DiscoverRevista presei internaționaleȘefii MI6 și CIA, apariție comună - o premieră în 77 de ani
Șefii MI6 și CIA, apariție comună - o premieră în 77 de ani

Șefii MI6 și CIA, apariție comună - o premieră în 77 de ani

Update: 2024-09-09
Share

Description

Presa internațională a relatat pe larg despre articolul comun și conferința șefilor MI6 și CIA, Sir Richard Moore și William Burns. Cei doi au publicat un editorial în cotidianul Financial Times, apoi au apărut sâmbătă la o dezbatere organizată de același ziar.

Ordinea mondială internațională este „sub amenințare într-un mod pe care nu l-am văzut de la Războiul Rece”, au avertizat cei doi șefi de servicii secrete.

După cum notează Financial Times, ”a fost pentru prima dată din istoria parteneriatului de 77 de ani al agențiilor când cei doi șefi au apărut împreună la un eveniment public. De asemenea, reprezintă cea mai recentă mișcare a agențiilor de spionaj americane și britanice de a ieși din umbră pentru a avertiza țările pe care le servesc despre pericolele tot mai mari cu care se confruntă lumea.

Șefii agențiilor de spionaj au vorbit despre ceea ce au numit o gamă fără precedent de amenințări la adresa ordinii internaționale, de la războiul lui Putin din Ucraina și campania Rusiei de operațiuni de sabotaj în Europa până la ascensiunea Chinei și schimbările tehnologice rapide”.

 

Politico relatează că șefii agențiilor de spionaj au mai spus că au văzut războiul din Ucraina venind „și au putut să avertizeze comunitatea internațională”, parțial prin desecretizarea unor documente, pentru a ajuta Kievul.

Menținerea cursului [în Ucraina] este mai vitală ca niciodată”, au spus aceștia, adăugând că agențiile lor vor continua să ajute serviciile de informații ucrainene.

Nimeni dintre noi nu ar trebui să ia cu ușurință riscurile escaladării”, - iată remarca lui William Burns, preluată de BBC.

El a descris un moment de la sfârșitul anului 2022 în care a existat, a spus el, un „risc real” al potențialei utilizări a armelor nucleare tactice de către Rusia, ca răspuns la eșecurile de pe câmpul de luptă.

Domnul Burns a transmis oficialilor ruși mesaje în care avertiza asupra consecințelor folosirii lor.

Totuși, nu m-am gândit niciodată – și aceasta este opinia agenției mele – că ar trebui să fim intimidați în mod inutil de asta”, a continuat directorul CIA.

Putin este un bătăuș. Va continua să se zburlească din când în când.

Întrebat despre o aparentă disponibilitate sporită a serviciilor de informații ruse de a efectua operațiuni ascunse, cum ar fi acte de sabotaj și incendie în Europa, Sir Richard Moore a spus că folosirea criminalilor pentru a comite atacuri sugerează un anumit grad de disperare.

 

CNN transmite că atât Burns, cât și Moore au subliniat importanța parteneriatului dintre SUA și Marea Britanie, în special în fața agresiunii ruse. Burns a citat perioada premergătoare războiului din Ucraina, lansat de președintele rus Vladimir Putin în februarie 2022, drept unul dintre cele mai bune exemple.

 

Potrivit L'Express, o altă sursă de îngrijorare legată de acest conflict este posibilitatea ca Iranul să furnizeze Rusiei rachete balistice, deși CIA nu a confirmat acest scenariu.

Aceasta ar fi o „escaladare dramatică” a relațiilor dintre cele două țări, potrivit lui Burns, Teheranul furnizând până acum doar drone cu performanțe slabe pentru a fi folosite în Ucraina.

 

Despre războiul din Gaza, directorul CIA a spus că Statele Unite lucrează foarte mult la noi propuneri de încetare a focului. Un nou plan, întocmit cu ajutorul mediatorilor din Qatar și Egipt, ar urma să vadă lumina zilei, speră el, „în zilele următoare”.

Cu toate acestea, nu este sigur, adaugă Burns, că Benjamin Netanyahu, premierul israelian și liderul Hamas, Yahya Sinwar, sunt gata să încheie un acord.

 

Comments 
00:00
00:00
x

0.5x

0.8x

1.0x

1.25x

1.5x

2.0x

3.0x

Sleep Timer

Off

End of Episode

5 Minutes

10 Minutes

15 Minutes

30 Minutes

45 Minutes

60 Minutes

120 Minutes

Șefii MI6 și CIA, apariție comună - o premieră în 77 de ani

Șefii MI6 și CIA, apariție comună - o premieră în 77 de ani

RFI România