Economia reală

Liderii europeni calculează efectul Trump asupra relațiilor comerciale dintre UE și SUA. Deocamdată, concluziile sunt că vor fi pierderi de ambele maluri ale Atlanticului. Iar riscul este ca inflația să revină. Liderii europeni continuă să evalueze instalarea lui Donald Trump la Casa Albă. Astfel, Joachim Nagel, președintele Băncii Naționale a Germaniei, a declarat că o majorare a taxelor vamale americane de la 10% la 20% pentru produsele importate din Europa ar reduce mărfurile provenite din Germania. Șeful băncii centrale germane avansează chiar și o cifră și anume că Germania va pierde 1% din PIB în cazul în care administrația Trump va pune în aplicare o suprataxare a produselor europene.Exportul de produse industriale reprezintă pilonul economiei germane. Dar, o creștere a taxelor vamale de către SUA nu ar însemna decât încă o lovitură pentru industria germană. Prima a venit în momentul în care industria nu a mai avut acces la energie ieftină venită în special din Rusia, iar a doua lovitură a fost scăderea cererii la nivel global.Estimările guvernului federal sunt că economia germană va înregistra anul acesta o scădere a produsului intern brut cu 0,2% fiind al doilea an consecutiv în care economia scade. Iar industria are un aport important în economia germană.Joachim Nagel a mai remarcat un lucru și anume că programul lui Donald Trump prevede o creștere a datoriei publice. Dacă lucrurile vor sta așa, datoriile mai mari plus taxele vamale vor duce la creșterea inflației. La rândul ei, o revenire a inflației va bloca reducerea dobânzii de politică monetară. În SUA, inflația a avut o traiectorie descendentă, de la vârful de 9,1%, în iunie 2022, la 2,6%, în octombrie a.c. Dacă inflația ar crește din nou, Rezerva Federală americană ar opri ciclul de scădere a dobânzilor, ceea ce ar putea avea ca efect o creștere a dolarului față de euro. Dar, o suprataxare a importurilor europene va duce la o pierdere economică de ambele maluri ale Atlanticului, este de părere președintele Bundesbank.Totodată, la începutul acestei săptămâni, institutul de cercetări economice ZEW, a publicat indicele climatului de afaceri din Germania care a scăzut cu 5,7 puncte ajungând la 7,4 puncte. Optimiștii văd și o îmbunătățire a mediului de afaceri, în special după alegerile anticipate care vor avea loc cel mai târziu în primăvara anului viitor.De asemenea, companiile germane RWE și Siemens, jucători importanți în sectorul energetic din surse regenerabile au emoții față de politica în acest domeniu al lui Donald Trump. Problema este că noul președinte american vrea să revigoreze industria de petrol și gaze și să ignore sau chiar să taie din facilitățile pe care le au în acest moment proiectele care produc energie regenerabilă.RWE este îngrijorat pentru proiectul prin care și-a propus să dezvolte două parcuri eoliene în largul coastelor New York și California. În caz că proiectele vor stagna sau nu vor mai beneficia de ajutoare de stat, compania își va reconsidera poziția pe piața americană.La rândul său, reprezentanții companiei Siemens nu exclud ca proiectele lor de construcții de parcuri eoliene să fie influențate de tranziția politică americană.Tema cooperării economice dintre Uniunea Europeană și SUA s-a dezbătut, ieri, și de către președintele Franței, Emmanuel Macron și fostul premier italian, Mario Draghi. Îngrijorarea există. Draghi crede că Europa este mai dependentă de piața americană decât în urmă cu cinci ani și trebuie să ne așteptăm la două tipuri de presiune: pe de o parte, taxe vamale, pe de altă parte, SUA vor cere schimbarea reglementărilor europene pentru a lăsa mai mult loc pentru importul de tehnologie americană. Iar președintele Macron a completat: în Europa nu s-a investit suficient, au fost suprareglementări și s-a protejat prea puțin. În ultimii ani, s-a sacrificat o mare parte din cererea internă. Concluzia a fost că Uniunea Europeană are nevoie de unitate. Dacă se va regăsi sau nu vom vedea în următoarea perioadă.

Pragul pentru impozitarea microîntreprinderilor este o falsă problemă. Guvernul ar putea să reducă pragul până la 100.000 de euro fără a avea vreo opoziție din partea mediului de afaceri. Dar, campania electorală îi împiedică pe politicieni să ia o decizie de acest tip. Microîntreprinderile au ajuns „mărul discordiei” între guvernul României și Comisia Europeană. Viziunile se cunosc: Comisia Europeană dorește ca pragul cifrei de afaceri până la care o firmă se poate încadra în categoria de microîntreprindere să scadă de la 500.000 la 88.500 de euro. Instituția europeană își bazează cererea pe un jalon din PNRR care cere o adaptare a statutului microîntreprinderilor la nivelul economiei românești.Miza menținerii sau scăderii pragului este o parte din tranșa a treia din PNRR în valoare de 1,1 miliarde de euro. Cu precizarea că în afară de pragul pentru microîntreprinderi mai sunt două restanțe pentru această tranșă de finanțare și anume aplicarea principiilor guvernanței corporative și construirea metroului din Cluj.Să spunem că în anul 2018, pragul pentru microîntreprinderi a fost urcat de la 100.000 de euro la un milion de euro. Atunci, specialiștii și chiar oamenii de afaceri au spus că suntem în fața unei aberații economice. De fapt, România se transforma într-o economie de microîntreprinderi, pentru că aproape 90% din firme se calificau pentru acest statut. Nimeni nu contestă necesitatea existenței unei categorii aparte de companii în economia românească. Este vorba despre companii mici care trebuie încurajate să crească printr-un sistem simplificat de impozitare, respectiv un impozit pe cifra de afaceri, aplicat la o cotă decentă, ușor de înțeles și ușor de aplicat. De aici până la a transforma 90% din firmele din economie în micro companii este o cale lungă.Cea mai bună dovadă în acest sens este chiar aceea că în anul 2023, pragul s-a redus la jumătate, până la 500.000 de euro. Chiar și așa nivelul ales a fost prea ridicat. Dar, concomitent, a început o adevărată ofensivă legislativă împotriva microîntreprinderilor. Unele firme au plătit 1%, altele 3% ca impozit pe cifra de afaceri. Întreprinderile fără angajați au trecut de la 3% pe cifra de afaceri la un impozit pe profit de 16%. La începutul acestui an, legislația fiscală a stabilit ca doar microîntreprinderile cu o cifră de afaceri de cel mult 60.000 de euro să plătească un impozit de 1% din cifra de afaceri, iar cele cu venituri cuprinse între 60.000 și 500.000 de euro să fie impozitate cu 3%.Să adăugăm prevederile legislației care obligă firmele să plătească același nivel de contribuții pe muncă și pentru un angajat part-time. O prevedere care vizează firmele mici. Există și o normă legală care obligă firmele să păstreze cel mult doi ani de zile un angajat cu salariul minim, după care compania este obligată să îi mărească salariul.De asemenea, legislația se referă la procentajul de venituri pe care o microîntreprindere poate să le aibă din activitatea de consultanță. S-a legiferat chiar și impunerea ca o persoană să dețină direct sau indirect o singură companie. Nu în ultimul rând, a crescut agresiv salariul minim, o problemă de care cele mai multe microîntreprinderi se lovesc în mod curent.După cum se poate vedea, din dorința guvernului sau a Parlamentului de a controla activitatea microîntreprinderilor s-au introdus o sumedenie de limitări pentru funcționarea companiilor mici. Avem de-a face cu o suprareglementare care complică viața antreprenorilor mici și care au doar scopul, declarat sau nu, de a împiedica abuzul de microîntreprindere.De fapt, mult mai simplu ar fi fost să fie redus pragul de impozitare de la 500.000 la 100.000 euro. Să fim realiști. Reducerea pragului, de fapt, revenirea la nivelul inițial, ar fi o ajustare normală. Pentru că este campanie electorală, politicienii se jură că nu vor modifica pragul pentru microîntreprinderi. Majoritatea oamenilor de afaceri ar fi de acord ca pragul să se întoarcă acolo unde a mai fost, la 100.000 de euro, iar cu această ocazie să fie anulate toate prevederile agresive referitoare la microîntreprinderi. Este mai bine mai simplu și mai puțin (un prag redus) decât mai mult, dar cu prevederi restrictive și complicate. Așadar, politicieni, reduceți pragul!

