Economia reală

Programul de guvernare al noii coaliții politice este un șir de bune-intenții economice și administrative. Nu știm, însă, multe lucruri. Iar cel mai important este că nu știm dacă programul de guvernare ține cont de nevoia de reducere a deficitului bugetar. Ieri, posibila viitoare coaliție de guvernare PSD-PNL-UDMR plus grupul parlamentar al minorităților a prezentat un prim proiect al programului de guvernare. Programul este generos și cuprinde un șir de bune-intenții guvernamentale cum sunt reformă, debirocratizare, descentralizare, eficiență a administrației, investiții, dar și consolidare bugetară.Mai important decât conținutul acestui program de guvernare este ceea ce lipsește din el. Pentru că publicul s-a obișnuit cu înșiruirea unor ambiții de guvernare, mai interesant este să avem o privire lucidă, dacă nu chiar critică.Așadar, ce lipsește din programul de guvernare? Nu vedem o asumare a aplicării legii responsabilității fiscal-bugetare. Această lege este singura care impune în mod clar o serie de măsuri referitoare la ținerea sub control a cheltuielilor publice în funcție de câteva praguri la care ajunge datoria publică. Guvernul Ciolacu și-a oferit o derogare de la aplicarea unor paragrafe ale legii și ar fi interesant de văzut dacă noua guvernare va respecta legea responsabilității fiscal-bugetare în integralitatea sa.Bineînțeles, din programul de guvernare lipsește esențialul și anume impactul bugetar al fiecărei măsuri. Desigur, se poate găsi scuza că programul este doar o sumă de principii și de măsuri care se vor aplica într-o perioadă mai lungă de timp, nu doar în primul an, dar efectele asupra bugetului sunt extrem de importante, pentru că România va fi obligată să traverseze o perioadă de șapte ani în care gradual va trebui să reducă deficitul bugetar până la sub 3% din PIB. De exemplu, ar fi interesant de văzut care sunt așteptările coaliției pentru creșterea veniturilor bugetare prin impozitarea progresivă a marilor averi. Sau care vor fi economiile de cheltuieli bugetare în cazul reducerii numărului de ministere la 16 și desființării sau comasării a cel puțin un sfert din agențiile de stat.În aceste condiții, situația finanțelor publice va fi mai clară doar după ce se va adopta bugetul de stat pentru anul 2025. Pentru că bugetul nu poate fi doar o colecție de bune intenții, ci trebuie să se încadreze într-o serie de parametri.În acest context, ar trebui ca viitorul guvern să se angajeze să ia în serios punctele de vedere ale Consiliului Fiscal. Până acum, Consiliul nu a avut decât un rol pur decorativ, fără să poată influența efectiv decizia guvernului în materie de politici fiscale. De anul viitor, ar trebui ca analizele și punctele de vedere ale Consiliului Fiscal să fie baza pentru construcția sau rectificarea bugetară.Nu știm din programul de guvernare nici deficitul bugetar cu care se va încheia anul acesta. Conform unor surse media, deficitul va ajunge la sfârșitul anului aproape de 9% din PIB. Este important pentru că plecând de la deficitul din anul 2024 va trebui ca guvernul să ia în calcul cât de mare trebuie să fie corecția bugetară. Singurul lucru concret pe care ni-l spune programul de guvernare este că anul viitor România va trebui să aibă un deficit bugetar de 7% din PIB și o datorie publică de sub 60% din PIB. Dacă anul acesta se închide cu 9% din PIB este clar că anul viitor va fi nevoie de o reducere cu 2% din PIB, ceea ce nu va fi deloc simplu.Lipsesc din programul de guvernare referirile la o reformă profundă a administrației centrale și la reforma administrativă, în general. Nu se spune nimic despre o eventuală ambiție politică privind reorganizarea administrativ-teritorială. Nu se spune nimic despre pensiile speciale, ceea ce poate însemna că pentru coaliția de guvernare acesta este un subiect închis.Nu știm din programul de guvernare dacă reformele încep înainte sau după alegerile prezidențiale. În fine, este de văzut cine va face parte din noul Guvern? Vor fi tot cei care au adus România în situația de azi sau aceștia vor face câțiva pași în spate?

Încă un investitor străin mare pleacă din România. În ultimii trei ani, sectorul energetic a fost abandonat de trei investitori care și-au vândut afacerea de pe piața locală. Care sunt motivele? În aparență, diferite, în realitate, cu elemente comune. Grupul german E.ON a anunțat că își vinde afacerile din România către o firmă maghiară cu capital de stat, MVM. E.ON este unul dintre cei mai mari furnizori de gaze și energie electrică din România, cu 3,4 milioane de clienți, companie care a cumpărat de la statul român pachetele majoritare de acțiuni de la Distrigaz Nord și Electrica Moldova.E.ON nu este primul mare investitor care decide să plece din România. Anul trecut, în luna decembrie, compania CEZ, inițial cehă, apoi australiană, și-a vândut afacerile din România firmei Premier Energy, o companie deținută de un fond de investiții ceh.În urmă cu doi ani, Enel, una dintre cele mai mari companii energetice europene a anunțat că își vinde firma din România. În cele din urmă, tranzacția s-a finalizat cu preluarea Enel România de către o firmă grecească.Așadar, în mai puțin de doi ani, trei investitori mari, care au intrat pe piața autohtonă prin privatizarea unor companii de stat, au plecat. Aceste ieșiri de pe piața locală transmit câteva semnale de alarmă care ar trebui să fie luate în seamă de autoritățile de la București. Primul este acela că investitorii străini pot și pleca. Multă vreme s-a considerat că firmele internaționale nu vor ieși niciodată din România, pentru că aici fac afaceri bune, își optimizează fiscal profiturile sau altfel spus le scot din țară și se ajungea la celebra sintagmă că „un câine nu va pleca niciodată de la măcelărie”. Ei bine, iată că investitori mari pleacă. În ultimii ani, s-a întâmplat cu firme din domeniul energetic, dar nu există nicio garanție că la un moment dat nu vor ieși investitori din industria auto sau din cea telecomunicații, de exemplu.Un al doilea semnal este legat de atitudinea statului. În sensul că statul român nu a transmis nici măcar un mesaj că se gândește să răscumpere pachetele de acțiuni pe care le-au vândut investitorii străini. Nu sunt un adept al ideii că statul trebuie să aibă un procentaj de sută la sută în societățile naționale, dar pe fondul creșterii simpatiei pentru naționalism economic statul român ar putea să fi luat cel puțin în calcul o cumpărare a pachetelor de acțiuni scoase la vânzare. Mai ales că statul avea în anumite companii un drept de preempțiune în cazul în care investitorii majoritari ar vrea să vândă.Practic, motivele pentru care companiile străine din sectorul energetic au ieșit din România sunt, în ultimă instanță, diferite. De exemplu, Enel a vândut, în anul 2021, unele active pe plan internațional. Lichiditățile companiei acopereau scadențe ale datoriilor până la sfârșitul anului 2022, dar grupul avea acces la finanțare pe piețe, prin obligațiuni, și la societățile bancare. În total, la sfârșitul anului 2022 datoriile grupului Enel erau de 69 miliarde de euro, ceea ce justifică vânzarea companiei din România.În ceea ce privește vânzarea anunțată a societății de distribuție E.ON către compania ungară MVM, cu capital de stat, situația ar putea fi mai complicată. În sensul că statul român, prin ministrul energiei, Sebastian Burduja, a anunțat că va evalua și va decide referitor la tranzacție. Nu este vorba doar despre concurență, ci tranzacția va fi verificată de Comisia pentru examinarea investițiilor străine directe. Instituția va analiza achiziția realizată de compania maghiară din punctul de vedere al unei investiții strategice și vor fi verificate inclusiv sursele de capital din afara Uniunii Europene ale firmei ungare.Există o serie de precedente în Europa. De exemplu, în anul 2022, guvernul federal german a blocat investițiile chineze în două companii din domeniul semiconductorilor, iar Executivul francez a apelat și el la oprirea unor investiții din afara Uniunii Europene. De aceea, tranzacția E.ON-MVM nu este sigur că va fi dusă până la capăt. Indiferent de situație, însă, guvernul trebuie să se întrebe, încă o dată, de ce pleacă mari investitori străini din România?

