Președintele american și-a prezentat luni, 29 septembrie, planul de a pune capăt războiului din Gaza. Textul prevede în special eliberarea ostaticilor și instituirea unei guvernări palestiniene de tranziție. Comentatorii atrag atenția asupra slăbiciunilor acestui document.

Pentru Le Monde, „însăși arhitectura acestui plan de pace dezvăluie slăbiciuni evidente, începând cu absența unui calendar obligatoriu pentru o retragere israeliană”. Un alt element problematic: „punctul central, nespecificat, privește demilitarizarea enclavei, prezentată ca fiind o certitudine, în timp ce pentru Hamas ar însemna o formă de sabotaj final”.

The Conversation atrage atenția asupra unui risc important: lipsa de încredere.

”În acest moment, nu există nicio încredere între părți. Și mai multe aspecte ale planului sunt atât de vagi, încât există un risc mare ca ambele părți să se acuze reciproc de încălcarea promisiunilor.

Netanyahu presupune probabil că vor exista suficiente portițe pentru ca el să poată ieși din acord dacă Hamas nu îl respectă. El a făcut deja acest lucru o dată, când a renunțat la armistițiu în martie și a reluat operațiunile militare”.

Ziarul belgian Le Soir este de părere că ”unul dintre defectele evidente este că planul prevede pași individuali, cum ar fi retragerea treptată a armatei israeliene, dar fără un calendar.

Incidentele de la fața locului ar putea servi rapid drept pretext pentru ca Israelul să blocheze totul. (...) Cât despre Hamas, acesta trebuie să răspundă unui ultimatum ciudat: să se sinucidă sau să suporte mânia mortală a Israelului. ... Și trebuie să elibereze toți ostaticii - pe care îi consideră ultimele sale resurse - în termen de trei zile și să spere că Israelul își va ține cuvântul și nu va încerca să amâne sau chiar să saboteze acordul.”

The Daily Telegraph vede multe asemănări cu acordul care a pus capăt conflictului din Irlanda de Nord:

„Acordul din Vinerea Mare, care a adus pacea în Irlanda de Nord, a fost cea mai mare realizare din politica britanică din ultimii 30 de ani. Elementul central al ambelor planuri este «dinamismul» lor. În loc să ofere un set fix de propuneri de tipul «accepți sau nu », acestea oferă recompense care cresc de-a lungul anilor. Prin acest mecanism, încrederea - și, sperăm, pacea - se construiește nu prin cuvinte, ci prin acțiuni în timp.

O altă caracteristică comună planului din Irlanda de Nord este ideea unei amnistii pentru teroriști.”