BNR atrage atenția asupra incertitudinilor din economie. Inflația va reveni pe creștere, iar decidenții politicii monetare așteaptă un program credibil de reducere a deficitelor. În funcție de planul fiscal, banca centrală va continua sau nu scăderea dobânzii-cheie. La sfârșitul săptămânii trecute, Consiliul de administrație al Băncii Naționale a României s-a reunit în noua formulă aprobată de Parlament în această toamnă. Absolut întâmplător, a fost ultima ședință de anul acesta a Consiliului de administrație al BNR, următoarea fiind programată anul viitor, la jumătatea lunii ianuarie 2025. În felul acesta, BNR va avea o atitudine neutră în următoarele luni, atunci când se va schimba președintele țării, se va stabili structura parlamentară și, bineînțeles, se va forma un nou guvern.Dincolo, însă, de schimbarea garniturii din cadrul Consiliului de administrație, mult mai interesante sunt informațiile conținute în Raportul trimestrial asupra inflației.Astfel, în ultimele luni ale acestui an rata inflației va crește ușor față de prognoza băncii centrale. Este un prim semnal care arată ceea ce experții în economie o spun de câteva luni. Și anume, că deficitul bugetar foarte mare, creșterea salariilor în sectorul public și a pensiilor și, în general, generozitatea cu care guvernul a crescut cheltuielile în acest an electoral vor avea ca efect o creștere a inflației. Mai este un element care a contat în evoluția prețurilor și anume seceta, un fenomen care a influențat prețul produselor agro-alimentare și tariful energiei electrice.Nu există o cifră concretă precizată în comunicatul BNR, dar se arată că rata inflației care a ajuns în septembrie a.c. la 4,62% va urca până la sfârșitul anului. Tendința de scădere se va inversa și de aceea banca centrală va fi mai precaută atunci când se va pune problema să scadă din nou dobânda de politică monetară. Trebuie spus că în acest moment nu există niciun reper asupra viitoarei politici monetare, adică, mai precis dacă BNR va scădea dobânda la începutul anului viitor.Deocamdată, știm că la sfârșitul săptămânii trecute, BNR a menținut dobânda de politică monetară la 6,5% pe an. Mediul economic și-ar dori o scădere a ratei de dobândă, care s-ar transmite și către economia reală, dar, evoluția indicatorilor economici a determinat noul Consiliu de administrație al BNR să fie la fel de prudent ca și cel anterior.Incertitudinile anului viitor, numite în documentele BNR, sunt creșterea inflației și politica fiscală. Mai clar, nimeni nu știe dacă, în 2025, guvernul va fi obligat să recurgă la o creștere a taxelor și impozitelor, fapt care ar afecta evoluția produsului intern brut și implicit rata inflației. Incertitudini și riscuri vin și din piața muncii și din dinamica salariilor, adică ritmul de creștere a salariilor din economie, nu doar cele din sectorul bugetar, precum și evoluția ratei șomajului.De altfel, ieri, cu ocazia prezentării Raportului trimestrial asupra inflației, guvernatorul BNR a ieșit din tradiționalul discurs tehnic, de bancher și a comentat situația bugetului de stat. Mugur Isărescu a spus clar că „banca centrală așteaptă un program credibil de corecție a deficitului bugetar care să fie sprijinit politic, acceptat social și coerent din punct de vedere macroeconomic”. Abia după ce va exista acest program, BNR „va cupla la el politica monetară”, a declarat Mugur Isărescu.Până atunci, pe plan intern, sunt multe necunoscute, precum evoluția prețurilor alimentelor și tarifelor energetice, iar pe plan internațional incertitudinile vin de la cotația țițeiului, pe fondul tensiunilor geopolitice. Realizarea PNRR este și ea o necunoscută, în sensul că absorbția fondurilor depinde de o serie de reforme pe care trebuie să le adopte statul român.Și ca tabloul să fie complet, BNR precizează că deciziile de politică monetară ale Rezervei Federale americane, ale Băncii Centrale Europene și ale băncilor centrale din regiune sunt și ele relevante. Așadar, anul viitor este caracterizat de o ecuație bugetară complexă. Excesele de anul acesta se vor plăti în 2025.

După alegerile din SUA, investitorii pe piețele financiare au acționat sub imperiul emoțiilor, iar valoarea unor companii listate la New York a crescut. Dar, investitorii nu ar trebui să fie din cale afară de optimiști. Administrația americană se va confrunta cu probleme dificile, inclusiv în economie. Victoria în alegeri a lui Donald Trump a adus un val de exuberanță pe piețele financiare. Indicii bursieri au crescut și mai multe companii au făcut salturi majore ale valorii de piață. Unele evoluții au fost de-a dreptul contradictorii, în sensul că bitcoin a urcat la o valoare record plecând de la ideea că administrația Trump „va îmbrățișa viitorul cripto în detrimentul băncilor mari, lente și învechite”. Chiar acestea au fost cuvintele lui Donald Trump în luna septembrie a.c., atunci când familia Trump și un investitor în sectorul imobiliar au anunțat lansarea unei platforme care va tranzacționa criptomonede.Dar, după victoria electorală a lui Donald Trump au crescut și acțiunile câtorva bănci americane „mari, lente și învechite”, ceea ce pare contradictoriu. Însă, atunci când pe piețe entuziasmul este mare, logica este mai greu de găsit. Iar în primele zile de după alegeri, sentimentul investitorilor a fost pozitiv pe toate fronturile: pro-piață, pro-dereglementare și pro-creștere.Este evident că una dintre companiile care au beneficiat de optimismul manifestat de investitori a fost Tesla, firmă înființată de Elon Musk și în care acesta mai deține acum aproximativ 13%. Implicarea lui Musk în alegeri de partea lui Trump a săltat prețul acțiunilor Tesla în câteva zile cu 27%, ceea ce este imens, mai ales dacă avem în vedere că, de la începutul anului, creșterea fusese cu numai 1%.În acest moment, Elon Musk pare a fi „mâna dreaptă” a lui Trump ceea ce îi face pe mulți investitori să creadă că Tesla va beneficia de o serie de avantaje de pe urma noii administrații americane. De exemplu, se speculează că autorizarea unor noi proiecte și noi tehnologii dezvoltate de Musk și companiile sale se va face mult mai repede de către o administrație prietenoasă. Ceea ce desigur, poate fi adevărat sau nu, pentru că mecanismele birocratice au inerția lor chiar și în America.O altă temă de dezbatere va fi cea a subvențiilor pentru producătorii auto de mașini electrice. Aici este vorba fie despre ajutoare de stat pentru creșterea producției, fie de o subvenție acordată cumpărătorilor. Interesant este că în luna iulie a.c., la Convenția Partidului Republican, Donald Trump declara că va elimina subvențiile guvernamentale pentru achiziția de mașini electrice încă din prima zi a mandatului său. Dar, atunci, în vară, Trump nu era atât de bun prieten cu Elon Musk.De asemenea, Musk va trebui să își clarifice statutul, respectiv dacă va conduce un departament nou așa-numit „al eficienței guvernamentale” caz în care va trebui să evite un conflict de interese cu zona de business.Să fim realiști. În ultimii ani, mitul managerului perfect din jurul lui Elon Musk s-a destrămat. Sunt destule cazuri în care deciziile lui Musk au dus la scăderea valorii acțiunilor companiilor sale. Restructurarea rețelei sociale Twitter, actuala X, vânzarea unui pachet de acțiuni la Tesla, beneficiile salariale, investigația care vizează sistemul de conducere al autovehicului Tesla sau rezultatele financiare sub așteptări sunt câteva exemple care au clătinat credibilitatea lui Musk și au dus la scăderea prețului acțiunilor.Investitorii pe piețele financiare știu bine că sentimentele pozitive se pot schimba foarte repede în unele contrare. Oricât de mult ai crede că viitoarele decizii politice vor fi în favoarea pieței și vor reduce reglementările din economie, realitatea ar putea fi alta.În ultimă instanță, abordarea protecționistă, suprataxarea importurilor, demagogia politică nu sunt mijloacele de consolidare ale unei economii libere, ci, dimpotrivă, instrumentele unor bariere comerciale. În aceste cazuri, piețele financiare s-ar putea să nu mai fie la fel de exuberante ca astăzi.

Rezerva Federală americană a redus dobânda de politică monetară. Președintele Fed a arătat că deficitele economiei americane sunt nesustenabile și așteaptă măsuri. Este „o castană fierbinte” aruncată către Donald Trump. Ieri, Rezerva Federală americană a decis scăderea dobânzii cu 25 de puncte de bază în intervalul 4,50%-4,75%. Scăderea dobânzii-cheie era de așteptat, analiștii aveau această prognoză, dar contextul în care a fost luată decizia a fost unul special. Este vorba, bineînțeles, de alegerile americane, iar Fed a făcut gestul de a amâna cu o zi decizia privind dobânda de politică monetară tocmai pentru ca hotărârea Rezervei federale americane să nu se suprapună cu momentul scrutinului electoral.A fost singurul compromis pe care l-au făcut guvernatorii băncilor centrale regionale. Scăderea dobânzii, în ton cu așteptările, arată că zona de business nu a luat în seamă proaspăta alegere a președintelui SUA, confirmată chiar ieri.Desigur, economia rămâne economie, iar banca centrală rămâne bancă centrală. Bancherii Fed au ținut cont de evoluțiile din economia americană și nu de alegerea lui Donald Trump, în sensul că ar fi putut să decidă o pauză de reducere a dobânzii cheie până la clarificarea politicii economice a proaspătului câștigător în alegerile prezidențiale.Dimpotrivă, Fed și-a urmat calea fiind atentă la indicatorii macroeconomici americani și nu a avut nicio tresărire în fața politicii. De altfel, la conferința de presă, președintele Fed, Jerome Powell, a declarat că nu va demisiona, chiar dacă, după ce se va instala la Casa Albă, președintele Donald Trump i-o va cere. De asemenea, Powell a afirmat că legea nu îi permite lui Trump să îl destituie.Jerome Powell este văzut de președintele ales ca o „oaie neagră”, pentru că în primul mandat al lui Donald Trump, președintele SUA a făcut presiuni publice clare asupra lui Jerome Powell, care era și atunci președintele Rezervei Federale. Powell nu a privit cu ochi buni cererile care au venit din partea lui Trump pentru scăderea dobânzii. A fost, de altfel, o intervenție greu de imaginat, pentru că regula pentru președinții americani este să nu interfereze cu instituțiile publice economice și deci nici cu Fed.Doar că în anul 2019, Trump a încălcat regula de mai multe ori și i-a cerut președintelui Fed în funcțiune să scadă dobânda cheie pentru a devaloriza dolarul, considerat la o cotă prea ridicată față de principalele valute, un nivel care îi dezavantaja pe exportatorii americani.Comunicatul Fed scoate în evidență evoluțiile pozitive ale economiei americane: o creștere anuală cu 2,8%, o inflație în scădere, tot mai aproape de 2%, și o piață a muncii stabilă, cu o rată a șomajului de numai 4,1%. Toate aceste cifre arată o economie dinamică, în creștere și chiar cu perspective bune. Doar că Rezerva Federală rămâne atentă față de riscurile care există totuși în economie.Să spunem că Fed, spre deosebire de alte bănci centrale, are două obiective de atins și anume atât gradul de ocupare al forței de muncă, dar și stabilitatea prețurilor.Jerome Powell și-a respectat statutul și a atins în conferința de presă câteva teme care cu siguranță nu vor fi pe placul președintelui ales. Powell vorbește deficitele mari ale economiei și despre politica fiscală pe care o consideră nesustenabilă. În cele din urmă, a spus Jerome Powell, deficitul bugetar și cel comercial sunt o amenințare la adresa economiei. Desigur, viitoarea administrație Trump poate să folosească această afirmație tocmai pentru a susține măsurile previzibile care se vor lua pentru reducerea deficitului de balanță comercială.Indicatorii statistici ne arată o economie americană în plină formă, cu excepția deficitelor gemene. Dar, este clar că dinamica de creștere nu a fost distribuită în mod egal către cetățenii americani. Acest lucru este dovedit de nemulțumirile legate de nivelul de trai al unei părți a publicului american. Sunt lucruri pe care viitoarea administrație Trump promite să le rezolve. Să vedem dacă va reuși.

