Balzac este arhitectul literar al societății burgheze din secolul XIX. În „Comedia umană”, proiectul său monumental, urmărește sute de personaje și zeci de povești, în încercarea de a surprinde totalitatea unei lumi în transformare: de la aristocrația decăzută la burghezia în ascensiune, de la politică și finanțe la amor și religie. Nu idealizează, nu moralizează, ci doar radiografiază. Fiecare gest, fiecare detaliu vestimentar sau arhitectural devine indiciu despre poziție socială, ambiție, caracter.

Personajele lui Balzac nu sunt simple: sunt voințe în acțiune. Rastignac, Vautrin, Goriot, Nucingen - toți sunt prinși în dinamica unei societăți dominate de bani, faimă și aparență. În acest univers, pasiunea devine mijloc, nu scop; dragostea, adesea, un joc de interese. Balzac surprinde tensiunea dintre dorință și constrângere, dintre visul de ascensiune și realitatea dură a relațiilor de putere.

Realismul balzacian nu înseamnă doar redare fidelă, ci înțelegere structurală: lumea e o rețea de forțe, iar omul un actor cu margini înguste de libertate. Tocmai de aceea, Balzac a influențat nu doar literatura, ci și sociologia, filozofia, chiar psihanaliza. Scriitorul devine observator și strateg, conștient că romanul nu mai poate vorbi despre esențe, ci despre mecanisme. O operă vastă, vie, insațiabilă, precum societatea pe care o descrie.