Incendiu la sediul Primăriei Oravița
Description
Incendiu la sediul Primăriei Oravița unde flăcările au cuprins etajele clădirii. Nu s-au înregistrat victime, deşi în interior erau mai mulţi muncitori.
Un incendiu a izbucnit, marţi, 23 decembrie 2025, la sediul Primăriei orașului Oravița, fiind semnalat inițial la etajul I al clădirii, cu extindere ulterioară la etajul al II-lea. Pompierii militari din cadrul ISU Caraș-Severin au fost alertați printr-un apel la numărul unic de urgență 112.
Intervenție rapidă a pompierilor din Oravița și Reșița
La fața locului acționează Secția de Pompieri Oravița, cu două autospeciale de stingere (ASAS) și 8 servanți, sprijinită de Detașamentul de Pompieri Reșița, care a intervenit cu două echipaje și două autospeciale de intervenție, însumând 6 servanți.
Potrivit informațiilor furnizate de ISU Caraș-Severin, incendiul s-a manifestat cu flacără deschisă, fiind localizat, iar echipajele acționează pentru lichidarea completă a focului și înlăturarea efectelor negative.
Aproximativ 10 muncitori evacuați în siguranță
În momentul producerii incendiului, în clădire se aflau aproximativ 10 muncitori, cazați temporar și implicați în lucrări de renovare. Aceștia au fost evacuați în siguranță, fără a necesita îngrijiri medicale.
Nu au fost înregistrate victime, au precizat reprezentanții ISU.
ISU Caraș-Severin: „Intervenția este în dinamică”
Romulus Bojinescu, reprezentant al ISU Caraș-Severin, a declarat marţi seară, 23 decembrie 2025:
„Printr-un apel la numărul 112, pompierii militari cărășeni au fost alertați cu privire la izbucnirea unui incendiu la etajul 1 al Primăriei Oravița, cu extindere la etajul 2. La fața locului au intervenit Secția de Pompieri Oravița și Detașamentul de Pompieri Reșița. Incendiul se manifestă cu flacără deschisă, este localizat, iar aproximativ 10 muncitori au fost evacuați în siguranță. Nu sunt victime.”
Cauza incendiului, în curs de stabilire
Pompierii continuă operațiunile de stingere și verificare a spațiilor afectate. Cauza probabilă a incendiului și pagubele materiale vor fi stabilite după finalizarea intervenției.
<figure class="wp-block-gallery has-nested-images columns-default is-cropped wp-block-gallery-1 is-layout-flex wp-block-gallery-is-layout-flex">
<figure class="wp-block-image size-large">
</figure><figure class="wp-block-image size-large">
</figure></figure>
Sursă: ISU Caraş-Severin
Urmărește-ne și pe Google News
Post-ul Incendiu la sediul Primăriei Oravița apare prima dată în Radio România Reșița.