În pofida a ceea ce cred unii dintre români, economia autohtonă produce bunuri și servicii. Industria și-a păstrat un aport substanțial în produsul intern brut, serviciile au crescut exponențial față de anul 1989, iar construcțiile și-au păstrat ponderea. Ceea ce arată că economia produce, poate nu toate mărfurile din regimul comunist, dar, în orice caz, o gamă de bunuri și servicii. Se aude din nou tot mai des refrenul care spune că România nu produce „mai nimic”. Desigur, este ușor să arunci o astfel de idee, care are priză la public, dar care nu este susținută de realitate. Pentru o analiză, chiar și „frugală”, este nevoie să plecăm de la adevărul evident că România are o altă economie față de cea dinainte de anul 1989. Facem comparația cu anul 1989, pentru că mulți dintre cei care spun că economia românească nu mai fabrică „aproape nimic” se referă la epoca socialistă, atunci când economia producea „de toate”.Așadar, suntem într-o altă economie față de anul 1989, pentru că structura este cu totul diferită. În comunism, industria avea o pondere în PIB de 46%, acum reprezintă mai puțin de 20%. Agricultura avea un aport de 14% din PIB, acum înseamnă doar 4%. Sectorul construcțiilor a reușit să crească, de la 5,5% la 7% din PIB. Dar, schimbarea cea mai importantă este legată de evoluția serviciilor. Dacă înainte de anul 1989, acest sector avea o pondere nesemnificativă acum ajunge la peste 30%. Ceea ce ne arată că economia românească s-a schimbat în sensul modernizării. Nu este un secret pentru nimeni că o economie dezvoltată este una a serviciilor, iar structura actuală ne arată tocmai o schimbare în acest sens.Cu alte cuvinte, în economie avem mai multe servicii de tehnologia informației, mai multe servicii bancare sau de asigurări, mai multe servicii profesionale pentru companii, precum fiscale, de contabilitate, juridice sau de consultanță. Trebuie remarcat că aceste domenii înseamnă în cele mai multe cazuri și personal calificat, „gulere albe”, care presupun și plata unor salarii mari.Avem mai multe servicii adresate populației. De exemplu, înainte de anul 1989, serviciile de transport de tip taxi erau o raritate chiar și în marile orașe, acum, serviciile de transport sunt extrem de diverse, de la companiile tradiționale la cele digitale. În regimul comunist, serviciul poștal se limita la transmiterea scrisorilor, acum serviciul a devenit o adevărată industrie și unii consumatori nu și-ar putea imagina viața fără să apeleze la serviciile de curierat rapid cel puțin o dată pe săptămână.Nu înseamnă că în termeni absoluți industria sau agricultura au o valoare mai mică decât înainte de anul 1989. Dacă avem în vedere că produsul intern brut al României a crescut de peste șapte ori în comparație cu anul 1989 vom înțelege că, de fapt, avem o industrie și o agricultură mai puternice, însă altfel așezate la nivelul economiei. Dar, ascensiunea sectorului de servicii a coincis cu reducerea ponderii industriei. Totodată, este vizibil că marile întreprinderi de stat industriale au dispărut fie din cauza pierderii piețelor, fie, uneori, din motive obscure, și au lăsat în urmă, în special în orașele mici deficite importante în materie de cerere de forță de muncă.Totuși, pentru cei care au tentația nostalgiei după regimul comunist să spunem că am găsit într-o analiză a profesorului Florin Georgescu, membru în Consiliul de administrație al BNR, o comparație a produselor industriale și alimentare fabricate în anul 2014, în România, față de anul 1989. Din păcate, datele sunt vechi, au deja un deceniu, dar pot oferi un reper.Astfel, nouă produse aveau o creștere a producției față de anul 1989: aspiratoare, anvelope, frigidere, autoturisme, bere, cherestea, aragaze, ulei și produse din carne. Alte opt mărfuri aveau o reducere a producției cu mai mult de 90%: țesături, tricotaje, mașini de spălat, păcură, tractoare, locomotive, camioane și autobuze. Pentru unele sectoare există explicații (cum este cazul industriei textile) sau schimbări în timp, așa cum este situația mașinilor de spălat care astăzi sunt fabricate în România și sunt exportate în 42 de țări. De asemenea, de câțiva ani se produc tractoare și locomotive, sunt fabricate, sau mai bine spus asamblate, chiar și camioane sau autobuze.În concluzie, se poate face un plan de industrializare, pot exista și nostalgii, dar realitatea este că nu se poate spune că România nu mai produce nimic. Ar fi nu doar o eroare, ci și o dovadă de rea intenție.

Piețele financiare au fost zdruncinate de alegerile prezidențiale. Volatilitatea a fost mare, iar Bursa, cursul de schimb leu-euro și dobânzile s-au mișcat repede. Un semnal dinspre economie pentru alegerile politice. Încet-încet, încep să apară informații referitoare la ceea ce s-a întâmplat săptămâna trecută pe piețe, după alegerile parlamentare și ziua în care Curtea Constituțională a decis anularea alegerilor pentru președinte și reluarea lor.Unele evoluții de pe piețele financiare au fost publice. Acțiunile listate la Bursa de Valori București au scăzut, în total, cu 10 miliarde de lei. În câteva zile, capitalizarea Bursei s-a redus cu 10 miliarde de lei, iar motivul a fost destul de clar: unii investitori pe piață au intrat în panică după primul tur al alegerilor și au vândut o parte din participațiile pe care le aveau la companii listate la Bursă.Chiar dacă orice expert în piața de capital recomandă ca atunci când se creează un val de vânzări cel mai bine pentru un investitor este să cumpere, nu să vândă.Unii investitori au ignorat sfatul experților și au vândut acțiuni, unele în pierdere, altele, probabil, cu un mic câștig. De altfel, vineri, 6 decembrie a.c., imediat după aflarea deciziei Curții Constituționale, capitalizarea Bursei de la București a crescut cu 4%. Este remarcabil răspunsul atât de rapid al investitorilor, care s-au grăbit să cumpere din nou acțiuni la companiile listate, ceea ce ne arată că decizia CCR a fost bine primită de mediul de afaceri, iar încrederea a revenit rapid. De altfel, Bursa nu este nicidecum singura piață care s-a mișcat. Dobânzile la obligațiunile românești au crescut și ele, dar au revenit la normal imediat după anunțul Curții Constituționale.De asemenea, un consultant financiar a explicat ce s-a întâmplat în acele zile. Acesta a primit telefoane de la toți clienții străini, care au expunere pe titluri de stat românești sau investiții în active financiare românești.Prima întrebare a fost totdeauna aceeași și anume: ce se întâmplă în România? Investitorii străini nu erau panicați, ci vroiau pur și simplu, să înțeleagă ce s-a întâmplat la alegerile prezidențiale. Nu erau impacientați, ci doar încercau să vadă care este problema României. Iar cel mai des, concluzia a fost că România este o țară interesantă. Cei mai mulți și-au păstrat expunerea pe piața românească, nu au vândut, dar, atenție, atuurile importante au fost considerate apartenența la Uniunea Europeană și la NATO. Investitorii au conchis că nu vor vinde, pentru că sunt șanse mari ca sub cele două „umbrele”, NATO și Uniunea Europeană, lucrurile să se rezolve. Dar, încă o dată, alegerile din primul tur au indus un sentiment de nesiguranță și de instabilitate.La fel s-a întâmplat și pe piața valutară. Câteva zile au fost valuri mari. Investitorii au cumpărat valută. Logica a fost să se pună la adăpost de o eventuală devalorizare, mai mare sau mică, a leului față de euro care ar fi putut să urmeze după eventuala alegere a candidatului naționalist în turul al doilea. Investitorii au mers la casele de schimb valutar, atât la cele independente, cât și la cele ale băncilor, pentru a cumpăra monedă europeană. Evident, unii investitori nu au avut nevoie să ajungă la ghișeele caselor de schimb valutar, pentru că au tranzacționat online.Este clar că au fost câteva zile cu presiuni mari asupra cursului de schimb și Banca Națională a României a intervenit pe piață, adică a vândut euro din rezerva valutară pentru a apăra leul și implicit cursul de schimb. La începutul anului viitor, atunci când vor apărea statisticile privind rezerva valutară în luna decembrie a.c., vom vedea cât de mulți bani a dus BNR în piață. Cert este că intervenția băncii centrale a fost justificată de situația excepțională de pe piață.În același timp, evoluția piețelor financiare, de capital, valutară sau monetară, ne arată un lucru cert și anume că investitorii au fost stresați de rezultatul primului tur al alegerilor și au reacționat ca atare, adică și-au retras o parte din bani. Este un exemplu despre felul în care șocurile politice se propagă precum niște unde de șoc în economie, iar rezultatul nu este deloc bun.

Inflația urcă din nou în noiembrie. O creștere care pune sub semnul întrebării tendința de scădere a dobânzii-cheie. Cu siguranță, BNR se va abține să mai reducă dobânda până când nu va vedea către ce se îndreaptă politica fiscală. Rata anuală a inflației a urcat în luna noiembrie la 5,1%, conform Institutului de Statistică. În octombrie a.c., inflația anuală era de 4,7%. După cum se poate observa, inflația a crescut din nou luna trecută, o mișcare așteptată. Nu este cea mai bună veste că inflația a revenit în creștere. Ce s-a întâmplat? Este destul de simplu de explicat: deficitul bugetar a ajuns la un nivel imens, iar salariul mediu a crescut mai mult decât inflația. Cu alte cuvinte, politica fiscală și salarială au dus la creșterea inflației. Să reamintim că în luna septembrie a.c. s-a făcut recalcularea pensiilor. Chiar dacă procesul de recalculare a adus și destule nemulțumiri, pentru o bună parte din pensionari, sumele primite după recalculare au fost ceva mai mari.Așadar, creșteri de salarii mai mari decât inflația, măriri de pensii și un deficit bugetar de peste 100 miliarde de lei, la 10 luni. Toate acestea nu înseamnă altceva decât bani mulți în piață, adică încurajarea consumului, adică inflație. De altfel, BNR a avertizat cu diverse ocazii, dar mai ales în minutele publicate cu ocazia ședințelor de politică monetară că ete posibil să existe o revenire a inflației.În minuta publicată în 20 noiembrie a.c., BNR preciza că se așteaptă ca rata inflației să crească în ultimele două luni ale acestui an. Ceea ce se și întâmplă deja în luna noiembrie a.c. și mai mult ca sigur se va repeta și în decembrie a.c., o lună care în mod tradițional este a consumului, nu doar pentru populație, ci și pentru bugetul de stat care plătește facturile restante către administrația locală sau companii. Ne place sau nu, realitatea este că inflația poate fi diminuată și cu o restrângere a cererii, adică oprind sursa banilor.Desigur, rata inflației este influențată și de tarifele energetice, respectiv de plafonarea lor, și de prețurile alimentelor și de tarifele serviciilor. De asemenea, dobânda-cheie care se transferă către dobânzile băncilor comerciale este importantă pentru că dobânzile pot determina o creștere a consumului sau dimpotrivă o inhibare a acestuia.Cu alte cuvinte, o bătălie eficientă cu inflația se duce pe două fronturi: unul este cel al reducerii deficitelor mari și al doilea este cel al politicii monetare, adică al dobânzilor.Este de reținut că în urmă cu câteva săptămâni, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, declara explicit că banca centrală va aștepta să vadă orientarea consolidării fiscale pentru a calibra politica monetară. Cu alte cuvinte, guvernatorul BNR ne spune că nu va mai scădea dobânda de politică monetară până când nu se vor vedea primele decizii ale politicii fiscale.În SUA, de exemplu, ieri s-a anunțat rata inflației care este în creștere, ajungând la 2,7%. Doar în acest punct situația este asemănătoare cu România, în sensul că după o scădere, rata inflației a urcat din nou. Ceea ce, spun analiștii, nu va opri Rezerva Federală americană să mai scadă săptămâna viitoare dobânda-cheie într-o mișcare anunțată.Dar, economia americană pare stabilizată pe o tendință în scădere. România în schimb are o inflație care evoluează în „dinți de fierăstrău”, o situație complicată chiar și pentru investitorii familiarizați cu volatilitatea piețelor financiare.Prognozele BNR arată că anul viitor inflația va scădea. Dar, încă sunt multe necunoscute care pot da peste cap evoluția inflației și implicit nivelul dobânzilor.

