Bitcoin, un pariu prea riscant
Description
Căderea pieței cripto a adus din nou în atenție riscurile pentru investitori. Prăbușirea valorii bitcoin arată volatilitatea pieței și atrage atenția asupra așa-numiților „investitori turiști” care vin și pleacă foarte repede.
Este simpatic să vezi cum marii susținători ai investițiilor în criptomonede dispar fără urmă din spațiul public, acum când valoarea bitcoin tocmai a scăzut cu 30% față de vârful atins la începutul lunii octombrie a.c. Mulți dintre cei care la fiecare mică mișcare a criptomonedelor săreau imediat cu previziuni de creștere fulminantă s-au retras în aceste zile.
Au rămas în schimb analiștii care încearcă să găsească tot felul de explicații pentru prăbușirea bitcoin. Cel mai distractiv este că în bunul obicei al specialiștilor în piețe financiare se vorbește despre corecție, nu despre cădere.
Adică, o prăbușire de la o valoare de 126.000 de dolari pentru un bitcoin la 88.500 de dolari ar fi de fapt o corecție. Faptul că piața bitcoin a pierdut într-o lună și jumătate 1.000 miliarde de dolari din capitalizare, adică aproape 30%, nu este o cădere în gol, ci o corecție.
Dincolo de termenii folosiți pentru a îndulci momentul, analiștii caută motivele scăderii valorii criptomonedelor. O variantă este legătura pe care ar putea să o aibă căderea pieței cripto cu acțiunile de pe piața Nasdaq, respectiv cu valoarea acțiunilor companiilor de tehnologie, precum Meta, Nvidia, Alphabet sau Amazon, care a crescut foarte mult din luna aprilie a.c. Unii analiști cred că scăderea bitcoin anunță o scădere a prețului acțiunilor firmelor de tehnologie, dar în ultimele săptămâni este la modă să prevestești spargerea „bulei” de inteligență artificială.
Alții și-au adus aminte de resorturile care au dus la creșterea de anul acesta. A fost vorba despre sentimentul investitorilor că Rezerva Federală americană va reduce dobânzile de mai multe ori, ceea ce va elibera bani care vor fi îndreptați către activele riscante. O a doua explicație pentru creșterea la bursă a pieței cripto a fost creșterea ETF-urilor pe bitcoin.
Dar, acum este vorba despre scăderea nu despre creșterea valorii criptomonedelor. Evoluția pieței a schimbat tendința. Unii investitori mai mici sau mai mari au început să piardă bani ceea ce a făcut ca nivelul vânzărilor să crească. Alții, au vândut pentru a câștiga, adică pentru a evita o evoluție defavorabilă a pieței.
Pe de altă parte, investitorii de retail nu au cumpărat chiar dacă prețurile au scăzut, așa cum se întâmplă în cazul acțiunilor, semn că au considerat cotația cripto încă prea ridicată.
Acum, însă, analiștii și-au amintit brusc de toate inconvenientele criptomonedelor. Adică, bitcoin a mai scăzut cu 30% în anul 2014 și chiar cu 45%, în anul 2022. Unii experți susțin că este o diferență importantă între episoadele anterioare de scădere și ceea ce se întâmplă în ultimele zile. Și anume, în 2022, a fost vorba despre o panică instalată din cauza războiului din Ucraina și a evoluțiilor geopolitice, acum, vânzările sunt făcute de cei care câștigă din creșterea prețurilor sau cum se spune în limbaj de specialitate „își marchează profitul”. Nu este nimic anormal în acest lucru, numai că volatilitatea pieței își arată colții.
Analizele subliniază că piața cripto este dominată de așa-numiți „investitori turiști”, care sunt sensibili la fluctuațiile de preț. Cu alte cuvinte, în momentele complicate toate zonele gri ale pieței cripto se transformă în puncte negre, în sensul că investitorii interesați de obținerea de randamente rapide se grăbesc să vândă.
În acest moment, bitcoin a avut o performanță financiară mai scăzută decât obligațiunile americane ceea ce este cu totul atipic pentru un activ promovat ca un vehicul de creștere și diversificare.
Prăbușirea valorii ar putea să slăbească aura criptomonedelor. Investitorii vor înțelege pe pielea lor că parteneriatul cu bitcoin și ethereum nu este doar la câștig, ci și la pierdere. De fapt, dincolo de de explicațiile savante, lucrurile sunt mult mai simple piața cripto este supusă volatilității și escrocheriilor. Despre riscuri, adepții cripto evită să vorbească.



