 60 la 62 de ani. Slovacia a înăsprit condițiile de acces la pensionarea anticipată. Coreea de Sud și Irlanda au majorat cuantumul contribuției de asigurări sociale, iar Japonia a urcat plafonul de contribuție pentru a avea mai multe resurse la buget. De asemenea, șapte state au schimbat legislația pentru a încuraja cumulul pensiei cu salariul, dar nu pentru joburi din sectorul public. Conform legislației adoptate, vârsta standard de pensionare în țările OECD va crește de la 63,9 ani la 65,9 ani la femei și de la 64,7 ani la 66,4 ani pentru bărbați. Tendința de creștere a vârstei de pensionare este evidentă. Vârsta standard va crește în peste jumătate din țările OECD. Iată câteva exemple: în Danemarca, Estonia, Italia, Olanda și Suedia, vârsta va trece pragul de 79 de ani. O temă importantă pentru sistemul de pensii, indiferent de țară, este cea a așa-numitei rate de înlocuire a salariului cu pensia sau mai exact ce sumă va reprezenta pensia ca procentaj din ultimul salariu. Angajații care au avut un salariu mediu și un stagiu complet de cotizare primesc o pensie medie netă de 63% din salariul net, dar analiza OECD arată că în următoarele decenii rata de înlocuire va scădea în unele state la 40%. Un alt subiect abordat de analiza instituției internaționale este diferența care există între pensiile bărbaților și cele ale femeilor. Studiul arată că în medie în statele OECD femeile au pensii mai mici cu 25% decât cele ale bărbaților fiind însă țări în care diferența poate să ajungă la 47% (Japonia) sau să coboare la numai 10%, în Cehia, Slovacia sau Estonia. În concluzie, studiul OECD își propune să fie în primul rând un tablou de bord. Soluțiile aparțin statelor și guvernelor, dar ele sunt dificil de luat, pentru că presupun decizii nepopulare.

Consiliul Fiscal arată într-o notă publicată recent necesitatea reducerii deficitului bugetar și soluțiile limitate aflate la îndemâna guvernului. De asemenea, instituția reamintește că procesul de ajustare a deficitului va continua și în următorii ani. La sfârșitul săptămânii trecute, Consiliul Fiscal a publicat opinia referitoare la a doua rectificare bugetară a anului. Analiza legată de rectificare este concisă, în sensul că instituția consideră că sunt realizabile datele și țintele bugetare asumate de guvern, respectiv un deficit bugetar de 8,4% din PIB și pe cash și pe ESA. Demne de atenție sunt, însă, observațiile legate de contextul economic românesc. Astfel, Consiliul Fiscal pleacă de la o afirmație tranșantă și anume aceea că în ultimii șase ani economia locală s-a dezvoltat, dar nesustenabil. Iar demonstrația este făcută prin deficitele bugetare mari înregistrate, dar și prin creșterea îngrijorătoare a datoriei publice, de la 35% din PIB, în anul 2019, la 59% din PIB, în iulie 2025. Analiza Consiliului Fiscal răspunde la câteva întrebări. Prima: se putea și fără corecția bugetară pe care am traversat-o anul acesta? Răspunsul este nu și sunt aduse câteva argumente. Dacă nu ar fi fost luate măsuri de reducere a deficitului bugetar s-ar fi ajuns anul acesta la 9% din PIB. Consiliul Fiscal arată că România nu poate rămâne la un nivel al deficitului de 9% din PIB, pentru că s-ar ajunge la o criză a datoriei publice. Totodată, reducerea deficitului bugetar este considerată ca fiind un moment important pentru recâștigarea încrederii în finanțele publice românești. O a doua întrebare la care răspunde analiza Consiliului Fiscal este: în ce măsură scăderea deficitului bugetar se putea face și altfel? Răspunsul de principiu este că o corecție bugetară de amploare nu se poate face fără a fi afectate negativ veniturile cetățenilor și încasările firmelor. De asemenea, măsurile guvernului de ajustare bugetară sunt obligate să păstreze o prociclicitate care a început după pandemie. Cu alte cuvinte, chiar dacă toate manualele de economie nu recomandă în această situație măsuri prociclice, realitatea este că guvernul nu poate face altceva, pentru că este constrâns de astfel de decizii chiar de starea bugetului. În fine, mai există o controversă legată de pachetele de măsuri și anume: pe ce să se bazeze reducerea deficitului, pe scăderi de cheltuieli bugetare sau pe creșteri de taxe și impozite? Consiliul Fiscal merge în continuare pe ideea că ajustarea deficitului bugetar nu se poate face exclusiv pe partea de cheltuieli. De altfel, este chiar opinia insistent susținută de președintele Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu. O opinie demnă de o cauză mai bună în condițiile în care Executivul a promis la preluarea mandatului o abordare