Acordul Uniunea Europeană-Mercosur este și un test pentru europeni. Vor prefera statele membre să blocheze tratatul și implicit libera circulație sau acordul se va aplica? Deocamdată, vocile celor care sunt împotriva acordului UE-Mercosur se aud mai tare, dar nu înseamnă că au și dreptate. La sfârșitul săptămânii trecute, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen a anunțat la Montevideo finalizarea negocierii acordului dintre Uniunea Europeană și statele Mercosur, un bloc comercial din care fac parte Brazilia, Argentina, Uruguay și Paraguay. După doar cinci zile de la preluarea noului său mandat, a fost un act de curaj pentru von der Leyen să încheie acest tratat UE-Mercosur, pentru că de câteva luni de zile fermierii europeni și-au declarat opoziția față de acord. Mai mult, există două state membre, Franța și Polonia, care se opun public tratatului comercial cu statele din America Latină și există riscul ca refuzul acordului să se extindă și către alte state europene.Tratatul comercial UE-Mercosur este negociat de aproape 25 de ani. Este o perioadă de timp extrem de mare. În anul 2019, se ajunsese la o variantă agreată de cele două blocuri comerciale, dar aplicarea acordului s-a blocat din cauza polticii dezastruoase de mediu promovată de președintele brazilian Jair Bolsonaro.Acordul este puternic contestat de fermierii europeni și de producătorii din industria cărnii. Și unii, și alții acuză standardele diferite de producție care se aplică în Europa și în America Latină. Cele mai expuse par a fi sectoarele de producție a cerealelor, cel de producție a cărnii de vită și sectorul de producție a zahărului. Argumentele producătorilor agricoli europeni pot sta în picioare, dar să nu uităm că în ultimii ani, în special după începerea războiului din Ucraina, fermierii europeni, aproape fără excepție, refuză orice concurență pe piața internă, fie că ea vine din Ucraina, din America de Sud sau chiar din statele membre ale Uniunii Europene.De aceea, de la Montevideo, Ursula von der Leyen s-a adresat fermierilor europeni asigurându-i că în acord sunt negociate clauze de salvgardare solide pentru protejarea agricultorilor europeni și, totodată, că produsele alimentare importate din statele Mercosur vor trebui să respecte standardele de calitate europene.Dar, nu toată lumea vede „în negru” acordul comercial UE-Mercosur. Avantajele sunt atât de ordin politic, cât și economic. Politic, pentru că un astfel de tratat contribuie la colaborarea între state. Economic, pentru că Uniunea Europeană are nevoie de noi debușee de comerț în condițiile în care își dorește o reducere a dependenței de China, iar taxele vamale anunțate de președintele american ar putea viza și statele membre. În aceste condiții, o piață comună UE-Mercosur de 700 milioane de cetățeni nu este de neglijat. În plus, să nu uităm că tratatul poate contribui la asigurarea accesului industriei europene la materii prime esențiale pentru tranziția energetică.În ultimă instanță, nu sunt doar agricultori în Uniunea Europeană. De exemplu, cele mai exportate produse din Europa către America Latină sunt automobilele, piesele și subansamblele pentru industria auto la care se adaugă produsele farmaceutice și cele petroliere. Invers, cele mai mari importuri în Europa din blocul Mercosur sunt de animale și hrană pentru animale, produse petroliere, minereuri, produse chimice și material de transport.Sunt voci care au salutat încheierea acordului, precum cea mai importantă organizație de afaceri europeană sau cancelarul german. Principalii contestatari rămân, însă, fermierii și câteva state membre. De exemplu, vârful de lance este Franța, la care s-a adăugat Polonia și tatonează o poziție de respingere Italia. Scopul oponenților este să ajungă la o așa-numită minoritate de blocare care înseamnă o coaliție de patru state membre care să aibă în total 35% din populația Uniunii Europene.Președinta von der Leyen a jucat o carte mare, respectiv a forțat mâna celor care se opun acordului: Franța, Polonia, eventual Italia. Dar, partida nu este jucată. Tratatul comercial UE-Mercosur mai trebuie ratificat de statele membre, respectiv de guverne. Să vedem dacă va trece de aceste obstacole. În orice caz, acordul este un test pentru Europa dacă își dorește noi piețe, cu avantajele și dezavantajele aferente, sau preferă barierele comerciale.

Creșterea economică încetinește sau se transformă în scădere. Trimestrul al treilea al acestui an nu ne aduce vești bune în materie de creștere a PIB, iar riscul este ca în ultimul trimestru al anului să avem o recesiune tehnică. Datele statistice privind creșterea economică s-au transformat în cifre de scădere. Concret, în trimestrul al treilea al acestui an, economia a scăzut față de trimestrul precedent cu 0,1%. De asemenea, dacă se compară trimestrul III 2024 cu aceeași perioadă a anului trecut, scăderea economică este cu 0,3%.Să lăsăm la o parte faptul că dacă și în trimestrul următor (trimestrul al patrulea) va exista în continuare o scădere, chiar și mică, față de trimestrul precedent economia va intra în recesiune tehnică, pentru că va avea două trimestre de scădere. Dar, să nu anticipăm. Deocamdată, datele statistice arată o scădere economică în trimestrul al III-lea al anului și o creștere firavă în primele nouă luni ale anului față de aceeași perioadă a anului trecut cu numai 0,8%.Așadar, datele ne arată în mod clar că economia românească încetinește, în cel mai bun caz, pentru că există și indicatori la care există scăderi. Este ciudat că într-o economie în care s-au pompat anul acesta prin împrumuturi 250 miliarde de lei are o creștere economică minoră.Este, din nou, ciudat că o economie care va încheia anul cu un deficit bugetar monstruos, de peste 8% din PIB, reușește să aibă o creștere economică de numai 0,8%. Cum spun economiștii, aduci un impuls fiscal de 8% și obții un impuls de creștere cu doar 0,8%. Este clar că raportul creștere economică-deficit bugetar este net în defavoarea evoluției pozitive a produsului intern brut. Și atunci, ne întrebăm: la ce bun deteriorarea indicatorilor macroeconomici, dacă nici măcar o creștere rezonabilă nu se poate obține?Un răspuns se poate găsi în analiza structurii PIB și contribuția sectoarelor la creșterea economică. Sunt puține domenii care au avut o contribuție pozitivă la firava creștere economică din primele nouă luni ale anului.Adică, sectorul comercial plus cel al hotelurilor și restaurantelor a avut o contribuție cu 0,4%. Activitățile profesionale au adus un plus cu 0,1%, iar activitățile de spectacole, culturale și recreative au contribuit la creștere cu 0,2%. Desigur, ponderea sectoarelor în economie este diferită. De exemplu, comerțul are o contribuție de 17,8%, activitățile profesionale au 10,2%, iar cele de spectacole, culturale și recreative au o pondere de numai 2,3%.Agricultura, industria și tranzacțiile imobiliare au avut o contribuție negativă asupra PIB, adică au tras economia în jos. Este o surpriză? Nu, pentru că agricultura a suferit din cauza secetei, industria a avut o contracție din cauza comenzilor noi mai puține din statele Uniunii Europene, iar tranzacțiile imobiliare nu au fost salvate nici măcar de piața nerezidențială.Dacă vă întrebați cine a contribuit cel mai mult la creșterea economică din primele nouă luni, atunci trebuie să știți că este vorba despre impozite. Deci, impozitele nete au adus 0,9% la o creștere PIB cu 0,8%, anihilată de efectul agriculturii care a avut o contribuție cu minus 0,6%.Investițiile cu care se laudă guvernul de câte ori are ocazia au contribuit cu 0,8% la creșterea economică, dar și la acest capitol există un contrabalans care vine din deficitul balanței comerciale care trage în jos creșterea cu 2,8%.Datele trimestrului al treilea nu dau prea multe motive de optimism. Încetinirea creșterii sau în cel mai rău caz o recesiune tehnică creează încă o problemă pentru finanțele publice. Economia este formată din sute de mii de firme, iar indicatorul cel mai sintetic este produsul intern brut. Când PIB scade sau încetinește este un semnal că profitul sau cifra de afaceri ale companiilor sunt în scădere, ceea ce va avea efecte și asupra încasărilor bugetare. Evoluția PIB este cu atât mai importantă cu cât anul viitor va fi nevoie de venituri bugetare cât mai mari pentru a putea susține reducerea deficitului.

Întârzierea consolidării fiscale poate fi periculoasă pentru finanțele României. De aceea, găsirea unei soluții politice rapide ar trebui să fie primul pas pentru începerea unui proces de consolidare fiscală. Ratarea primul trimestru ar însemna o dificultate în plus pentru anul viitor. Decizia de reluare a procesului electoral pentru președinția României aduce în discuție problema timpului. România va încheia anul 2024 cu un deficit bugetar mai mare de 8% din PIB și are în față un an în care va trebui să înceapă echilibrarea finanțelor publice.În acest context, riscul de a pierde timp, de a amâna unele decizii bugetare complicate cu cel puțin un trimestru este ridicat. Pentru că procesul electoral nu s-a încheiat tentația de a nu începe consolidarea fiscală încă din prima zi a anului 2025 este mare. După cum știm, politicienii gândesc mai mult în termeni de alegeri decât în cei de responsabilitate economică.Ratarea unui trimestru de scădere a deficitului bugetar poate costa ținta angajată față de Comisia Europeană pe întregul an. Ceea ce nu faci într-un trimestru va fi foarte greu de realizat într-un an. Desigur, acestea sunt premisele de la care se pleacă în acest moment.Există, însă, și un scenariu optimist și anume acela în care se creează rapid o coaliție de guvernare, se instalează un nou guvern validat de noul Parlament și se prezintă un buget de stat care respectă planul fiscal aprobat recent de Comisia Europeană. Ar fi prea frumos.Scenariul pesimist este cel în care formarea și aprobarea guvernului întârzie până în prima lună a anului viitor și drept consecință aprobarea bugetului de stat se face aproape de finalul primului trimestru al anului 2025. Acest lucru ar însemna că primele trei luni ale anului ar fi compromise din punctul de vedere al consolidării fiscale, ceea ce ar putea pune sub semnul întrebării obiectivele macroeconomice ale întregului an.Apoi, sunt mai multe semne de întrebare: care vor fi forțele politice și care vor fi oamenii politici care vor putea să facă procesul de consolidare fiscală? Vom avea un guvern condus de actualul premier Marcel Ciolacu? Ministrul finanțelor va fi același Marcel Boloș, iar ministrul proiectelor europene va rămâne tot Adrian Câciu? Adică, oamenii care au dus deficitul bugetar la peste 8% din PIB și au avut performanțe slabe în atragerea de fonduri europene vor fi buni acum pentru a repara ce au stricat? Este exact ca în zicala care spune: „să faci același lucru în mod repetat și să te aștepți că obții rezultate diferite este chiar definiția nebuniei”.Deci, în acest moment în care procesul electoral nu a fost dus până la sfârșit din motive obiective există o neîncredere justificată că forțele politice și mai ales oamenii care au deteriorat grav finanțele publice vor avea capacitatea profesională și voința politică de a reduce deficitul bugetar. Stabilitatea politică, PSD plus PNL, oferă palide garanții că va putea face o consolidare fiscală eficientă. O variantă luată în calcul în acest moment este includerea în guvern a unui partid cu un apetit mai mare pentru reforme, USR, dar, deocamdată, este neclar dacă acest partid va fi lăsat în afara guvernării sau va opta pentru varianta opoziției.Momentan, România nu transmite încredere. Problemele legate de amânarea finalizării ciclului electoral se simt, ca niște unde seismice, și în mediul economic. De altfel, în ultimele zile, piețele au reacționat, iar volatilitatea a fost la ea acasă. Indicii bursieri au scăzut și apoi au urcat, dobânzile au sărit, iar după aceea au revenit la cote mai aproape de normal, cursul de schimb a fost sub presiune o perioadă de timp în care euro s-a cumpărat de la casele de schimb valutar și a fost stabilizat prin intervenția băncii centrale. Cât de amplă a fost prezența pe piață a BNR vom vedea în datele statistice ale lunii decembrie cu privire la rezerva valutară.Cert este că investitorii străini și români stau cu ochii mari pe viitoarele decizii economice, agențiile de rating sunt în așteptare și cu siguranță unii investitori financiari pândesc și sunt gata să speculeze volatilitatea piețelor. Economia românească este într-o situație fragilă, iar „lebăda neagră” venită din politică ar putea să o ducă pe marginea prăpastiei.