Victoria lui Donald Trump vine cu semne de întrebare referitoare la relația comercială dintre SUA și Uniunea Europeană. Este posibil să aibă loc o creștere reciprocă a taxelor vamale. Varianta optimistă este cea în care statele Uniunii Europene strâng rândurile în negocierile pe care le vor avea cu noul președinte american. Piețele financiare americane au sărbătorit „cu artificii” victoria în alegeri a lui Donald Trump. Dolarul a crescut, valoarea criptomonedelor a urcat, iar indicii importanți ai Bursei americane au atins un maxim istoric. Pot fi mai multe explicații, precum faptul că investitorii au fost mulțumiți că alegerile americane s-au tranșat neașteptat de repede, dacă avem în vedere că exista un scenariu în care aflarea câștigătorului se va prelungi. Apoi, există în cazul criptomonedelor un tip de susținere pe care a au afișat-o, de-a lungul timpului, atât Donald Trump, cât și Elon Musk.Indiferent de explicații se știe că piețelor, adică investitorilor, le plac învingătorii, fie că este vorba de cei din economie, fie de cei din politică. Este de așteptat ca foarte repede euforia alegerilor să treacă și piețele financiare americane să revină la fundamentele lor și la evoluții mai puțin emoționale.Dar, când entuziasmul victoriei în alegeri va trece întrebările față de deciziile noului președinte american își vor face loc. De exemplu, europenii încep deja să analizeze ce se poate întâmpla cu Donald Trump în fruntea administrației de la Washington. Iar primele semne nu sunt cele mai bune.O primă observație este legată de echilibrul de putere pe care Uniunea Europeană va trebui să îl aibă în relația cu America lui Trump. Temele importante ale acestui echilibru vor fi economice, tehnologice și militare. Într-un fel alegerea lui Trump este și un semnal pentru Europa care ar trebui să se scuture de inerțiile, lipsa de curaj sau de viziune care o caracterizează în ultimii ani.Este de văzut dacă președintele american va aplica declarațiile de campanie, adică va taxa unele produse fabricate în Europa. Nu ar fi prima dată, în precedentul mandat Donald Trump a vrut să impună taxe vamale pentru o serie de mărfuri europene, dar a renunțat în ultima clipă. Evident, dacă SUA vor aplica suprataxe produselor europene, Uniunea Europeană nu va putea rămâne datoare și probabil va suprataxa și ea unele produse americane.Din acest schimb de replici economice nimeni nu are de câștigat, dar uneori Donald Trump este mânat mai mult de orgoliu decât de rațiune. De altfel, unii comentatori constată că strategia lui Donald Trump este de multe ori aceeași: discreditează, anihilează și slăbește adversarul pentru a-și consolida propria putere. Va folosi această tactică și împotriva Uniunii Europene? Concret, o probă de foc pentru Uniunea Europeană va fi dacă sevalăsa divizată și împărțită la negocierile cu Donald Trump sau își va regăsi unitatea și solidaritatea de care are atâta nevoie.Pesimiștii vor spune că alegerea lui Trump poate fi considerată un adevărat pericol pentru stabilitatea și viitorul democrației în Europa. Optimiștii cred că, dimpotrivă, este momentul pentru ca în Europa să apară un val de solidaritate între statele membre, care vor conștientiza rămânerea în urmă în domeniul economic pe care Europa o are față de America.Concret, în campania electorală Donald Trump a vorbit despre impunerea de taxe vamale. Sunt și câteva exemple: 60% pentru toate produsele care provin din China, 500% pentru automobilele fabricate în Mexic și o suprataxă între 10% și 20% pentru produsele care vin din restul lumii, inclusiv Uniunea Europeană. Ar fi o taxare mare, pentru că în acest moment media taxelor vamale percepute de SUA este de 3,3%.Venirea la Casa Albă a lui Donald Trump ridică semne de întrebare pentru industria auto la nivel global. Este posibil ca administrația care se va instala în ianuarie 2025 să privilegieze producția internă de automobile. Tot în campanie, Donald Trump a promis industriei de petrol și gaze americane o ridicare a restricțiilor de foraj și o impozitare favorabilă. În fine, Trump este privit ca un climatosceptic. În acest context, Uniunea Europeană va fi pusă în fața provocării numită Donald Trump. Vom vedea cum va răspunde.

Ambiția ministrului agriculturii de plafona adaosurile la toate produsele fabricate în România s-a transformat în înființarea unui comitet de monitorizare a prețurilor. Cu ce rezultate și cu ce efecte? Greu de spus. O vorbă veche spune că dacă vrei să îngropi o problemă nu ai decât să faci o comisie. Sau un comitet. Ideea se adeverește dacă ne uităm la multele comisii parlamentare care s-au înființat pe diverse teme, dar care foarte rar au livrat și un rezultat concret.Înființarea unui comitet de monitorizare a prețurilor a fost soluția pe care a ales-o ministrul agriculturii Florin Barbu pe subiectul plafonării adaosului pentru mii de produse românești. Ministrul Barbu a anunțat și cine va face parte din comitetul pentru monitorizarea prețurilor: trei reprezentanți ai rețelelor comerciale, un reprezentant al Consiliului Concurenței, trei reprezentanți ai procesatorilor și un funcționar din Ministerul Agriculturii. Iar comisia va fi condusă de însuși ministrul agriculturii. Ceea ce nu ne-a spus Florin Barbu este dacă membrii acestei comisii inutile vor primi și bani publici.Comitetul de monitorizare este ceea ce a mai rămas din ideea ministrului Barbu de a plafona adaosul pentru toate produsele fabricate în România. De ce doar la cele fabricate în România, nu și pentru cele produse în Uniunea Europeană, în afara Uniunii Europene și în general oriunde în lume? Glumesc, desigur. Ministrul agriculturii a crezut că plafonând adaosul poți plafona și prețurile. Și plafonând prețurile vei putea controla piața și stopa inflația. Iar consumatorii vor fi mulțumiți.De fapt, legislația prevede în acest moment și o plafonare a adaosurilor produselor din import, pentru că distribuitorii au și ei un plafon de adaos de maximum 5%. Dar, între atâtea plafoane unde mai este economia de piață?Nu este deloc clar cum va funcționa noul comitet inițiat de ministrul agriculturii și ce forță legală va avea. Mai exact, nu știm în acest moment dacă noul comitet va angaja oameni care vor merge din magazin în magazin, vor nota prețurile produselor și apoi vor calcula evoluția lor. Sau membri noului comitet vor folosi pur și simplu datele statistice pe care le au la îndemână și le vor analiza. De asemenea, nu este clar ce va putea face acest nou comitet în cazul în care va constata că uleiul, cartofii sau detergenții s-au scumpit. Comitetul va avea la îndemână vreo pârghie economică sau legală pentru a reduce prețurile? Este greu de crezut.Altfel, putem constata că a apărut încă o instituție care vrea să se ocupă de prețuri. Avem Institutul Național de Statistică (INS) care calculează oficial rata inflației și care are un întreg aparat de lucru în teren pentru a culege datele și pentru a calcula inflația.Avem și Banca Națională a României care monitorizează rata inflației, dar nu doar atât, pe de o parte, are în obiectul de activitate stabilitatea prețului, iar, pe de altă parte, ia decizii de politică monetară care pot influența evoluția inflației.Avem și Consiliul Concurenței care în urmă cu câțiva ani a înființat un observator al prețurilor, funcțional, care monitorizează prețurile și folosește informațiile pentru a analiza sau investiga diverse piețe din punctul de vedere al concurenței.Așadar, va mai apărea un comitet, pe lângă Ministerul Agriculturii. Dar, cel mai ciudat este că nu știm la ce folosește și ce utilitate va avea. „Cu atât de multe moașe”, sunt toate șansele ca prețurile să rămână cu „buricul netăiat”. Adică, să ne reamintim că suntem totuși într-o economie de piață, chiar dacă tot mai mulți decidenți politici și-ar dori să controleze și eventual să planifice prețurile, idei care nici măcar comuniștilor nu le-au ieșit.Devine destul de clar că poți îngropa o problemă cu o comisie. În acest caz este chiar bine că tema devine marginală și fără soluții, pentru că drumul pe care pornise ministrul Florin Barbu era fără sens.