echilibrată a reducerii deficitului între creșteri de taxe, reduceri de cheltuieli și prioritizarea investițiilor. Deocamdată, este vizibil că în materie de reducere a cheltuielilor realizările concrete sunt înghețarea salariilor bugetare și a pensiilor, care va fi păstrată și anul viitor, și scăderea unor sporuri realizată în vara acestui an. În schimb, creșterea de taxe și impozite s-a realizat anul acesta și va mai exista o tranșă începând cu anul viitor. Investițiile publice, din fonduri naționale și europene, rămân anul acesta la un nivel ridicat și anume 7,8% din PIB. Guvernul a reușit să găsească soluțiile pentru a păstra chiar și la rectificare o alocare substanțială pentru investiții, în ideea că de multe ori, la a doua rectificare bugetară, se luau decizii de tăiere a sumelor de investiții pentru a se reuși încadrarea într-un deficit redus. Este posibil ca Executivul să se fi gândit că 2026 este ultimul an al Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), ceea ce înseamnă că unele obiective de investiții începute vor trebui finalizate pentru ca România să nu fie penalizată financiar. În fine, Consiliul Fiscal precizează că măsurile de sprijin pentru economie, așa-numitul program de relansare, se pot baza doar pe fonduri europene și credite fiscale, nu pe bani de la buget. În pofida ideilor de susținere a economiei, foarte diverse și generoase, reducerea deficitului bugetar va continua și anul viitor.

Ministerul Finanțelor a publicat ieri datele privind execuția bugetară, iar ministrul Alexandru Nazare a prezentat o serie de informații referitoare la buget. Întrebarea care s-a auzit tot nai des în ultimul timp a fost în ce măsură măsurile luate de guvern se simt și în cifrele bugetului de stat. Sunt date care arată că au apărut primele semne pozitive ale ajustării bugetare. Astfel, deficitul bugetar a scăzut în primele 10 luni ale anului. Nu mult, dar a scăzut. Pe primele 10 luni ale anului, deficitul a fost de 108,8 miliarde de lei, cu 550 milioane de lei mai puțin decât anul trecut. În termeni procentuali, deficitul a ajuns la 5,72% din PIB față de 6,22% din PIB, în anul 2024. Pare un pas mic, dar scăderea poate fi încurajatoare. Trebuie, însă, să remarcăm că urmează lunile cele mai grele pentru buget, respectiv noiembrie a.c. (pentru care încă nu avem datele bugetare) și decembrie a.c. Respectiv, deficitul bugetar care a avut o ușoară tendință de scădere în octombrie a.c., va urca mult de la 5,7% la 8,4% din PIB. Cu alte cuvinte, deficitul va crește în ultimele două luni ale acestui an mai mult chiar decât România și-a propus să facă reducerea deficitului în anul 2026. Cineva s-ar putea întreba dacă nu se poate bloca deficitul la actualul nivel de 5,7% din PIB, dar, desigur, nu este decât un calcul pur teoretic, pentru că în decembrie a.c. se vor plăti facturi restante, se vor transfera sume către primării sau se vor achita o parte din datoriile statului cum sunt concediile medicale sau plățile către furnizorii de energie electrică. Ministrul finanțelor a defalcat câteva date bugetare pe trimestrul 3 plus luna octombrie a.c. Este logic să decupăm ultimele patru luni, pentru că începând cu iulie a.c. se aplică măsurile de reducere a deficitului. De aceea, cheltuielile de personal au scăzut cu 1,1 miliarde de lei, o sumă mică raportată la totalul cheltuielilor cu salariile bugetare pe un an, dar care ne arată că măsurile luate (înghețarea salariilor bugetare și reducerea unor sporuri) încep să se vadă în buget. De asemenea, sumele alocate pentru investițiile publice au crescut la 96 miliarde de lei de la 88 miliarde în 2024. Guvernele de anul acesta au menținut la un nivel înalt investițiile, în pofida eforturilor de scădere a deficitului și nu au apelat la tradiționalele tăieri de cheltuieli de la investiții. Un element care trebuie remarcat este și faptul că după mult timp, investițiile din fonduri europene au fost mai mari decât cele de la bugetul național. Este o tendință pe care o așteptam de mult timp, prioritizarea proiectelor de investiții finanțate din bani europeni în fața celor realizate cu fonduri de la bugetul de stat. Guvernul păstrează un procentaj important din PIB alocat pentru investiții, dar acest lucru nu îl scutește de vechiul reproș și anume că nu se văd efectele în economie. De aceea, poate că guvernul ar trebui să facă un exercițiu de transparență și să publice de exemplu lista cu cele mai mari 100 de alocări pentru investiții din bani de la buget. Un capitol la care cheltuielile publice au crescut foarte mult este cel al dobânzilor. Ministrul