A fost odată un ceasornicar bătrân, cu părul alb ca zăpada proaspătă și chipul brăzdat de ani. În timp ce se plimba prin pădurea de la marginea împărăției unde își ducea traiul, a zărit ceva strălucitor la rădăcina unui brad stufos. Curios, s-a aplecat și a descoperit un ceas cu mecanism fin lucrat care ticăia încet, ca și cum ar fi avut propria inimă.

 - Un ceas! Ce coincidență! E așa de frumos! Are limbile din aur și cifrele făcute din pietre prețioase. N-am mai văzut așa ceva. Totuși… cred că trebuie reparat, i-a ruginit cheița.