Uniunea Europeană s-a pregătit pentru situația în care Donald Trump va ajunge din nou la Casa Albă. Există scenarii și analize legate de relațiile comerciale dintre UE și SUA, dar și între Uniunea Europeană, SUA și China. În același timp, europenii știu că o victorie a doamnei Kamala Harris ar face politica SUA în raport de UE mult mai predictibilă. Europenii s-au pregătit pentru orice rezultat în alegerile americane. În anul 2016, Jean Claude Juncker, pe atunci președintele Comisiei Europene, a fost nevoit să facă față consecințelor în special de natură comercială ale mandatului câștigat surprinzător de Donald Trump.Anul acesta, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, știe la ce să se aștepte. De exemplu, Trump a reproșat deja europenilor că vând prea multe mașini în America și cumpără prea puține mărfuri fabricate în SUA.Comisia Europeană a format încă de anul trecut un grup de lucru responsabil să analizeze în profunzime relațiile comerciale dintre Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii tocmai pentru a anticipa eventualele mișcări ale lui Donald Trump, în cazul în care acesta se va întoarce la Casa Albă.Grupul de lucru european include funcționari din cele mai importante direcții generale ale Comisiei Europene, precum comerț, energie sau digital și s-a concentrat, în ultimele săptămâni, în cadrul întâlnirilor cu ambasadorii celor 27 de state membre pe eventualitatea unei victorii a lui Donald Trump și pe efectele asupra relațiilor comerciale Uniunea Europeană-SUA.Cel mai complicat efect ar putea fi întreruperea asistenței financiare și militare americane pentru Ucraina. Desigur, este doar o ipoteză de lucru, dar dacă s-ar ajunge în această situație, europenii ar fi puși în fața deciziei de a acorda singuri ajutor financiar, fapt destul de complicat în condițiile în care există presiuni mari pentru creșterea alocărilor bugetare în interiorul Uniunii pentru diferite domenii, precum agricultura.De asemenea, o temă delicată este cea a regimului sancțiunilor, întrucât întrebarea este: în cazul în care SUA va îndulci sau chiar va ridica sancțiunile impuse Rusiei va continua Europa cu un pachet de sancțiuni propriu? Evident, cele două variante, sancțiuni și ajutorul pentru Ucraina sunt doar scenarii de luat în calcul în cazul în care Donald Trump ar fi câștigător. Kamala Harris este mult mai previzibilă în ceea ce privește politica față de Ucraina, respectiv este de așteptat să continue deciziile de susținere începute de Joe Biden.O altă temă de analiză este finanțarea NATO. Este clar că alocarea a 2% din PIB de către fiecare stat membru pentru cheltuielile de apărare va fi o necesitate. Noul secretar general al NATO, Mark Rutte, a spus la preluarea mandatului, la începutul lunii octombrie a.c., că „mulțumită lui Donald Trump europenii și-au crescut cheltuielile de apărare”. Ceea ce ne arată că și Rutte este determinat să convingă statele membre să aloce 2% din PIB pentru sectorul apărării. Pe de altă parte, există și opinii în rândul experților europeni care arată că o implicare mai redusă a SUA în NATO ar obliga Uniunea Europeană să găsească modalități pentru consolidarea unei politici comune de apărare și securitate.În materie comercială, Trump și-a exprimat deja intenția de a impune taxe vamale suplimentare pentru unele mărfuri europene, ceea ce ar putea reduce exporturile din Uniunea Europeană către SUA cu o valoare de câteva zeci de miliarde de euro pe an.O temă comună pentru SUA și Uniunea Europeană este China. Ambele blocuri economice își doresc o reducerea a dependenței de produsele chinezești, dar „decuplarea” trebuie să se facă cu o viteză adecvată, pentru că, totuși, legăturile economice cu China sunt puternice.Kamala Harris este mult mai predictibilă pentru europeni decât Trump. Candidata democraților va căuta probabil variante prin care să asigure locurile de muncă din sectorul industrial și să facă o înțelegere cu sindicatele.În fine, Europa celor 27 de state are și ea favoriții ei. Atât în ceea ce privește cetățenii, cât și în ceea ce îi privește pe șefii de state sau de guvern. De exemplu, premierul maghiar a spus că dacă Donald Trump va câștiga, va deschide șampania dacă Donald Trump. Dar, cu siguranță mulți lideri europeni vor bea un pahar de coniac franțuzesc, de vin portughez sau de bere germană dacă va câștiga doamna Kamala Harris.

Exploatarea aurului în Munții Apuseni naște din nou controverse. Ca și în cazul altor proiecte, statul român s-a retras din sectorul minier de producție a aurului. Dar, România are nevoie să își consolideze rezerva de aur. Exploatarea aurului revine în atenția publică. De data aceasta, este vorba despre o concesiune din județul Hunedoara. Publicația profit.ro informează că firma canandiană Euro Sun, care are dreptul de exploatare pentru zăcămintele de aur și de cupru de la Rovina, județul Hunedoara, a încheiat o înțelegere cu grupul Glencore pentru vânzarea producției viitoare de aur pe care o va obține în România.Comercial, este de înțeles. Avem o companie care se așteaptă să producă aur și un mare comerciant la nivel mondial de materii prime. Dar, se ridică o serie de semne de întrebare, legate în special de implicarea statului român în astfel de proiecte miniere.Astfel, după anul 2000, o companie românească a derulat studii de explorare în perimetrul Rovina care au arătat că există zăcăminte de cupru și de aur. Drept urmare, asocierea companiei românești cu o firmă canadiană specializată în exploatări miniere a primit licența de concesiune pentru exploatarea zăcămintelor de cupru și de aur de la Rovina din județul Hunedoara.Mai târziu, în anul 2017, guvernul României din acea perioadă a prelungit acordul semnat în 2015. Prin licența de exploatare, confirmată pentru compania care între timp a fost preluată de o firmă canadiană, Euro Sun, statul român nu mai avea niciun rol industrial sau comercial în extragerea și vânzarea aurului și cuprului din perimetrul Rovina. Singurele atribuții pe care le păstra statul erau legate de instituțiile care aveau rolul de a aviza proiectul, din punctul de vedere al mediului și al construcțiilor.Statul nu avea altceva de făcut decât să aștepte să primească bani din redevențe. În 2017, cifrele arătau astfel: în 20 de ani, perioada de concesiune, ar urma să fie extrase 204 tone de aur și 635.000 tone de cupru, cu o valoare estimată la 3,7 miliarde de dolari pentru aur și 1,7 miliarde de dolari în cazul cuprului. În contul acestor cantități, România trebuia să primească din redevențe, în total, 310 milioane de dolari, în următorii 20 de ani, cu o medie anuală de 15,5 milioane de dolari. Evident, la aceste sume se adaugă impozitul pe profitul obținut de companie, impozitele și contribuțiile pe muncă plătite pentru angajați și TVA ca urmare a vânzării produselor. Să remarcăm că, în comparație cu anul 2017, în acest moment, prețul aurului a crescut ceea ce mărește și valoarea posibilei viitoare exploatări.Desigur, evaluările afacerii pot fi făcute de fiecare parte, dar este evidentă retragerea completă a statului din exploatarea din Munții Apuseni. De dragul rigurozității, să îi menționăm și pe cei care au semnat din partea statului condițiile exploatării zăcămintelor de aur și de cupru. Este vorba despre Mihai Busuioc atunci, secretar general al guvernului, acum, președintele Curții de Conturi a României; Mihai Tudose, atunci ministrul economiei, acum europarlamentar; Viorel Ștefan, atunci, ministrul finanțelor, acum, membru în Curtea de Conturi Europeană; Tudorel Toader, atunci ministrul justiției și, bineînțeles, premierul de la acea dată, Sorin Grindeanu, astăzi, ministrul transporturilor.Mai trebuie remarcat că în perioada în care statul se retrăgea din exploatarea de la Rovina, mai mulți deputați din partidul PSD, aflat la guvernare, inițiau un proiect de lege de repatriere a rezervei internaționale de aur a României păstrată la Banca Angliei. Proiectul nu a fost nici până acum validat, dar demersul arată nivelul de demagogie din politica locală.Adevărul este că exploatarea aurului și a cuprului de la Rovina nu a început nici până în ziua de astăzi. Acordul de mediu a fost acordat și apoi contestat în justiție, iar organizațiile de mediu au blocat începerea lucrărilor.Dar, tema vânzării în avans a producției de aur este de discutat. Pe acest subiect, Ministerul Finanțelor sau chiar Banca Națională a României ar trebui să aibă un cuvânt de spus. Cel puțin dacă ne gândim că România are nevoie să își consolideze rezerva de aur cu o parte din „metalul galben” exploatat în munții Apuseni.

„Mașina poporului” este în dificultate. Rezultatele economice pe primele trei trimestre ale anului au fost dezamăgitoare. Costurile ridicate și vânzările mici sunt principalele cauze ale deteriorării indicatorilor companiei. Profitul net al Volkswagen a fost de 1,58 miliarde de euro, în trimestrul al treilea, o cifră pe care alte companii ar putea să o invidieze, dar care în cazul constructorului auto german este nesatisfăcătoare. Mai exact, profitul net a înregistrat o scădere cu 63% față de anul trecut.În ceea ce privește EBITDA (venitul înainte de dobândă, impozite, depreciere și amortizare), un indicator esențial care arată profitabilitatea, a scăzut față de anul trecut cu aproape 60% la 2,36 miliarde de euro. Profitul operațional a scăzut și el brusc, cu 42%, până la 2,9 miliarde de euro.Volkswagen a avut o problemă cu vânzările în China. În America de Nord, volumul de vânzări a crescut cu 6,4%, dar nu a putut suplini scăderea cu 15% de pe piața chineză, o piață importantă pentru grup, pentru că vinde o treime din mașinile fabricate. Dar, economia asiatică dă semne de încetinire confruntându-se cu o serie de crize mai mari sau mai mici.În primele nouă luni ale anului, grupul auto german a derulat un proces de restructurare care a dus la o reducere de costuri de 2,2 miliarde de euro. Nu a fost suficient. Vânzările celor mai profitabile mașini, Porsche și Audi, au scăzut, iar rata profitului în cazul celei mai populare mărci, Volkswagen, este foarte scăzută în primele nouă luni ale anului, de numai 2%.Într-un comunicat de presă, directorul financiar al grupului arată că a fost un mediu de piață dificil și că se implementează programe de creștere a performanțelor. Aceste programe se referă la mărirea eficienței și reducerea costurilor. Volkswagen pregătește un program de economii fără precedent care ar putea include, printre altele, închiderea a trei fabrici. Iar când se spune fără precedent chiar așa este, în sensul că grupul auto nu a închis niciodată de la crearea sa, în anul 1937, vreo fabrică pe teritoriul Germaniei, ultima uzină închisă în Statele Unite fiind în anul 1988.Zeci de mii de locuri de muncă în pericolTotodată, sunt sub presiune zeci de mii de locuri de muncă. Managerii companiei vor să restructureze costurile de producere a mărcii Volkswagen, cea mai puțin profitabilă din portofoliul grupului, și pentru care lucrează aproximativ 120.000 de angajați. Calculul este destul de simplu: o reducere a salariilor cu 10% ar ajuta la o reducere a costurilor cu 800 milioane de euro pe an, mai mult decât o potențială închidere a fabricilor.Citeste siCriza Volkswagen și pericolul de contagiuneCosturile în fabricile din Germania sunt mai mari între 25% și 50% față de planificarea bugetară. Este suficient pentru a dori să existe o eficientizare a producției. În total, însă, grupul german va trebui să economisească patru miliarde de euro prin închiderea unor fabrici, reducerea de locuri de muncă, precum și o reducere cu 10% a salariilor și înghețarea lor pentru anii 2025 și 2026, ceea ce ar însemna o reducere cu 18%, dar și plafonarea bonusurilor pentru directori. Sunt măsuri curajoase care ar putea să dea roade.Dar, aplicarea planului de restructurare se poate lovi de opoziția administrației publice locale și a consiliului de întreprindere care au un cuvânt de spus în managementul companiei. O structură complexă care explică parțial dificultățile prin care trece producătorul auto la care se adaugă și puternicul sindicat IG Metall.În concluzie, o criză se depășește prin măsuri dureroase, în unele cazuri. O lecție pe care managerii Volkswagen o cunosc bine.

