10 ani de povești, 10 ani de solidaritate. Radio România Reșița lansează ediția 2025 a campaniei umanitare „Muzică pentru Viață”
Description
Radio România Reșița redeschide Căsuța de Sticlă și dă startul unei noi ediții a campaniei umanitare „Muzică pentru Viață”. Un proiect care, de zece ani, adună oameni și speranță în jurul unei cauze vitale. Campania debutează duminică, 14 decembrie, la ora 14.00, în Centrul Civic Reșița, și se desfășoară până pe 23 decembrie 2025.
În premieră, ediția din acest an vine și cu platforma online dedicată – muzicapentruviata.ro. Astfel publicul poate urmări evoluția proiectului, poveștile din spatele campaniei și poate dona online, simplu și transparent. Demersul este susținut de artiști, actori și influenceri, care au ales să fie vocea solidarității și să ducă mesajul mai departe, dincolo de granițele județului.
Același scop, aceeași luptă: un spital pentru bolnavii de cancer din Caraș-Severin
Ediția 2025 a campaniei „Muzică pentru Viață” continuă cu același obiectiv: sprijinirea construirii primului spital pentru bolnavii de cancer din Caraș-Severin.
Județul nu dispune de o unitate medicală oncologică specializată. Pacienții sunt nevoiți să parcurgă zeci sau chiar sute de kilometri până la Timișoara sau alte centre universitare din țară, pentru tratament. Pentru mulți, drumurile devin o povară fizică, emoțională și financiară, purtată deopotrivă de pacienți și de familiile lor.
Din dorința de a schimba această realitate, Banatul Montan s-a unit în jurul unui proiect construit împreună cu Asociația OncoHelp Timișoara, după modelul Spitalului OncoHelp, unde investigațiile și tratamentele sunt gratuite pentru pacienți.
Mai mult decât o campanie: o mișcare a comunității
„Muzică pentru Viață” nu este doar o strângere de fonduri. Este o mișcare născută din compasiune și solidaritate. Un apel pentru tratament aproape de casă, pentru demnitate și șanse reale la o viață mai bună pentru bolnavii de cancer din Caraș-Severin.
De zece ani, Radio România Reșița transformă luna decembrie într-un spațiu al empatiei, în care fiecare gest contează, iar fiecare donație înseamnă un pas mai aproape de un spital atât de necesar comunității.
Cum poți dona pentru „Muzică pentru Viață”
- Prin SMS la 8845, cu textul ONCOHELP
- La urna amplasată în fața Căsuței de Sticlă, în Centrul Civic Reșița
- Online, pe platforma muzicapentruviata.ro
Indiferent de valoare, fiecare donație contează. Împreună construim primul spital pentru bolnavii de cancer din Caraș-Severin!
Urmărește-ne și pe Google News
Post-ul 10 ani de povești, 10 ani de solidaritate. Radio România Reșița lansează ediția 2025 a campaniei umanitare „Muzică pentru Viață” apare prima dată în Radio România Reșița.



