DiscoverRadio România ReșițaIn memoriam, Stela Popescu, 8 ani de la despărțire
In memoriam, Stela Popescu, 8 ani de la despărțire

In memoriam, Stela Popescu, 8 ani de la despărțire

Update: 2025-11-23
Share

Description

Pe 23 noiembrie 2017 o veste tristă îndolia sufletele românilor-Stela Popescu a fost găsită decedată în locuinţa sa din București.





Până la urmă ne naștem și murim singuri, indiferent cine am fost în viața pământeană, suntem supușii unui destin.





Stela Popescu avea 81 de ani împliniți și peste 60 de ani de carieră, cu peste 30 în filme și în sute de piese de teatru.





Actriță de revistă și de comedie, iubită, respectată și adorată de publicul spectator, Stela Popescu este un nume de poveste pentru cine își mai amintește.





Un destin încercat, în ciuda bucuriei pe care a adus-o românilor, un copil născut într-o familie de învățători modești pe 21 decembrie 1935.





Stela Popescu s-a născut într-o familie de învățători modești, iar prima amintire pe care o avea bine întipărită în memorie este invadarea Basarabiei de către armata rusă. Atunci, în anul 1940, tatăl ei considerat intelectual, deci dușman de clasă, era deportat în Siberia, iar mama s-a refugiat, împreună cu fiica în România, la Brașov. În 1953, susține examenul de admitere la facultate și este repartizată la Facultatea de Limbă Rusă „Maxim Gorki“, la care renunță după un an și jumătate când intră în echipa Teatrului Ministerului de Interne.





În 1956 este admisă la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, iar în paralel continuă să susțină spectacole de teatru. La sfârșitul facultății, este repartizată la Teatrul din Brașov, acolo unde ajunge să susțină 400 de spectacole pe an. Din 1963 până in 1969 joacă la Teatrul de Revistă „Constantin Tănase”. În 1969, Stela părăsește Revista și se angajează la Teatrul de Comedie, ceea ce nu o impiedică să continue colaborarea cu Radiodifuziunea Română (pe atunci Radioteleviziunea) din 1963 până în 2017.





A fost căsătorită cu Dan Puican și apoi cu Puiu Maximilian,marea sa iubire, despre care povestea:





Între noi a fost mai mult decât o căsătorie.Ştiu că se spune de suflete pereche , dar e adevărat. El nu se culca până nu veneam eu, indiferent la ce oră. Şi se trezea devreme. Lucra dimineaţa, la 6.30 îi duceam cafeaua şi nu mai intram acolo să-l întrerup. Nu ştiu ce e cu dragostea, e un lucru foarte interesant, e un fluid care se petrece între doi oameni, nu ştiu. În clipa aceea eram măritată şi am simţit că acest om mi se potriveşte mie, că nu pot merge pe două drumuri cu el. Din clipa aceea totul a fost altfel”.





Actrița a jucat în peste 25 de filme, printre care “Alo? Ați gresit numărul”, “Nea Mărin miliardar”, „Pe malul stâng al Dunării albastre”, „În fiecare zi mi-e dor de tine”, a înregistrat numeroase roluri pentru teatrul radiofonic și a avut o carieră remarcabilă în televiziune, unde a apărut în piese de teatru si emisiuni de divertisment, reusind să transmită ceva din spiritul satiric si contestatar al Revistei, prin textele unor scriitori de valoare, ca: Mihai Maximilian, Grigore Pop, Octav Sava sau Dan Mihăescu. De altfel, TVR a scos pe piață DVD-urile „O stea printre stele” (2006) și „Stela și Arsinel” (2005) care reunesc câteva dintre aparițiile TV memorabile ale Stelei Popescu.





Pe scena Teatrului de Revistă „Constantin Tănase”, Stela Popescu a strălucit până în ultima clipă, în mii de reprezentații.





Eu nu m-am iubit pe mine în teatru, ci am iubit teatrul pentru că e folositor oamenilor și pentru că-mi dă sentimentul că sunt necesară”, obișnuia să spună.





Pe 7 februarie 2004, a primit din partea sefului statului Ordinul Meritul Cultural in grad de Comandor, categoria D – Arta Spectacolului, „in semn de apreciere a intregii activitatui si pentru daruirea si talentul interpretativ pus in slujba artei scenice si a spectacolului”.





Pe 10 septembrie 2013, regele Mihai I i-a conferit, prin fiica sa, principesa Margareta, decoratia „Nihil Sine Deo”.





Pe 1 iunie 2017, a primit diploma de Cetățean de Onoare al Brașovului, oraș în care a făcut școala și facultatea și a jucat în 400 de spectacole, ea declarând că „dacă în piept ai o inimă ce tot arde, ramai tânăr și la 90 de ani”.





Acum 8 ani se încheia povestea pămânreană a unui artist iubit și aplaudat de milioane de fani…


Post-ul In memoriam, Stela Popescu, 8 ani de la despărțire apare prima dată în Radio România Reșița.

Comments 
loading
In Channel
loading
00:00
00:00
1.0x

0.5x

0.8x

1.0x

1.25x

1.5x

2.0x

3.0x

Sleep Timer

Off

End of Episode

5 Minutes

10 Minutes

15 Minutes

30 Minutes

45 Minutes

60 Minutes

120 Minutes

In memoriam, Stela Popescu, 8 ani de la despărțire

In memoriam, Stela Popescu, 8 ani de la despărțire

Anca Bălălău