Anul acesta, numărul miliardarilor din lume a crescut. Doar în China, numărul celor cu o avere mai mare de un miliard de dolari a scăzut. În rest, în America, în Europa, în India, sunt mai mulți miliardari decât în urmă cu un an. Bogații sunt tot mai bogați. Aceasta este concluzia studiului realizat de banca elvețiană UBS numit „Raport 2024 - despre ambițiile miliardarilor” care arată că numărul miliardarilor pe plan mondial a crescut de la 2.544, anul trecut, la 2.682, anul acesta. Averea lor a crescut, față de anul trecut, de la 12.000 miliarde de dolari la 14.000, cu 17%. Raportul precizează că în ultimii 10 ani averea miliardarilor s-a dublat, de la 6.300 miliarde la 14.000 miliarde de dolari.Potrivit Băncii Mondiale, anul trecut, populația globului a fost de aproximativ opt miliarde de oameni, iar produsul intern brut a atins 105.000 miliarde de dolari. Raportul UBS arată că anul acesta cei mai mulți noi miliardari și-au creat propria avere prin companii, în timp ce anul trecut averea nou-veniților în clasament provenea într-o proporție mai mare din moșteniri decât din afaceri.Principalele îngrijorări ale celor mai bogați oameni ai planetei sunt inflația și riscul conflictelor geopolitice. America de Nord este regiunea care oferă cele mai bune randamente pentru investiții, iar numărul miliardarilor din America a crescut față de anul trecut de la 751 la 835. Cei mai mulți mulți miliardari americani activează în sectorul industrial și al tehnologiei, iar averea lor a crescut în medie de la 4,6 miliarde la 5,8 miliarde de dolari.Nu este deloc surprinzător că bogăția miliardarilor din sectorul de tehnologie a crescut cel mai repede în ultimii 10 ani. Mai exact, averea acestora s-a triplat în ultimul deceniu, dar doar dacă privim ascensiunea spectaculoasă a firmelor de tehnologie pe piața de capital americană vom afla răspunsul. Neașteptat este faptul că oamenii de afaceri din sectorul industrial au reușit să își crească averea de la 480 miliarde de dolari la 1.300 de miliarde.O altă țară care găzduiește mai mulți miliardari decât anul trecut este India. Numărul celor cu o avere de cel puțin un miliard de dolari a crescut anul acesta cu o cincime, până la 185. Averea lor a crescut cu peste 40% ajungând la aproximativ 900 miliarde de dolari, conform raportului UBS.La polul opus, se află China, acolo unde numărul miliardarilor a scăzut. Averea lor s-a redus de la 1.800 la 1.400 miliarde de dolari. Raportul precizează că în urmă cu trei ani China avea 626 de miliardari cu o avere totală de 2.500 miliarde de dolari. După cum se poate vedea, există o scădere atât a numărului de miliardari chinezi, cât și a valorii averilor explicația fiind aceea că piața imobiliară chineză și companiile listate la bursă au cunoscut în ultimii ani scăderi ale valorii pe fondul situației incerte din economie.În Europa de Vest, Elveția a depășit Marea Britanie devenind a doua țară europeană în funcție de numărul de miliardari, după Germania. Anul acesta, Elveția are 85 de oameni de afaceri cu o avere mai mare de un miliard într-o creștere semnificativă față de anul trecut când erau doar 10. Franța are 46 de miliardari, cu 12 mai mulți decât anul trecut, dar valoarea cumulată a averii lor este cea mai mare dintre statele europene.Raportul arată că mulți dintre miliardarii lumii își doresc să lase o amprentă pronunțată și, bineînțeles, pozitivă asupra lumii și de aceea se anticipează că anul viitor valoarea donațiilor venite de la oamenii bogați va crește.Raportul băncii elvețiene traversează, mai mult în cifre, viața miliardarilor lumii. Chiar dacă inegalitățile de avere există în continuare în economiile dezvoltate și în cele emergente opinia publică poate să înțeleagă că rolul social al miliardarilor este în multe cazuri important. De aceea, mai mulți bani și mai mulți oameni bogați înseamnă mai bine pentru societate.

Organizațiile de afaceri susțin parcursul european al României și o spun public. Este pentru prima oară în ultimii 35 de ani când oamenii de afaceri își exprimă opțiunea atât de tranșant, ceea ce spune multe. Niciodată în ultimii 30 de ani nu s-a mai întâmplat ca organizațiile de afaceri să fie toate, unite în jurul aceleiași idei și anume susținerea parcursului european și apartenența la NATO ale României. De cele mai multe ori, oamenii de afaceri și implicit organizațiile de business sunt precauți în ceea ce privește exprimarea părerilor cu caracter politic. Oamenii de afaceri știu că politicienii și statul au multe pârghii pentru a le face viața un calvar și din această cauză se abțin să susțină deschis, public, un partid sau un candidat. Departe de ochii publicului, desigur că mulți oameni de afaceri sau companii contribuie financiar pentru un candidat sau altul. Sau, uneori, pentru ambele tabere politice pentru a încerca să își asigure un tratament corect indiferent de cine ar câștiga alegerile.De data aceasta, organizațiile de afaceri au ieșit din echilibrul politic proverbial și, ieri, am putut vedea 10 antreprenori români și mai multe organizații de business care au ținut să spună public că susțin parcursul euro-atlantic al României.Ce s-a întâmplat ca mediul de afaceri să ofere suport fără echivoc unei candidate la funcția de președinte? Este clar că avalanșa de declarații pe teme economice ale lui Călin Georgescu au deteriorat substanțial încrederea mediului de afaceri în acest candidat. Este normal să se întâmple așa dacă auzi idei precum: naționalizarea companiilor din anumite domenii, impunerea ca orice firmă străină să aibă un partener român în proporție de 51% sau că Bucureștiul nu este obligat să respecte angajamentele NATO privind cheltuielile de apărare.Mai mult, de data aceasta, reprezentanții organizațiilor de afaceri au făcut și o estimare a cheltuielilor presupuse de o campanie pe rețelele sociale de anvergura celei pentru Călin Georgescu. Este vorba despre un buget de aproximativ 50 milioane de euro, iar argumentul principal este că antreprenorii știu exact costurile campaniilor de marketing duse pe canale digitale.Marea problemă pe care o aduc în discuție oamenii de afaceri este: de unde vin banii pentru o campanie de asemenea proporții? Este o întrebare fundamentală pentru care ar trebui să primim un răspuns de la instituțiile statului, precum ANAF, serviciile de informații sau dacă este cazul banca centrală. Până la aflarea surselor financiare ale campaniei, candidatura lui Călin Georgescu este pusă sub semnul îndoielii.Mesajul organizațiilor de afaceri a fost transmis. Cu ce efecte electorale vom vedea. Redactorul șef al Ziarului Financiar a avut ideea să propună ca antreprenorii să își mobilizeze angajații cerându-le să meargă să voteze și „să aleagă cu responsabilitate pentru viitorul acestei țări”. Nici această idee nu pare a fi foarte eficientă, chiar dacă unii antreprenori s-ar gândi să o pună în practică, pe de o parte, pentru că nu putem fi siguri că angajații ar asculta rugămintea patronilor, iar pe de altă parte, nu știm ce ar putea înțelege unii angajați din sintagma „să aleagă cu responsabilitate”. Poate că unii văd responsabilitatea votând candidatul suveranist.Deocamdată, am văzut reacția piețelor financiare după primul tur al alegerilor prezidențiale: o scădere a Bursei de valori București, o creștere a dobânzilor la care se împrumută statul român și o reducere a activelor pensiilor private. Este doar un semnal, iar o victorie în alegeri a candidatului perceput ca suveranist ar slăbi încrederea investitorilor financiari și a celor direcți în economia românească.De altfel, ieri, ministrul finanțelor a vorbit despre cheltuirea a șase miliarde de euro din rezerva de valută a ministerului. Banii au fost folosiți pentru cheltuielile curente, inclusiv pentru serviciul datoriei publice. Dar, folosirea rezervei de valută a Ministerului Finanțelor vine și în contextul în care creditorii României își pierd încrederea din cauza situației politice. Este un context care ar putea duce statul într-o zonă pe care astăzi nu ne-o putem imagina. Oamenii de afaceri înțeleg bine riscurile și iau atitudine. Oare angajații îi vor urma?