Există numeroase scenarii pentru anul 2025. Cele mai multe sunt îngrijorătoare, pentru că includ posibilitatea creșterii taxelor și impozitelor, iau în calcul încetinirea economiei și continuarea unei politici a deficitelor mari. De fapt, primele necunoscute sunt chiar cele legate de sfârșitul anului acesta. Nu știm care va fi deficitul bugetar în decembrie 2024, știm doar că ne putem aștepta să ajungă între 6,9% din PIB, atât cât și-a propus guvernul la rectificarea bugetară, și 8% din PIB, atât cât estimează Consiliul Fiscal. Suntem, așadar, într-un ocean de incertitudini.Dar, cu toate acestea, câteva lucruri știm în mod cert. Iar cel mai sigur este acela că România va trebui, prin planul fiscal, să scadă deficitul bugetar cu 0,8%-0,9% din PIB față de deficitul cu care se va încheia anul acesta. Cu alte cuvinte, dacă deficitul bugetar va fi la sfârșitul acestui an de 8% din PIB, anul viitor România va trebui să coboare la aproximativ 7% din PIB. Dacă anul acesta, se va termina cu un deficit bugetar de 7% din PIB, atunci, în 2025, România va trebui să ajungă la aproximativ 6% din PIB.Nu vom detalia prin calcule prea sofisticate, dar, simplificând, anul viitor, România va trebui să reducă deficitul bugetar cu 0,9% din PIB, ceea ce în termeni absoluți echivalează cu aproximativ 17 miliarde de lei mai puțin decât anul acesta.Cei 17 miliarde de lei înseamnă o ajustare a bugetului fie prin creșterea veniturilor, fie prin scăderea cheltuielilor, fie aplicând câte ceva din ambele variante. Și totuși, 17 miliarde de lei înseamnă un efort bugetar mic, care poate fi realizat ușor de către un guvern responsabil. Chiar mai mult decât atât. Cifra de ajustare a deficitului se poate realiza fără o creștere de taxe și impozite și chiar fără tăieri semnificative de cheltuieli.Dovada acestui lucru este că economia, prin simpla creștere și prin inflație, a adus în primele nouă luni ale anului un plus la venituri curente de 56 miliarde de lei.Pentru a avea imaginea unui an bugetar întreg să spunem că în 2023 veniturile totale au crescut cu 61 miliarde de lei. Aceste evoluții ne demonstrează, și în anul 2023, și anul acesta, că veniturile bugetare au crescut cu un nivel bun. În orice caz atât de mult încât cele 17 miliarde de anul viitor pot fi surmontate.De fapt, nici nu este nevoie de o reducere a cheltuielilor bugetare, ci doar de prudență, pentru că diferența dintre cele 17 miliarde de lei, necesare pentru reducerea deficitului bugetar, și celelalte miliarde încasate în plus, va putea fi folosită pentru o creștere moderată a cheltuielilor.De fapt, aici va fi cheia anului viitor. 17 miliarde de lei nu înseamnă mult pentru o economie precum cea românească. Dar, viitoarea guvernare va trebui să nu facă la fel ca actualul guvern care a crescut cheltuielile în mod iresponsabil și electoral.Dacă viitorul guvern chiar va dori să evite creșterea taxelor sau impozitelor și, în felul acesta, să lase economia să crească, nu trebuie decât să fie atent la cheltuieli. Nu neapărat să înghețe cheltuielile la nivelul anului 2024, ceea ce nu ar fi o idee rea, dar măcar să crească nivelul cheltuielilor publice cu un ritm mai redus decât cresc veniturile bugetului. Dacă va aplica această regulă pentru construcția viitorului buget tot ce astăzi pare complicat și periculos în ceea ce privește creșterea posibilă a taxelor și impozitelor va deveni anul viitor simplu și predictibil.Este adevărat că regulile europene sunt cât se poate de lejere, în ceea ce privește reducerea graduală a deficitului bugetar, tocmai pentru ca statele aflate în procedura de deficit excesiv, precum România, să poată avea la dispoziție bani pentru investiții și pentru a nu arunca economia în recesiune.Așadar, guvernul actual și cel viitor pot închide discuția despre creșterile de taxe și impozite, pot risipi incertitudinile doar făcând un buget prin care să țină cheltuielile sub control.

Institutul de Statistică european, Eurostat, a publicat datele privind evoluția consumului populației în acest an, dar și în comparație cu anii trecuți. Astfel, prima serie statistică pe care o putem considera interesantă este legătura dintre consumul gospodăriilor și creșterea veniturilor populației. Concluzia este că an de an, începând cu 2016 consumul și veniturile au crescut constant, cu excepția numită pandemie.Atunci, în criza sanitară, în primele două semestre ale anului 2020, atât consumul, cât și veniturile au scăzut. Datele se referă la zona euro și este de menționat că în prima jumătate a anului 2020 consumul a căzut cu aproape 13%, dar este adevărat că scăderea a fost recuperată imediat, în trimestrul al treilea 2020, când creșterea a fost cu 12,4% față de cel precedent. Aceste variații sunt cunoscute, pandemia a dat naștere unui fenomen de „dinți de fierăstrău”, adică o scădere bruscă și de anvergură urmată de o creștere pe măsură.După pandemie, situația creșterii consumului și investițiilor gospodăriilor s-a stabilizat, doar în câteva trimestre ale anilor 2021 și 2022 înregistrându-se scăderi, dar foarte mici. Evoluția rămâne la fel și în ceea ce privește consumul gospodăriilor și veniturile pe cap de locuitor, un indicator mult mai sintetic decât cel cantitativ.Datele Eurostat arată și rata economisirii pentru gospodăriile populației. Atât la nivelul Uniunii Europene, cât și în zona euro, economisirea a crescut în raport de trimestrul anterior. Sunt, însă, de remarcat câteva state membre care excelează la acest capitol, respectiv Danemarca (plus 6,1%) și Ungaria (plus 5%). În același timp, cele mai mari scăderi s-au înregistrat în Spania (-1%) și Irlanda (-0,8%).Investițiile populației au scăzut la nivelul Uniunii Europene, dar și în zona euro. Patru state (Olanda, Ungaria, Suedia și Spania) au avut creșteri ale investițiilor făcute de populație în al doilea trimestru al anului 2024 în comparație cu trimestrul precedent, iar opt state membre, printre care se află și Germania, Portugalia, Italia și Danemarca, au înregistrat scăderi.Există aici un mic paradox și anume că Danemarca este lider detașat al trimestrului al doilea în materie de economisire, dar se află sub linia de plutire în ceea ce privește investițiile populației.Ce ne arată aceste ierarhii? Că danezii, de exemplu, manifestă o prudență ridicată atunci când vine vorba despre investirea banilor puși deoparte. Este posibil ca danezii să se ferească de o viitoare criză pe care populația o poate doar bănui în acest moment. Desigur, de la criza din anii 2007-2008 nu a trecut un an fără să apară un profet al crizei, dar deocamdată în afară de criza pandemică, de cea de energie creată de războiul Rusiei în Ucraina, nu a apărut nicio criză economică majoră. Și niciun economist nu poate spune cu certitudine că va urma o criză.Iese din tipare și creșterea Danemarcei cu 6,1% în trimestrul al doilea față de cel precedent. Fie este o anomalie de culegere a datelor, fie vorbim de un efect de bază. Celelalte state membre, pentru care există date statistice au cifre mult mai mici decât Danemarca.Un alt stat care apare cu cifre mari este Ungaria, dovadă că economia maghiară se sprijină mult pe consumul populației. Ca și România, de altfel, doar că datele statistice ale țării noastre lipsesc cu desăvârșire, la aceste capitole, de la Eurostat.În schimb, Institutul Național de Statistică a comunicat că în luna august a.c., față de august 2023, creșterea consumului a fost cu 9,2%. O cifră semnificativă la nivel european care ne arată că în continuare consumul populației poate duce la creșterea economiei. Consumul este bun, doar că trebuie, totuși, folosit cu măsură.

Prețul țițeiului pentru contractele futures a scăzut. Petrolul american a coborât la 67,38 de dolari barilul, iar țițeiul Brent a scăzut la 71,42 dolari pentru un baril. Ambele cotații au scăzut cu procentaje mari, care nu au mai fost atinse în ultimii doi ani. Analiștii afirmă că timp de câteva săptămâni piețele s-au pregătit pentru atacul Israelului asupra Iranului ca un răspuns la ofensiva directă de la începutul acestei luni. Ar fi fost de așteptat ca tensiunile majore din Orientul Mijlociu să aibă repercusiuni majore asupra prețului țițeiului în sensul creșterii.Doar că, deocamdată, prețul petrolului are o evoluție în sens invers, adică a scăzut. Cum se explică?Analiștii de piață numesc acest fenomen includerea în preț. Cu alte cuvinte, atunci când investitorii pe piețe, de mărfuri sau de capital, se așteaptă la o anumită evoluție, în următoarea perioadă, încep să tranzacționeze înainte de momentul deciziei.Să luăm câteva exemple. Atunci când mesajele băncilor centrale sunt evidente în direcția scăderii dobânzilor, investitorii pe piețe tranzacționează așa cum le dictează interesul. Astfel că în momentul în care banca centrală chiar scade dobânda reacția pe piață poate să fie foarte redusă sau inexistentă. Este ceea ce se numește includerea în preț.Un alt exemplu poate fi acela al unei companii care urmează să anunțe rezultatele financiare. Dacă investitorii se așteaptă la performanțe bune, așteptări bazate pe informații publice, atunci vor cumpăra acțiunile companiei respective, iar în ziua în care sunt anunțate efectiv rezultatele financiare ale companiei este posibil ca piața să nu se miște. Încă o dată, așa cum se spune, indicatorii obținuți au fost deja incluși în preț.La fel s-a întâmplat în aceste zile cu prețul țițeiului. Analiștii politici se așteptau ca Israel să atace Iranul. A fost doar o chestiune de zile, iar piața de mărfuri a reacționat dinainte, adică a inclus în preț viitorul atac al Israelului și ca urmare prețul a scăzut atunci când evenimentul s-a produs. Este o evoluție simplă care s-a aplicat și în cazul prețului țițeiului din ultimele zile.Cu toate acestea, prețul țițeiului este în continuare sub presiune și așa va rămâne cel puțin până la sfârșitul anului. Analiștii cred că țițeiul Brent ar putea să ajungă la o cotație de 80 dolari pentru un baril. Analiștii de la banca de investiții Citi au o altă părere. Ei cred că recenta acțiune a Israelului asupra Iranului nu va duce la o creștere a pieței.Mai mult, experții se întorc la fundamentele economiei, adică la cerere și ofertă și constată că o dată cu evitarea atacurilor Israelului asupra instalațiilor petroliere există o supra ofertă de țiței pe piață, ceea ce face ca prețul să rămână constant sau chiar să scadă.De altfel, producția iraniană de țiței reprezintă doar 4% din producția mondială de țiței, ceea ce înseamnă o cantitate redusă. Dar, așa cum se întâmplă de obicei, efectul psihologic își poate face efectul.Există opinia că țițeiul Brent va crește la 70 de dolari pentru un baril cu argumentul că prima de risc va scădea pe măsură ce piața va reveni în zona de normalitate.Trebuie spus că prețul țițeiului este sensibil pentru orice economie a planetei, dintr-un motiv extrem de simplu și anume că nivelul cotației petrolului este generatoare de inflație. Un preț mare al țițeiului are efecte în economia globală, iar dacă statele își doresc anul viitor o inflație liniștită nu au decât să spere că prețul țițeiului va avea o evoluție cât se poate de liniară.