finanțelor a precizat ieri că nivelul cheltuielilor cu dobânzile a fost puternic subevaluat la momentul adoptării bugetului de stat. Desigur, subevaluarea nu a fost întâmplătoare, ci a făcut parte din strategia de reducere a deficitului bugetar folosind date cosmetizate. De altfel, sumele necesare pentru plata dobânzilor pot fi destul de ușor anticipat la începutul anului, micile devieri urmând a fi corectate pe parcursul anului. Ministrul Nazare a explicat că la prima rectificare bugetară situația a fost adusă la zi. Există și calcule care arată că în termeni reali încasările din TVA de exemplu au o tendință de scădere. Este adevărat, dar micile ajustări încurajatoare nu pot fi nici ele ignorate.

Fiscul a anunțat că a verificat 100 de persoane care au obținut pe platformele pentru adulți venituri de aproximativ 64 milioane de lei fără să le declare. Banii au fost câștigați în perioada 2023-2024. De asemenea, ANAF face analize de risc pentru 384 de creatori de conținut video care au încasat în doi ani 280 milioane de lei. Recent, ANAF a făcut controale în zone care stau de obicei în umbra economiei. Este vorba despre cântăreți de manele sau firme de evenimente. Interesant este că mass-media a scris că unii artiști au apelat la metode extrem de profesioniste prin care au încercat să își optimizeze plata impozitelor și taxelor. Acțiunile ANAF au două caracteristici importante: pe de o parte, fiscul tatonează teritorii ale noii economii, pe de altă parte, controalele merg spre zone cu potențial de evaziune ridicat. În primul rând, în anumite sectoare, noua economie seamănă foarte puțin cu cea din secolul trecut. Trecerea în online a deschis drumul către o serie de afaceri care nu existau în urmă cu două decenii, de exemplu. Platformele pentru adulți, cazarea turiștilor în apartamente și nu la hotelurile clasice, companiile de mobilitate urbană care au înlocuit taxiurile tradiționale sunt business-uri noi, care au un specific aparte, inclusiv în ceea ce privește posibilitatea de a fenta plata taxelor sau impozitelor. În România, fiscul a părut că nu s-a adaptat la specificul noii economii și fie aceste zone au fost pur și simplu ignorate de controalele fiscale, fie verificările s-au făcut, dar într-o discreție perfectă și fără rezultate vizibile. În noua economie, persoanele fizice pot deveni și ele actori economici ceea ce complică, într-adevăr, procesul de control fiscal. În al doilea rând, fiscul testează noi teritorii care au un risc ridicat de evaziune. De fapt, marea problemă din ultimii ani pentru ANAF a fost aceea că, din motive diverse, a ignorat practic multe zone de evaziune. Fiscul a fost foarte timid cu domenii în care activează de regulă persoane fizice. De la micii vânzători, la meseriașii care prestează servicii și nu dau factură sau bon fiscal și de la cei care închiriază apartamente în regim hotelier până la așa-zișii mici producători de garaj. În România, fiscul controlează mai ales companiile care depun declarațiile fiscale. Tot noul sistem, cu declarații online, este construit pe principiul: să analizăm și să controlăm firmele pe baza datelor conținute în declarațiile fiscale. Este incomplet și insuficient pentru agenția fiscală. Orice companie care depune declarațiile legale este o firmă care are șanse mari de fi corectă. Desigur, că un control fiscal la o firmă va găsi ceva, orice. Este un obicei vechi de decenii despre care antreprenorii cu experiență povestesc acum cu destulă relaxare, dar atunci era un important factor de stress. Este simplu să te concentrezi pe firmele care depun bilanțul contabil și balanța de verificare, pentru că acestea își demonstrează măcar buna credință. Este mult mai dificil să explorezi teritorii noi, precum persoane fizice care au venituri, dar nu plătesc taxele, impozitele sau contribuțiile aferente. De altfel, controlul persoanelor fizice este diferit ca legislație și ca mijloace folosite de cel al firmelor. Este mai complicat să găsești zonele de evaziune, unde declarațiile fiscale nici nu există, decât să te cantonezi într-un proces previzibil precum cel al companiilor care încearcă să respecte, în principiu, regulile contabile și fiscale. Prin controalele făcute în zone de evaziune, ANAF sparge gheața și testează noi teritorii. În felul acesta poate să scadă și celebrul gap de TVA. Desigur, vor apărea atacuri la ANAF și acuzații că în loc să se ocupe de marea evaziune și de economia la negru, fiscul îi hărțuiește pe micii producători, punându-i să plătească taxe și impozite. Numai că mica evaziune adunată poate deveni mare.

