La propunerea MADR, Guvernul simplifică Programul de susținere a producției de legume în spații protejate în perioada 2025–2027
Description
Guvernul României a aprobat, la propunerea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), o serie de măsuri menite să simplifice Programul de susținere a producției de legume cultivate în spații protejate, valabil pentru perioada 2025–2027.
Prin noul act normativ, se introduce posibilitatea ca rapoartele generate de aparatele de marcat electronice fiscale, însoțite de raportul fiscal de închidere zilnică „Z”, să fie recunoscute drept documente justificative pentru obținerea sau valorificarea producției de legume care fac obiectul programului.
Măsuri pentru debirocratizare și sprijin real pentru fermieri
Această modificare vine ca răspuns la solicitările transmise de fermieri și are ca scop simplificarea procesului administrativ, eliminarea birocrației inutile și creșterea accesibilității sprijinului pentru toți producătorii activi din sectorul legumicol.
„Am urmărit permanent să ușurăm munca legumicultorilor și să eliminăm birocrația. Prin această modificare, fermierii pot dovedi mai simplu producția valorificată, direct cu documentele fiscale uzuale, fără proceduri suplimentare. Este o măsură concretă de sprijin pentru producătorii din sectorul legumicol”,
a declarat Florin Barbu, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
Sprijin consolidat pentru producătorii de legume
Adoptarea acestei Hotărâri reflectă angajamentul MADR de a susține fermierii activi, printr-un cadru legislativ mai clar, eficient și predictibil. Totodată, măsura face parte din strategia ministerului de debirocratizare a programelor agricole și de promovare a digitalizării în administrația agricolă.
Prin aceste modificări, Programul de susținere a legumelor cultivate în spații protejate devine mai accesibil, mai transparent și mai ușor de aplicat, oferind producătorilor posibilitatea de a se concentra pe creșterea calității și cantității producției, nu pe hârtii și formalități.
Post-ul La propunerea MADR, Guvernul simplifică Programul de susținere a producției de legume în spații protejate în perioada 2025–2027 apare prima dată în Radio România Reșița.