Situația economiei românești este complicată acum la sfârșitul anului 2024. De aceea, în următorii ani guvernele vor trebui să adopte măsuri nepopulare. Sunt pregătiți politicienii care vor să intre la guvernare pentru decizii economice dificile? Jocul politic reclamă, bineînțeles, dorința de a ajunge la putere, de a guverna. Anul electoral 2024 nu face excepție de la această regulă. Vedem chiar o luptă acerbă pentru a conduce statul român după alegeri. Dar, oare, toți cei care doresc să formeze guvernul României știu ce îi așteaptă în noua funcție? Probabil că nu.Intrarea la guvernare va însemna luarea unor decizii dificile și mai ales nepopulare. Dacă 2024 a fost anul marilor cheltuieli bugetare, anii care urmează vor fi cei ai ajustărilor, ai restricțiilor.Dintre bugetari, doar cine nu a vrut nu a primit ceva de la stat. Dar, 2025 nu va fi la fel. Planul fiscal aprobat de Comisia Europeană stipulează o creștere moderată a cheltuielilor. Ce înseamnă, însă, creștere moderată și la ce capitole de cheltuieli? În document nu se precizează, dar este de așteptat ca salariile bugetare și pensiile să nu mai aibă creșterile din ultimii ani.De altfel, va fi de văzut dacă viitorul guvern va repune în drepturi legea responsabilității fiscal-bugetare care are prevederi exprese de blocare a creșterii cheltuielilor cu salariile din fonduri publice și a cheltuielilor bugetare, în general. Trebuie reamintit că înainte de alegeri, guvernul Ciolacu a decis derogări de la aplicarea unor paragrafe ale legii responsabilității fiscal-bugetare.Guvernul de anul acesta s-a împrumutat masiv pentru a acoperi deficitul bugetar și datoriile ajunse la scadență. Mai mult, cheltuielile cu dobânzile au crescut ca pondere în PIB ceea ce arată că România se află într-o spirală a creșterii datoriei publice pe care nu o poate opri.Bugetul de stat al anului 2025 va trebui să fie construit de noile forțe politice cu o scădere de cel puțin 0,9% din PIB a deficitului bugetar față de anul acesta. Pare la îndemână, dar trebuie să ținem cont de faptul că în general guvernele României au făcut cu mare greutate consolidare fiscală, adică o reducere a deficitului bugetar. Iar acum reducerea deficitului va trebui să aibă loc gradual, dar pe o perioadă de șapte ani. Așadar, va fi un efort de lungă durată, un maraton, nu un sprint.Partidele care vor prelua guvernarea nu vor avea viață ușoară. Există un set de reforme cerut de PNRR pentru a putea accesa fondurile, granturi sau împrumuturi, dar este un mare semn de întrebare referitor la capacitatea unui guvern format printr-o coaliție multicoloră de a gestiona reformele incluse în PNRR. De altfel, cu cât alianța la guvernare va avea în componență mai multe partide cu atât șansele de a face reforme de amploare sunt mai mici.Reformele așteptate, administrativă, a instituțiilor publice, a companiilor cu capital de stat, sunt sub un mare semn de întrebare, pentru că sunt forțe politice care nu își doresc reforme și sunt partide politice care chiar dacă și-ar propune să facă reforme vor fi încurcate de colegii de coaliție.Va fi o avalanșă de probleme: nimeni nu vrea creșterea taxelor și impozitelor, dar egalizarea tratamentului fiscal trebuie făcută, impozitul progresiv ar putea fi scos de la naftalină chiar dacă în campania electorală nu s-a vorbit nimic despre el, aderarea la OCDE rămâne o țintă esențială, iar atingerea obiectivului presupune reforme uneori nepopulare, furia agricultorilor este latentă, agențiile de rating ar putea penaliza orice greșeală, investitorii financiari sunt cu ochii pe România și vor vrea să speculeze deciziile greșite sau alegerile neinspirate, investitorii direcți așteaptă scheme de ajutor de stat, dar bugetul este strâns la pungă, sectorul construcțiilor a scăzut, la fel și industria, investițiile statului au crescut, dar ritmul pare prea ridicat pentru un buget care are multe „guri de hrănit”. Și peste toate problemele, tronează inflația, care dacă va reizbucni va însemna o recalibrare a politicii monetare a BNR și deci a dobânzilor. Anul 2025 și anii următori vor fi dificil de administrat din punct de vedere economic. De aceea, înghesuiala la guvernare ar putea fi mai mică.

Economistul Cristian Popa a analizat evoluția economiei și societății românești în Uniunea Europeană. Progresele sunt evidente. Dezechilibrele sunt însă și ele evidente. Cristian Popa, licențiat CFA și membru în Consiliul de administrație al BNR, a publicat în nume propriu, după cum precizează o analiză intitulată sugestiv „Viitorul României este în Europa”. Contextul este evident, iar dl. Popa precizează că în cadrul textului folosește cifre care nu mint, nu exagerează, nu manipulează și nu pot fi ignorate.Autorul începe cu fondurile europene. Cifrele invocate arată că de aderare, din anul 2007, până în prezent, România a atras 97,9 miliarde de euro și a contribuit la bugetul Uniunii Europene cu 32 miliarde de euro, ceea ce înseamnă că este un beneficiar net de aproximativ 66 miliarde de euro. Cu alte cuvinte, la fiecare euro plătit la bugetul Uniunii Europene, România a primit trei euro.În acest punct trebuie făcut un comentariu. Există un mit public care spune că România a plătit mai mult decât a încasat de la Uniunea Europeană. Complet fals, dacă privim balanța fondurilor europene. Mai există o remarcă și anume că la nivel european sunt state net beneficiare (care au primit mai mulți bani decât au contribuit) și state net contributoare (care au plătit mai mult decât au încasat).În multe ocazii, fondurile europene au fost condiționate de reforme sau de proiecte, ceea a fost mai complicat pentru politicieni și administrație, dar mai util pentru țară.Cristian Popa face un pas înainte și arată că fondurile europene au avut o contribuție majoră la investițiile din economie, iar rezultatul se poate vedea tot în cifre. Astfel, în anul 2006, înainte de aderarea la Uniunea Europeană, PIB pe cap de locuitor pentru România era de 39% din media europeană, în anul 2023, PIB pe cap de locuitor a urcat la 79% din medie, iar în prezent este de 80% din media Uniunii Europene. Progresul este evident, poate fi văzut cu ochiul liber și nu este vorba doar despre cifrele de pe hârtie, ci și de realitatea din economie. Autorul analizei remarcă inegalitățile care există între județe și regiuni, iar diferența de dezvoltare este una din problemele reale ale economiei și societății românești.Cristian Popa arată că în ultimele două decenii PIB-ul și salariul mediu au crescut de șase ori, raportate la moneda europeană, nivelul de trai și speranța de viață au înregistrat progrese importante, dar o parte din concetățenii noștri cochetează în continuare cu Estul Europei.Analistul economic dă un exemplu sugestiv: este ciudat și trist că agricultori care au tractoare de sute de mii de euro cumpărate din fonduri europene plus milioane de euro primite ca subvenții ne spun că Europa nu este bună. Este într-adevăr o situație greu de înțeles.Iar decalajele care ne despart de statele dezvoltate ale Europei se reduc. România este tot mai integrată în Europa, în piața muncii sau în lanțurile de aprovizionare. Peste 70% din comerțul internațional al României se derulează cu statele membre, salariul mediu net este de 1.000 de euro, ceea ce îl face pe autorul studiului să afirme că nu s-a trăit niciodată în comunism atât de bine cum se trăiește în Uniunea Europeană. Ceea ce nu-i împiedică pe unii să aibă nostalgia epocii socialiste.Și totuși, atrage atenția dl. Popa, drumul spre convergență nu este cu sens unic. Cel mai bune exemplu în acest sens este Grecia care în anul 1995 avea un PIB pe cap de locuitor de 87% din media europeană, iar în anul 2023 se afla la numai 67% din medie. Ceea ce poate fi un semnal de alarmă și pentru România.La sfârșitul anului 2023, 1,1 milioane de români lucrau pentru companii străine, ceea ce înseamnă aproximativ un sfert din totalul salariaților din companiile nefinanciare. În plus, forța de muncă este de trei ori mai productivă astăzi decât la începutul acestui secol. Toate acestea sunt argumente care arată progresul înregistrat de România în interiorul Uniunii Europene. Cum ar fi în afara Uniunii ar fi mai bine nici să nu ne gândim.

Un analist politic francez scrie despre crizele suprapuse din Germania și Franța. Dar, nu doar atât. Crize sunt și la nivelul Uniunii Europene, iar primul tur al alegerilor prezidențiale din România o demonstrează. Dominique Moisi, politolog, fost profesor la Harvard, consilier la Institutul Montaigne, în vârstă de 78 de ani, cu o prezență constantă în publicații de prestigiu, semnează în „Les Echos” o analiză intitulată „Franța-Germania: un dublu eșec”. Analiza politologului francez este interesantă nu doar prin prisma economiei, ci a societății, în general, și vine într-un moment în care europenii, nu doar românii, se întreabă către ce se îndreaptă Uniunea Europeană?Dominique Moisi afirmă încă de la început că Franța și Germania se confruntă cu o criză multiplă: politică, economică, socială și chiar culturală. De asemenea, Moisi pleacă de la afirmația că pentru generația sa cuplul franco-german a reprezentat fundamentul construcției europene, un model de reconciliere care a oferit un exemplu extraordinar nu doar pentru europeni, ci și pentru întreaga lume.Crizele care se manifestă în Franța și Germania vin într-un moment în care, după cum spune analistul francez, Europa ar putea fi prinsă între creșterea taxelor vamale americane și „creșterea dreptului de control pe care Rusia intenționează să-l afirme asupra continentului”.Dominique Moisi constată că paralele negative dintre cele două țări se multiplică. De exemplu, în Germania, „vaccinarea” împotriva antisemitismului după anii 1933-1945 nu putea fi eternă. Moisi spune că astăzi există cartiere în Berlin în care evreii nu sunt bineveniți, după cum avertiza recent ministrul de interne german. O situație care se poate aplica și pentru unele cartiere din suburbiile Parisului.Ultimul an a adus o criză politică și la Paris, și la Berlin. La care se adaugă problema datoriei publice, iar Germania este pe cale să urmeze exemplul rău al Franței și să abandoneze legendara sa rigoare bugetară. Unii analiști consideră că economia germană se află într-o situație chiar mai complicată decât cea franceză.În Germania, timp de aproape 80 de ani, protecția americană, energia din Rusia și comerțul cu China au fost așa-numite „supape de salvare”. Astăzi, în fața erodării celor trei piloni, Germania se află singură în față cu îndoielile sale, ceea ce se întâmplă pentru prima dată după anul 1945. Franța, în schimb, este preocupată de „umbrele” tot mai mari pe care le vede în Africa și în Orientul Mijlociu.Până de curând, arată Moisi, oamenii se puteau simți în largul lor pe ambele maluri ale Rinului într-o lume cu mai multe identități: bavarez, german, european sau breton, francez, european. Pentru că îndoielile au prevalat speranțelor, totul pare a fi pus în discuție, nu doar de o parte și de alta a Rinului, ci și în Europa.Angela Merkel și-a lansat cartea de memorii intitulată „Libertate”, tradusă în 30 de limbi, și cu această ocazie putem vedea cum o personalitate de o asemenea amploare și de o mare decență lipsește din peisajul politic actual. Chiar dacă Merkel a făcut și greșeli pe care le numește Dominique Moisi și anume lipsa de empatie față de greci în momentul crizei și dovezile de înțelegere oferite Rusiei, în special în problema aprovizionării cu gaze naturale. Dar, Angela Merkel, singura femeie aflată în fruntea unui guvern german rămâne un model, atât pentru Germania, cât și pentru Franța, pentru ceea ce înseamnă un lider politic la nivel înalt. Și ar putea fi și răspunsul pentru care Germania și Franța traversează simultan crize suprapuse.Moisi încheie cu o trimitere deloc surprinzătoare la primul tur de alegeri prezidențiale din România remarcând că au fost câștigate de un candidat pro-rus și anti-european. El spune că nu se poate rezuma criza europeană la dublul eșec franco-german și cea mai bună dovadă în acest sens este chiar rezultatul alegerile prezidențiale din primul tur din România. Dar, concluzionează analistul francez: atât timp cât vorbim despre crize în Franța și Germania, totul va fi mai dificil în Europa.

