Marea surpriză a primului tur la alegerile prezidențiale este Călin Georgescu. Un candidat al rețelelor sociale, cu idei economice marxiste și utopice. Dar, cu priză la cei care navighează pe internet.

În ultimele zile ale campaniei electorale, cel mai tânăr amic din grupul nostru de jucători veterani de tenis ne-a bombardat pe grupul de WhattsApp cu mesaje ale candidatului Călin Georgescu. De exemplu, a trimis un citat care arată așa: „Vibrația cuvântului duce la măreția omului de a fi demn”. Cred că tânărului nostru prieten i-a plăcut foarte mult acest citat pentru că l-a trimis de mai multe ori. De fiecare dată, răspunsul meu a fost același și anume un emoticon care ilustra un hohot de râs.

Chiar așa, citatul cu pricina al dlui Georgescu mă distra, în felul lui, pentru că urmărisem personajul în ultimii ani și mi se părea o vorbă relevantă. Adică, substanța politică a dlui Călin Georgescu era exact cea din citatul pe care simt nevoia să îl mai dau o dată: „Vibrația cuvântului duce la măreția omului de a fi demn”. Cu ce seamănă această cugetare? Cu acele cartoane înțelepte pe care le găsim pe Facebook. Cartoane care par a fi emoționante, magice, mistice, perfect articulate. Dar, un om cu ceva carte, cu un pic de gust intelectual și cu un pic de cultură poate observa în spatele majorității cartoanelor de Facebook multă spoială și multă vorbărie goală.

De fapt, acesta este și candidatul Călin Georgescu: spune fraze bombastice, spune vorbe de duh, face metafore și comparații greu de înțeles, interesante pentru unii cititori, dar care, de fapt, nu au substanță, nu au nimic în spate. Doar un mare vid.

Prima dată când am auzit de Călin Georgescu era în urmă cu aproape 15 ani. Atunci, pentru orice guvern care se forma în perioada 2010-2015, numele lui Călin Georgescu apărea ca un posibil candidat pentru funcția de prim-ministru. Era ceva misterios, de-a dreptul ezoteric, în jurul persoanei dlui Georgescu.

Într-un context de acest gen, în anul 2016, am citit cartea tocmai publicată de Călin Georgescu la Editura Christiana, cu titlul „Cumpăna României” și cu subtitlul „Proiectul meu de țară este hrană, apă, energie, gândit pe baza conceptului de dezvoltare durabilă”. Lectura cărții m-a lămurit vis a vis de dl. Georgescu. Era acolo un antiglobalist vehement, care sprijinindu-se pe câteva teme reale referitoare la resursele naturale ale planetei ajungea la concluzii de secolul al XIX-lea. Și anume că mica gospodărie va salva România și planeta, că marile corporații au subjugat statele și economiile, că soluția este schimbarea structurii de proprietate. Erau niște idei profund marxiste, cu adevărat utopice, care m-au lămurit asupra orientărilor politice și economice ale dlui Călin Georgescu.

Iar evoluția sa viitoare a confirmat ceea ce am găsit în carte. În timpul pandemiei, Călin Georgescu a fost un vajnic antivaccinist, a respins soluțiile sanitare luate de state și a propovăduit o metodă simplă pentru a lupta cu boala și anume înotând într-un lac cu apă rece. Modelul Putin era evident, dar se pare că pe rețelele sociale ideea a plăcut.

Pentru scurt timp, Călin Georgescu a fost un presupus prim-ministru al partidului AUR, dar câteva gafe făcute în emisiuni de televiziune l-au îndepărtat din formațiunea politică a lui George Simion.

Din punct de vedere economic, ideile candidatului-surpriză sunt destul de simple. Ele mustesc de naționalism: pleacă de la naționalizarea resurselor naturale și ajung la înfierarea companiilor multinaționale. Teme, de altfel, dragi unei părți a electoratului român. Călin Georgescu pozează în antiglobalist, patriot de frunte și specialist. Vorbește cu morga specifică unui intelectual de rasă. Cine este, de fapt, vom vedea în următoarea perioadă.

Închei tot cu povestea unui tânăr, de data aceasta a unui șofer al unei companii de tip taxi. Acesta, mi-a povestit, pe parcursul cursei, motivele pentru care l-a votat pe Călin Georgescu. L-a preferat celorlalți candidați pentru că l-a descoperit în urmă cu o săptămână pe Tik Tok și pentru că vorbește frumos despre România. Ca să fiu în ton cu moda rețelelor sociale, la final, un citat: „oamenii îi iubesc și îi răsplătesc pe cei care îi pot adormi cu iluzii. Din cele mai vechi timpuri, i-au pedepsit doar pe cei care spun adevărul”, Friedrich Nietzsche.