După provocarea dronelor, se pregătește Rusia să atace NATO?
Description
Îngrijorarea crește în rândul decidenților politici și militari din Europa cu privire la viitoarele acțiuni ale Rusiei. Ce urmează, după provocarea dronelor? Rapoarte ale serviciilor occidentale sugerează că Moscova se pregătește să meargă mai departe.
Rusia pare să accelereze faza de stabilire a condițiilor informaționale și psihologice pentru un posibil război NATO-Rusia în viitor. Este așa-numita ”Fază 0”.
Iată semnalul îngrijorător curins în ultimul raport al institutului pentru Studiul Războiului.
Potrivit raportului, Kremlinul ar putea recurge la așa-numitele operațiuni sub steag fals.
Institutul pentru Studiul Războiului invocă o comunicare a Serviciului de Informații Externe al Rusiei (SVR) din 6 octombrie potrivit căreia Marea Britanie plănuiește ca un grup de ruși pro-ucraineni care luptă pentru Ucraina să comită un atac asupra unei nave a Marinei Ucrainene sau a unei nave civile străine într-un port european.
SVR a susținut că sabotorii vor afirma că au acționat la ordinele Moscovei și că Regatul Unit intenționează să echipeze grupul cu echipamente subacvatice fabricate în China pentru a da vina și pe Beijing.
Aceasta urmează unor afirmații similare ale SVR care vizează state europene, precum Polonia, Moldova și Serbia, iar partea rusă a emis astfel de declarații mai frecvent în ultimele săptămâni, ceea ce constituie un nou model concertat de activitate.
Atacurile evidente și sub acoperire ale Rusiei, precum și afirmațiile de sub steag fals servesc mai multor scopuri, atât pe plan internațional, cât și intern.
Rusia a fost angajată într-o varietate de atacuri evidente și secrete împotriva statelor NATO, cum ar fi misiuni de sabotaj, interferențe în războiul electronic, bruiaj al sistemelor GPS și incendieri.
Aceste atacuri asupra statelor NATO s-au intensificat dramatic în ultimele săptămâni, în special prin incursiunile dronelor în spațiul aerian NATO.
Acest model de activitate organizată sugerează că Rusia a intrat în prima fază a pregătirilor - „Faza 0” - pentru a trece la un nivel de război superior celui din prezent, cum ar fi un viitor război NATO-Rusia.
ISW nu evaluează în acest moment dacă Kremlinul a decis să se angajeze într-un astfel de nivel de război superior sau în ce termen se așteaptă Kremlinul să facă acest lucru.
Un alt semnal a venit de la comisarul european pentru apărare, Andrius Kubilius.
Răspunzând unei întrebări a ziarului polonez Gazeta Wyborcza , comisarul a afirmat că serviciile de informații germane au dovezi potrivit cărora la Kremlin se discută un atac asupra Alianței Nord-Atlantice.
Dar dacă discută, înseamnă că Rusia chiar plănuiește un atac?
”Nu știm. Dar astfel de semnale ar trebui luate extrem de în serios. Poate că sunt cu adevărat pregătiți de război”, a spus comisarul Kubilius.
Poziția Comisarului European vine în contrast direct cu declarațiile recente ale lui Vladimir Putin, care a respins orice intenție de a ataca statele NATO.
Însă europenii nu uită că, înainte de fatidica zi de 24 februarie 2022, Rusia a negat vehement, în mai multe rânduri și contrar oricăror evidențe, că ar plănui să atace Ucraina.