Comisia Europeană face României un cadou: punerea în așteptare a procedurii de deficit excesiv. Va fi un cadou „otrăvit” sau România va continua să reducă deficitul indiferent de decizia de la nivel european? Este una dintre acele știri de care nu știi dacă să te bucuri sau să te îngrijorezi. Comisia Europeană a decis ieri să pună în așteptare procedura de deficit excesiv pentru România și alte opt state membre. Mai precis pentru România, Austria, Belgia, Franța, Ungaria, Italia, Malta, Polonia și Slovacia procedura de deficit excesiv a fost „înghețată”. Nu este clar ce înseamnă punerea în așteptare a procedurii, adică nu știm dacă statele membre respective mai au obligația de a reduce deficitul bugetar, dacă planurile fiscale convenite cu Comisia Europeană mai sunt luate în considerare și în ce condiții procedura se va relua. Știm, în schimb, că pentru statele aflate în procedura de deficit excesiv analiza Comisiei Europene din cadrul semestrului european va fi publicată anul viitor, în primăvară. Vestea bună din această decizie a Comisiei Europene este că România nu mai riscă suspendarea fondurilor europene, o decizie care a fost în discuție în ultima perioadă. Realist vorbind, posibilitatea blocării fondurilor europene era redusă, pentru că sancțiunea ar fi fost disproporționată și ar fi lovit exact în momentul în care România are cea mai mare nevoie de bani, inclusiv europeni. Decizia Comisiei Europene se bazează pe progresele obținute de România în materie de reducere a deficitului bugetar. De fapt, este un „cec în alb” oferit de Comisia Europeană, pentru că anul acesta nu se vor vedea rezultate spectaculoase, dacă luăm în calcul că deficitul bugetar programat pentru 2025 este de 8,4% din PIB. Este adevărat că primul pachet de ajustare bugetară aplicat deja este important pentru anul viitor, pentru că păstrează înghețate salariile bugetare și pensiile, dar progresul efectiv de reducere a deficitului este insesizabil. Aici poate să apară riscul deciziei luate de Comisia Europeană și anume ca unii politicieni să creadă chiar că progresele sunt vizibile și din această cauză să o lase mai moale cu reducerea deficitului bugetar. Procesul de consolidarea fiscală ar putea fi abandonat sau încetinit. Câteva partide din coaliția aflată la guvernare ar putea să oprească măsurile de reformă tocmai bazându-se pe mărinimia Comisiei Europene. Dacă lucrurile vor sta în felul acesta, decizia Comisiei, care, în principiu, vrea probabil să ajute statele membre, aflate sub procedura de deficit excesiv, ar putea să aibă efectul contrar în cazul României. Adică, să blocheze procesul de reducere a deficitului bugetar în loc să îl încurajeze. Este greu de înțeles care sunt motivele acestei generozități surprinzătoare a Comisiei Europene. Înghețarea procedurii de deficit excesiv este o decizie neuzuală la nivel european care este bine intenționată, fără îndoială, dar care poate fi cu două tăișuri. În mod normal, decizia Comisiei Europene ar fi de salutat, pentru că poate fi considerată ca o „gură de oxigen” pentru statele membre și ca o dovadă de încredere. Doar că în acest moment avem nevoie mai mult ca oricând de o clasă politică responsabilă. Este România în această situație? Nu neapărat, pentru că sub diverse pretexte cele mai multe încercări de reducere a cheltuielilor bugetare au fost respinse sau criticate în spațiul public. Acum, când se construiește bugetul de stat pe anul viitor punerea în așteptare a procedurii de deficit excesiv ar putea fi un îndemn la reluarea vechilor obiceiuri, adică la construirea unui buget eronat, prea optimist în materie de venituri și prea conservator la capitolul cheltuieli. În acest context, este nevoie ca premierul și ministrul finanțelor să taie din elanul colegilor de coaliție guvernamentală și să le aducă aminte că România este încă departe de atingerea unui deficit bugetar de 3% din produsul intern brut.

