O înfrângere pentru Rusia și pentru Iran. Iată cum caracterizează presa internațională căderea regimului Al Assad din Siria. Un președinte care a început ca un reformator și a cărui conducere s-a sfârșit într-o baie de sânge.

Le Monde îl numește pe Bashar Al-Assad un ”președinte accidental, modernizator eșuat și despot însetat de sânge.

Cel de-al doilea fiu al președintelui Hafez Al-Assad a fost împins la putere după moartea fratelui său mai mare.

A rezistat primăverii arabe din 2011 cu prețul unui război civil sângeros. Duminică, 8 decembrie, a fost forțat în cele din urmă să fugă de către o coaliție de rebeli”.

Sky News amintește că Assad și-a început președinția cu promisiuni de a lupta împotriva corupției și de a conferi libertate presei. A moștenit o țară la pământ și nu a avut sprijin din partea loialiștilor tatălui său.

Privit ca un tocilar, slăbănogul Assad a încercat în mod constant să se impună, în ciuda comportamentului său blând, nu în ultimul rând în fața mamei sale înfricoșătoare, pe care și soția președintelui s-a străduit să o impresioneze.

El a ridicat încet restricțiile economice, a lăsat să intre băncile străine, a făcut loc importurilor și a întărit sectorul privat.

Orașele siriene au început să vadă cum se ridică mall-uri, restaurante noi și cum apar bunuri de larg consum, în timp ce turismul a crescut.

La câțiva ani după ce acționase împotriva moștenirii tatălui său, Assad a redescoperit tacticile sale brutale atunci când au izbucnit proteste împotriva guvernării sale, în martie 2011, în timpul Primăverii arabe”.

Citeste siRusia, protectoarea Siriei? O situație penibilă

Newsweek notează că prăbușirea regimului sirian a început pe 27 noiembrie, când o serie de grupuri de opoziție, conduse de fracțiunea islamistă Hayat Tahrir al-Sham (HTS), au lansat o ofensivă către Alep. Orașul a căzut doar câteva zile mai târziu. Apoi au mers spre sud, luând orașul Hama și intrând în Homs, al treilea oraș ca mărime al Siriei.

Cum a putut Siria să cadă „atât de repede” în mâinile rebelilor? - se întreabă Al-Jazeera.

Expertul consultat de rețeaua de televiziune atribuie succesul ofensivei fulger a rebelilor sirieni „lipsei de motivație și leadership” a armatei lui Bashar Al-Assad.

„În timpul intervenției forțelor iraniene și ruse din 2014, rapoartele susțineau deja că forțele regimului sirian erau mai interesate să ia mită de la populația civilă decât să lupte. Luptele efective au fost conduse în principal de împuterniciți conduși de Iran și sprijiniți de puterea aeriană rusă”, spune expertul.

În Le Figaro citim că ”Assad a făcut greșeala de a refuza negocierile oferite de președintele turc Erdogan. A refuzat cea mai mică concesie în problema întoarcerii refugiaților. A sfidat țările din Golf, conduse de Arabia Saudită, care s-a împăcat totuși cu el, continuând să-i trimită Captagon, acest drog moale care a constituit ultimul lui refugiu”.

”Este un semn de slăbiciune pentru Putin”, consideră Frankfurter Allgemeine Zeitung:

”Observatorii au scris de ani de zile că, intervenind brutal în Siria, Putin ar putea arăta limitele Occidentului și ar crea un fapt împlinit.

A fost vorba în primul rând despre forțele aeriene, dar și, după cum a recunoscut în cele din urmă Moscova după o serie de pierderi, despre „forțele speciale” la sol”, mai scrie ziarul german.

”Sfârșitul domniei lui Assad va remodela echilibrul de putere al regiunii”, iată concluzia analizei realizare de BBC.

 

”Iranul, din nou, își vede influența suferind o lovitură semnificativă. Sub Assad, Siria a făcut legătura dintre iranieni și Hezbollah și a fost cheia pentru transferul de arme și muniție către grup.

Hezbollah însuși a fost grav slăbit după războiul său de un an cu Israelul și viitorul său este incert.

Această nouă imagine va fi celebrată în Israel, unde Iranul este privit ca o amenințare existențială”.