România nu are o strategie industrială, ci două. Ambele strategii sunt, însă, imperfecte și criticate de organizațiile de afaceri. Pentru economie, important este ca strategia să se transmită la nivelul economiei. Știți cum se spune: dacă aș fi primit 100 de lei de fiecare dată când am auzit cerându-se o strategie de dezvoltare, acum aș fi un om bogat. Adevărul este că în ultimii 20 de ani strategia, sau mai exact lipsa unei strategii, a fost una dintre temele favorite ale liderilor. Politicieni, antreprenori mai mici sau mari, experți, șefi de organizații de business sau sindicaliști au reclamat de-a lungul timpului lipsa unei strategii de dezvoltare a economiei, în general, și a unor sectoare în particular. La fel de adevărat este că atunci când instituțiile publice au redactat o strategie, documentul fie a fost intens criticat, fie aplicarea în practică a lăsat de dorit.Așadar, la sfârșitul anului trecut, guvernul a adoptat strategia industrială a României pentru perioada 2023-2027, un document așteptat de reprezentanții acestui sector economic. Dar, organizațiile de afaceri nu au ezitat să aibă o serie de observații critice cu privire la conținutul strategiei.Cele mai consistente observații au fost aduse, la începutul acestui an, printr-un document de poziție, de organizația patronală Concordia. Printre altele, confederația arată că nu este clară modalitatea prin care statul va putea direcționa sectorul industrial spre tehnologizare rapidă și spre creșterea competitivității. Organizația Concordia dă exemplul indicatorului „valoarea investițiilor nete în echipamente pentru industrie” pentru care se propune o creștere în ritm cu inflația, ceea ce, spun oamenii de afaceri, înseamnă o valoare redusă.De asemenea, strategia nu prezintă în detaliu acțiunile propuse pentru atingerea fiecărui obiectiv și de aceea este dificil de făcut o corelație între țintele din strategie și măsurile concrete pe care le va lua statul. Mai mult, unii dintre indicatori nu includ ținte nominale, ceea ce face imposibilă monitorizarea și lasă deschisă posibilitatea unor evaluări subiective.Documentul de poziție al organizației Concordia arată că un obiectiv generos, precum adoptarea tehnologiilor de vârf este puțin probabil să aducă rezultatele așteptate în lipsa introducerii fie a unor condiționări, fie a unor stimulente sau a unei combinații între cele două. Una peste alta, în analiza Concordia se scrie că strategia industrială se concentrează pe politici generice, lipsite de complexitate, precum subvențiile sau ajutorul de stat, ceea ce nu deosebește situația actuală de cea la care aspiră strategia.O altă observație este aceea că o economie și o industrie competitive nu mai trebuie să depindă de câteva mari orașe și zonele înconjurătoare, iar aplicarea unor politici industriale fără criterii va avantaja concentrările economice existente.Săptămâna trecută, guvernul a aprobat din nou o strategie industrială de data aceasta pe o perioadă mai lungă de timp, între anii 2024 și 2030. Este greu de spus dacă noua strategie, din 2024, este diferită sau îmbunătățită de cea din 2023, dar este clar că prea multe lucruri în plus nu poate aduce.De altfel, analiza SWOT, care indică punctele forte și punctele slabe, este preluată copy-paste din documentul de anul trecut ceea ce ne arată că nu sunt mari diferențe între strategia 2023-2027 și cea pentru perioada 2024-2030.Să adăugăm că, dincolo de strategii, guvernul propune un program care să încurajeze investițiile așa-numite strategice în industria prelucrătoare. Suma alocată pentru perioada 2025-2030 este de 5 miliarde de lei, iar companiile vor beneficia de un credit fiscal de 10% din valoarea investiției, dar nu mai mult de 25 milioane de euro, vor putea primi terenuri, scutiri de la plata impozitelor locale, precum și facilități pentru obținerea mai rapidă a avizelor de construcție, conectarea la infrastructura de transport sau la rețelele de utilități. Este un pachet de facilități generos, de fapt, o parte a aplicării strategiei industriale. Fără îndoială, companiile așteaptă o strategie care să nu se schimbe în timp, dar și programe clare care să susțină investițiile. Ceea ce, având în vedere situația bugetului, va fi destul de complicat.

Deficit bugetar record și o datorie publică foarte mare. Acestea sunt doar două moșteniri pe care guvernul Ciolacu le lasă viitoarelor administrații. Greaua moștenire. O sintagmă intrată în vocabularul politicienilor și care a fost folosită de multe ori pentru a da vina pe predecesori atunci când a fost vorba de slabele performanțe guvernamentale. În aceste zile, guvernul Ciolacu ne oferă exemplele unei moșteniri pe care o lasă pentru anii următori. Și, fără îndoială, va fi o moștenire grea, de data aceasta „pe bune”, nu doar o scuză folosită pentru un viitor Executiv.Primul lucru, de-a dreptul șocant, este nivelul deficitului bugetar. Nu doar cel raportat la produsul intern brut, ci deficitul în valoare nominală. După primele 10 luni ale acestui an, deficitul a ajuns la 109 miliarde de lei.Să facem câteva comparații în timp. În anul 2020, anul pandemiei, deficitul bugetar a fost în primele 10 luni de 84 miliarde, iar pe întregul an a ajuns la 101 miliarde lei, mai puțin chiar decât cel înregistrat până acum în 2024.În anul 2021, deficitul bugetar a scăzut la 80 miliarde de lei. În 2022, anul începerii războiului din Ucraina, nivelul anual a urcat la 81 miliarde de lei. În fine, anul trecut, deficitul bugetar a crescut la aproximativ 90 miliarde de lei. Aceste cifre ne arată clar că anul acesta, în primele 10 luni, România înregistrează cel mai mare deficit bugetar din istorie sau cel puțin din ultimii 35 de ani. Este, fără îndoială, o contraperformanță „monumentală” pe care o reușește actualul guvern.Sursa acestui deficit bugetar este în mod evident capitolul de cheltuieli. O demonstrează creșterea veniturilor bugetare cu 13%, în timp ce cheltuielile au explodat, respectiv au urcat cu 20%. Un nivel atât de ridicat al deficitului va fi, fără îndoială, o povară pentru guvernele din anii următori.Efectele deficitelor mari se văd și asupra datoriei publice. Avem și în acest domeniu un record. Este vorba despre depășirea, în luna septembrie a.c., a nivelului de 900 miliarde de lei, respectiv 916 miliarde de lei, ceea ce înseamnă 54% din PIB. Creșterea consistentă a datoriei publice provine de la împrumutul de cinci miliarde de euro luat de pe piețele financiare internaționale.Să facem din nou comparații. Anul 2020, anul pandemiei, a dus datoria publică de la 372 la 498 miliarde de lei. De atunci, saltul datoriei a fost constant, 665 miliarde, în anul 2022 și 784 miliarde, în 2023. Estimările arată că anul acesta se va încheia cu o datorie de 923 de miliarde, adică, o creștere cu 139 miliarde de lei, ceea ce înseamnă că nivelul datoriei progresează anul acesta chiar mai mult decât a urcat în anul pandemiei. Așadar, într-un an cu creștere economică, fără o criză sanitară și fără o criză energetică majoră guvernul României a crescut datoria cu o cifră record. Este a doua moștenire pe care o lasă guvernul Ciolacu.Ieri, Executivul a mai luat o decizie discutabilă și anume a crescut salariul minim brut de la 3.700 la 4.050 lei, o hotărâre care se va aplica începând cu anul viitor. Desigur, absolut întâmplător, guvernul a crescut salariul minim cu patru zile înainte de alegerile parlamentare. Premierul Ciolacu a explicat că majorarea salariului minim era convenită cu sindicatele și patronatele, dar ce poate fi mai simplu decât să stabilești un calendar de creștere a salariului în plină campanie electorală.La fel de evident este că un guvern aflat la câteva zile de alegeri și deci înainte de predarea mandatului ar fi trebuit să se abțină de la decizii de creștere a salariului minim, pentru că îi afectează din nou pe antreprenorii mici și mijlocii și chiar cheltuielile bugetare.Dar, cu siguranță, atunci când a hotărât o nouă creștere a salariului minim Guvernul s-a gândit nu doar la latura socială, ci și la încasările bugetare.

