Gustave Flaubert este unul dintre marii inovatori ai romanului modern și un maestru al formei literare. Cu Doamna Bovary (1857), rupe cu tradiția romantică și introduce un realism rece, impersonal, în care stilul devine esența literaturii. Povestea nu este eroică, ci banală; personajele nu sunt excepționale, ci medii, contradictorii, adesea ridicole. Dar tocmai prin această luciditate fără iluzii, Flaubert deschide calea unei arte noi: arta de a spune adevărul despre om, fără a judeca sau a înfrumuseța.

Pentru Flaubert, literatura nu este morală, ci construcție. Muncește obsesiv la frază, caută „le mot juste” – cuvântul exact, tonul perfect. Îl interesează ritmul, echilibrul, muzicalitatea prozei. În Educația sentimentală, merge și mai departe: descrie ratarea, stagnarea, deziluzia unei generații, într-o lume în care pasiunile mari devin clișee, iar istoria nu oferă un sens, ci o succesiune de ocazii ratate. Nimic nu e eroic, totul e molcom și devastator.

Flaubert a fost adesea considerat un scriitor „neutru”, dar sub luciditatea sa se ascunde o ironie amară și o sensibilitate intensă. A influențat profund naturalismul, modernismul și literatura secolului XX, de la James Joyce la Camus. A transformat romanul într-un laborator de stil și cunoaștere, în care frumusețea stă nu în subiect, ci în privirea autorului. Un scriitor al formei pure și al lucidității nemiloase, care a înțeles cât de adânc locuiește ridicolul în inima umanului.