Cifrele bugetului de stat pe primele nouă luni ne arată saltul foarte mare făcut de cheltuielile publice. Guvernul a crescut nivelul cheltuielilor fără a fi interesat practic de deficit. Drept urmare, începând de anul viitor vom vedea o scădere graduală, dar deloc simplă, a deficitului bugetar. Datele bugetare pe primele trei trimestre ale anului confirmă ceea ce vedem aproape în fiecare zi și anume o avalanșă de cheltuieli publice. Prima dovadă în acest sens este diferența enormă de deficit bugetar: anul acesta, deficitul este de 96 miliarde de lei, 5,44% din PIB, față de 56 miliarde de lei, 3,52% din PIB, anul trecut.Ce s-a întâmplat cu bugetul încât să se ajungă la o creștere atât de mare a deficitului în termeni nominali? Aflăm răspunsul privind sarabanda creșterii cheltuielilor publice. Este vorba despre o mărire a cheltuielilor cu salariile plătite din fonduri publice cu 23,6%, față de anul trecut. Cheltuielile cu bunurile și serviciile au urcat cu 22%, din care cele cu medicamentele au fost mai mari cu 25%. Parțial, această creștere se poate explica prin nivelul ratei inflației, dar în același timp, mult discutatele intervenții legislative pentru limitarea cheltuielilor publice administrative nu au avut efecte vizibile.Cheltuielile cu asistența socială au urcat cu 14%, un nivel foarte apropiat de creșterea punctului de pensie, de la începutul anului, cu 13,8%, la care se adaugă aproximativ trei miliarde de lei plătite pentru compensarea facturilor la energie electrică și gaze naturale. Cheltuielile cu dobânzile au continuat să crească, respectiv au fost cu trei miliarde de lei mai mari decât anul trecut, adică cu 13%.Vestea rea este că planul fiscal afișat pentru respectarea regulilor privind transparența arată că datoria publică va continua să crească, ajungând, în următorii ani, chiar la peste 60% din PIB, și drept urmare costurile curente cu plata serviciului datoriei vor ajunge la 100 miliarde de lei în anul 2031. Ceea ce evident este enorm în condițiile în care deficitul bugetar va trebui să scadă treptat în următorii șapte ani până la mai puțin de 3% din PIB.Raportul privind execuția bugetară arată că în 2024 investițiile publice s-au ridicat la 75 miliarde de lei, cu 38% mai mult decât anul trecut. De altfel, de câte ori au ocazia politicienii aflați la guvernare explică mărirea deficitului bugetar de anul acesta prin creșterea cheltuielilor cu investițiile publice. Numai că datele ne arată și altceva, pe de o parte, anul acesta, investițiile publice reprezintă 78% din totalul deficitului, în timp ce anul trecut erau de 96%. Ceea ce ne arată că în 2024 deficitul bugetar nu a crescut doar pe seama investițiilor publice, ci și din cauza altor categorii de cheltuieli.Pe de altă parte, este greu de acceptat că fondurile europene sunt utilizate la un nivel atât de redus, mai ales într-un an în care România are la dispoziție atât fonduri din PNRR, cât și bani din fondurile europene structurale. Astfel, investițiile finanțate din fonduri naționale au fost aproape de două ori mai mari decât cele din bani europeni, în loc să fie invers.Este clar că, din rațiuni electorale, guvernul nu a mai avut nicio măsură în ceea ce privește cheltuielile publice. A fost vorba despre iresponsabilitate politică și economică. Iar jocul nu este încheiat. Încă nu se știe cu ce deficit bugetar se va încheia anul acesta (estimările oscilează între 6,9% și 8% din PIB), dar cu siguranță anul viitor va începe să se aplice planul fiscal.De altfel, Planul bugetar-structural național pe termen mediu a fost publicat de către Ministerul Finanțelor în virtutea regulilor privind transparența decizională. Este un plan de 122 de pagini, care arată prin tendințe macroeconomice traseul scăderii deficitului bugetar. Sunt doar câteva repere concrete legate de viitoarele modificări fiscale, care sunt incluse în reformele PNRR, dar care ridică semne de întrebare referitoare la suficiența acestor măsuri.Economia și-a făcut treaba: veniturile bugetare curente au crescut anul acesta cu 16,7%. O parte din creștere este venită din inflație, dar companiile au plătit mai mult la buget. În aceste condiții, este legitimă întrebarea legată de reducerea deficitului bugetar: crești taxe și impozite și riști să sufoci firmele sau reduci cheltuielile publice? Răspunsul: anul viitor.

Sectoarele economice în care există evaziune sunt cunoscute de autorități. Dar, instituțiile statului nu fac aproape nimic pentru a opri „piața neagră”. În schimb, producătorii care lucrează transparent riscă să ia amenzi. A mai apărut un sector economic în care predomină „piața neagră”. Este vorba despre băuturile alcoolice. Asociația producătorilor de băuturi spirtoase a arătat că aproximativ 60% din vânzările de produse alcoolice se fac nefiscalizat. Probabil că este vorba despre mărfuri fie contrafăcute, fie produse în gospodăriile populației și scoase la vânzare.Proporția pieței negre este imensă, dar asociația își bazează estimarea pe două studii. Primul arată cantitatea de băuturi alcoolice care se vând nefiscalizat, al doilea studiu cercetează numărul persoanelor care au cumpărat băuturi alcoolice fără timbru sau băuturi care au fost fabricate de persoane necunoscute.Trăim în România și știm că aceste lucruri se întâmplă. Sunt însă două motive serioase de mirare atunci când vine vorba de piața neagră din economia românească. Primul este nivelul ridicat al băuturilor nefiscalizate. Ceea ce arată dificultățile cu care se confruntă producătorii corecți, cei care trebuie să suporte concurența neloială a mărfurilor vândute „la negru”.În al doilea rând, este greu de înțeles noncombatul instituțiilor care au atribuții referitoare la controlul produselor contrafăcute. Este clar că situația din industria băuturilor alcoolice este cunoscută autorităților publice românești. Cu toate acestea, acțiunile pentru combaterea contrabandei cu produse alcoolice au fost foarte timide și fără rezultate spectaculoase.Ne putem întreba de unde vine lipsa de eficiență a instituțiilor statului, mai ales că sunt estimări destul de fidele care arată situația în care se află industria de băuturi alcoolice. Alături de industria producătoare de băuturi spirtoase sunt și alte domenii în care produsele nefiscalizate ocupă cote importante de piață.Cu titlul de exemplu să spunem că importul de legume-fructe este o altă sursă de evaziune, comercializarea combustibililor, piața imobiliară, sunt câteva domenii în care piața nefiscalizată are un cuvânt greu de spus. Să mai adăugăm și țigaretele.Evident, această pasivitate a fiscului și a instituțiilor publice este de neînțeles, în special pentru că sectoarele cu evaziune mare sunt publice.O explicație se poate găsi. Mărfurile alcoolice, ca și carnea de porc, sunt produse în gospodăriile populației și o parte este vândută. Impunerea unor reguli mai stricte și respectarea lor i-ar face nepopulari pe politicieni și ar avea drept consecință, în ultimă instanță, voturi pierdute. Ceea ce, desigur, niciun politician nu își dorește.Mai este un argument important pentru care instituțiile statului ar trebui să lupte cu evaziunea și anume toate produsele sunt încărcate de taxe, impozite și accize. Cu alte cuvinte, prin evaziune, bugetul pierde sume importante, pentru că 36% din prețul de vânzare a unei sticle de băutură spirtoasă îl reprezintă accizele. În cazul unui litru de benzină sau motorină taxele și impozitele înseamnă jumătate din prețul de la pompă.Sunt doar câteva exemple, dar ele pot continua. Evaziunea fiscală cu TVA sau cu accize este „un teren favorit de vânătoare” pentru cei care fac contrabandă.Mai grav este că bugetul suferă din cauza deficitului mare, iar acum România este în pragul unei consolidări fiscale care va presupune creșteri de taxe și impozite și reduceri de cheltuieli. Evident, o creștere a colectării prin măsuri de combatere a evaziunii ar fi ideală. Dar, parcă nimeni nu își dorește sau nu poate să lupte cu evaziunea, chiar dacă o creștere a încasărilor bugetare nu ar face decât să ușureze sarcina celor responsabili cu bugetul și în general, pentru toți jucătorii din economie.