Compania suedeză Northvolt s-a pus în SUA sub protecția creditorilor. Firma, care dorea să reducă dependența europeană de bateriile din China, va trebui să ducă la bun sfârșit un plan de restructurare economică și financiară. Compania suedeză Northvolt a plecat la drum cu intenția de a rupe dependența europeană de producția de baterii din China. Startul a fost bun: înființată de un fost manager de la Tesla ca un start-up, a beneficiat de finanțare de la multe nume mari pe plan mondial, JP Morgan, Black Rock sau Goldman Sachs care are o expunere de 900 milioane de dolari pe Northvolt. În total, firma a strâns 15 miliarde de dolari și a atras în acționariat companii importante, precum cele din industria auto, Volkswagen, BMW sau Volvo, și din sectorul financiar.Însă, doar banii nu au fost de ajuns. Primele probleme au apărut în septembrie a.c. Respectiv, compania a anunțat că va reduce locurile de muncă și, mai mult, își va restrânge activitatea. Era clar că firma suedeză are probleme. Iar problemele se numeau livrarea întârziată a comenzilor, pierderea unui contract cu BMW în valoare de două miliarde de dolari și, mai ales, oprirea producției de material activ catodic, o componentă esențială pentru bateriile destinate mașinilor electrice. Decizia BMW a venit după ce livrarea bateriilor a întârziat mult, iar compania germană nu a fost singurul client aflat în această situație.De fapt, „marea speranță europeană a bateriilor” a abandonat ambiția de a fi un magazin all-in-one, care oferă totul, de la producția de materiale și fabricarea bateriilor până la reciclarea acestora la sfârșitul duratei de viață. În septembrie a.c., era destul de clar că Northvolt a fost victima unor ambiții manageriale prea mari.Din toamnă, compania suedeză a început să aibă pierderi financiare, în ciuda contractelor parafate, în valoare de aproximativ 50 miliarde de dolari, inclusiv cu firma germană Volkswagen, care deține și acțiuni la Northvolt. China produce 85% din celulele de baterii, iar independența europeană față de producătorii din Asia era pusă sub semnul întrebării de problemele tehnice, economice și manageriale ale companiei suedeze.Aproape nimic nu a mers bine la Northvolt. Fabrica din nordul Suediei a rămas în urmă cu trei ani în ceea ce privește atingerea capacității de producție pe care o avea ca țintă. Deschiderea unor fabrici în Germania, Canada sau Polonia s-a dovedit a fi un obiectiv prea ambițios. De asemenea, proiectele Northvolt includeau și construcția unei fabrici de prelucrare a litiului în Portugalia și a unei companii mixte pentru reciclarea bateriilor împreună cu firma norvegiană Norsk Hydro. Aceste planuri au fost puse în așteptare. Colac peste pupăză a apărut și problema colaborării cu o companie din China. De fapt, firma suedeză a vrut să reducă dependența de China folosind utilaje chinezești și chiar forță de muncă din Asia.Astfel, prin parteneriatul cu compania Wuxi, o parte din utilajele din fabrica din nordul Suediei au fost livrate de firma chineză. Doar că operarea utilajelor se făcea în limba chineză. Muncitorii europeni au încercat să folosească aplicația Google Translate, dar metoda nu a fost cea mai eficientă, astfel că Northvolt a fost obligată să aducă aproximativ 500 de lucrători chinezi.De aici, au apărut o serie de speculații. Presa suedeză a scris că utilajele chinezești aveau standarde de calitate scăzute sau că operatorii chinezi au făcut un joc de așteptare, adică „nu s-au omorât cu munca”. Rezultatul este că la sfârșitul săptămânii trecute, compania suedeză s-a pus la adăpostul falimentului în SUA, conform articolului XI. Northvolt are activități în California, are datorii pe termen scurt de 5,8 miliarde de dolari și are la dispoziție cash de aproximativ 30 milioane de dolari. Aflată la adăpostul creditorilor, compania cu peste 6.000 de angajați în șapte țări, va încerca să ducă la bun sfârșit un plan de restructurare până în primul trimestru al anului 2025. Rămâne de văzut cu ce rezultate, dar este clar că ideea reducerii dependenței europene de China, în materie de baterii, rămâne valabilă.

Guvernele din ultimii ani au făcut sau au perpetuat greșeli de politică economică. Una dintre ele a fost generozitatea cu care guvernul a acordat creșteri de taxe și salarii într-un an electoral. Rezultatul a fost că echilibrele macroeconomice s-au spulberat. Alegerile sunt cel mai bun bilanț pe care îl pot avea politicienii. Chiar dacă în România ciclul electoral al acestui an nu s-a încheiat, o serie de concluzii se pot trage după rezultatele primului tur al alegerilor prezidențiale. Economic vorbind, se pot identifica șase puncte slabe pe care guvernele Ciucă și Ciolacu le-au creat sau perpetuat.Efectul inflație. Guvernele nu au luat în serios tema inflației. Ultimii doi premieri, Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu, parcă s-au mulțumit că rata inflației a fost în scădere uitând însă că și aceasta era o situație în care prețurile creșteau. Mai mult, niciunul dintre cei doi premieri nu au vrut sau nu au înțeles că măsurile electorale pe care nu au ezitat să le ia nu au făcut nimic altceva decât să pună presiune pentru creșterea inflației. Concret, creșterea salariilor bugetare și mărirea inimaginabilă a deficitului bugetar au alimentat inflația. Cele două guverne nu au schițat nicio măsură eficientă pentru a reduce cheltuielile bugetare. În plus, inflația în magazine nu a fost la fel cu cea din statistică, iar încercarea de a demonstra că prețurile sunt mici (de exemplu, prin ambiția lui Marcel Ciolacu de a arăta câte mărfuri poate cumpăra cu 100 de lei) mai mult a iritat consumatorii decât a reușit să îi convingă.Povara datoriei publice. Chiar dacă fiecare guvern a dat vina pe predecesorul Executiv pentru creșterea datoriei publice adevărul este că gradul de îndatorare a crescut constant, iar împrumuturile au ajuns la cote foarte mari. Datoria publică este un indicator la care populația este sensibilă. Poate că atenția asupra nivelului datoriei vine chiar din anii 90, atunci când România a intrat în economia capitalistă fără datorii. Funcționează un fel de nostalgie, chiar dacă faptul în sine, un stat cu datorii zero, era o aberație economică, pentru că investițiile se pot finanța prin împrumuturi.Recalcularea pensiilor. Chiar dacă premierul Ciolacu și miniștrii guvernului au afirmat de câte ori au putut că recalcularea a dus la creșterea majorității pensiilor, cei în cauză au perceput altfel procesul de recalculare. Unii pensionari au fost nemulțumiți că nu au primit nicio majorare a sumei, alții au fost furioși pentru că au primit prea puțin în comparație cu vecinii, rudele sau alt membru al familiei. Astfel ceea ce trebuia să fie un atuu electoral pentru guvernul PSD-PNL s-a transformat într-o problemă.Creșterea taxării. Premierul Ciolacu a afirmat de multe ori că anul acesta nu au crescut taxele. Afirmația se bate cap în cap cu realitatea, pentru că impozitele și taxele au crescut, chiar dacă pe baza legislației adoptată anul trecut. Impozitul pe cifra de afaceri pentru companii mari, creșterea impozitelor microîntreprinderilor și creșterea cotelor reduse de TVA au fost exemple clare de mărire a fiscalității.Viitorul incert al măsurilor fiscale. Deficitele mari cu care se va încheia anul acesta, face necesară echilibrarea bugetului. Oamenii de afaceri știu că acest lucru nu se poate face fără o creștere a taxelor, dar politicienii au repetat de mai multe ori că anul viitor nu vor crește taxele. Dar, antreprenorii nu cred în această promisiune și se așteaptă să existe o mărire a fiscalității.Avantaj bugetari, dezavantaj mediul de afaceri. Guvernul a înaintat un plan fiscal Comisiei Europene, dar este atât de vag încât antreprenorii pot înțelege esențialul și anume că vor fi puși din nou în situația de a plăti în numele aparatului bugetar. Singurul demnitar care a vorbit despre reducerea cheltuielilor bugetare a fost guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, care a declarat că economia românească trebuie să treacă printr-o dietă. Apoi a explicat că a făcut referire la nevoia de a crește productivitatea muncii mai mult decât creșterea salariilor. Toate aceste evoluții nu au făcut decât să submineze alianța PNL-PSD, iar rezultatul s-a văzut în prima rundă electorală.

Marea surpriză a primului tur la alegerile prezidențiale este Călin Georgescu. Un candidat al rețelelor sociale, cu idei economice marxiste și utopice. Dar, cu priză la cei care navighează pe internet. În ultimele zile ale campaniei electorale, cel mai tânăr amic din grupul nostru de jucători veterani de tenis ne-a bombardat pe grupul de WhattsApp cu mesaje ale candidatului Călin Georgescu. De exemplu, a trimis un citat care arată așa: „Vibrația cuvântului duce la măreția omului de a fi demn”. Cred că tânărului nostru prieten i-a plăcut foarte mult acest citat pentru că l-a trimis de mai multe ori. De fiecare dată, răspunsul meu a fost același și anume un emoticon care ilustra un hohot de râs.Chiar așa, citatul cu pricina al dlui Georgescu mă distra, în felul lui, pentru că urmărisem personajul în ultimii ani și mi se părea o vorbă relevantă. Adică, substanța politică a dlui Călin Georgescu era exact cea din citatul pe care simt nevoia să îl mai dau o dată: „Vibrația cuvântului duce la măreția omului de a fi demn”. Cu ce seamănă această cugetare? Cu acele cartoane înțelepte pe care le găsim pe Facebook. Cartoane care par a fi emoționante, magice, mistice, perfect articulate. Dar, un om cu ceva carte, cu un pic de gust intelectual și cu un pic de cultură poate observa în spatele majorității cartoanelor de Facebook multă spoială și multă vorbărie goală.De fapt, acesta este și candidatul Călin Georgescu: spune fraze bombastice, spune vorbe de duh, face metafore și comparații greu de înțeles, interesante pentru unii cititori, dar care, de fapt, nu au substanță, nu au nimic în spate. Doar un mare vid.Prima dată când am auzit de Călin Georgescu era în urmă cu aproape 15 ani. Atunci, pentru orice guvern care se forma în perioada 2010-2015, numele lui Călin Georgescu apărea ca un posibil candidat pentru funcția de prim-ministru. Era ceva misterios, de-a dreptul ezoteric, în jurul persoanei dlui Georgescu.Într-un context de acest gen, în anul 2016, am citit cartea tocmai publicată de Călin Georgescu la Editura Christiana, cu titlul „Cumpăna României” și cu subtitlul „Proiectul meu de țară este hrană, apă, energie, gândit pe baza conceptului de dezvoltare durabilă”. Lectura cărții m-a lămurit vis a vis de dl. Georgescu. Era acolo un antiglobalist vehement, care sprijinindu-se pe câteva teme reale referitoare la resursele naturale ale planetei ajungea la concluzii de secolul al XIX-lea. Și anume că mica gospodărie va salva România și planeta, că marile corporații au subjugat statele și economiile, că soluția este schimbarea structurii de proprietate. Erau niște idei profund marxiste, cu adevărat utopice, care m-au lămurit asupra orientărilor politice și economice ale dlui Călin Georgescu.Iar evoluția sa viitoare a confirmat ceea ce am găsit în carte. În timpul pandemiei, Călin Georgescu a fost un vajnic antivaccinist, a respins soluțiile sanitare luate de state și a propovăduit o metodă simplă pentru a lupta cu boala și anume înotând într-un lac cu apă rece. Modelul Putin era evident, dar se pare că pe rețelele sociale ideea a plăcut.Pentru scurt timp, Călin Georgescu a fost un presupus prim-ministru al partidului AUR, dar câteva gafe făcute în emisiuni de televiziune l-au îndepărtat din formațiunea politică a lui George Simion.Din punct de vedere economic, ideile candidatului-surpriză sunt destul de simple. Ele mustesc de naționalism: pleacă de la naționalizarea resurselor naturale și ajung la înfierarea companiilor multinaționale. Teme, de altfel, dragi unei părți a electoratului român. Călin Georgescu pozează în antiglobalist, patriot de frunte și specialist. Vorbește cu morga specifică unui intelectual de rasă. Cine este, de fapt, vom vedea în următoarea perioadă.Închei tot cu povestea unui tânăr, de data aceasta a unui șofer al unei companii de tip taxi. Acesta, mi-a povestit, pe parcursul cursei, motivele pentru care l-a votat pe Călin Georgescu. L-a preferat celorlalți candidați pentru că l-a descoperit în urmă cu o săptămână pe Tik Tok și pentru că vorbește frumos despre România. Ca să fiu în ton cu moda rețelelor sociale, la final, un citat: „oamenii îi iubesc și îi răsplătesc pe cei care îi pot adormi cu iluzii. Din cele mai vechi timpuri, i-au pedepsit doar pe cei care spun adevărul”, Friedrich Nietzsche.