Italia începe să primească „dividendele” pentru reușita procesului de consolidare fiscală. La sfârșitul săptămânii trecute, agenția de de rating Moody's a îmbunătățit calificativul de țară al Italiei de la Baa3 la Baa2. Pare un pas mic, dar guvernul și analiștii au salutat evenimentul ca pe o mare victorie și au remarcat că este pentru prima dată după 23 de ani când Moody's crește ratingul de țară al Italiei. Agențiile S&P, în aprilie a.c., și Fitch, în septembrie a.c., au luat deja decizia de a crește calificativul Italiei. După criza economică din 2008, țara peninsulară s-a confruntat cu probleme economice serioase: o creștere economică modestă, deficite mari și o datorie publică în continuă creștere. Aceste evoluții au făcut ca a treia economie europeană să fie în mod constant retrogradată până aproape de ultima treaptă a categoriei „recomandat pentru investiții”. Recunoașteți situația? Bineînțeles. România se află la un pas de „junk” și, în același timp, speră că va veni un moment în care în loc să scadă, ratingul de țară va crește. Dar, pentru acest lucru este nevoie ca România să schimbe ceva. Poate, să urmeze exemplul Italiei. Concret, deficitul bugetar al Italiei va scădea anul acesta la 3% din PIB, de la 3,4% din PIB, anul trecut. Și va continua să coboare și anul viitor până la 2,8%. Datoria publică va ajunge anul viitor la 137% din PIB, de la 138% din PIB, anul acesta. De asemenea, Italia a înregistrat anul trecut excedent primar de 0,5% din PIB care va crește în anul 2028 până la 2% din PIB. Moody's avertizează că datoria publică este și va rămâne la un nivel ridicat cel puțin până în anul 2027. De altfel, progresele celei de-a treia economii europene sunt vizibile, au loc lent, dar constant. Ceea ce poate fi un atu. Italia a fost ajutată de planul european de redresare și reziliență, dar a știut și să pună ordine în finanțele publice. În context, analiștii remarcă rolul ministrului economiei care nu a ținut cont de cererile excesive de creștere a cheltuielilor statului făcute de politicieni. În felul acesta, guvernul condus de Giorgia Meloni a reușit să îmbunătățească indicatorii economici, să însănătoșească piața muncii și să ajute la soliditatea sistemului bancar. Toate aceste evoluții pozitive au făcut ca agenția de rating Moody's să aibă argumente pentru a îmbunătăți profilul de credit al Italiei. Primele semnale pozitive au și apărut, în sensul că pe piețele financiare internaționale, randamentul obligațiunilor italiene a scăzut. Prognoza europeană confirmă progresul celei de-a treia economii europene. Deficitul bugetar se va reduce în continuare, chiar dacă cheltuielile curente vor crește cu 3% față de anul precedent, din cauza alocărilor suplimentare de fonduri pentru sistemul de sănătate, pentru salarii bugetare și transferurile pentru cheltuieli sociale. Pe de altă parte, veniturile bugetare vor fi mai mari datorită creșterii ocupării, creșterii încasărilor din TVA și impozitelor pe activele financiare. Spre deosebire de Italia, Franța merge în contrasens. În septembrie a.c., agenția Moody's a redus ratingul de țară al Franței, în octombrie a.c., Fitch a menținut calificativul la același nivel, dar a schimbat perspectiva de la stabilă la negativă, iar la sfârșitul acestei săptămâni urmează să se pronunțe S&P. Situația este complicată dacă avem în vedere că Franța nu face progrese în materie de reducere a deficitului bugetar, iar recent Adunarea Națională a respins aproape în unanimitate (cu un singur deputat împotrivă) proiectul de buget care prevedea o scădere a deficitului bugetar. România trebuie să înțeleagă lecția italiană și că nu este posibilă o minune. Fără consolidare fiscală nu se va putea îmbunătăți ratingul de țară. Doar așa se poate câștiga încrederea agențiilor de rating și finanțatorilor internaționali.