Desecretizarea dosarului Epstein, o înfrângere pentru Trump
Description
Congresmanii republicani și democrați au aprobat cu largă majoritate un proiect de lege care vizează desecretizarea dosarul agresorului sexual Jeffrey Epstein. Confruntat cu dezertările tot mai mari din cadrul partidului său înainte de vot, Donald Trump și-a exprimat în cele din urmă sprijinul pentru proiectul de lege. Dar problemele sale sunt evidente, observă comentatorii.
Votul din Congres este „un pas cheie într-o lungă luptă care a divizat mișcarea MAGA”, subliniază Wall Street Journal. Proiectul de lege a fost adoptat aproape în unanimitate deoarece „un grup de republicani i-a sfidat pe sfidat liderii de partid și s-a alăturat democraților”.
Potrivit CNN, Donald Trump
„a suferit o înfrângere spectaculoasă marți – probabil cea mai gravă înfrângere provocată de propriul său partid în Congres în timpul celor două președinții tumultuoase ale sale. Fiecare dintre manevrele sale de a întârzia și de a distrage atenția de la afacerea Epstein s-a întors împotriva sa”.
Huffington Post amintește că ”Trump și aliații săi de la Capitoliu au depus eforturi considerabile, timp de luni de zile, pentru a încerca să împiedice votul asupra acestui proiect de lege.
Înainte de vot, unii dintre supraviețuitorii abuzurilor comise de Epstein au vorbit la o conferință de presă în fața Capitoliului.
Citeste siTrump vrea investigarea legăturilor lui Epstein, dar nu cu el, ci cu Clinton
Mai mulți au ridicat fotografii cu ei înșiși în adolescență, când au fost recrutați de Epstein și complicii săi. Aceștia l-au condamnat pe Trump pentru că a caracterizat scandalul Epstein drept un efort de a-l afecta politic pe președinte”.
Și Le Monde observă că, pus în fața unor dezertări din propriul partid, președintele a revenit duminică și și-a declarat sprijinul pentru proiectul de lege:
”După ce le-a promis susținătorilor săi dezvăluiri explozive în timpul campaniei sale, Donald Trump a făcut tot posibilul să stingă controversa de la revenirea sa la putere, ceea ce a provocat furie chiar și în cadrul mișcării sale MAGA”.
Dar va semna Trump proiectul de lege? – se întreba USA Today cu puțin timp înainte ca Trump să promulge legea, miercuri:
”Trump a declarat că va semna proiectul de lege dacă acesta va fi adoptat de ambele camere ale Congresului, o schimbare față de poziția sa anterioară cu privire la legislație”.
Time explică de ce Senatul a fost de acord să adopte legea fără amendamente.
”Președintele Camerei sugerase că republicanii din Senat ar trebui să modifice proiectul prin adăugarea de noi protecții pentru victime și denunțători.
Senatorii republicani au ales să nu facă astfel de modificări, pentru că ar fi întârziat semnificativ publicarea dosarelor - o perspectivă care i-a alarmat pe supraviețuitorii care au demonstrat la Capitoliu spunând că nu mai au încredere că Trump sau liderii republicani vor permite ca documentele să devină publice”.
O sursă de la Capitoliu a declarat pentru ziarul britanic The Mirror că „Președintele a cerut Departamentului de Justiție să investigheze legăturile anterioare ale lui Bill Clinton și Larry Summers cu Epstein. Dacă își va obține scopul, Trump ar putea folosi ancheta ca pretext pentru a ține documentele ascunse de ochii publicului. Este atât de disperat; va face orice.”