Sondajele în rândul managerilor au o semnificație specială în contextul în care anul viitor are în față multe necunoscute. Promisiunile politicienilor le știm, prognozele instituțiilor financiare le putem citi, dar opiniile managerilor companiilor românești au o relevanță aparte. Ele ne pot da o imagine asupra modului în care va evolua economia românească. În apropierea unui an care se anunță complicat, 2025, referitor la care așteptările nu sunt dintre cele mai optimiste, sondajele de opinie în rândul managerilor pot oferi o imagine mai clară asupra evoluțiilor viitoare. Astfel, indicele CONFIDEX, ajuns la a 11-a ediție, a strâns opiniile unui număr semnificativ de manageri ai companiilor românești. Ca orice cercetare de piață, studiul CONFIDEX are avantajul că transformă particularul în general și evoluțiile punctuale în medie.Indicele de încredere CONFIDEX pentru al doilea semestru al acestui an este de 52, pe o scală de la 1 la 100. Trebuie spus că indicele se află la cea mai înaltă cotă de la momentul la care este calculat. Pare destul de ciudat ca în apropierea unui an cu atât de multe necunoscute încrederea managerilor companiilor românești să fie la un nivel ridicat. Dar, răspunsul managementului firmelor în fața viitoarelor provocări este unul al încrederii.Uneori, încrederea poate salva o economie, iar măsurarea acestui indicator este la fel de importantă ca și evoluția PIB sau a inflației. Dar, analiza este mai amplă. De exemplu, există și rezultate care arată indicele de încredere în raport de structura economiei. Notele cele mai mari sunt date de managerii din sectorul serviciilor și din domeniul tehnologiei informației. Sunt, de altfel, sectoarele de la care România așteaptă creșterea economică de anul viitor. Pe locul următor se află sectorul de transporturi, distribuție și depozitare, iar cei mai reduși indici de încredere vin de la companiile din agricultură și energie. Dacă în ceea ce privește agricultura rezultatul este previzibil văzând frământările de care se lovesc fermierii români, managerii din sectorul energetic par a fi îngrijorați de sistemul de taxare veșnic în schimbare și nu în sensul cel bun, ci către o înăsprire a fiscalității.Dincolo de încredere, analiza CONFIDEX testează și alte teritorii. Majoritatea managerilor români (56%) prognozează o accentuare a inflației, în pofida asigurărilor care vin de la Banca Națională a României și care spun că inflația va scădea. Tot surprinzător (în comparație cu prognozele oficiale), unul din trei manageri se așteaptă ca PIB-ul României să scadă, iar mai mult de jumătate din manageri consideră că va urma o depreciere a leului în raport de moneda europeană.De asemenea, unul din trei manageri afirmă că situația companiei s-a înrăutățit în semestrul al doilea al acestui an, iar 50% cred că evoluția firmei pe care o conduc se va deteriora în următoarele șase luni.În general, managerii firmelor românești se așteaptă ca anul viitor să se confrunte cu o presiune asupra cheltuielilor companiei, dar și asupra prețurilor de vânzare, iar profitul companiilor va fi în scădere.Care sunt prioritățile managerilor și implicit ale companiilor pentru anul viitor? Răspunsurile sunt clare: creșterea vânzărilor, păstrarea angajaților, digitalizarea, îmbunătățirea relației cu clienții și accesul la finanțare.Pentru ca tabloul să fie complet, săptămâna aceasta a fost publicat încă un studiu, realizat de Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca referitor la antreprenoriatul românesc. Rezultatele ne arată unde se află România. Start-up-urile au o rată mai scăzută decât cea de la nivel european, iar investitorii români sunt prudenți și stabili. De asemenea, antreprenorii văd oportunități pe piața românească și consideră că au abilitățile și cunoștințele necesare deschiderii unei afaceri. Barierele care apar în calea dezvoltării antreprenoriale sunt teama de eșec și finanțarea unor afaceri aflate la început. În schimb, marea oportunitate este digitalizarea.Așadar, de la încrederea managerilor la șansa dezvoltării unei companii nu este decât un pas. Unul de care depinde evoluția economiei românești în anul 2025.

Sectorul construcțiilor a scăzut în primele nouă luni ale anului. Producția industrială și-a redus și ea volumul. De aceea, creșterea economică încetinește. Ieri, Institutul Național de Statistică (INS) a publicat datele privind evoluția sectorului de construcții în primele nouă luni ale anului. Cifrele nu sunt deloc cele mai încurajatoare. În funcție de baza de raportare, sunt câteva creșteri, respectiv în septembrie față de luna precedentă (plus 6% ) și în septembrie 2024, față de septembrie 2023 (plus 2,4%).Dacă, însă, privim datele statistice pe o perioadă mai lungă de timp, adică primele nouă luni ale acestui an în raport de primele nouă luni ale anului trecut, vom constata că există o scădere a volumului de lucrări de construcții cu 2,6%. Desigur, sunt de interes și evoluțiile pe termen scurt, precum cele de la o lună la alta, sau cele punctuale, în cazul de față septembrie 2024 față de septembrie 2023, dar relevante sunt datele pe o perioadă mai lungă de timp, respectiv primele nouă luni ale anului. La acest capitol, scăderea sectorului de construcții este îngrijorătoare.Privind structura construcțiilor vom avea mai multe repere legate de ce se întâmplă cu acest sector. Astfel, construcțiile rezidențiale, ceea ce înseamnă în linii generale, construcții cu destinația de locuințe, au scăzut în primele nouă luni cu 23,7%, un nivel extrem de mare. Ar fi prea simplu să dăm vina pe această scădere abruptă doar pe situația din București, acolo unde dezvoltatorii imobiliari acuză blocarea investițiilor. Desigur, Bucureștiul este un important pol imobiliar, dar să nu uităm că în Capitală s-a construit în ultimii ani pe baza autorizațiilor obținute după anul 2019-2020. În același timp, nu doar Bucureștiul contează pe piața imobiliară rezidențială, ci și marile orașe, precum Cluj-Napoca, Timișoara, Iași, Constanța și altele. Deci, scăderea cu aproape 24% de anul acesta a construcțiilor de locuințe arată un simptom mai complicat și ar putea fi vorba și de o problemă a cererii. Este posibil ca inflația generală și dobânzile mai mari să fi redus apetitul pentru cumpărarea de locuințe.O scădere a înregistrat și sectorul nerezidențial, adică hale de producție, spații logistice și alte construcții comerciale și de afaceri. Aici scăderea a fost cu 4,4% și evoluția poate fi îngrijorătoare pentru că arată o posibilă încetinire sau chiar reducere a activității industriale sau comerciale. Fără investiții în hale de producție sau în depozite logistice, comerțul și industria dau semne de încetinire a activității sau chiar de scădere.Singurul domeniu care a performat a fost cel așa-numit al lucrărilor inginerești, care au înregistrat o creștere cu 8,3%, în primele nouă luni ale acestui an, în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut. Construcțiile inginerești sunt asimilate, în linii mari, cu investițiile publice din domeniul infrastructurii. Datele de buget care arată o alocare consistentă pentru investiții vin parcă să confirme creșterea volumului de construcții inginerești. Deocamdată, fondurile din bugetul național și cele europene se pare că au salvat sectorul construcțiilor. Un sector care este o bună „hârtie de turnesol” pentru evoluția economiei românești.Din păcate, scăderea lucrărilor de construcții nu este un caz singular în economia autohtonă. Recent, am putut constata și scăderi ale producției industriale. Mai exact, în primele nouă luni ale anului, industria și-a redus producția cu 2,2%. Scăderea a atins toate sectoarele industriale importante. Producția și furnizarea de energie s-a redus cu 5%, industria prelucrătoare și-a redus producția cu 1,9%, iar industria extractivă a scăzut cu 0,9%.Trebuie remarcat că anul acesta sectoare importante au scăzut: industria, construcțiile și nu există date actualizate pentru sectorul agricol, dar condițiile meteo și nemulțumirile fermierilor arată că a fost un an agricol dificil. Comerțul a crescut, dar să nu uităm că acolo se vând și produse din import și nu puține.În aceste condiții, nu este nicio mirare că prognoza de toamnă a Comisiei Europene a redus cifra de creștere pentru anul acesta la numai 1,4% față de 3,3%, cât era prognoza la începutul anului. Când sectoarele importante scad, cine să crească în economie?