DiscoverEuropa PlusLetonia: Oportunități pentru tinerii investitori ucraineni
Letonia: Oportunități pentru tinerii investitori ucraineni

Letonia: Oportunități pentru tinerii investitori ucraineni

Update: 2024-12-16
Share

Description

Agenția pentru investiții și dezvoltare din Letonia, împreună cu mai multe organizații neguvernamentale, organizează periodic seminarii în care tinerii întreprinzători își pot prezenta ideile de afaceri care, în baza aprecierilor unui juriu de specialiști, pot deveni realitate, transmite site-ul radioteleviziunii naționale din această țară.

O astfel de întâlnire a avut loc săptămâna trecută și s-a adresat în mod special tinerilor ucraineni din Letonia, care au fost nevoiți să-și părăsească țara în urma agresiunii rusești.

”Ucrainenii din Letonia ocupă în general locuri de muncă de joasă calificare sau chiar necalificate, iar noi dorim să schimbăm acest lucru”, a declarat Maija Burima, din partea organizației "Intelekta Parks", unul din organizatori.

Ediția de anul trecut a fost câștigată de Olena Rjumina, o tânără din Ucraina care a avut ideea de a lansa o colecție de modă în care motivele grafice letone și ucrainene se îmbină în mod armonios, amintește sursa citată.

Imigranții ucraineni au de asemenea la dispoziție în Letonia platforma online ”MySkills” care prezintă oportunități de cooperare și integrare a tinerilor investitori și promovează dezvoltarea micilor întreprinderi.

Polonia: Inflația rămâne sub control

Biroul Central pentru Statistică al Poloniei a anunțat că prețurile pentru bunuri și servicii au crescut în luna noiembrie cu 4,7% față de aceeași lună a anului trecut, după ce în octombrie creșterea fusese de 5% față de luna octombrie a anului trecut, transmite agenția de știri PAP.

Este prima lună în care inflația înregistrează o scădere, după șapte luni consecutive de creștere, precizează sursa citată.

Cele mai mari creșteri de prețuri s-au înregistrat în sectorul imobiliar și la utilități (+9,9%), precum și în turism (+7%).  De remarcat că în sectorul transporturilor s-a înregistrat o scădere a prețurilor (deflație) de – 4,1%.

”Inflația va rămâne stabilă în lunile următoare, în principal datorită liberalizării parțiale a prețurilor la energie din iulie anul acesta”, a declarat Serghei Druchin, senior analist la Institutul Polonez pentru Economie.

El apreciază însă că ținta stabilită de Banca Națională, de 2,5% în acest an, nu va putea fi atinsă decât în 2026.

Ungaria: Retragerea unei campioane mondiale

Cursa de 400 m mixt din cadrul Campionatului mondial de înot în bazin scurt de la Budapesta de la finalul săptămânii trecute, a fost ultima cursă oficială din cariera campioanei ungare Boglárka Kapás, transmite publicația Telex.

Înotătoarea de 31 de ani este deținătoarea titlului mondial în proba de 200 m fluture, la Campionatul mondial din Coreea de Sud (2019) și a obținut medalia de bronz la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro (2016) în cursa de 800 m liber.

În iulie 2011 a stabilit recordul național al Ungariei în proba de 800 m liber, iar în 2012 a câștigat medalia de aur în această probă la Campionatul European de natație de la Debrecen.

Sportiva ungară a participat la cinci ediții ale Jocurilor Olimpice și a ținut să își marcheze retragerea în fața publicului maghiar, în competiția de la Budapesta unde, chiar dacă s-a situat doar pe locul patru, a fost salutată cu aplauze îndelungi, amintește sursa citată.

 

Europa Plus este un proiect RFI România realizat în parteneriat cu Agenția Universitară a Francofoniei 

Comments 
In Channel
loading
00:00
00:00
x

0.5x

0.8x

1.0x

1.25x

1.5x

2.0x

3.0x

Sleep Timer

Off

End of Episode

5 Minutes

10 Minutes

15 Minutes

30 Minutes

45 Minutes

60 Minutes

120 Minutes

Letonia: Oportunități pentru tinerii investitori ucraineni

Letonia: Oportunități pentru tinerii investitori ucraineni

RFI România