DiscoverRevista presei româneștiOboseala lui Toni Greblă. De ce se fură voturi în România anului 2024? (SpotMedia)
Oboseala lui Toni Greblă. De ce se fură voturi în România anului 2024? (SpotMedia)

Oboseala lui Toni Greblă. De ce se fură voturi în România anului 2024? (SpotMedia)

Update: 2024-06-13
Share

Description

Ce face PNL după eșecul alegerilor: mizează pe cinism? (DW) - Facturile cu care au cucerit țara: 9 milioane de euro a cheltuit Coaliția PSD-PNL pe publicitate TV și online în doar o lună (Snoop) - Harta schimbării la vot în diaspora. Cum au cucerit Șoșoacă și AUR Vestul, iar Ștefănuță și REPER au luat Olanda și Danemarca (Panorama)

Oboseala lui Toni Greblă. De ce se fură voturi în România anului 2024? (SpotMedia)

Refuzul autorităților de a renumăra voturile în competițiile electorale în care scorul e foarte strâns a provocat tensionarea bruscă a scenei politice. Partidele și-au adus susținătorii în fața birourilor electorale, iar liderii formațiunilor formulează acuzații, dau declarații și postează pe rețelele sociale. Încrederea populației că în data de 9 iunie au fost alegeri corecte s-a spulberat, consideră jurnalistul Emilian Isăilă de la SpotMedia.

Printr-o intervenție televizată și un comunicat al Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, președintele AEP, a acuzat actorii politici care prezintă dovezi cu posibile furturi de voturi și încălcări ale legii că încetinesc procesul electoral.

El a spus că eventualele erori au fost provocate de oboseală. Instituția n-a avut nicio reacție față de zecile de documente oficiale prezentate, care conțin indicii că ar fi fost falsificate, iar niciun procuror n-a anunțat declanșarea vreunei investigații independente în cazurile prezentate de candidați sau de alegători.

Sunt deja rapoarte ale persoanelor care au votat și nu se regăsesc în listele electorale, dar și zeci de plângeri penale în toată țara.

 

Ce face PNL după eșecul alegerilor: mizează pe cinism? (DW)

Președintele Klaus Iohannis e satisfăcut de rezultatele obținute de PSD+PNL, deși partidul lui a pierdut pe linie după îmbrățișarea cu social-democrații.

Klaus Iohannis, promotorul stabilității prin sacrificarea liberalilor în alianța cu social-democrații, nu mai are multe argumente pentru menținerea lui Nicolae Ciucă în fruntea partidului și nici pentru guvernarea comună, dar are încă destulă influență în partid.

Rezultatele PNL sunt însă dezastruoase prin comparație cu alegerile precedente. Liberalii au pierdut aproape 300 de primării, circa 4000 de locuri în consiliile locale, cinci președinți de Consilii Județene, și au cu doi europarlamentari mai puțin decât înainte. Aritmetica este clară și cere o repoziționare rapidă a Partidului Național Liberal înaintea prezidențialelor din toamnă și a parlamentarelor din decembrie. 

În ultimii trei ani, liberalii îndemnați de Klaus Iohannis au fost pragmatici, au pus în față interesele lor personale și de grup, renunțând cu cinism la statul de drept. Sub alianța de guvernare PSD+PNL, în România democrația s-a diluat, meritocrația a fost exclusă aproape total în selecția elitelor administrative și politice, iar politicienii de top se află la cel mai scăzut nivel intelectual din ultimii 30 de ani.  

Un comentariu de Sabina Fati, corespondentă DW la București.

 

Facturile cu care au cucerit țara: 9 milioane de euro a cheltuit Coaliția PSD-PNL pe publicitate TV și online în doar o lună (Snoop)

Documente de 45 de milioane de lei reprezentând publicitate pentru social-democrați și liberali la alegerile europarlamentare din 9 iunie au fost analizate de Snoop, din surse publice.

Suma totală de publicitate, TV și online, plătită de PSD și raportată până pe 6 iunie 2024 la AEP a fost de aproape 30 de milioane de lei. Din aceşti bani, 13,3 milioane de lei au mers la televiziuni, iar 16,7 milioane de lei au mers în online. 

PNL a cheltuit 15,5 milioane de lei. Din aceşti bani, 8,2 milioane de lei au mers la televiziuni, iar 7,3 milioane de lei au fost cheltuiţi în campanii online. 

AUR a folosit peste 15 milioane de lei pentru producția și difuzarea materialelor de propagandă electorală la tv, radio, presă scrisă sau în online. 

USR a cheltuit 4 milioane de lei. A cumpărat publicitate în media la B1 TV, Digi24, G4Media, Libertatea, Hotnews.

 

Harta schimbării la vot în diaspora. Cum au cucerit Șoșoacă și AUR Vestul, iar Ștefănuță și REPER au luat Olanda și Danemarca (Panorama)

Preferințele politice ale românilor plecați în străinătate s-au schimbat de la cer la pământ, între europarlamentarele din 2019 și cele de acum, din 2024. Dar și interesul lor pentru aceste alegeri a scăzut: au venit la urne cu 44% mai puțini români, în diaspora.

Panorama a analizat rezultatele votului la europarlamentare, în cele mai mari 11 bazine electorale din diaspora, și le-a comparat cu imaginea de acum cinci ani, de la scrutinul similar pentru Parlamentul European.

Cu trei mari excepții – Moldova, Olanda și Danemarca – AUR și SOS, partidul Dianei Șoșoacă, și-au disputat de la egal la egal locul întâi la alegerile din țările unde trăiește și votează cea mai mare parte a diasporei române. La mică distanță, i-au urmat rămășițele alianței conduse de USR, în 2019 (REPER, Nicu Ștefănuță, Vlad Gheorghe), care dacă ar fi rămas unite, ar fi scos cel mai bun scor și în 2024, în diaspora.

De la scorul de câteva procente al lui George Simion, din 2019, AUR a câștigat alegerile în cinci din țările cu cele mai multe voturi în diaspora – Spania, Belgia, Franța, Austria și SUA. Dacă acum cinci ani nu exista, SOS-ul Dianei Șoșoacă a câștigat în 2024 votul românilor din Marea Britanie, Germania și Italia. Cumulat, aceste două partide au scos procentele pe care le scotea USR-PLUS în diaspora, în 2019, de peste 40%.

Votul extremist, naționalist, pare că a crescut mai mult pe fondul scăderii polului PNL-PSD, decât pe cel al USR. Iar dacă USR nu s-ar fi fragmentat în 2024 și ar fi menținut legătura cu mișcările din diaspora, ar fi luptat acum de la egal la egal cu valul extremist AUR-SOS.

Republica Moldova menține status-quo-ul și nu merge cu extremiștii. În Moldova, vedem singurul caz unde voturile din jurul polilor PSD și PNL a crescut față de 2019.

Comments 
In Channel
loading
00:00
00:00
x

0.5x

0.8x

1.0x

1.25x

1.5x

2.0x

3.0x

Sleep Timer

Off

End of Episode

5 Minutes

10 Minutes

15 Minutes

30 Minutes

45 Minutes

60 Minutes

120 Minutes

Oboseala lui Toni Greblă. De ce se fură voturi în România anului 2024? (SpotMedia)

Oboseala lui Toni Greblă. De ce se fură voturi în România anului 2024? (SpotMedia)

RFI România