DiscoverRadio România ReșițaExplozie într-un apartament din Buftea
Explozie într-un apartament din Buftea

Explozie într-un apartament din Buftea

Update: 2025-11-25
Share

Description

Explozie într-un apartament din Buftea: şase victime identificate, una în stop cardiac. Imobilul prezintă risc de prăbuşire.













O explozie puternică produsă marți, 25 noiembrie 2025 într-un apartament de pe Aleea Tineretului din Buftea a declanșat o intervenție majoră a pompierilor și a echipelor medicale. Deflagrația nu a fost urmată de incendiu, însă a provocat avarii serioase la structura imobilului, pereți exteriori și interiori fiind desprinși, iar clădirea prezintă risc de prăbușire la nivelul apartamentului afectat.





Autoritățile au evacuat imediat locatarii din imobil și populația din zona adiacentă, pe o rază de 50 de metri.









UPDATE ora 19:46 : Șase victime, una în stop cardio-respirator









Potrivit ISU București-Ilfov, șase persoane au fost identificate până acum, dintre care una se află în stop cardio-respirator și este resuscitată la fața locului.





Situația victimelor până la această oră:






  • o persoană cu arsuri, transportată la spital




  • o persoană resuscitată în stop cardio-respirator




  • un pacient cu traumatism cranio-cerebral




  • un pacient cu arsuri minore, evaluat la fața locului




  • două persoane evacuate fără acuze medicale





Echipele de căutare-salvare verifică în continuare zona afectată pentru a identifica alte posibile victime.





Ministerul Sănătății anunță că a activat o celulă de urgență coordonată de ministru, în legătură permanentă cu dr. Raed Arafat. Spitalele de urgență Bagdasar-Arseni, Floreasca și Spitalul Universitar sunt pregătite să primească pacienții.









UPDATE ora 19:09 : Victime transferate la spitale de specialitate









Ministerul Sănătății a comunicat că:






  • un pacient cu arsuri pe 50 la sută din suprafața corpului este transferat la Spitalul de Arși




  • o persoană în stop cardio-respirator este resuscitată și urmează să fie dusă la Spitalul Floreasca




  • un minor de 14 ani cu traumatism cranio-cerebral este transferat la Spitalul „Grigore Alexandrescu”




  • un pacient cu arsuri minore este evaluat la locul intervenției









UPDATE ora 18:51 : Patru victime identificate inițial









Primele raportări indicau patru victime, dintre care una în stop cardio-respirator. Procedura de evacuare și verificare s-a extins rapid, având în vedere riscul de prăbușire și caracterul imprevizibil al structurii afectate.









UPDATE ora 18:33 : Două victime confirmate în primele minute









Inițial, pompierii au identificat două victime, una fiind găsită în stop cardio-respirator. Evacuarea locuitorilor s-a făcut imediat, iar perimetrul de siguranță de 50 de metri a fost stabilit pentru a preveni alte incidente.









Primele informații: Explozie la o butelie, fără incendiu









ISU București-Ilfov a transmis că deflagrația s-a produs într-un apartament în urma exploziei unei butelii. La fața locului au fost trimise:






  • cinci autospeciale de stingere




  • Detașamentul Special de Salvatori




  • o autospecială de descarcerare




  • o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime




  • cinci ambulanțe SMURD




  • autospeciala pentru transport victime multiple




  • șase echipaje SABIF





Imobilul afectat este în continuare considerat instabil la nivelul apartamentului unde s-a produs explozia. Echipele de salvatori lucrează pentru stabilizarea zonei și continuarea căutărilor.









Zona rămâne izolată









Autoritățile mențin perimetrul de siguranță de 50 de metri în jurul blocului afectat. Locuitorii evacuați sunt ținuți la distanță până la finalizarea verificărilor tehnice.









Sursă: Agerpres; foto: ISUBIF









Urmărește-ne și pe Google News


Post-ul Explozie într-un apartament din Buftea apare prima dată în Radio România Reșița.

Comments 
In Channel
loading
00:00
00:00
x

0.5x

0.8x

1.0x

1.25x

1.5x

2.0x

3.0x

Sleep Timer

Off

End of Episode

5 Minutes

10 Minutes

15 Minutes

30 Minutes

45 Minutes

60 Minutes

120 Minutes

Explozie într-un apartament din Buftea

Explozie într-un apartament din Buftea

Oana Nicolae