Angajații francezi din sectorul privat au avut în perioada 2019-2023 o stagnare a puterii de cumpărare. Anul acesta, scăderea inflației va aduce, procentual, salarii mai mari decât creșterea prețurilor. În România, în schimb, creșterile de salarii „bat” creșterea inflației. În Franța, în luna septembrie a.c., rata inflației a coborât la 1,1%. Ca efect al scăderii inflației, arată Institutul de statistică francez, salariile reale vor recupera jumătate din pierderile suferite în raport de creșterea prețurilor. Până la sfârșitul acestui an, salariul real în Franța va fi de 1,4%, după ce în perioada 2020-2023 salariul mediu real a avut o scădere cu 3%.Datele statistice publicate ieri de Institutul de specialitate francez arată că anul trecut creșterea salariilor a fost mai mică decât creșterea inflației. Astfel, un angajat din sectorul privat a câștigat un salariu mediu net de 2.735 euro. Creșterea salariului a fost cu 4%, dar insuficientă pentru a acoperi rata inflației, care a fost în anul 2023 de 4,9%. Așadar, anul trecut, în Franța, salariul mediu real a scăzut cu 0,9%.În anul 2022, situația a fost la fel ca anul trecut. Astfel, rata inflației a fost de 5,2%, iar salariul mediu real net a scăzut cu 1%. În total, în Franța, arată Institutul de Statistică, în raport de puterea de cumpărare, salariul mediu net din anul 2023 este egal cu cel din anul 2019. Adică, angajații francezi din sectorul privat nu au avut o creștere a puterii de cumpărare în perioada 2019-2023.Există și o distribuție a salariilor din sectorul privat. Astfel, 50% din angajați au salarii mai mici de 2.183 de euro net, iar cealaltă jumătate câștigă mai mult de 2.183 euro, din care 34% între 2.183 și 4.300 de euro, 10% au salarii între 4.300 și 5.500 de euro, 5% câștigă între 5.500 și 10.200 de euro, iar 1% încasează un salariu peste 10.200 de euro.Studiul statistic menționează că inegalitățile salariale s-au redus, pentru că salariul minim, 1.381 euro, a avut o indexare automată în raport de rata inflației. Ceea ce nu se poate spune în cazul salariilor mari.Se poate observa că unul din doi angajați francezi din mediul privat are un salariu mai mic de 2.183 de euro, ceea ce arată că există o concentrare mare a salariilor în partea de jos a scalei. Unii economiști francezi vorbesc despre „o capcană a salariilor mici” și ajung la concluzia că ar fi oportună o reducere a taxelor și impozitelor pe forța de muncă pentru a avea o majorare a veniturilor.Datele statistice sunt sugestive. Ele arată că un angajat din 10 câștigă mai puțin de 1.512 euro și tot unul din zece este plătit cu mai mult de 4.300 de euro net pe lună. De asemenea, 1% din angajați au un salariu mai mare de 10.222 de euro, de aproape 7,4 ori mai mare decât salariul minim.În funcție de nivelul încadrării, situația salariilor este următoarea: muncitorii și personalul administrativ din sectorul privat au un salariu mediu net de 2.000 de euro, profesiile de nivel mediu sunt plătite cu 2.700 euro, iar managerii companiilor câștigă 4.600 de euro net.Statistica franceză arată și diferențele de salarizare dintre femei și bărbați care există în continuare, dar care au tendința de a se restrânge. Femeile câștigă, în medie, un salariu de 2.500 euro, ceea ce înseamnă mai puțin cu 13% decât bărbații. Acest decalaj s-a redus cu 0,5 puncte procentuale față de anul 2022 și cu 7,4 puncte procentuale în comparație cu anul 2008.În România, tema raportului dintre creșterea salariului și inflație este mult mai favorabilă angajaților, în sensul că în luna august a.c, indicele câștigului salarial real a fost de 108,3, ceea ce înseamnă că salariile au fost în medie cu 8% peste inflație.Anul trecut, salariile au crescut tot cu 8% mai mult decât rata inflației. Aceste evoluții ne arată că salariile au crescut mai mult decât inflația, dar nu există date care să arate împărțirea între salariile din mediul privat și cele sectorul public. Așadar, pentru angajații români salariile au fost, în medie, mai mari decât inflația, în timp ce salariații francezi din sectorul privat au avut timp de cinci ani o stagnare a puterii de cumpărare.

Planul fiscal apărut în spațiul public are multe necunoscute. Nu este clar, pentru că ascunde ceva. Și anume nu specifică măsurile fiscale care se vor lua. Îmi propusesem să nu scriu despre planul fiscal pe care România trebuie să îl trimită Comisiei Europene până când documentul nu va fi prezentat oficial și asumat de guvern. Dar, iată că deja au început comentariile pe marginea planului pe baza căruia România trebuie să echilibreze bugetul. Ele pleacă de la un document prezentat în mass-media, credibil, intitulat Plan fiscal structural pe termen mediu (rezumat executiv), care are ca sursă Consiliul Economic și Social. Cu alte cuvinte, dacă guvernul nu vrea cu niciun chip să aducă planul în dezbatere publică, o altă instituție l-a transmis mass-media.Nu există nicio îndoială că documentul este original, dar se impune o precizare și anume este doar un plan de lucru, doar un rezumat, asupra căruia probabil că experții Comisiei Europene vor avea destule cereri de clarificare.Pentru că documentul este vag. Adică, are o serie de cifre, o serie de ipoteze de lucru, dar ele par prea optimiste sau, în unele cazuri, pot da naștere unor interpretări. Primul care s-a sesizat a fost avocatul specializat în fiscalitate, Gabriel Biriș. El a observat că anul viitor există o creștere spectaculoasă a veniturilor din impozitul pe salarii și venit, de la 2,8% la 4% din PIB. De aici, expertul trage concluzia că impozitul pe salarii și venit ar putea să crească de la 10% la 16%. Este o ipoteză, pentru că doar pe baza creșterii colectării și a digitalizării este greu de susținut că se poate realiza un salt atât de mare. Totodată, expertul fiscal aduce aminte că impozitul pe salarii a fost redus de la 16% la 10% cu șapte ani în urmă, atunci când contribuțiile sociale au fost mutate de la angajator la angajat și crescute, iar cota impozitului pe salariu a fost redusă pentru a echilibra, în total, taxele pe muncă. O eventuală creștere a impozitului pe salarii și venit de la 10% la 16% ar însemna o înăsprire a fiscalității în comparație cu anul 2016.Tot Gabriel Biriș constată că există o linie de creștere și la încasările din TVA, în anul 2026, ceea ce îl face să anticipeze o creștere a cotei de TVA de la 19% la 21%. Desigur, nu este imposibil.A reacționat și AmCham, Camera de Comerț Americană în România, care prin specialistul în fiscalitate arată că o creștere a impozitului pe salarii și a TVA sunt mai bune pentru economie decât o eventuală trecere la impozitarea progresivă. Dar, în acest context, să spunem că toată lumea, probabil și politicienii de la PSD s-au lămurit că o aplicare a impozitării progresive nu este deloc simplă și ar aduce nemulțumiri din zone în care te-ai putea aștepta mai puțin, adică din sectorul bugetar. În schimb, AmCham pledează pentru renunțarea la impozitul minim pe cifra de afaceri, pentru că reprezintă mai multe mari companii. Logic, dar greu de crezut.De fapt, planul fiscal în rezumat este mult prea vag și nu include exact ceea ce interesează mai mult mediul de afaceri românesc și anume, concret, măsurile care se vor lua anii viitori.Ipotezele de lucru luate în calcul pentru mărirea încasărilor bugetare le-am mai auzit de multe ori până acum. Creșterea veniturilor bugetare se bazează tot pe creșterea economică și pe efectele ei asupra încasărilor ca procentaj din PIB (ceea ce în ultimii ani nu s-a întâmplat), tot pe digitalizare, tot pe jaloanele PNRR care prevăd un tratament fiscal egal pentru toți contribuabilii și, interesant și riscant, pe o creștere a redevențelor. De asemenea, se mizează, începând cu anul 2027, pe proiectul Neptun Deep, respectiv pe încasări mai mari din accize.Pe partea de cheltuieli sunt câteva lucruri greu de înțeles. De exemplu, scade ponderea în PIB a cheltuielilor cu salariile din fonduri publice, dar, în același timp, ele cresc moderat. Scade și ponderea în PIB a cheltuielilor cu pensiile, cresc investițiile și cheltuielile cu dobânzile. Nu știm ce înseamnă creșterea moderată a salariilor bugetare și nu știm dacă ritmul de creștere a economiei va fi suficient pentru a echilibra bugetul. De fapt, nu știm multe despre planul fiscal.

