SUA și China, un „meci” în care aparențele pot fi înșelătoare
Description
Creșterea economică a Chinei încetinește. De altfel, problemele economiei chineze se înmulțesc. În același timp, economia americană rămâne cea mai importantă la nivel global. Cifrele și analizele experților arată avansul pe care îl are în continuare economia Statelor Unite ale Americii.
La sfârșitul săptămânii trecute, autoritățile de la Beijing au anunțat cifra oficială de creștere în trimestrul al treilea. Economia chineză a crescut în termeni anuali cu 4,7%, mai lent decât obiectivul asumat pentru anul acesta și cea mai scăzută rată din ultimele 18 luni. Cifra de creștere pare a fi solidă, numai că economia chineză a obișnuit piața globală cu un ritm de creștere mult mai ridicat.
Autoritățile chineze au anunțat un program de susținere a economiei, iar banca centrală a oferit câteva detalii. Este vorba despre o schemă de încurajare a companiilor pentru a investi pe piața de capital. Astfel, firmele se vor putea împrumuta de la banca centrală pentru a cumpăra acțiuni și, conform „Financial Times”, sunt deja cereri în valoare de 28 miliarde de dolari, dintr-un program de 70 miliarde de dolari.
Dar, economia Chinei are nevoie de mai mult de atât, respectiv administrațiile locale vor refinanțarea datoriilor, băncile de stat se așteaptă la o recapitalizare, iar companiile de construcții își pun speranța într-un sprijin care să impulsioneze cumpărarea a milioane de locuințe nevândute.
Experții observă că în economia chineză s-au acumulat în acest moment o serie de tensiuni care aduc mari semne de întrebare cu privire la evoluțiile viitoare. Este vorba despre o încetinire a creșterii economice, deflație, despre criza de pe piața imobiliară plus provocările demografice.
Analiștii revistei „The Economist” fac o apropiere între momentul prin care trece acum economia chineză cu situația Japoniei din anii 70 și ajung la concluzia că există pericolul intrării într-o fază de stagnare din care se poate ieși prin mobilizarea investițiilor private și creșterea consumului gospodăriilor. La finalul articolului publicat în revista britanică, autorii își aduc aminte de unul dintre economiștii clasici, Adam Smith, care spunea că „singurul scop al producției este consumul”. Un adevăr pe care trebuie să îl accepte chiar și conducătorii Partidului Comunist Chinez.
Tot „The Economist” a publicat o analiză care arată că, în pofida schimbărilor din ultimele decenii, economia americană rămâne cea mai importantă de la nivel global. De exemplu, în SUA, producția pe cap de locuitor este cu 30% mai mare decât în Europa de Vest și Canada și cu 60% mai mult decât în Japonia. În Mississippi, care nu este cel mai prosper stat american, salariul mediu al unui lucrător în sectorul productiv este mai mare decât cel al unui angajat din Marea Britanie, Germania sau Canada. China, cu toate progresele înregistrate, este, totuși, abia la două treimi din PIB pe cap de locuitor față de America.
Dezavantajul Statelor Unite ale Americii pare a fi politizarea excesivă a deciziilor economice. Atuurile americane sunt, însă, evidente: o țară mare cu resurse energetice diverse, iar exploatarea petrolului de șist a contribuit cu o zecime la creșterea economică de după anul 2000. Se adaugă piețele imense, de consum și de capital, care sunt esențiale pentru economia globală.
SUA au descoperit răspunsuri rapide și eficiente în fața crizelor și anume intervenția statului și stimularea economiei. De exemplu, după anul 2020, inputurile economice au condus la inflație, dar au avut ca efect și o creștere cu 10%, un ritm de trei ori mai mare decât al statelor din grupul G7, arată revista britanică.
Economia americană continuă să fie intens inovativă găzduind companii importante de tehnologie și start-up-uri de inteligență artificială. În continuare, dolarul american rămâne o monedă de rezervă, ceea ce îi face pe investitorii financiari să cumpere obligațiuni atunci când America are nevoie. Există, însă, o mare problemă: elanul exagerat al politicienilor și intervențiile lor asupra instituțiilor economice esențiale să nu strice piețele funcționale ale Americii.