DiscoverEurocronica”Chat Control” – vrea UE să controleze toate mesajele online?
”Chat Control” – vrea UE să controleze toate mesajele online?

”Chat Control” – vrea UE să controleze toate mesajele online?

Update: 2025-09-23
Share

Description

O inițiativă europeană care își propune să combată pornografia infantilă online stârnește dezbateri aprinse, transmite televiziunea publică francofonă din Belgia, RTBF. Criticii spun că prezintă riscuri de abuz. Cu toate acestea, versiunea actuală nu vizează toate conversațiile și fișierele, ci doar schimburile de imagini. Asociațiile care luptă împotriva pornografiei online sunt de acord cu propunerile.

 

Propunerea, denumită CSAM (Child Sexual Abuse Material - Materiale cu abuz sexual asupra copiilor), are ca scop să combată diseminarea conținutului de acest fel. Criticii o numesc însă „Chat Control”, uneori și „Chat Control 2.0”.

Ideea generală este că platformele ar trebui să verifice dacă fotografii sau videoclipuri conțin material pornografic infantil. Și dacă îl detectează, să blocheze imediat distribuirea.

În iunie 2024, propunerea a fost scoasă de pe agenda Consiliului UE în timpul președinției belgiene. Dar a fost repusă sub președinția daneză, începând cu 1 iulie. De unde și referirea la ”Chat Control 2.0”.

Iar una dintre întrebări este cum putem analiza milioane de date partajate prin intermediul serviciilor de mesagerie, precum și chat-urile oferite de rețelele sociale, e-mailuri și aplicații de videoconferință?

De asemenea, este problema aplicațiilor de mesagerie criptate, cum ar fi WhatsApp, Signal sau Telegram.

Pentru a ocoli criptarea conținutului, tehnologia luată în considerare în prezent este „scanarea pe partea clientului”. Această tehnică implică analizarea conținutului unui mesaj de pe dispozitivul utilizatorului înainte de a fi trimis, eventual pe o platformă criptată.

Aceasta a stârnit nedumerire în rândul multor experți în securitate și confidențialitate.

Tentația supravegherii pe scară largă

Criticii sunt de părere că ocolirea criptării deschide posibilitatea unei supravegheri pe scară largă. Viitoare guverne ar putea fi tentate să extindă domeniile de interes, inclusiv la disidența politică în timp ce pedofili, teroriști sau alți răufăcători vor găsi alte modalități de a-și  continua infracțiunile.

În plus, există riscul ca anumite imagini să fie identificate drept pornografie infantilă când de fapt nu sunt.

În Belgia, Autoritatea pentru Protecția Datelor (DPA) declară că „monitorizează îndeaproape evoluțiile privind regulamentul propus și se va asigura în permanență că se găsește un echilibru just între, pe de o parte, protecția minorilor și, pe de altă parte, dreptul la viață privată, confidențialitatea comunicațiilor (electronice) și protecția datelor cu caracter personal”.

De partea lor, asociațiile și experții implicați în lupta împotriva abuzului sexual asupra copiilor susțin propunerea.

Potrivit acestora, volumul imaginilor cu abuzuri sexuale asupra copiilor crește exponențial, inclusiv pe rețelele de socializare iar nevoia de acțiune este urgentă.

Următoarea dezbatere pe marginea acestui proiect este programată să aibă loc pe 13 și 14 octombrie în cadrul Consiliului Justiție și Afaceri Interne (JAI). Și pentru ca inițiativa să poate merge mai departe este nevoie ca cel puțin 55% dintre statele membre să fie de acord – adică 15 state, dar care să adune cel puțin 65% din populația UE.

Un număr de 14 state din 27 ar fi în prezent pentru, spune televiziunea belgiană. Printre acestea, Franța, Spania și Italia.

Nouă țări, inclusiv Olanda, Luxemburg, Austria și Polonia,  sunt contra în timp ce patru state membre - România, Germania, Grecia și Slovenia - rămân indecise.

 

Ascultați rubrica ”Eurocronica”, cu Ovidiu Nahoi, în fiecare zi, de luni până vineri, de la 8.45 și în reluare duminica, de la 15.00, numai la RFI România

Comments 
In Channel
loading
00:00
00:00
1.0x

0.5x

0.8x

1.0x

1.25x

1.5x

2.0x

3.0x

Sleep Timer

Off

End of Episode

5 Minutes

10 Minutes

15 Minutes

30 Minutes

45 Minutes

60 Minutes

120 Minutes

”Chat Control” – vrea UE să controleze toate mesajele online?

”Chat Control” – vrea UE să controleze toate mesajele online?

RFI România