Anul 2025 se anunță a fi plin de incertitudini. Dar, într-o „mare” de necunoscute, România ar trebui să ofere predictibilitate legislativă măcar pentru un proiect esențial pentru economie: exploatarea resurselor energetice din Marea Neagră. Recent, publicația profit.ro a prezentat o statistică a producției de gaze naturale în Uniunea Europeană. Rezultatele sunt elocvente. Olanda, cel mai mare producător de gaze naturale din Uniunea Europeană, și-a redus în mod constant producția în ultimii patru ani. Motivele sunt fie legate de protecția mediului, fie de rațiuni mult mai pragmatice și anume din cauză că zăcămintele au ajuns la maturitatea exploatării și au devenit neprofitabile.Marea majoritate a statelor Uniunii Europene și-au redus producția de gaze naturale, cu puține excepții, printre care se află și România. În anul 2023, producția Olandei era de 96 TWh, iar cea a României a ajuns aproape de acest nivel, respectiv aproximativ 89 TWh.Gazele naturale au emisii de carbon mai scăzute decât alți combustibili fosili, ceea ce a făcut să fie incluse în categoria de tranziție. Dar, chiar și în această situație, producătorii din industrie vor trebui să respecte normele legale europene.Există un nou regulament al Uniunii Europene care introduce obligații de transparență și impune companiilor producătoare să reducă emisiile de carbon. De asemenea, sunt prevăzute sancțiuni pentru firmele care nu respectă legislația europeană.În acest context, industria energetică românească are nevoie de un aliat. Iar acest aliat ar trebui să vină din interior, adică din legislația românească. Anul viitor este caracterizat de multe incertitudini. Sunt factori interni și externi care contribuie la necunoscutele ce vor însoți anul 2025.Dar, proiectul Neptun Deep, exploatarea resurselor energetice din Marea Neagră, este esențial pentru România. Estimările specialiștilor arată că după anul 2027, când va începe producția din zona offshore, România va deveni cel mai mare producător de gaze naturale din Uniunea Europeană. România va deține o cotă de piață între 40% și 60%, la nivel european, în funcție de ritmul exploatării de la Neptun Deep și de nivelul scăderii producției în statele Uniunii Europene.Regulamentul european privind reducerea emisiilor de carbon va avea un impact semnificativ asupra companiilor care activează în această industrie, cum sunt Romgaz, OMV Petrom și Black Sea Oil & Gas (BSOG).De aceea, este nevoie ca actualul și viitorul guvern să înțeleagă nevoia unei legislații stabile și predictibile, inclusiv în ceea ce privește sistemul de taxare care se aplică industriei energetice. Regimul fiscal și stabilitatea legislativă în materie de taxe și impozite sunt esențiale pentru economie, dar mai ales pentru proiectele energetice de anvergura Neptun Deep. De asemenea, barierele puse prin supraimpozitarea sectorului energetic productiv ar trebui eliminate tocmai pentru a încuraja sectorul de exploatare și producție a materiilor prime energetice.Investițiile din Marea Neagră au un rol important în securitatea energetică și în stabilitatea economiei românești și de aceea, în următorii ani, dialogul cu reprezentanții industriei și predictibilitatea cadrului legislativ vor fi esențiale. Astfel de investiții au nevoie de un regim fiscal competitiv, de o cotă unică aplicată corect, pentru a atrage și a menține investitorii.Clasa politică românească a mai întârziat o dată proiectul din Marea Neagră, în anii 2017-2018, atunci când instabilitatea legislației i-a făcut pe investitori să amâne începerea exploatării. Acum, România este din nou contratimp, pentru că tranziția europeană în materie de gaze naturale se va încheia, probabil, în următorii 10-15 ani. Există, așadar, o fereastră de oportunitate de care statul român, companiile care vor exploata resursele din Marea Neagră, industria locală și economia românească trebuie să profite.Dar, în afară de cuvintele mari, este nevoie de rezultate concrete. În acest moment, industria energetică este suprataxată. Pentru ca proiectul energetic din Marea Neagră să poată fi demarat cu eficiență este nevoie ca între marile incertitudini ale anului viitor să se strecoare o insulă de predictibilitate legislativă în ceea ce privește exploatarea resurselor din Marea Neagră.

Creșterea economică a Chinei încetinește. De altfel, problemele economiei chineze se înmulțesc. În același timp, economia americană rămâne cea mai importantă la nivel global. Cifrele și analizele experților arată avansul pe care îl are în continuare economia Statelor Unite ale Americii. La sfârșitul săptămânii trecute, autoritățile de la Beijing au anunțat cifra oficială de creștere în trimestrul al treilea. Economia chineză a crescut în termeni anuali cu 4,7%, mai lent decât obiectivul asumat pentru anul acesta și cea mai scăzută rată din ultimele 18 luni. Cifra de creștere pare a fi solidă, numai că economia chineză a obișnuit piața globală cu un ritm de creștere mult mai ridicat.Autoritățile chineze au anunțat un program de susținere a economiei, iar banca centrală a oferit câteva detalii. Este vorba despre o schemă de încurajare a companiilor pentru a investi pe piața de capital. Astfel, firmele se vor putea împrumuta de la banca centrală pentru a cumpăra acțiuni și, conform „Financial Times”, sunt deja cereri în valoare de 28 miliarde de dolari, dintr-un program de 70 miliarde de dolari.Dar, economia Chinei are nevoie de mai mult de atât, respectiv administrațiile locale vor refinanțarea datoriilor, băncile de stat se așteaptă la o recapitalizare, iar companiile de construcții își pun speranța într-un sprijin care să impulsioneze cumpărarea a milioane de locuințe nevândute.Experții observă că în economia chineză s-au acumulat în acest moment o serie de tensiuni care aduc mari semne de întrebare cu privire la evoluțiile viitoare. Este vorba despre o încetinire a creșterii economice, deflație, despre criza de pe piața imobiliară plus provocările demografice.Analiștii revistei „The Economist” fac o apropiere între momentul prin care trece acum economia chineză cu situația Japoniei din anii 70 și ajung la concluzia că există pericolul intrării într-o fază de stagnare din care se poate ieși prin mobilizarea investițiilor private și creșterea consumului gospodăriilor. La finalul articolului publicat în revista britanică, autorii își aduc aminte de unul dintre economiștii clasici, Adam Smith, care spunea că „singurul scop al producției este consumul”. Un adevăr pe care trebuie să îl accepte chiar și conducătorii Partidului Comunist Chinez.Tot „The Economist” a publicat o analiză care arată că, în pofida schimbărilor din ultimele decenii, economia americană rămâne cea mai importantă de la nivel global. De exemplu, în SUA, producția pe cap de locuitor este cu 30% mai mare decât în Europa de Vest și Canada și cu 60% mai mult decât în Japonia. În Mississippi, care nu este cel mai prosper stat american, salariul mediu al unui lucrător în sectorul productiv este mai mare decât cel al unui angajat din Marea Britanie, Germania sau Canada. China, cu toate progresele înregistrate, este, totuși, abia la două treimi din PIB pe cap de locuitor față de America.Dezavantajul Statelor Unite ale Americii pare a fi politizarea excesivă a deciziilor economice. Atuurile americane sunt, însă, evidente: o țară mare cu resurse energetice diverse, iar exploatarea petrolului de șist a contribuit cu o zecime la creșterea economică de după anul 2000. Se adaugă piețele imense, de consum și de capital, care sunt esențiale pentru economia globală.SUA au descoperit răspunsuri rapide și eficiente în fața crizelor și anume intervenția statului și stimularea economiei. De exemplu, după anul 2020, inputurile economice au condus la inflație, dar au avut ca efect și o creștere cu 10%, un ritm de trei ori mai mare decât al statelor din grupul G7, arată revista britanică.Economia americană continuă să fie intens inovativă găzduind companii importante de tehnologie și start-up-uri de inteligență artificială. În continuare, dolarul american rămâne o monedă de rezervă, ceea ce îi face pe investitorii financiari să cumpere obligațiuni atunci când America are nevoie. Există, însă, o mare problemă: elanul exagerat al politicienilor și intervențiile lor asupra instituțiilor economice esențiale să nu strice piețele funcționale ale Americii.

Economia europeană se află în fața a două crize: cea a industriei siderurgice și cea a sectorului auto. Ambele industrii așteaptă o serie de soluții de la politicile publice. Ele vor veni, dar este greu de crezut că vor rezolva toate problemele. Industria europeană a oțelului este în criză. Au anunțat-o șapte mari producători dintre care Tata Steel, Arcelor Mittal Europe și Salzgitter, membri ai Federației Europene, Eurofer. Reprezentanții celor mai mari companii din industria oțelului au transmis o scrisoare deschisă șefilor de state și de guverne care se întâlnesc astăzi la Consiliul European.Cauzele crizei în viziunea managerilor marilor producători de oțel sunt supracapacitatea globală de producție, comerțul neloial și prețurile mari ale energiei din Uniunea Europeană. Drept urmare, reprezentanții industriei siderurgice cer măsuri urgente pentru ca firmele din acest sector să poată investi în planurile de decarbonizare până în anul 2030.Federația Eurofer arată că, în anul 2023, producția de oțel în Uniunea Europeană a scăzut cu 30% până la 126 milioane de tone, ceea ce înseamnă 60% din capacitatea totală. De asemenea, în ultimii 15 ani, s-au pierdut 100.000 de locuri de muncă. Managerii firmelor evocă recentul raport Draghi privind competitivitatea economiei europene. Ei doresc măsuri de „întărire și garantare” a apărării comerciale a UE împotriva practicilor considerate neloiale. De asemenea, îngrijorează supracapacitatea producției de oțel de la nivel mondial.Reprezentanții industriei cer o îmbunătățire a mecanismului de emisii de carbon, o reducere a tarifului energiei și stabilirea de piețe pilot pentru a stimula cererea de „oțel verde” în Europa. Preocupările industriei siderurgice nu sunt noi, supracapacitatea există de câțiva ani. De exemplu, anul trecut, capacitatea de producție, la nivel global, era de 551 milioane de tone, în timp ce alte 157 milioane de tone urmează să fie puse în funcțiune până în anul 2026, conform datelor OCDE.China este în centrul atenției. Economia chineză se confruntă cu o criză imobiliară și drept urmare cererea de materiale de construcții a scăzut. Cu toate acestea, producătorii de oțel sunt subvenționați în continuare de statul chinez ceea ce face ca aceștia să exporte oțel la prețuri mici, artificiale. Este motivul pentru care Statele Unite au impus taxe vamale asupra importurilor de oțel din China și un mod prin care se poate proteja producția internă de o concurență considerată neloială. Decizia suprataxării oțelului și aluminiului a fost luată în mandatul lui Donald Trump, dar a fost reînnoită anul acesta de președintele Biden, ceea ce ne arată că pe unele teme economice Trump și Biden au împărtășit aceleași idei.America Latină are aceeași problemă cu SUA. Chile, de exemplu, a introdus anul trecut taxe pentru importurile din China, dar ele au venit prea târziu, pentru că, după 74 de ani de funcționare, cel mai mare combinat din țară s-a închis. Anul trecut, America Latină a fost inundată de 10 milioane de tone de oțel ieftin produs în China. De altfel, conform Asociației Latino-Americane de Oțel, în ultimii 20 de ani China și-a crescut cota pe piața mondială de la 15% la 54%.O altă industrie cu probleme este cea auto. Ieri, ministrul francez al industriei aflat în vizită la Salonul Mondial Auto a declarat că este îngrijorat de dificultățile de care se lovește sectorul auto, în special producătorii de echipamente și companiile subcontractoare.În Franța, sunt 340.000 de locuri de muncă în sectorul auto. Dar, există probleme, pentru că industria este amenințată de agresivitatea producătorilor auto chinezi, dar și de scăderea vânzărilor de mașini electrice. Drept urmare, guvernul francez își propune să susțină cererea, tocmai pentru a ajuta industria auto în acest moment dificil. În acest context, reducerea dobânzii-cheie de către Banca Centrală Europeană, pentru a treia oară în acest an, până la o rată marginală de 3,65% și la 3,25% pentru dobânda-cheie la depozit, este o mișcare cât se poate de normală.