Socialismul nemarxist cuprinde o varietate de curente care au criticat nedreptățile sociale ale capitalismului, dar fără a adopta viziunea revoluționară și materialismul istoric al lui Marx. De la început, socialismul a fost o mișcare plurală, iar înainte ca Marx să-i impună direcția sa, numeroși gânditori au imaginat modele alternative de societate bazate pe cooperare, solidaritate și echitate socială.

Socialiștii utopici, precum Saint-Simon, Charles Fourier și Robert Owen, au propus reforme pașnice, comunități organizate rațional, în care munca să fie asociată, nu exploatată, și în care educația și spiritul de solidaritate să înlocuiască competiția capitalistă. Nu credeau în lupta de clasă, ci în capacitatea umană de a crea armonie prin voință și planificare. Marx i-a criticat pentru idealismul lor, dar fără ei, nu ar fi existat baza istorică pentru socialismul modern.

În paralel, social-democrația a apărut ca un curent reformist, care urmărește justiția socială prin mijloace democratice și parlamentare. În Germania, Eduard Bernstein a revizuit doctrina marxistă, propunând un „revisionism” bazat pe compromis politic, nu pe revoluție. Mai târziu, în Franța, Marea Britanie sau țările nordice, partidele social-democrate au reușit să construiască statul social: un model economic mixt, cu servicii publice, redistribuire prin taxe și protecție socială, fără a elimina proprietatea privată.

Socialismul nemarxist este, în fond, o familie de idei care păstrează idealul egalității și al demnității umane, dar respinge determinismul istoric, violența revoluționară și dictatura proletariatului. Mai flexibil, mai compatibil cu democrația liberală, acest tip de socialism a modelat profund politicile publice ale secolului XX, fiind prezent în reformele sociale, în extinderea drepturilor civile și în lupta împotriva marginalizării.